1 Cuvântul care a venit la Ieremia de la DOMNUL, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzii, îl lăsase să plece din Rama, când îl luase, el fiind legat în lanțuri printre toți cei care erau duși captivi din Ierusalim și din Iuda, care erau duși captivi în Babilon.

Rama. Cel mai probabil ceea ce este acum Ramallah, nu Rama din Beniamin (vezi comentariul la cap. 31,15). Oraşul aceste era evident folosit de Babilonieni ca o staţie pentru prizonierii aduşi de la Ierusalim şi puşi la dispoziţie pentru alte ordine cu privire la ei. Aparent, Nebuzaradan nu întâlnise pe Ieremia mai înainte, şi a folosit prilejul acesta pentru a face surpriză profetului cu vestea cea bună, că trebuie să fie eliberat de îndată (vezi comentariul la cap. 39,14).


2 Și căpetenia gărzii l-a luat pe Ieremia și i-a spus: DOMNUL Dumnezeul tău a pronunțat acest rău asupra acestui loc.

Domnul, Dumnezeul tău. Întrucât ajunsese până la el vorba că Ieremia era profetul iudeu care susţinuse supunerea faţă de Babilon, comandantul gărzii recunoaşte cu bunătate pe Dumnezeul lui Israel şi misiunea Lui prin Ieremia, şi, plin de respect, lasă la alegerea profetului, să meargă unde voieşte (vers. 4, 5).


3 Și, DOMNUL a adus aceasta și a făcut conform cu ce a spus, pentru că voi ați păcătuit împotriva DOMNULUI și nu ați ascultat de vocea lui, de aceea acest lucru a venit asupra voastră.
4 Și acum, iată, te dezleg în această zi de lanțurile care erau pe mâna ta. Dacă ți se pare cuvenit să vii cu mine la Babilon, vino; și ochiul meu va fi asupra ta; dar dacă nu ți se pare cuvenit să vii cu mine la Babilon, atunci să nu vii; iată, toată țara este înaintea ta; unde îți pare bine și cuvenit să mergi, acolo să mergi.

Din lanţuri. Este evident din raportul amănunţit, că lui Ieremia i s-a dat libertate fizică reală aici la Rama (vezi comentariul la cap. 39,14).


5 Și până el nu se întorsese înapoi, a spus: Du-te înapoi la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, pe care împăratul Babilonului l-a făcut guvernator peste cetățile lui Iuda și locuiește cu el în mijlocul poporului; sau mergi oriunde ți se pare cuvenit să mergi. Astfel căpetenia gărzii i-a dat merinde și o răsplată și l-a lăsat să plece.

L-a pus… peste cetăţile lui Iuda. Ca şi Ieremia, Ghedalia era fără îndoială, unul din conducătorii, care sprijiniseră politica supunerii faţă de haldei (vezi comentariul la cap. 26,24; 36,10). În cursul recentelor săpături făcute la Lachiş s-a descoperit o imprimare făcută cu sigiliul care purta inscripţia, Aparţinând lui Ghedaliahu, care este peste casă.

Merinde şi daruri. RSV zice, o acordare de alimente şi un cadou. Din cauza lipsei pe care Ieremia o suferise din cauza asediului, aceste merinde reprezentau o mare binecuvântare. Darurile erau probabil în bani pentru a compensa opoziţia şi implicit neajunsurile suferite de profet din cauză că susţinuse supunerea faţă de Babilon.


6 Atunci Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Mițpa, și a locuit cu el în mijlocul poporului care era rămas în țară.

Miţpa. Miţpa era evident aleasă pentru a fi noul centru al cârmuirii. Această cetate, al cărei nume însemnează turn de veghere (vezi comentariul la Geneza 31,49), era probabil în teritoriul lui Beniamin (vezi comentariul la Iosua 18,26; 2Regi 25,23). Acolo Samuel judeca pe Israel, (1Samuel 7,15.16), şi Saul a fost ales împărat (1Samuel 10,17-25). Miţpa a fost identificată cu Tell-en-Naşbeh la care s-au făcut săpături de dezgropare de o expediţie condusă de către prof. W. F. Bade.


7 Și când toate căpeteniile armatelor, care erau în câmpii, ei și oamenii lor, au auzit că împăratul Babilonului îl făcuse pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, guvernator în țară și că îi încredințase bărbați și femei și copii și dintre săracii țării, dintre cei care nu fuseseră duși captivi la Babilon;

Căpeteniile. Conducătorii diferitelor unităţi izolate ale oştirii Iudaice, care rămăseseră pe câmp, acum îşi dădeau seama că o opoziţie mai departe faţă de Babilonieni era zadarnică. De aceea, nu le mai rămânea altceva decât să caute protecţie la Ghedalia.


8 Atunci ei au venit la Ghedalia la Mițpa, chiar Ismael, fiul lui Netania, și Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, și Seraia, fiul lui Tanhumet, și fiii lui Efai, netofatitul; și Iezania, fiul unui maacatit, ei și oamenii lor.

Netofa. O localitate cam la 6,5 km la sud-est de Betleem.

Iezania. Probabil un străin naturalizat din micul regat Maaca de la răsărit de Iordan (vezi comentariul la 2Samuel 10,6).


9 Și Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, le-a jurat lor și oamenilor lor, spunând: Nu vă temeți să serviți caldeenilor; locuiți în țară și serviți împăratului Babilonului și vă va fi bine.
10 Cât despre mine, iată, eu voi locui la Mițpa, pentru a servi caldeenilor, care vor veni la noi; dar voi adunați vin și fructe de vară și untdelemn și puneți-le în vasele voastre și locuiți în cetățile voastre pe care le-ați luat.

Strângeţi vinul. Lucrul aceasta plasează întâmplarea în toamna anului respectiv. Întrucât proprietarii ogoarelor, viilor şi livezilor de măsline fuseseră duşi prizonieri la Babilon, Ghedalia a oferit căpeteniilor aceste roade pentru a face faţă nevoilor lor imediate, şi pentru a procura hrană pentru sezonul de iarnă care se apropia.


11 De asemenea când toți iudeii care erau în Moab și printre amoniți și în Edom și care erau în toate țările au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămășiță din Iuda și că îl pusese peste ei pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan;

Toţi iudeii. Aceia care fugiseră în ţările apropiate pentru a scăpa de urmărirea haldeilor.


12 Toți iudeii s-au întors din toate locurile unde fuseseră alungați și au venit în țara lui Iuda, la Ghedalia, la Mițpa și au adunat vin și foarte multe fructe de vară.

Un mare belşug. Ogoarele, deşi necultivate pentru vară, evident produseseră de la sine un mare belşug pentru sărmana rămăşiţă rămasă în Iuda.


13 Mai mult, Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile armatelor, care erau în câmpii, au venit la Ghedalia la Mițpa,
14 Și i-au spus: Știi tu într-adevăr că Baalis, împăratul amoniților, l-a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, să te ucidă? Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.

Ştii? Regele amoniţilor coalizase cu Zedechia contra Babilonienilor (cap. 27,3). Dacă nu îndrăznise să reziste lui Nebucadneţar pe faţă, tot mai nădăjduia să-şi realizeze planul prin Ismael. Iohanan a aflat de complot şi, din credincioşie faţă de noul său protector, a avertizat pe Ghedalia; dar în zadar, deoarece acesta din urmă, în încredere nevinovată, a refuzat să creadă în vinovăţia lui Ismael (vezi v. 16).


15 Atunci Iohanan, fiul lui Careah, i-a vorbit în ascuns lui Ghedalia la Mițpa, spunând: Lasă-mă să plec, te rog, și îl voi ucide pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști aceasta; pentru ce să te ucidă el, ca toți iudeii care s-au adunat la tine să fie împrăștiați și rămășița lui Iuda să piară?
16 Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, i-a spus lui Iohanan, fiul lui Careah: Să nu faci acest lucru, pentru că tu vorbești neadevăr despre Ismael.

Nu este adevărat. Poate, că Ghedalia nu s-a încrezut în Iohanan, fostă căpetenie în oştirea lui Zedechia. În orice caz, cinstitul Ghedalia nu voia să se înjosească pentru a urma sfatul lui Iohanan de a preveni uciderea, chiar dacă Ismael îi ameninţă însăşi viaţa lui.