Privire generală
Aflați în centrul Bibliei, psalmii conțin mărturii despre modul în care se rugau și se închinau israeliții din vechime. Nu doar cei care erau preoți se rugau, ci și oamenii de rând, poeții și împărații Îi cântă laude Creatorului și Mântuitorului. Dar totodată plâng și strigă către Domnul, dorind judecata și mântuirea Sa. În acești psalmi care reflectă suferința poporului Israel de odinioară se găsesc și imagini profetice referitoare la sfârșitul timpului, când marele Judecător va veni în sfârșit ca răspuns la dorința popoarelor. Caracteristica escatologică a acestor psalmi a fost remarcată de numeroși cercetători biblici.
În următoarele două studii vom cerceta aceste poezii și imnuri sacre pentru a găsi mesaje care ne vorbesc nouă, celor care trăim în vremea sfârșitului. Ne vom gândi la suferința noastră, la frustrările noastre și la experiențele noastre dureroase ca răspuns la tăcerea lui Dumnezeu. Vom căuta pacea în perioadele de suferință și de război. Vom plânge împreună cu oamenii din psalmi. Dar vom fi de asemenea mângâiați și întăriți în speranța noastră pe măsură ce vom afla despre realitatea și certitudinea promisiunii lui Dumnezeu. Răspunsul nostru final va fi atunci să ne închinăm Domnului. Atunci vom înțelege mai bine profunzimea și semnificația dorinței poporului Israel. Dar, mai important, vom descoperi cât de relevante sunt cântecele din psalmi ale acestor poeți și preoți, pentru noi, care trăim în vremea sfârșitului.
Comentariu
Pentru această incursiune în „sufletul” mesajului profetic, am ales patru psalmi:
Psalmul 122, pentru apelul său arzător și emoționant: „Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului” (v. 6);
Psalmii 15 și
24, pentru că ambii exprimă nedumerire cu privire la absența Domnului și pun aceleași întrebări tulburătoare: „Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?” (15:1), „Cine va putea să se suie la muntele Domnului?” (24:3), și
Psalmul 51, pentru implorarea înfiorată în fața prezenței Domnului în templul Său: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule” (
Psalmii 51:10).
Deși
Psalmul 122 îi este atribuit lui David, mulți cercetători biblici au pus la îndoială această legătură, pe baza referirii la „Casa Domnului” (122:1,9). Se consideră că David nu ar fi putut menționa „Casa Domnului”, adică templul din Ierusalim, pur și simplu pentru că templul nu fusese construit încă în vremea sa. Dar cortul întâlnirii din vremea lui David este adesea numit „Casa Domnului” (
1 Samuel 1:7,24; Judecătorii 19:18). Astfel, ceea ce se pierde din vedere în această argumentare este faptul că muntele Moria, care avea să devină locul de amplasare a Ierusalimului, este de asemenea numit „muntele Domnului”, foarte devreme în istoria biblică (
Geneza 22:14, NTR, BTF). Noțiunile de „Casa Domnului” și de „Ierusalim” trebuie prin urmare interpretate într-un sens spiritual, care transcende perioada propriu-zisă a lui David. În timp ce David se roagă pentru pacea Ierusalimului, suntem inspirați să considerăm Ierusalimul pământesc o ilustrare a celui ceresc și să visăm la pacea și la judecata care se vor răspândi ca razele până la marginile pământului, ca o binecuvântare pentru popoare (
Geneza 22:17,18; compară cu 12:3).
Faptul că David, războinicul, se gândește la pacea Ierusalimului sugerează că lumea va duce un război împotriva Ierusalimului. Profetul are în vedere evenimentul de la „Armaghedon”, așa cum este prezis în
Apocalipsa 16:16 și în
Daniel 11:45. Numele „Armaghedon”, care înseamnă „muntele adunării”, se referă la muntele Domnului, unde poporul lui Dumnezeu se adună pentru a se închina. Această „adunare” se referă și la adunarea popoarelor care vor veni să atace poporul lui Dumnezeu. Expresia „muntele Domnului” reprezintă, la nivel de simbol, Sionul sau Ierusalimul spiritual. Așadar David vede profetic că pacea lumii depinde de pacea Ierusalimului. Prin urmare el ne îndeamnă să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, de care depinde pacea, binecuvântarea și salvarea lumii.
În
Psalmii 15 și 24, David pune o întrebare care vizează același eveniment, și anume ocuparea „muntelui sfânt”, care se referă la Noul Ierusalim din cer. Doar că răspunsul la întrebare este diferit în cei doi psalmi. În
Psalmul 15 se pune accent pe nivelul uman și pe grija pentru poporul lui Dumnezeu. Descrierea celor drepți se află aici în contrast cu descrierea celor răi din
Psalmul 14, care persecută poporul lui Dumnezeu (14:4) – identificat drept „neamul neprihănit” (14:5). Poporul lui Dumnezeu caută „scăpare” la Domnul (14:5,6) și dorește eliberarea oferită de El, care va veni „din Sion” (14:7).
Psalmul 15 continuă în aceeași direcție, prin urmare se naște întrebarea: „Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?” (15:1). Pentru a răspunde la această întrebare, psalmistul face referire la cei din poporul lui Dumnezeu, care, spre deosebire de cei nelegiuiți din psalmul precedent, trăiesc conform unor principii de conduită, echivalate cu Cele Zece Porunci: trei sunt pozitive (15:2), iar șapte sunt negative (15:3-5). Primul principiu le include pe toate celelalte: „Cel ce umblă în neprihănire…” (15:2). Cuvântul ebraic
tamim („în neprihănire”, VDC) înseamnă „cu integritate” (NTR, BTF), fără prefăcătorie, și sugerează o religie autentică în care nu există falsitate sau perfidie. Religia poporului lui Dumnezeu se bazează pe temerea de Domnul, exprimată în centrul psalmului (vezi 15:4). De remarcat de asemenea că aceste principii sunt, în esență, de ordin etic, referindu-se la modul în care îi tratăm pe ceilalți. Ele se referă la comportamentul negativ: minciuna (15:2), calomnia (15:3) și înșelăciunea (15:5).
Psalmul 24 completează
Psalmul 15. În timp ce
Psalmul 15 are o perspectivă existențială,
Psalmul 24 are o perspectivă cosmică, redată în trei secțiuni. Se începe cu o recunoaștere a Dumnezeului creației, care stăpânește asupra universului (24:1,2). Apoi se trece la chemarea la închinare, prin întrebarea: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului?” În psalmi închinarea este, în general, o reacție a omului la creația lui Dumnezeu (95:6; 100:1-3). A doua secțiune (24:3-6) răspunde la întrebarea din versetul 3, accentuând că numai cei care au „mâinile nevinovate și inima curată” și care nu s-au dedat idolatriei sunt demni să urce pe muntele Domnului, adică să se închine (24:4). Psalmul nu face referire aici la un ideal de perfecțiune absolută. Ulterior, acești închinători sunt descriși ca „generația celor ce-L caută” pe Domnul (
Psalmii 24:6, NTR, BTF).
A treia secțiune (24:7-10) este despre venirea Împăratului slavei. Dumnezeu este descris aici ca un războinic victorios, „viteaz în lupte” (24:8), care a înfrânt forțele răului și ale haosului și, prin urmare, a restabilit ordinea creației. Cu alte cuvinte, idealul religios al poporului lui Dumnezeu, care așteaptă salvarea din Sion, este atât un ideal vertical, cât și orizontal. Acesta este alcătuit din credința personală în Dumnezeul invizibil și din speranța în împărăția viitoare; prin urmare, este deopotrivă iluminator (conferă înțelepciune) și apocaliptic.
Potrivit antetului Psalmului 51, această rugăciune trebuie să fi fost scrisă de David când a fost confruntat de profetul Natan în legătură cu păcatul lui. Dar această rugăciune poate fi înțeleasă și interpretată și ca o implorare tipică oricărei persoane care este conștientă de nelegiuirea ei și care dorește să se întâlnească cu Dumnezeul nostru, care ne vine în întâmpinare.
Rugăciunea începe cu apelul lui David la Dumnezeu să îl ierte, să aibă milă pentru „fărădelegile” lui (51:1). Apoi psalmul se împarte în două. Prima parte (51:1-9) este o implorare ca Dumnezeu să îi ierte „fărădelegile”, care îl separă de El. Dumnezeu este descris aici ca îndurător (51:1), iubitor de adevăr (51:6) și ascunzându-Și fața (51:9). Păcatul este atât de mare și de profund încât, pentru a-l desemna, sunt folosite toate cuvintele care exprimă ideea de păcat: khet’, „păcat”; peșa‘, „fărădelege”; awon, „nelegiuire”. Pentru a reda magnitudinea păcatului său, poetul folosește o hiperbolă: păcatul lui a început încă de la concepția lui în pântecele mamei lui (51:5). Prin urmare, singura modalitate ca el să se apropie de Dumnezeu și să-Și recupereze relația cu El este ca păcatul lui să dispară, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În prima secțiune, rugăciunea este punctată de câteva cuvinte-cheie care exprimă această idee de ștergere: „șterge” (51:1,9), „spală” (51:2,7), „curățește” (51:2,7).
A doua parte a psalmului (51:10-19) se concentrează pe ideea de reînnoire. Cuvintele-cheie sunt „zidește”, „pune”, „dă-mi iarăși”. Dumnezeu este descris drept Creatorul (51:10,12,15) și Mântuitorul (51:14). Psalmul se încheie cu imaginea zidurilor Ierusalimului și a jertfei care este acceptată de Dumnezeu (51:18,19).
Aplicație
1. Ce înseamnă pentru noi astăzi apelul psalmistului la rugăciuni înălțate „pentru pacea Ierusalimului”? Ce să facem pentru a avea parte de ea?
2. Meditează la recomandarea Domnului Isus din
Matei 6:10. Această rugăciune nu este doar despre o soluție spirituală pentru lumea noastră tulburată, ci despre venirea lui Isus pentru a
schimba lumea. Discutați.
3. De ce speranța noastră în venirea Domnului, îngrijorarea legată de semnele timpului, evenimentele senzaționale care se desfășoară în lume și dorința noastră de a ne pregăti pentru împărăția lui Dumnezeu ar trebui să completeze efortul nostru personal de a ne dezvolta caracterul, în calitate de creștini? Discutați de ce eforturile noastre religioase în vederea sfințirii și idealul nostru de sfințenie ar trebui să ne facă mai înțelegători cu semenii noștri și mai etici în modul în care îi tratăm.
4. Activitate: Întrucât trăim în vremuri de război peste tot în lume, trebuie să învățăm să ne rugăm pentru „pacea Ierusalimului”. Această noțiune înseamnă că pacea lumii ar trebui să facă parte din preocupările noastre. Învățați să manifestați milă, empatie pentru oamenii care suferă în condiții de război.