Spiţa neamului lui Esau. Acest capitol constă în mod deosebit dintr-o serie de liste de nume cu urmaşii lui Esau şi ai lui Seir hevitul ale căror familii s-au căsătorit între ele. Primul verset este titlul dat de Moise colecţiei ca un întreg.
Esau şi-a luat neveste. Numele celor trei soţii ale lui Esau aşa cum sunt date aici diferă de cele din lista de mai înainte (cap. 26,34; 28,9). La prima vedere, numele tatălui şi naţionalitatea sunt, de asemenea, diferite.
Vezi tabelul comparativ al numelor. IND=200 Diferenţele dintre cele două liste sunt uşor de explicat. (1) În armonie cu vechiul obicei oriental urmat încă de arabi, un om poate fi cunoscut sub diferite nume în perioadele succesive ale vieţii sale, fiecare nume întemeindu-se pe vreo experienţă, sau eveniment important. De exemplu, Avram a devenit Avraam, Iacov a devenit Israel, Esau a devenit Edom (cap. 17,5.15; 35,10; 25,30). De regulă, femeile primeau un nume nou la căsătorie, obicei care ar explica diferenţele de nume ale două dintre soţiile lui Esau. (2) În cazul Iuditei şi Oholibama, numele soţiei, împreună cu acela al tatălui ei şi naţionalitatea lui diferă. De regulă, femeile fără copii nu sunt amintite în listele genealogice. De aceea, se presupune că Iudita a murit fără copii, iar Esau a luat în căsătorie în locul ei o femeie hevită (compară cu cap. 34,2). Oholibama înseamnă cortul locului înalt, Ana răspunzând, Ada, ornament. Numele Ţibeon poate fi înrudit cu cuvântul ebraic pentru hienă, însă, deoarece el era un hevit, poate că numele lui nu a fost deloc semit. Pentru semnificaţia celorlalte nume, vezi referinţele care urmează.
Ada a născut. Cinci copii i s-au născut lui Esau în Canaan (vezi 1 Cronici 1,35) de la cele trei soţii numite în Geneza 36,2, 3. Numele sunt în mod limpede semite şi arată, în parte, că Esau se mai ţinea într-o oarecare măsură de religia părinţilor lui. Elifaz, nume şi al unuia dintre prietenii lui Iov (Iov 2,11; etc.), poate avea semnificaţia de tăria lui Dumnezeu. Reuel, care înseamnă prietenul lui Dumnezeu, a fost de asemenea unul din numele socrului lui Moise (Exod 2,18). Semnificaţia lui Ieuş, deşi oarecum obscură, poate fi cel pe care-l grăbeşte Iehova. Acelaşi nume a fost dat mai târziu de către regele Roboam unuia dintre fiii săi (2 Cronici 11,19). Iaelam poate să însemne fie pe care-l ascunde Iehova sau el coboară. Core înseamnă îndrăzneală. Un levit cu acest nume a devenit tatăl unei faimoase familii de cântăreţi (vezi Psalmi 42,45, titlu).
Esau şi-a luat nevestele. După supunerea horiţilor şi ocuparea teritoriului lor, ţara Seir, Esau şi-a mutat familia acolo şi a făcut din ea căminul său permanent (vezi Deuteronom 2,12, 22). Se pare că el a procedat astfel cu voia, sau chiar la sugestia lui Isaac, deoarece fie era aşezat deja acolo, fie cel puţin subjuga regiunea când s-a întors Iacov (Geneza 32,3; 33,14-16). Se poate ca Isaac să fi plănuit ca Esau să moştenească averea sa, iar Iacov titlul pentru Ţara Făgăduinţei, cu un aranjament de a-l aduce pe Iacov acasă din Haran. După ce Iacov şi Esau au tranşat diferendul lor la râul Iaboc, acest aranjament s-a dovedit a fi convenabil reciproc.
Într-o altă ţară. Deoarece cuvintele într-o ţară, fără vreo altă explicaţie la ce fel de ţară se referă, apar puţin cam neobişnuite, se poate ca numele Seir sau Edom (compară cu Geneza 36,16) să fi fost omis din text. Unele traduceri redau în ţara Seir. Pe de altă parte, expresia următoare poate că exprimă tot ce a intenţionat Moise să transmită. Cele două expresii s-ar citi împreună într-o ţară departe de fratele său Iacov, ca în RSV.
Spiţa neamului lui Esau. Prin fiii şi nepoţii săi enumeraţi în v.10-14, Esau a devenit părintele naţiunii edomite, a cărei patrie era regiunea deluroasă din Seir. În cazurile lui Ada şi Basmat, care au născut fiecare numai câte un fiu, triburile nu au fost întemeiate de fii, ci de nepoţi; însă în cazul Oholibamei cei trei fii ai ei au fost consideraţi ca întemeietori.
Teman. Nume dat mai târziu unei localităţi din Idumeea (Ieremia 49,20), şi purtat de unul dintre prietenii lui Iov (Iov 2,11).
Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz. Despre aceşti nepoţi ai lui Esau prin Ada nu se ştie nimic.
Timna. Timna a fost sora lui Lotan, Horitul (v.22) aceasta le-a putut oferi fiilor lui Esau pretextul de a cuceri ţara şi de a-i alunga pe vechii ei locuitori (Deuteronom 2,12).
Amalec. Strămoş al amaleciţilor, care i-au atacat pe Izraeliţi la Horeb, pe drumul lor la ieşirea din Egipt (Exod 17,8-16). Menţiunea despre ţinutul amaleciţilor din Geneza 14,7 nu trebuie să însemne neapărat existenţa lor pe vremea lui Avraam, ci se poate referi pur şi simplu la regiunea locuită de ei, când a fost scrisă cartea Genezei. Expresia lui Balaam, cel dintâi dintre neamuri (Numeri 24,20) nu îl reprezintă pe Amalec ca indigen, sau cel mai vechi trib, ci pur şi simplu ca primul trib păgân care l-a atacat pe Israel, sau poate cel mai tare ,sau mai războinic dintre triburile deşertului. Dacă ar fi fost acolo un Amalec – şi amaleciţi – înaintea lui Edom, ţinând seama de rolul lor important de opoziţie faţă de Israel pe vremea lui Moise, am putea pe drept să aşteptăm să-l găsim genealogia lor, aşa cum o dă pe a tuturor celorlalţi de importanţă egală pentru Israel.
Într-o perioadă foarte timpurie, amaleciţii s-au separat de celelalte triburi din Edom şi au format un popor independent, a cărui patrie a fost Negeb, în vecinătatea Kadesh-ului (cap. 14,7; Numeri 13,29; 14,43.45). Ca trib nomad însă, au colindat peste partea nordică a Arabiei, Petra, de la Havila la Şur de pe hotarul Egiptului (1 Samuel 15,3.7.27.8). O ramură a tribului chiar a pătruns în inima Canaanului, astfel că un şir de dealuri care mai târziu au devenit moştenirea lui Efraim, a purtat numele de muntele Amaleciţilor (Judecători 12,15; 5,14). Cei care s-au aşezat în Arabia se pare că s-au despărţit şi ei cu trecerea timpului în mai multe ramuri, pentru că hoardele amalecite uneori se uneau cu madianiţii şi cu fiii Răsăritului (Judecători 6,3; 7,12), iar alteori cu amoriţii (Judecători 3,13), la invaziile în ţara lui Israel. Ei au fost învinşi de multe ori de Saul (1 Samuel 14,48; 15,2-9) şi de David (1 Samuel 27,8; 30,1-20; 2 Samuel 8,12) şi, în cele din urmă, au fost exterminaţi de Ezechia (1 Cronici 4,42.43).
Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Nu se cunoaşte nimic despre aceşti nepoţi ai lui Esau.
Căpeteniile. Cuvântul ebraic ’aluph, mai exact prinţ sau căpetenie a fost, după cum s-ar părea, titlul dat conducătorilor tribali edomiţi şi horiţi. Deoarece cuvântul înrudit ’eleph înseamnă o mie, unii cercetători au înţeles că ’aluph ar fi un grad militar însemnând căpetenie peste o mie (vezi Ieremia 13,21). În ebraica post-exilică, termenul a ajuns să fie aplicat la şefii sau guvernatorii iudaici (Zaharia 9,7; 12,5). Numele acestor căpetenii nu sunt în primul rând nume aşa cum dau sugestia unii comentatori. Ele sunt, mai degrabă, cei trei fii şi zece nepoţi ai lui Esau amintiţi deja în Geneza 36,9-14. În ambele liste (v.9-14 şi 15-19) Core apare ca fiu al lui Esau (v.14 şi 18). În lista a doua (v.16) Core apare şi ca nepot al lui Esau (un fiu al lui Elifaz), dar nu în prima listă (v.11). Altfel, cele două liste sunt comparabile. Numele lui Core nu se află în v.15 al Pentateuhului samaritean, care a avut o existenţă separată după exilul babilonian, însă apare în LXX, lucrată în al III-lea secol î.Hr. Faptul că Core nu este enumerat ca unul dintre nepoţii lui Esau în 1 Cronici 1,36, ci enumerat ca fiu (v.35), confirmă exactitatea primei liste din Geneza 36. Se pare, de aceea, că a avut loc o greşeală a unui copist în legătură cu textul ebraic din Geneza 36,16.
Fiii lui Seir. Locuitorii iniţiali ai ţării, horiţii, nu erau locuitori ai peşterilor, aşa cum au sugerat unii comentatori de mai înainte. Până nu de mult s-a crezut că cuvântul tradus Horit deriva de la chor, peşteră sau groapă. Horit ar însemna atunci om al peşterii. În ultimii ani, totuşi, huriţii (Horiţii) cunoscuţi nu numai scriitorilor biblici, ci şi scribilor egipteni (Charu), hitiţii (Charri) şi mesopotamienii (Churru) au fost redescoperiţi ca naţiune. Ei erau răspândiţi în vechiul orient în timpul mileniului al II-lea î.Hr. Regatul Mitanian din regiunea Eufratului superior era stăpânit de huriţi pe vremea lui Moise. Recent, limba lor a fost descifrată, iar acum se cunoaşte foarte mult despre cultura şi istoria hurită.
În prima parte a mileniului al II-lea î.Hr., huriţii trebuie să fi intrat în posesia muntelui Seir, unde apar în Biblie pentru prima dată ca popor (cap. 14,6). Mai târziu, ei au fost în parte exterminaţi şi în parte subjugaţi de urmaşii lui Esau (Deuteronom 2,12.22). Şapte fii ai lui Seir Horitul sau Huritul sunt enumeraţi o dată ca prinţi tribali, iar apoi drept căpetenii. Nepoţii lui Seir şi două nepoate, Timna (v.22) şi Oholibama (v.25) sunt numite de asemenea. Poate că Timna a fost aceeaşi care era concubina lui Elifaz (v.12), iar Oholibama a fost a doua soţie a lui Esau.
Ana aceasta a găsit izvoarele calde (catârii – în versiunea engleză). Moise presupune că întâmplarea raportată aici este bine cunoscută. Totuşi, noi nu ştim nimic mai mult despre întâmplare decât spune acest verset. Semnificaţia cuvântului yemim, tradus catâr nu este sigură. Această traducere a KJV urmează o veche tradiţie ebraică. Totuşi, Ieronim l-a tradus în Vulgata ca izvoare calde, iar unii comentatori sunt de acord să considere că Moise se referă aici la descoperirea de izvoare calde de sulf. În regiune în general se cunosc trei astfel de izvoare, unul în Wadi-zerka Maein, altul în Wadi el-Ahsa la sud-est de Marea Moartă, iar al treilea în Wadi Hamad între Kerak şi Marea Moartă.
Căpeteniile. Această listă repetă numele fiilor lui Seir, deja redate în v.20, 21. Despre titlul căpetenie vezi comentariul pentru v.15.
Înainte de a împărăţi un împărat. Această referire la regi lui Israel este scoasă în evidenţă ca
o dovadă a faptului că autorul ar fi fost post-mozaic, sau cel puţin ca o interpolare mai târzie din 1 Cronici 1,43. Această concluzie nu este necesară. Trebuie să ne amintim că lui Iacov i se făgăduiseră regi, aşa cum ştia Moise (Geneza 35,11). Această făgăduinţă nu fusese împlinită pe timpul lui Moise, în timp ce casa lui Esau atinsese deja un înalt grad de organizare politică. De aceea, este întru totul potrivit ca Moise, în timpul căruia peste Edom domniseră deja opt regi, să facă această remarcă.
Dificultatea de a găsi un loc pentru şapte căpetenii, toţi nepoţi ai lui Esau (v.15-19), 8 regi (v.32-39), şi 11 căpetenii adiţionale (v.40-43) în timpul dintre Esau şi Moise dispare dacă se presupune că regii şi căpeteniile erau contemporani unii cu alţii. Aceasta este susţinută de o comparaţie din Exod 15,15 cu Numeri 20,14. În ultimul, Moise a negociat cu un împărat al Edomului pentru îngăduinţa de a trece prin ţară, însă în cel de mai înainte sunt amintite căpeteniile Edomului ca tremurând din cauza miraculoasei treceri a lui Israel prin Marea Roşie. Ba mai mult, nu este necesar a se presupune că ele 11 căpetenii din v.40-43 au domnit unul după altul. Deoarece se afirmă că ei erau căpetenii după seminţiile lor, după ţinuturile lor, toţi, sau cel puţin mulţi dintre ei, puteau să trăiască în locuri diferite în acelaşi timp. De aceea este necesar să găsim loc numai pentru opt regi succesivi între Esau şi Moise, o perioadă de peste 200 de ani. Aceasta ar permite o medie de 25 de ani pentru fiecare faţă de 10 ani pentru regii lui Israel şi 17 pentru aceia ai lui Iuda.
Se pare că monarhia edomită nu era ereditară, deoarece în nici un caz un fiu nu i-a urmat tatălui său. Aceasta era, mai degrabă, electivă, cu regi aleşi poate de căpetenii. Aceasta ar fi asemănător cu situaţia din Sfântul Imperiu Roman, unde fiecare împărat era ales de prinţii şi electorii imperiului. Dintre cei opt regi menţionaţi nu este nici unul cunoscut din alte izvoare. Deşi unele din nume, precum Hadad (1 Regi 1,14), reapare mai târziu, nici unul nu se referă la persoanele amintite aici. Câteva din cetăţile amintite în legătură cu regii, pot fi identificate, după cum urmează:
Boţ’ra. O cetate renumită care se pare că a fost capitala edomită pentru o considerabilă perioadă (vezi Isaia 34,6; 63,1; Ieremia 49,13.22; Amos 1,12). Ea era pe locul satului de azi El Buseira aproximativ la 25 mile sud-est de Marea Moartă.
Teman. Această regiune din Idumeea nordică, cu cetatea ei Teman, nu a fost încă identificată. Ieronim a păstrat o tradiţie cu rezultatul că ea este aşezată la numai 5 mile de Petra.
Rehobot. Unii cercetători l-au identificat pe acesta cu Rehobot-Ir din Asiria (cap. 10,11), care nu este posibil să fie corect. Alţii au localizat-o altundeva pe Eufrat, având în vedere că de obicei Biblia indică Eufratul ca râul. Dacă aceasta ar fi adevărat, regele edomit Saul trebuie să fi fost un străin. Este mult mai probabil ca Rehobot să fi fost Robotha idumeană, a cărei localizare este nesigură, sau Er Ruheibek, la 23 mile sud-vest de Beer-Şeba într-o vale aproape de El’Arish. În ultimul caz râul s-ar referi la pârâul pe care era aşezată cetatea.
Hadar. Hadar, ultimul dintre cei opt regi ai Edomului enumeraţi de Moise, probabil că a fost acela cu care el a avut de-a face spre a-şi asigura trecerea prin ţara lui (Numeri 20,14). Faptul că sunt redate numele soţiei lui Harad şi numele mamei şi bunicii soţiei lui sugerează că Moise le cunoştea îndeaproape. În contrast cu aceea a celorlalţi şapte regi, moartea lui Hadar, raportată în 1 Cronici 1,51, aici nu este amintită. Aceasta este o dovadă în plus că el mai trăia pe vremea când Moise a scris Geneza.
Numele. Nu ale localităţilor, aşa cum au sugerat unii, ci ale persoanelor, poate ale comandanţilor locali contemporani cu Hadar, pe vremea lui Moise.
Comentariile lui Ellen G. White 6-8 PP 207