Orbul Bartimeu

Când ești orb, este foarte greu. Poate că ai jucat cândva un joc în care ai fost legat la ochi, ca să nu poți vedea. Sau poate te-ai prefăcut că ești orb. Probabil că o vreme a fost distractiv, dar ai vrea să fii așa toată viața? Nu.

Doi cerșetori orbi stăteau lângă drum chiar lângă Ierihon. Marcu ne povestește despre unul dintre ei. Numele lui era Bartimeu. Haideți să facem cunoștință cu el! Bartimeu auzise că Isus putea vindeca oameni bolnavi. Și ah, cât își dorea să Îl întâlnească! Era sigur că Isus îl putea vindeca. La fel ca toți oamenii bolnavi, își dorea din toată inima să poată vedea. Isus pleca din Ierihon chiar pe drumul pe care era Bartimeu. Era Isus singur? Marcu 10:46.

Oamenii treceau pe lângă Bartimeu tot timpul, dar, în această zi, el auzea mult mai mulți oameni trecând decât de obicei. Și-a dat seama din ce auzea că nu era o mulțime obișnuită de oameni. – De ce trec atât de mulți oameni pe aici? a întrebat Bartimeu.

Ce a făcut el când cineva i-a răspuns la întrebare? Marcu 10:47. Isus! Isus trecea chiar pe acolo. Bartimeu nu putea vedea, dar avea un glas puternic și l-a folosit. 

GÂNDEȘTE-TE: Nouă ne pare rău pentru persoanele care nu pot vedea și ne gândim cât de fericiți vor fi în cer într-o zi dacă aleg să aparțină Împărăției lui Dumnezeu. Dar Bartimeu avea șansa să fie vindecat chiar atunci. Tu cum te-ai fi simțit dacă ai fi fost Bartimeu?

Orbul Bartimeu a început să Îl strige pe Isus cu glas tare. Deloc surprinzător! Știa că aceasta era singura lui șansă de a fi vindecat. A strigat atât de tare încât oamenii au încercat să îl liniștească. A ascultat de ei? Nu. El a strigat și mai tare. Marcu 10:48.

Probabil că mulțimea din jurul lui Isus făcea mult zgomot, dar putea El auzi rugăciunea celui în nevoie dintr-o mulțime atât de gălăgioasă? El l-a auzit pe orbul Bartimeu. Când S-a oprit, a spus: – Aduceți-l aici! Oamenii au auzit ce a spus Isus și unii dintre ei i-au spus lui Bartimeu:
– Nu te îngrijora, mergi la Isus! El te cheamă. Marcu 10:49.
Îți poți imagina ce s-a întâmplat după aceea? Bartimeu și-a aruncat haina într-o parte, a sărit în picioare și poate că cineva l-a condus la Isus cât de repede a putut. Marcu 10:50.
Probabil că Isus a zâmbit când l-a văzut venind. Ce întrebare i-a pus El lui Bartimeu și ce răspuns I-a dat Bartimeu? Marcu 10:51.

„Rabuni” este un alt termen pentru Stăpân, sau Cel mare. Asta a fost Isus pentru Bartimeu pentru tot restul vieții. Bartimeu nu mai era un cerșetor orb, nu-i așa? Era un urmaș al lui Isus. Marcu 10:52.

GÂNDEȘTE-TE: Mai există și alte moduri de a fi orb? Dacă oamenii continuă în greșeala lor după ce au fost avertizați că ceea ce fac le va cauza probleme, noi spunem că sunt orbi față de avertizări. Erau și fariseii așa? Ei au ales să fie orbi față de învățăturile lui Isus. Nu voiau să vadă adevărul despre cine era El și despre cum era Împărăția Lui. Mai există și astăzi astfel de oameni?

Isus încerca să îi ajute pe oameni să înțeleagă cine era El, cum era Împărăția lui Dumnezeu și ce fel de oameni urmau să fie în Împărăție. El a spus povestiri pentru a explica ce aveau ei nevoie să știe. Una dintre povestiri era despre facerea pâinii.

Ție îți place pâinea bună? Există multe feluri de pâine. Foarte multe feluri de pâine se fac din făină, apă, sare și probabil puțin ulei. Putem adăuga stafide, nuci și alte lucruri bune. Dar de ce altceva mai avem nevoie întotdeauna pentru pâine?

Chiar dacă ți-ai modelat aluatul într-o franzelă frumoasă și ai pus-o la cuptor, ea va avea aceeași dimensiune când o vei scoate dacă nu mai adaugi și altceva. Și va fi foarte tare. Ce lipsea? Drojdia. Doar puțină drojdie, amestecată cu apa și făina, pătrunde în tot aluatul, făcându-l să crească. Și când este coaptă, vei scoate din cuptor o pâine bună. Ce a spus Isus despre drojdie? Matei 13:33.

Tot felul de oameni Îl ascultau pe Isus: bogați și săraci, ignoranți și înțelepți, bolnavi și sănătoși, cerșetori și hoți și mulți alții. Fariseii se uitau la ei și se întrebau cum ar putea fi acești oameni în Împărăția lui Dumnezeu. Isus dorea ca ei să înțeleagă că dragostea lui Dumnezeu lucrează ca drojdia. Indiferent cine suntem sau cum am fost în trecut, dragostea lui Dumnezeu în inima noastră ne schimbă, tot așa cum drojdia transformă aluatul într-o pâine frumos crescută. Prin dragostea și puterea Lui minunată, noi putem deveni ca Isus. Putem fi buni și iubitori, săritori și ascultători, răbdători și iertători, așa ca Isus când a fost pe pământ. 

GÂNDEȘTE-TE: Vrei ca Isus să fie întotdeauna în gândul tău și să te ajute să fii ca El? Ce schimbare va produce acest lucru în felul în care acționezi?

O altă poveste pe care a spus-o Isus a fost despre cineva care a găsit o comoară. Uneori jucăm jocuri în care căutăm o comoară, dar omul din această poveste nu juca un joc; el lucra la câmp. Matei 13:44.

În acele vremuri, oamenii ascundeau uneori o comoară în pământ pentru a o păstra în siguranță față de hoți și prădători sau de alți inamici. Oamenii care își ascundeau comoara în pământ probabil erau atenți să nu spună nimănui unde au ascuns-o. Dar ce se întâmpla dacă o astfel de persoană murea sau o armată inamică îl lua ori îmbătrânea și uita de comoară? Deoarece nimeni nu știa unde era, aceasta rămânea ascunsă în pământ.

Bărbatul din această poveste a împrumutat o bucată de pământ, ca să poată cultiva ceva pe pământ. Când a arat pământul, dintr-odată, plugul a lovit ceva tare. La început probabil a crezut că era o piatră. Dar era o comoară ascunsă cu mult timp în urmă. Poate că era o cutie cu monezi de aur. Orice era, el știa că era suficient să îl facă bogat.

Îți poți imagina cum s-a simțit acel bărbat? Dorea să găsească o modalitate de a păstra comoara. Deoarece nimeni nu văzuse ce se întâmplase, repede a pus-o înapoi și a acoperit-o, pentru ca nimeni să nu își dea seama că în acel loc era ceva special. Apoi s-a asigurat că știa exact unde să o găsească din nou.

GÂNDEȘTE-TE: Ce crezi că plănuia omul în graba lui spre casă?

Isus a povestit despre un bărbat care a găsit o comoară și dorea să găsească o modalitate de a o păstra, pentru că l-ar fi făcut bogat. Matei 13:44.

Plecând grăbit acasă, el se gândea ce trebuia să facă. Știa că, pentru a păstra comoara, trebuia să cumpere terenul. Dar avea suficienți bani să îl poată cumpăra? Mai întâi bărbatul a aflat prețul pentru teren. Dar, pentru a face rost de toți banii, el trebuia să își vândă casa și tot ce avea. De asemenea, nu trebuia să spună nimănui despre co- moară până nu cumpăra terenul.

Când a ajuns acasă, bărbatul i-a spus soției și familiei că hotărâse să cumpere acel teren pe care îl lucrase. Ei nu își puteau imagina de ce. Când le-a spus cât costa terenul, probabil că ei au fost șocați. Știau că nu aveau atât de mulți bani.

Dar el a insistat că trebuia să cumpere terenul, chiar dacă ar fi trebuit să își vândă casa și tot ce aveau. Familia lui probabil că a făcut tot posibilul să îl facă să se răzgândească. Când au aflat vecinii și prietenii lui, aceștia au crezut că era nebun. Putea să îl facă cineva să se răzgândească? Nu. El știa exact de ce voia să cumpere terenul. 

GÂNDEȘTE-TE: Tu ai fi făcut exact ce făcea acel om? De ce?

Probabil că soția și copiii bărbatului plângeau în ziua în care și-au vândut casa și toată mobila. Dar el știa că în curând urmau să fie fericiți. Poate că, de îndată ce terenul a fost al lui, bărbatul și-a dus familia acolo cu el. El știa exact unde era comoara. Cu atenție, a săpat din nou după ea. Apoi a deschis-o. Probabil că au rămas fără aer. Cu greu le venea să creadă ce vedeau. Și toată comoara era a lor! Toată. Este ușor să ne imaginăm cât de ușurați s-au simțit. Dintr-odată, erau bogați. Ce final fericit la această poveste! Matei 13:44.

Isus ajutase oamenii să descopere un lucru foarte important. Adevărata comoară este Împărăția lui Dumnezeu. Cât de mult a trebuit să dea bărbatul din povestire pentru a avea comoara lui? El a trebuit să renunțe la tot, nu-i așa? Era cu mult mai importantă decât tot ce avea. Dar pentru că știa acest lucru, i-a fost greu să renunțe la tot ce avea pentru a o obține? Nu.

Isus voia ca oamenii să vadă că nu credeau adevărul despre cine era El. El dorea ca ei să înțeleagă că pierdeau adevărata co- moară din cauză că nu erau dispuși să renunțe la ideile lor greșite despre El și despre Împărăția lui Dumnezeu.  

GÂNDEȘTE-TE: Cel care alege să se încreadă în Isus poate face parte din Împărăția lui Dumnezeu? Da. Pot chiar și copiii să fie acolo? Da. Pot chiar și copiii să îi ajute pe alții să facă acest lucru? Da. Tu ce alegi și cum îi ajuți pe ceilalți?

Sunca și plasa hingherului – partea a 2-a. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Pachetul era de la mama lui Maruja, și fata părea să știe despre ce era vorba. În cutie era o scrisoare și acolo era explicat că darul dinăuntru era pentru señora Anita. Ah, și uite-l! Maruja l-a scos din cutie.

Era un cocoș mare, frumos și tânăr. Era de culoare maro și galben, cu pene de culoare aurieroșcată la coadă și moț sofisticat roșu. Ochii lui Sunca s-au făcut cât două cepe și a început să zgârie insistent ușa de la terasă și să scheaune, cerând milă. Ce păcat că ea trebuia să stea în spatele unei uși de sticlă într-un moment atât de palpitant! Cocoșul s-a întins pe picioarele lui lungi și frumoase. Acestea erau legate cu o sfoară, ca să nu poată face pași prea mari.

Mamei lui Maruja i-a părut puțin rău pentru fiica ei, care acum trebuia să se mulțumească cu o alimentație vegetariană în casa unor misionari; așa că i-a trimis o pasăre bună, în speranța că aceasta va oferi familiei o schimbare mult apreciată în alimentație. Am bănuit că Maruja avea partea ei în toată această întâmplare.
– Să ne pregătim pentru o supă bună, a sugerat ea.
– Nu, am spus eu. Vom aștepta până se întoarce soțul meu acasă și apoi vom hotărî ce facem cu cocoșul. Soțul meu era într-o călătorie în Bolivia. Sunca a stat și s-a holbat ore întregi la ușa de la terasă, urmărind fiecare mișcare a acestei creaturi ciudate, care îi invadase teritoriul. Lătra la fiecare mic salt pe care cocoșul îl făcea cu picioarele lui legate și la fiecare zbatere din aripi.

Maruja a trebuit să meargă pe terasă de mai multe ori. Ea i-a dat cocoșului porumb să mănânce și, dintre toate vasele care erau, i-a pus apă tocmai în vasul lui Sunca. Sunca nu s-a mișcat toată ziua de la locul ei. Nu a mâncat și nu a băut nimic, doar a privit, sperând probabil că se va putea apropia cât de puțin de noul ei tovarăș, pentru a afla mai multe despre el.

Ziua următoare, înainte de ivirea zorilor, Sunca s-a înfățișat din nou în fața ușii de sticlă. Era la fel de entuziasmată ca în ziua precedentă, ba chiar mai entuziasmată când cocoșul a început să cânte. Ce lătrat ciudat! Apoi Sunca a început un cântec de cocoș propriu. Așa că au trezit toată casa, și chiar tot cartierul.

După o vreme, Sunca a primit în final o șansă. Într-o ocazie în care Maruja a ieșit pe terasă, Sunca a observat că ea nu a închis ușa chiar de tot. A lăsat o deschizătură suficient de mare pentru ca Sunca să își bage nasul și să își facă loc să treacă. Ajunsă pe terasă, Sunca s-a întins pe podeaua de gresie la o distanță relativ sigură, mai întâi adulmecând, apoi mârâind subtil la intrus. Cocoșul nu a părut deloc impresionat; nici nu a băgat-o în seamă pe Sunca, nici măcar când mârâitul a devenit mai gălăgios.

– Sunca, fii atentă! Venisem și eu la ușă. Dacă te comporți frumos, te voi lăsa să stai aici, ca să te împrietenești cu noul nostru tovarăș. Dar nu te apropia prea mult.

Sunca nu s-a dus foarte aproape, doar câțiva centimetri mai aproape. Nicio mișcare, niciun sunet, nici măcar un adulmecat nu i-au scăpat. Ce creatură interesantă! Cât i-ar fi plăcut să își bage nasul în acele pene și să simtă mirosul și să lingă puțin acel pieptăn roșu interesant! (Va urma)