Cusur. O jertfă desăvârşită n-ar fi simbolizat cum se cuvine pe Hristos (vezi 1 Petru 1,19). Legea cu privire la desăvârşirea cerută pentru animalele de jertfă este dată în mod amănunţit în Levitic 22,17-25. Vezi şi Maleahi 1,7-12, unde profetul se plânge de nedesăvârşirea jertfelor aduse în înţelegere cu o preoţie coruptă. Orice mai puţin decât ceea ce este cel mai bun este nevrednic spre a fi pus în serviciul lui Dumnezeu. Dumnezeu are drept la ceea ce este mai bun din ce este al omului, şi a reţine aceasta înseamnă a arăta dispreţ faţă de El. Este îngâmfare a oferi lui Dumnezeu ceea ce este de mică valoare, sau ceea ce ne costă puţin, ori nimic.
Meteahnă. Literal, ceva rău. Aceasta explică propoziţia de mai înainte, care se referă la boala unui animal
Oştirea cerurilor. Primitivă şi în multe feluri cea mai rea formă de idolatrie era închinarea la corpurile cereşti (vezi Deutronom 4,19; Iov 31,26.27).
N-am poruncit. Mai degrabă oprit (RVS).
Lucrul aceasta. Disciplina bisericească trebuie să fie întemeiată pe siguranţă, nu pe zvonuri. Cele din auzite nu trebuiau să fie primite ca dovadă. Dacă cineva îşi permite să facă o învinuire, lui trebuie să i se ceară să aducă dovada concludentă despre aceasta înainte de a se trece la acţiune (vezi v.6).
Porţile. Vezi cap. 16,18. Pentru porţi care înseamnă edificiu de intrare în cetate. Aici, încăperi clădite anume în care luau loc în mod oficial bătrâni, judecători şi regele (vezi Geneza 19,1).
Ucizi cu pietre. Vezi Levitic 24,14; Numeri 15,36; Deutronom 22,24; Fapte 7,58.59.
Martori. O persoană nu trebuia să fie condamnată pe mărturia unui singur martor (Numeri 35,30), ca nu cumva hotărârea să fie influenţată de ciudă sau dorinţă de răzbunare.
Mâna. Vezi cap. 13,9. Aceasta pune o mare răspundere asupra martorilor. Păcatul vinovăţiei sângelui avea să rămână asupra aceluia care depunea mărturie falsă, pentru că el avea să devină executorul principal. Această lege tindea să cultive credincioşie faţă de adevăr în rândul martorilor, precum şi grija în prezentarea de acuzaţii.
Prea greu. Adică, pentru instanţele de judecată locale, care urmau să fie înfiinţate în toate cetăţile lor (cap. 16,18). În ebraică textul literal este prea surprinzător, care depăşeşte sau neobişnuit. Acelaşi cuvânt apare în 2 Samuel 1,26; PSALMI 118,23; Proverbe 30,18; Mica 7,15. Referirea este la vreo parte din lege care nu era clară pentru judecătorii locali.
La un omor. Adică, vărsarea de sânge care a dat naştere la moarte – era accidentală, premeditată, o crimă cu voia? (vezi Exod 21,12-14). Hotărârea într-un astfel de caz avea să determine dacă acuzatul să fie admis sau nu într-o cetate de scăpare.
Neînţelegere. O referire la procese civile, privind proprietatea personală, datorii şi cazuri de pierdere personală şi prejudiciu. Prilej de ceartă. Cazuri care nu puteau fi rezolvate la instanţele inferioare şi, de aceea, aveau să fie transferate instanţelor de judecată levitice.
Preoţi. Compară cu cap. 19,17; 21,5. Regele (2 Samuel 14,3; 15,2) sau vreo persoană numită de el (2 Samuel 15,3) putea activa ca judecător. Preoţii erau administratorii legii (Maleahi 2,7), şi regele şi cei numiţi de el, executorii ei.
Cum îţi vor spune. Literal, conform cu gura (porunca) cuvântului (ca în Geneza 45,21). Ei. Adică judecătorii.
o vor rosti ei, să nu te abaţi de la ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta nici la stânga.
După Legea. Literal după gura instrucţiunii divine, gură care din nou înseamnă poruncă, ca în v.10. Cuvântul tradus Lege înseamnă directive divine (instrucţiuni RSV), în acest caz cu privire la deciziile luate în cazuri de procese civile (vezi cap. 33,10).
Să nu te abaţi. Literal, să nu te abaţi pe-alături (Exod 32,8; Judecători 2,17; Proverbe 13,14).
Din mândrie. Rădăcina cuvântului tradus astfel înseamnă a fierbe, a activa în mod răzvrătit, şi substantivul ebraic derivat, ca aici, insolenţă, mândrie, înfumurare (vezi Deutronom 18,22; 1 Samuel 17,28; Ieremia 49,16).
Să audă şi să se teamă. Procedura schiţată avea de gând să înveţe poporul să respecte cum se cuvine autoritatea stabilită. În schimb, aceasta avea să întipărească respectul datorat autorităţilor divine şi instrucţiunilor date prin uneltele alese.
Un împărat. Adevăratul conducător sau comandant al poporului era Hristos (Isaia 55,1.4). În experienţa lui Israel a sosit timpul când Israel a simţit nevoia imperativă de a avea un împărat pământesc ca popoarele păgâne din jur (1 Samuel 8,5; 12,12). Dar sub teocraţie, adevăratul lor împărat era Dumnezeu (Psalmi 5,2; 10,16; 29,10; 44,4; 68,24; Ţefania 3,15).
Va alege Domnul. Alegerea unui împărat peste poporul lui Dumnezeu nu trebuia să fie lăsată la buna plăcere a omului. Vezi cuvintele profetului Samuel către Saul (1 Samuel 10,1.19.22.24). Părerea Domnului se vede în cuvintele lui David cu privire la urmaşul său (1 Cronici 28,5; 29,1).
Din mijlocul fraţilor tăi. Bărbatul care urma să fie ales trebuia să fie un iudeu. Poporul putea dori să stăpânească un străin peste ei.
Să n-aibă mulţi cai. Solomon n-a ţinut seama de porunca aceasta (1 Regi 4,26). Dependenţa de cavalerie arăta spre lipsa de credinţă în puterea lui Dumnezeu de a păzi pe poporul Său. De obicei aceasta era însoţită de răzvrătire sau păcat.
Întoarcă... în Egipt. Egiptul era recunoscut ca o sursă de aprovizionare pentru cai (1 Regi 10,28.29). Porunca însemna că nu trebuiau să fie trimişi agenţi în Egipt să cumpere cai. Aici Solomon a făcut din nou o mare greşeală. De fapt, topografia Palestinei, fiind muntoasă, nu se preta uşor la mişcări de mari corpuri de călăreţi. De aceea a înfiinţa o mare forţă de cavalerie avea să însemne alianţe cu naţiuni îndepărtate şi reflecta dorinţa de a cuceri teritorii învecinate.
Mare număr de neveste. David a călcat porunca aceasta (2 Samuel 5,13), dar Solomon a călcat-o şi mai mult (1 Regi 11,3). Multe din legăturile de căsătorie pe care le-a încheiat acesta din urmă erau, după cât se pare, motivate de interese politice (1 Regi 11,1.3).
Argint şi aur. Bogăţia nu este rea în sine. Totuşi ea se poate dovedi o cursă când ia locul lui Dumnezeu în inima şi viaţa omului. Viaţa particulară şi publică a împăratului era limitată de condiţii hotărâte. Lucrurile pentru care împăratul trebuia să fie demn sunt redate în versetele următoare.
O copie. Literal, scrie-i lui însuşi un duplicat. O mare distincţie care trebuia să deosebească pe conducătorul lui Israel era devoţiunea lui din inimă faţă de perceptele divine (vezi Iosua 8,32). Făcând o astfel de copie avea demonstreze credinţa lui în Cuvântul inspirat, şi hotărârea sa de a se conduce după el. Aceasta avea să întărească încrederea poporului că împăratul lor pământesc era smerit în supunerea faţă de Împăratul împăraţilor.
S-o citească. Pe monarh trebuia să-l caracterizeze studierea şi meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Iosua 1,8; Psalmi 1,2; 119,1.2.9.15.16.36).
Să se teamă. Vezi cap. 8,2.14. Omul are nevoie de harul lui Dumnezeu spre a evita să devină îngâmfat. Nu este uşor pentru un împărat sau alt conducător să creadă despre sine că este servul poporului său.
Să aibă multe zile. Vezi cap. 4,26.40. Numai un om convertit cu adevărat ar putea să-şi ordoneze viaţa în conformitate cu obligaţiile schiţate pentru un monarh în acest capitol. Călăuzit de instrucţiunile divine raportate în cartea legii, el avea să devină un model pentru poporul său, o copie vie a voinţei lui Dumnezeu pentru oameni.
Comentariile lui Ellen G. White
16,17 PK 56
17-20 PK 52