1 Moise a chemat pe tot Israelul și i-a zis: „Ascultă, Israele, legile și poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învățați-le și împliniți-le cu scumpătate.

Legile şi poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.


2 Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb.

A încheiat un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.


3 Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici.

Părinţii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi. Acordul dintre Dumnezeu şi părinţi a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.


4 Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului.

Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi n-au văzut nici un chip (Deutronom 4,12; vezi şi Exod 20,22).


5 Eu am stat atunci între Domnul și voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc și nu v-ați suit pe munte. El a zis:

Între Domnul şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21; Galateni 3,19).


6 „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.
7 Să n-ai alți dumnezei afară de Mine.
8 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.

Chip cioplit. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).


9 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
10 și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

Cei ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea care nu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine, prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.


11 Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

În deşert. Literal, spre deşertăciune, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun, necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.


12 Ține ziua de odihnă, ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.

Ziua de odihnă. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură. Sănătatea fizică cere o zi de odihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimii în căutarea lui Dumnezeu, ca să putem căuta pe Dumnezeu şi să-L găsim (Fapte 17,27).


13 Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate treburile.
14 Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul, și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
15 Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă.

Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne aducem aminte, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).

Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.

După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un semn al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.


16 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe și să fii fericit în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12). Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L cinstească şi să-L venereze pe Dumnezeu.


17 Să nu ucizi.
18 Să nu preacurvești.
19 Să nu furi.
20 Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
21 Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu poftești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, niciun alt lucru care este al aproapelui tău.”
22 Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori și din negură deasă, și le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat.

Adunarea. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor aleşi ai lui. Adesea el este tradus congregaţie (Levitic 4,14.21) şi gloată mare (Ezechiel 23,46).

Două table de piatră. Mai sunt numite tablele legământului (cap. 9,9.11.15) şi cele două table ale mărturiei (Exod 31,18; 32,15; 34,29).


23 Când ați auzit glasul acela din mijlocul întunericului și pe când tot muntele era aprins, căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri s-au apropiat toți de mine,
24 și ați zis: „Iată că Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava și mărimea Lui și noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, și totuși au rămas vii.
25 Și acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi și mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri.

Pentru ce să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).


26 Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui Viu vorbind din mijlocul focului, și totuși să fi rămas viu?
27 Apropie-te mai bine tu și ascultă tot ce-ți va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuți tot ce-ți va spune Domnul Dumnezeul nostru, și noi vom asculta și vom face.”
28 Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Și Domnul mi-a zis: „Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.

Ce au zis este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu să lucreze în el şi pentru el.


29 O! de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!

Aceeaşi inimă. Sau astfel de dispoziţie a minţii. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor inimii sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi propune în inima lui să conlucreze cu Dumnezeu, dacă este bunăvoinţă (2 Corinteni 8,12), viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.


30 Du-te de spune-le: „Întoarceți-vă în corturile voastre.”

Întoarceţi-vă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu. De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).


31 Dar tu, rămâi aici cu Mine, și-ți voi spune toate poruncile, legile și rânduielile, pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire.”
32 Luați seama, dar, să faceți așa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateți de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.

Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).


33 Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire.

Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în mod firesc să prelungească viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului. Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.

Comentariile lui Ellen G. White

1-33 PP 305-309; TM 135

12 PK 182