Manase. Despre urcarea şi domnia lui Manase vezi pag. 88 orig.
Heftiba. În mod literal, plăcerea mea este în ea. După tradiţia iudaică, Heftiba a fost fiica profetului Isaia. Nu trebuie acordată vreo credibilitate acestei tradiţii. Mai târziu numele este aplicat la Sionul restaurat (Isaia 2,4).
Ce este rău. Manase a avut un tată bun, dar el n-a mers pe urmele tatălui său. Seminţele cele rele semănate de Ahab au produs rodul păcatului în mulţi din locuitorii ţării, şi acum, când Ezechia nu mai era, răul a ajuns încă o dată la ascendenţă dominantă.
A zidit din nou. Manase a făcut mult spre a contracara binele făcut de tatăl său. Ritualurile idolatre, desfrânate, crude şi superstiţioase în uzanţă la naţiunile din jur, care au fost interzise de Ezechia, au fost reintroduse. Păgânismul a reînviat, idolilor li s-a adus închinare şi Iuda a mers mult pe calea care avea să umple măsura de fărădelege a naţiunii.
Altare lui Baal. Închinarea la Baal, care înflorise sub Atalia (cap. 11,18) şi Ahaz (2 Cronici 28,2) şi care era atât de obişnuită în Israel, a fost reintrodusă acum în Iuda.
Oştiri a cerurilor. Soarele, luna şi stelele. Închinarea la soare, reprezentată prin carele şi caii soarelui au fost aşezate la intrarea templului (cap. 23,11).
Trecut... prin foc. Îngrozitorul ritual al jertfei omeneşti poate să fi avut o fascinaţie specială pentru oamenii păcătoşi. Ahaz a ars pe fiul său în foc (cap. 16,3; 2 Cronici. 28), şi în ultimele zile ale lui Iuda această monstruozitate crudă a fost amintită ca una dintre cele mai de seamă crime (Ieremia 7,31.32; 19,2-6; 32,35; Ezechiel 16,20; 20,26; 23,37).
Care chemau duhurile. Astfel de practici erau interzise evreilor sub pedeapsa cu moartea (Levitic 20,27).
În casa. Manase a mers cu crimele lui mai departe decât oricare din împăraţii lui Iuda dinaintea lui. Această urâciune pe care Manase a pus-o în templu, Iosia mai târziu a scos-o afară şi a ars-o la pârâul Chedron (cap. 23,6).
Au făcut rău mai mult decât neamurile. Locuitorii păgâni ai Palestinei au fost nimiciţi pentru practicile lor josnice, dar acum poporul numit al lui Dumnezeu a decăzut atât de mult, încât a întrecut pe păgâni în închinarea lor coruptă şi abominabilă. Imoralitatea, cruzimea şi apăsarea au mers mână în mână cu degradarea religiei. Teribilul păcat al lui Iuda consta în faptul că ei au lepădat forma lor de religie curată şi pe Dumnezeul cel adevărat, pentru cele mai corupte forme de închinare şi cele mai josnice feluri de idolatrie.
Profeţii. Nici unul dintre profeţii contemporani cu Manase nu este cunoscut în mod sigur. Isaia a fost unul dintre primii care au căzut în persecuţia religioasă (vezi PK 382).
Amoniţii. Amoniţii apar aici ca reprezentanţi ai vechilor naţiuni canaanite (vezi Geneza 15,16; 1 Regi 21,26; Ezechiel 16,3; Amos 2,9.10).
Vor asurzi urechile. Vezi aceeaşi expresie din 1 Samuel 3,11 şi Ieremia 19,3.
Frânghia Samariei. Dumnezeu va măsura Ierusalimul cu aceeaşi măsură cu care el a măsurat Samaria (vezi Amos 7,7-9 şi Plângeri 2,8). Nu va arăta nici o părtinire. Deoarece Iuda avea în faţa lui exemplul surorii ei, Israel, şi nu s-a folosit de acest exemplu, el va fi socotit şi mai răspunzător.
Ca o farfurie care se curăţeşte. Ierusalimul va fi o simplă farfurie în mâna Domnului, spre a fi curăţită cu desăvârşire de El. Cuvântul om nu se află în ebraică (în engl. da, n.n.) şi verbul trebuie să fie tradus cu un subiect general ca cineva care curăţă o farfurie.
Vrăjmaşilor lor. Vezi Deuteronom 28,36.37; Israel. 42,22.24; Ieremia 30,15.16.
Din ziua. Domnul a avut multă răbdare cu poporul Său. El i-a tratat mai bine decât au meritat, cruţându-i iar şi iar când păcatele lor meritau nimicirea.
A vărsat... sânge nevinovat. Manase n-a fost mulţumit să încurajeze răul, el a depus eforturi energice să descurajeze binele. Au fost mulţi oameni care se străduiau să rămână credincioşi faţă de Dumnezeu care acum deveniseră obiectul urii lui amarnice. Pe tot cuprinsul ţării, cei drepţi erau persecutaţi. Isaia, care a fost un martor puternic pentru adevăr şi dreptate, a suferit martirajul din partea acelora care erau hotărâţi să se opună reformelor politice pentru care a lucrat el (vezi PK 382).
Celelalte fapte. Cele mai importante subiecte cu privire la Manase pe care le omite scriitorul cărţii Regilor sunt capturarea lui de către căpeteniile regelui Asiriei, ducerea lui la Babilon, pocăinţa lui de acolo, restabilirea lui la împărăţie şi reformele lui religioase după întoarcerea sa (2 Cronici 33,11-19). Esarhadon include pe Manase în lista celor 22 de regi ai Asiei apusene, de la care el cerea cherestea, spre a fi trimisă la Ninive. Asurbanipal, care i-a urmat lui Esarhadon, include pe Manase în lista celor 22 de regi care i-au plătit tribut.
Păcatul lui. Raportul despre Manase redă numai câteva amănunte cu privire la nelegiuirile domniei lui. Nu numai că el a dat pe propriul lui fiu ca jertfă omenească, ci a încurajat astfel de crime în valea lui Hinom (2 Cronici. 33,6; comp. cu 2 Regi 23,10). Era evident că el a permis înfiinţarea caselor pentru sodomiţi alături de templu (2 Regi 23,7) şi care poate să fi îndepărtat chivotul legământului din templu (2 Cronici 35,3).
În grădina casei. Nu există nici un raport despre vreunul din regii lui Iuda, începând cu Ahaz, să fi fost înmormântat în mormintele regilor lui Iuda.
Grădina lui Uza. Atât Manase, cât şi fiul său, Amon (v. 26) au fost înmormântaţi aici. Nu există nici o altă informaţie disponibilă cu privire la acest loc. Probabil că aceasta a fost mai înainte proprietatea unui om numit Uza care a fost în vecinătatea grădinilor palatului şi a fost cumpărată pentru a fi folosită ca loc de îngropăciune.
Amon. Numele acesta este identic cu acela al lui Amon, zeul-soare egiptean. S-ar părea că Manase a ales acest nume pentru fiul său pentru a arăta respectul său pentru acea zeitate egipteană.
Ce este rău. Apostazia lui Manase lăsase o pecete a răului asupra lui Amon care şi-a format irevocabil viaţa lui. În timpul ultimei părţi a domniei lui Manase partida idolatră fusese ţinută sub control (2 Cronici 33,16), dar acum ea a recâştigat controlul şi ţara întreagă era cuprinsă în lung şi în lat de un curent de nelegiuire. Ca de obicei, stricăciunea morală şi religioasă au mers mână în mână. Profetul Ţefania, care a scris în timpul lui Iosia, a făcut o descriere grafică a nenorocitei situaţii (vezi Ţefania 1,8.9; 3,1-4).
A părăsit pe Domnul, Dumnezeu. Amon se pare că a renunţat la orice pretenţie de a fi un închinător al lui Iehova. El a refuzat să se umilească înaintea Domnului precum a făcut şi tatăl său şi s-a făcut din ce în ce mai vinovat (2 Cronici 33,23).
Au uneltit împotriva lui. Nu este arătat nici un motiv pentru uneltire. S-ar putea să fi fost vreo ranchiună personală împotriva regelui din partea slujitorilor palatului, sau asasinarea se poate să fi fost rezultatul unei reacţii împotriva unei idolatrii extreme a regelui. Oricare ar fi fost cauza, conspiraţia dovedeşte nemulţumirea faţă de politica regală.
Pe toţi cei ce uneltiseră. O încurajare este de găsit în faptul că asasinarea a fost privită ca o crimă şi că uneltitorii au fost pedepsiţi la cererea populară. Care au fost intenţiile conspiratorilor nu s-a descoperit. Unii au spus că scopul lor a fost să pună capăt casei lui David şi să pună pe tron o nouă dinastie. Totuşi, dacă aceasta ar fi fost intenţia, cu greu i s-ar fi îngăduit lui Iosia să trăiască. El era în puterea conspiratorilor.
ELLEN WHITE COMENTEAZĂ
1 – 26 PK 381-383 11, 14, 16 PK 382 21 – 24 PK 383