Unul din cei şapte îngeri. Vezi comentariul de la cap. 1,11; vezi cap. 21,9. Identificarea acestui înger cu unul din cei şapte îngeri purtători de plăgi, din cap. 15 şi 16, cuprinde în sine ideea că informaţia care urmează să îi fie dată lui Ioan este în legătură cu cele şapte plăgi de pe urmă. Legătura aceasta este confirmată de faptul că subiectul acestui capitol, care este anunţat, – judecata curvei celei mari – are loc în timpul celei de-a şaptea plăgi (vezi cap. 16,19).

Potire. Vezi comentariul de la cap. 15,7; 16,1.

A vorbit cu mine. Cuvântul grecesc tradus cu (meta) poate implica o relaţie personală între Ioan şi înger. Vezi comentariul de la cap. 1,2.10.

Vino. Sau Iată! Verbul este la modul imperativ. Vezi comentariul de la v. 3.

Să-ţi arăt. Vezi comentariul de la cap. 1,2; 4,1.

Judecata. Gr. krima, sentinţă, decizie, verdict, decret, aici dată curvei celei mari de către tribunalul ceresc, în urma comportamentului ei criminal (vezi comentariul de la v. 4–6; compară-l cu cel de la cap. 18,10). Observaţi că îngerul nu îi arată lui Ioan executarea sentinţei, căci ar fi folosit cuvântul krisis, cuvânt care este tradus judecată în cap. 18,10. El doar îi vorbeşte despre aceasta. Krisis poate însemna fie cercetarea unui caz, fie executarea sentinţei. Vezi comentariul de la cap. 16,19; 18,5; 19,2; compară cu Isaia 23,11.

Capitolul 17 este format din două părţi: (1) viziunea simbolică pe care a avut-o Ioan, v 3–6, şi (2) ceea ce i s-a spus (v. 7), ca explicaţie a viziunii, aşa cum se raportează în v. 8–18. Prima parte vorbeşte despre crimele Babilonului, constituindu-se astfel acuzaţia cerului, o declaraţie cu privire la motivul pentru care a fost pronunţată sentinţa divină asupra acestei cetăţi (vezi comentariul de la v. 6). Partea a doua prezintă sentinţa în sine şi mijloacele prin care va fi dusă la îndeplinire. Viaţa criminală a Babilonului ajunge la apogeu în timpul plăgii a şasea (vezi comentariul de la cap. 16,12–16), în timp ce sentinţa dată este executată în timpul celei de a şaptea. Astfel, cap. 17 trasează criza finală, când Satana va depune eforturi uriaşe pentru a-i distruge pe copiii lui Dumnezeu (vezi cap. 12,17) şi când toate puterile pământului se vor ridica împotriva lor (vezi GC 634). Dumnezeu îi îngăduie lui Satana şi agenţilor umani aliaţi cu el să ducă până aproape la succes complotul lor de a-i nimici pe sfinţi. Dar în clipa când sunt gata să dea lovitura, Dumnezeu intervine ca să-şi scape poporul. Oştile răului, oprite chiar în momentul când încearcă să-i ucidă pe sfinţi, stau fără scuză la bara judecăţii divine (vezi Daniel 12,1, compară cu EW 282–285; GC 635, 636; LS 117). Nu e greu de înţeles mirarea care l-a cuprins pe Ioan în timp ce privea punctul culminant al marii drame a tainei fărădelegii (vezi comentariul de la cap. 17,6).

Curvei. Gr. porne, prostituată, desfrânată. Probabil că porne vine dintr-un cuvânt ce însemna a vinde, a exporta pentru vânzare lucruri, ca de pildă sclavi.

Profeţii Vechiului Testament adesea compară Israelul apostat, care a curvit de multe ori cu zeii păgâni (Ezechiel 23,30; compară cu Isaia 23,17; vezi comentariul de la Ezechiel 16,15), cu o femeie care comite adulter. În ce priveşte comparaţia Babilonul mistic cu o curvă, vezi comentariul de la Apocalipsa 17,5 (compară cu v. 2, 4; cap. 19,2). Pentru alte pasaje vechi testamentare care exprimă o idee sau un sens asemănător cu cel din Apocalipsa 17, vezi comentariul de la Isaia 47,1; Ieremia 25,12; 50,1; Ezechiel 26,13.

Şade pe ape mari. Adică exercită putere despotică asupra multor noroade şi gloate (vezi

v. 15). Forma verbului din greacă prezintă curva cea mare ca având putere în acel moment şi continuând să şi-o exercite. Aşa cum vechea cetate Babilon era aşezată pe apele răului Eufrat (vezi comentariul de la Ieremia 50,12.38) şi şedea simbolic pe ape mari sau popoare (Ieremia 51,12.13; compară cu Isaia 8,7.8; 14,6; Ieremia 50,23), tot aşa Babilonul modern este reprezentat ca stând pe popoarele pământului sau asuprindu-le (vezi comentariul de la Apocalipsa 16,12).

Au curvit. Gr. porneuo, formă verbală înrudită cu porne (vezi comentariul de la v. 1). Acest verb apare şi în Vechiul Testament (compară cu Ezechiel 23,30; Osea 4,12). Folosit în sens figurat, ca aici, el se referă la o alianţă ilicită a aşa-zişilor creştini, care au un alt stăpân decât Hristos, în acest caz la o înţelegere politico-religioasă între biserica apostaziată (vezi comentariul de la Apocalipsa 17,5) şi naţiunile pământului. Compară cu Isaia 23,15.17.

Locuitorii. Ca rezultat al poziţiei luate de conducătorii lor, locuitorii pământului sunt înşelaţi (vezi comentariul de la v. 8) şi ademeniţi să conlucreze cu planul curvei celei mari (vezi şi cap.

13,8).

S-au îmbătat. Aceasta înseamnă o beţie deplină. Puterile raţiunii şi ale judecăţii au fost adormite, iar simţurile spirituale amorţite. Compară cu Ieremia 51,7; 2 Tesaloniceni 2,9.10; Apocalipsa 13,3.4.7.18; 14,8; 18,3.23; 19,20. Se poate observa faptul că se vorbeşte despre îmbătarea locuitorilor pământului după ce se aminteşte despre alianţa ilicită dintre Babilon şi împăraţii pământului. Se pare că Babilonul acţionează prin împăraţii pământului pentru a câştiga controlul asupra celor care nu i s-au supus de bunăvoie. Conducători şi cei care i se supun sunt deopotrivă înşelaţi (GC 624).

De vinul. Adică bând vinul. Acest vin este politica înşelătoare a Satanei, de a uni întreaga lume sub controlul său, împreună cu minciunile şi semnele prin care îşi promovează politica (vezi cap. 13,13.14; 18,23; 19,20).

o fiarăde culoare stacojie, plinăcu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

M-a dus. Fără îndoială că această senzaţie a mişcării a fost desemnată să-l ajute pe Ioan să facă o tranziţie mentală din timpul şi locul unde se afla în timpul şi locul viziunii (compară cu Ezechiel 3,12–14; 8,3; 40,2.3; Apocalipsa 21,10).

În Duhul. Literal, în duh (vezi comentariul de la cap. 1,10; vezi şi cap. 4,2; 21,10). Absenţa articolului hotărât în greceşte accentuează calitatea, sau natura, experienţei.

Pustie. Gr. eremos, un loc pustiu (vezi comentariul de la cap. 12,6). Forma verbală înrudită folosită în cap. 17,16 înseamnă a pustii, a lăsa gol, a părăsi. O pustie era o regiune nelocuită, unde se putea trăi numai trecând prin dificultăţi şi pericole. Hrana, adăpostul şi probabil chiar şi apa ar fi greu de obţinut şi ar exista pericolul animalelor sălbatice şi al tâlharilor. Din această cauză, unii consideră că atunci când este folosită simbolic, ca aici, pustia reprezintă o situaţie plină de dificultăţi şi de primejdii, mai ales pentru poporul lui Dumnezeu (vezi v. 6, 14). În limba greacă absenţa articolului hotărât înainte de cuvântul pustie face termenul să fie, în mod clar, calitativ şi descriptiv. Cu alte cuvinte, aici se accentuează mai degrabă o stare decât un anumit loc.

Având în vedere faptul că în cap. 17 se vorbeşte mai mult de perioada celor şapte plăgi (vezi comentariul de la v. 1), unii susţin că situaţia reprezentată aici de cuvântul pustie face referire la experienţa poporului lui Dumnezeu din timpul acela. Situaţia descrisă aici este similară cu cea a pustiei din cap. 12,6.13–16, dar nu trebuie identificată cu ea.

O femeie. Profeţii Vechiului Testament descriau adesea poporul apostaziat prin simbolul unei femei desfrânate (compară cu Ezechiel 16,15–58; 23,2–21; Osea 2,5; 3,1; etc.). Această femeie – curva cea mare (Apocalipsa 17,1), sau Babilonul cel mare, Babilonul mistic (v. 5) – este vinovată de sângele … tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ (cap. 18,24), după cât se pare toţi cei din decursul istoriei. Babilonul mistic constituie organizaţia religioasă care se opune poporului lui Dumnezeu, probabil de la începutul timpului, dar aici, în special, chiar în vremea sfârşitului (vezi comentariul de la cap. 17,5).

Şezând. Forma verbului denotă o acţiune continuă. În v. 1 despre curva cea mare se spune că în cele religioase are control direct asupra oamenilor, iar aici se arată că ea conduce politica guvernelor civile (vezi comentariul de la v. 18). Din totdeauna creştinismului apostaziat i-a fost caracteristică încercarea de a uni biserica cu statul, pentru a consolida controlul religios asupra politicii publice (compară cu Vol. IV, p. 837). Compară cu declaraţia Domnului nostru, că împărăţia Sa nu e din lumea aceasta (Ioan 18,36).

Fiară. În mod obişnuit în profeţia biblică fiarele reprezintă puterile politice (Daniel 7,3–7.17; 8,3.5.20.21; compară cu Apocalipsa 12,3; 13,1). Culoarea acestei fiare poate da de înţeles că ea este întruchiparea răutăţii, după cum numele de hulă cu care este acoperită indică faptul că I se opune lui Dumnezeu. Ca atare, fiara în sine poate fi identificată cu Satana, lucrând prin agenţii politici, din toate timpurile, care s-au supus stăpânirii sale.

În anumite aspecte fiara se aseamănă cu balaurul cel mare şi roşu din cap. 12,3, iar în altele cu fiara ca un leopard din cap. 13,1.2 (vezi comentariile respective). Contextul face ca această ultimă legătură să fie mai strânsă. Diferenţa principală dintre fiara din cap. 13 şi cea din cap. 17 este că în prima situaţie, când fiara este identificată cu papalitatea, nu se face nici o deosebire între aspectele religioase şi politice ale puterii papale, în timp în a doua cele două aspecte sunt deosebite

– fiara reprezentând puterea politică, iar femeia puterea religioasă. Stacojie. Este o culoare strălucitoare care atrage în mod sigur atenţia. În Isaia 1,18

cârmâzul este culoarea păcatului. Compară cu balaurul cel mare şi roşu, din Apocalipsa 12,3.

Plină. Apostazia şi împotrivirea faţă de Dumnezeu sunt depline.

Nume de hulă. Sau nume hulitoare (vezi comentariul de la Marcu 2,7; 7,2). În Apocalipsa 13,1 (vezi comentariul de acolo) numele se află pe cele şapte capete; aici ele sunt împrăştiate pe întreaga fiară. Aceste nume descriu caracterul fiarei – ea ar vrea să uzurpe prerogativele Dumnezeirii. Faptul că este plină de nume de hulă arată că este cu totul dedicată acestui scop. Compară cu Isaia 14,13.14; Ieremia 50,29.31; Daniel 7,8.11.20.25; 11,36.37.

Şapte capete. Vezi comentariul de la v. 9–11. În ce priveşte fiarele cu şapte capete în mitologia antică, vezi comentariul de la Isaia 27,1. Zece coarne. Vezi comentariul de la v. 12–14, 17.

Femeia. Vezi comentariul de la v. 3.

Purpură şi stacojiu. Compară cu Ezechiel 27,7; Apocalipsa 18,7.12.16.17.19. Acestea erau culorile regalităţii (vezi comentariul de la Matei 27,28), asupra căreia femeia avea pretenţii (vezi Apocalipsa 18,7). Stacojiul poate fi de asemenea considerat culoarea păcatului şi culoarea prostituatelor (vezi comentariul de la cap. 17,3). Această prostituată, această organizaţie religioasă apostaziată, descrisă în toată puterea ei de a seduce, este îmbrăcată ţipător şi este împodobită vulgar. Ea stă într-un contrast izbitor cu mireasa Mirelui, pe care Ioan a văzut-o îmbrăcată în in subţire, strălucitor şi curat (vezi cap. 19,7.8; vezi 1T 136; Ed 248). Vezi comentariul de la Luca 16,19.

De spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Sau de fapte necurate, chiar de necurăţia care este curvia ei. Aurul potirului îi înşală oamenii cu privire la natura conţinutului său. Vezi comentariul de la v. 2.

Pe frunte. Caracterul reflectat de numele Babilon este alegerea hotărâtă a femeii. Acest lucru poate fi dedus din faptul că numele acesta apare pe fruntea ei. Vezi şi comentariul de la cap. 13,16.

Purta scris un nume. Adică fusese scris acolo în trecut şi a rămas acolo. Numele reflectă caracterul.

O taină. Acest cuvânt descrie titlul, nu o parte a lui; de aici şi termenul Babilonul mistic (vezi comentariul de la cap. 1,20).

Babilonul cel mare. Deşi, într-un anumit sens, se poate considera că Babilonul mistic reprezintă sistemele religioase apostaziate de-a lungul istoriei, Babilonul cel mare din cartea Apocalipsei desemnează, într-un anumit înţeles, organizaţia religiilor apostaziate din vremea sfârşitului (vezi comentariul de la cap. 14,8; 16,13.14; 18,24). În cap. 17,18 Babilonul mistic este numit cetatea cea mare (vezi cap. 16,19; 18,18). Fără îndoială că aici Babilonul este numit cel mare în lumina faptului că acest capitol se ocupă în mod deosebit cu marele efort final al Satanei de a-şi asigura, cu ajutorul religiei, ascultarea şi supunerea neamului omenesc. Babilonul cel mare este numele prin care Inspiraţia face referire la marea organizaţie religioasă formată din papalitate, protestantismul decăzut şi spiritism (vezi comentariul de la cap. 16,13.18.19; vezi şi comentariul de la cap. 14,8; 18,2; compară cu GC 588; Daniel 4,30; Zaharia 10,2.3; 11,3–9). Cuvântul Babilon face referire la organizaţie în sine şi la conducătorii ei, nu neapărat la membrii celor trei componente ale ei. La aceştia din urmă se face referire prin sintagmele ape mari (Apocalipsa 17,1.15) şi locuitorii pământului (v. 2; vezi comentariul de la v. 8).

Mama curvelor. Aşa cum s-a amintit deja, Babilonul cel mare include protestantismul apostaziat, la vremea arătată lui Ioan în viziune. Astfel, fiicele acestei mame reprezintă diferitele organizaţii religioase care constituie protestantismul apostaziat.

Spurcăciunilor. Vezi comentariul de la v. 4.

Îmbătată. Vezi comentariul de la v. 2. Literal, stăruind într-o stare de beţie. În sens general, se poate spune despre cetatea Babilon că este îmbătată cu sângele martirilor din toate timpurile (vezi cap. 18,24), dar într-un înţeles mai imediat, este îmbătată de sângele martirilor şi al posibililor martiri din vremea sfârşitului acestui pământ. Dumnezeu consideră că cetatea Babilon este vinovată de sângele celor a căror moarte a decretat-o, dar a fost oprită să o îndeplinească (vezi GC 628). Este cu totul îmbătată de succesul pe care l-a avut în trecut în persecutarea sfinţilor (vezi comentariul de la Daniel 7,25; Matei 24,21; vezi Apocalipsa 6,9–11; 18,24), şi de perspectiva de a avea în curând satisfacţia de a-şi încheia sarcina sângeroasă (vezi comentariul de la cap. 16,6; 17,14; compară cu GC 628).

Sângele. Vezi comentariul de la cap. 16,6.

Sfinţilor. Literal, celor sfinţi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,13; Romani 1,7).

Şi de sângele. Sau adică de sângele.

Martirilor. [Martirilor, KJV]. Gr. martures, literal, martori (vezi comentariul de la cap. 2,13). Compară cu Isaia 47,6; Ieremia 51,49; vezi comentariul de la Apocalipsa 18,24.

Lui Isus. Însemnând, probabil, cei care au dat mărturie despre Isus, mai întâi prin cuvintele lor şi apoi prin martirajul lor. Ei au fost omorâţi pentru că au persistat în a-L mărturisi pe Isus şi adevărul Său, pentru că au fost credincioşi numelui Său, chiar cu preţul vieţii lor.

Când am văzut-o. Nu este clar dacă se face referire la tot ceea ce a văzut Ioan în v. 3–6 sau numai la comportamentul descris în v. 6, punctul culminant la purtării sale criminale. Răspunsul îngerului la mirarea lui Ioan (v. 7) poate indica prima variantă.

M-am mirat minune mare. Literal, am fost uimit cu o mare uimire, cuvintele din limba greacă reflectând o expresie specific ebraică. Îngerul l-a chemat pe Ioan să fie martor la sentinţa care urmează să fie pronunţată asupra Babilonului, prostituata religioasă (v. 1), iar apostolul probabil că se aştepta să vadă o ruină şi o degradare totală. Însă, din contră, imaginea care i se arată este cea a unei femei înveşmântate în haine scumpe şi strălucitoare, într-o stare de beţie, şezând pe o fiară înspăimântătoare. Un înger îi spusese deja lui Ioan câte ceva despre această femeie (vezi comentariul de la cap. 14,8; 16,18.19), dar acum i se dă un raport mult mai complet şi mai uimitor asupra crimelor ei. Ceea ce vede îl umple pe Ioan de o profundă uimire, întrecând tot ceea ce exprimă el în celelalte locuri din Apocalipsa.

Crimele Babilonului mistic, aşa cum sunt prezentate în actul de acuzaţie, pot fi enumerate după cum urmează (vezi comentariul de la cap. 18,4) :

1. Seducţie. Seducându-i pe împăraţii pământului să se unească, împreună cu ea, într-o organizaţie ilicită, pentru a-şi aduce la îndeplinire intenţiile sinistre (vezi comentariul de la v. 2; cap. 18,3).

2. Despotism aspru. Şezând pe ape mari – asuprind popoarele pământului (vezi comentariul de la cap. 17,1).

3. Contribuind la stricăciunea oamenilor. Făcând populaţia pământului – cu excepţia sfinţilor

– să fie îmbătată de vinul sistemului ei politic, făcând-o astfel să fie complice în uneltirea ei ticăloasă (vezi comentariul de la v. 2). Prin curvia ei, ea a stricat pământul (cap. 19,2).

1. 4. Beţie. Fiind îmbătată de sângele sfinţilor, care o jigniseră refuzând să bea din rătăcirea ei sau să se supună ambiţiei ei de a stăpâni pământul.

2. 5. Omor şi tentativă de omor. Uneltind uciderea miresei lui Hristos, femeia din cap. 12 (vezi comentariul de la cap. 17,6.14; 18,24).

Îţi voi spune. În greceşte pronumele este emfatic: Eu însumi îţi voi spune. Restul capitolului este interpretarea pe care o dă îngerul tainei, sau simbolismul viziunii v. 3–6. Fiara este explicată în v. 8–17, femeia în v. 18.

Fiara pe care ai văzut-o. Adică fiara din v. 8. Lui Ioan nu i s-a arătat fiara aceea nici în starea exprimată de verbul era, nici în cea exprimată de cuvintele nu mai este, ci în starea refăcută, urmând după perioada nu mai este. Totuşi, îngerul povesteşte pe scurt viaţa din trecut a acestei făpturi înspăimântătoare, identificând fiara, aşa cum a văzut-o Ioan (vezi comentariul de la v. 8–11).

În introducerea viziunii (v. 1, 2) şi în cuprinsul ei (v. 3–6), atenţia lui Ioan a fost îndreptată aproape exclusiv către femeie, iar fiara este amintită numai întâmplător. În versiunea greacă, în v 1–6, după textul lui Nestle, o sută două cuvinte sunt dedicate femeii şi numai douăsprezece fiarei. Dar în explicaţie (v. 7–18) îngerul se ocupă aproape cu totul numai de fiară şi de capetele şi coarnele ei. În versiunea greacă, în v. 7–18, numai treizeci şi şase de cuvinte sunt dedicate femeii, iar două sute patruzeci şi trei fiarei. Această deosebire remarcabilă dintre viziune şi explicaţia ei poate sugera că deşi se anunţă că subiectul viziunii este osânda divină rostită asupra Babilonului mistic şi deşi ea este prezentată ca personalitatea principală a evenimentelor prezentate în viziune, scurtul ei triumf şi brusca ei cădere pot fi înţelese numai printr-un studiu atent al contribuţiei aduse de această fiară, atât la succesul ei de moment cât şi la înfrângerea ei finală.

Era şi nu mai este. Cândva în trecut fiara a fost activă, dar apoi a dispărut. Aceste cuvinte sunt repetate la sfârşitul v. 8 şi apar şi în v. 11. Unii identifică perioada reprezentată de verbul era cu cea a Romei păgâne, perioada reprezentată de cuvintele nu mai este cu cea a scurtului interval dintre sfârşitul persecuţiei păgâne şi începutul persecuţiei papale, iar perioada reprezentată de predicatul va veni cu cea a Romei papale. Alţii susţin că prin verbul era se face referire la perioada reprezentată de această fiară şi de cele şapte capete ale ei, iar prin cuvintele nu mai este se face referire la intervalul dintre rănirea celui de al şaptelea cap şi reînvierea fiarei, drept al optulea. Cei care susţin prima opinie pun astfel semnul egal între perioada reprezentată de verbul era şi balaurul din cap. 12, în timp ce aceia care susţin a doua opinie includ aici şi fiara care semăna cu un leopard, din cap. 13. Timpul prezent, nu mai este, accentuează succesiunea în timp.

Are să se ridice. Sau este gata să se urce. Îngerul povesteşte încă întâmplările din viaţa fiarei înainte de ridicarea ei din Adânc. Pe vremea când a văzut Ioan această fiară în viziune, ea se şi ridicase din Adânc.

Când la sfârşitul v. 8 sunt repetate cuvintele era şi nu mai este, predicatul va veni – de preferat urmează să fie– apare în locul cuvintelor are să se ridice din Adânc, folosite mai devreme în acest verset (vezi mai jos, comentariul de la va veni). Ca atare, fiara va veni atunci când se va ridica din Adânc. Cuvintele comparabile din această întreită succesiune, aşa cum apar în v. 11, sunt ea însăşi este al optulea. De aceea, atunci când fiara se ridică din Adânc, atunci când va veni, ea există ca al optulea, literal o optime. În v. 8 fiara se duce la pierzare, după ce s-a ridicat din Adânc şi a existat timp de o perioadă nespecificată ca al optulea.

Când fiara va exista din nou, ca al optulea, locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea fiara. O declaraţie foarte asemănătoare se face în cap. 13,3.8 (compară cu v. 4), cu privire la atitudinea lumii faţă de fiara din acest capitol, când rana ei de moarte se va vindeca. Şi tot pământul se mira după fiară … Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat. Dacă aceste versete din cap. 13 se referă la acelaşi eveniment ca şi cap. 17,8 înseamnă că propoziţia rana de moarte fusese vindecată (cap. 13,3) este echivalentă cu propoziţia se va ridica din Adânc (cap. 17,8; vezi şi cap. 20,3.7). La fel, cuvântul trăia (cap. 13,14) ar fi atunci echivalent cu propoziţiile totuşi este şi ea însăşi este al optulea (cap. 17,8.11); rănirea capului (cap. 13,3), ducerea în robie şi rana de sabie (cap. 13,10–14) ar avea echivalent în coborâre implicită a fiarei în Adânc (cap. 17,8); iar moartea (cap. 13,3) ar fi echivalentul acelei etape din viaţa fiarei reprezentată de Adânc. Aceste similarităţi tind să identifice capul al şaptelea al fiarei cu papalitatea (capul papal) (vezi comentariul de la cap. 17,9.10). Totuşi, similaritatea aceasta nu dovedeşte neapărat identitatea. În ce priveşte legătura dintre fiara din cap. 17 şi cea din cap. 13, vezi comentariul de la cap. 17,3.

Adânc. Gr. abussos, literal, abis, sugerând un spaţiu imens, nemăsurat (vezi comentariul de la Marcu 5,10; Apocalipsa 9,1). În LXX acest cuvânt face referire fie la adâncimile mării, fie la apele subterane. În LXX, la Psalmi 71,20 şi în Romani 10,7 el este folosit pentru lumea de sub pământ, sau sălaşul morţilor, în general numit Hades (vezi comentariul de la Matei 11,23; vezi şi comentariul de la 2 Samuel 12,23; Proverbe 15,11; Isaia 14,9). Coborârea în Adânc ar fi astfel un termen foarte potrivit pentru a reprezenta moartea unei fiare ce pare că a fost ucisă.

Pierzare. Gr. apoleia, nimicire deplină, nimicire (vezi comentariul de la Ioan 17,12). Acest cuvânt indică sfârşitul definitiv al fiarei (compară cu Apocalipsa 17,11; vezi comentariul de la cap. 19,20; 20,10).

Locuitorii pământului. Adică cei pe care şade curva (v. 1) şi care s-au îmbătat de vinul curviei ei (v. 2). Vezi şi cap. 13,3.4.7.8.12.14; vezi comentariul de la cap. 17,1.2.

N-au fost scrise. Adică nu sunt puse pe listă împreună cu cei pe care Dumnezeu îi acceptă drept candidaţi ai împărăţiei Sale.

De la întemeierea. Din versiunea greacă poate reieşi ideea că numele din cartea vieţii au fost scrise acolo de la întemeierea lumii, sau pur şi simplu că însăşi cartea a existat din acel moment. Aici este intenţionat al doilea înţeles. Vezi şi comentariul de la cap. 13,8.

Cartea vieţii. Vezi comentariul de la Filipeni 4,3.

Mira. Gr. thaumazo, a fi uimit, a se minuna (vezi comentariul de la v. 6). Locuitorii pământului sunt extrem de surprinşi să o privească pe fiară, pe care au văzut-o coborând în Adânc (v. 8) şi care acum se ridică şi îşi reia vechea activitate. Mai întâi ei se miră, apoi se închină fiarei (vezi cap. 13,3.4.8.12.14), adică o sprijină de bunăvoie în împlinirea planurilor ei hulitoare. În ce priveşte legătura dintre fiara din cap. 17 şi cea din cap. 13, vezi comentariul de la cap. 17,3.

Va veni. Dovezile textuale favorizează exprimarea urmează să fie sau urmează să vină. Vezi mai sus, comentariul de la era şi nu mai este şi are să se ridice.

Mintea plină de înţelepciune. Vezi şi cap. 13,18. Prin aceste cuvinte îngerul îşi introduce explicaţia cu privire la fiara care era, nu mai este, şi va veni din cap. 17,8. Ceea ce i se arătase lui Ioan era o taină (compară cu v. 7; vezi comentariul de la v. 5), în sensul că realitatea a fost ascunsă într-un limbaj simbolic, şi se cerea înţelepciune pentru a înţelege simbolurile ascunse în cuvinte luate din realitate. Deşi probabil că această afirmaţie a îngerului se referă mai ales la enigma din v. 8, şi astfel în special la explicaţia din v. 9, 10, lucrul acesta este adevărat şi cu privire la întreaga viziune, şi cu privire la explicaţia v. 10–18 ca un întreg.

Şapte capete. Se pare că acestea reprezintă şapte puteri politice importante prin care Satana a încercat să distrugă poporul şi lucrarea lui Dumnezeu pe pământ (vezi comentariul de la v. 2, 3, 6, 10). Nu e clar dacă Inspiraţia a intenţionat sau nu ca aceste capete să fie identificate cu exact şapte naţiuni din istorie, deoarece în Apocalipsa adesea numărul şapte are mai degrabă un caracter simbolic decât o valoare numerică (vezi comentariul de la cap. 1,11). Astfel, unii au înţeles că cele şapte capete reprezintă întreaga opoziţie politică faţă de poporul şi cauza lui Dumnezeu pe pământ, de-a lungul istoriei, fără a fi specificate şapte naţiuni anume.

Alţii au considerat că puterile reprezentate de cele şapte capete trebuie să fie şapte naţiuni deja amintite în diferite profeţii din Daniel şi Apocalipsa. Ei identifică primele patru capete cu cele patru mari imperii ale lumii, din Daniel 2 şi 7, pe al cincilea cu cornul cel mic din cap. 7 şi 8 şi fiara care seamănă cu un leopard din Apocalipsa 13, cel de-al şaselea cu puterea reprezentată în Apocalipsa 11,7, iar cel de-al şaptelea cu fiara cu două coarne din Apocalipsa 13,11. Conform acestui model de interpretare, puterile reprezentate de primele cinci capete ar fi Babilonul, Persia, Grecia, Imperiul Roman şi papalitatea. Al şaselea cap ar fi Franţa revoluţionară şi cel de-al şaptelea cap ar fi Statele Unite, sau Statele Unite şi Papalitatea repusă în putere.

Alţii consideră că cele şapte capete reprezintă puterile persecutoare mai importante, începând cu momentul în care Dumnezeu a avut pentru prima dată un popor ales şi o lucrare organizată pe pământ, şi prin urmare specifică Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia, Grecia, Imperiul Roman şi papalitatea. Cei care urmează acest model de interpretare atrag atenţia asupra rolului important pe care l-au avut Egiptul şi Asiria în legătură cu Israel, în istoria şi profeţia Vechiului Testament. De asemenea, ei atrag atenţia şi asupra următoarelor circumstanţe, când fiecare din aceste şapte puteri a încercat să distrugă poporul lui Dumnezeu, să-l subjuge sau să şteargă caracterul său religios distinctiv: (1) Egiptul, la Marea Roşie, Exodul 4,9–30; (2) Asiria, sub Sanherib, Isaia 8,4–8; 36,1–15; 37,3–37; (3) Babilon, în timpul captivităţii, Ieremia 39,9.10; 52,13–15; (4) Persia, sub Haman, Estera 3,8.9; 7,4; 9,16; (5) Grecia, sub Antioh Epifanes, 1 Macabei 1,20–64; 3,42; 4,14.36–54; (6) Roma, în persecutarea evreilor şi a creştinilor, Daniel 8,9–12.24.25; Matei 24,15.21; Luca 21,20–24; Apocalipsa 2,10.13; şi (7) Papalitatea, de-a lungul întregii ei istorii, Daniel 7,21.25; 8,24; 11,33.35.

Având în vedere faptul că Inspiraţia nu a descoperit dacă cele şapte capete trebuie înţelese ca simboluri a şapte naţiuni specifice şi nu a specificat nici un moment în istorie de când trebuie să fie socotite, comentariul acesta consideră că dovezile sunt insuficiente pentru a îndreptăţi o identificare dogmatică a lor. Apocalipsa 17 se ocupă cu această fiară de-a lungul perioadei reprezentate de predicatul va veni, când este al optulea, (vezi comentariul de la v. 8 şi 11), iar interpretarea soliei de bază a acestui capitol din fericire n-are legătură cu identificarea celor şapte capete.

Munţi. Un simbol profetic obişnuit, desemnând puterile politice sau politico-religioase (vezi Isaia 2,2.3; Ieremia 17,3; 31,23; 51,24.25; Ezechiel 17,22.23; etc.). Acest simbol poate fi o aluzie la cetatea Romei, cu cele şapte coline ale ei. Scriitori clasici fac deseori referire la Roma, numind-o cetatea celor şapte coline (Horaţiu Carmen Saeculare 7; Virgil Eneida vi. 782–784; Georgicele ii. 534, 535; Martial Epigrame iv. 64. 11, 12; Cicero Scrisori către Atticus vi. 5; Propertius Elegii iii. 11; etc.). În primele secole ale erei creştine, se obişnuia printre autorii creştinii vorbească despre Roma numind-o Babilon (vezi comentariul de la 1 Petru 5,13; Apocalipsa 14,8), probabil pentru a evita să fie consideraţi subversivi atunci când vorbeau sau scriau despre activităţile anticreştine ale Romei şi judecăţile iminente pe care le va trimite Dumnezeu asupra ei. Ţinând cont de legăturile care au existat în vremurile Vechiului Testament între vechiul Babilon şi poporul lui Dumnezeu, numele Babilon aplicat Romei, în relaţiile ei cu creştinătatea, este cât se poate de potrivit.

Şade femeia. Aici îngerul declară că femeia stă pe cele şapte capete, în timp ce în v. 3 se spune despre ea simplu, că şade pe fiară (vezi comentariul de acolo). Deci a sta pe cele şapte capete este de fapt acelaşi lucru cu a sta pe fiară. Drept urmare, nu există o deosebire exactă între fiară şi capetele ei. Probabil că aici nu este intenţionată nici o diferenţă.

Şi sunt şapte împăraţi. Sau şi ei sunt şapte împăraţi. Aceşti împăraţi nu sunt în plus pe lângă capete şi munţi, ci probabil că se identifică cu acestea. Nu este foarte clar ce diferenţă se intenţionează între împăraţi şi munţi, sau dacă există vreuna.

Cinci au căzut. Nu este clar indicat momentul când se poate preciza că cele cinci capete au căzut, că unul este şi că celălalt n-a venit încă. În general comentatorii adventişti susţin una sau alta din cele trei opinii cu privire la momentul indicat aici: (1) După modelul de interpretare conform căruia cele şapte capete reprezintă toate puterile care se opun poporului şi lucrării lui Dumnezeu de pe pământ, indiferent de număr, aceste cuvinte arată doar că o majoritate a puterilor reprezentate astfel a dispărut de pe scena istoriei. (2) Cei care enumără primele cinci capete ca fiind Babilonul, Persia, Grecia, Roma şi papalitatea consideră că acestea cinci căzuseră toate la data când rana de moarte fusese în cele din urmă dată capului papal al fiarei, în 1798 (vezi comentariul de la cap. 13,3.4). (3) Cei care cred că primele cinci capete sunt Egiptul, Asiria, Babilon, Persia şi Grecia consideră că momentul indicat în v. 10 este timpul când a trăit Ioan, când a fost dată viziunea. Vezi comentariul de la v. 9.

Unul este. Conform celei de-a doua opinii, este vorba de Franţa sau Statele Unite, după anul 1798, iar conform celei de-a treia, este Imperiul Roman din vremea lui Ioan (vezi mai sus, comentariul de la cinci au căzut).

Puţină vreme. Gr. oligos, folosit de 34 de ori în Noul Testament cu sensul de puţini, puţin, mic, cu referire la o cantitate, şi de opt ori cu sensul de scurt, cu referire la timp (vezi comentariul de la cap. 12,12). Sintagma poate fi tradusă fie este necesar ca el să rămână puţin, fie este necesar ca el să dăinuiască scurt timp, probabil în sensul de o perioadă limitată de timp, în contrast cu o perioadă nelimitată de timp. În cap. 12,12 oligos face referire la timpul scurt acordat lui Satana după ce a fost înfrânt la cruce (compară cu DA 758, 761; GC 503). Probabil că aici îngerul îl reasigură pe Ioan că Satana, şi mai precis puterea reprezentată (sau puterile reprezentate) de cel de-al şaptelea cap, nu-şi va vedea niciodată planurile împlinite pe deplin sau că perioada puterii sale a fost drastic limitată. Unii înţeleg aici cuvântul oligos strict literal, indicând o perioadă scurtă de timp.

Fiara care era. Vezi comentariul de la v. 8.

Ea însăşi este al optulea. Literal, de asemenea el însăşi este un al optulea. Aici fiara este în starea ei refăcută, reprezentată de predicatul va veni, perioadă care urmează ridicării ei din Adânc (vezi comentariul de la v. 8, 10). Unii consideră că a opta putere este papalitatea însăşi; alţii sugerează că îl reprezintă pe Satana. Cei care susţin această ultimă opinie atrag atenţia asupra faptului că la data arătată aici Satana încearcă să-L întruchipeze pe Hristos (vezi comentariul de la 2 Tesaloniceni 2,8).

Din numărul celor şapte. Literal, dintre cei şapte. Se pare că fiara însăşi – al optulea – era aceeaşi fiară la care fuseseră ataşate cele şapte capete (vezi şi cap. 13,11.12). Absenţa în greacă a articolului hotărât înainte de cuvântul optulea sugerează că fiara însăşi a fost adevărata autoritate din spatele celor şapte capete, şi este deci mai mult decât un simplu cap în plus, al optulea dintr-o serie. Este suma lor şi punctul culminant – fiara însăşi. În greceşte cuvântul optulea este la masculin şi deci nu se poate referi la un cap, care în limba greacă are genul feminin.

Pierzare. Vezi comentariul de la v. 8.

Zece coarne. Compară cu Daniel 7,24; Apocalipsa 12,3; 13,1; vezi comentariul de la Daniel 7,7; Apocalipsa 12,3.

N-au primit încă împărăţia. Unii consideră că numărul zece reprezintă zece împăraţi sau naţiuni. Alţii consideră că zece, fiind un număr rotund, se referă la toate puterile categoriei descrise de cuvântul coarne, fără să se ţină seama de numărul lor aritmetic precis. O asemenea folosire este obişnuită şi în alte părţi ale Scripturii (vezi comentariul la cap. 12,3). Alţii consideră că cele zece coarne reprezintă exact cele zece puteri specificate în cartea lui Daniel şi menţionate mai devreme în Apocalipsa. Alţii, pe baza faptului că aceşti zece vor primi putere împărătească timp de un ceas, împreună cu fiara, consideră că, prin urmare, ei nu pot fi identificaţi cu diferitele naţiuni care s-au ridicat în urma destrămării Imperiului Roman.

Ceas. Gr. hora, vreme hotărâtă sau potrivită pentru ceva, timp anumit, timpul zilei (în contrast cu timpul nopţii), o zi, o oră (a douăsprezecea parte a orelor din timpul zilei) şi un anumit moment din timp. La Matei 14,15 cuvântul hora este tradus vreme, însemnând timpul zilei. Această traducere se mai găseşte şi la Ioan 16,2. Hora este tradus ziua în Marcu 6:35 şi ceas în Luca 2,38, vreme în 2 Corinteni 7,8 şi în Filimon 15, câtăva vreme în 1 Tesaloniceni 2,17, ceasul în Romani 13,11, şi pe înserate în Marcu 11,11. Este evident deci că sensul cuvântului hora, în orice împrejurare apare, trebuie să fie determinat de context.

Unii au considerat că acest un ceas din cap. 17,12 este un timp profetic, reprezentând o perioadă de două săptămâni. Totuşi, contextul pare să impună un alt înţeles. Este recunoscut în general faptul că în cap. 18 se oferă o mult mai detaliată explicaţie a evenimentelor descrise în cap. 17,12–17. Dar perioada de timp denumită o zi, din cap. 18,8, este numită si o clipă şi o oră în

v. 10, 17, 19, intenţia evidentă a Inspiraţiei fiind aceea de a indica o scurtă perioadă de timp, fără a-i specifica lungimea exactă. Prin urmare, pare de preferat să luăm cuvintele un ceas din cap. 17,12 în acelaşi sens, ca indicând o scurtă, dar nespecificată perioadă de timp.

Perioadele de timp menţionate în fragmentele profetice al Scripturii nu desemnează întotdeauna ceea ce este în general cunoscut ca timp profetic. De exemplu, cei şapte ani de foamete prezişi de Iosif au fost ani literali (Genesa 41,25–31), lucru care este la fel de adevărat cu privire la cei 40 de ani de rătăcire prin pustie, prezişi în Numeri 14,34. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre cei 400 de ani din Genesa 15,13, despre cei 70 de ani din Ieremia 25,12; 29,10 şi despre cei 1000 de ani din Apocalipsa 20,4.

Scurtul ceas din cap. 17,12 face referire la apogeul planului satanic de a unifica lumea printr-o învoială între organizaţiile religioase apostaziate, reprezentate printr-o femeie, şi puterile politice, reprezentate de fiară (vezi comentariul de la cap. 16,13.14; 17,3). Se pare Ioan a văzut că în acest scurt interval de timp, numit ceas, femeia şedea pe fiară, chiar în culmea puterii ei, şi era îmbătată de sângele sfinţilor şi al martirilor lui Isus (v. 3–6).

Gând. Gr. gnome, opinie, intenţie, scop, hotărâre, decret. În v. 17 gnome este tradus planul. Gândul naţiunilor pământului este diametral opus celui al lui Dumnezeu. Aici naţiunile pământului, reprezentate prin cele zece coarne, plănuiesc să se unească ca fiara (vezi comentariul de la v. 3), pentru a-i constrânge pe locuitorii pământului să bea vinul Babilonului (vezi comentariul de la v. 2), adică să unească lumea sub controlul ei şi să-i nimicească pe toţi cei care refuză să conlucreze (vezi comentariul de la v. 14). Vezi EW 34, 36, 282; GC 615, 624, 626; PK 512, 587; 5T 213. Vezi şi comentariul de la Apocalipsa 16,12–16.

Şi dau. [Vor da, KJV]. Literal, adică dau. Vezi mai jos, comentariul de la stăpânire.

Puterea. Gr. dunamis, capacitate (potenţială), însemnând putinţa de a îndeplini o hotărâre. Fiara porneşte să-şi înfăptuiască scopul prin intermediul celor zece coarne ale ei.

Stăpânirea. Gr. exousia, autoritate (vezi comentariul de la Marcu 2,10; Romani 13,1). Literal, declaraţia aceasta sună astfel: Aceştia au un singur gând, adică îi dau [‘vor da’, KJV] fiarei capacitatea şi autoritatea lor. Acest consens general al naţiunilor este realizat cu ajutorul celor trei duhuri rele (vezi comentariul de la Apocalipsa 16,13.14). Acum, când timpul de probă a trecut, Dumnezeu permite constituirea unei uniuni politico-religioase, al cărei obiectiv este nimicirea poporului Său. Din totdeauna El a ţinut în frâu un astfel de plan, încă de pe vremea Babilonului (vezi comentariul de la Genesa 11,4–8; Daniel 2,43; Apocalipsa 14,8), dar acum El nu mai împiedică acest lucru (Apocalipsa 17,17; vezi comentariul de la 2 Cronici 18,18). Va fi o organizaţie universală, un acord important, o confederaţie a forţelor Satanei .… În lupta ce urmează să fie dată în zilele din urmă, toate puterile corupte care au apostaziat de la ascultarea de legea lui Iehova se vor uni în opoziţie faţă de poporul lui Dumnezeu (Ellen G. White, Material Suplimentar la Apocalipsa 17,13.14).

Se vor război. Adică vor porni la război. Lumea fiind unită (vezi comentariul de la cap. 16,12–16; 17,13) sub conducerea fiarei din v. 3, 8, 11, va începe scena finală a luptei de veacuri împotriva lui Hristos şi a poporului Său. Această etapă a conflictului, denumită războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic (cap. 16,14), este descrisă mai pe larg în cap. 19,11–21 (vezi comentariul de acolo). În timpul celei de-a şasea plăgi se vor face pregătirile pentru acea bătălie (vezi comentariul de la cap. 16,12–16), care se va da în timpul plăgii a şaptea.

Mielul. Vezi comentariul de la cap. 5,6.

Îi va birui. Poporul credincios al lui Dumnezeu, care a suferit atât de multă vreme de pe urma vrăjmaşilor (vezi cap. 6,9–11; 12,13–17; 13,7.15), va fi eliberat atunci când Acela care este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor Îşi va întinde braţul şi va veni pentru a le apăra cauza (vezi comentariul de la cap. 11,15.17; 18,20; 19,2.11–21). Hristos va interveni în momentul când forţele răului îşi vor lansa atacul asupra sfinţilor, la începutul celei de-a şaptea plăgi (vezi GC 635, 636; vezi comentariul de la cap. 16,17).

Domnul domnilor. Titlul Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor este folosit în Scriptură cu privire la Hristos atunci când va reveni pe pământ pentru a distruge oştirile celui rău şi a-l elibera pe poporul său credincios (vezi 1 Timotei 6,15; Apocalipsa 19:16; compară cu Matei 25,31; Apocalipsa 1,5;17,14; GC 427, 428, 613, 614).

Chemaţi. Literal, invitaţi, care în Noul Testament înseamnă chemaţi să obţină viaţă veşnică (vezi comentariul de la Matei 22,3.14).

Aleşi. Sau selecţionaţi. Nu toţi cei chemaţi se califică pentru a fi aleşi. În ce priveşte deosebirea dintre cei chemaţi şi cei aleşi, vezi comentariul de la Matei 22,14; compară cu Ioan 1,12.

Credincioşi. Sau vrednici de încredere. Pentru a fi număraţi împreună cu El, adică împreună cu Hristos, cei care au fost aleşi trebuie să rămână credincioşi, chiar până la moarte (cap. 2,10), dacă este necesar. Adăugarea cuvântului credincioşi implică faptul că nu este de ajuns să fi chemat şi ales. Cu alte cuvinte, cei care au intrat în experienţa harului, prin credinţa lui Hristos, trebuie să rămână în har dacă vor să fie demni de a primi dreptul să intre în împărăţia slavei (vezi comentariul de la Ioan 3,18–20; Efeseni 1,4.5; vezi şi comentariul de la 1 Corinteni 3,15; compară cu Ezechiel 3,20; 18,24; 33,12).

Mi-a zis. Vezi comentariul de la cap. 17,1. Apele. Vezi comentariul de la v. 1. În ce priveşte alte locuri în care apa este folosită ca simbol pentru fiinţele umane, vezi comentariul de la Isaia 8,7; Daniel 7,2. Şade. Aici îngerul face din nou referire la ceea ce a văzut Ioan în v. 1–3, în timpul perioadei specificate în v. 11–13 (vezi comentariul de acolo).

Cele zece coarne. Vezi comentariul de la v. 12. Şi fiara. Coarnele şi fiara participă la executarea sentinţei divine asupra Babilonului. În ce priveşte identitatea fiarei, vezi comentariul de la v. 3.

Vor urî. Aceasta este o schimbare de atitudine din partea fiarei şi a coarnelor. Unii consdieră că este vorba de atitudinea unora din naţiunile Europei Apusene faţă de papalitate, începând din vremea Reformei; alţii susţin că împlinirea acestei profeţii este încă în viitor. Până aici coarnele au sprijinit planurile susţinute de femeie (vezi comentariul de la v. 3, 9, 13), în deosebi complotul de a-i ucide pe sfinţi (vezi comentariul de la v. 14). Dar atunci când Hristos îi va birui (v. 14) ei o vor ataca pe femeie, dându-şi seama că ea i-a înşelat (vezi comentariul de la v. 2). Vezi GC 654–656.

Pe curvă. Vezi comentariul de la v. 1.

O vor pustii. Gr. eremoo, a pustii, a lăsa pustiu (vezi comentariul de la v. 3). Forma cuvântului din limba greacă conţine în sine ideea că ea, curva, va rămâne pentru totdeauna pustiită (vezi comentariul de la cap. 18,21). În ce priveşte o descriere mai amănunţită a stării de pustiire a desfrânatei, vezi cap. 18,22.23.

Goală. Adică lipsită de veşmintele ei strălucitoare (v. 3, 4), lăsată astfel în încurcătură şi ruşine. Vezi GC 655, 656; compară cu Ezechiel 23,29; Apocalipsa 16,15.

Carnea. Literal, bucăţi de carne, fiind accentuată acţiunea de devorare şi de finalizare a actului. După cum un animal de pradă rupe şi sfâşie victima în timp ce o devorează, tot aşa curva va fi nimicită cu violenţă şi fără milă, chiar de către puterile care până recent o sprijiniseră (vezi comentariul de la vor urî).

O vor arde cu foc. Literal, o vor arde de tot. Vezi şi cap. 18,8, unde este tradus: va fi arsă de tot în foc. Bineînţeles că o femeie simbolică va fi arsă tot simbolic. Vezi comentariul de la Apocalipsa 18,8.9; compară cu Ezechiel 28,17–19.

Dumnezeu le-a pus. Cele zece coarne şi fiara (vezi comentariul de la v. 16) sunt autorizate de către Dumnezeu să execute judecata sau sentinţa divină asupra Babilonului, pentru crimele sale (vezi comentariul de la Apocalipsa 17,1; compară-l cu cel de la 1 Samuel 16,14; 2 Cronici 18,18; 2 Tesaloniceni 2,11). Prin urmare, Apocalipsa 17,16.17 constituie punctul culminant al acestui capitol, prezentând, aşa cum şi face, judecata [sau sentinţa dată] curvei celei mari, subiect anunţat de înger în v. 1. Toate celelalte pregătesc şi explică acest raport cu privire la soarta Babilonului cel mare. Versetele 2–6 oferă o listă a crimelor sale (vezi comentariul de la v. 6) şi deci

o explicaţie a motivului pentru care s-a rostit sentinţa aceasta asupra ei, sau cum va fi ea executată (vezi comentariul de la v. 1). Această sentinţă va fi adusă la îndeplinire asupra Babilonului în timpul

celei de-a şaptea plăgi (vezi cap. 16,19; vezi comentariul de la cap. 16,19; 18,5.21; 19,2).

Inimă. Sau minte.

Să aducă la îndeplinire planul Lui. Adică să execute scopul sau decretul (vezi comentariul de la v. 13) tribunalului ceresc, cu privire la curva cea mare (vezi comentariul de la cap. 16,19; 17,1).

Să se învoiască. Vezi comentariul de la v. 13.

Să dea fiarei stăpânirea lor împărătească. Vezi comentariul de la v. 13.

Până se vor îndeplini. Adică până când sentinţa va fi pe deplin executată. Religiile apostaziate ale lumii, unite într-o organizaţie mondială (vezi comentariul de la cap. 16,13), împreună cu cei de la conducerea lor, vor fi primele care vor cădea (vezi GC 656), atunci când coaliţia universală politico-religioasă (vezi comentariul de la cap. 16,13; 17,5) va deveni un instrument în mâna lui Dumnezeu, pentru a executa sentinţa împotriva elementului religios al acestei uniuni (compară cu Isaia 10,5; 13,4–9; 14,4.6; 28,17–22; 47,11–15; Ieremia 25,14.34–38; 50,9–15.29–31; 51,49; Ezechiel 26,3; Daniel 11,45; Zaharia 11,10; vezi comentariul de la Apocalipsa 19,2).

Femeia. Vezi comentariul de la v. 3.

Cetatea cea mare. Babilonul literal a fost cetatea cea mare din antichitate (vezi Nota Suplimentară de la Daniel 4). Încă din vremea turnului Babel cetatea Babilonul a fost reprezentantul organizaţiilor care s-au opus planurilor lui Dumnezeu pentru acest pământ (vezi comentariul de la Genesa 11,4–6; Apocalipsa 14,8). O cetate este o asociaţie de fiinţe umană, superior constituită şi organizată. Prin urmare, Babilonul cel mare este un simbol cât se poate de potrivit pentru organizaţia religioasă universală şi apostaziată. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 GC 536

4–6GC 382

6 GC 59

14 AA 371; COL 421; PK 721; 5T 223

15 GC 440

18 GC 382; PP 167