Geneza, prima carte a Bibliei, conține adevăruri fundamentale care constituie nucleul mesajului mântuitor și profetic al Scripturii. De la istoria cosmică a creației (
Geneza 1 –
2), în care Dumnezeu a transformat haosul și neantul în viață, până la istoria de viață a lui Iosif, în care Dumnezeu a reușit să transforme acțiuni rele într-un rezultat răscumpărător (
Geneza 50:20), cartea Geneza dă mărturie despre planul lui Dumnezeu de a salva. Aflat chiar în mijlocul cărții, episodul jertfirii lui Isaac (
Geneza 22:1-18) prezintă temele de bază ale acestui plan divin.
În studiul din această săptămână vom descoperi diversele teme ale planului divin de mântuire așa cum reies din relatarea dramatică
Akedah („jertfirea/legarea lui Isaac”).
Prima temă este „iubirea”, din care derivă toate celelalte acțiuni ale lui Dumnezeu. În această istorisire, cuvântul ebraic ’
ahab, „iubire”, este folosit pentru prima dată în Biblie, mai precis în cuvintele rostite de Dumnezeu despre dragostea de tată (
Geneza 22:2).
A doua temă din
Akedah este exprimarea iubirii lui Dumnezeu prin jertfirea Fiului Său, care este prefigurată de Isaac prin identificarea lui cu mielul (
Geneza 22:7-10).
A treia temă este manifestarea propriu-zisă a iubirii lui Dumnezeu în istorie, mai ales în marele conflict în care „sămânța” se va confrunta cu șarpele și care se va încheia cu victoria acesteia asupra răului și morții. Acest eveniment este ilustrat prin apariția neașteptată a „berbecului” (
Geneza 22:13), care prefigurează evenimentul escatologic al Zilei Ispășirii.
Comentariu
Iubirea lui Dumnezeu
Este imposibil să înțelegem pe deplin iubirea lui Dumnezeu, dar El ne poate face să „pricepe[m] [...] lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoaște[m] dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință” (
Efeseni 3:18,19). Faptul că verbul ’
ahab, „a iubi”, apare pentru prima dată în Scripturi cu referire la iubirea unui tată – dragostea lui Avraam pentru Isaac, „singurul [lui] fiu” (
Geneza 22:2) – este totuși semnificativ. În acest context, al iubirii lui Avraam pentru singurul lui fiu, avea să fie „pus[ă] la încercare” și astfel dezvăluită calitatea iubirii lui Avraam pentru Dumnezeu (
Geneza 22:1; compară cu 22:12).
Dar nu numai iubirea lui Avraam pentru Dumnezeu avea să fie pusă la încercare și dezvăluită. În timpul experienței sale personale, lui Avraam i s-a dezvăluit iubirea lui Dumnezeu. Avraam a înțeles atunci profunzimea iubirii lui Dumnezeu. Ellen G. White explică: „Pentru a imprima în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei și pentru a-i pune la probă credința îi poruncise Dumnezeu să-l aducă jertfă pe fiul său. Agonia prin care a trecut Avraam în acele zile întunecate de teribilă încercare a fost permisă ca el să poată înțelege, din proprie experiență, ceva din măreția sacrificiului făcut de Dumnezeul cel veșnic pentru răscumpărarea omului. [...] Ce dovadă mai puternică poate fi adusă privind mila și iubirea fără margini a lui Dumnezeu?” (Patriarhi și profeți, p. 154, subl. ad.).
Dumnezeu nu i-a oferit lui Avraam o explicație filozofică, teologică sau psihologică a iubirii Sale. Dumnezeu a ales să îl lase pe Avraam să sufere (la nivelul lui finit) ceea ce Dumnezeu avea să sufere (la nivelul Său „infinit”). Această paralelă între Avraam, care și-a adus ca jertfă „singurul [...] fiu”, pe care-l iubea, și Dumnezeu, care Și-a adus ca jertfă singurul Fiu, pe care El, „Tatăl [Îl] iubește” (
Ioan 5:20), este întărită de Ioan, care folosește același limbaj (vezi principiul citirii textului în relație cu alte texte) când definește iubirea: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (
Ioan 3:16; compară cu
1 Ioan 4:9).
Mielul lui Dumnezeu
Titlul „Mielul lui Dumnezeu” este folosit de Ioan pentru a-L identifica pe Isus: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»” (
Ioan 1:29; compară cu
Ioan 1:36). Este interesant și semnificativ că „mielul” este menționat pentru prima dată în Scripturi în contextul jertfirii lui Isaac, cu trimitere la jertfa „pentru arderea-de-tot” (
Geneza 22:1). Cu toate acestea, nu aceasta este prima dată când mielul este folosit ca jertfă. Abel trebuie să fi adus un miel ca ardere-de-tot (
Geneza 4:4; compară cu
Numeri 18:17). Dar este pentru prima dată când cuvântul
seh, „miel”, este menționat explicit. Este și singurul pasaj din Biblia ebraică în care cuvântul
seh, „miel”, este articulat cu articol hotărât. Toate celelalte pasaje din Scripturi care conțin acest cuvânt îl folosesc fără articolul hotărât. Acest caz unic certifică o aplicație specială și unică. Isaac (împreună cu Avraam) fac trimitere la un miel unic ce îi transcende pe toți ceilalți.
Faptul că termenul „miel” este folosit de Ioan în evanghelia sa (
Ioan 1:29,36) și în mod special în Apocalipsa (de 23 de ori) articulat cu articol hotărât, „Mielul”, sugerează că Ioan face aluzie la „miel
ul” din întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul [...]?” (
Geneza 22:7). Această relație între texte ne permite să presupunem că „mielul” lui Isaac face referire la Fiul lui Dumnezeu, în concepția lui Ioan. Această interpretare este, de fapt, confirmată de răspunsul lui Avraam la întrebarea lui Isaac: „Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot” (
Geneza 22:8).
Construcția gramaticală a primelor cuvinte din declarația lui Avraam din
Geneza 22:8 este deosebit de edificatoare. În primul rând, deși ebraica pune de obicei verbul la început și apoi subiectul, aici cuvântul „Dumnezeu” este pus la începutul propoziției, înaintea formei verbale, pentru a sublinia faptul că soluția se găsește doar la Dumnezeu. El este cel care va purta de grijă. În al doilea rând, această formulare de început din
Geneza 22:8 are aceeași construcție reflexivă cu sintagma
lek leka, „du-te tu însuți”, cu care Și-a început chemarea Dumnezeu (
Geneza 22:2; compară cu 12:1, traducerea literală a autorului). În acest caz, formularea din
Geneza 22:8 ar putea fi tradusă după cum urmează: „Dumnezeu Se va vedea pe Sine ca mielul”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu Se va oferi pe Sine ca miel. Ca atare, mielul este identificat drept Dumnezeu. Prin urmare, mielul la care se face referire aici nu este doar animalul fizic pe care Isaac îl avea în minte; este Dumnezeu Însuși.
Biruința lui Dumnezeu
Isaac aștepta ca Dumnezeu să asigure un miel. Cu toate acestea, și-a făcut apariția un berbec: „Avraam a ridicat ochii și a văzut [...] un berbec” (
Geneza 22:13). Apariția berbecului face trimitere la berbecul din Ziua Ispășirii (
Leviticul 16:3,6). Există într-adevăr o legătură intertextuală unică între acest pasaj despre jertfirea lui Isaac și textul despre Ziua Ispășirii. Mai mult decât oricare alt pasaj biblic, textul despre jertfirea lui Isaac prezintă un limbaj similar cu textul despre Ziua Ispășirii. Găsim aceeași asociere de cuvinte:
‘olah, „ardere-de-tot” (
Geneza 22:13; compară cu
Leviticul 16:3,5);
ra’ah, „a (se) vedea / a (se) arăta”, la aceeași formă pasivă
niphal (
Geneza 22:14, BTF; compară cu
Leviticul 16:2) și
yiqqakh, „a luat” (
Geneza 22:13; compară cu
Leviticul 16:5). Această legătură intertextuală importantă între cele două pasaje indică faptul că cel care a scris legislația privitoare la Ziua Ispășirii, din
Leviticul 16, avea în minte textul despre jertfirea lui Isaac.
Pe de altă parte, este demn de remarcat că textul despre jertfirea lui Isaac apare în textul din
Daniel 8, care este o profeție tocmai despre Ziua escatologică a Ispășirii. Prima propoziție care introduce viziunea lui Daniel – „Am ridicat ochii, m-am uitat și iată [...] un berbec” (v. 3) – este o aluzie clară la textul despre jertfirea lui Isaac, având în vedere faptul că expresia folosită de Daniel este un citat din
Geneza 22:13. Această trimitere la textul despre sacrificarea lui Isaac este întărită și mai mult de conexiunile intertextuale importante dintre
Leviticul 16 și
Daniel 8 (a se vedea în special utilizarea în ambele capitole a verbului
ra’ah, „a văzut”, un cuvânt-cheie în ambele pasaje). În lumina capitolului 8 din Daniel înțelegem așadar că berbecul din narațiunea
Akedah face trimitere ilustrativ la Ziua escatologică a Ispășirii.
Această perspectivă cosmică este într-adevăr confirmată în binecuvântarea divină care încheie textul
Akedah (
Geneza 22:17). Binecuvântarea promisă de Dumnezeu îi privește nu numai pe urmașii lui Avraam, ci și viitoarele națiuni. Domnul promite că sămânța lui Avraam „va stăpâni cetățile vrăjmașilor ei”. Această făgăduință face referire la biruința lui Hristos asupra șarpelui, la victoria vieții asupra morții, care este prezisă în
Geneza 3:15. Relatarea jertfirii lui Isaac trimite, prin urmare, la ispășirea finală a poporului lui Dumnezeu în timpul Zilei escatologice a Ispășirii (compară cu
Daniel 8:14). Această lecție pare să fi fost reținută în Epistola către evrei, care aplică binecuvântarea de final din
Akedah (
Evrei 6:14) la momentul extraordinar al Zilei Ispășirii, în timpul căreia marele-preot putea pătrunde „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (
Evrei 6:19; compară cu
Leviticul 16:2,15).
Aplicație
Citește următoarele comentarii despre alternanța tăcere-întrebare dintre Avraam și Isaac din
Geneza 22:6-8. Ce lecții spirituale ne învață aceste momente de tăcere și aceste întrebări?
Geneza 22:6 – „Și au mers astfel amândoi împreună.” Ex
presia apare de două ori (
Geneza 22:6,8) și sună tragic, accentuând umblarea tăcută a tatălui împreună cu fiul.
Geneza 22:7,8 – Dar Isaac a deschis discuția. În
Geneza 22:7,8, tăcerea este în cele din urmă întreruptă de vocea lui Isaac. Ce spune el în aceste două versete constituie prima și singura dată când Isaac vorbește în această istorisire:
„Atunci Isaac […] a zis: «Tată!»” (
Geneza 22:7). Când vorbește pentru prima dată, Isaac rostește cuvântul
’abi, „Tată!”, care evocă relația lui cu Avraam, care se pregătește să îl ucidă.
„«Ce este, fiule?» i-a răspuns el [Avraam]” (
Geneza 22:7). Cuvântul „fiule” (
beni) corespunde cuvântului „tată” (
’abi). În ciuda planului de a-l ucide, tatăl își iubește fiul, iar intensitatea acelei iubirii pentru singurul fiu face jertfirea cu atât mai dureroasă (compară cu
Ioan 5:20).
„Isaac a zis din nou: «Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?»” (
Geneza 22:7). Această întrebare este un alt mod de a face referire la realitatea inexprimabilă, fără a trebui să o rostească explicit: „Sunt eu mielul?”