1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2 „Să știi că am ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda.

Am ales. Dând instrucţiuni amănunţite pentru construirea Cortului Întâlnirii, a mobilierului lui şi a proviziilor lui, Dumnezeu îi numeşte, în continuare, pe cei care trebuie să aibă supravegherea lucrului. Beţaleel trebuia să poarte răspunderea împreună cu asistentul său Oholiab. Fără îndoială că aceşti bărbaţi au fost aleşi din cauza talentului lor superior şi a experienţei de mai înainte. La acestea, Dumnezeu a făgăduit să adauge înţelepciune şi cunoştinţă deosebită. În felul acesta, ei au fost potriviţi şi din punct de vedere natural şi supranatural pentru sarcina lor (vezi PP 214; DA 827; Matei 13,12). Daruri de înţelepciune, cunoştinţă şi dibăcie pentru a face lucrări vremelnice sunt date oamenilor de către Dumnezeu, tot atât de sigur cum sunt şi darurile spirituale (1 Corinteni 12,8). Biserica are nevoie printre membrii ei de oameni asemenea lui Beţaleel şi Oholiab, tot atât mult cum are nevoie de cei care sunt ca Isaia şi Pavel. Numai pe aceia pe care Dumnezeu îi cheamă la vreo slujire specială, El îi cheamă pe nume (Exod 3,4; Isaia 45,1-4).


3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări,

L-am umplut. Duhul Sfânt avea să-i dea lui Beţaleel ştiinţă sau cunoştinţe reale, pricepere sau bunul simţ în aplicarea faptelor cunoscute şi înţelepciune sau discernământ şi judecată sănătoasă. Ca adaos, el urma să primească o abilitate în plus la meşteşug, incluzând atât dexteritatea, cât şi arta ca maestru artist.


4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă,

Să născocească. El urma să aibă nu numai darul de a crea proiecte, ci şi abilitatea de a executa aceste proiecte. În timp ce lui Moise i-au fost date instrucţiuni speciale pentru construirea sanctuarului şi a echipamentului lui, nu fusese spus nimic cu privire la multe amănunte, cum ar fi forma heruvimilor, modelele care urmau să fie brodate sau ţesute în diferitele pânze, formele veselei, a capitelurilor stâlpilor, sau a ligheanului. Mult avea să depindă de iniţiativa, inventivitatea, gustul şi arta acelora care erau însărcinaţi cu lucrarea.


5 să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn și să facă tot felul de lucrări.
6 Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit:

Oholiab. Din cap. 38,23 se pare că Oholiab urma să supravegheze proiectul pentru producţia ţesăturilor textile, cuprinzând atât ţesutul, cât şi broderia. Este interesant a se vedea că Hiram, artistul principal folosit de Solomon să facă lucrarea de ornamentare a Templului, a fost urmaş al lui Dan (2 Cronici 2,13.14).

În mintea. Orice artist, fie că este poet, pictor, sculptor, muzicant, sau desenator trebuie să aibă în el un talent natural, fără de care el nu va atinge niciodată desăvârşirea. Astfel de daruri trebuie să fie considerate ca o încredinţare sfântă de la Dumnezeu spre a fi folosită spre slava Lui şi spre binele omenirii, nu pentru progresul individual. Greşind în privinţa aceasta, abilitatea cea mare a cuiva poate contribui numai la decădere morală. Lucrarea manuală pentru construirea Cortului Întâlnirii a fost sfinţită de Dumnezeu. Domnul Isus a cinstit munca fizică, dedicându-Şi cei mai mulţi ani de pe pământ atelierului de dulgherie din Nazaret (vezi Marcu 6,3). Pavel s-a întreţinut lucrând ca făcător de corturi (Fapte 18,1-3).


7 Cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispășirii care va fi deasupra lui și toate uneltele Cortului;
8 masa cu uneltele ei, sfeșnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii;
9 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui;
10 veșmintele pentru slujbă, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești;

Veşmintele sau îmbrăcăminte lucrată fin (RSV). Acestea erau veşmintele distincte ale marelui preot, care numai lui îi era îngăduit să le poarte. Ele cuprindeau mantia albastră, efodul, brâul efodului şi pieptarul. Celelalte veşminte sfinte, care alcătuiau îmbrăcămintea marelui preot, erau izmenele de in, tunica, brâul interior şi mitra. Îmbrăcămintea fiilor lui cuprindea izmenele de in, tunicile, brâiele şi scufiile (cap. 28).


11 untdelemnul pentru ungere și tămâia mirositoare pentru Sfântul Locaș. Le vor face după toate poruncile pe care ți le-am dat.”
12 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
13 „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.

Sabatele Mele. Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale capitolelor de încheiere ale Exodului este îndemnul repetat cu privire la respectarea a Sabatului zilei a şaptea (vezi cap. 16,22-30; 20,8-11; 23,12; 34,21; 35,2,3). Aceasta dovedeşte marea importanţă a Sabatului, pentru că nici

o altă poruncă a Decalogului nu este amintită. Această referinţă făcută cu privire la respectarea Sabatului nu este o simplă repetare a observaţiilor similare, ci ea prezintă Sabatul ca un semn între Dumnezeu şi poporul Lui şi avertizează că pedeapsa pentru călcarea Sabatului este moartea.

Un semn. Dumnezeu dăduse deja israeliţilor circumciziunea ca semn în trupul lor al legământului cu ei (Geneza 17,9-14; Fapte 7,8). Acum, urma ca Sabatul să fie un semn în plus al acestui legământul, nu în trup, ci în inimă (Exod 31,12.13.16,17; Ieremia 31,31-33; Ezechiel 20,12.20; 2 Corinteni 3,3).


14 Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său.

Îl va călca. Mai exact îl va profana. Sabatul este sfânt (Geneza 2,1-3), de aceea este un păcat a introduce în orele lui sfinte ceva ce este obişnuit (vezi comentariul pentru Exod 12,16; 16,23). Sabatul este profanat ori de câte ori se face în el o lucrare care nu este necesară. Faptele de milă, de nevoie, sau de ritual religios nu sunt oprite în această zi (Matei 12,1-13; Marcu 2,23-28).

Pedepsit cu moartea. Această pedeapsă severă era o continuă aducere aminte că încălcarea Sabatului rupea legământul dintre Domnul şi popor. Sabatul era semnul distinctiv al credincioşiei faţă de Dumnezeu şi, de aceea, călcarea lui era o ofensă de cea mai mare gravitate, un act de trădare împotriva guvernării divine (vezi Exod 35,2; Numeri 15,32-36).


15 Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea.

Ziua de odihnă. Literal, odihna deplinei odihne (vezi comentariul pentru cap. 16,23-26; 20,10). Expresia aceasta înseamnă odihnă completă de orice preocupări vremelnice (vezi Exod 35,2; Levitic 23,3; Isaia 58,13).


16 Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat.
17 Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat.”

A răsuflat. Tocmai faptul că Dumnezeu foloseşte un limbaj adaptat în mod deosebit la experienţa omenească arată cât de serios doreşte să imprime asupra poporului Său obligaţia faţă de El şi nevoia lor de a urma exemplul Său. Nu poate exista un motiv mai convingător de a se supune faţă de porunca divină, decât acela că Dumnezeu Se dă pe sine Însuşi ca exemplu (Ioan 13,13-15; 1 Petru 2,21).


18 Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Două table ale mărturiei. Dumnezeu îl informase pe Moise despre faptul că chivotul din Sfânta Sfintelor trebuia să conţină această mărturie (cap. 25,16). Deoarece acesta era scopul principal al chivotului. Fiind cel mai sfânt obiect de mobilier din Cortul Întâlnirii, este potrivit ca această secţiune care se ocupă cu alcătuirea Cortului Întâlnirii şi slujbaşii lui să se încheie cu o declaraţie privitoare la semnificaţia chivotului şi Cortului Întâlnirii. Două table trebuie să fie cele două table pe care Dumnezeu le făgăduise lui Moise (cap. 24,12) şi care fuseseră scrise în mod supranatural (cap. 32,16). Scrierea celor Zece Porunci pe piatră (Deuteronom 4,13) arată caracterul lor neschimbător şi veşnic (Matei 5,17-19). Cele două table scot în evidenţă obligaţia omului faţă de Dumnezeu (primele patru porunci) şi faţă de aproapele său (ultimele şase; Matei 22,36-40). Cele două table de piatră se împăturau ca o carte (EW 32).Comentariile lui Ellen G. White

1-6 CT 59, 351; Ed 36

2,3 CT 314

2-6 COL 349

3 ML 110; 7T 162

3-57 T 132

12,13 8T 117

12-16 FE 449; 9T 212

12-17 MM 164; 9T 17

12-18 Ev 232; 9T 16

13 CW 117; Ed 250; FE 507; MM 121; TM 137; 6T 350, 361; 7T 109; 8T 198; 9T 230

13,14 TM 134

13,14,17 PP 313; 7T 122

13,17 PK 184

13-17 PK 179; 7T 105; 8T 94, 210

15-17 TM 135

16 MM 215

16,17 6T 349; 8T 196, 198; 9T 94

16-18 FE 507

17 Ev 538; GC 437; GW 149; SR 141

18 GC vi; PK 181; SL 49; SR 148, 153; 6T 10