1 Când cineva își va lua o nevastă și se va însura cu ea și s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva rușinos în ea, să-i scrie o carte de despărțire, și, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.

Ruşinos. Literal, goliciune şi în mod figurat, ca aici, ruşine sau dezonoare. Fapta ei ruşinoasă nu putea fi adulterul, pentru că acesta era pedepsit cu moartea (Deutronom 22,22; compară cu Matei 19,9). Era pur şi simplu o comportare pe care soţul o considera indecentă sau degradantă. Iudeii au înţeles acest precept mozaic ca însemnând că un bărbat putea divorţa de soţia lui aproape pentru orice motiv. (Matei 19,3.7). Hristos a explicat, totuşi, că nu era voia lui Dumnezeu ca divorţul să fie obţinut atât de uşor (Matei 19,4-6) şi că prevederea aceasta fusese făcută numai din cauza împietririi inimilor lor. (Matei 19,8).

O carte de despărţire. Literal, o notă de separare.

Îi va da-o. Aceasta trebuia să fie dată în mod formal, probabil înaintea martorilor, pentru ca ea să fie legal valabilă şi incontestabilă.

Să-i dea drumul. Un alt act formal presupunea că soţul era dator să-i dea drumul aprovizionând-o cel puţin cu mijloacele necesare pentru a ajunge în siguranţă la casa tatălui ei (vezi Geneza 21,14; compară cu Deutronom 15,13).


2 Ea să iasă de la el, să plece și va putea să se mărite după un alt bărbat.

Şi va putea. Plecarea ei formală era un anunţ public al faptului că nu mai era soţia bărbatului şi din cauza aceasta se putea mărita din nou. Nota de separare, sau cartea de despărţire desfăcea complet căsătoria.


3 Dacă și acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărțire și, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare,
4 atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăși de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, și să nu faci vinovată de păcat țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău.

S-a pângărit. Consumarea căsătoriei cu un al doilea soţ o făcea necurată faţă de întâiul ei soţ. A o lua iarăşi de nevastă însemna să comită adulterul. Ea era nelegitimă pentru el (vezi Ieremia 3,1).

Vinovată de păcat ţara. Adică, prin îngăduirea de stricăciune morală. Deşi Dumnezeu a îngăduit unele lucruri pe care desigur că El nu le putea aproba (vezi Deutronom 14,26), existau limite dincolo de care omul nu putea să treacă. Adesea ţara este personificată, ca şi când aceasta ar simţi şi acţiona (vezi Levitic 18,25; Isaia 24,5).

Astăzi unii oameni se referă la Deutronom 24,1-4 ca un temei pe care ei sunt bucuroşi să-l considere divorţ creştin. În realitate, aceste versete ne descoperă viaţa de cămin a iudeului, în care luarea unei soţii era considerată ca achiziţionarea unei bucăţi de teren. Autoritatea soţului asupra soţiei sale era aproape absolută. Scopul legii anunţate era de a îmbunătăţi soarta femeilor evreice. Legea aceasta, departe de a stabili un nivel moral inferior, sau a aproba unul ca acesta, reprezenta un nivel mult mai înalt decât recunoscutele obiceiuri crude ale vremii. Legea garanta unei femei divorţate anumite drepturi şi în realitate o ocrotea de a fi considerată ca o adulteră şi ca

o lepădată. Ea părăsea căminul primului ei soţ ca femeie liberă şi membru respectat al societăţii, cu dreptul de a contracta o căsătorie onorabilă. Cartea de despărţire declara că primul ei soţ nu mai avea asupra ei nici o pretenţie legală şi că nu avea nici un fel de obligaţie faţă de el – ea era liberă să devină soţia altui bărbat. Măritându-se din nou, ea nu devenea vinovată de adulter şi drepturile primului ei soţ nu erau încălcate.

Divorţul mozaic nu a fost instituit pentru a anula idealurile căsătoriei aşa cum au fost instituite de Dumnezeu la creaţiune, ci din cauza împietririi inimilor oamenilor. (Matei 19,8). Soarta femeii gonite era deplorabilă. Cartea de despărţire uşura nenorocita ei soarta. Legea aceasta recunoştea pur şi simplu situaţia apăsătoare şi încerca s-o îmbunătăţească. Aceasta era o lege a îngăduinţei, nu poruncitoare. Aceste restricţii precise erau destinate să elimine uşoara procedură de divorţ, pe care se pare că evreii o învăţaseră din legăturile lor cu popoarele păgâne.

Vorbirea atât de accentuată a lui Hristos a fost contra ideii soţiei ca proprietate (Matei 5,27-32; 19,3-9). Aceasta a adus multă mizerie şi nedreptate sexului feminin. Şcoala lui Hillel, care a elaborat filozofia religioasă populară iudaică pe vremea lui Hristos, a interpretat expresia tradusă ceva ruşinos (Deutronom 24,1) ca însemnând ceva care putea să fie neplăcut pentru soţ. Şcoala mai strictă şi mai puţin populară a lui Şamai a definit necurăţia ca un act dovedit de impudoare sau adulter. Pe vremea lui Hristos, şcoala Hillel îngăduia divorţul pentru astfel de josnicii ca expunerea braţului unei femei în public, arderea mâncării, sau când soţul găsea o altă femeie mai atrăgătoare. Despre această atitudine elastică Iosif Flavius scria: Acela care doreşte să se despartă de soţia sa pentru o pricină oarecare (şi multe astfel de pricini se întâmplau să fie printre oameni) să-i dea în scris asigurarea că niciodată nu va mai fi soţia lui, căci în felul acesta ea putea fi liberă să se mărite cu un alt soţ, cu toate că înainte de a fi dată această carte de despărţire nu trebuia să i se îngăduie să facă aşa. (Antiquities iv. 8,32).

Legea din Deutronom 24,1-4 nu instituie divorţul ci numai îl tolerează, ţinând seama de nedesăvârşirile naturii omeneşti şi inferioarele concepţii morale ale poporului lui Dumnezeu din acel timp. Spre a cunoaşte părerea lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, nu trebuie să stabilească alături de Deutronom 24,1-4, ci să meargă mai departe înapoi la Geneza 1,27 şi 2,24, cum a făcut şi Isus. (Matei 5,27-32; 19,3-9). Sfatul scris de Moise pentru poporul zilelor lui trebuie să fie interpretat în contextul acelor zile şi întotdeauna având în vedere idealul divin. Hristos a înălţat privirea oamenilor spre acel ideal divin rânduit în Eden. Acea primă căsătorie constituie modelul pe care Dumnezeu doreşte să fie urmat de poporul Său.


5 Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste și să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, și să înveselească astfel pe nevasta pe care și-a luat-o.

Însurat de curând. Adică dacă este căsătorit de curând (RSV; vezi cap. 20,5-8).

La război. Vezi cap. 20,7. Este în avantajul statului să dispună astfel de măsuri care vor cinsti şi înălţa căsătoria. Legea aceasta prevedea timp pentru trainica stabilire a căminului. Ba chiar mai important, din punct de vedere ebraic, ea făcea mai sigur ca un moştenitor să perpetueze numele familiei şi să moştenească pământul familiei.

Sarcină. Literal, slujbă aşa cum este adesea tradus cuvântul ebraic (Numeri 4,23; 30, 35.39.43; 8,24). Aceasta se referă la orice slujbă publică care l-ar fi dus departe de cămin.


6 Să nu iei zălog cele două pietre de râșniță, nici chiar piatra de râșniță de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăși viața cuiva.

Piatră de râşniţă. Literal, ambele pietre de râşniţă sau una din ele. Cuvântul tradus piatra de râşniţă de deasupra se poate referi la o piatră sau la o piesă a râşniţei (Judecători 9,53; 2 Samuel 11,21).

Viaţa cuiva. Adică, luând de la el ceva esenţial pentru pregătirea hranei lui şi periclitând sănătatea familiei lui. De secole, săracii Orientului au trăit la limita înfometării, şi un lucru ca acesta, în aparenţă mic, se putea dovedi tragic.


7 Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din frații lui, pe vreunul din copiii lui Israel, și să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoțul acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureți astfel răul din mijlocul tău.

Să fi furat. Vezi Exod 21,16. Răpirea unui om pentru a face un rob din el era o crimă pedepsită cu moartea. Libertatea personală a omului era scumpă înaintea lui Dumnezeu. Robia era un păcat nescuzabil înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii, ca împotriva robului. Totuşi, sclavia a existat într-o formă sau alta în ţările din Răsărit din timpuri imemorabile. Legile date de Dumnezeu lui Israel erau destinate să elimine sclavia cu timpul. Sclavia calcă buna cuviinţă şi orice drept uman.


8 Ia seama bine și păzește-te de rana leprei; și să faceți tot ce vă vor învăța preoții dintre leviți, să aveți grijă să lucrați după poruncile pe care li le-am dat.

Rana leprei. Aceasta era cea mai rea formă de necurăţie ceremonială şi, de aceea, cu privire la ea trebuiau să fie luate cele mai prudente precauţii. Două capitole lungi din Leviticul (cap.13 şi 14) enumără simptomele foarte amănunţit. Rana, literal lovitură. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în capitolul 17,8; 21,5.


9 Adu-ți aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei, pe drum, la ieșirea voastră din Egipt.

Mariei. Vezi Numeri 12. Maria era unul din cei trei conducători de seamă din Israel (Mica 6,4). Cu toate acestea ea a fost deodată lovită cu teribila boală a leprei şi scoasă din tabăra lui Israel timp de 7 zile (Numeri 12,14). Nici poziţia ei însemnată, nici înrudirea ei personală cu Moise, n-au scutit-o de aceasta. Leprosul cel mai sărac şi mai mizerabil nu era mai aspru tratat decât un lepros bogat sau dintr-o familie de seamă. Exista printre iudei tendinţa de a vedea toate cazurile de lepră ca o pedeapsă divină, dar nu este corect de a avea o astfel de părere faţă de toate cazurile. (Luca 13,1-6). Lepra este un simbol al păcatului. Leprosul spiritual la care însuşi sufletul este bolnav, nu poate găsi vindecare de boala lui în afară de Isus Hristos.


10 Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog;

În casa lui. Prevedere legală pentru ocrotirea celui sărac. Căminul lui şi conţinutul acestuia avea să fie de mică valoare materială şi era compus numai din cele mai sărace lucruri de strictă necesitate. O astfel de familie probabil că nu avea nimic mai mult decât îmbrăcămintea, câteva oale şi o râşniţă primitivă, pe lângă teren şi casă. Totuşi un astfel de cămin trebuia să fie respectat şi să rămână inviolabil. Acesta avea puţin de oferit pentru un împrumut (vezi Exod 22,26.27), dar nu trebuia să se facă abuz de ceva de mică importanţă. Stăpânul trebuia să vină afară la uşă şi să arate ce poate să ofere ca zălog. Cel care împrumuta nu trebuia să intre în cămin să ia sau să aleagă ce voia să ia.


11 ci să stai afară, și cel pe care l-ai împrumutat să-ți aducă afară lucrul pus zălog.

Să stai afară. Literal, afară să stai. Dumnezeu a ridicat un gard în jurul celui sărac şi umil. Drepturile de proprietate ale nevoiaşului sunt tot atât de scumpe înaintea lui Dumnezeu ca ale celui avut şi de clasă înaltă. Compară cu parabola din Matei 18,23-35. Dumnezeu aşteaptă ca creştinul să dovedească consideraţie în legăturile lui cu fraţii.


12 Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine;

Să nu te culci. Haina lui de deasupra poate să fi fost singurul lui lucru de valoare pe care omul sărac avea să-l ofere ca zălog. A oferi haina ca zălog nu era neobişnuit (Deutronom 24,17; Iov 22,6; Proverbe 20,16; 27,13; Amos 2,8). Acest zălog nu trebuia să fie reţinut peste noapte (Exod 22,25.26). Îmbrăcămintea exterioară era folosită pentru multe scopuri (Exod 12,34; Judecători 8,25). Cu privire la cerinţa de a restitui zălogul unui om sărac, vezi Ezechiel 18,7.12; 33,15.


13 să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui și să te binecuvânteze; și lucrul acesta ți se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Ca un lucru bun. Credinţa lui Avraam i-a fost considerată ca îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Arătarea îndurării faţă de cei săraci şi nevoiaşi este tot aşa de plăcută înaintea lui Dumnezeu (Matei 25,34-36). Oamenii sunt persoane care fac obiectul afectuoasei iubiri şi îndurări a lui Dumnezeu şi El doreşte ca noi să privim pe semenii noştri în acelaşi fel. Cuvântul ebraic pentru îndreptăţire apare atât în forma masculină, cât şi feminină. Ultimii profeţi ai lui Israel au folosit forma feminină, aşa cum face Moise aici, cu referire la atenţia compătimitoare faţă de săraci şi nevoiaşi. Ei erau dependenţi de Dumnezeu (Psalmi 10,14; 72,2), care amintea mereu poporului Său că datoria lor faţă de El cuprindea şi atenta purtare de grijă pentru aceşti nevoiaşi (compară cu 1 Samuel 2,8). Dar în acelaşi timp ei nu trebuiau să facă din pomenile lor, literal îndreptăţire înaintea oamenilor (Matei 6,1). Ei trebuiau să fie drepţi înaintea lui Dumnezeu.


14 Să nu nedreptățești pe simbriașul sărac și nevoiaș, fie că este unul din frații tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în țara ta, în cetățile tale.

Nedreptăţeşti. Literal, fraudezi. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în Levitic 19,13; 1 Samuel

12,3.4; Levitic 6,2,4.

Simbriaşi. Vezi Levitic 19,13; Ieremia 22,13; Maleahi 3,5; Iacov 5,4.

Străinii. Nici o deosebire nu trebuia să fie făcută între iudeu şi prozelit (Levitic 19,34).


15 Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac și o dorește mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, și te-ai face vinovat de un păcat.

Plata. Punctualitatea în plata salariului este o cerinţă tot atât de divină ca păzirea Sabatului sau plata zecimii. Aceasta nu este o faptă de bunăvoinţă, ci de dreptate. Compară cu pilda lucrătorilor din vie (Matei 20,1,2.8).

O doreşte. Literal, înalţă sufletul său. El trăieşte de pe o zi pe alta şi nu are rezerve.


16 Să nu omori pe părinți pentru copii și să nu omori pe copii pentru părinți; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.

Fiecare. Nu era neobişnuit printre păgâni să se condamne o întreagă familie pentru crima unui membru (Daniel 6,24), dar Dumnezeu doreşte ca păcătosul însuşi să poarte întreaga pedeapsă pentru crima lui (2 Regi 14,6; Ezechiel 18,10-24). Scriptura trage o clară linie de despărţire între pedeapsa aplicată pentru o faptă rea, ca aici (vezi şi Romani 6,23), şi rezultatele naturale ale unei astfel de fapte (Ezra 20,5).


17 Să nu te atingi de dreptul străinului și al orfanului, și să nu iei zălog haina văduvei.

Să nu te atingi de dreptul. Vezi Exod 22,22-24.

Haina văduvei. Compară cu Iov 24,3. Dreptatea nu trebuie să fie negată nici celui mai neajutorat. Străinul, văduva, orfanul şi cel lipsit trebuie să se bucure de totala protecţie a legii (vezi Matei 18,18-35).


18 Să-ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo; de aceea îți dau aceste porunci ca să le împlinești.

Ai fost rob. Compară cu Levitic 19,33-34. Asupritorul care a experimentat el însuşi amărăciunea asupririi are o îndoită vină.


19 Când îți vei secera ogorul și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului și al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.

Vei secera. Dumnezeu a lăsat numeroase legi pentru a uşura soarta celor nevoiaşi (Levitic 19,9.10; 23,22). Celor fără ogor le-a fost dat privilegiul de a culege ce rămânea pe ogor, în vie sau în pădurile de măslini. Proprietarul terenului putea să renunţe la ce rămânea în urma recoltării şi astfel să aducă fericire celor săraci, să uşureze nevoile lor şi în acelaşi timp să încălzească propria inimă (vezi Proverbe 11,24).


20 Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului și ale văduvei.

Măslinii. Din anotimp în anotimp vremea recoltei ar vrea să le amintească oamenilor despre valoarea şi frumuseţea spiritului de milă. Existenţa săracilor în mijlocul nostru ne dă ocazia de a cultiva spiritul de generozitate. Acela care rămâne cu inima zgârcită pe vremea recoltei, când adună frumoasele daruri ale naturii, se poate cu greu aştepta să exercite generozitate în alte vremuri.


21 Când îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân pe urma ta: ei să fie ale străinului, ai orfanului și ai văduvei.
22 Adu-ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului; de aceea îți dau poruncile acestea, ca să le împlinești.

Adu-ţi aminte. Vezi v.18; cap. 15,15. Propriile experienţe grele şi dezamăgitoare din viaţă ar trebui să ne facă miloşi faţă de alţii care mai târziu pot să sufere aşa cum am suferit noi altă dată. Comentariile lui Ellen G. White

5 AH 216

10-12 MH 187

10-13 MB 111

14, 15 PP 532

17 MH 187

19-21 MH 186

19-22 PP 531