Lucrători în vie

În mod natural noi nu gândim așa cum gândește Dumnezeu. Gândurile lui Dumnezeu sunt mult mai înalte decât gândurile noastre, cum sunt cerurile față de pământ. Isaia 55:8,9.

Ce fel de gânduri are Dumnezeu cu privire la noi? Ieremia 29:11. Isus a spus o poveste care ne ajută să înțelegem mai bine felul în care gândește Dumnezeu în comparație cu gândirea noastră. Ne arată modul în care ne iubește El în comparație cu modul în care îi iubim noi pe ceilalți. Și ne arată felul de gândire pe care trebuie să îl avem pentru a fi în Împărăția Lui.

Dar fariseii nu aveau felul de gândire al lui Dumnezeu. Ei credeau că, respectând toate regulile, aveau să fie suficient de buni pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Un motiv pentru care nu L-au acceptat pe Isus ca Mesia era faptul că ei credeau că El nu respecta regulile lor născocite. Era adevărat; Isus Se supunea doar Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu, care ne spun să Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe semenii noștri ca pe noi înșine. Dar fariseii nu făceau acest lucru, deși ei se supuneau multor altor reguli.

Tânărul conducător bogat credea că respecta toate poruncile, dar nu le respecta. El iubea banii mai mult decât pe Dumnezeu și nu îi iubea pe ceilalți la fel ca pe el însuși. Cum gândeau cei doisprezece ucenici ai lui Isus? Învățaseră ei să Îl iubească pe Dumnezeu din toată inima și să îi iubească pe ceilalți ca pe ei înșiși? Pentru ce se certau ei încă atunci când credeau că Isus nu îi ascultă? Marcu 9:33,34. 

GÂNDEȘTE-TE: Ne dorim și noi vreodată să fim primii sau să avem ce e mai bun sau mai mare? Sunt acestea gândurile pe care Isus dorește ca noi să le avem?

Povestea pe care a spus-o Isus era despre un gospodar bogat care avea o vie mare, unde se făceau struguri. Când a sosit vremea culesului, a avut nevoie de lucrători.

Într-o dimineață devreme, el a mers în locul în care știa că așteptau oamenii ca cineva să îi angajeze. Acei oameni au spus că vor veni să lucreze toată ziua dacă îi va plăti cu un leu pe fiecare, plata pe care o primeau de obicei lucrătorii. A fost de acord stăpânul viei? Matei 20:1,2.

Probabil că oamenii au început să lucreze dimineața devreme. După puțină vreme, stăpânul viei și-a dat seama că avea nevoie de mai mulți lucrători. Ce a făcut la ora nouă („ceasul al treilea”)? Matei 20:3,4.

Acești lucrători nu au întrebat de plată. Ei nu aveau să lucreze la fel de mult ca primii lucrători, dar erau bucuroși să îi angajeze cineva și aveau încredere în proprietarul viei că le va da o plată corectă. Deși proprietarul a angajat deja două grupe de lucrători, pe la prânz, și din nou la ora trei, și-a dat seama că avea nevoie de și mai mulți lucrători. La fel ca cei din grupul de la ora nouă, niciunul nu a întrebat de plată. Cu toții au fost bucuroși să lucreze pentru orice sumă pe care proprietarul viei o considera corectă. Matei 20:5.

Seara, proprietarul a văzut că nu puteau termina de cules toți strugurii înainte de lăsarea întunericului dacă nu aducea mai multe ajutoare. Așa că a plecat grăbit să aducă mai mulți lucrători, deși mai rămăseseră doar câteva ore până la finalul zilei de lucru. Și iată că acolo mai erau lucrători care nu au fost angajați. Matei 20:6,7. 

GÂNDEȘTE-TE: Îți plac povestirile cu finaluri surprinzătoare? Așa este această povestire.

Isus spunea o poveste despre proprietarul unei vii care a tot mers să angajeze mai mulți lucrători, ca să reușească să strângă toți strugurii înainte de lăsarea întunericului. Până seara, avea cinci grupe de angajați, care au început lucrul la ore diferite din zi.

Prima grupă a început dimineața devreme și a lucrat toată ziua. Ei s-au înțeles ca fiecare să primească un leu. Dar probabil credeau că celelalte grupe vor primi o plată mai mică, și ultimul grup avea să primească doar o sumă foarte mică. Când a sosit vremea să se oprească din lucru, ce le-a spus proprietarul slujitorilor lui să facă? Matei 20:8.

Cât de ciudat! Proprietarul plătea mai întâi ultimul grup. Deși ei lucraseră doar o oră, el îi plătea ca și cum ar fi lucrat toată ziua. De fapt, proprietarul plătea lucrătorii din fiecare grup cu un leu. Matei 20:9.

La final, a venit momentul să plătească grupul care a început primul. Deși s-au înțeles să primească un leu fiecare, ei credeau că sigur, pentru că lucraseră mai mult decât toți ceilalți, proprietarul urma să le dea mai mult decât le-a promis. 

GÂNDEȘTE-TE: Ce părere ai despre plata pe care le-a dat-o proprietarul viei lucrătorilor lui în acea zi?

Lucrătorii care lucraseră toată ziua s-au uitat cum cei care lucraseră mai puțin au primit un leu. Acum era rândul lor să își primească plata. Deși fuseseră de acord să lucreze pentru un leu fiecare, ei credeau că sigur vor primi mai mult decât atât de la proprietar. Le-a dat el mai mult? Matei 20:10.

Lucrătorii de dimineață au fost nemulțumiți. Ei credeau că proprietarul viei era nedrept. Persoanelor care lucraseră mai puțin, în special ultimului grup, care lucrase doar o oră, el le-a plătit aceeași sumă ca celor care lucraseră douăsprezece ore. Lucrătorii de dimineață i-au spus proprietarului ce simțeau. Matei 20:11,12. Proprietarul viei le-a ascultat plângerile. Apoi a spus că a promis că îi va plăti fiecăruia un leu și că s-a ținut de promisiune. Matei 20:13.

Proprietarul le-a mai spus că, la urma urmei, banii cu care îi plătise pe lucrători erau ai lui. Nu putea să facă ce voia cu banii lui? De ce să fie ei geloși și supărați pentru că el a ales să fie generos cu ceilalți lucrători? Matei 20:14,15. Lucrătorii nefericiți nu aveau ce să îi mai spună proprietarului. Tot ce le-a spus era adevărat. Apoi ce a spus Isus la finalul povestirii? Matei 20:16. 

GÂNDEȘTE-TE: Care era diferența dintre modul în care primii lucrători și ceilalți lucrători s-au simțit la finalul zilei? Cine s-a gândit mai mult la plata pe care urma să o primească?

În povestirea lui Isus despre lucrătorii din vie, unii dintre ei au lucrat mai mult decât alții; dar, la finalul zilei, proprietarul le-a dat aceeași sumă de bani. Chiar și cei care lucraseră doar o oră au primit aceeași plată ca și cei care lucraseră toată ziua.

Cei care lucraseră toată ziua nu au fost mulțumiți. Ce le-a spus stăpânul viei când aceștia s-au plâns că el nu era corect? Matei 20:13-16. Dar când lucrătorii care au lucrat doar o parte din zi și-au primit plata, ei au fost recunoscători. Fiecare dintre ei a primit un leu, chiar dacă știau că nu munciseră atât de mult. Crezi că au fost bucuroși că au ales să se încreadă în bărbatul generos care îi angajase?

Prin această povestire, Isus a arătat că fariseii urmau să fie dezamăgiți. Ei erau siguri că datorită marii lucrări pe care o făceau, Dumnezeu avea să îi răsplătească cu viața veșnică în Împărăția Lui. Ei mai credeau că oamenii pe care îi numeau păcătoși nu puteau fi în Împărăția Lui, pentru că nu erau suficient de buni și nu făceau acele fapte. Fariseii nu gândeau cum gândește Dumnezeu, nu-i așa?

Chiar și ucenicii lui Isus aveau nevoie să vadă că modul de gândire al lui Dumnezeu era diferit de gândirea lor. El știe cine Îl iubește cu adevărat și se încrede în El. 

GÂNDEȘTE-TE: Ești bucuros că Dumnezeu nu gândește la fel ca majoritatea oamenilor? Cu ce lucrători ai vrea să te asemeni, cu cei din prima grupă sau din celelalte grupe?

Să mai medităm și astăzi la povestea pe care a spus-o Isus despre lucrătorii din vie. Povestirea ne ajută să înțelegem mai bine cum gândește Tatăl nostru ceresc minunat și iubitor. Să încercăm să răspundem la câteva întrebări. Stăpânul viei și-a plătit lucrătorii la fel cum își plătesc majoritatea oamenilor lucrătorii? Cu ce era el diferit?

Lucrătorii care au fost angajați mai târziu chiar meritau toată suma cu care au fost plătiți? Dacă ai fi lucrat doar o oră, te-ai fi așteptat să fii plătit pentru douăsprezece ore? Ai crede că cel care te plătește este foarte generos dacă te-ar plăti pentru douăsprezece ore? De ce credeau lucrătorii angajați de dimineață că stăpânul nu era corect?

Oamenilor le era greu să înțeleagă că nimeni nu este suficient de bun pentru a fi în Împărăția lui Dumnezeu. Nimeni nu își poate câștiga locul în Împărăția lui Dumnezeu prin muncă, chiar dacă lucrează la fel ca lucrătorii din poveste care au fost angajați primii. Singura cale de a ajunge acolo este a-L accepta pe Isus ca Mântuitor și Domn. Faptele apostolilor 4:12; Faptele apostolilor 16:31.

Isus ne iubește atât de mult încât S-a făcut om și a murit pentru noi. El este singurul om care nu a păcătuit niciodată și ne poate ajuta să nu mai păcătuim. Deoarece nu a păcătuit niciodată, Isus nu merita să moară. Dar pentru că fiecare dintre noi a păcătuit, El a știut că toți am fi pierduți dacă El nu murea în locul nostru. Doar pentru că El a făcut acest lucru pentru noi putem alege să fim în Împărăția lui Dumnezeu.

Poate unii cred că merită să fie în Împărăția lui Dumnezeu pentru că au lucrat mult timp pentru El și biserica Lui. Ei sunt asemenea lucrătorilor angajați de dimineața, care credeau că ar trebui să fie plătiți mai mult decât ceilalți lucrători pentru că lucraseră mai mult. Cei care știu că nu sunt vrednici de ceea ce a făcut Isus pentru ei sunt asemenea lucrătorilor din povestire care nu meritau suma pe care le-a dat-o stăpânul. Fapta stăpânului ne arată într-un fel cum este Dumnezeu. 

GÂNDEȘTE-TE: Isus a primit tratamentul pe care îl meritam noi, pentru ca noi să fim tratați așa cum merita El. Merităm noi să trăim pentru totdeauna? Nu. Fiecare dintre noi a păcătuit. Ne-a demonstrat El cât de mult ne iubește? Da. Cum Îi putem mulțumi?

S-a pierdut Sunca – partea 1. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

La doar 30 de kilometri nord de Lima, pe autostrada principală, este frumosul orășel Chosica, numit și orașul soarelui. Dacă orașul Lima este acoperit de o pătură de nori, și zile, săptămâni sau chiar luni întregi nu pătrunde nicio rază de soare, acest orășel-grădină întotdeauna are parte de soare și este ca o stațiune pentru locuitorii înnoratului Lima. Ce bucurie pe oameni să iasă cu mașina de sub nori și să înainteze spre soarele strălucitor de munte!
– Să mergem, Sunca! am spus eu într-o zi. De fapt, nici nu trebuia să mai spun, pentru că Sunca deja sărise în mașină de îndată ce i-am deschis ușa. Lui Sunca îi plăcea să călătorească, în special în direcția Chosica, pentru că, de obicei, călătoria într-acolo însemna un picnic și distracție la soare.

Cât de evident era că Sunca se bucura de călătorie! Totul îi atrăgea atenția: mai întâi traseul prin câteva porțiuni îngustate de drum dintr-o parte foarte aglomerată a orașului; apoi am trecut chiar prin agitata piață alimentară, cu multele sale mirosuri și sunete fascinante și, după aceea, prin peisajele de țară, unde Sunca a avut parte de multă distracție adevărată. Întotdeauna se entuziasma când vedea vaci, cai și măgăruși și niciodată nu rata ocazia de a lătra la ei.

Autostrada, dar și linia ferată centrală, urmau cursul râului Rimac, cu lanuri verzi de porumb, pășuni și bumbac de ambele părți. La Nana, aproape de Chosica, deasupra norilor, este Inca Union College și misionarii adesea treceau pe lângă fără a vizita iubita noastră școală. Lui Sunca, îndrăgită de studenți, îi plăcea la nebunie să meargă acolo. – A venit Sunca, Sunca este aici! se auzea de îndată ce mașina intra în vizorul campusului. Studenții nu au spus niciodată: „A venit familia Larsen” sau „A venit Anita.” Nu – „A venit Sunca!” Niciodată nu a trebuit să îmi fac griji pentru câine la școală. Doar îi aruncam lui Sunca mingea, și ea îi ținea ocupați pe toți copiii și studenții și entuziasmul era mare cât timp era ea acolo. Studenților le plăcea să îi arunce mingea lui Sunca și să o urmărească cum o aducea înapoi spre ei cu nasul.

În Chosica, eu și soțul meu ne-am plimbat la soare și la umbra copacilor mari din piață. Florile frumoase din grădini ne încântau cu mirosul și culorile lor, iar la acoperișuri și la uși erau agățate minunatele flori Bougainvilleas. Deși era ispitită să alerge după alți câini, Sunca stătea cu stăpânii ei și își făcea trucurile cu oamenii care stăteau pe bănci, bucurându-se de clima plăcută.
– Cât mi-aș dori ca și copiii mei să asculte așa! a spus o doamnă care stătea împreună cu fetița ei pe o bancă de lângă mine, privind spre câine. Spui doar un cuvânt, și de îndată câinele face ce îi spui. Când spui „stai!”, ea se așază, când spui „rostogolește-te!”, ea se rostogolește și când spui „culcat!”, ea se pune jos.
– Da, am încuviințat eu, mângâind câinele. E plăcut ca cineva să te asculte. Ea chiar este ascultătoare. I-am zâmbit doamnei de lângă mine și am continuat:
– Cât de plăcut este pentru Dumnezeu când noi, copiii Lui, ascultăm de Cuvântul Lui! Am început o conversație în care am folosit ocazia de a-i explica unele principii creștine. Când am plecat, i-am lăsat doamnei o revistă în spaniolă, Vida Feliz; fetiței i-am dat o imagine frumoasă cu o poveste biblică și prima lecție din cursul biblic prin corespondență pentru copii.
– Îți va plăcea, mica mea prietenă, i-am spus eu. Dacă studiezi toate cele douăsprezece lecții interesante, vei primi un certificat frumos.
– Cu adevărat? a întrebat fetița încântată. Le voi studia, a spus ea în timp ce își lua la revedere. Când am ieșit din piață în stradă, am observat că fetița alerga înspre noi salutând cu mâna, dar am crezut că era doar felul entuziast al unui copil de a se exprima.
Acum eram deja pe drum de aproape jumătate de oră și deja intrasem sub acoperișul de nori întunecoși, umezi și răcoroși. Atunci am strigat:

– Sunca, vino la mine! Am bătut cu palma pe banchetă, așa cum fac întotdeauna când vreau ca Sunca să vină să se așeze lângă mine. M-am uitat înspre fereastra mică din spate, unde obișnuia ea să stea. (Va urma)