În anul al douăzecişicincilea. Evident al captivităţii lui Ioiachim (vezi comentariul la cap. 1,2), dacă scala anilor este aceeaşi în tot cuprinsul cărţii. Faptul că v. 1 se referă la captivitatea noastră (aşa cum face cap. 33,21) arată că Ezechiel fusese luat captiv împreună cu Ioiachim.

La începutul anului. Ebr. ra’sh hashshanah, capul anului. Întrucât ra’sh e uneori tradus întâi, unii iau aceasta ca însemnând luna întâia a anului, şi anume Nisan. Dacă lucrurile stau aşa, data aceasta era în Aprilie, 573, sau Aprilie, 572 (depinzând de faptul că Ezechiel începea anul din primăvară sau toamnă). Totuşi, dacă Ezechiel avea în gând începutul anului şi calcula Captivitatea după anul civil iudeu, care începea cu luna a VII-a (Tişri), aceasta era Ziua Ispăşirii din Octombrie, 573 (vezi p. 572). E interesant de a nota că aceasta este unica apariţie în Biblie a expresiei ra’sh hashshanah, prin care ziua de 1 Tişri, sau Ziua Anului Nou, este încă numită de către Iudei astăzi, dar ea nu dovedeşte că ea însemna neapărat acelaşi lucru pe vremea aceea. Ziua menţionată este a 10-a, nu 1-a.

Patrusprezece ani. Anul al XXV-lea al captivităţii lui Ioiachim poate fi egalat cu al patrusprezecelea după căderea Ierusalimului, pentru a permite cele trei date posibile menţionate în paragraful precedent (vezi Vol. III, p. 92, 93).

Capitolele 40-48 constituie o profeţie de un caracter unic. Ele prezintă o viziune a unui nou templu în amănunte îngrijite, un nou şi remarcabil plan pentru împărţirea ţării, şi o vedenie a unor ape dătătoare de viaţă pornind de la acel templu măreţ.

Profeţia prezintă mai multe probleme de interpretare. Au fost adoptate trei linii principale de interpretare:

1. 1. Interpretarea literală. Aceasta susţine că Ezechiel a oferit schema unei noi constituţii pentru Israel, care să fie pusă în vigoare la un timp oarecare din viitor, fie imediat după exil sau mai târziu. Potrivit acestei concepţii construirea unui templu, instituirea cultului şi o împărţire a ţării ar fi urmat precis specificările oferite de Ezechiel.

2. 2. Interpretarea futuristă. Aceasta găseşte în viziunea templului o nouă constituţie pentru Israelul restaurat şi reunit. Totuşi, cu toate că admite că într-o oarecare măsură mai mică ar fi putut să fie pusă în vigoare după Exil, ea priveşte o epocă de aur încă viitoare ca timp, când viziunea va primi o împlinire exactă şi deplină.

3. Interpretarea alegorică. Aceasta tăgăduieşte orice împlinire literală şi priveşte către o

oarecare împlinire simbolică în timpul imediat următor Exilului, sau la sfârşitul vremii.

Cu privire la aceste trei concepţii se pot face anumite comentarii.

Contra concepţiei literale, se susţine că este de neconceput să nu fie nici o aluzie la vorbirea

lui Ezechiel în cărţile de istorie ale lui Ezra şi Neemia, sau în profeţia lui Hagai, care se ocupă toate de această perioadă. Deşi acestea descriu reîntoarcerea şi aşezarea în ţară, şi rezidirea Templului, nu fac nici o referire la profeţia aceasta, şi nici nu prezintă o dorinţă din partea constructorilor de a se conforma la îndrumările lui Ezechiel.

Contra concepţiei futuriste se susţine că având în vedere legăturile dintre dispensaţiunea veche şi cea nouă aşa cum e expusă în Scriptură este imposibil să mai concepem că jertfele de animale puteau din nou să fie înfiinţate prin poruncă divină şi să fie bine primite de Dumnezeu.

Împotriva concepţiei alegorice, se susţine că ea oferă o justificare neîndestulătoare pentru multele amănunte ale viziunii şi nu e în stare să prezinte un tipar interpretativ destul de semnificativ pentru a garanta atenţia extinsă dată subiectului.

Concepţia cea mai simplă este aceea care urmează principiile schiţate în comentariile la cap. 38,1. Potrivit cu principiile acestea viziunea cu templul ar fi fost împlinită literar dacă poporul ar fi fost credincios faţă de însărcinarea dată lor, dar pentru că au dat greş, profeţia n-a putut fi împlinită în intenţia ei originală. Relativ numai puţini s-au întors, şi aceştia erau mult prea departe de planul lui Dumnezeu pentru ei. Anumite lucruri (vezi cap. 47) vor avea o oarecare măsură de împlinire pentru biserica creştină, aşa cum arată scriitorii inspiraţi ulteriori.

Viziunea cu templul e o profeţie în tablouri, şi principiile schiţate în comentariile de la cap. 1,10 trebuie să fie aplicate. Ezechiel a văzut reprezentări ale celor reale şi nu cele reale însele, iar măsura identităţii rămâne o problemă pentru interpretare ulterioară. Cu toate acestea, în orice măsură se deosebesc cele două, o comparaţie cu alte profeţii în legătură cu restaurarea ne conduce la credinţa că profetul aici descrie o stare literală cu un templu literal şi o capitală literală. E greu de a concepe cum Iudeii, cărora le fusese adresată profeţia aceasta, ar fi putut să o înţeleagă altfel. Faptul că scriitorii biblici post-exilici nu s-au referit niciodată la profeţia aceasta, şi faptul că constructorii Templului în aparenţă nu au dat nici o atenţie planului poate fi explicat pe temeiul că ziditorii îşi dădeau perfect de bine seama că încă nu se împliniseră condiţiile care să permită împlinirea acestor făgăduinţe. Şi iarăşi, această serie de profeţii nu dă o indicaţie că planurile urmau să fie executate îndată după reîntoarcerea exilaţilor în propria lor ţară. Ele erau fără îndoială susţinute ca o ţintă viitoare către care să se facă sforţări.

Dacă Dumnezeu ştia că templul Său nu urma să fie niciodată zidit, de ce trebuia să-şi dea atâta osteneală ca să ofere un plan atât de detaliat al stării viitoare? Răspunsul este: Dumnezeu a încercat toate metodele pentru a atrage pe Israel să accepte distinsul său destin plănuit original pentru el. Până la punctul acesta istoria lor fusese o istorie de repetate înfrângeri. Dumnezeu le oferea acum o nouă ocazie de a începe din nou. Trecutul urma să fie uitat şi niciodată să nu le mai fie pus în faţă. Israel în chip naţional, şi poporul lui ca persoane, era invitat să se folosească de măreaţa înlesnire.

E raţional să presupunem că, pentru a convinge pe poporul Său de certitudinea făgăduinţei, Dumnezeu a îndrumat pe servul Său să desemneze un plan al templului care urma să alcătuiască centrul cultului pentru noul stat.

Dumnezeu ar fi putut să lase făgăduinţa aceasta în termeni generali. El ar fi putut doar să le spună că în viitor templul lor urma să fie reconstruit. Dar o astfel de aluzie ar fi fost oarecum vagă. Nu urma să fie nici o îndoială cu privire la seriozitatea intenţiilor Sale dacă fiecare detaliu al construcţiei şi al serviciului era zugrăvită cu grijă. Nouă capitole în total sunt devotate templului şi serviciilor lui, şi amănuntelor cu privire la cetate şi noua împărţire a ţării.

Aceasta este ultima viziune importantă a lui Ezechiel (numai aceea cu privire la Egipt, din cap. 29,17-21, a venit mai târziu), şi mărimea şi grandoarea ei sunt o corespunzătoare culminare a carierei lui profetice. S-a dat următorul rezumat plin de culoare literară al acelei cariere: Ezechiel explodează pe scenă ca norul de furtună descris în cea dintâi profeţie a lui, desfăşurarea viziunilor lui ne ia privirile ca luminile cromatice rotitoare din mijlocul norului care înaintează, până când furtuna se sfârşeşte, norul se topeşte în spaţiu şi rămâne atâta din lumină încât să dezvăluie splendorile unei cetăţi, unui templu, şi unei întocmiri statale iluminate de slava nepieritoare a unui Dumnezeu pururea de faţă (Homiletic Commentary).

Planul temlului lui Ezechiel

Un munte foarte înalt. Profetul a fost aşezat într-un punct înălţat aşa ca din locul acela avantajat să poată cerceta amănuntele viziunii. De acest. Literal, pe el. Ceva ca o cetate. Templul şi curţile lui înconjurate de ziduri dădeau impresia unei cetăţi întărită cu ziduri (cu privire la mărime vezi comentariul la v.5).

Un om. Fiinţa nu este identificată.

Sfoară de măsurat, de in. Aceasta ar fi urmat să fie folosită pentru măsurători întinse (vezi cap. 47,3).

Prăjină de măsurat. Sau trestie . Vezi Apocalips 11,1; 21,15. Aceasta urma să fie folosită pentru măsurători mai scurte (vezi comentariul la Ezechiel 40,5).

Fă cunoscut…tot. Scopul facerii cunoscute a acestor amănunte complicate era de a pune în cunoştinţă pe copiii lui Israel de măreţul plan al lui Dumnezeu pentru ei. Descrierea acestor amănunte era evident menită să fie o puternică atracţie pentru popor spre a împlini condiţiile necesare. Ea oferea asigurarea că gândurile lui Dumnezeu pentru ei erau gânduri de pace şi nu de nenorocire (vezi Ieremia 29,11). Expunerea unui plan complet le arăta că Dumnezeu privea în chip serios aceste intenţii şi urma să-şi facă partea Sa dacă poporul şi-o făcea pe a lui (vezi p.29,30).

Fiecare cot având o palmă mai mult. Socotind cotul de 444,5 mm, şi palma de 1/6 cot, cotul lui Ezechiel urma să fie cam de 516.8 mm. Prăjina de măsurat ar fi avut atunci o lungime cam de 3,12 m (vezi Vol. I, p. 165).

Lăţimea zidului. Adică grosimea zidului care împrejmuia curtea. Zidul e însemnat cu A. pe planul de la p. 716. Desenul acesta e oferit ca o reprezentare aproximativă a clădirii şi a curţilor (vezi nota explicativă).

Înălţimea şi lăţimea zidului sunt date aici ca egale. Lungimea nu este dată aici, dar reiese că trebuie să fi fost de aproximativ 259 m (vezi comentariul la cap. 42,16) pe fiecare latură a lui. Zidul acesta era în jurul exteriorului întregului complex de construcţie. Nu era înalt (cam 3 m), iar oamenii care se apropiau ca să se închine puteau uşor să vadă templul în toată frumuseţea şi slava lui strălucind deasupra zidurilor.

Poarta de răsărit. Versetele 6-16 descriu poarta de răsărit (p. 716, B), sau construcţia porţii, care era poarta principală întrucât ducea direct către intrarea templului. Ea e descrisă cu amănunţime, întrucât dimensiunile porţilor exterioare de miazănoapte şi de miazăzi (p. 716, F, G) sunt identice.

Treptele. Nivelul intrării pe poartă era mai ridicat decât terenul care era în jurul împrejmuirii templului. Se susţine că la fel cu intrările de la miazănoapte şi de la miazăzi ea avea şapte trepte (vezi v. 22, 26; vezi p. 716, a).

Pragul. Intrarea porţii venind din afară.

Lat de o prăjină. Aceasta este aceeaşi cu grosimea zidurilor înconjurătoare (v. 5), care e de 6 coţi; cealaltă dimensiune a acestei intrări e de 10 coţi (v. 11).

Odaie de pază. Sau Cămăruţă . Potrivit cu v. 10 erau trei din acestea de fiecare parte a pasagiului central. Odăile măsurau cam 3,05 mp. Dinlăuntru. Literal, din casă, adică spre interior. Acesta e probabil pragul la celălalt capăt al pasagiului construcţiei porţii, ducând la portic (v. 8).

Tinda. Sau vestibul.

Porţii. Multe manuscrise şi versiunile vechi omit pasajul care începe aici şi continuând în v. 9, era de o prăjină. A măsurat apoi tinda porţii. Aceia care acceptă textul mai scurt susţin că era o tindă, sau un vestibul în poarta aceasta. Aceia care acceptă textul mai lung susţin că erau două tinde. De aceea diferite desene ale construcţiei porţii diferă în privinţa aceasta. Vezi p. 716, nota explicativă, cu privire la incertitudinea detaliilor arhitecturale.

Opt coţi. Cam 4,3 m. Există diferenţe de opinie cu privire la faptul dacă măsura porticului era de la est la vest sau de la nord la sud.

Stâlpii. Ebr. ‘elim, stâlpi (RSV).

Odăile de pază. Vezi comentariul la v. 7.

Deschizăturii. Sau Intrării . Adică pragul de la intrarea de afară.

Lungimea porţii. Dimensiunea măsurată este nesigură. Unii gândesc că este măsura acelei părţi a portalului care avea acoperiş deasupra, alţii că era centrul pasagiului între odăile laterale care era probabil neacoperit.

Loc gol. Poate un zid înaintea odăilor de pază. Reiese că era o barieră la 1 cot în pasaj în faţa odăii de pază, aşa ca santinela să iasă afară fără piedici şi să se uite în sus şi în jos prin hol.

De la acoperiş. Măsura aceasta de circa 13 m. este de-a curmezişul portalului de la nord la sud.

A măsurat tinda. Sau A făcut şi stâlpii . Unii preferă să accepte traducerea LXX: Şi locul deschis al porticului porţii în afară era de douăzeci de coţi la odăile din jurul porţii. Este posibil ca ‘elim (stâlpi) să fi fost confundat cu ‘ulam (portic), deşi este dificil de a vedea cum 20 poate fi pus în locul lui 60. Potrivit cu textul ebraic, stâlpii, sau pilonii, ar fi fost de o înălţime impresionantă.

Cincizeci de coţi. Cam 26,3 m. Lungimea construcţiei porţii era de două ori lăţimea ei (v. 13). O metodă de reconstruire permiţând un singur portic sau vestibul (vezi comentariul la v. 8) ajunge la lungimea totală după cum urmează: pragul din afară, 6 coţi; trei odăi de pază de câte 6 coţi, 18 coţi; două locuri goale a 5 coţi, 10 coţi; pragul dinăuntru, 6 coţi; porticul, 8 coţi; canaturi, 2 coţi; rezultând un total de 50 de coţi. Altă reconstruire admiţând două porticuri ajunge la un alt rezultat.

Ferestre îngrădite. Sau Ferestre înguste . Literal, ferestre închise, probabil însemnând ferestre cu gratii (vezi comentariul la 1Regi 6,4). Poziţia exactă a acestor ferestre nu este clară. Ramuri de finici. Podoabe asemănătoare fuseseră folosite la sculpturile Templului lui Solomon (1Regi 6,29.32).

Curtea de afară. Templul cu două curţi, una dinăuntru şi alta de afară (p. 716, R şi C respectiv). Caldarâm. Caldarâmul înconjura curtea de afară.

Treizeci de odăi. Mărimea şi poziţia acestor odăi (p.716, E, E, E, E, E, E) nu este dată. Din punct de vedere al simetriei erau probabil câte zece pe cele trei laturi neocupate de clădirile templului. Nu e spus dacă ele erau construite în blocuri sau în unităţi separate.

De-a lungul. Caldarâmul acesta reiese că fusese tot atât de lat ca şi lungimea construcţiilor porţii, cam 50 de coţi (cap. 40,15). din aceasta trebuia să se scadă grosimea zidului de afară de 6 coţi (v.5) lăsând o lăţime pentru caldarâm de cam 44 coţi.

Caldarâmul de jos. Probabil numit aşa pentru a-l distinge de acela din curtea dinăuntru, la un nivel mai înalt (cap. 41,8).

O sută de coţi. Cam 2000 de picioare. Măsurătoarea era de la intrarea lăuntrică a construcţiei porţii la intrarea de afară a construcţiei porţii dinlăuntru (vezi v. 23, 27).

Porţii de miazănoapte. Versetele 20-27 descriu poarta de la miazănoapte (p. 716, F), care era exact ca poarta de răsărit (p. 716, B), deja descrisă (v. 6-16), cu informaţia în plus că erau şapte trepte (p. 716, a) ducând sus la poartă (v. 22).

La curtea dinlăuntru era o poartă. Cineva stând în curtea de afară (v. 17) aproape de poarta de miazănoapte (p. 716, F) ar fi putut vedea porţile lăuntrice de miazănoapte şi de răsărit (I, H), fiecare din acestea stând în faţa porţii ei corespunzătoare de miazănoapte şi de răsărit din afară, la

o distanţă de 51,8 m.

În partea de miazăzi. Versetele 24-27 descriu poarta de miazăzi(p. 716, G), care este identică cu porţile de răsărit şi de miazănoapte deja descrise.

Curtea dinlăuntru avea o poartă. Amplasarea porţii lăuntrice de miazăzi (p. 716, J) corespunde cu aceea a porţilor de miazănoapte şi de răsărit.

Poarta de miazăzi. Cele trei porţi ale curţii lăuntrice (p.716, H, I, J) sunt esenţial aceleaşi ca şi porţile de afară. O deosebire este că cele dinainte aveau un şir de opt trepte (p. 716, b), şi cele de pe urmă un şir de şapte trepte (p. 716, a).

A măsurat poarta. Versetele 32-37 dau o descriere a porţilor de răsărit şi de miazănoapte ale curţii dinlăuntru, care erau amândouă exact la fel cu poarta de miazăzi deja descrisă (v. 28-31).

Acolo trebuiau spălate. Apropierea pasajului de faţă de descrierea porţii de miazănoapte (v. 35-37) a determinat pe unii să tragă concluzia că mobilierul descris aici aparţinea la poarta aceea. Alţii cred că aici e introdusă o nouă secţiune şi că se are în vedere poarta de răsărit (vezi v. 40, 44; cap. 43,17; 46,1.2).

Mese. Versetele 39-41 descriu cele opt mese pe care erau junghiate animalele de jertfă. Cu privire la amplasarea posibilă a acestor mese vezi comentariul la v. 40 (p. 716, c. c.)

Porţii de miazănoapte. Unii comentatori iau cuvântul tradus aici prin miazănoapte (în KJV şi RSV) ca însemnând către miazănoapte, deci de partea dinspre miazănoapte a porţii de răsărit. Părerile diferă în ce priveşte dacă aceste mese se înţelegea că trebuie să fie la poarta de miazănoapte, la partea de răsărit, sau la toate trei porţile.

Pervazuri. Ebr. shephattayim, al cărui sens aici este neclar. Cuvântul se întâlneşte numai aici şi în Psalmi 68 unde este tradus prin staul [oală în KJV], dar ar trebui să fie redat vetre (vezi comentariul la Psalmi 68,13), un sens care nu se potriveşte aici. LXX redă pe shephattayim prin hotare. În Targumuri se zice cârlige.

Odăi. Mărimea şi amplasarea exactă a acestor odăi nu e specificată. Potrivit cu LXX erau numai două odăi, una la poarta de miazănoapte privind spre miazăzi, şi cealaltă la poarta de miazăzi privind către miazănoapte. Totuşi, ebraica arată că ele erau lângă porţile de miazănoapte şi de răsărit şi nu e necesar de a corecta pe răsărit prin miazăzi dacă aceste odăi erau undeva la unghiurile la mijlocul drumului dintre porţile de miazănoapte şi răsărit şi de răsărit şi de miazăzi. În diagrama de la p. 716, P, P arată aşezarea posibilă a acestor odăi în de acord cu felul cum se exprimă Ebraica.

Fii lui Ţadoc. Cu privire la preoţia din neamul lui Ţadoc vezi comentariul la 2Samuel 8,17.

A măsurat curtea. Aceasta era curtea altarului (p. 716, R), un pătrat de aproape 51,8 m în centrul curţii dinlăuntru.

o parte, şi cinci coţi de cealaltă. Lăţimea porţii era de patrusprezece coţi, iar peretele de pe laturile porţii era de trei coţi deoparte şi de trei coţi de cealaltă.

Tinda casei. Versetele 48 şi 49 descriu dimensiunile vestibulului templului (p. 716, M).

Stâlpii. Sau coloană, sau canat (vezi comentariul la v. 9). Măsura de aici este a grosimii celor două proeminenţe de pe laturile intrării.

Trei coţi. Sau 1,9 m. Aceasta este poate lungimea ieşiturilor de ambele laturi ale intrării.

Douăzeci de coţi. Unii socotesc măsura aceasta ca fiind în lungul axei nord-sud a porticului, şi presupun că odăile laterale (cap. 71, 6.7) se extind de-a lungul spatelui cât şi a laturilor clădirii. Alţii restrâng odăile laterale la părţile de miazănoapte şi de miazăzi şi iau măsura de 20 de coţi a tindei că e în lungul axei est-vest.

Doisprezece. Sau Unsprezece. Textul din LXX zice doisprezece.

Trepte. Ca şi la cele două curţi în casa însăşi se intra pe trepte. Numărul este dat de LXX ca fiind zece. Casa era şi mai sus în înălţime decât curtea dinlăuntru. Vezi p. 716, d.

Lângă stâlpi mai erau şi alţi stâlpi. Ca şi Templul lui Solomon, această nouă clădire urma să aibă câte un stâlp de ambele laturi ale treptelor (p. 716, N, N; vezi 1Regi 7,15-22).