O roabă. Cu toate făgăduinţele lui Dumnezeu, la zece ani după ce i se făcuse prima făgăduinţă, Avram încă nu avea un copil (v.3). Este prezentată Agar, o roabă egipteană a Sarei. Deoarece pe timpul lui Avram egiptenii erau o naţiune puternică, era ceva cu totul neobişnuit să se găsească o slujnică egipteană într-o gospodărie palestiniană. Probabil că Agar a fost însoţitoarea personală dată Sarei când a fost luată de Faraon (vezi cap. 12,15.16). Faptul că ea se mai afla încă în casa lui Avram constituie o dovadă că Faraon nu luase înapoi darurile pe care le dăduse lui Avram.

Agar. Acesta nu este un nume egiptean. Numele ei original nu este redat. Numele Agar, care înseamnă fugă în arabă, ar putea să-i fi fost dat după fuga ei din faţa stăpânei sale.

Intră... la roaba mea. Lipsită de credinţă şi ajungând la concluzia că pentru ea nu mai exista nici o speranţă să nască, Sarai s-a hotărât să urmeze obiceiul ţării sale de baştină în scopul de a avea un moştenitor pentru familie. Codurile legale din Mesopotamia recunoşteau practica prin care

o femeie fără copii putea să dea pe una dintre roabele ei bărbatului său pentru a obţine copii cu ajutorul ei şi hotărau în mod precis drepturile unui astfel de urmaş. Erau necesare prescripţii speciale în cazul în care prima nevastă ar naşte copii, după ce a născut slujnica, sau când o slujnică ar deveni arogantă, după ce a avut cinstea să dea naştere unui moştenitor (vezi codul lui Hammurabi, secţiunea 144-146, 170, 171).

Avram a ascultat. Credinţa poate să fie curată, şi totuşi se dovedeşte a fi slabă în clipe de apăsare şi încurcătură. O credinţă puternică se va agăţa de făgăduinţă, şi numai de ea, încrezânduse întru totul în Dumnezeu pentru împlinirea ei. Astfel a fost credinţa lui Avram, în afară de trei sau patru mici ocazii, în cursul unei lungi vieţi plină de evenimente. Dumnezeu nu avea nevoie de mijloacele lui Avram pentru a împlini făgăduinţa. Se cerea numai încredere şi ascultare. Consimţind repede la sugestia Sarei, Avram a mers pe urmele lui Adam. În ambele cazuri, rezultatul a fost suferinţă şi dezamăgire, iar imaginara binecuvântare s-a dovedit a fi un blestem. Prin ascultarea de sugestia Sarei, Avram şi-a creat greutăţi cu urmări îndepărtate. A urmat necaz în căsnicie, durere de inimă şi o ură adâncă între viitorii urmaşi ai ambelor soţii, care a crescut în intensitate până în zilele noastre. Cât de amarnic au luptat evreii, descendenţi ai Sarei, împotriva arabilor, urmaşi ai Agarei, pentru stăpânirea Ţării Sfinte!

Zece ani. Credinţa lui Avram şi a Sarei, care a rămas statornică timp de zece ani, acum a cedat. Această lămurire probabil că este introdusă pentru a explica nerăbdarea cauzată de amânarea sosirii unui moştenitor. Puţin a înţeles Avram că amânarea a fost o hotărâre divină pentru a dovedi credinţa sa şi a dezvolta caracterul său.

A privit cu dispreţ pe stăpâna sa. Printre Evrei, sterilitatea a fost privită întotdeauna ca o descurajare şi un reproş (Geneza 30,1.23; Levitic 20,20; vezi Luca 1,25), în timp ce fecunditatea era considerată un semn special al favorii divine (vezi Geneza 21,6; 24,60; Exod 23,26; etc.). faptul că slujnica egipteană, onorată prin admiterea la rangul de soţie, (v.3) avea să uite poziţia ei privilegiată şi să devină arogantă, era exact comportamentul care putea fi de aşteptat. Ea nu va consimţi la planul stăpânei sale. De ce să fie copilul ei trecut drept copil al Sarei? Slujitoare care o servise pe Sarai în mod atât de credincios în decursul anilor, încât să fie considerată ca aleasă să devină soţia lui Avram, a început să o dispreţuiască pe aceea pe care înainte o onorase. Căsniciile în care starea de căsătorie aprobată de cer este pusă în încurcătură, sunt căsnicii unde stăpânesc dureri de inimă, gelozie şi ceartă amară. Căminul lui Avram nu a făcut excepţie, iar armonia de mai înainte a fost transformată în discordie.

Asupra ta să cadă batjocura aceasta. Sarai foloseşte limbajul unei iritaţii pătimaşe, care arată regretul pentru hotărârea ei de mai înainte şi intenţia de a-l mustra pe soţul ei pentru faptă şi amarele ei urmări. Ea foloseşte în mod ireverenţios numele lui Dumnezeu, invocând judecata Lui asupra lui Avram.

Fă-i ce-ţi place. Secţiunea 146 din vechiul cod mesopotamian al lui Hammurabi spune că, dacă mai târziu acea femeie sclavă pretinde egalitate cu stăpâna ei din pricină că a născut copii, stăpâna ei nu are voie să o vândă, ea nu are voie să o însemne cu semnul de sclavă şi să o socotească printre sclavi. Această lege permitea umilirea unei arogante sclave-concubină, însă pune de asemenea unele restricţii pentru stăpâna ei. Avram, un mesopotamian prin naştere şi educaţie, cu siguranţă că ştia bine legile şi obiceiurile patriei sale şi, de aceea, s-a supus faţă de legea care îi îngăduia soţiei sale să o umilească pe Agar, dar nu să o vândă. Dispoziţia împăciuitoare a lui Avram reiese din îngăduinţa pe care o manifestă faţă de Sarai. El şi-a înăbuşit propriile simţăminte în scopul de a restabili armonia în căminul său tulburat. Pe de altă parte, a dat pe faţă slăbiciune, cedând în faţa scopului pătimaş al Sarei de a pricinui o pedeapsă nejustificată viitoarei mame a fiului său.

Sarai s-a purtat rău cu ea. Când Sarai a readus-o în starea de sclavă, aşa cum îi îngăduia legea civilă a vremii, şi când a recurs chiar la pedeapsa corporală, după cum lasă să se înţeleagă termenul ebraic s-a purtat rău cu ea, Agar a părăsit căminul lui Avram şi a fugit. Dacă prin fugă, roaba şi-a pierdut urma în mod legal, stăpâna ei era, desigur, de condamnat.

Îngerul Domnului. Deşi cea mai mare parte a comentatorilor conservatori recunosc aici pe cea de-a doua Persoană a Dumnezeirii, este departe de a fi sigur că Domnul a apărut în persoană. Îngerii au fost adesea folosiţi pentru a transmite solii divine oamenilor, iar cu privire acest înger al Domnului, Agar ar fi putut înţelege că este fie Dumnezeu Însuşi (v.13), fie un simplu reprezentant al lui Iehova. Ellen G. White vorbeşte simplu despre el ca un înger (PP 145, 152). Dumnezeu Însuşi i S-a arătat adesea lui Avram (Fapte 7,2; Geneza 12,1; 13,14; 15,1; 17,1; 18,1; 21,12). Numai o dată a fost însărcinat un înger să-i vorbească (Geneza 22,11.15). Raportul de aici seamănă mai mult cu acela al vizitei unui înger, însă diferă mult de acela al lui Dumnezeu Însuşi.

Pe drumul care duce la Şur. Agar era pe drumul spre Egiptul natal, şi aproape că ajunsese la hotarul egiptean (vezi Geneza 25,18; 1 Samuel 15,7). Izvorul de apă înseamnă un izvor deosebit, bine cunoscut.

Supune-te. Verbul ebraic tradus prin supune este o altă formă a verbului redat prin s-a purtat rău cu ea din versetul 6. Agar trebuia să se întoarcă şi să se supună Sarei, oricât de nebinevoitor ar fi tratat-o.

Dumnezeu nu a trecut cu vederea oprimarea lui Agar. El îi pedepseşte pe aceia care folosesc în mod greşit autoritatea, dar rareori le încredinţează această îndatorire de a pedepsi acelora care suferă un tratament aspru şi nedrept. Blândeţea este o trăsătură de caracter pe care Dumnezeu o caută în copiii Săi (vezi Efeseni 6,5; Coloseni 3,22; 1 Petru 2,18-23).

Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa. Dumnezeu a recunoscut împrejurările grele în care să găsea Agar şi nu a mustrat-o. Agar L-a onorat pe adevăratul Dumnezeu, iar El nu o va părăsi în strâmtorarea ei. Făgăduinţa pe care a făcut-o aici unei sclave este fără egal. Această făgăduinţă a mângâiat-o foarte mult pe Agar. Deşi fiul ei nu avea să fie fiul planului divin, totuşi va avea parte de făgăduinţa făcută lui Avram. Dumnezeu făgăduise să înmulţească sămânţa lui Avram, fără ca să o limiteze la urmaşul Sarei. Dumnezeu va rămâne credincios făgăduinţei Sale până la ultima iotă, însă va păstra binecuvântarea spirituală pentru sămânţa pe care a avut-o în vedere de la început în făgăduinţă, adică Isaac (vezi Galateni 4,23-30; Romani 9,7-8).

Ismael. Acesta este primul caz în care Dumnezeu dă nume unui copil ne-născut vezi Geneza 17,19; Luca 1,13.31). În felul acesta, Dumnezeu Şi-a arătat interesul faţă de Agar şi urmaşul ei. Numele copilului, Ismael, Dumnezeu să audă, urma să-i amintească de intervenţia îndurătoare a lui Dumnezeu, iar lui Ismael să-i aducă aminte că el a fost un obiect al binevoitoarei providenţe a lui Dumnezeu.

El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni. Literal, un măgar sălbatic al unui om, ca în RSV. Această vorbire figurată referindu-se la un măgar sălbatic, un animal de neîmblânzit, care rătăceşte în voie prin deşert, descrie în mod potrivit dragostea de libertate a beduinului, când călăreşte îndrăzneţ şi sobru, petrecând timpul în frumuseţea variată a naturii şi dispreţuind viaţa de oraş. O înălţătoare descriere poetică a măgarului sălbatic apare în Iov 39,5-8.

Mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor. O descriere exactă a arabilor, dintre care mulţi îl revendică pe Ismael ca tată al lor. Naţiuni puternice au încercat să cucerească Arabia şi să o supună voinţei lor, însă nici una nu a avut un succes permanent. Arabii şi-au menţinut independenţa, iar Dumnezeu i-a păstrat ca o trainică amintire a grijii Sale providenţiale. Ei constituie astăzi un argument incontestabil pentru adevărul acestei preziceri divine.

Dumnezeul care mă vede. Această experienţă a convins-o pe Agar că Dumnezeu îi vorbise. Crezând că acela care Îl vede pe Dumnezeu trebuie să moară (Exod 20,19; 33,20) se pare că ea a fost mirată că, deşi L-a văzut, totuşi a rămas în viaţă. De aceea, ea L-a numit Dumnezeul vederii, pentru că Dumnezeu nu numai că o văzuse şi venise la ea în suferinţa ei, dar îi îngăduise să-L şi vadă şi să trăiască.

Beer-Lahai-Roi. De aici înainte izvorul a fost cunoscut sub un nume care înseamnă fântâna Celui viu care mă vede. Timp de generaţii arabii, reînviorându-se la acest izvor, şi-au amintit că aici Dumnezeu Însuşi S-a descoperit strămoaşei lor.

Între Cades şi Bared. Poziţia izvorului, amintit şi în capitolele 24,62 şi 25,11, s-a pierdut. Având în vedere că şi Bared este necunoscut, tot ce se poate spune este că izvorul trebuie să fi fost la apus de Cadeş, pe drumul spre Egipt. Unii cercetători l-au identificat cu izvorul Ain-Cadeş, pe care Arabii îl numesc Moilahi-Agar.

Agar a născut lui Avram un fiu. În conformitate cu porunca divină dată lui Agar, Avram a pus fiului său numele Ismael. Timp de 13 ani se pare că Avram a rămas cu iluzia că Ismael era sămânţa făgăduită. Când Avram era în vârstă de 99 de ani, voinţa lui Dumnezeu i-a fost descoperită mult mai clar (vezi cap. 17,1.18).Comentariile lui Ellen G. White

1-16 PP 145-147; SR 77-83

3 PP 174

6,8-11 PP 145

12 AH 226; PP 174

13 EW 112; FE 348; ML 291; 5T 558, 627