În psalmi (II)
Text de memorat
De memorat: „Te __ popoarele, Dumnezeule, toate __ Te laudă. Se _____ neamurile şi se veselesc, căci Tu __ popoarele cu __ şi __neamurile pe pământ” (Psalmii 67:3,4).
Atunci când ne gândim la evenimentele finale, avem tendința să ne concentrăm pe fiarele și puterile din Apocalipsa. Bineînțeles, ele au un rol major, important. Altfel, Dumnezeu nu le-ar fi pus în Biblie ca noi să le înțelegem (vezi Apocalipsa 1:3). Profeția însă abordează și probleme-cheie asociate cu: păcatul și suferința, judecata, lupta dintre bine și rău, natura dreptății și a nedreptății, persecuția și multe altele.
Aceste probleme sunt abordate și de psalmi, cu mare profunzime, explorând aproape toate emoțiile umane posibile – de la deznădejde întunecată la bucurie nestăpânită. Vedem cum poporul Israel se pregătește de luptă împotriva forțelor întunericului. Citim despre persoane care se luptă să înțeleagă de ce Dumnezeu nu abordează răul mai direct și mai prompt, o întrebare pe care, fără îndoială, ne-am pus-o cu toții. Suntem îndrumați către sanctuar pentru răspunsuri și există, de asemenea, apeluri repetate la statutul lui Dumnezeu de Creator. Nu sunt acestea probleme și întrebări cu care și noi, în contextul nostru de astăzi, ne luptăm? Bineînțeles că sunt – motiv pentru care vom continua să studiem cartea Psalmii pentru a afla mai multe despre aceste adevăruri cruciale.
31 mai: Ziua Lucrării în Penitenciare
Comentariu EGW
Mântuitorul știa că niciun argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile împietrite și nu ar fi putut străpunge crusta egoismului și a spiritului lumesc. El știa că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestrați cu putere cerească și că Evanghelia își va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite și cu buze elocvente, printr-o cunoaștere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul și Viața. Lucrarea încredințată ucenicilor cerea multă destoinicie, căci curentul adânc al răutății urma să se prăvălească asupra lor cu putere. La comanda forțelor întunericului era un conducător foarte ager și hotărât, iar urmașii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care Dumnezeu avea să li-l dea prin Duhul Sfânt. – Faptele apostolilor, p. 31
Acum, ochiul Mântuitorului pătrunde viitorul. El privește la câmpul mai întins în care, după moartea Lui, ucenicii aveau să mărturisească pentru El. Privirea Lui profetică cercetează toate experiențele slujitorilor Săi de-a lungul veacurilor, până va veni El a doua oară. El le arată urmașilor Săi luptele pe care aveau să le întâmpine. El descoperă caracterul și planul luptei. El le prezintă pericolele cu care aveau să se confrunte, sacrificiul de sine care urma să li se ceară. El dorește ca ei să știe cât vor avea de suferit, ca să nu fie luaţi pe neașteptate de către vrăjmași. Lupta lor nu trebuia să fie dusă „împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Ei se vor lupta cu forţe supranaturale, dar sunt asiguraţi de ajutor supranatural. Toate fiinţele inteligente cerești se află în oștirea aceasta. Și în rândurile ei nu sunt numai îngeri. Duhul Sfânt, reprezentantul Conducătorului oștirii Domnului, Se coboară pentru a conduce lupta.
Slăbiciunile noastre pot fi multe, păcatele și greșelile noastre pot fi urâte, dar harul lui Dumnezeu este pentru toţi cei ce-l caută cu pocăinţă. Tăria Atotputerniciei e rânduită să le dea ajutor celor care se încred în Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 352
Dumnezeu ne trece prin încercări ca noi să ne apropiem mai mult de El. Psalmistul spune: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl izbăvește din toate.” David a fost un om reprezentativ. Istoria sa este de interes pentru fiecare suflet care se luptă pentru victorii veșnice. În viața sa, două puteri s-au luptat pentru stăpânire. Necredința și-a adunat forțele și a încercat să eclipseze lumina care strălucea asupra lui de la tronul lui Dumnezeu. În inima lui, bătălia a continuat zi de zi, Satana contestând fiecare pas înainte făcut de forțele dreptății. David a înțeles ce înseamnă să lupți împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac. Uneori părea că inamicul va câștiga victoria. Dar, în cele din urmă, credința a învins, iar David s-a bucurat de puterea mântuitoare a lui Iehova. – ”That Your Joy Might Be Full,” Signs of the Times, August 11, 1909, par. 9
1. Ce mesaj de speranță putem extrage din Psalmul 46, în mijlocul agitației vieții de acum și știind ce se va abate asupra pământului în marea luptă din zilele sfârșitului?
Psalmul 46 pare să facă referire la o temă pe care o găsim în Epistola către evrei: existența a ceva mai bun. Isus Hristos este mai bun decât marele-preot pământean, jertfa Lui este mai bună decât toate jertfele animale, iar sanctuarul ceresc este mai bun decât ilustrările care au existat pe pământ. Acest psalm are însă o abordare diferită. Autorul nu pune lucruri bune în contrast cu lucruri mai bune, ci pune în paralel o lume răzvrătită – și consecințele teribile ale acestei răzvrătiri – cu perspectiva lucrurilor mai bune pe care Dumnezeu le are în plan pentru noi.
Fără îndoială acest psalm este plin de speranță și de făgăduința că până și în mijlocul pustiirii, încercărilor, suferinței și războaielor cu care ne confruntăm, în cele din urmă ne vom găsi liniștea și vom cunoaște faptul că El este Dumnezeu (Psalmii 46:10, BTF), convinși că într-o zi toate acestea se vor sfârși și că Dumnezeu va „fi înălțat pe pământ” (Psalmii 46:10, BTF).
De notat și ce scrie în versetul 2: „De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.” Nu putem să nu ne ducem cu gândul la scenele care vor avea loc la a doua venire: „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor” (Apocalipsa 6:14); la „venirea zilei lui Dumnezeu, […] cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului” (2 Petru 3:12). Lumea noastră prezentă, cu toate relele care o însoțesc, nu va dura la nesfârșit, iar mintea noastră de acum abia dacă poate cuprinde perspectiva în legătură cu ce va urma după aceea. Pentru moment însă, trebuie doar să rezistăm, să rămânem în credință și să ne ținem strâns de revelația lui Dumnezeu pe care o avem, în special prin jertfa Domnului Isus.
Oricât de rău ar sta lucrurile în această lume (și știm că vor sta și mai rău), ce speranță găsești în cunoașterea bunătății, puterii și caracterului lui Dumnezeu?
Comentariu EGW
În toţi aceia care acceptă să fie instruiţi de Dumnezeu trebuie să se descopere o viaţă care nu e în armonie cu lumea, cu obiceiurile şi practicile ei; fiecare are nevoie de o experienţă personală în obţinerea cunoaşterii voinţei lui Dumnezeu. Trebuie ca fiecare dintre noi să-L auzim vorbind inimii noastre. Când orice glas amuţeşte şi aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face şi mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: „Opriţi-vă (în KJV – «Fiţi liniştiţi») şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46:10). Numai aici poate fi găsită adevărata odihnă. Şi aceasta e pregătirea adevărată pentru aceia care lucrează pentru Dumnezeu. În mijlocul mulţimii grăbite şi în vâltoarea activităţii intense a vieţii, sufletul astfel înviorat va fi înconjurat cu o atmosferă de lumină şi pace. Viaţa va răspândi un miros plăcut şi va descoperi o putere divină, care va ajunge la inima oamenilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 363
O, lasă sufletul să se frângă de dor după Dumnezeu! Exercită credința care nu va înceta să se prindă de Dumnezeu! Cei trudiți și împovărați să vină la Hristos! Strigă tare după Mângâietorul! Cei slabi și neîncrezători să se apropie de Dumnezeu și El se va apropia de ei. Prinde-te de Dumnezeu cu credință serioasă și perseverentă! – Letter 96, 1901, par. 13.
În timpul vieții Sale pe pământ, Domnul Isus le-a spus frecvent ucenicilor Săi: „Veniți după Mine!” „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Cu siguranță ne vor confrunta cu obstacole în drumul nostru, dar trebuie să mergem înainte plini de curaj, fără să ne plângem. Domnul este bun. El este un ajutor prezent în vreme de nevoie. Dacă Îi spunem Domnului toate necazurile noastre și credem în Cuvântul Său, El va asculta și va răspunde la rugăciune. El ne invită să venim la El. „Cereți”, spune El, „și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide” (Matei 7:7). Vistieria Sa este plină. Putem lua din ea continuu. Nu se va epuiza niciodată.
Este Domnul vreodată obosit de rugăciunile noastre? Nu, nu. Când Îl rugăm stăruitor, cu toată inima, El aude. El ne va spune: „Iată-mă” (Isaia 58:9). Nu trebuie să fim niciodată descurajați. Dacă ar trebui să depindem de noi înșine pentru a rezolva problema mântuirii, am putea să fim neîncrezători în noi înșine și plini de nedumeriri dificile. Dar această povară nu a fost pusă asupra noastră. Ascultați și înțelegeți această invitație, cea mai prețioasă dată fiecărei ființe umane: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30). Ar trebui să spunem, fiecare dintre noi: „Prin harul lui Dumnezeu, voi îndeplini condițiile.” – Letter 14, 1902, par. 13, 14
Mare parte din limbajul cărții Psalmii este simbolic, dar, când are legătură cu resetarea finală a planetei noastre, avem puține motive să credem că este doar simbolic. Psalmul 46 ne reamintește că pământul fizic va fi profund afectat de revenirea lui Hristos. Dar nu doar stâncile și oceanul vor fi afectate, ci și nefastele sisteme de guvernare umană, care au cauzat atât de multă suferință de-a lungul mileniilor. În cele din urmă, toate aceste puteri și tot răul și suferința vor lua sfârșit pentru totdeauna.
2. Ce ne spune Ieremia 4:23-36 despre soarta acestei lumi, cel puțin până când vor fi „un cer nou și un pământ nou” (Apocalipsa 21:1)?
Profețiile biblice ne arată ce se va întâmpla cu această lume. Viziunea din Daniel 7, de exemplu, ne arată o mare furtunoasă din mijlocul căreia se ridică națiunile lumii. Vânturile conflictelor suflă pe marea neamurilor (pământul), dând naștere la împărății lumești una după alta, fără ca vreuna dintre ele să poată rezolva problemele care afectează umanitatea. Liderii pământeni în care îndrăznim să avem încredere se dovedesc aproape întotdeauna la fel de păcătoși și de egoiști ca noi toți.
Niciunul dintre imperiile arătate lui Daniel nu s-a dovedit un cămin sigur pentru poporul lui Dumnezeu (deși unele au fost mai bune decât altele). Dar știm că avem cetățenie în împărăția lui Dumnezeu (Filipeni 3:20), iar sus, deasupra haosului de pe această planetă, se află un tron care nu poate fi mutat (vezi Ezechiel 1:26). Domnul Isus ne-a învățat că lumea va intra într-un haos și mai mare pe măsură ce ne apropiem de momentul revenirii lui Hristos (Matei 24), dar noi putem rezista prin credință, indiferent de starea planetei noastre, pentru că știm că Dumnezeu nu a pierdut controlul și că Își va respecta promisiunile: „Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi” (Psalmii 46:6,7). Pe termen scurt, lucrurile nu merg prea bine și nici nu vor merge. Pe termen lung? Mulțumită Domnului Isus, va fi cu totul altceva.
Fără îndoială, lumea noastră pare haotică și scăpată de sub control. Cum te ajută profeția din Daniel 7, de exemplu, să vezi că în cele din urmă lucrurile se vor îndrepta pentru noi, dacă rămânem credincioși?
Comentariu EGW
Pentru noi, care ne găsim chiar la hotarul împlinirii acestor făgăduințe, ce clipă importantă, ce interes viu prezintă aceste descrieri ale lucrurilor care vor veni – evenimente pe care, încă de când primii noștri părinți au pășit afară din Eden, copiii lui Dumnezeu le-au urmărit, le-au așteptat, le-au dorit și s-au rugat pentru ele!
Prietene peregrin, noi suntem încă înconjuraţi de umbre şi de zarva frământărilor pământului, dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credință viitorul binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porțile Paradisului pentru toţi cei care cred în El. În curând, lupta se va sfârși și biruința va fi câștigată. În curând, Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate speranțele noastre de viață veșnică. Și, în fața Sa, încercările și suferințele acestei vieți vor părea ca un nimic. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme», și «Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.»” „Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați în veci” (Isaia 65:17; Evrei 10:35-37; Isaia 45:17).
Priviți în sus, priviți în sus și lăsați credința voastră să crească mereu! Faceți ca această credință să vă călăuzească pe calea cea îngustă, care duce prin porțile cetății în marele viitor fără seamăn, nemărginit, de o slavă nemăsurată, care este pregătit pentru cei răscumpărați. „Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului și o așteaptă cu răbdare până ce primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7,8). – Profeți și regi, p. 731-732
Suntem disperați când am putea fi plini de speranță. Nu îndrăznesc să iau ochiul credinței de la Isus și să privesc la talazurile ridicate de furtună, cum a făcut sărmanul Petru tremurând, ca să nu mă scufund. Văd destulă frământare, confuzie și nedumerire care să-mi distragă atenția și să mă deruteze dacă aș privi la acestea și m-aș opri asupra lor. Spun de multe ori pe zi: „Ajută-mă, Doamne, căci Tu singur poți ajuta și mă voi încrede în Tine pe deplin și cu totul. Lucrarea este a Ta, cauza este a Ta. Nu vei permite ca Adevărul Tău să fie făcut de rușine. – Letter 3b, 1881, par. 5
Suntem încă înconjurați de întuneric și de tulburările activităților pământești. Să luăm în considerare cu zel viața de apoi binecuvântată! Să lăsăm credința noastră să străpungă toți norii de întuneric și să privească la Cel care a murit pentru păcatele lumii! El a deschis porțile paradisului pentru toți cei care Îl primesc și cred în El. Lor le dă putere să devină fii și fiice ale lui Dumnezeu. Să facem ca suferințele care ne afectează atât de îngrozitor să devină lecții instructive, care să ne învețe să mergem înainte spre premiul înaltei noastre chemări în Hristos. Să fim încurajați de gândul că Domnul va veni curând. Fie ca această speranță să ne bucure inimile. „Încă puțin, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi” (Evrei 10:37). Fericiți sunt acei slujitori care, când va veni Domnul lor, vor fi găsiți veghind. – Heaven, p. 160
3. Ce se spune în Psalmii 47:1-4 despre locul nostru, în final, în împărăția lui Hristos?
Pe termen lung, viitorul este luminos. Până atunci, omenirea i-a cedat lui Lucifer stăpânirea asupra planetei, iar în momentul în care s-a prezentat la consiliul ceresc relatat în cartea Iov, Satana s-a lăudat că acest pământ îi aparține. „Domnul a zis Satanei: «De unde vii?» Și Satana a răspuns Domnului: «De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el»” (Iov 1:7). Satana își declara stăpânirea; talpa piciorului era folosită în Antichitate pentru a reprezenta dreptul de proprietate. „Scoală-te, străbate țara în lung și în lat”, i-a zis Dumnezeu lui Avraam, „căci ție ți-o voi da” (Geneza 13:17).
4. Compară 1 Tesaloniceni 4:13-17 cu Zaharia 14:4 și observă unde va sta Domnul Isus. Care sunt cele două aspecte ale suveranității supreme a lui Hristos asupra acestei lumi?
Referindu-se la ce face Hristos la sfârșitul mileniului, Ellen G. White a scris: „Hristos coboară pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălțat după înviere și unde îngerii au repetat făgăduința revenirii Sale. Profetul spune: «Atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc [...] și se va face o vale foarte mare. [...] Și Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume» (Zaharia 14:4,5,9). În timp ce Noul Ierusalim, în splendoarea lui orbitoare, coboară din ceruri și se așază pe locul curățat și pregătit să-l primească, Hristos împreună cu poporul Său și cu îngerii intră în Cetatea Sfântă” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 662, 663).
Privește la speranța care ne-a fost dată prin Isus! Gândește-te cât de grea ar fi viața dacă totul s-ar termina, pentru totdeauna, cu moartea.
Comentariu EGW
Către acest timp privește Ioan Descoperitorul atunci când spune: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15). Contextul ne arată în mod clar când anume va avea loc acest lucru: „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi prorocii, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11:18). În timpul acesta, al judecății finale, la răsplata celor neprihăniți și la pedepsirea celor nelegiuiți, atunci va fi așezată Împărăția lui Hristos. Când toți aceia care se opun suveranității Domnului Hristos vor fi fost nimiciți, împărățiile lumii acesteia vor deveni Împărăția Domnului nostru și a Hristosului Său. …
Până atunci însă, Împărăția lui Hristos nu poate fi stabilită pe pământ. Împărăția Sa nu este din lumea aceasta. Urmașii Săi trebuie să se socotească singuri „străini și călători pe pământ”. Pavel spune: „Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Evrei 11:13; Filipeni 3:20). – Patriarhi și profeți, p. 763
Împărăția harului lui Dumnezeu se instaurează chiar acum prin faptul că, zi de zi, inimile care au fost pline de păcat și de răzvrătire se supun suveranității iubirii Sale. Totuși, instaurarea deplină a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la cea de-a doua venire a lui Hristos. „Domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:27). Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost pregătită „de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Iar Domnul Hristos Își va manifesta marea Sa putere și va domni.
Porțile cerești se vor deschide din nou și Mântuitorul va veni cu de zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de sfinți ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Iehova, Emanuel, „va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14:9). „Cortul lui Dumnezeu” va fi cu oamenii „și El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). …
Cererea: „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” exprimă rugămintea ca domnia răului de pe acest pământ să înceteze, păcatul să fie nimicit pentru totdeauna și să fie instaurată Împărăția păcii. Atunci, pământul și cerul vor fi pline „cu toată buna plăcere a bunătății Sale” (2 Tesaloniceni 1:11, KJV). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 108, 110
Există păreri potrivit cărora acest psalm ar fi fost cântat după decimarea miraculoasă a armatei lui Sanherib (2 Cronici 32; 2 Împărați 19) – o istorisire care pare să facă trimitere la distrugerea finală a celor răi, din Apocalipsa 20. Poporul lui Dumnezeu se află în Cetatea Sfântă împreună cu împăratul lui neprihănit, când armatele celui rău vin și îi înconjoară, iar apoi sunt distruse de Dumnezeu Însuși.
Unul dintre lucrurile ce vor fi corectate de Dumnezeu la judecată este însușirea abuzivă a puterii din lumea noastră decăzută. Oamenii căzuți nu mai trăiesc pentru alții sau pentru gloria lui Dumnezeu, ci pentru ei înșiși. Astăzi, în multe privințe, trăim consecințele faptului că am ales să credem că nu există niciun sens sau standard moral obiectiv în univers. Filozoful Friedrich Nietzsche a insistat că, pentru a exista un sens, trebuie să îl inventăm noi înșine și să pretindem că universul există pentru noi. Fiecare persoană, de fapt, se comportă ca și cum ar fi un dumnezeu. (Cineva s-ar putea întreba: Cât de bine a funcționat această filozofie pentru Nietzsche însuși? El s-a prăbușit pe o stradă din Italia, după ce a încercat să oprească un om care bătea un cal. Apoi și-a petrecut următorii 11 ani într-o stare semicatatonică și a murit în anul 1900).
Oricât de grave ar fi problemele, în calitate de credincioși ni se reamintește să trăim cu speranță și să nu judecăm viitorul după evenimentele curente. Este ușor să cădem în disperare atunci când vedem cum stâlpii civilizației sunt erodați constant de inima și mintea celor fără Dumnezeu sau de cei a căror viziune despre Dumnezeu nu se regăsește în Biblie. Trăim într-o perioadă în care valorile morale, chiar și lucruri elementare precum sexul uman – masculin și feminin –, se află sub asalt, cel puțin în unele părți ale lumii. Anumite tipuri de imoralitate, lucruri despre care multor oameni le-ar fi fost rușine să vorbească, chiar și în privat, sunt acum lăudate și aplaudate public. Atât de gravă este situația.
Deși trebuie să ne facem partea acum în încercarea de a le face altora viața mai bună, de ce este întotdeauna important să ne amintim că va fi nevoie de distrugerea totală a acestei lumi și de recrearea ei supranaturală, înainte ca toate lucrurile să fie, în cele din urmă, îndreptate?
Comentariu EGW
Este planul lui Dumnezeu ca, prin credincioșii Săi să fie manifestate principiile Împărăției Sale. Pentru ca în viața și în caracterul lor să se poată vedea aceste principii, El dorește să îi separe de tradițiile, obiceiurile și practicile lumii. El caută să-i aducă mai aproape de Sine pentru a le face cunoscută voia Sa. Planul Său pentru poporul Său de astăzi este același pe care l-a avut pentru Israel când l-a scos din Egipt. Privind bunătatea, îndurarea, dreptatea și dragostea lui Dumnezeu arătate în biserica Sa, lumea trebuie să aibă o reprezentare a caracterului Său. Și, când Legea lui Dumnezeu este astfel exemplificată în viață, chiar și lumea va recunoaște superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El și Îi slujesc mai mult decât orice alt popor din lume. – Recreation, Pamphlet 145, p. 3
Frații mei și surorile mele, apropiați-vă de oameni în lucrarea voastră de slujire! Încurajați-i pe cei descurajați! Tratați nenorocirile ca pe niște binecuvântări deosebite și necazurile ca pe niște dovezi ale îndurării! Lucrați într-o manieră care să facă să răsară speranța în locul disperării! …
„Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” (Țefania 1:14). Aș dori să-i spun fiecărui lucrător: Mergi înainte cu o credință umilă și Domnul va fi cu tine. Dar vegheați și rugați-vă. Aceasta este știința lucrării voastre. Puterea Îi aparține lui Dumnezeu. Lucrați depinzând de El și aduceți-vă aminte că sunteți împreună-lucrători cu El. Domnul este Ajutorul vostru. Puterea voastră vine de la El. El va fi înțelepciunea voastră, neprihănirea voastră, sfințirea și răscumpărarea voastră. Luați jugul lui Hristos, învățând de la El, zi de zi, umilința și blândețea Sa. El va fi mângâierea și odihna voastră. – Slujitorii Evangheliei, p. 37, 38
Fiecare faptă făcută în supunere față de Hristos, fiecare faptă de renunțare la sine pentru cauza Lui, fiecare încercare suportată cu bine, fiecare biruință asupra ispitei constituie un pas înainte pe calea spre slava biruinței finale. Dacă ne lăsăm călăuziți de Hristos, El ne va conduce în siguranță. Nici cel mai mare păcătos nu se va rătăci. Chiar și căutătorul care tremură va reuși să umble în lumina curată și sfântă. Deși drumul aceasta este atât de îngust, atât de sfânt, încât păcatul nu poate fi tolerat, totuși accesul le este îngăduit tuturor și niciun suflet cuprins de îndoială și teamă nu trebuie să declare: „Dumnezeu nu Se îngrijește de mine.”
Drumul poate fi stâncos și urcușul, abrupt; la stânga și la dreapta poate fi prăpastie; pe parcursul călătoriei noastre poate că vom fi nevoiți să trudim, iar când vom fi obosiți și vom dori cu disperare odihna, vom fi nevoiți totuși să mergem înainte; când vom simți că ne prăbușim vom fi nevoiți să luptăm, iar când vom fi descurajați vom fi nevoiți să sperăm, dar, în cele din urmă, călăuziți de Hristos, vom ajunge cu siguranță în patria cerească mult dorită. Hristos Însuși a străbătut calea aspră înainte de noi și a netezit cărarea pentru picioarele noastre. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 140
6. Cum te ajută imnul de laudă din Psalmul 67 să înțelegi rolul poporului lui Dumnezeu în cele relatate în Apocalipsa 14:6-12?
Inginerii de la MIT au creat o vopsea neagră care face obiectele aproape invizibile. Creată din nanotuburi de carbon, aceasta poate să absoarbă 99,995% din lumina vizibilă. Chiar și cea mai puternică lumină nu reușește să facă vizibile obiectele acoperite cu aceasta.
Psalmul 67 începe cu un apel ca Dumnezeu să „facă să lumineze peste noi Fața Lui, ca să se cunoască pe pământ calea [Lui]” (Psalmii 67:1,2). Prin planul de mântuire, Dumnezeu a asigurat o cale pentru ca păcătoșii să fie primiți din nou în prezența Lui imediată, glorioasă, fără a fi distruși de slava Sa; și chiar și acum, în această viață, jertfa Domnului Hristos face posibil ca fața lui Dumnezeu să strălucească asupra noastră.
Ba, mai mult, Dumnezeu intenționează ca noi să reflectăm lumina Sa pentru restul lumii. Aceasta a fost sarcina dată poporului Israel: templul trebuia să fie o casă de rugăciune pentru toate popoarele: „Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).
În acest psalm, David ne amintește că Dumnezeu dorește „ca să se cunoască pe pământ calea [Lui] și printre toate neamurile mântuirea [Lui]” (Psalmii 67:2). În mod tragic, poporul lui Dumnezeu a dezamăgit adesea în această privință. Istoria poporului Israel conține câteva capitole întunecate, la fel ca istoria bisericii creștine. Este ca și cum ne-am fi vopsit inimile cu o substanță ultraîntunecată, mulțumindu-ne să absorbim lumina lui Dumnezeu fără să o reflectăm.
Uneori, tratăm mișcarea lui Dumnezeu din zilele sfârșitului ca pe un fel de salon de așteptare privilegiat, rezervat doar călătorilor de la clasa I, și părem destul de mulțumiți de faptul că restul lumii trebuie să stea în sala de așteptare zgomotoasă și incomodă, cu oameni nepregătiți pentru călătoria care urmează. Biserica rămășiței din Apocalipsa 14 însă nu se mulțumește doar să stea pe Sion împreună cu Hristos, bucurându-se de prezența Lui. În schimb, ea e înfățișată în zbor deasupra pământului, îndemnând lumea să i se alăture pe muntele sfânt al lui Dumnezeu.
Ce obligații ar trebui să simțim că avem noi, ca biserică și ca indivizi, când vine vorba de a-i învăța pe alții adevărurile pe care le iubim atât de mult?
Comentariu EGW
Dumnezeu v-a dat privilegii și avantaje prețioase prin faptul că vă trimite lumina adevărului Său, iar voi trebuie să înmulțiți aceste binecuvântări și să-i lăsați și pe alții să se bucure de ele. Ce câmpuri misionare mari sunt chiar în jurul caselor voastre, ce oportunități în fiecare zi să vorbiți despre valoarea făgăduințelor lui Dumnezeu, să înviorați sufletele celor sărmani care sunt nevoiți să muncească din greu pentru salarii mici, să încurajați inimile celor care se luptă cu sărăcia, care abia au strictul necesar vieții! Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să vestească laudele celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, pentru că ei trebuie să fie reprezentanții lui Hristos. Ei ar trebui să caute ocazii să-i învețe pe cei cu care vin în contact despre adevăruri mai înalte, mai sfinte decât problemele obișnuite ale vieții. Domnul spune prin profetul Ezechiel: „Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme și aceasta va fi o ploaie binecuvântată” (Ezechiel 34:26). – ”God’s Object in Blessing His People,” Signs of the Times, February 3, 1890, par. 5
Cea mai mare lucrare, cel mai nobil efort în care se poate angaja omul, este să-și îndrepte semenii către Mielul lui Dumnezeu. O, să arătăm importanța acestei lucrări cu mai multă seriozitate decât am manifestat în trecut! Membrii bisericii noastre să înceapă să lucreze! Fie ca ei să-L descopere pe Hristos în fiecare gând, cuvânt și faptă. Dacă Îl reprezintă corect, vor primi răsplata vieții veșnice și un cămin în ceruri. – ”Christ’s Representatives,” The Gospel Herald, December 10, 1902, par. 10
Dumnezeu a avut în toate generaţiile trimişii Săi cu misiunea de a mustra păcatul atât în lume, cât şi în biserică. Însă oamenii doresc să li se spună lucruri plăcute şi, de aceea, adevărul curat şi nepoleit nu este acceptat. Mulţi reformatori s-au hotărât de la bun început să acţioneze cu mare prudenţă când atacă păcatele bisericii şi ale poporului. Ei sperau ca, prin exemplul unei vieţi creştine curate, să îi conducă pe oameni înapoi, la doctrinele Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor aşa cum a venit peste Ilie, determinându-l să mustre păcatele unui împărat înrăit şi ale unui popor apostat. Ei n-au putut să nu predice principiile clare ale Bibliei, principii pe care nu fuseseră dispuşi să le expună oamenilor. Au fost impulsionaţi să prezinte cu perseverenţă adevărul şi pericolele care ameninţau sufletele. Ei rosteau cuvintele pe care Domnul li le dăduse, fără teamă de consecinţe, iar oamenii erau constrânşi să audă avertizarea.
În acelaşi fel va fi proclamat şi mesajul îngerului al treilea. Când va veni timpul să fie proclamat cu mare putere, Domnul va lucra prin oameni umili, conducând mintea celor care se dedică slujirii Sale. – Tragedia veacurilor, p. 606.
„În perioada patriarhală, influența Duhului Sfânt se manifestase deseori în mod remarcabil, însă niciodată în deplinătatea ei. Acum, ascultând de cuvântul Mântuitorului, ucenicii au înălțat rugăciuni fierbinți pentru acest dar și, în cer, Domnul Hristos a adăugat și mijlocirea Sa. El a cerut darul Duhului, ca să-l poată revărsa asupra poporului Său” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 37).
Când ne-a spus să vestim lumii Evanghelia, Hristos nu ne-a lăsat să ghicim singuri cum s-ar putea realiza lucrul acesta. Lucrarea este condusă din sanctuarul ceresc. Misiunea noastră este în întregime acoperită de Hristos: El ne îndrumă și ne conferă autoritate. Este lucrarea Lui, nu a noastră: ni se cere să mergem după El. Vei observa că așa a fost și cu poporul Israel: Dumnezeu le-a cerut israeliților să Îi urmeze indicațiile, iar apoi a făcut imposibilul posibil. Duhul Sfânt lucrează deja în inima semenilor noștri; ni se cere să fim prezenți atunci când vine momentul deciziei, astfel încât să îi putem invita să se alăture poporului lui Dumnezeu care stă alături de Miel pe muntele Sion. Nu e nevoie să inventăm noi mijloace și metode, pentru că niciodată n-am fost noi la conducerea lucrării.
Zilnic:
Geneza 32
Geneza 33
Geneza 34
Geneza 35
Geneza 36
Geneza 37
Geneza 38
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 22
1. Cum s-a uitat Iacov la fața lui Esau?
2. Care dintre fiii lui Iacov i-au ucis pe toți bărbații din Sihem?
3. Ce a făcut Iacov cu cerceii de urechi din familia lui?
4. Ce fel de groapă era cea în care a fost aruncat Iosif?
5. Ce fel de impresie a făcut Pavel asupra multor minți când a vorbit despre lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc și despre revenirea Lui?
Privire generală
Săptămâna trecută, psalmii aleși s-au concentrat asupra poporului lui Dumnezeu din vremea sfârșitului, care se pregătește pentru venirea Domnului. Studiul a fost despre dificultățile cu care se confruntă poporul lui Dumnezeu. Greutățile vizau viața personală. Psalmii făceau referire la nevoia de o pocăință profundă și radicală – o schimbare completă a inimii. De asemenea, psalmii selectați îi avertizau pe cei din poporul lui Dumnezeu, în calitate de comunitate de credință, cu privire la inamicul din exterior, care, în momente de persecuție severă, aducea asupra lor necazuri insuportabile. În această săptămână, cei patru psalmi selectați ne vor atrage atenția asupra lui Dumnezeu. Primul psalm ni-L va prezenta pe Dumnezeu ca „adăpostul nostru”, care ne mângâie și ne liniștește, aducându-L mai aproape de noi pe Acela care ne va aduce „ajutor” „în nevoi” (Psalmii 46:1)
Al doilea psalm ne va mișca inima, făcându-ne să ne bucurăm pentru că Dumnezeu „Împăratul [...] nostru [...] este împărat peste tot pământul” (Psalmii 47:6,7). Al treilea psalm va întări aceste emoții, care se vor transforma în mulțumiri pentru că Dumnezeu a răspuns în sfârșit strigătului nostru. Dumnezeu nu mai este doar Dumnezeul căruia Îi repetăm implorările noastre, cerându-I eliberarea. Dumnezeu nu mai este doar Dumnezeul la care ne plângem, descărcându-ne frustrarea pentru că „în locul rânduit pentru judecată, domnește nelegiuirea” (Eclesiastul 3:16). În final, Dumnezeu este Judecătorul care va face dreptate în lume și, în cele din urmă, va restabili ordinea corectă (Psalmii 75:7,10). Al patrulea și ultimul psalm constituie împlinirea binecuvântării preoțești. Dumnezeu, încărcat de binecuvântări milostive, este acolo în mijlocul poporului Său (Psalmii 67:7).
Comentariu
Psalmul 46: Dumnezeu este adăpostul nostru
Acest psalm le este atribuit „fiilor lui Core”, care erau leviți (1 Cronici 6:16,22) responsabili cu muzica în templu. Această informație poate explica menționarea templului ca „sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt” (vezi 46:4). Conform psalmului, pericolele întâlnite aici sunt de două feluri. Nu sunt doar de ordin natural, ca într-un fel de cutremur cosmic ce implică elemente terestre și acvatice. Munții sunt zguduiți (46:3) și mutați în mijlocul mării (46:2). Pericolele cataclismice sunt puse și pe seama atacului violent din partea dușmanilor umani, după cum vedem în expresia: „neamurile se frământă”. Furia lor catalizează o mișcare paralelă, care culminează cu prăbușirea tuturor împărățiilor pământești (46:6).
Cei care rostesc psalmul sunt cei din poporul lui Dumnezeu, victimele imediate ale acestui dublu dezastru, iar psalmul conține reacția lor la catastrofa apocaliptică: „nu ne temem” (46:2). La atacul dublu – din partea naturii și a popoarelor –, poporul lui Dumnezeu răspunde cu o dublă apărare: din partea naturii și a lui Dumnezeu. Pe de o parte, râul din cetatea lui Dumnezeu aduce veselie (46:4). Acest râu evocă apele vindecătoare care curg din Noul Ierusalim și râurile care curgeau din Eden (Geneza 2:10). Aceeași imagine reapare în cartea Apocalipsa pentru a descrie Noul Ierusalim (Apocalipsa 22:1). Pe de altă parte, Dumnezeu Însuși Se implică: stând în mijlocul cetății sfinte (Psalmii 46:5), El este numit „adăpostul [...] nostru”, adică „sprijinul” și „ajutor[ul]” nostru la nevoie (46:1). De remarcat armonia cosmică dintre Dumnezeul creației și natură: Dumnezeu controlează forțele naturii, la fel cum a făcut Domnul Isus pe mare (Matei 8:27). Confruntarea cosmică are legătură cu ultimele evenimente ale marii lupte, în care tabăra lui Dumnezeu, reprezentată de muntele sfânt (Sionul ceresc), se va confrunta cu popoarele. Psalmul rezonează cu viziunea profeției apocaliptice despre ultima bătălie din istoria omenirii, așa cum este ea descrisă în Daniel 11:45 și în Apocalipsa 16:16. Psalmul se încheie cu certitudinea prezenței lui Dumnezeu „cu noi” (Psalmii 46:11).
Psalmul 47 continuă să transmită speranța exprimată în psalmul precedent. Același autor levitic dintre fiii lui Core cântă despre victoria Dumnezeului Sionului. Dumnezeul templului stă pe tronul Său, care este Sionul. Acum, după ce s-a ajuns la triumf, la victoria totală asupra dușmanului, Dumnezeu este proclamat Împărat. Acest psalm aparține seriei de psalmi numiți „psalmi regali” sau „psalmi de întronare”, care se caracterizează printr-o laudă generală adusă lui Dumnezeu ca Împărat (vezi Psalmii 93, 96 – 99).
Este demn de remarcat faptul că Psalmul 47 a fost folosit mai târziu în liturghia evreiască cu ocazia Roș Hașana (Ziua de Anul Nou), prima zi a primei luni, Tișri, din calendarul evreiesc. Sunetul de trâmbiță menționat în Psalmii 47:5 inspiră suflarea șofarului în acea zi, pentru a celebra speranța că într-o zi Dumnezeu va domni peste toate popoarele. De asemenea, popoarele care Îl laudă acum pe Dumnezeu sunt aceleași popoare care au fost învinse în război (Psalmii 47:3). Cartea Apocalipsa se referă la același fenomen atunci când vorbește despre „vindecarea neamurilor”, în contextul Noului Ierusalim (Apocalipsa 22:2). În Israelul antic, cuvântul „neamuri” (goyim) desemna dușmanii poporului Israel. Acum, în acest nou context, „popoarele”/„neamurile” nu mai sunt identificate ca dușmani ai poporului lui Dumnezeu. Ele au devenit acum parte din poporul lui Dumnezeu.
Exodul din Egipt este folosit pentru a sugera, spiritual, cucerirea Noului Canaan. Expresiile paralele „moștenirea” și „slava lui Iacov” (Psalmii 47:4) se referă la cucerirea Țării Promise, care a inclus națiunile din jur cucerite (vezi Deuteronomul 32:8). Psalmul se încheie cu perspectiva escatologică asupra poporului Israel și a tuturor națiunilor lumii, care recunosc suveranitatea lui Dumnezeu.
Psalmul 75 este memorabil pentru cele trei imagini impresionante folosite cu trimitere la trei acte de judecată ale lui Dumnezeu. (I) În primul rând, există imaginea cutremurării pământului, care s-a dărâmat și și-a pierdut toate temeliile (Psalmii 75:3). Este ca și cum psalmul ar descrie lumea noastră de astăzi, plină de haos și dezordine, o lume care și-a pierdut toată stabilitatea și punctele morale sau stâlpii de referință. Dumnezeu, în calitate de Judecător, îi reamintește poporului Său că El va reda stabilitatea acestor „stâlpi” (75:3). (II) A doua imagine este cea a paharului plin cu vin foarte tare pe care Dumnezeu îl toarnă peste cei răi. Cei răi beau cu nesaț acest vin (75:8). În mod asemănător, cartea Apocalipsa se referă adesea la paharul mâniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:10; 16:19; 18:6). (III) A treia imagine este cea a coarnelor (75:10, VDCL, BTF). (În Biblia Cornilescu, în loc de „coarne” apare cuvântul „puterile”.) Coarnele sunt un simbol al puterii și demnității (Daniel 7:8; Numeri 23:22, EDCR, NTR).
În fiecare etapă, judecata lui Dumnezeu face dreptate comunității afectate. Dumnezeu îi doboară pe cei răi și lăudăroși care își înalță cornul (Psalmii 75:5,10, VDCL, BTF). De asemenea, Dumnezeu îi înalță pe cei drepți ale căror coarne au fost date de pământ (Psalmii 75:10, VDCL, BTF). Așadar Judecătorul divin restabilește ordinea răsturnată de puterile răului.
Aceeași speranță este promisă în cartea Eclesiastul. După ce deplânge răsturnarea ordinii pe pământ, Solomon speră că „Dumnezeu va judeca și pe cel bun, și pe cel rău, căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă” (Eclesiastul 3:17; compară cu 12:14). Evocând acest sentiment, îngerul din Apocalipsa 14 vorbește despre aceeași judecată dublă. Pe de o parte, îngerul promite că cei care se închină fiarei, care reprezintă biserica înșelătoare, vor „bea [...] din vinul mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:10). Pe de altă parte, despre cei care se închină Domnului creației se spune că sunt „sfinți[i], care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” și se vor „odihni de ostenelile lor” (Apocalipsa 14:12,13).
Psalmul 67, care încheie seria noastră de psalmi, este o rugăciune, după cum indică verbele cu sens iusiv care exprimă dorința rugătorului: „Ca să se cunoască pe pământ calea Ta” (Psalmii 67:2; compară cu 67:3,5,6,7). Această rugăciune pentru binecuvântare reflectă binecuvântarea aaronică: „Să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Fața Lui” (Psalmii 67:1; compară cu Numeri 6:23-26). Deși vorbitorul nu este identificat explicit, antetul – care îl menționează pe mai-marele cântăreților – și evocarea binecuvântării preoțești sugerează că este vorba despre un preot care conduce o adunare. Ceea ce face ca această rugăciune să fie specială este sfera sa universală. Psalmul începe cu un apel la binecuvântarea proprie: „peste noi” (Psalmii 67:1), apoi, după dorința ca „să se cunoască pe pământ calea Ta [a lui Dumnezeu] și printre toate neamurile” (67:2), rugăciunea cuprinde toate popoarele convertite. Acest psalm are în vedere împlinirea escatologică, atunci când toate națiunile, nu doar Israelul, vor beneficia de binecuvântarea lui Dumnezeu. Această rugăciune se va împlini doar în cetatea Noului Ierusalim, unde nu va mai fi „trebuință nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze ” (Apocalipsa 21:23).
Aplicație
Nu trebuie să așteptăm până la persecuția escatologică ca să ne simțim nevoia de adăpostul lui Dumnezeu. Toate necazurile din prezent ne califică pentru această nevoie și constituie ocazii de a ne bucura de adăpostul lui Dumnezeu. În momentele presante, ne putem simți amenințați de colegii sau de prietenii care nu ne împărtășesc credința și poate chiar își bat joc de noi și complotează împotriva noastră. Sau putem fi loviți de boală, de un eșec la un examen școlar, de lipsa banilor sau a siguranței financiare ori de singurătate. Oricare dintre aceste situații se pot califica drept oportunități de a avea parte de adăpostul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu ne poate oferi ajutorul de care avem nevoie ca să găsim o cale de ieșire din orice necaz. Numai El ne poate da puterea de a îndura necazul.
Termeni precum „rege” și „împărat” nu corespund vieții moderne, decât în anumite țări de pe glob. Totuși exprimă o noțiune importantă care ne va ajuta în situații umilitoare să nu ne lăsăm doborâți și să nu fim disperați: marele Împărat al întregului pământ are grijă de tine. În calitate de copii ai Săi, vom moșteni foarte curând ceea ce ne-a promis.
Când trecem prin necazuri și nedreptate, putem medita la următorul verset din Eclesiastul: „Nu cei viteji câștigă războiul, [...] ci toate atârnă de vremuri și de împrejurări” (Eclesiastul 9:11). Această constatare a nedreptății intrinseci vieții ar trebui să ne amintească și de mecanismul harului. Noi nu merităm bunătatea și mila divină pe care le-am primit. Prin urmare, trebuie să depindem de harul lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu este deja lumina noastră, aici și acum. Cum putem chiar acum, în viața noastră prezentă, să primim și să ne bucurăm de darul îndurării lui Dumnezeu și să pășim cu încredere și bucurie, pe măsură ce umblăm în lumina Sa?
Studiul 9, 24-30 mai
