Mare Preot. Sunt prezentate condiţiile pentru ca cineva să fie mare preot (v. 1–4), pentru a demonstra că Hristos este potrivit pentru aceasta (v. 5–10).

Luat din mijlocul oamenilor. Expresia aceasta califică termenul mare preot. Autorul vorbeşte aici despre marii preoţi dintre oameni. Mai apoi (v. 5–10) el se va referi la Hristos, ca Mare Preot.

Pus. [Hirotonisit, KJV]. Gr. kathistemi a numi, a pune în răspundere. Dumnezeu este cel care îl numeşte (vezi v. 4). Pentru oameni. Sau în folosul oamenilor. Slujba de mare preot era în folosul oamenilor, preoţii fiind mijlocitori între popor şi Dumnezeu. Lucrurile privitoare la Dumnezeu. Vezi cap. 2,17. Ca să aducă. [Ca să poată oferi, KJV]. Aceasta era, fără îndoială, funcţia cea mai importantă slujbei de mare preot.

Daruri. Gr. dora, în LXX având de obicei sensul de jertfe de mâncare (în ebraică minchoth, iar la singular minchah, vezi Leviticul 2,1), deşi în Geneza 4,4 cuvântul acesta este folosit cu privire la jertfa lui Abel.

Jertfe. Gr. thusiai, în LXX având de obicei sensul de sacrificii de sânge, deşi avea şi alte înţelesuri. În Geneza 4,5 cuvântul thusiai este folosit cu privire la jertfa fără sânge a lui Cain. E puţin probabil că ar trebui să se caute vreo deosebire de sens între dora şi thusiai. Se poate ca cei doi termeni să fie folosiţi împreună pentru a denumi totalitatea darurilor şi sacrificiilor cuprinse în sistemul ceremonial iudaic.

Pentru păcate. Darurile şi jertfele aveau de-a face cu păcatele poporului. Sistemul ceremonial trebuia să le arate oamenilor cât de neplăcut este păcatul în ochii lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să le atragă atenţia către planul Său pentru eradicarea acestuia.

El poate. Literal, fiind în stare. Temeiul capacităţii Sale este însăşi natura umană pe care a luat-o asupra Sa. Să fie îngăduitor. [Să aibă compătimire, KJV]. Gr. metripatheo, a-şi modera sentimentele, a se purta delicat cu, a avea simţăminte delicate faţă de. Neştiutori. Gr. agnoeo, a nu cunoaşte, a nu înţelege, a fi neştiutor, a face rău, a

păcătui din neştiinţă. Ultimul sens pare să fie deosebit de potrivit aici. Aceia care păcătuiesc din neştiinţă trebuie să fie trataţi cu delicateţe, deoarece greşeala lor nu este intenţionată. Ei au nevoie de lumină şi încurajare. Ei calcă legea din neştiinţă şi nu trebuie să fie puşi în aceeaşi categorie cu cei care comit aceleaşi greşeli fiind pe deplin conştienţi de comportamentul lor rău.

Rătăciţi. [Abătuţi din drum, KJV]. Mai degrabă cei care sunt duşi în rătăcire sau cei care sunt înşelaţi.

Cuprins de slăbiciune. Marele preot era supus la aceleaşi ispite ca şi poporul. Cunoaşterea pe care o avea, din experienţă proprie, cu privire la slăbiciunile şi ispitele cărnii îl făceau să fie înţelegător faţă de slăbiciunile şi greşelile altora şi, în acelaşi timp, potrivit pentru a da sfat şi ajutor celor în ispită. Vezi cap. 2,17; 4,15.

Din pricina. Sau ţinând cont de, adică din pricina faptului că el însuşi este copleşit de slăbiciuni. El avea aceleaşi înclinaţii spre păcat ca şi poporul său şi vechiul sistem ceremonial îi cerea să aducă jertfe şi pentru propriile sale păcate.

Trebuia. Gr. opheilo, a fi obligat. Obligaţia se baza pe cererile legii ceremoniale (vezi Leviticul 16,6; vezi şi cap. 4, 3). Faptul că marelui preot i se cerea să aducă sacrificii pentru propriile sale păcate trebuia să-l determine să fie îngăduitor cu poporul. Cum putea să-i facă de ocară pe alţii când el însuşi săvârşea aceleaşi greşeli, sau poate altele mai grave? El trebuia să păstreze o atitudine umilă şi să aibă îndurare faţă de cei care greşeau. Când cineva îşi cercetează propriile greşeli, nu prea mai e înclinat să-i condamne neîndurător pe ceilalţi. Vezi Galateni 6,1.

Pentru păcatele lui. [Pentru sine, KJV]. Vezi mai sus, la trebuia. Pentru ale poporului. [Pentru popor, KJV]. Probabil că este vorba despre Ziua Ispăşirii, când marele preot făcea ispăşire pentru copiii lui Israel (Leviticul 16,34).

Cinstea. [Onoarea, KJV]. Gr. time, onoare, respect, un loc de onoare, slujbă. Aici ar fi potrivite sensurile de slujbă sau un loc de onoare. Slujba de mare preot era o poziţie de onoare.

Chemat de Dumnezeu. Slujba de mare preot era dată de Dumnezeu. El era Cel care îl alesese pe Aaron pentru această poziţie (Exodul 28,1). Succesiunea din familia lui Aaron era de asemenea rânduită de Dumnezeu, aşa cum se înţelege din acest text. De-a lungul istoriei lui Israel au existat mulţi preoţi nevrednici de slujba lor, dar aici scriitorul nu se ocupă de aspectul acesta. Scopul său este să scoată în evidenţă chemarea divină ca o calificare esenţială pentru poziţia de mare preot, arătând astfel că Hristos a împlinit atât condiţia aceasta cât şi altele (Evrei 5,5–10).

Tot aşa şi Hristos. Versetele 5–10 arată că Hristos împlinise condiţiile pentru slujba de mare preot (v. 1–4). Acestea erau: (1) marele preot trebuia să aibă natura umană (v. 1–3); (2) el trebuia să fie ales de Dumnezeu (v. 4).

Nu Şi-a luat singur slava. Hristos nu Şi-a asumat singur slujba de mare preot. Dumnezeu Însuşi Îl numise în slujbă. Compară cu Ioan 8,54.

Tu eşti Fiul Meu. Vezi cap. 1,5. Citatul acesta are menirea de a dovedi că poziţia înaltă a lui Hristos Îi era dată de Tatăl Său. Vezi Faptele Apostolilor 13,32.33.

El, [KJV, în limba română este inclus în desinenţa verbului]. Adică Dumnezeu, Cel care vorbeşte în v. 5.

Tu eşti preot. Aceste cuvinte sunt citate din Psalmi 110,4, ca dovadă că Dumnezeu L-a numit pe Fiul Său în slujba preoţească. Despre preoţia lui Hristos se discută mai pe larg în capitolele următoare (Evrei 7–10).

În veac. În contrast cu marele preot de pe pământ, care, din cauza morţii, deţinea slujba pentru o perioadă limitată.

Rânduiala. [Ordinea, KJV]. Gr. taxis, succesiune stabilită, ordine, poziţie, natură, calitate, post, rang. Sensurile succesiune stabilită şi ordine nu sunt potrivite aici, deoarece Melhisedec nu a avut urmaşi. Sunt de preferat sensurile calitate, natură, fel. Aşadar ultimele cuvinte din v. 6 se pot traduce astfel: după natura lui Melhisedec. În Psalmi 110,4 cuvântul ebraic pentru rânduială este dibrah, care înseamnă fel. Acesta dovedeşte că aici nu este vorba de succesiune.

Melhisedec. Este o transliterare a grecescului Melhisedec, care la rândul său vine de la cuvântul ebraic Malki-şedeq. Scrierea Melchizedek (în română Melhisedec) (Geneza 14,8) este o transliterare a cuvântului ebraic. În ce priveşte identitatea lui Melhisedec, vezi Evrei 7,2.

Care. Adică Hristos (vezi v. 5). Construcţia gramaticală este oarecum complicată. Acest cuvânt este în relaţie cu verbul a învăţat (v. 8), iar ideea principală este că Hristos a învăţat ascultarea.

Zilele vieţii Sale. [Zilele cărnii Sale, KJV]. Adică perioada vieţii Sale pământeşti (vezi Ioan 1,14).

Aducând. [Când a adus, KJV]. Ideea este că aducându-Şi rugăciunile şi cererile şi fiind ascultat, Isus a învăţat ascultarea. Ascultarea a fost învăţată prin aceste experienţe, nu după ce ele au avut loc.

Rugăciuni. Gr. deeseis, cereri, mijlociri, rugăciuni; de la verbul deomai, a cere, a solicita o favoare.

Cereri. [Implorări, KJV]. Gr. hiketeriai, folosit pentru ramurile de măslin ţinute în mâini de cei care făceau o cerere, şi astfel cuvântul a ajuns să denote cererile stăruitoare.

Cu strigăte mari şi cu lacrimi. Se pare că se face referire în mod deosebit la experienţa din Grădina Ghetsemani. Deşi scriitorii Evangheliilor nu menţionează că Isus a vărsat lacrimi cauzate de chinul sufletesc prin care a trecut atunci, lucrul acesta nu e greu de imaginat. Unii cred că autorul se referă şi la experienţa de pe cruce. Vezi Matei 26,36–44; 27,46; Marcu 14,32–41; 15,34; Luca 22,39–44; 23,46.

Putea să-L izbăvească. Faptul că Tatăl putea să-L izbăvească pe Fiul de la moarte făcea încercarea şi mai grea. Natura umană a Fiului lui Dumnezeu se înfiora de groază la gândul despărţirii de Tatăl. Deşi era gata să bea singur paharul, Isus S-a rugat stăruitor să fie scutit de asta, dacă era cu putinţă. Dar nu era cu putinţă, aşa că a băut paharul.

De la moarte. Literal, din moarte, ceea ce implică faptul că Hristos avea să guste moartea, dar că Dumnezeu avea să-L izbăvească din ea, adică să-L învie.

Fiind ascultat. [A fost ascultat, KJV]. Afirmaţia aceasta a cauzat oarecare dificultate, deoarece, deşi Hristos nu a fost izbăvit de moarte, se declară totuşi că a fost ascultat. Dacă expresia de la moarte este înţeleasă aşa cum a fost explicată mai sus, atunci nu există nici o dificultate. Dacă prin izbăvirea de la moarte se înţelege că Hristos nu avea să guste moartea, atunci e oportună următoarea explicaţie: textul nu spune că Hristos a cerut să fie izbăvit de la moarte, ci că El S-a rugat Aceluia care putea să-L izbăvească de la moarte; iar în Evangheliile sinoptice se spune clar că Hristos a cerut ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela (Marcu 14,35). Conform lui Matei, El S-a rugat astfel: Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta (Matei 26,42). Afirmaţiile acestea pot fi înţelese numai în lumina dorinţei lui Hristos de a fi cruţat de moarte numai dacă ar fi fost cu putinţă şi dacă era voia lui Dumnezeu.

Dacă susţinem că în rugăciunea Sa Hristos Şi-a exprimat dorinţa categorică de a fi salvat de la moarte, atunci trebuie să admitem că cererea Lui a fost respinsă. Dar Hristos nu a cerut aceasta. Când a adăugat cuvintele de supunere facă-se voia Ta, I-a dat Tatălui posibilitatea să facă aşa cum credea El că este mai bine şi S-a obligat să primească decizia Lui. Deoarece voia lui Hristos era şi voia Tatălui, orice hotărâre luată de El avea să fie şi decizia lui Hristos. În felul acesta a fost ascultat Hristos şi în felul acesta este ascultată şi fiecare rugăciune care se înalţă la Dumnezeu în supunerea faţă de voia Sa.

Nici un creştin să nu creadă că rugăciunea lui nu e ascultată. Fiecare rugăciune rostită din inimă este ascultată, chiar dacă nu primeşte răspunsul dorit. Nu este un răspuns tot atât de precis ca şi Da, deşi adesea răspunsul nu este nici Da nici Nu, ci Aşteaptă. Supunerea faţă de voia lui Dumnezeu este marele secret al rugăciunii eficiente.

Din pricina evlaviei Lui. [Deoarece Se temea, KJV]. Gr. apo tes eulabeias, din cauza evlaviei Lui, adică din cauza evlaviei sau a neliniştii Lui. Comentatorii nu au ajuns la un acord cu privire la cuvântul eulabeia, dacă acesta ar trebui să fie înţeles ca o temere respectoasă sau ca o frică, nelinişte obişnuită. Dacă este vorba despre o stare obişnuită, propoziţia ar suna astfel: şi fiind ascultat [adică, izbăvit] din neliniştea Lui. Totuşi, înţelesul cu care sunt folosite în Biblie cuvântul eulabeia şi formele lui înrudite favorizează sensul evlavie sau temere respectuoasă. De pildă, eulabeia este tradus frică (teamă evlavioasă, KJV) în cap. 12,28. Vezi folosirea adjectivului eulabes în Luca 2,25; Faptele Apostolilor 2,5; 8,2 şi a verbului eulabeomai în Faptele Apostolilor 23,10; Evrei 11,7.

Măcar că era Fiu. Aceste cuvinte sunt o referire la divinitatea lui Hristos. Deşi a luat natura umană, totuşi Hristos era Dumnezeu. Cele două naturi erau în chip tainic contopite în El (vezi Ioan 1,14). Învierea, în mod deosebit, a dovedit că e Fiul lui Dumnezeu (vezi Romani 1,4), dar El era Fiu şi înainte de acest eveniment (vezi Luca 1,35). Ideea exprimată aici este că, deşi avea natura divină, El a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

A învăţat. Gr. manthano, a învăţa, a ajunge să cunoască, a ajunge să înţeleagă. Hristos a ajuns să înţeleagă ce înseamnă ascultarea. Aceasta a atras după sine suferinţă şi moarte; S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2,8). El a venit pe acest pământ pentru a face voia lui Dumnezeu (Evrei 10,9), şi nu putea fi abătut de la drumul acesta. Împlinirea voinţei Tatălui a atras deseori împotrivirea celorlalţi, dar Isus nu a cedat ispitei nici măcar

o dată. Cunoscând din experienţă care este rezultatul supunerii faţă de Dumnezeu, El este în stare să vină în ajutor celor care sunt ispitiţi să se abată de la cărarea ascultării (cap. 2,18).

Uneori se pune întrebarea de ce Hristos, care este desăvârşit şi nu a păcătuit niciodată, trebuia să înveţe lecţia ascultării. Există două răspunsuri posibile: (1) În ce priveşte viaţa sa pământească, El S-a dezvoltat ca şi ceilalţi oameni. El creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (vezi Luca 2,52). El a învăţat prin simţuri şi din experienţă, ca şi ceilalţi. (2) Deşi fiind Dumnezeu înainte de întrupare Hristos era atotştiutor, cu toate acestea El nu cunoştea din experienţă problemele cu care se confruntă oamenii atunci când vor să asculte de Dumnezeu. Devenind om şi dând piept cu ispitele vieţii, Hristos a ajuns să cunoască acest lucru. În felul acesta a căpătat una din calificările esenţiale pentru slujba de mare preot, şi anume apartenenţa la familia omenească (vezi Evrei 5,1–3).

După ce a fost făcut desăvârşit. Gr. teleioo (vezi cap. 2,10). Este vorba despre atingerea unei ţinte, aducerea la îndeplinire a unei însărcinări. Hristos a îndeplinit ceea ce Şi-a propus să realizeze prin întrupare. El Şi-a dovedit ascultarea până la moarte şi a fost făcut desăvârşit. El era acum potrivit pentru slujba de mare preot (vezi cap. 5,1–3).

Cei ce-L ascultă. Ascultarea are un rol important în planul mântuirii, nu că mântuirea ar fi obţinută prin ascultare, ci că ea este rezultatul credinţei. În ce priveşte relaţia credinţă-fapte, vezi Romani 3,31.

Urzitorul. [Autorul, KJV]. Gr. aitios, cauză, sursă. Deoarece a împlinit planul făcut înaintea de întemeierea lumii, cu privire la întruparea, viaţa, moartea, învierea, şi proslăvirea Sa, Hristos este sursa mântuirii. Vezi Faptele Apostolilor 4,12.

Numit. Gr. prosagoreuo, a întâmpina, a numi, a desemna. Acesta este singurul loc în care este folosit acest cuvânt în Noul Testament. De obicei pentru sensul de a numi se foloseşte kaleo, cuvântul folosit în v. 4. Prosagoreuo face referire la faptul că Hristos a fost desemnat de Dumnezeu ca Mare Preot.

Mare Preot. Lumea creştină în general ştie că Hristos este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Îl cunoaşte pe Hristos Cel crucificat, care S-a dat pe Sine pentru noi ca noi să putem fi mântuiţi. Dar nu toţi creştinii cunosc slujba lui Hristos de Mare Preot care slujeşte cu sângele Său în sanctuarul din cer. Totuşi, fără această slujire planul de mântuire ar fi fără valoare. La instituirea Paştelui în Egipt, Dumnezeu le poruncise israeliţilor nu doar să junghie mielul, ci să şi ungă cu sângele lui uşorii uşii (vezi Exodul 12,7–13). Tot aşa, sângele lui Hristos, Paştele nostru (1 Corinteni 5,7), nu doar că este vărsat, ci este şi folosit pentru noi în ceruri de către Marele nostru Preot, ca o parte vitală a planului de mântuire.

Rânduiala lui Melhisedec. Vezi v. 6.

Asupra celor de mai sus. [Despre care, KJV; În privinţa aceasta, traducerea lui G. Galaction]. Sau cu privire la care. În greacă ambele sensuri sunt posibile. Varianta despre care, s-ar aplica la Melhisedec, cu privire la care autorul spune multe lucruri (vezi cap. 7), iar cu privire la care s-ar aplica la slujba de mare preot a lui Hristos, după rânduiala lui Melhisedec.

Grele de tălmăcit. [Greu de exprimat, KJV; Grele de lămurit, traducerea lui G. Galaction]. Sau greu de explicat. Autorul îşi dădea seama de dificultatea subiectului, şi de faptul că este necesară o percepţie spirituală din partea bisericii. Este evident că el îi cunoştea bine pe cititori, altfel nu ar fi îndrăznit să spună lucrul acesta.

Greoi la pricepere. [Greoi la auzit, KJV; Leneşi la pricepere, traducerea lui G. Galaction]. Lucrul acesta face dificilă pentru autor prezentarea subiectului. Dificultatea sa este dublă: un subiect greu şi ascultători greoi.

De mult. Mai degrabă din cauza timpului [trecut]. Trebuia să fiţi învăţători. Creştinii cărora li se adresează nu erau proaspăt convertiţi, altminteri afirmaţia aceasta nu ar fi adevărată. Dar se pare că ei nu progresaseră atât de rapid pe cât puteau să o facă.

Iarăşi … să vă înveţe. Ei fuseseră învăţaţi mai înainte, dar uitaseră lecţiile primite şi aveau nevoie să fie instruiţi din nou. Aceeaşi stare există şi astăzi. Bătrâni şi tineri îşi irosesc timpul cu lucruri neesenţiale, nu folosesc bine ocaziile pe care le au şi astfel trebuie să înveţe din nou principiile de bază ale creştinismului. Situaţia asta este lamentabilă.

Cele dintâi adevăruri. [Principiile, KJV]. Gr. stoicheia, noţiuni [de învăţat], principii fundamentale (vezi Galateni 4,3; Coloseni 2,8). Ale cuvintelor. Gr. logia (vezi Faptele Apostolilor 7,38; Romani 3,2).

Lapte… hrană tare. Este vorba de principiile fundamentale ale Evangheliei, în contrast cu problemele mai dificile ale ei. În ce priveşte această figură de stil, vezi 1 Corinteni 3,1.2. Dumnezeu doreşte ca toţi să crească până la statura lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură (vezi Efeseni 4,14).

Nu este obişnuit. [Este nepriceput, KJV şi traducerea lui G. Galaction; Este neştiutor, Nitz.]. Gr. apeiros, necunoscător de, nepriceput, necalificat. Cel descris ca apeiros nu este în mod necesar cu totul neştiutor în privinţa Cuvântului, dar cunoştinţa lui este limitată şi creşterea lui spirituală întârziată. Aşa cum oamenii ajung să fie pricepuţi sau calificaţi într-o meserie, tot aşa Dumnezeu doreşte ca noi să devenim pricepuţi şi experimentaţi în folosirea Cuvântului.

Cuvântul despre neprihănire. [Cuvântul de dreptate, Nitz; Cuvântul dreptăţii, traducerea lui G. Galaction]. Este fără îndoială vorba de Evanghelie.

Prunc. O figură de stil pentru lipsa creşterii spirituale (compară cu Efeseni 4,14).

Hrană tare. Vezi v. 12. Autorul îi pregăteşte pe cititori pentru a primi învăţătura avansată cu privire la adevărata poziţie a lui Hristos. El doreşte să-i trezească la un interes mai mare faţă de cele ce urmează să le spună. Crede că a venit timpul ca ei să facă un pas mai departe, să se lase de copilării şi să devină adulţi.

Oamenii mari. [Cei maturi, KJV; Desăvârşiţi, traducerea lui G. Galaction]. Gr. teleioi, maturi (vezi Matei 5,48).

Judecată. [Simţuri, KJV]. Gr. aistheteria, literal, organele simţurilor, figurat, simţurile, aici, capacitatea de a lua decizii morale drepte. Este posibilă şi traducerea: având facultăţile formate pentru a deosebi binele şi răul.

S-a deprins. [Exercitat, KJV]. Gr. gumnazo, a exercita, a instrui. Cuvântul nostru gimnaziu vine de la rădăcina aceasta (compară cu 2 Petru 2,14). Întrebuinţare. [Folosire, KJV]. Gr. hexis, exerciţiu, practică.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 CSW 179; CT 196

2 DA 297, 499; Ed 270, 294; 2T 509

2, 3 FE 268

7 ML 31; 2T 508; 3T 379; 7T 42

9 1T 370; 3T 18

12 Ev 355; FE 266; 7T 24

13, 14 Ev 200, 252, 300