Cuvântul Domnului. Cu aceasta începe o nouă profeţie, considerată de unii ca întinzându-se până la cap. 17,18. Solia din cap. 14 nu este datată. Totuşi, s-a presupus că Ieremia a dat-o ceva mai devreme de ultima parte a celui de-al treilea an al domniei lui Ioiachin (vezi cap. 25,1), căci nicăieri în capitol nu găsim vreun indiciu că haldeii veniseră deja împotriva Ierusalimului.

Seceta. Dacă seceta descrisă aici trebuie identificată cu aceea amintită în cap. 3,3, timpul acestei profeţii ar putea să cadă cam în primul deceniu al activităţii lui Ieremia.

Cetăţile. Literal, Porţile. În vremurile antice viaţa publică se concentra la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1). Dărăpănarea porţilor reprezenta prăbuşirea vieţii economice şi a altor activităţi publice.

Nu găseau apă. Compară 1Regi 18,5; Amos 4,7.8.

Acopăr capul. Un gest dovedind amărăciune (vezi 2Samuel 15,30; 19,4).

Crapă. Cuvântul tradus în felul acesta de fapt nu înseamnă a crăpa aşa cum definim noi cuvântul acesta, ci mai degrabă, a fi cuprins de groază. În limbaj poetic, cuvinte care în mod firesc sunt puse în seama unor fiinţe omeneşti uneori sunt puse în seama unor obiecte neînsufleţite.

Cerboiaica. Deşi cunoscută pentru duioasele ei simţăminte faţă de puii ei, îi părăseşte în disperata şi zadarnica ei căutare după iarbă.

Şerpi. Ebr. tannim, şacali (vezi comentariul la cap. 9,11).

Nelegiuirile noastre. Datorită iubirii lui faţă de poporul său Ieremia se simte mânat să se roage pentru iertarea lor (vezi comentariul la cap. 7,16). În numele poporului său el mărturiseşte fără să fie silit fărădelegile lor. Profetul ştia că starea de apostazie spirituală a lui Iuda adusese seceta asupra poporului (cap. 3,2.3).

Nădejdea lui Israel. Ebr. miqweh Yisra’el, o expresie ce se întâlneşte numai aici şi în cap. 17,13. Profetul accentuează faptul că pentru Iacov nu există nici o altă nădejde decât Domnul.

Un străin. Modul plin de culoare al lui Ieremia de a exprima aparenta indiferenţă a lui Dumnezeu faţă de Iuda la vreme de nevoie.

Încremenit. Sau împietrit, perplex. LXX redă prima parte astfel: Vrei să fii ca un adormit?.

În mijlocul nostru. Credinţa biruitoare a lui Ieremia îi dă asigurarea că Dumnezeu nu este aşa cum ar vrea să spună v. 8, un străin în ţară (vezi v. 8), ci că Domnul rămâne cu credincioşie în mijlocul poporului său. Plin de încredere profetul ştie că deşi Domnul întârzie să lucreze, totuşi El, ca un viteaz, îi va mântui pe ai Săi.

N-are plăcere de ei. Din pricină că poporul lui Iuda nu s-a depărtat de la trăirea lor în păcat, ci a găsit plăcere să alerge încoace şi încolo pe cărările nelegiuirilor lor, Dumnezeu este nevoit să respingă cererea lui Ieremia.

Pedepseşte. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5.

Nu mijloci. Vezi cap. 7,16; 11,14.

Nu le voi primi. Această afirmaţie a fost înţeleasă ca şi cum ar însemna că aceste posturi şi jertfe erau pur superficiale, ceremonii lipsite de spiritul sincer al adevăratei închinări (vezi Isaia 1,10-15), şi deci neputând a fi primite de Dumnezeu. Totuşi, pasajul acesta ar putea să însemne că posturile şi jertfele lor, deşi într-o măsură sinceră, au venit prea târziu pentru a mai abate pedeapsa divină.

Cu sabia. Într-o foarte mare măsură istoria neamului omenesc a demonstrat consecinţele urgiilor războiului, încât sabia, foametea şi ciuma au ajuns o treime a răului proverbială (vezi cap. 21,9).

o pace trainică."

Proorocii lor le zic. Unul dintre motivele de seamă ale decăderii spirituale a israeliţilor a fost puternica influenţă rea a multor profeţi mincinoşi, stricaţi şi căutători de plăceri care înşelau poporul cu nădejdea păcii. Profeţii argumentau fals că din pricină că izraeliţii erau poporul ales al lui Dumnezeu, erau în siguranţă de orice înfrângere, şi că urmau să aibă parte numai de bine. Deoarece învăţătura acestor falşi conducători religioşi era mai plăcută urechilor poporului decât soliile date de adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu, profeţii mincinoşi erau primiţi cu mai multă plăcere decât vestitorii rânduiţi de Dumnezeu. Împotrivirea profeţilor mincinoşi a făcut ca sarcinile solilor lui Dumnezeu să fie nespus de grele (vezi comentariul la Isaia 30,8-10; Ieremia 5,31; Ezechiel 13; Amos 3,5-12).

Nu veţi vedea. În mod deosebit proorocii mincinoşi făceau să răsune nota populară tăgăduind cele trei pedepse făgăduite poporului de Dumnezeu (vezi v. 12), făgăduindu-i binecuvântările unei continue prosperităţi şi o pace trainică.

De sabie şi de foamete. Domnul rosteşte asupra acestor înşelători exact nenorocirile despre care ei ziceau că n-au să vină niciodată.

Nu va avea cine să-i îngroape. A nu fi înmormântat cu cinstea şi ceremonia cuvenită era considerat de Iudei o mare ocară (vezi cap. 8,2; 16,5.6).

Fecioara. O personificare poetică a lui Iuda, cu referire îndeosebi la cetatea ei capitală, Ierusalimul (vezi Isaia 37,22; Ieremia 8,21; Plângeri 1,15; 2,13).

Dau peste oameni străpunşi de sabie. Profetul prevedea starea de jale a ţării datorită captivităţii babiloniene. Sleite de foame. Sau bolnavi de foame. Adică, suferind de boli pricinuite de foame, cum este starea rea datorată malnutriţiei şi alte slăbiciuni fizice care apar pe urma lipsei de hrană.

Cutreieră. Sau negustoresc. Sensul aceste expresii este oarecum neclar. Unii socotesc că pasajul vrea să spună că proorocul şi preotul vor cutreiera ţara robiei încoace şi încolo neştiind unde să se stabilească şi unde se vor duce apoi. Alţii cred că vrea să spună că aceşti falşi conducători religioşi nu vor lua nici o învăţătură din crunta experienţă a exilului, ci vor continua să-i facă negustoria şi în timpul captivităţii.

Ai lepădat Tu de tot. Aici din nou (vezi v. 7-9) iubirea de ţară şi de popor său îl determină pe profet să mijlocească cu ardoare pentru ei. El începe printr-o serioasă discuţie cu Dumnezeu cu privire la cauzele stărilor de grozavă nenorocire.

Ne recunoaştem. Ieremia recunoaşte în mod deschis nelegiuirile poporului său. Totuşi el face apel la iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de poporul Său (vezi comentariul la Psalmi 85,10).

Pentru Numele Tău. Compară argumentele folosite de Ieremia cu cele prezentate de Moise în favoarea lui Israel (vezi Numeri 14,15-19).

Scaunul de domnie. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu este simbolul prezenţei Sale. Aici scaunul de domnie pare a desemna cetatea Ierusalimului ca loc de reşedinţă a lui Dumnezeu (vezi cap. 3,17; 17,12).

22. Idolii. Lipsa de valoare a idolilor ajunsese să fie văzută tot mai mult de către toţi în timpul acestei perioade de secetă (v. 1) prin deplina neputinţă a acestor dumnezei mincinoşi de a aduce mult necesara ploaie (vezi Isaia 41,29; Ieremia 10,3.8).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9 MB 107

10–121T 355

19, 21 PK 461

21 COL 148; 8T 23