Bătrânii lui Israel. Probabil nu trebuie să fie identificaţi ca aparte de bătrânii lui Iuda pomeniţi în capitolul 8,1. Naţiunea existentă devenea cunoscută ca Israel, deşi acolo unde era intenţionată deosebire, apelativul de Iuda era păstrat. Obiectul întrebării nu este pomenit, şi nici nu este spus expres că bătrânii au pus vreo întrebare. Reiese că era obiceiul lor de a şedea înaintea profetului, aşteptând vreo solie care ar fi putut fi trimisă de la Domnul (vezi cap. 33,31).

Idolii. Ebraică gillulim, un cuvânt favorit al lui Ezechiel (vezi cap. 6,4). LXX are dianoemata, gânduri [ale inimii lor], poate pentru a exprima tânjirea după idolatria vremurilor mai dinainte. Învăţat de Duhul, profetul a citit inima celor care şedeau înaintea lui. El probabil că nu ţintea idolatria pe faţă existentă printre captivi, ci mai degrabă starea păcătoasă şi înstrăinarea inimii lor.

Ce i-a făcut să cadă. Ebraicul mikshol, un mijloc [sau prilej] de poticnire, un obstacol. Aici ocazia care duce la nelegiuire. Să mai las [totuşi, KJV]. În ebraică, exprimarea răspicată a verbului face ca întrebarea să implice un puternic răspuns negativ.

Dacă va veni. Aceasta este traducerea textului potrivit cu tradiţia masoretică. Textul ebraic este obscur. Targumurile zic prin Mine Însumi. Această idee este sprijinită de forma verbului pentru răspunde, care poate exprima ideea reflexivă, arătând că Domnul va răspunde prin El Însuşi, şi nu profetul.

Nimeni nu poate nădăjdui să cunoască pe deplin ce doreşte Dumnezeu. Lucrul acesta este din cauză că o inimă ne-renăscută, necontrolată de Duhul Sfânt, nu poate înţelege lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni 2,14). Chiar dacă mintea firească ar fi instruită, ea ar înţelege greşit, şi ar răstălmăci, deoarece oamenii cred numai ceea ce ei doresc să creadă. Dumnezeu, care niciodată nu constrânge voinţa omului, permite acestor făpturi încăpăţânate să se agaţe de amăgirile lor (vezi Ioan 7,17; 2Tesaloniceni 2,11.12).

Întoarceţi-vă. Cuvintele pentru întoarceţi-vă şi abateţi-vă sunt două forme de verbe diferite ale aceleiaşi rădăcini, combinaţia dând accent. Anunţurile versetelor anterioare formează baza pentru stăruitoarea chemare la adevărata întoarcere [pocăinţă]. Nu poate fi nădejde pentru Israel numai printr-o singură reformă exterioară. Naţiunea are de a face cu Cercetătorul inimilor, şi singura pocăinţă binevenită înaintea Lui este aceea care pătrunde în ascunzişurile cele mai lăuntrice ale sufletului.

Străinii. Compară Levitic 17,10; 20,1. 2; etc. Străinii localnici se împărtăşiseră de lumina şi de privilegiile încredinţate lui Israel, şi urmau să fie judecaţi ca deopotrivă vinovaţi.

Un semn. Pedeapsa lui urma să fie un exemplu care să servească să împiedice pe alţii de la o cale asemănătoare.

Proorocul. Referirea de aici se face la proorocii mincinoşi ale căror practici sunt mustrate în capitolul 13.

Eu, Domnul. Adică, Domnul îngăduie ca profetul cel rău să fie amăgit în acelaşi fel în care a împietrit inima lui Faraon, îngăduind ca sămânţa încăpăţânării să răsară şi să aducă roade (vezi comentariul la Exod 4,21; 1Regi 22,22).

Îl voi nimici. Păcătosul aduce nimicire asupra sa prin propria sa nepocăinţă (vezi 5T 120). Când o persoană neglijează odată să ia aminte la invitaţiile, mustrările şi avertismentele Duhului lui Dumnezeu, conştiinţa lui ajunge parţial nesimţitoare şi a doua oară când este mustrată, este mai greu de a da ascultare ca mai înainte. Este ca un om care se afundă în boală dar refuză să ia doctoria. Totuşi în Scriptură, Dumnezeu, Medicul, este adesea prezentat în parabolă ca trimiţând şi rezultatele bolii asupra acelora care refuză leacul Său. De pildă, El este înfăţişat ca trimiţând un duh de minciună în gura profeţilor ca să-l sfătuiască să ia calea greşită pe care el se şi hotărâse să o urmeze (1Regi 22,19-23). Tot aşa şi atunci când inima lui Saul s-a înstrăinat de Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu s-a depărtat de la el, duhul cel rău care a venit în schimb, se spune că a venit de la Domnul (1Samuel 16,14). Totuşi aceasta nu poate fi interpretată ca însemnând că Dumnezeu poate fi autorul păcatului şi al înşelăciunii. Dar în planul Lui, El pur şi simplu nu face minunea care ar fi cerută pentru a preîntâmpina rezultatele păcatului. De la inima care Îl leapădă, El retrage Duhul Său, lasă acel suflet în seama propriilor sale amăgiri, şi îngăduie ca păcatul să aducă roadele lui de neînlăturat, moartea. Pierdutu-te-ai, Israele, dar în Mine este ajutorul tău (Osea 13,9; GC 36, 37; vezi comentariul la 2Cronici 22,8).

La fel. Proorocii mincinoşi şi cei care îi întrebaseră, participaseră laolaltă şi erau socotiţi la fel de vinovaţi.

Ca să nu se mai rătăcească. O rază de nădejde în noaptea întunecoasă a apostaziei – poporul lui Dumnezeu umblând din nou în adevăr. Scopul disciplinei poate fi întrezărit aici, şi anume, că Israelul poate fi adus la adevărata pocăinţă, să fie reunit şi readus la privilegiile lui anterioare.

Ţara. Literal, o ţară. Întregul verset se poate cuprinde în presupunerea: Când o ţară păcătuieşte… şi întind mâna… şi frâng toiagul pâinii… şi trimit foametea… şi voi nimici.

Comunicarea prezentă, pare să fie îndreptată contra unei credinţe curente între oameni că Ierusalimul urma să fie cruţat din cauza celor drepţi din mijlocul lui aşa cum ar fi fost Sodoma şi Gomora.

Noe, Daniel şi Iov. Bărbaţii aceştia toţi au fost exemple de adevărată viaţă dreaptă [neprihănită]. Ei au fost neprihăniţi în generaţia lor (vezi Geneza 6,9; Iov 1,1; Daniel 1,8; 6,22). Faptul că Daniel e numit înainte de Iov nu garantează ipoteza că se are în vedere vreun Daniel mai timpuriu, aşa cum se sugerează de mulţi învăţaţi moderni care îşi dau cu părerea că Ezechiel se referă la Dan’el din texte ugaritice. Textele acestea vorbesc despre Dan’el ca un rege drept din trecutul umbros care apăra dreptul văduvelor şi al orfanilor. Profetul doar nu se preocupa de ordinea cronologică.

În mod semnificativ, toţi aceşti trei, fuseseră mijlocul de salvare al altora. Din cauza lui Noe, toată familia lui fusese cruţată (Geneza 6,18). Daniel a fost mijlocul de salvare al tovarăşilor lui (Daniel 2,18). Iov a înlăturat pedepsirea prietenilor săi prin mijlocirea lui (Iov 42,7. 8). Deşi au putut să salveze pe câţiva ei nu fuseseră în stare să salveze generaţia în care trăiseră. Noe n-a fost în stare să salveze neamul omenesc nelegiuit de dinainte de potop şi Daniel, deşi deţinea un rang înalt la curtea Babiloniană, probabil că nu putuse să influenţeze pe Nebucadneţar să cruţe poporul lui Iuda şi capitala lor. Dacă iudeii îşi puneau vreo nădejde în poziţia şi influenţa lui Daniel, nădejdea aceasta era acum spulberată. Compară cu Ieremia 15,1.

Sălbatice. Ebraică, ra‘ah, rele.

Aceşti trei oameni. Declaraţia din versetul 14 este repetată aici şi în versetele 18 şi 20 numai cu simple variaţii în cuvinte. Cu privire la cele patru judecăţi din v. 13, 15, 17, 19 vezi Levitic 26,22.25.26.

Cele patru pedepse. În evenimentul fiecăreia din cele patru pedepse enumerate, prezenţa oamenilor drepţi ar fi fost fără de putere să evite nenorocirea; cu cât mai puţin când toate aceste pedepse vin asupra Ierusalimului.

Ei vă vor mângâia. Când cei din exil urmau să vadă purtarea şi faptele celor care sosiseră de curând, ei aveau să cunoască faptul că Dumnezeu nu făcuse fără cauză ceea ce făcuse în Ierusalim. Pe de altă parte, atitudinea schimbată din partea unora din aceşti transferaţi care ar fi putut da dovadă de pocăinţă (vezi v. 11), ar fi ajutat pe captivi să vadă că pedepsele lui Dumnezeu fuseseră disciplinare şi nu răzbunătoare. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 4 5T 164

3–52T 444

14, 16 AH 298; MH 453; 5T 215, 338; 8T 314

20 COL 412; GC 622