Rut și Estera
Text de memorat
De memorat: „Când a văzut împăratul pe împărăteasa __ în picioare în curte, ea a căpătat __ înaintea lui. Şi împăratul a __Esterei __ împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a __ şi a atins __ toiagului” (Estera 5:2).
Săptămâna aceasta continuăm să studiem istorisirile care prefigurează evenimentele finale ale pământului. Folosind situații și oameni din viața reală, Dumnezeu ne ajută să vedem lucrurile din perspectiva Sa și să înțelegem cum să interpretăm profețiile ulterioare, care sunt date pentru a ne întări credința. Atenția noastră se îndreaptă către două femei importante, ale căror istorii de viață au atins inimile a nenumărate generații: Rut și Estera. Una este o văduvă deposedată care își redobândește speranța după ce îl întâlnește pe bunul Boaz, ruda ei răscumpărătoare. Căsătoria lor a ajuns o povestire preferată a creștinilor, datorită modului în care reflectă dragostea lui Hristos pentru noi. Cealaltă femeie este o tânără care trăiește într-o țară străină și care află despre un complot de distrugere a poporului ei și se trezește aruncată pe scena principală a dramei care se desfășoară pentru salvarea acestuia.
În profeție, o femeie este un simbol puternic al bisericii lui Dumnezeu, ceea ce face lumină asupra modului în care Dumnezeu Se raportează la poporul Său. Să analizăm relatările biblice despre aceste două femei, ale căror circumstanțe de viață au fost imortalizate în Cuvântul lui Dumnezeu, și să încercăm să extragem ce lecții putem din experiențele lor!
14 iunie: Dar proiecte speciale Conferințe (colectă)14 iunie: Ziua Misiunii Femeii
Comentariu EGW
Decretul mezilor și perșilor nu putea fi revocat; în aparență, nu era nicio speranță, toți israeliții erau condamnați la nimicire.
Dar intrigile vrăjmașului au fost înfrânte de o putere care domnește peste fiii oamenilor. În providența lui Dumnezeu, Estera, o evreică temătoare de Cel Preaînalt, fusese făcută împărăteasă în Imperiul Medo-Persan. Mardoheu îi era rudă apropiată. În situația lor extremă s-au hotărât să apeleze la Ahaşveroş în favoarea poporului lor. Estera urma să riște să intre înaintea lui ca mijlocitoare. „Cine știe”, a zis Mardoheu, „dacă nu cumva pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (Estera 4:14)
Criza căreia Estera îi făcea față cerea o acțiune rapidă și hotărâtă, dar atât ea, cât și Mardoheu și-au dat seama că, dacă Dumnezeu nu va lucra cu putere în favoarea lor, străduințele lor aveau să fie fără efect. Astfel, Estera și-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu, izvorul puterii ei. – Profeți și regi, p. 601
Biblia este o revelație a voinței divine și a planului lui Dumnezeu. Cei care urmează învățăturile ei sunt împlinitori ai cuvintelor lui Hristos și, prin aceasta, aduc elemente solide în construirea caracterului lor. Să luăm în considerare cuvintele inspirate, care ne îndeamnă să fim miloși și smeriți. Boaz a reprezentat caracterul unui adevărat creștin. Asemenea lui Avraam, el a poruncit casei sale după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine. El a arătat amabilitate și politețe față de toți slujitorii săi și, în timp ce trecea printre muncitorii săi pe câmp, le-a spus secerătorilor: „Domnul să fie cu voi.” Iar ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvânteze.” Aici este o lecție … pentru angajatori și angajați. [Lucrătorii] sunt întăriți în inimile lor să facă ce e bine și drept, să fie credincioși [angajatorilor] care manifestă bunătate, respect și amabilitate față de ei. Creștinii ar trebui să fie cei mai politicoși oameni din lume. – ”Respond to Divine Love,” Home Missionary, December 1, 1894, par. 1
Ocaziile de lipsă de stăpânire de sine, precum cele prezentate în primul capitol din Estera, nu Îl onorează pe Dumnezeu. Dar Domnul Își împlinește voia și prin oameni care îi induc în eroare pe alții. Dacă Dumnezeu nu Și-ar întinde mâna ca să pună stavilă, s-ar vedea lucruri ciudate. Dar Dumnezeu impresionează mințile omenești pentru a-Și aduce la îndeplinire scopul, chiar dacă cel de care se folosește continuă să urmeze practici greșite. Și Domnul Își realizează planurile prin oameni care nu recunosc lecțiile Sale de înțelepciune. În mâna Lui este inima oricărui conducător pământesc, și El poate să o întoarcă oriîncotro vrea El, așa cum întoarce apele râului.
Prin experiența care a adus-o pe Estera pe tronul medo-persan, Dumnezeu a lucrat pentru îndeplinirea planurilor Sale pentru poporul Său. Ceea ce a fost făcut sub influența unei mari cantități de vin băut a lucrat spre binele lui Israel. – ”Lessons from Esther,” Manuscript 39, 1910, par. 16, 17
Cei care critică credința creștină au folosit adesea realitatea crudă a vieții în această lume drept o dovadă că Dumnezeu: (a) nu există, (b) nu are puterea de a interveni atunci când se întâmplă lucruri rele sau (c) nu-I pasă când suferim. Dar multe dintre relatările din Biblie oferă dovezi că niciuna dintre aceste ipoteze nu este corectă. Într-adevăr, Dumnezeu lasă omenirea să culeagă consecințele răzvrătirii față de El. Dar, fără să ne încalce libertatea voinței, El este mereu prezent, acționează în istoria omenirii și ne aduce tot mai aproape de rezolvarea finală a păcatului și suferinței. Istoria lui Rut ne oferă un astfel de exemplu.
1. Studiază Rut 1:1-5. Care au fost necazurile lui Naomi și Rut și din ce cauză? Cum reflectă acestea situația curentă a omenirii?
Primele cuvinte ale acestui episod istoric conțin o ironie: Betleemul, un oraș al cărui nume înseamnă „casa pâinii”, fusese lovit de foamete. Ne amintim de belșugul din Eden, unde Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină” (Geneza 2:16). Oamenii și-au început existența în belșug, sub grija unui Creator generos, dar apoi au dat la schimb rolul de îngrijitori ai creației pe statutul de sclavi ai păcatului. „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea”, i-a spus Dumnezeu lui Adam (Geneza 3:19).
Asemenea lui Naomi, am fost deposedați de moștenirea pe care Dumnezeu a plănuit-o inițial pentru noi, iar viața noastră a devenit un chin. Edenul ne-a fost dat ca un dar, însă nu necondiționat: oamenii erau liberi să se revolte, dar trebuiau să își asume responsabilitatea pentru propria bunăstare. Inițial, trebuia să „supunem” binecuvântării lui Dumnezeu întreaga lume necăzută, dar acum ne confruntăm cu sarcina de a supune o lume căzută. Faptul că ființele umane egoiste concurează pentru resurse limitate duce la multă durere.
Tragedia este de nedescris: pământul încă rodește din belșug, o mărturie puternică a iubirii lui Dumnezeu. Dar între lăcomia umană și distrugerile cauzate de păcat, lumea pare uneori să ne supună ea pe noi mai mult decât o supunem noi pe ea. Într-o zi însă, toate acestea se vor sfârși.
Chiar și după 6.000 de ani de păcat și de moarte, cum mai dă dovadă încă pământul de minunile iubirii și puterii creatoare a lui Dumnezeu?
Comentariu EGW
An de an, pământul își produce recoltele bogate și își continuă mișcarea în jurul soarelui nu datorită puterii lui interioare. Mâna lui Dumnezeu este cea care conduce planetele și le menține în poziția lor, în mersul lor ordonat prin univers. Puterea lui Dumnezeu este cea care face ca vara și iarna, semănatul și seceratul, ziua și noaptea să urmeze în succesiunea lor naturală. Cuvântul Său face să crească vegetația în abundență, să apară frunzele și să înflorească florile. Fiecare lucru bun pe care îl avem, fiecare rază de soare și fiecare picătură de ploaie, fiecare bucățică de hrană, fiecare clipă a vieții este un dar al iubirii.
Tatălui nostru ceresc i-a fost milă de noi chiar și atunci când caracterul nostru era nedemn și lipsit de iubire, când eram „vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții”. „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3:3-5). Dacă acceptăm dragostea Sa, ea ne va face asemenea Lui, buni, atenți și miloși, nu numai față de cei care ne sunt pe plac, ci și față de cei mai păcătoși și mai răi oameni. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 74, 75
Lucrurile din natură pe care le privim acum nu ne dau decât o idee vagă despre slava Edenului. Păcatul a întunecat frumusețea pământului; asupra tuturor lucrurilor se pot vedea urmele răului. Și totuși o mare parte din ceea ce este frumos rămâne. Natura dă mărturie că Cineva infinit în putere, mare în bunătate, îndurare și dragoste a creat pământul și l-a umplut cu viață și bucurie. Chiar și în starea lor degenerată, toate lucrurile dezvăluie atingerea marelui Maestru. Ori încotro ne-am întoarce, putem să auzim glasul lui Dumnezeu și să vedem dovezile bunătății Sale.
De la prăvălirea solemnă, cu tonalități grave, a tunetului și de la urletul neîncetat al bătrânului ocean până la ciripitul vesel care umple pădurile de cântec, zecile de mii de voci ale naturii înalță lauda Sa. Pe pământ, în mare și în cer, cu coloritul și nuanțele lor minunate – fie aflându-se într-un contrast superb, fie topindu-se armonios unele într-altele –, vedem slava Sa. Munții cei veșnici ne spun despre puterea Sa. Copacii care își flutură verzile lor stindarde în lumina soarelui și florile cu frumusețea lor delicată arată către Creatorul lor. Verdele viu care acoperă ca un covor pământul brun vorbește despre grija lui Dumnezeu pentru cele mai umile creaturi ale Sale. Peșterile submarine și adâncimile pământului descoperă comorile Sale. El, care a pus perlele în ocean și ametistul și crisolitul printre stânci, este un iubitor de frumos. Soarele care se înalță pe cer este o reprezentare a Aceluia care este viața și lumina a tot ce a creat. Toată strălucirea și frumusețea care împodobesc pământul și luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu. – Divina vindecare, p. 411
Naomi a cerut ca numele ei să fie schimbat în „Mara”, din cauza amărăciunii care îi cuprinsese viața (vezi Rut 1:20). Relația noastră cu Creatorul a fost iremediabil afectată de păcat, ceea ce ne obligă să trăim în sărăcie spirituală. Perspectivele noastre sunt sumbre și ne petrecem viața culegând ce putem de la marginea câmpului, trăind din resturile de bucurie care se mai pot găsi într-o lume distrusă. Dar totul se schimbă când descoperim un lucru extraordinar: că Dumnezeu nu ne-a uitat.
2. De ce pasajul din Rut 2:5-20 este un moment important în narațiune? De ce era o veste foarte bună că Naomi aflase identitatea binefăcătorului lor?
Naomi nu putea intra în posesia pământului soțului ei, Elimelec, fără să obțină ajutor din partea familiei soțului ei. Ea spera ca Rut să se căsătorească cu o rudă apropiată a soțului ei decedat și să dea naștere unui copil în numele lui Elimelec. Dumnezeu stabilise prevederi în Israel prin care oamenii să își revendice moștenirea în Țara Promisă: era nevoie ca o rudă apropiată să răscumpere moștenirea lui Elimelec. Boaz nu era doar un fermier amabil; el era o rudă a lui Elimelec care putea răscumpăra pământul. Descoperirea că Boaz nu era doar bun la inimă și generos, ci și o rudă era cea mai bună veste posibilă: sărăcia în care trăiau aceste două femei nu trebuia să dureze pentru totdeauna.
Creștinii au înțeles de mult că Boaz este un simbol al lui Hristos, care nu este doar Creatorul nostru, ci a ales să devină ruda noastră – o ființă umană reală, în carne și oase, motiv pentru care, printre altele, S-a numit mereu „Fiul omului” (Matei 12:8; Marcu 8:31; Luca 22:22; Ioan 3:14).
Prea mulți oameni se gândesc la Dumnezeu în termeni riguroși: dacă bifăm toate căsuțele care trebuie dintr-un inventar moral, poate că o să ne lase să intrăm în cer, dar o să ne poarte pică, fiindcă ne-am strecurat înăuntru pe baza unui detaliu tehnic. Imaginea lui Hristos transmisă prin intermediul lui Boaz anulează complet astfel de idei. Dumnezeu nu numai că ne observă, dar, în ciuda sărăciei noastre spirituale profunde, ne dorește ca mireasă a Sa.
Încearcă să cuprinzi cu mintea nu numai faptul că Creatorul a devenit parte din propria creație, ci și că a murit pentru ea. Cum ar trebui să influențeze acest adevăr uimitor modul în care ne percepem propria existență?
Comentariu EGW
Se mai luaseră și alte măsuri pentru săraci. În afară de recunoașterea cerințelor lui Dumnezeu, nimic nu caracteriza mai bine legile date de Moise decât spiritul de dărnicie, sensibilitate și ospitalitate față de săraci. Deși Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuși în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut între ei. El a declarat că nu vor înceta să fie săraci în țară. Întotdeauna vor fi în poporul Său persoane care vor avea nevoie de compătimire, bunătate și bunăvoință. Ca și în zilele noastre, și atunci au fost oameni loviți de nenorociri, de boală și de pierderea agoniselii lor; totuși, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de Dumnezeu, între ei nu au fost cerșetori și nici oameni care să sufere din lipsă de hrană. ...
Toate acestea demonstrează grija milostivului nostru Creator pentru a alina suferințele și pentru a aduce în viața celor lipsiți și suferinzi o rază de nădejde și de lumină. – Patriarhi și profeți, p. 530, 534
Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o și un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele, mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7).
„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit și Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească după ce a curățit-o (…) pentru ca s-o înfățișeze (…) sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele” (Efeseni 5:25-28). …
Legătura familială este cea mai strânsă, mai gingașă și mai sfântă dintre câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Şi este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și cu responsabilitate. – Divina vindecare, p. 356
Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoţit de o mulţime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morţi şi să-i glorifice pe sfinţii cei vii din mărire în mărire. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit şi au păzit poruncile Sale și să îi ia la Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduinţele Lui. Legătura familiei se va reface. Când privim în urmă, la morţii noştri, ne putem gândi la dimineaţa în care trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, când „morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52). Încă puţin, şi Îl vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin, şi El va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Încă puţin, şi El ne va înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” – Hristos, Lumina lumii, p. 632
Boaz se îndrăgostește de Rut și vrea să se căsătorească cu ea, dar există un obstacol important: există o rudă mai apropiată care își putea revendica drepturile asupra femeii și a pământului. Dacă Îl considerăm pe Boaz un simbol al lui Hristos, această situație poate dezvălui o miză a marii lupte. Domnul Hristos ne iubește, dar există o „rudă mai apropiată” care își revendică și ea presupusele drepturi asupra noastră: Satana.
3. Ce transmit pasajele din Iov 1:6-11; Matei 4:8,9; Iuda 1:9; Luca 22:31 despre revendicările lui Satana asupra omenirii?
La consiliul ceresc, Satana I-a spus lui Dumnezeu că venise de la „cutreierarea pământului” (Iov 1:7), iar când Dumnezeu l-a întrebat dacă îl observase pe neprihănitul Iov, Satana l-a revendicat ca pe unul dintre ai lui, sugerând că inima lui Iov nu aparținea cu adevărat lui Dumnezeu: „Iov Te urmează cu adevărat doar pentru că ești bun cu el. Nu mai fi bun cu el și o vezi spre cine se îndreaptă cu adevărat loialitatea lui Iov!”
În Epistola lui Iuda avem o scurtă referire la o relatare bine cunoscută în Israel: după ce a fost îngropat de Dumnezeu (Deuteronomul 34:6), Moise avea să fie înviat. Deși nu știm detaliile, textul sugerează că Satana avea oarecare pretenții asupra trupului lui Moise. „Pentru prima dată, Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viață unui mort. Când Prințul Vieții și ființele luminii s-au apropiat de mormânt, Satana s-a alarmat că își pierde stăpânirea. Cu îngerii lui răi, s-a ridicat să conteste invazia pe teritoriul pe care îl revendica el. […] Satana susținea că nici măcar Moise nu fusese în stare să țină legea lui Dumnezeu, că își atribuise cinstea cuvenită Domnului – același păcat care dusese la alungarea lui Satana din cer – și că, prin acea abatere, Moise ajunsese sub stăpânirea lui” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 478). Evident, Domnul Hristos a combătut afirmația lui Satana, iar Moise a fost înviat (vezi Matei 17:3).
În Rut 4:1-12, Boaz merge la poarta Betleemului – cetatea în care Hristos a intrat în lumea noastră ca ruda noastră apropiată. Bătrânii se adună și, în cele din urmă, o sanda (un simbol al proprietății) este dată la schimb. La poarta cetății se judecau diverse situații – o scenă care simbolizează judecata. Reflectă scena judecății din Daniel 7:13,14,22,26,27. Nu trebuie să ratăm acest aspect critic: judecata este în „favoarea sfinților” (EDCR), dar numai pentru că Hristos a plătit prețul pentru noi, la fel cum a făcut Boaz pentru mireasa lui.
Comentariu EGW
Aceia care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal nu sunt părăsiţi ca nişte orfani, lăsaţi să-şi ducă singuri povara vieţii. El îi primeşte ca membri ai familiei cereşti şi îi invită să-L numească pe Tatăl Lui, Tatăl lor. Ei sunt „cei micuţi” ai Săi, scumpi inimii lui Dumnezeu, legaţi de El prin legăturile cele mai gingaşe şi mai dăinuitoare. El are faţă de ei o iubire nespusă, cu atât mai mare decât aceea pe care tatăl şi mama noastră au simţit-o pentru noi când eram fără ajutor, cu cât cele divine sunt mai presus de cele omeneşti.
În legile date lui Israel, este o frumoasă ilustraţie cu privire la legăturile dintre Hristos şi poporul Lui. Când un evreu era silit, din cauza sărăciei, să se despartă de moştenirea lui şi să se vândă chiar pe sine ca rob, datoria de a-l răscumpăra pe el şi averea lui îi revenea celei mai apropiate rude (vezi Leviticul 25:25,47-49; Rut 2:20). Tot aşa, lucrarea răscumpărării noastre şi a moştenirii noastre pierdute prin păcat a căzut asupra Lui, care este ruda noastră cea mai apropiată. El a devenit ruda noastră pentru a ne putea mântui. Mai aproape decât tata, mama, fratele, prietenul sau cel ce ne iubeşte este Domnul şi Mântuitorul nostru. „Nu te teme”, zice El, căci „Eu te izbăvesc, te chem pe nume, eşti al Meu. … De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43:1,4).
Hristos iubeşte fiinţele cereşti care înconjoară tronul Său, dar cum poate fi măsurată iubirea cea mare cu care ne-a iubit pe noi? Noi nu putem s-o înţelegem, dar putem şti din experienţă că e adevărată. Iar dacă păstrăm legătura de rudenie cu El, cu câtă iubire vom privi la aceia care sunt fraţii şi surorile noastre în Domnul! Nu ar trebui să ne grăbim să recunoaştem pretenţiile rudeniei noastre dumnezeieşti? Fiind adoptaţi în familia lui Dumnezeu, nu ar trebui să-L onorăm pe Tatăl nostru şi rudenia noastră? – Hristos, Lumina lumii, p. 327
Un motiv al slăbiciunii spirituale de astăzi este faptul că aceia care cred în Hristos nu pun mare preț pe transformarea lor continuă. Hristos a plătit un preț infinit pentru noi și dorește ca aceia care sunt moștenirea Sa aleasă să se evalueze pe ei înșiși potrivit cu prețul plătit pentru ei. Nu-L dezamăgiți pe Isus considerându-vă fără valoare! Folosiți oportunitățile și privilegiile care vă vor crește valoarea înaintea lui Dumnezeu, căci, primind comorile harului Său, veți deveni prețioși și plăcuți înaintea Lui. Evlavia practică va străbate viața voastră ca un fir de aur și, văzând consacrarea voastră față de El, Dumnezeu va spune: „Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.” Tot cerul se bucură când un om slab, plin de defecte, I se predă lui Isus și, în puterea Lui, trăiește o viață curată. – ”The Source of Strength,” Signs of the Times, October 22, 1896, par. 8
În istoria Esterei, îl întâlnim pe Haman, care este însetat de statut și putere. El primește un rang important în imperiu, mai presus de toate celelalte căpetenii (Estera 3:1).
Dacă citim Ezechiel 28:11-15 și Isaia 14:12-15, pasaje care fac trimitere la Lucifer, putem găsi unele asemănări cu Haman, un oponent malefic al poporului ales care refuză să se supună supremației lui Dumnezeu.
Intențiile generale ale lui Satana se dezvăluie în relatarea ispitirii lui Hristos, când Îl duce pe Domnul Isus pe un munte înalt pentru a-I arăta împărățiile lumii (Matei 4:8-11). Hristos, după cum am văzut, a venit să răscumpere lumea și să o revendice – și a făcut-o ca unul dintre noi. Isus este ruda noastră răscumpărătoare și, desigur, prețul pe care l-a plătit pentru a răscumpăra lumea a fost extrem de mare.
În cartea Apocalipsa vedem că dorința lui Satana de putere și închinare duce această lume la criza ei finală. Amăgirile lui conving lumea să se „mir[e]” și să urmeze fiara (Apocalipsa 13:3,4), cu câteva excepții notabile, care refuză să i se închine. În cazul acestor oameni, el recurge la forță.
Haman observă că Mardoheu – unul dintre oamenii aleși de Dumnezeu – nu i se supune și nu îi recunoaște presupusul drept la a primi „închinare”. El s-a „umplut de mânie” (Estera 3:5,6) și a hotărât să elimine tot poporul lui Mardoheu de pe fața pământului.
4. Ce elemente comune găsești în pasajele din Estera 3:1-14; Apocalipsa 12:14-17 și Apocalipsa 13:15? Prin ce se aseamănă descrierea făcută de Ioan bisericii rămășiței lui Dumnezeu cu descrierea făcută de Haman poporului lui Dumnezeu?
Diavolul revendică această lume, dar prezența oamenilor care Îi rămân loiali lui Dumnezeu – care păzesc poruncile Lui – infirmă pretenția lui la supremație totală. „Atunci când Sabatul va deveni punctul special de dispută în întreaga creștinătate, refuzul persistent al unei mici minorități de a ceda cererii generale o va transforma în obiect al oprobriului universal” (Ellen G. White, Signs of the Times, 22 februarie 1910).
Gândește-te la lucrurile „mici” care îți pun credința la încercare acum. Dacă faci compromisuri cu privire la aceste „lucruri mici”, cum te vei descurca atunci când va veni testul cel mare?
Comentariu EGW
Decretul care urmează să fie dat împotriva poporului lui Dumnezeu în viitorul apropiat este, în unele privințe, asemănător cu cel emis de Ahașveroș împotriva evreilor pe vremea Esterei. Edictul persan a izvorât din răutatea lui Haman împotriva lui Mardoheu. Nu pentru că Mardoheu i-ar fi făcut rău lui Haman, dar el a refuzat să-i lingușească deșertăciunea arătându-i un respect care este datorat numai lui Dumnezeu. Decizia regelui împotriva evreilor a fost întărită sub pretexte false. Satana a instigat acest complot pentru a-i face să dispară de pe pământ pe cei care au păstrat cunoașterea adevăratului Dumnezeu. Dar urzelile lui au fost înfrânte de o contraputere care domnește peste copiii oamenilor. Îngerii care excelează în putere au fost însărcinați să-l protejeze pe poporul lui Dumnezeu, iar comploturile adversarilor lui s-au întors asupra lor.
Istoria se repetă. Aceeași minte măiestrită care a complotat împotriva credincioșilor în veacurile trecute lucrează acum pentru a câștiga controlul asupra bisericilor protestante, pentru ca, prin ele, să-i condamne și să-i omoare pe toți cei care nu vor venera sabatul idolatru. Noi nu avem de luptat cu omul, așa cum ar putea să pară. Noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domnilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Dar, dacă poporul lui Dumnezeu își va pune încrederea în El și, prin credință, se va baza pe puterea Lui, planurile lui Satana vor fi înfrânte în timpul nostru într-un mod la fel de vădit ca în zilele lui Mardoheu. …
Hristos nu a cumpărat niciodată pacea și prietenia prin compromis cu răul. Deși inima Lui era plină de iubire față de toți oamenii, El nu putea fi îngăduitor cu păcatele lor. Pentru că îi iubea, El a mustrat cu severitate viciile lor. Viața Sa de suferință și umilința la care a fost supus de o națiune perversă le arată urmașilor Săi că nu trebuie să sacrifice niciodată principiile. Poporul încercat al lui Dumnezeu trebuie să vegheze cu rugăciune fierbinte ca nu cumva, în dorința de a preveni discordia, să renunțe la adevăr și, astfel, să Îl dezonoreze pe Dumnezeul adevărului. Pacea se obține prea scump dacă este cumpărată prin concesia cea mai mică făcută agenților lui Satana. Cea mai mică renunțare la principii ne facem să fim prinși în cursele inamicului. – ”The Seal of God—No. 2,” Signs of the Times, November 8, 1899, par. 9, 10, 13
Atunci când ne gândim şi medităm la bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, ne închidem căile sufletului pentru sugestiile lui Satana.
Dumnezeu Îşi dovedeşte zilnic dragostea faţă de noi, cu toate acestea, noi suntem nepăsători faţă de favorurile Sale şi indiferenţi la rugăminţile Sale. El caută să ne sensibilizeze prin Duhul Său plin de gingăşie, prin dragostea şi prin răbdarea Sa, dar noi rareori recunoaştem semnele bunătăţii Sale şi nu înţelegem lecţia dragostei pe care El doreşte să o învăţăm. Unii, asemenea lui Haman, uită toate favorurile primite din partea lui Dumnezeu doar pentru că Mardoheu stă înaintea lor şi nu este aruncat în dizgraţie, pentru că inima lor este plină mai degrabă cu ură decât cu dragostea şi cu spiritul scumpului nostru Răscumpărător, care Şi-a dat viaţa Sa preţioasă pentru duşmanii Lui. – Mărturii, vol. 4, p. 222
Există o tendință nefericită în rândul unor creștini de a insista asupra aspectelor complicate din profeția biblică. Vedem că ne așteaptă vremuri grele, iar studiul profeției poate ajunge să se bazeze pe frică, să fie concentrat pe dificultăți, nu pe finalul promis al istoriei. Deși Dumnezeu nu face ca viitorul să pară mai bun decât este și este sincer cu privire la evenimentele care vor avea loc de acum și până la încheierea marii lupte, este important să citim întotdeauna relatarea până la capăt.
Dumnezeu dezvăluie adevărul despre dezastrul creat de răzvrătirea noastră și ne arată consecințele. Dar apoi ne oferă speranță. Unii au privit cu frică la previziunile unei crize finale – „vremea strâmtorării lui Iacov”. Fără îndoială, momentele finale nu vor fi ușoare pentru poporul lui Dumnezeu. Dar, așa cum putem avea încredere în prezicerea unor vremuri grele, putem avea încredere și în promisiunea că vom fi salvați.
În Apocalipsa 12, diavolul o urmărește pe mireasa lui Hristos cu ură și dorință de răzbunare, dar Dumnezeu intervine pentru a o salva. Estera este o împărăteasă frumoasă care joacă un rol central în această dramă, iar Dumnezeu o folosește într-un mod decisiv pentru a-Și salva poporul.
5. Ce lecții putem extrage din Estera 4:13,14; Estera 5:1-3 și Estera 9:20-28 cu privire la situația noastră dificilă din ultimele momente ale istoriei pământului?
Dumnezeu a ridicat biserica rămășiței pentru un moment anume din istorie. Când cele 1.260 de zile din Evul Mediu se apropiau de sfârșit, Dumnezeu Și-a scos mireasa din ascunzătoare (compară cu Apocalipsa 12:14) pentru a transmite lumii mesajul final al harului Său: cele trei solii îngerești. Suntem aici „pentru o vreme ca aceasta” (Estera 4:14).
Estera a descoperit că nu era singură în fața persecuției dezlănțuite de Haman asupra poporului ei: ea a căpătat bunăvoința împăratului, iar poporul ei a fost în cele din urmă salvat. Nici noi nu suntem singuri când intrăm în momentele finale ale istoriei pământului – Împăratul este de partea noastră, iar poporul lui Dumnezeu va fi și el salvat.
Totul s-a sfârșit cu bine, cel puțin în această istorie, pentru poporul lui Dumnezeu. Totuși nu întotdeauna se întâmplă așa, nu crezi? De ce, atunci, trebuie să avem întotdeauna o viziune pe termen lung asupra lucrurilor, pentru a ne păstra speranța pe care o avem în Hristos?
Comentariu EGW
Experiențele grele care au venit peste poporul lui Dumnezeu din zilele Esterei n-au fost specifice numai acelor vremuri. Ioan Descoperitorul, privind de-a lungul veacurilor până la încheierea timpului, a declarat: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). Unii dintre cei care trăiesc astăzi pe pământ vor vedea împlinindu-se aceste cuvinte. Același spirit care i-a condus pe oamenii din veacurile trecute să prigonească biserica adevărată va conduce în viitor la manifestarea unei atitudini asemănătoare față de aceia care își păstrează credincioșia față de Dumnezeu. Chiar acum se fac pregătiri pentru această ultimă mare luptă.
Decretul care va fi dat în cele din urmă împotriva rămășiței poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela emis de Ahașveroș împotriva iudeilor. Astăzi, vrăjmașii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu față de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au respins temerea de Domnul și calcă în picioare Sabatul Său. – Profeți și regi, p. 605
În vremurile din vechime, Domnul a lucrat în mod minunat prin femei consacrate care s-au asociat în lucrarea Sa cu oamenii pe care El îi alesese să fie reprezentanții Săi. El a folosit femei pentru a câştiga biruințe mari şi decisive. De mai multe ori, în vremuri de criză, El le-a pus în poziții importante şi a lucrat prin ele pentru salvarea multor vieți. Prin regina Estera, Domnul l-a eliberat în mod minunat pe poporul Său. Într-o vreme când se părea că nicio putere nu era în stare să-i salveze pe iudei, Estera şi femeile din preajma ei au întâmpinat situația cu post, rugăciune şi acțiune promptă şi au salvat poporul. – Fiice ale lui Dumnezeu, p. 45
Încercările grele care au venit peste poporul lui Dumnezeu în zilele Esterei nu au fost specifice doar acelei vremi. Ioan Descoperitorul, privind de-a lungul veacurilor până la sfârşitul timpului, a declarat prin inspiraţie: „Balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi țin mărturia Isus Hristos.” …
Decretul care trebuie să fie emis împotriva poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu cel dat de Ahașveroș împotriva iudeilor pe vremea Esterei. …
Cei care se tem de Dumnezeu nu pot să accepte o instituție care încalcă un precept al Decalogului. Pe acest câmp de luptă se va da ultima mare bătălie a controversei dintre adevăr și minciună. Și noi nu suntem lăsați să avem vreo îndoială cu privire la această problemă. Acum, la fel ca în zilele Esterei și ale lui Mardoheu, Domnul va apăra și îndreptăți adevărul Său și poporul Său. – ”The Return of the Exiles—No. 11,” Advent Review and Sabbath Herald, January 23, 1908, par. 20–22
Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 59
„Satana va stârni indignarea împotriva minorităţii care refuză să accepte obiceiurile și tradiţiile larg răspândite. Bărbaţi cu răspundere și cu renume se vor uni cu nelegiuiţii și cu oamenii de nimic pentru a se sfătui împotriva poporului lui Dumnezeu. Bogăţia, geniul, educaţia se vor uni pentru a-i acoperi cu rușine. Conducătorii prigonitori, pastori și membri ai bisericii vor complota împotriva lor. Cu glasul și condeiul, prin lăudăroșenii, prin ameninţări și prin batjocuri, vor căuta să le doboare credinţa. Prin prezentări mincinoase și prin apeluri pline de mânie, oamenii vor stârni patimile oamenilor. Neavând un «așa zic Scripturile» împotriva apărătorilor Sabatului biblic, vor recurge la măsuri apăsătoare pentru a suplini această lipsă. Pentru a-și asigura popularitatea și dominaţia, legiuitorii vor da curs cererii de a exista legi duminicale. Dar aceia care se tem de Dumnezeu nu pot accepta o instituţie care nesocotește un precept al Decalogului. Pe acest câmp de bătaie se va desfășura ultimul mare conflict în lupta dintre adevăr și rătăcire. Dar noi nu suntem lăsaţi în nesiguranţă cu privire la deznodământ. Astăzi, ca în zilele Esterei și ale lui Mardoheu, Domnul Își va apăra adevărul și poporul” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 605-606).
Zilnic:
Geneza 46
Geneza 47
Geneza 48
Geneza 49
Geneza 50
Exodul 1
Exodul 2
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 24
1. De ce a zis Israel: „Acum pot să mor”?
2. Unde a locuit poporul egiptean în ultima perioadă a foametei?
3. Cum l-a binecuvântat Iacov pe Iosif?
4. Din ce cauză evreii aveau viața amară?
5. Ce făcea Pavel dacă vreodată zelul lui pe calea datoriei începea să slăbească?
Comentariu EGW
Studiu suplimentar
Profeți și regi, cap. „În zilele împărătesei Estera”.
Privire generală
Biblia este plină de femei care au jucat un rol important în cursul vieții lor. Eva, al cărei nume înseamnă „viață”, deoarece era „mama tuturor celor vii”, a fost cea care a transmis sămânța mesianică, ce a dus la nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul omenirii (Geneza 3:15). În perioada patriarhală, femei precum Sara, Rebeca, Rahela și Lea, dar și Tamar au avut un impact puternic asupra istoriei mântuirii. Acțiunile lor au asigurat continuarea liniei mesianice.
În vremea exodului, atunci când faraonul a decretat uciderea tuturor nou-născuților israeliți de sex masculin, poporul Israel a supraviețuit datorită a două femei. Moașele (Exodul 1:15-17) și chiar fiica faraonului (Exodul 2:5) și alte femei (Exodul 2:7) sunt amintite în Tora, Pentateuh, drept cele care au contribuit la salvarea poporului Israel, adesea cu riscul propriei vieți. Mai târziu, Debora, profetesa care a judecat poporul Israel, este menționată drept cea care s-a „sculat” și a salvat poporul pe timp de război (Judecătorii 5:7). Rahav a salvat iscoadele și astfel a contribuit la salvarea israeliților în lupta lor împotriva canaaniților. Conform genealogiei din Matei (Matei 1:5), Rahav a fost mama lui Boaz, care s-a căsătorit cu Rut și a devenit o înaintașă a lui Mesia.
În acest studiu ne vom concentra asupra a două femei importante după care au fost denumite două cărți biblice: Rut și Estera. În ciuda diferențelor în ceea ce privește perioada și contextul istoriilor lor de viață, în unele privințe aceste două femei exemplifică profilul numeroaselor femei pe care Dumnezeu le-a ales pentru a ajuta la salvarea poporului Israel.
Comentariu
Se poate spune că parcursul istoric al Israelului antic este încadrat de istoria lui Rut și de cea a Esterei. Rut face parte din „vremea judecătorilor” (Rut 1:1), din perioada timpurie a poporului Israel, o vreme în care semințiile israelite încă se stabileau în Țara Promisă. Estera face parte din perioada târzie a poporului Israel, din vremea exilului persan. Faptul că istoria poporului Israel biblic începe și se încheie cu vocea unei femei este semnificativ, deoarece, din punct de vedere biblic, o femeie simbolizează adesea o biserică. Ne putem întreba, în acest caz, în ce fel aceste două femei reprezintă biserica lui Dumnezeu și ce lecții putem învăța noi de la ele, dat fiind că suntem biserica lui Dumnezeu din zilele sfârșitului?
De asemenea, este demn de remarcat faptul că societățile nomade tindeau să acorde mai multă importanță femeilor decât societățile sedentare. În lumina acestei tendințe, astăzi am face bine să ne gândim la modul în care vocea și influența lui Rut și a Esterei, precum și a echivalentelor lor moderne, ar putea fi utile într-o lume care devine din ce în ce mai agitată și mai violentă.
Rut – sau puterea bunătății
Este revelatoare citirea istoriei de viață a lui Rut din perspectiva planului de mântuire din timpul sfârșitului. Numele „Rut” provine dintr-o rădăcină care înseamnă „prieten, aliat”, cu conotația de blândețe și vigoare. Tema principală a cărții este bunătatea. Nu există nicio tensiune, nicio persoană rea, niciun conflict sau vreo critică, nici măcar amărăciune implicită în această istorisire frumoasă și poetică. Rut este identificată drept moabită, un detaliu menționat de două ori. Eroina cărții este deci o femeie străină. Mesajul de bunătate care transpare din carte este, prin urmare, detașat de orice apartenență națională; bunătatea este universală și transcende granițele tuturor națiunilor.
Relatarea ne spune că această moabită se căsătorise cu un bărbat israelit care ulterior murise; apoi ea a decis să o urmeze pe soacra ei, Naomi, nu numai în călătoria ei propriu-zisă înapoi în țara lui Israel, ci și în religia ei israelită: „Încotro vei merge tu, voi merge și eu; [...] poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu” (Rut 1:16,17). Istorisirea începe așadar cu un succes evanghelistic, deși nu este prezentat niciun raport al strategiei misionare. Rut nu a fost convertită printr-un miracol senzațional în cadrul unei campanii de evanghelizare. Aceasta pur și simplu și-a urmat soacra din dragoste pentru ea, pentru că o cunoștea și avea încredere în judecata ei.
De remarcat că Naomi nu a folosit niciun argument pentru a o convinge pe Rut să rămână cu ea. Dimpotrivă, Naomi chiar a încurajat-o pe Rut să se întoarcă acasă la mamei ei (Rut 1:8). Naomi a încetat să se mai contrazică cu Rut doar atunci când a văzut că era „hotărâtă să meargă cu ea” (Rut 1:18).
Următorul pas al narațiunii ne duce la Boaz, ruda lui Naomi, un fermier bogat căruia Rut îi cere cu umilință permisiunea de a culege niște grâu de pe câmpurile lui. Relatarea spune că Boaz i-a vorbit „prietenos” (Rut 2:13, BTF) și a fost generos cu ea (Rut 2:8). Se întâmplă ca Boaz să fie singura rudă apropiată care este dispusă să își îndeplinească responsabilitatea de go’el, răscumpărătorul familiei. Verbul „a răscumpăra” este un cuvânt-cheie în pasaj (Rut 4:4,7).
De reținut zelul și îndrăzneala cu care Rut își abordează răscumpărătorul! De asemenea de remarcat umilința ei, deoarece își recunoaște originile modeste de „străină” (Rut 2:10) și nevrednicia, în ideea că „nu [este] nici măcar ca una din slujnicele” lui (Rut 2:13)! De observat și bunătatea ei față de soacra ei, o bunătate care a fost remarcată de mulți, inclusiv de Boaz, potențialul ei răscumpărător (Rut 2:12). Autorul biblic nu face niciodată referire la credincioșia lui Rut în ceea ce privește îndatoririle religioase și rituale, ca și cum bunătatea ei față de alții ar fi fost o dovadă suficientă pentru a-l convinge pe răscumpărătorul ei de devotamentul ei.
Finalul relatării este cu atât mai impresionant: nu numai că Rut s-a căsătorit cu Boaz, restabilind astfel demnitatea familiei ei, dar a primit cea mai mare recompensă pe care o poate primi o familie, și anume, un loc în genealogia lui Mesia. Mărturia cărții Rut este de mare importanță. Rut a fost acceptată în Israel în ciuda originii sale străine – sau poate, paradoxal, tocmai datorită originii sale străine, așa cum se subliniază în carte (Rut 1:4,22; Rut 2:2,6,10-13,21; Rut 4:5,10). În liturghia evreiască, cartea Rut este citită în timpul sărbătorii Șavuot, cunoscută și ca Sărbătoarea Săptămânilor sau Cincizecimea, o sărbătoare asociată cu recolta și cu darul legii.
Estera – sau puterea frumuseții
La fel de înălțătoare, dar și provocatoare, este lectura cărții Estera în lumina planului de mântuire al lui Dumnezeu din ultimele zile ale istoriei omenirii. Este provocatoare întrucât cartea Estera apare ca o carte seculară, fără niciun fel de conținut religios explicit. Nu există nicio referire la Dumnezeu. Textul nu menționează niciodată vreo practică religioasă. Evenimentele par să curgă de la sine, fără nicio intervenție divină, miraculoasă. Tot ceea ce se întâmplă în narațiune depinde de agerimea lui Mardoheu, un curtean la palatul imperial, și de frumusețea și curajul împărătesei Estera, precum și de momentul potrivit (Estera 3:7; Estera 9:24). Rolurile de preot și de profet lipsesc cu desăvârșire din istorisire. Până și finalul relatării, cu uciderea multor oameni, ridică suspiciuni cu privire la valoarea ei spirituală. Mai important, identitatea evreiască a Esterei și a lui Mardoheu nu i-a împiedicat să ajungă în cele mai înalte poziții la o curte imperială păgână. Totodată, nimic din carte nu sugerează o tensiune între ei și acel mediu. Nu este de mirare că mulți rabini din vechime și mulți părinți ai bisericii pun la îndoială valoarea spirituală a cărții, negându-i chiar locul canonic.
Cu toate acestea, da, cartea Estera este și o sursă de inspirație, tocmai datorită elementelor problematice amintite mai sus. Lipsa menționării lui Dumnezeu este de fapt un element important, care face ca această carte să fie semnificativă și relevantă pentru noi, cei care trăim astăzi într-o lume seculară și zbuciumată. Experiența tăcerii lui Dumnezeu este deja o componentă paradoxală a prezenței Sale providențiale. „Se întâmplă” ca Estera să fie împărăteasă chiar în momentul în care poporul este amenințat. De asemenea, „se întâmplă” ca împăratul, în timpul unui episod de insomnie, să descopere un act de loialitate al lui Mardoheu, care îi salvase viața împăratului. Pe de altă parte, textul sugerează clar că poporul evreu este protejat. Dacă Estera nu vorbește cu împăratul, dacă tace, „ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte” (Estera 4:14). Tot la fel, Isus, în vremea Lui, folosește un argument asemănător: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19:40).
Unii comentatori găsesc dovezi ale Providenței în numele „Estera”, pe care îl leagă de conceptul hester panim, „ascunderea feței”, o dimensiune importantă a relației lui Dumnezeu cu poporul Său atunci când El pare absent (vezi Isaia 8:17; Isaia 50:6; Isaia 53:3). Aluzia la Ziua Ispășirii a fost remarcată și pe baza elementelor comune, precum postul, ideea de judecată și răscumpărarea poporului lui Dumnezeu versus distrugerea celor răi. Rabinii antici au susținut această legătură pe baza jocului de cuvinte dintre pur, „sorți”, și cuvântul kippur, Ziua Ispășirii. De asemenea, cartea Estera se încheie cu aceeași speranță și perspectivă de pace, bine și bunăstare (Estera 10:3, NTR, BTF, EDCR; compară cu Psalmii 122:8,9) ca în Ziua Ispășirii.
Aplicație
Cum se pot aplica în viața ta următoarele meditații cu privire la Rut și la Estera?
Rut: Faptul că ne credem foarte religioși și parte din poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să ne întristeze, să ne înfurie sau să fie un motiv de îngâmfare, ci implică un cod etic serios. La fel cum Rut a fost amabilă și prietenoasă cu oamenii din jurul ei, și noi ar trebui să ne străduim să fim amabili și prietenoși cu cei din familia noastră și din societate. De asemenea, trebuie remarcată umilința lui Rut. Rut nu se laudă cu calitățile sau cu evlavia ei. În schimb, ea se simte nevrednică și nu îi judecă niciodată pe ceilalți. Rut nu este implicată în activism religios; nu este legalistă, crezând că merită mântuirea pe baza faptelor ei. Ea se bazează doar pe harul soacrei și al rudei ei. În cele din urmă, reținem că metoda misionară a lui Naomi este compusă în esență din atitudinea ei amabilă și din acte de bunătate.
Estera: Istoria Esterei rezonează bine cu viața din lumea noastră modernă și seculară. Oriunde ne-am afla și orice am face – la birou, pe drum, la facultate sau chiar în familie, în mijlocul celor mai neînsemnate sarcini și umile îndatoriri – prezența noastră este importantă și determină mântuirea altora: Cine știe dacă nu cumva ne aflăm într-un anumit loc pentru un moment ca acesta (Estera 4:14)? Să fim înțelepți: nu întotdeauna trebuie să ne dezvăluim imediat identitatea religioasă (Estera 2:10,20)! Fă-te plăcut, așa cum a făcut Estera (Estera 2:17)! Promite să faci tot ce poți pentru a-ți rezolva problemele și încrede-te în harul lui Dumnezeu pentru a schimba cursul evenimentelor!
Studiul 11, 7-13 iunie
