Ilustrații din relația de căsătorie
Text de memorat
De memorat: „Apoi mi-a zis: «__: Ferice de cei chemaţi la __ __ Mielului!» Apoi mi-a zis: «Acestea sunt __ cuvinte ale lui __!»” (Apocalipsa 19:9).
Biblia este plină de povești de dragoste care dezvăluie grăitor aspecte ale mântuirii și ale iubirii lui Dumnezeu pentru poporul Său. Cea mai strânsă dintre relațiile umane, căsătoria, se dovedește o școală în care, dacă ajungem să o trăim așa cum a intenționat Dumnezeu, putem descoperi lecții profunde despre dragostea Lui pentru noi, despre relația noastră cu El și despre cât de departe a mers El pentru a ne răscumpăra.
Concepțiile moderne despre dragoste și căsătorie ne-au afectat capacitatea de a aprecia ce încearcă Dumnezeu să ne învețe prin legământul marital. Deși păcătoșenia umană a pervertit în mare măsură căsătoria (și aproape orice altceva), aceasta poate fi încă o modalitate puternică de descoperire a adevărului, chiar și a celui profetic. Căsătoria nu trebuie doar să ne facă fericiți, ci și să fie o școală în care să învățăm lecții profunde despre noi înșine și despre relația cu Dumnezeu.
În această săptămână vom explora modalitățile în care Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre căsătorii, reușite și nereușite. Putem apoi extrage lecții din aceste exemple pentru a înțelege mai bine modul în care Dumnezeu relaționează cu poporul Său, chiar și atunci când acesta greșește, și putem învăța câteva adevăruri despre iubirea Sa ca să înțelegem mai bine evenimentele finale.
12 – 19 aprilie: Săptămâna Libertății Religioase19 aprilie: Ziua Libertății Religioase (colectă)
Comentariu EGW
Adevărata iubire este un principiu înalt și sfânt, cu totul deosebit în caracter de acea iubire care se naște din impuls, dar moare de îndată ce este greu încercată. Prin credincioșia față de datorie în casa părintească tinerii se pregătesc pentru propriile cămine. Aici trebuie să se practice renunțarea de sine și să se dea pe față bunătatea, curtoazia și simpatia creștină. În acest fel, iubirea va fi păstrată caldă în inimă și acela care iese dintr-un astfel de cămin ca să stea în fruntea propriei familii va ști cum să sporească fericirea aceleia pe care o va alege ca tovarășă a sa de viață. Căsătoria, în loc de a fi sfârșitul iubirii, va fi numai începutul ei. – Patriarhi și profeți, p. 176
Dragostea este un dar prețios pe care-l primim de la Isus. Afecțiunea curată și sfântă nu este un sentiment, ci un principiu. Cei care sunt înrâuriți de o dragoste adevărată nu sunt nici iraționali, nici orbi. Învățați de Duhul Sfânt, ei Îl iubesc nețărmurit pe Dumnezeu, iar pe aproapele lor, ca pe ei înșiși.
Cei care au în vedere căsătoria să-și cântărească fiecare sentiment și să urmărească fiecare manifestare a caracterului celui cu care s-au gândit să-și unească destinul vieții. Fiecare pas în direcția unei uniri prin căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate și de un scop serios de a fi plăcut lui Dumnezeu și a-L onora. Căsătoria afectează viața ulterioară atât în lumea aceasta, cât și în lumea ce va veni. Un creștin sincer nu va face niciun plan pe care Dumnezeu nu-l poate aproba.
Dacă ești binecuvântat să ai parte de părinți temători de Dumnezeu, caută sfaturile lor. Prezintă-le speranțele și planurile tale, învață lecțiile pe care le-au primit din experiențele lor de viață și vei fi cruțat de multe dureri care sfâșie inima. Mai presus de toate, fă din Hristos sfetnicul tău. Studiază Cuvântul Său cu rugăciune. – Divina vindecare, p. 358, 359
Domnul Hristos a venit în lumea noastră ca să facă să strălucească lumina cerului în întunericul moral. El a venit să-i facă pe oameni să înțeleagă că instituția căsătoriei este sacră. Prezența Sa la nunta din Cana a fost dovada aprobării Sale pentru această orânduire. Soția trebuie să își respecte soțul. Soțul trebuie să își iubească soția și să o prețuiască și, după cum jurământul căsătoriei îi face să fie una, tot așa credința lor în Hristos trebuie să-i facă să fie una în El. Ce poate fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât să vadă cum cei care intră în relația de căsătorie caută împreună să învețe despre Isus și să fie din ce în ce mai plini de Spiritul Său? – ”The Marriage at Cana,” in Manuscript Releases, vol. 14, par. 6
Puține metafore biblice evidențiază mai bine decât căsătoria acea relație strânsă pe care Dumnezeu dorește să o aibă cu omenirea. Această metaforă este folosită atât de frecvent în narațiunea biblică – și este atât de evidentă în Apocalipsa – încât este imperativ ca aceia care studiază Biblia să înțeleagă la ce Se referă Dumnezeu când o folosește în Cuvânt.
1. În lumina textelor din Geneza 2:23-25 și Efeseni 5:29-32, în ce aspecte reflectă căsătoria omenească legătura dintre Hristos și oameni?
Într-o ocazie când le vorbea fariseilor, Domnul Isus a citat relatarea căsătoriei din Geneza dintre Adam și Eva, iar fariseii I-au adresat rapid întrebarea: „Pentru ce dar [...] a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?” (Matei 19:7). Moise era considerat un profet fondator al națiunii. Imaginează-ți cum e să Îl pui la îndoială pe Cel care a creat instituția căsătoriei prin confruntarea cu propriul Său profet! Strategia lor era tipică abordării pe care o aveau cu Domnul Isus: adesea încercau să demonstreze că învățăturile Sale contraziceau Scripturile. Căsătoria pe viață și caracterizată de fidelitate a fost idealul stabilit de Dumnezeu la crearea omenirii. Din nefericire, omenirea căzută în păcat a stricat acest dar fundamental de la Dumnezeu. Având în vedere importanța pe care Scriptura o acordă căsătoriei, poate că nu este o coincidență că această instituție a fost întotdeauna sub atac. Împreună cu Sabatul, constituie cele două daruri oferite oamenilor în Eden, ambele menite să demonstreze dorința lui Dumnezeu de a avea o relație strânsă cu creația Lui. Căsătoria, uniunea intimă dintre doi oameni imperfecți, va da întotdeauna naștere la tensiuni. Căsătoria dintre biserică și Hristos este uniunea dintre un Salvator perfect și o mireasă cu multe defecte. Cu toate acestea, putem învăța despre iubirea lui Dumnezeu din ceea ce are de oferit o căsnicie reușită.
Iată trei principii maritale: (1) Iartă-ți partenerul de viață, oricât de mult nu ar merita, la fel cum ne iartă Hristos pe noi, oricât de mult nu am merita! (2) Acceptă-ți partenerul cu toate defectele lui, așa cum Hristos ne acceptă pe noi cu toate defectele noastre! (3) Așa cum Hristos ne-a pus pe noi mai presus de Sine, pune-ți partenerul de viață mai presus de tine! Cum pot aceste principii biblice să ne ajute să înțelegem cum Se raportează Dumnezeu la noi și să ne salveze căsnicia?
Comentariu EGW
Cei doi vor fi un singur trup și, dacă Hristos rămâne în inimă, ei sunt una și în gânduri. Domnul [l-a creat] pe om, apoi femeia, pentru ca ei să fie uniți în dragoste și în temere de Dumnezeu, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu în mintea, inima, sufletul și puterea lor, sfătuindu-se împreună, rugându-se împreună, cercetând împreună Scripturile. Domnul a știut să ducă mai departe lucrarea Sa în lumea noastră. Bărbatul trebuia să dorească fierbinte dragostea femeii și femeia să simtă că, în planul Domnului, ea trebuie să câștige afecțiunea bărbatului pe care și l-a ales și astfel să aducă în viață frumusețea unei iubiri puternice, depline, unul pentru celălalt. – ”Marriage a Sacred Ordinance,” in Manuscript Releases, vol. 18, par. 2, 3
Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovarăș. El i-a făcut „un ajutor potrivit pentru el”, un ajutor care să-i corespundă, potrivit să fie tovarășul său și care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare, ca fiind inferioară, ci să stea lângă el, ca egală cu el, să fie iubită și ocrotită de el. O parte din om, os din oasele lui și carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfățișând unitatea și atașamentul plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește și îl îngrijește” (Efeseni 5:29). „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).
Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” (Evrei 13:4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului și este una dintre cele două instituții pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare; ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și îi înalță natura fizică, intelectuală și morală. – Patriarhi și profeți, p. 46
Dumnezeu a făcut din bărbat o femeie, care să-i fie tovarăș și ajutor, care să fie una cu el, să-l înveselească, să-l aprecieze, să-i fie o binecuvântare, iar el, la rândul lui, să-i fie un ajutor puternic. Toți aceia care pășesc în relația de căsătorie, având un scop sfânt – soțul de a câștiga sentimentele curate ale unei inimi de femeie, femeia de a înmuia și îmbunătăți caracterul soțului ei și de a-l desăvârși – îndeplinesc scopul lui Dumnezeu pentru ei.
Domnul Hristos nu a venit să distrugă această instituție, ci s-o readucă la sfințenia și noblețea sa originală. El a venit să restaureze chipul moral al lui Dumnezeu în om și a început această lucrare punându-Și aprobarea asupra căsătoriei. – Căminul adventist, p. 99
Acela care a făcut prima pereche sfântă, care le-a oferit celor doi un paradis, Și-a pus pecetea asupra instituției căsătoriei, celebrată pentru prima dată în Eden, când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie. – 14 LtMs, Ms 16 1899, par. 33
Ezechiel 16 transmite preocuparea lui Dumnezeu pentru poporul Său. El descrie națiunea lui Israel ca pe o nou-născută abandonată, lăsată într-un câmp să moară. Dumnezeu o ia acasă, o curăță și, când aceasta ajunge la maturitate, se căsătorește cu ea. Este o imagine impresionantă a unei căsnicii puțin probabile.
2. Ce ne învață despre intențiile lui Dumnezeu cu privire la noi detaliile din Ezechiel 16:4-14 legate de înnobilarea acestei mirese?
Dumnezeu i-a spus națiunii lui Israel că, atâta timp cât s-a aflat în grija Lui, s-a făcut „de o frumusețe desăvârșită” (Ezechiel 16:13). Când a găsit-o Dumnezeu la început, nimănui nu i se părea frumoasă; era o copilă abandonată, dată la o parte în speranța că va muri. Dar, pe măsură ce Dumnezeu Și-a revărsat atenția asupra ei, a devenit din ce în ce mai frumoasă, până când toată lumea vorbea despre ea. Acest lucru a fost valabil mai ales în primele zile ale regilor evrei, în timpul lui David și Solomon. Împărăteasa din Seba a întreprins chiar o călătorie specială pentru a vedea cu ochii ei splendoarea lui Israel.
Doar că frumusețea națiunii lui Israel era în întregime darul lui Dumnezeu. Ea era frumoasă – subiect de discuție printre popoare – tocmai pentru că era mireasa Lui. Citește Ezechiel 16:14. Iată o temă des întâlnită în Biblie: mireasa lui Dumnezeu este frumoasă nu datorită a ceva ce a făcut ea, ci pentru că Dumnezeu Și-a revărsat bunăvoința asupra ei și a făcut-o așa. În mod asemănător, noi credincioșii suntem frumoși în ochii Cerului nu datorită a ceva ce am făcut pentru a câștiga acest lucru, ci datorită bunăvoinței lui Dumnezeu, a mântuirii pe care El ne-a oferit-o. Suntem frumoși pentru că suntem acoperiți de neprihănirea Lui (2 Corinteni 5:21).
Totul a fost însă bine până când: „Te-ai încrezut în frumuseţea ta şi ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor şi te-ai dat lor” (Ezechiel 16:15). Am fost creați pentru a reflecta bunătatea și gloria lui Dumnezeu. Atunci când ființele create de Dumnezeu presupun că frumusețea lor le aparține, respectiva frumusețe își pierde valoarea și urmează necazuri.
Care sunt pericolele când ne încredem în „frumusețea” noastră, crezând că există ceva în noi care să ne confere merite în fața lui Dumnezeu sau să ne facă demni de iubirea Sa? Cum ne putem feri de mândria spirituală?
Comentariu EGW
Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfântă și plină de iubire dintre Hristos și poporul Său. Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Își va aduce mireasa în casa Tatălui și când cei răscumpăraţi și Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului. El zice: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.” „Nu te vor mai numi «Părăsită»…, ci te vor numi «Plăcerea Mea este în ea»… căci Domnul Își pune plăcerea în tine.” „Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine” (Isaia 62:5,4; Ţefania 3:17). Când i s-a dat o viziune a lucrurilor cerești, apostolul Ioan a scris: „Am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, soţia Lui s-a pregătit.” „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19:6,7,9). – Hristos, Lumina lumii, p. 151
Cel care i-a dat-o pe Eva ca ajutor lui Adam a făcut prima Sa minune la o nuntă. Hristos Și-a început lucrarea publică în locul unde se sărbătorea și unde prietenii și rudele se veseleau împreună. În felul acesta, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca instituție pe care El Însuși o stabilise. El a hotărât ca bărbații și femeile să fie uniți prin căsătorie sfântă, pentru a forma familii ai căror membri, încununați cu cinste, să fie recunoscuți ca membri ai familiei de sus.
Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o și un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele, mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7). …
Legătura familială este cea mai strânsă, mai gingașă și mai sfântă dintre câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și cu responsabilitate. – Divina vindecare, p. 356
Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său, trebuie să lumineze pretutindeni prin urmașii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea spre casa Mirelui, spre cetatea lui Dumnezeu și spre locul unde are loc ospățul nunții Mielului. – Parabolele Domnului Hristos, p. 414
Ceea ce a cerut Dumnezeu din partea profetului Osea poate fi una dintre cele mai ciudate însărcinări încredințate vreodată unuia dintre slujitorii Săi: să se căsătorească – cu bună știință – cu o prostituată. Dar Dumnezeu îl folosea pe Osea pentru a ne ajuta să înțelegem, din perspectiva Lui, durerea produsă de păcatul și răzvrătirea oamenilor. Dumnezeu Își alesese cu dragoste o soție, pe Israel, care L-a înșelat în mod repetat, iar El, în mod uimitor, a luat-o înapoi și a repus-o în drepturi.
3. Compară Osea 1:2; Osea 3:1; Apocalipsa 17:1,2 și Apocalipsa 18:1-4. Ce este adulterul menționat aici? Ce lecții poate învăța biserica creștină din istoria lui Osea? Prin ce anume a repetat biserica păcatele Vechiului Testament?
Biblia arată că greșelile poporului Israel din Vechiul Testament aveau să fie repetate în mare parte de biserica lui Hristos din Noul Testament. Poporul legământului lui Dumnezeu s-a rătăcit teribil înainte de exil, aducând practicile idolatre ale națiunilor vecine în rândul națiunii legământului divin. Poporul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de relația sa cu El pentru a găsi „soluții” la problemele pe care considera că le are.
Cuvintele alese de Dumnezeu arată clar că El încearcă să ne arate nu doar ce am făcut greșit, ci și cum Se simte El în urma acțiunilor noastre. Cei care au fost trădați de soț sau de soție pot înțelege oarecum sentimentele devastatoare pe care infidelitatea noastră față de Hristos le-ar putea stârni în curțile cerești. Poate cea mai uimitoare parte a istoriei lui Osea este cât de departe a mers profetul în eforturile lui de a-și răscumpăra soția rătăcitoare.
Când vedem apelul final adresat omenirii, care cheamă poporul lui Dumnezeu să iasă din Babilon, este demn de remarcat faptul că El Își cheamă propriul popor, nu străinii. Își cunoaște poporul îndeaproape. Îl iubește. Și, în timp ce lumea se îndreaptă spre cel mai cumplit ceas, El încă oferă prețul de răscumpărare pe care l-a plătit pentru a ne aduce înapoi cu propriul Său sânge. Jertfa Domnului Hristos, mai mult decât orice altceva, ar trebui să ne arate cât de mult Își dorește Domnul să Își salveze poporul rătăcit.
Care sunt modalitățile actuale prin care vreo biserică, inclusiv a noastră, poate cocheta cu adulterul spiritual?
Comentariu EGW
Într-un limbaj simbolic, Osea a pus înaintea celor zece seminții planul lui Dumnezeu de a restatornici, pentru fiecare suflet pocăit care se va uni cu biserica Sa de pe pământ, binecuvântările oferite lui Israel în zilele credincioșiei lui față de El în Țara Făgăduinței. Referindu-se la Israel ca la cineva căruia dorea să-i arate milă, Domnul a zis: „O voi ademeni și o voi duce în pustie și-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăși viile, și valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde și acolo va cânta ca în vremea tinereții ei și ca în ziua când s-a suit din țara Egiptului. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: «Bărbatul meu!» și nu-Mi vei mai zice «Stăpânul meu!» Voi scoate din gura ei numele baalilor, ca să nu mai fie pomeniți pe nume” (Osea 2:14-17).
În ultimele zile ale istoriei acestui pământ, legământul lui Dumnezeu cu poporul care păzește poruncile Sale va fi reînnoit. „În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului și cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din țară arcul, sabia și orice unealtă de război, și-i voi face să locuiască în liniște… Te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!
În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, și ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul și untdelemnul, și acestea vor asculta pe Izreel (adică pe Cea pe care o sădește Dumnezeu). Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în țară și-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: «Tu ești poporul Meu!» Și el va răspunde: «Dumnezeul meu!»” (Osea 2:18-23). – Profeți și regi, p. 298, 299
Aici este arătat cât de neplăcut Îi este Domnului să renunţe la poporul Său păcătos. Şi, ca nu cumva israeliții să neglijeze atât de mult mustrările şi avertizările Sale, încât acestea să ajungă să li se şteargă din memorie, El Îşi amână judecăţile şi le aminteşte toată neascultarea şi păcatele grave pe care le comiseseră din zilele lui Iosia şi până atunci, precum şi judecăţile pe care El le rostise ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta, li s-a oferit o nouă ocazie să-şi vadă nelegiuirea şi să se pocăiască. Din aceasta vedem că Dumnezeu nu găseşte plăcere în a-i face să sufere pe cei care sunt poporul Său, dar, cu o grijă care o depăşeşte pe aceea a unui tată plin de milă faţă de copilul lui neascultător, El îl invită stăruitor pe poporul Său rătăcitor să se întoarcă la supunere faţă de El. – Mărturii, vol. 4, p. 176 („Avertizările lui Dumnezeu respinse”)
Când a ajuns bătrân și, fără îndoială, se gândea la promisiunile pe care i le făcuse Dumnezeu cu privire la urmașii săi (vezi Geneza 15:5), Avraam i-a încredințat o misiune solemnă celui mai în vârstă și mai de încredere slujitor al său.
4. Din Geneza 24:1-4, de ce era atât de important pentru Avraam ca fiul său să nu se căsătorească cu una „dintre fetele canaaniților” (Geneza 24:3)?
Oricât de exclusivist ar putea părea sfatul lui, la Avraam problema era de natură spirituală, nu etnică; era de natură teologică, nu națională. Avraam cunoștea foarte bine degenerarea morală din cadrul practicilor religioase canaanite, precum și închinarea canaaniților la dumnezei falși, și știa cât de ușor ar fi putut fiul lui să cadă în aceste practici, dacă s-ar fi căsătorit cu cineva din rândul canaanitelor. Categoric, o mare parte din istoria Israelului antic, și chiar a bisericii creștine de-a lungul secolelor, a fost una în care poporul lui Dumnezeu – care ar fi trebuit să dea mărturie în fața lumii – este de fapt înglodat în lume și în învățăturile și credințele ei religioase false. Poate că cel mai bun exemplu al acestei triste realități este introducerea duminicii, ziua păgână a soarelui, în locul Sabatului biblic din ziua a șaptea – o realitate care va juca un rol important în zilele finale.
5. Ce lecții putem extrage despre Hristos și biserica Lui din detaliile regăsite în Geneza 24:57-67? Ce avem de învățat, de exemplu, despre starea noastră căzută din faptul că Rebeca era o rudă îndepărtată a lui Isaac ce locuia în altă țară?
Suntem, fără îndoială, înrudiți cu Creatorul nostru, pentru că am fost creați inițial după chipul Său. Am fost separați de El din cauza păcatului și suntem considerați în continuare totuși mireasa potrivită pentru El, deși, prin alegerile noastre, putem crea multe probleme în „căsnicia” cu El.
Da, Dumnezeu ne iubește pe noi, mireasa Lui, mai mult decât Îl iubim noi pe El. Ce alegeri putem face zilnic, care ne pot întări dragostea față de Dumnezeu?
Comentariu EGW
Isaac, încrezându-se în înțelepciunea și iubirea tatălui său, a fost mulțumit să lase în seama lui această problemă, crezând, de asemenea, că Dumnezeu Însuși îl va călăuzi în alegerea făcută. Gândurile patriarhului s-au îndreptat către rudele tatălui său din țara Mesopotamiei. Deși nu fuseseră lipsiți de influența idolatriei, ei păstrau totuși cunoașterea și închinarea față de viul Dumnezeu. Isaac nu trebuia să plece din Canaan pentru a merge la ei, dar s-ar fi putut ca printre ei să se găsească o tânără gata să-și lase căminul și să se unească cu el pentru a păstra curată închinarea la viul Dumnezeu. Avraam a încredințat această importantă problemă „celui mai bătrân rob”, un om evlavios, cu experiență și judecată sănătoasă, care-l slujise mult timp cu credincioșie. El i-a cerut acestui slujitor să facă un jurământ solemn înaintea Domnului, că nu îi va lua fiului său Isaac o soție dintre canaaniți, ci îi va alege o fată din familia lui Nahor din Mesopotamia. El i-a cerut să nu-l ia pe Isaac cu el acolo. Dacă nu s-ar fi găsit o tânără care să fie gata să-și părăsească rudeniile, atunci trimisul avea să fie dezlegat de jurământul său. Patriarhul l-a încurajat în lucrarea lui dificilă și delicată cu asigurarea că Dumnezeu avea să încoroneze cu izbândă misiunea sa. „Domnul, Dumnezeul cerului”, zicea el, „care m-a scos din casa tatălui meu și din patria mea… va trimite pe îngerul Său înaintea ta”. – Patriarhi și profeți, p. 171
Isaac a fost foarte mult onorat de Dumnezeu atunci când a fost făcut moştenitor al făgăduinţelor prin care lumea avea să fie binecuvântată, dar, cu toate acestea, când el avea patruzeci de ani, s-a supus judecăţii tatălui său, când l-a rânduit pe slujitorul său cu experienţă şi temător de Dumnezeu să-i aleagă o soţie. Şi rezultatul acestei căsătorii, aşa cum este el prezentat în Sfintele Scripturi, este un tablou duios şi plin de frumuseţea fericirii casnice: „Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.” – Solii pentru tineret, p. 464
Canaaniții erau idolatri, iar Domnul le poruncise celor din poporul Său să nu intre în relații de căsătorie cu ei, ca nu cumva să fie conduşi la idolatrie. Avraam era în vârstă şi se aştepta să moară curând. Isaac era necăsătorit. Lui Avraam i-a fost teamă de influența imorală care îl înconjura pe fiul lui şi dorea cu nerăbdare să i se aleagă o soție care să nu-l îndepărteze de Dumnezeu. El i-a încredințat problema aceasta slujitorului său credincios şi cu experiență, care îi administra toate proprietățile. Avraam i-a cerut slujitorului său să facă un legământ solemn cu el înaintea Domnului că nu va lua pentru Isaac o soție dintre canaaniți, ci va merge la cei din neamul său, care credeau în adevăratul Dumnezeu, şi va alege o soție pentru tânărul bărbat. Avraam i-a poruncit să nu-l ducă pe Isaac în țara din care venise el, deoarece oamenii de acolo erau aproape întru totul afectați de idolatrie. Dacă nu putea să găsească pentru Isaac o soție care să vrea să se despartă de neamul ei şi să vină acolo unde se afla el, atunci Eliezer urma să fie eliberat de legământul pe care îl făcuse. – Fiice ale lui Dumnezeu, p. 29
6. În Apocalipsa 19:1-9 se sărbătoresc două lucruri în același timp: sfârșitul femeii desfrânate și căsătoria dintre Hristos și mireasa Lui. Cum este posibil ca ambele evenimente să fie de fapt demonstrații ale caracterului drept și iubitor al lui Dumnezeu?
Infidelitatea se plătește cu multă durere. Consecințele afectează viața copiilor și a altor persoane. Chiar și cei mai răbdători dintre soții înșelați pot descoperi în cele din urmă că există un punct de unde nu mai există cale de întoarcere, dincolo de care căsnicia nu mai poate fi salvată. Când lumea noastră ajunge într-un punct în care inimile s-au împietrit suficient de mult încât să nu mai existe pocăință, nu mai are niciun sens continuarea istoriei și a durerii fără margini din cauza păcatului. Chiar dacă suferă după cei pierduți, cei care au suferit în această eră a păcatului acestui pământ pot sărbători că, în sfârșit, totul s-a terminat – și că lumea este restaurată conform planului inițial al lui Dumnezeu. De data aceasta nu va mai exista o lepădare de Dumnezeu, pentru că am învățat, pe pielea noastră, că Dumnezeu a avut dreptate cu privire la distrugerea care rezultă din separarea de El.
7. Cum înțelegi imaginea căsătoriei din Apocalipsa 21:1-4 și de ce este încărcată de speranță și perspectivă? Care este certitudinea ta?
„Căsătoria, o unire pe viață, este un simbol al unirii dintre Hristos și biserica Sa. Atitudinea pe care o manifestă Hristos față de biserică este atitudinea pe care soțul și soția trebuie să o manifeste unul față de altul” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 7, p. 46). Domnul Hristos a suferit inimaginabil de mult atunci când omenirea L-a respins și le-a oferit altor dumnezei afecțiunea care I se cuvine Lui. Cu toate acestea, chiar și atunci, El S-a dat pe Sine pentru noi, a plătit cu prețul vieții Lui infidelitățile și adulterele noastre, astfel încât, dacă ne pocăim și renunțăm la ele, să avem perspectiva vieții veșnice.
8. Ce ni se spune în 1 Petru 1:18,19 și ne clădește certitudinea sfârșitului descris în Apocalipsa 21:1-4?
Comentariu EGW
Toţi cei care ţin la interesele lor veşnice trebuie să fie puşi în gardă cu privire la invazia scepticismului. Vor fi atacaţi în special pilonii adevărului. Este imposibil să stai departe de ironiile, de raţionamentele false şi de ideile subtile şi otrăvitoare ale necredinţei moderne. Satana îşi adaptează ispitele pentru toate categoriile de oameni. Pe cei inculţi îi asaltează cu batjocură, iar pe cei educaţi îi întâmpină cu obiecţii ştiinţifice şi raţionamente filozofice, concepute în aşa fel încât să provoace neîncredere sau dispreţ la adresa Scripturilor. Chiar şi tinerii fără experienţă îşi permit să ridice semne de întrebare cu privire la principiile fundamentale ale creştinismului. Această necredinţă tinerească, aşa superficială cum e, îşi are influenţa ei. Mulţi sunt determinaţi astfel să ridiculizeze credinţa părinţilor lor şi să-L batjocorească pe Duhul harului (Evrei 10:29). Câte vieţi care promiteau să fie o onoare pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume n-au fost astfel ruinate de suflul nociv al necredinţei! Toţi cei care se încred în deciziile înfumurate ale raţiunii umane şi care îşi imaginează că pot explica tainele divine şi pot ajunge la adevăr fără ajutorul înţelepciunii lui Dumnezeu sunt prinşi în capcana lui Satana. …
Când va veni timpul de probă, se va descoperi cine sunt cei care au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula lor de viaţă. Vara nu se observă nicio deosebire între brazi şi ceilalţi copaci, dar, când vine viscolul iernii, brazii rămân neschimbaţi, pe când ceilalţi copaci îşi pierd frunzele. Tot astfel, s-ar putea ca, acum, pretinşii creştini să nu se deosebească de creştinii adevăraţi, dar vine timpul când distincţia va fi clară. Să renască opoziţia, să domnească din nou fanatismul şi intoleranţa, să se aprindă persecuţia, şi atunci cei cu inima împărţită şi ipocriţii se vor clătina şi vor renunţa la credinţă, dar creştinul adevărat va sta tare ca o stâncă, credinţa lui va fi mai puternică, speranţa lui va fi mai strălucitoare decât în zilele de prosperitate. – Tragedia veacurilor, p. 600, 602
În ziua judecăţii de apoi, fiecare fiinţă pierdută va înţelege natura propriei respingeri a adevărului. Jertfa de pe cruce va fi prezentată și adevărata ei însemnătate va fi înţeleasă de fiecare minte ce a fost orbită de păcat. În faţa priveliștii de pe Golgota, cu jertfa ei tainică, păcătoșii vor sta condamnaţi. Se va da la o parte orice scuză mincinoasă. Apostazia oamenilor se va arăta sub odioasa ei înfăţișare. Oamenii vor vedea ce au ales. Atunci va fi clarificată orice întrebare cu privire la adevăr și rătăcire, care a existat în lupta aceasta îndelungată. Întregul univers va vedea că Dumnezeu nu este vinovat de existenţa sau dăinuirea răului. Se va demonstra că hotărârile lui Dumnezeu nu au nicio legătură cu păcatul. Nu a existat niciun defect în cârmuirea lui Dumnezeu, niciun motiv de nemulţumire. Atunci când vor fi date pe faţă gândurile tuturor inimilor oamenilor, atât cei credincioși, cât și cei răzvrătiţi vor afirma împreună: „Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău?... pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:3,4). – Hristos, Lumina lumii, p. 58
După ce ți-ai dat seama cât de multe informații sunt disponibile în restul Bibliei pentru a aprofunda cunoștințele despre profeție, poți fi tentat să le aplici în exces. De-a lungul secolelor, unii creștini au pus accent pe simbolismul și imaginile găsite în relatările biblice până în punctul în care au început practic să trateze narațiunea istorică drept un mit. Deși aproape peste tot în Scriptură se găsesc diferite niveluri de aprofundare a sensurilor, trebuie să ne amintim întotdeauna că Dumnezeu are modul Lui de a lua evenimente reale, cu oameni reali, și a le folosi pentru a ne învăța lucruri despre interacțiunile Sale viitoare cu biserica. Ospățul de nuntă din Cana, de exemplu, ne poate ajuta să înțelegem metafora căsătoriei folosită în profeție, dar nunta a fost un eveniment real. „Cuvintele lui Hristos au asigurat cele necesare pentru sărbătoare. Tot atât de îmbelşugat este și harul Său, care şterge nelegiuirile oamenilor şi care înnoieşte şi susţine sufletul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 149).
Zilnic:
Apocalipsa 12
Apocalipsa 13
Apocalipsa 14
Apocalipsa 15
Apocalipsa 16
Apocalipsa 17
Apocalipsa 18
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 16
1. Ce loc este departe de fața șarpelui?
2. Cine a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei?
3. Cum este numit Templul care a fost văzut deschis în cer?
4. Cine este al optulea împărat?
5. Ce nu a adăugat ceremonia punerii mâinilor asupra lui Pavel și Barnaba?
Studiu suplimentar
Tragedia veacurilor, cap. 40: „Poporul lui Dumnezeu salvat”, p. 651, 652.
Privire generală
În structura literară a relatării creației din Geneza, instituția căsătoriei, care apare în a șaptea secțiune (Geneza 2:21-24), este paralelă cu instituția Sabatului, care apare în a șaptea zi (Geneza 2:1-3). Această paralelă numerologică evidențiază o lecție de mare importanță: relația dintre Dumnezeu și familia umană trebuie înțeleasă în lumina sacramentului căsătoriei.
Metafora căsătoriei se va repeta în stadiile timpurii ale poporului Israel, la momentul exodului. Motivul geloziei, adesea asociat cu motivul adulterului conjugal, se regăsește, de exemplu, în documentul de legământ al Decalogului (Exodul 20:5; compară cu Numeri 25:1; Deuteronomul 4:23,24). Legământul dintre Dumnezeu și poporul Său este astfel înțeles în termeni conjugali. Dumnezeu Își iubește poporul (Deuteronomul 7:8), iar de la Israel, la rândul lui, este de așteptat să Îl iubească pe Dumnezeu (Deuteronomul 6:5). Cuvântul ebraic yada’, „a cunoaște”/„a ști”, care descrie relația sexuală, intimă și personală dintre soț și soție (Geneza 4:1, EDCR, BTF; 19:8), este folosit în originalul ebraic pentru a face referire la relația dintre Dumnezeu și poporul Său (Psalmii 16:11; Ieremia 2:2,3; Ezechiel 16:3-32).
De aceea este imperativ să studiem dimensiunile biblice ale relației conjugale pentru a înțelege mai bine semnificația metaforei căsătoriei.
Comentariu
Să studiem mai întâi modelul biblic al căsătoriei așa cum este exemplificat de formarea a două cupluri din cartea Geneza: Adam-Eva și Isaac-Rebeca! Ulterior vom analiza simbolismul conjugal în aplicațiile lui profetice: adică modul în care metafora „curvei” și cea a „miresei” ilustrează eșecul și, respectiv, succesul relației dintre Dumnezeu și omenirea căzută.
Adam și Eva
Potrivit textelor biblice, căsătoria a fost instituită în Eden, în prima zi a istoriei umanității (Geneza 1:26,27; 2:18,20-23). Așadar este de așteptat ca aceste texte străvechi și inspirate ale cărții Geneza să conțină principiile fundamentale ale căsătoriei și prin urmare să fie utile în studiul nostru.
„După chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27) – Este interesant că este folosit pluralul obișnuit pentru a descrie inițiativa lui Dumnezeu de a crea cuplul de oameni: pluralul verbului na‘aseh, „să facem” (Geneza 1:26), se referă la relația existentă în cadrul Dumnezeirii. Faptul că Dumnezeu a creat cuplul „după chipul Său” (Geneza 1:27) implică ideea că, în calitate de cuplu, Adam și Eva trebuiau să reflecte modelul relației din interiorul Divinității. Această paralelă nu ar trebui însă interpretată literal, ca și când ar însemna, de exemplu, că există o relație sexuală sau o ierarhie în cadrul Dumnezeirii. Ideea este pur și simplu că, așa cum există iubire și unitate între cele trei Persoane ale Dumnezeirii, ar trebui să existe iubire și unitate între bărbat și femeie (vezi Geneza 2:24; Ioan 15:9,12,17; Efeseni 4:1-6).
„Un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18) – Cuvântul ‘ezer, „ajutor”, este de obicei folosit pentru a exprima actul lui Dumnezeu de salvare (Exodul 18:4; Psalmii 33:20 etc.). Cuvântul kenegdo, „potrivit pentru el”, înseamnă literal „ca/asemenea” (ke) și „unul înaintea celuilalt” (negdo). Cei care formează cuplul sunt așadar descriși drept unul „ca” celălalt și „unul înaintea celuilalt”.
Dinamica reciprocității dintre bărbat și femeie la creație și după cădere constituie, de asemenea, o imagine care semnifică legământul dintre Dumnezeu și poporul Său (compară cu Cântarea cântărilor 6:3; Geneza 3:16; Efeseni 5:21-28).
Isaac și Rebeca
Istoria căsătoriei dintre Isaac și Rebeca este consemnată în Geneza 24, cel mai lung capitol din Geneza. Această narațiune conține o lecție despre prezența lui Dumnezeu. Domnul (YHWH), care nu vorbește niciodată în acest capitol, este totuși menționat de 17 ori. Un alt cuvânt-cheie din capitol este verbul „a (se) duce/a ieși” (halak), care apare tot de 17 ori, de 7 ori în legătură cu Rebeca. „Ieși” este verbul care a demarat călătoria lui Avraam ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu (Geneza 12:1,4). Rebeca este prin urmare văzută ca un al doilea Avraam. Ideea generală a acestui capitol este că mariajul este locul prezenței lui Dumnezeu, locul salvării oferite de Dumnezeu. Căsătoria dintre Isaac și Rebeca prezintă, prin urmare, o serie de elemente instructive care ne ajută să înțelegem legământul dintre Dumnezeu și poporul Său.
Dumnezeu inițiază legământul – La fel cum a existat o deplasare a lui Avraam (Eliezer și Isaac) spre locul unde era viitoarea mireasă, și Dumnezeu este Cel care face primul pas către poporul Său, mireasa Sa. Cu toate acestea, Dumnezeu nu Își impune legământul. În același mod, Eliezer ia în considerare libertatea miresei, care poate decide să nu-l urmeze: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze” (Geneza 24:5).
Răspunsul miresei – Rebeca nu ezită să îl urmeze și, la întrebarea: „Vrei să te duci?”, răspunde printr-un singur cuvânt: ’elek, „mă duc” (Geneza 24:58, EDCR), ceea ce constituie ultima ocurență a verbului halak („a se duce/a ieși/a pleca”) în legătură cu Rebeca. Ținând cont de contextul cultural, în care femeia nu trebuia să aibă un cuvânt de spus în privința căsătoriei ei, este surprinzător faptul că Rebeca este consultată în această privință. În acest caz, totul depinde de acordul sau refuzul ei, deoarece ea are ultimul cuvânt în această chestiune. Mai mult, răspunsul Rebecăi este același cu răspunsul dat de patriarhul Avraam. Se face trimitere la verbul care exprimă ieșirea lui Avraam din Mesopotamia: wayyelek, „a plecat” (Geneza 12:4). În acest sens, pașii Rebecăi urmează pașii lui Avraam.
Partea rugăciunii – Eliezer s-a rugat pentru succesul călătoriei lui (Geneza 24:12) și ca Rebeca să îi dea apă de băut (Geneza 24:14). Apoi, așa cum s-a rugat, Rebeca „i-a dat să bea” (Geneza 24:18). De asemenea, Isaac s-a rugat pentru succesul întâlnirii lui cu Rebeca (Geneza 24:63). După care privirea Rebecăi a întâlnit-o pe cea a lui Isaac (Geneza 24:64).
Partea iubirii – Textul biblic relatează că Isaac a iubit-o pe Rebeca abia după ce s-au căsătorit (Geneza 24:67). Dragostea implică fidelitate, datoria de a „gust[a] viața cu nevasta pe care o iubești” (Eclesiastul 9:9). Acest concept ebraic al iubirii a inspirat teologia ebraică. Experiența iubirii conjugale a fost folosită ca model pentru legământul dintre Dumnezeu și poporul Său (Osea 2:2; 3:1). Conceptul de iubire din Vechiul Testament face parte din conceptul de legământ (Deuteronomul 7:9). Astfel, atunci când îi cheamă pe oameni să-L iubească, Dumnezeu nu are în vedere o experiență sentimentală de moment; a-L iubi pe Dumnezeu presupune angajamentul de a trăi cu El pe viață (Deuteronomul 6:5-9; Exodul 20:6).
Prostituata și mireasa
Experiența maritală i-a inspirat pe profeți. Când Îi era necredincios lui Dumnezeu și mergea după alți dumnezei, poporul lui Dumnezeu era comparat cu o prostituată – „curvă” –, iar despre legământul căsătoriei se afirma că era rupt. Pe de altă parte, atunci când poporul lui Dumnezeu Îi era credincios, legământul de căsătorie era celebrat, iar poporul Israel, sau biserica, era comparat cu o mireasă frumoasă.
„Curva” lui Dumnezeu – În cartea Osea, simbolismul conjugal vizează atât o idee spirituală, cât și o realitate istorică. Profetul Osea este chemat de Dumnezeu să ia „o nevastă curvă [...] căci țara a săvârșit o mare curvie, părăsind pe Domnul” (Osea 1:2). Aceste cuvinte trebuie interpretate atât literal, cât și spiritual. Această femeie „este iubită de un ibovnic [altcineva decât soțul ei]” și comite adulter, la fel cum copiii lui Israel, pe care Dumnezeu îi iubea, s-au dus după alți dumnezei (Osea 3:1); în acest sens, ea este o adevărată prostituată de meserie, așa cum erau aceste femei la acea vreme în Canaan. Prin urmare, când l-au văzut pe profet căsătorindu-se cu o femeie de moravuri ușoare, cei din poporul Israel s-au identificat cu femeia adulteră cu care s-a căsătorit Dumnezeu.
Mireasa lui Dumnezeu – În cartea Ezechiel, femeia sau mireasa ca simbol al poporului lui Dumnezeu este descrisă progresiv. Când a găsit-o Dumnezeu, era doar o nou-născută murdară și urâtă, de origine păgână (Ezechiel 16:3). Apoi Dumnezeu a avut grijă de ea. A curățat-o și a hrănit-o, iar ea a crescut și s-a făcut „foarte frumoasă” (Ezechiel 16:13, BTF), reprezentând splendoarea lui Dumnezeu, cu care El a binecuvântat-o (Ezechiel 16:14). Același calificativ ebraic, me’od me’od, „foarte”, este folosit în cartea lui Ezechiel pentru a caracteriza nelegiuirea femeii, care era „foarte mare” (Ezechiel 9:9, NTR). Ceea ce Dumnezeu făcuse „foarte” bun a devenit „foarte” rău.
Prostituata și mireasa – Evocând profeții evrei, cartea Apocalipsa folosește metafora căsătoriei pentru a ilustra contrastul dintre cele două categorii de femei. „Mireas[a] împodobită pentru bărbatul ei” reprezintă poporul lui Dumnezeu cu care Dumnezeu va locui în „Noul Ierusalim” (Apocalipsa 21:2). Pe de altă parte, „curva cea mare” reprezintă biserica adulteră „care strica pământul cu curvia ei” (Apocalipsa 19:2).
Aplicație
Metafora căsătoriei poate fi aplicată în trei domenii ale vieții unui creștin: în relația personală cu Dumnezeu, în relația cu partenerul de viață și în biserică.
1. Cu Dumnezeu: În ce fel se aplică metafora căsătoriei la relația ta personală cu Dumnezeu și cum o clarifică? Cum te ajută această ilustrație să integrezi mai bine religia în viața ta? Cum te învață că Dumnezeu nu trebuie să fie prezent doar atunci când te rogi și când te închini în biserică, ci peste tot și în orice moment? În ce moduri te învață metafora căsătoriei să umbli cu Dumnezeu: noaptea când dormi, ziua când lucrezi, gândești, vorbești, cânți, mănânci, te joci și râzi, precum și în momentele în care suferi, plângi și te chinui? Enumeră exemple de momente în care simți și înțelegi că Dumnezeu este aproape de tine și în care simți că este departe de tine sau trist pentru tine.
2. Cu partenerul de viață: În lumina modelului biblic de căsătorie, gândește-te, dacă ești căsătorit, la relația ta cu partenerul tău de viață. Acordă-i o atenție voioasă celui „pe care [îl] iubești în tot timpul vieții tale” (Eclesiastul 9:9) și „supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21; compară cu Geneza 3:16). Descoperă chipul lui Dumnezeu în soțul sau soția ta, respectă și bucură-te de diferențele dintre voi (Geneza 1:26)! Cum se îmbină principiul unității cu principiul diferențelor (Geneza 2:24)?
3. În biserică: Discutați în grupă relația dintre biserică și caracterul lui Dumnezeu. Cum se aplică dragostea și neprihănirea lui Dumnezeu la viața bisericii? Găsește exemple concrete în care tu, sau biserica ta, ai dat greș și altele, în care ai avut succes.
Studiul 3, 12-18 aprilie
