Melhisedec. Evenimentele istorice menţionate în acest verset sunt reluate din Geneza 14,18–20 (vezi comentariul de acolo).

A primit de la Avraam zeciuială. [Căruia şi Avraam i-a dat zeciuială, KJV]. Vezi Geneza 14,20. Avraam nu i-ar fi dat lui Melhisedec zeciuială din tot ce avea dacă nu i-ar fi recunoscut calitatea preot, deci şi dreptul de a primi zecimea.

S-a discutat mult cu privire la cine era Melhisedec. Informaţiile cu privire la el sunt puţine. În Vechiul Testament numele lui apare doar în Geneza 14,18–20 şi Psalmi 110,4, iar în Noul Testament numai în Evrei. Unii cred că el era Hristos; alţii, că era Duhul Sfânt; alţii, că era Sem; iar alţii susţin că era o fiinţă supranaturală dintr-o altă lume. În lipsa unor dovezi pentru oricare din aceste opinii, comentariul de faţă susţine că Melhisedec era un contemporan al lui Avraam, împărat al unuia dintre micile principate din acea vreme (vezi Geneza 14,18). În Epistola lui Pavel către Evrei el este un tip al lui Hristos, o reprezentare bazată pe prezicerea mesianică din Psalmi 110,4.

Împărat al neprihănirii. Este subliniat acest nume datorită semnificaţiei pe care o are atunci când se face referire la Mesia (vezi Psalmi 72,3; 85,10). Împărat al Salemului. Vezi Geneza 14,18. Păcii. Un cuvânt potrivit pentru Mesia (vezi Isaia 9,5.6; Zaharia 9,10). Vezi Psalmi 72,3; 85,10, unde dreptatea şi pacea sunt menţionate împreună ca trăsături ale Împărăţiei Mesianice.

Fără tată, fără mamă. Cuvintele acestea dau naştere la speculaţia că Melhisedec era o fiinţă supranaturală, cum ar fi şi trebuit să fie dacă într-adevăr nu a avut părinţi, iar zilele lui nu au avut nici început, nici sfârşit. Aceste afirmaţii luate împreună pot fi adevărate numai cu privire la Persoanele Dumnezeirii. Totuşi, nu este nevoie să privim lucrurile din perspectiva acestei formulări. S-ar putea ca autorul să fi vrut să spună numai că nu există nici o informaţie cu privire la cine erau tatăl şi mama lui Melhisedec.

Fără spiţă de neam. [Fără obârşie, KJV]. Gr. agenealogetos, literal fără genealogie. Iudeii erau foarte atenţi în a-şi înregistra şi păstra genealogiile. Lucrul acesta era adevărat în deosebi cu privire la preoţi (vezi Ezra 2,61–63). Nimeni nu putea sluji ca preot decât dacă aparţinea familiei lui Aaron din seminţia lui Levi, şi trebuia să fie în stare să dovedească foarte clar lucrul acesta. Dacă se găsea undeva vreo întrerupere în linia genealogică, atunci persoana respectivă nu putea fi preot şi pierdea privilegiile sacerdotale. Din această cauză, fiecare iudeu, mai ales preoţii, îşi păstra cu grijă rapoartele genealogice. Cu privire la Melhisedec nu există nici o genealogie.

Început al zilelor. Adică nu există vreo informaţie cu privire la naşterea sa şi nici cu privire la moartea sa, după cum reiese din cuvintele fără sfârşit al vieţii.

Asemănat. [Făcut asemenea, KJV]. Sau asemănat. Melhisedec era un simbol [tip] al lui Hristos. Nu se cunoaşte nimic cu privire la naşterea sau moartea lui, deoarece nu există nici o relatare în această privinţă. Toate acestea se potrivesc bine cu viaţa lui Hristos, care nu avea nici început, nici sfârşit al zilelor (vezi Ioan 1,1–3).

Rămâne preot. Nu există vreo informaţie cu privire la încheierea slujbei lui de mare preot.

Cât de mare. Iudeii îl respectau foarte mult pe Avraam (vezi Ioan 8,52). Autorul acestei epistole vrea să le arate că Melhisedec era şi mai mare. Şi dacă acesta era mai mare, atunci preoţia lui Hristos, care era după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 5,6), era mai mare decât cea aaronică.

Până şi. Dovezile textuale sunt împărţite între păstrarea şi omiterea acestor cuvinte.

Patriarhul. Gr. patriarches, părinte al unei naţiuni. Avraam este numit aici patriarh pentru sporirea efectului dorit. Melhisedec era atât de mare încât până şi patriarhul i-a adus zecime. Făcând aşa, Avraam a recunoscut autoritatea preoţească superioară a lui Melhisedec.

Zeciuială. Vezi v. 2. Prada de război. Fără îndoială că este vorba de prada luptei care avusese loc recent (Geneza 14,14–16).

Poruncă să ia zeciuială. Pe temeiul poruncii divine, leviţii aveau dreptul să primească zeciuielile (vezi Numeri 18,21). Totuşi, ei n-au fost primi care le-au primit. Melhisedec a făcut lucrul acesta înainte de ei. Dacă leviţii erau numiţi în slujbă de către Dumnezeu, tot aşa era şi Melhisedec. Şi faptul că până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială lui Melhisedec arată că acesta avea aprobarea cea mai înaltă. Dacă leviţii aveau dreptul să primească zecime, atunci Melhisedec avea şi mai mult.

Nu se cobora din familia lor. [Descendenţa lui nu era socotită de la ei, KJV]. Vezi v. 3. Numai leviţii puteau primi zecime. Melhisedec nu era levit, şi cu toate acestea a primit zecime de la Avraam. Avraam întâlnise un om mai mare ca el. El a recunoscut superioritatea acestui preot şi i-a dat zecime.

A binecuvântat. Vezi Geneza 14,19.

Avea făgăduinţele. Vezi cap. 6,13.15.

Fără îndoială. [Fără nici o contradicţie, KJV]. Sau fără nici o dispută. Cel mai mic… de cel mai mare. Chestiunea superiorităţii este clarificată de faptul că Avraam a fost cel care a dat zecime şi a fost binecuvântat.

o ia cineva, despre care se mărturiseşte căeste viu.

Aici. Adică în sistemul levitic.

Acolo. Adică preoţia lui Melhisedec.

Este viu. [Trăieşte, KJV]. Bineînţeles că acest lucru nu este adevărat cu privire la Melhisedec, şi nu este potrivită nici explicaţia că aici Pavel vrea să spună că nu există în Biblie nici o relatare cu privire la moartea lui Melhisedec. Se pare că aceste cuvinte merg dincolo de Melhisedec, la Acela pe care el Îl reprezintă. Cu privire la Hristos se afirmă că trăieşte pururea (v. 25). Preoţia lui Melhisedec trăieşte încă prin preoţia lui Hristos.

Levi… a plătit zeciuială. Observaţia este menită ca o dovadă în plus că preoţia lui Melhisedec a fost superioară celei levitice. Felul în care Levi a plătit zecime lui Melhisedec este arătat în v. 10.

În coapsele. Ceea ce a făcut Avraam, au făcut şi descendenţii lui. Aşa că atunci când el a plătit zecime, a plătit şi Levi. Spunând asta, autorul aduce încă o dovadă a superiorităţii lui Melhisedec.

Desăvârşirea. Preoţia levitică şi legea ceremonială erau provizorii, arătând înainte către lucrarea pe care Hristos urma să o îndeplinească. Desăvârşirea n-a venit prin lege, ci prin Hristos, spre care ea atrăgea atenţia. Ideea aceasta este dezvoltată mai departe în cap. 9 şi 10.

Legea. Aici este vorba de întregul sistem iudaic, instituit la Sinai (vezi Galateni 3,17).

Ce nevoie mai era? Dumnezeu nu a intenţionat ca sistemul levitic să fie vreodată un scop în sine. Acesta trebuia să îndrepte atenţia oamenilor la Hristos, singurul care dă mântuirea. Dacă sistemul ceremonial ar fi putut oferi mântuire, fără lucrarea lui Hristos, atunci n-ar mai fi fost nevoie de slujirea Sa.

O dată schimbată preoţia. [Preoţia fiind schimbată, KJV]. Adică din cea levitică în cea a lui Melhisedec.

Şi o schimbare a Legii. Legea prevedea că numai leviţii puteau servi la tabernacul şi că numai fiii lui Aaron puteau fi preoţi. În plus, ea reglementa serviciile preoţilor cu referire la sistemul în care slujeau. Dacă ar fi fost ales un preot din altă seminţie (v. 13) şi dacă ar fi fost introdusă o nouă ordine a lucrurilor (cap. 8,13), atunci trebuia să fie schimbată legea.

Acela. Adică Hristos (v. 14).

Iuda. Vezi Mica 5,2; Matei 1,1; Marcu 10,47.48; Luca 3,33; Romani 1,3; Apocalipsa 5,5. Moise n-a zis nimic. Legile care reglementau preoţia fuseseră date prin Moise (Numeri 3; 4).

Mai luminos. [Mai evident, KJV]. Se pare că face referire la declaraţia făcută în v. 12, şi anume că era necesară o schimbare a legii. Unii susţin este vorba despre caracterul temporar al preoţiei levitice. Profeţia la care se face referire în v. 17, că preoţia cea nouă avea să fie după o rânduială diferită, face şi mai vădit faptul că trebuia să aibă loc o schimbare a legii preoţiei sau că preoţia levitică era provizorie.

Porunci pământeşti. Fără îndoială că sunt numite pământeşti deoarece prevedeau o

succesiune prin descendenţă fizică (Exodul 29,29.30; Numeri 20,26–28).

Puterea. Notaţi contrastul dintre acest cuvânt şi legea.

Nepieritoare. [Fără sfârşit, KJV]. Gr. akatalutos, indestructibil, nesupus descompunerii.

Preot în veac. Autorul face iarăşi şi iarăşi referire la această afirmaţie din Psalmi 110,4 (Evrei 5,6.10; 6,20; 7,21). Pe acesta se sprijină argumentaţia sa. Un simplu om nu ar fi putut să fie preot în veac. Preoţii levitici slujeau numai câţiva ani. Dacă deci va veni cineva care va sluji în veac, el trebuie să fie mai mult decât un om, mai mult decât un levit. Prin urmare, se face şi mai luminos

(v. 15) faptul că, dacă se va oficia o astfel de preoţie, trebuie să aibă loc o schimbare a legii preoţeşti.

Astfel. [Căci este, KJV]. Potrivit originalului grecesc, legătura dintre versetele 18 şi 19 se face în felul următor: Este, pe de o parte, o desfiinţare a poruncii… şi, pe de altă parte, aducerea unei nădejdi mai bune.

Se desfiinţează. Este un termen mai puternic decât o dată schimbată (v. 12). Legea preoţiei levitice avea să funcţioneze numai până când Isus Hristos, Marele Preot, avea să-Şi ia în primire slujba. Atunci ea urma să fie desfiinţată.

De mai înainte. Sau precedentă, anterioară.

Neputinţei şi zădărniciei ei. [Slăbiciunii şi inutilităţii ei, KJV]. Nu pentru că aşa ar fi fost, căci Dumnezeu Însuşi o instituise. Dar ea a dat greş din cauza atitudinii oamenilor. Ei au făcut din lege un scop în sine şi au crezut că ascultarea de ea putea să îi mântuiască. Lor li se predicase Evanghelia, dar aceasta, nefiind îmbinată cu credinţă (cap. 4,2), nu le-a fost de nici un folos.

Legea n-a făcut nimic desăvârşit. Adică legea în sine şi prin sine. Nu înseamnă că mântuirea era imposibilă pentru oamenii din timpul Vechiului Testament. Desăvârşirea era cu putinţă, dar prin aceleaşi mijloace ca şi astăzi – credinţa în Isus Hristos. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos … După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta (vezi Galateni 3,24.25).

Se pune în loc o nădejde mai bună. Pentru legătura dintre această expresie şi contextul ei, vezi v. 18. Nădejdea mai bună este centrată în Hristos. El ia locul preoţiei levitice. Aceasta este nădejdea care ne era pusă înainte, o ancoră a sufletului, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntru (cap. 6,18–20).

Ne apropiem de Dumnezeu. Acesta fusese scopul preoţiei levitice, dar printr-o instruire şi folosire greşită oamenii au ajuns să creadă că Dumnezeu este foarte departe de ei. Acum, Isus Hristos, Marele Preot, a intrat dincolo de perdeaua dinlăuntru (cap. 6,19). El şade la dreapta Măririi, în locurile prea înalte (cap. 1,3); de aceea oamenii se pot apropia cu deplină încredere de scaunul harului (cap. 4,16) şi pot să vină cu deplină siguranţă la Dumnezeu.

Nu… fără jurământ. Vezi cap. 6,17.

Prin jurământul. [Cu un jurământ, KJV]. Contrastul acesta vrea să arate superioritatea slujbei de mare preot după rânduiala lui Melhisedec. În ce priveşte importanţa jurământului, vezi cap. 6,17.

Nu Se va căi. Gr. metamelomai, a se răzgândi, a regreta (vezi 2 Corinteni 7,8.9).

După rânduiala lui Melhisedec. Dovezi textuale sunt împărţite între păstrarea şi omiterea acestei expresii. Ea este pe deplin atestată în v. 17.

Prin chiar faptul acesta. [Cu atât mai mult, KJV]. Adică prin faptul că fusese confirmată printr-un jurământ, în timp ce preoţia levitică se întemeia pe o poruncă temporară.

Isus. Numele acesta scoate în evidenţă natura Sa umană (vezi Matei 1,1).

Chezaşul. Gr. egguos, o chezăşie, o garanţie. Cuvântul acesta se referă aici la cineva care devine răspunzător sau garant pentru îndeplinirea unei înţelegeri, aici, legământul mai bun [testamentul mai bun].

Legământ. [Testament, KJV]. Gr. diatheke (vezi Galateni 3,15). Cuvântul acesta este tradus atât testament (Galateni 3,15) cât şi legământ (Matei 26,28; Luca 1,72; 1 Corinteni 11,25; 2 Corinteni 3,6; Evrei 8,6–10). În versetul de faţă este preferabilă traducerea legământ, deoarece autorul vorbeşte despre noul legământ (diatheke), un subiect pe care îl dezvoltă în cap. 8,6–13. Diatheke este cuvântul folosit peste tot pentru legământ.

Preoţi în număr mare. [Mulţi preoţi, KJV]. Se pune în contrast numărul mare de preoţi din sistemul levitic cu unicul preot după rânduiala lui Melhisedec.

Care nu poate trece de la unul la altul. [Neschimbătoare, KJV]. Gr. aparabatos, permanent, neschimbător. Din cauza morţii, preoţii levitici nu puteau să slujească pentru totdeauna. Dar Hristos trăieşte pururea ca să mijlocească (Evrei 7,25; compară cu Apocalipsa 1,18).

În chip desăvârşit. [Pe deplin KJV]. Gr. panteles, complet, deplin, cu totul, veşnic, pentru totdeauna. Comentatorii nu sunt de aceeaşi părere în ce priveşte care din cele două sensuri se aplică aici. Ambele sunt potrivite, deoarece Hristos mântuieşte atât pe deplin (în chip desăvârşit) cât şi pentru totdeauna.

Se apropie de Dumnezeu. [Vin la Dumnezeu, KJV]. Vezi v. 19.

Trăieşte pururea. Vezi v. 24.

Să mijlocească. Gr. entugchano (vezi Romani 8,34).

Ne trebuia. [Ni se potrivea, KJV]. Gr. prepo, a corespunde, a fi potrivit.. Vezi folosirea cuvântului prepoîn cap. 2,10. Era potrivit ca noi să avem un mare preot ca Hristos.

Sfânt. Gr. hosios, credincios, pios, plăcut lui Dumnezeu (vezi Faptele Apostolilor 2,27).

Nevinovat. Gr. akakos, neprihănit, curat, nerăzbunător.

Fără pată. Gr. amiantos, curat din punct de vedere religios şi moral. Compară cu folosirea acestui cuvânt în Evrei 13,4; Iacov 1,27; 1 Petru 1,4.

Despărţit de păcătoşi. Sau care a fost despărţit de păcătoşi. Unii cred că se referă la capacitatea lui Hristos, atât cât a stat pe acest pământ, de a fi împreună cu păcătoşii şi totuşi de a fi despărţit de ei. Alţii cred că este vorba de Hristos, nu în întruparea Sa, ci în rolul de Mare Preot, şi că prin cuvintele despărţit de păcătoşi se face referire la lucrarea Sa pentru păcătoşi, adică jertfa Sa (vezi cap. 9,28). Ei cred că aceste cuvinte ar trebui interpretate în lumina expresiei următoare, care înseamnă înălţarea lui de pe pământ şi astfel despărţirea Sa propriu-zisă de păcătoşi, pentru a fi în prezenţa lui Dumnezeu. Cei care sunt de acord cu acest ultim punct de vedere cred, la fel ca şi adepţii primei opinii, că Hristos a fost întotdeauna sfânt, nevinovat, fără pată.

Înălţat mai pe sus de ceruri. După înălţarea Sa Hristos S-a aşezat la dreapta Tatălui. Tocmai un astfel de mare preot ne trebuie nouă.

Care n-are nevoie… în fiecare zi. Nu există nici o dovadă că marele preot ar fi adus zilnic jertfă pentru păcat. Exista o jertfă care trebuia adusă în fiecare zi de către Aaron şi urmaşii săi, dar se pare că aceasta era o jertfă de mâncare, nu o jertfă pentru păcat (Leviticul 6,20–22). Dificultatea rezultă deci din afirmaţia că marele preot din vechime aduce zilnic o jertfă pentru păcat şi că Hristos nu are nevoie să facă lucrul acesta.

Dificultatea aceasta a fost explicată prin faptul că, indiferent ce servicii ar fi îndeplinit preoţii, ei făceau lucrul acesta ca delegaţi ai marelui preot. Ei oficiau în locul lui şi ceea ce făceau ei era considerat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de marele preot însuşi. Ei erau doar ajutoare şi, aducând zilnic jertfe pentru păcat, se putea spune că marele preot era cel care le aducea.

Pentru păcatele sale. În Ziua Ispăşirii marele preot aducea mai întâi jertfă pentru propriile sale păcate, şi de abia apoi pentru păcatele poporului (Leviticul 16,11.15). Lucrul acesta era obligatoriu. Fiind păcătos, el nu putea să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor dacă nu adusese mai întâi o jertfă pentru sine. Hristos nu trebuie să facă lucrul acesta. El este sfânt.

Lucrul acesta L-a făcut o dată pentru totdeauna. S-a pus întrebarea cu privire la ce se înţelege prin lucrul acesta. A adus Hristos jertfă pentru propriile Sale păcate, aşa cum făcea marele preot, şi apoi pentru popor? Hristos nu avea nici un păcat. Singurele păcate pe care le avea erau acelea pe care le-a purtat pentru noi. El a fost făcut păcat (2 Corinteni 5,21). Deci când S-a adus pe Sine ca jertfă o dată, a făcut-o pentru toate păcatele pe care le purta. Păcatele acelea erau păcatele noastre, pe care le-a purtat în trupul Său pe lemn. Ele erau păcatele Sale numai în măsura în care luase asupra Sa răspunderea pentru ele. El le-a purtat ca locţiitor.

S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. Hristos a fost şi preot, şi victimă.

Legea. Vezi v. 11, 12 şi 16.

Pune … pe nişte oameni. Sau numeşte nişte oameni.

Slăbiciunii. Sau imperfecţiunii (vezi cap. 5,2).

Jurământului. Vezi v. 20, 21.

După ce a fost dată Legea. [Deci când cu Legea, KJV]. Sistemul ceremonial a expirat la cruce (vezi Romani 6,14; Efeseni 2,15; Coloseni 2,14). După încheierea valabilităţii sistemului levitic, Hristos Şi-a început lucrarea de Mare Preot.

Pune pe Fiul. [Îl face pe Fiul, KJV]. Sau Îl numeşte pe Cineva care e Fiu. În original substantivul nu este articulat. Dar nici traducerea un Fiu, în loc de Fiul, nu exprimă corect forţa versiunii greceşti. Absenţa articolului pune accent pe calitate, de aceea este preferabilă exprimarea: Cineva care este Fiu (compară cu Daniel 7,9.13).

Desăvârşit. [Consacrat, KJV]. Gr. teleioo, a desăvârşi (vezi cap. 2,10).

Pentru veşnicie. În contrast cu serviciul temporar al preoţiei levitice. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 DA 578; PP 136, 157, 703; 3T 393

5 AA 336

24 DA 52

25 AH 544; COL 149, 156; CSW 111; DA 166,751, 835; FE 178, 184; GC 482; GW 155; MB 9; MH 243, 424; ML 33; MM 33, 181; MYP 407; SC 102; Te 280; TM 20; 1T 543; 2T 60, 321; 5T 200, 633, 741; 6T 123, 231; 8T 287; WM 193

26 AA 570; DA 25