1 David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”

Casa lui Saul. Regatul lui David era acum asigurat şi nu exista nu pericol prea mare ca vreunul din descendenţii lui Saul să încerce să obţină tronul. Firea generoasă a împăratului s-a manifestat acum în dorinţa lui de a face un gest nobil în memoria lui Ionatan.

Din pricina lui Ionatan. Ionatan a murit împreună cu tatăl său, Saul, în lupta de pe muntele Ghilboa (2 Samuel 1,4.17). Fiul său, Mefiboşet, avea atunci doar cinci ani (cap. 4,4). Deoarece Mefiboşet avea acum un fiu tânăr, experienţa relatată aici trebuie să fi avut loc la un număr de ani după ce David se urcase pe tron. Dar David nu uitase marea prietenie cu Ionatan şi acum dorea să arate bunăvoinţă faţă de casa vrăjmaşului său căzut, nu doar datorită memoriei prietenului sau.


2 Era un slujitor din casa lui Saul, numit Țiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu ești Țiba?” Și el a răspuns: „Robul tău, da!”
3 Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”

Bunătatea lui Dumnezeu. Adică bunătatea insuflată de Dumnezeu, bunătatea pe care Dumnezeu o exercită în mod constant faţă de fiii oamenilor.

Mai este un fiu. Se pare că Mefiboşet, temându-se să nu-şi piardă viaţa, a reuşit să se izoleze atât de bine încât locul unde se afla era cunoscut numai de puţini dintre cei mai apropiaţi prieteni ai casei lui Saul.


4 Împăratul a zis: „Unde este?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.”

Lodebar. O localitate la răsărit de Iordan, aproape de Mahanaim (cap. 17,27-29). Evident că Machir a fost un om bogat şi cu influenţă. Până la data aceasta, el fusese credincios în secret casei lui Saul, oferind refugiu fiului olog al lui Ionatan şi familiei lui. David avea să culeagă mai târziu roadele acestei bunătăţi a lui faţă de casa lui Saul, pentru că atunci când a fugit de Absalom, Machir, fiul lui Amiel, a răspuns cu generozitate, dând lui David şi oştirii sale cele necesare vieţii (cap. 17,27-29).


5 Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
6 Și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat. David a zis: „Mefiboșet!” Și el a răspuns: „Iată robul tău!”

Mefiboşet. Este numit Merib-Baal în 1 Cronici 8,34 şi 9,49. Ebraicul boşet, care înseamnă ruşine se pare că a fost pus de evrei în numele proprii, în locul titlului păgânesc de Baal. Compară cu Iş-Boşet şi Eş-Baal (vezi despre 2 Samuel 2,8), Ierubaal şi Ierubeşet (Judecători 6,32; 2 Samuel 11,21).

A căzut cu faţa la pământ. Mefiboşet a înţeles că viaţa lui se datora îndurării împăratului. Dacă ar fi dorit, David ar fi putut porunci executarea lui în scopul de a extermina complet sămânţa lui Saul, ca să nu mai existe posibilitatea să se ridice vreun rival din acel neam şi să pretindă tronul.

Iată robul tău. Mefiboşet era nepotul lui Saul şi îşi amintea din copilărie despre lupta dintre unchiul său Iş-Boşet şi David. Acum el stătea în faţa împăratului făgăduind loialitate faţă de casa lui David.


7 David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ți fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îți voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea.”

Nu te teme. Oricare altul în situaţia lui Mefiboşet putea să aibă motive să se teamă. Viaţa acestui descendent al lui Saul a depins de atitudinea împăratului. Adeseori astfel de situaţii aveau ca rezultat nimicirea tuturor rivalilor. David ştia că, atâta timp cât vreun moştenitor al lui Saul continua să trăiască, propriul lui tron era în primejdie. Dar firea lui generoasă şi promisiunea făcută lui Ionatan, l-au îndrumat pe calea bunătăţii şi a îndurării.

Să-ţi fac bine. Până aici, viaţa îi oferise lui Mefiboşet puţină bunătate. Aproape că nu-şi putea aduce aminte decât că fusese olog şi fugar. Viaţa lui fusese în primejdie. Acum necazurile lui au luat sfârşit.

Toate pământurile tatălui tău Saul. Desigur că aceste pământuri au fost confiscate de David şi acum îi aparţineau. Dar el avea să i le înapoieze, făcând un sacrificiu personal pentru ca Mefiboşet să poată avea tot ce aparţinuse odată lui Saul. Era un dar minunat care fusese făcut dintr-un remarcabil spirit de generozitate faţă de cineva care nu se aştepta la el.

Vei mânca... la masa mea. Expresia nu trebuie luată în mod literal. Sensul de bază este că, acela căruia i-a fost oferită o astfel de favoare era întreţinut, de aici, din averea împăratului. Cu alte cuvinte, el urma să primească o pensie pe viaţă. Tot aşa cei 400 de prooroci ai Astarteii mâncau la masa Izabelei (1 Regi 18,19). Aceasta înseamnă simplu că profeţii aceştia care probabil erau răspândiţi pe tot cuprinsul împărăţiei, primeau întreţinere de la împărăteasă. Tot aşa şi Ioiachin, după scoaterea lui din închisoare, a mâncat totdeauna la masa lui, înaintea împăratului, în tot timpul vieţii lui (2 Regi 25,29.30). Adică, pentru el era prevăzută o cantitate fixă de hrană zilnică pe toată durata vieţii sale. Totuşi, în cazul lui Mefiboşet, era vorba de o cinste specială, deoarece el a fost pus pe picior de egalitate cu proprii fii ai lui David (2 Samuel 9,11). El avea să fie tratat întocmai ca unul dintre fiii lui David. Astfel de tratament a slujit mai târziu ca David să-i devină drag lui Mefiboşet şi a asigurat o imagine pozitiva amândurora. Câinii nedomesticiţi ai Orientului erau gunoierii localităţii şi priviţi cu scârbă. Un câine mort era un lucru neînchipuit de dispreţuit. Prin aceste cuvinte, Mefiboşet se arată într-adevăr smerit şi sincer recunoscător. O astfel de expresie nu era o exagerare din punct de vedere oriental.


8 El s-a închinat, și a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiți la un câine mort ca mine?”

La intrarea porţii.Nu este dat numele cetăţii unde s-a dat această luptă. Probabil era Rabba (sau Rabbath-ammon), capitala amonită (vezi cele despre cap. 6, 26-29). Rabba era la capătul apelor Iabocului, 23 de mile (36,8 km) est de Iordan. Locul, acum numit 'Ammân, este capitala regatului Iordanului. Armatele plătite au mărşăluit spre Medeba (1 Cronici 19,7), 18 mile (28,8 km) la sud-vest de Rabba şi 23 de mile (36,8 km) sud-est de Ierihon. Amoniţii staţionaseră imediat în faţa cetăţii, pe câtă vreme aliaţii lor, împărţiţi în armate diferite s-au aşezat la o oarecare distanţă de cetate, unde terenul era mult mai favorabil pentru care şi cavalerie.

La un câine mort ca mine. Vezi 1Samuel 24:14; 17:43. Câinii sălbatici din răsărit se hrăneau cu hoituri, fiind priviţi cu scârbă. Un câine mort era aproape cel mai dezgustător lucru care se putea închipui. Prin aceste cuvinte Mefiboşet s-a arătat cu adevărat smerit în duh şi sincer recunoscător. O astfel de expresie nu era o declaraţie exagerată din punct de vedere oriental.


9 Împăratul a chemat pe Țiba, slujbașul lui Saul și i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul și tot ce avea toată casa lui.

Ţiba. Ţiba trebuie să fi fost un om cu influenţă şi răspundere. El beneficia de încrederea lui David şi nu fusese necredincios faţă de urmaşii lui Saul. Cu toate acestea, se prea poate ca el sa nu fi căutat altceva decât propriul interes (vezi cap. 16,1-4; 10,24-30).


10 Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi și robii tăi, și să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; și Mefiboșet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea.” Și Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de robi.

Fiii tăi şi robii tăi. Deoarece erau 15 fii şi 20 de robi, averea lui Saul care era înapoiată lui Mefiboşet trebuie să fi fost deosebit de consistentă. În loc să fie un fugar nenorocit, Mefiboşet a devenit acum un om bogat şi cu poziţie.


11 El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce poruncește împăratul, domnul meu, robului său.” Și Mefiboșet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.

Robul tău va face. Robul lui Saul se recunoaşte a fi robul lui David. Ţiba a făgăduit să asculte de toate poruncile împăratului. I-a fost dat prilejul să-şi arate loialitatea în timpul răzvrătirii lui Absalom (1 Samuel 16,1-4).

La masa lui. Aceasta este a treia oară când se face această declaraţie (vezi v. 7.10). Repetarea ei dovedeşte importanţa ei şi marea cinste acordată lui Mefiboşet.


12 Mefiboșet avea un fiu mic, numit Mica, și toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau robii lui Mefiboșet.

Avea un fiu mic. Această declaraţie indică faptul că Mefiboşet era matur şi că trecuse un număr de ani de la moartea tatălui său şi de la urcarea pe tron a lui David, având în vedere că Mefiboşet avusese cinci ani când murise Ionatan (cap. 4,4). Atât cât putem şti, Mefiboşet a avut numai un fiu, pe Mica, dar urmaşii lui Mica au fost numeroşi (1 Cronici 8,35-40; 9,40-44).


13 Mefiboșet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

Locuia la Ierusalim. Pot fi două motive pentru care Mefiboşet a fost reţinut la Ierusalim. Amândouă puteau fi din raţiuni de siguranţă şi onoare deosebită. Locuind la palat împreună cu ceilalţi fii ai lui David şi fiind mereu cu ei, Mefiboşet putea să se apropie tot mai mult de David şi astfel să fie asigurate legături paşnice şi fericite între casa lui David şi casa lui Saul. Dacă Mefiboşet era de rea credinţă, refuzând să răspundă cu credincioşie tratamentului care i se oferea, el avea să fie sub supraveghere continuă la palat şi departe de influenţele vrăjmaşilor lui David, care puteau dori să întreţină revolta. Faptul că exista posibilitatea revoltei reiese clar din afirmaţia lui Ţiba, pe vremea când David fugea de Absalom. Robul acesta al lui Mefiboşet prezintă lui David acuzaţia că stăpânul său spera ca din situaţia instabilă împărăţia să fie recâştigată de casa lui Saul (vezi cap. 16,1-4; 19,24-30).

Era olog. Din cauza handicapului său, Mefiboşet a fost împiedicat să părăsească Ierusalimul pe vremea răzvrătirii lui Absalom. Rămânerea lui la Ierusalim a făcut plauzibilă învinuirea că nu era loial (cap. 16,3; 19,25-27).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-13 PP 713