Doi fii pierduți

Ai jucat vreodată jocuri în care a trebuit să alegi de partea cui să fii? De obicei doar una din părți câștigă, și cealaltă parte pierde. Prefă-te că te joci cu mingea și ești în tabăra care pierde! Dacă te-ar întreba cineva dacă partea ta a câștigat, probabil că ai spune: „Nu, am pierdut.” Ai vrut să spui că nu ai câștigat jocul.

Știm că fiecare dintre noi alege una din părți în îngrozitorul război dintre Satana și Isus. Cine va câștiga? Isus va câștiga. Satana va pierde și cei care au ales să fie de partea lui vor fi pierduți. Ei nu vor fi în cer pentru că și-au ales conducătorul greșit.

În povestirile pe care le-a spus Isus, El ajuta oamenii să înțeleagă ce înseamnă să fii pierdut. Dorea ca ei să știe că El îi iubește pe toți și că dorește ca fiecare dintre noi să fie în siguranță în Împărăția Lui. Dacă suntem de partea Lui, vom câștiga.

Mulți oameni sunt asemenea oii pierdute din povestirea spusă de Isus. Ei știu că sunt pierduți; da, la fel ca oaia pierdută, sunt lipsiți de ajutor. Singuri, ei nu se pot opune multelor ispite ale lui Satana. Nici noi nu putem. Cu toții avem nevoie de Isus, Păstorul nostru cel bun, să ne ajute. Alți oameni sunt asemenea bănuțului care nu știa că este pierdut sau că era important pentru cineva. Dar cu toții suntem importanți pentru Isus și El dorește să ne salveze pe toți. El ne poate ierta păcatele și ne poate ajuta să devenim ca El.

Isus a spus două povestiri, fiecare arătând că Dumnezeu iubește pe fiecare păcătos. Aceste povestiri arată că Dumnezeu este fericit când oamenilor le pare rău că păcătuiesc și Îl lasă pe El să îi ajute. Ce a spus El la finalul fiecărei povestiri? Luca 15:7,10. 

GÂNDEȘTE-TE: Există vreun om care a făcut atât de multe lucruri greșite încât Isus să nu îl poată ajuta să se schimbe dacă într-adevăr își dorește ajutorul Lui? Nu, nimeni.

Isus a mai spus o poveste despre a fi pierdut. De această dată era vorba despre doi frați și tatăl lor cel blând. Luca 15:11.

Fiii erau foarte diferiți unul de celălalt. Fiul cel mare era întotdeauna ascultător și de nădejde. El nu pierdea timpul. Nu se certa, nu mormăia și nu se plângea. Probabil că tatăl lui nu trebuia să îi amintească să își facă treaba. Pe măsură ce a crescut, a ajutat tot mai mult la fermă.

Băiatul cel mic era exact opusul. El era egoist, bombănea și se plângea pentru că tatăl lui nu îi dădea voie să facă tot ce voia. Credea că tatăl lui nu voia ca el să se distreze. I se părea că tatăl lui întotdeauna îi spunea că trebuia sau nu să facă una sau alta.

Pe măsură ce a înaintat în vârstă, și-a dorit să poată pleca departe de casă. Atunci s-ar fi distrat și ar fi făcut tot ce dorea să facă. Dar nu putea face acest lucru pentru că nu avea bani. Și avea nevoie de foarte mulți bani să plătească pentru distracția pe care și-o dorea.

Apoi băiatului egoist i-a venit o idee, despre care a crezut că era bună. El știa că în momentul morții tatălui său, toți banii și toate proprietățile lui aveau să fie împărțite între el și fratele lui mai mare. Dar poate că pe tatăl lui nu l-ar fi deranjat să își împartă averea înainte să moară. Astfel, putea pleca de acasă și putea face ce dorea. Într-un final, și-a făcut curaj să îl întrebe. 

GÂNDEȘTE-TE: Ce părere ai despre fiul cel mic? Dar despre fiul cel mare?

Crezi că tatăl din povestirea noastră era trist? El îi iubea pe amândoi băieții. Dar oare îi era ușor să vadă că fiul lui cel mic nu îl iubea cu adevărat, chiar dacă tatăl lui îi oferise un cămin bun și tot ce avea nevoie? Tatăl lui știa ce l-ar fi făcut fericit pe fiul lui și ce nu. Așa că a încercat să îi arate ce era bine și ce era rău. Dar fiul lui a insistat să se facă în felul lui. Ce a făcut tatăl într-un final? Luca 15:12.

Crezi că fiul cel mic a fost fericit? Da. Urma să fie liber. Probabil că zâmbea în timp ce își împacheta lucrurile, și-a luat rămas bun de la toți și a pornit la drum. În sfârșit era liber! De acum încolo putea face orice dorea.

Crezi că fratele mai mare a fost întristat de plecarea lui? Probabil că nu. Lui nu îi plăcea ideea că tatăl lui îi dăduse fratelui leneș toți acei bani, dar nu s-a plâns. A știut că la final avea să își primească și el partea lui. Și pentru că muncea din greu, acei bani erau câștigați pe drept.

Acel tată trist a încercat să îl convingă pe fiul lui cel mic că făcea o greșeală teribilă. Dar băiatul era suficient de mare să aleagă pentru el. Când tatăl l-a privit depărtându- se pe drum, ochii lui s-au umplut de lacrimi. El a stat acolo până când băiatul nu s-a mai văzut. Apoi, încet, s-a întors acasă. El spera ca băiatul lui să descopere cât de rău și de nemilos este Satana înainte să fie prea târziu. Dacă nu, scumpul lui băiat avea să fie pierdut. Crezi că tatăl urma să vegheze și să se roage pentru el în tot acest timp, indiferent cât avea să fie plecat?

Fiul lui s-a mutat într-o cetate departe de casă. Nu dorea să încerce cineva să îl urmeze. Nimic nu putea să îi strice distracția. Când alți oameni iubitori de distracție au aflat că avea mulți bani, curând și-a făcut mulți prieteni. Cel puțin au pretins că îi erau prieteni când l-au ajutat să cheltuie banii. Erau atât de multe lucruri distractive pe care puteau să le facă. 

GÂNDEȘTE-TE: Spune Satana adevărul despre ce ne va aduce fericire? Te poți gândi la un lucru care îți aduce fericire, dar despre care părinții tăi au spus că nu este bun pentru tine?

Multă vreme băiatul din povestirea noastră și-a tot spus lui însuși că ceea ce făcea era greșit. Uneori probabil că se gândea la casă și la tatăl lui. Dar a încercat să uite de ei făcând mai multe lucruri nebunești. Luca 15:13.

Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat. Și-a dat seama că își cheltuise toți banii primiți de la tatăl lui. Dispăruseră – cheltuiți. Dar poate că prietenii lui îl puteau ajuta. La urma urmei, el își cheltuise mare parte din bani cu ei. Curând a descoperit că, după ce nu a mai avut bani, nu a mai avut nici prieteni. Ei nu au fost cu adevărat prietenii lui. Doreau doar ca el să își cheltuie banii ca să se distreze și ei. Dar când a fost rândul lor să cheltuie banii, ei nu au fost interesați să facă acest lucru. Apoi s-a întâmplat încă un lucru rău. Luca 15:14.

Probabil că și-a vândut unele din lucrurile lui, să facă rost de bani pentru mâncare. Dar în vreme de foamete, mâncarea este foarte scumpă. Nu erau nici locuri de muncă. Hainele lui rafinate se uzaseră. Nu a trecut mult până a ajuns la fel de sărac ca un cerșetor și purta haine rupte. Ce să mai facă? 

GÂNDEȘTE-TE: Tu ce i-ai fi spus să facă?

Deși băiatului din povestirea noastră nu îi plăcea să lucreze, într-un final, cineva l-a angajat. Ce loc de muncă și-a găsit? Luca 15:15. Porci? El hrănea porci? Aceasta era cel mai rău loc de muncă la care se putea gândi un iudeu. Dumnezeu a spus că nu trebuia nici să îi atingă și acum el trebuia să le poarte de grijă. Și asta nu era tot; el nu primea suficientă mâncare. Îi era foame tot timpul și începea să slăbească. Luca 15:16.

Apoi, într-o zi, când îngrijea de porci, s-a întâmplat ceva minunat. Parcă s-a trezit din somn. S-a gândit la slujitorii tatălui său, care aveau suficientă hrană. Poate că tatăl lui îi putea oferi un loc de muncă. Știa că nu merita ajutorul lui, dar a hotărât să încerce; și chiar s-a gândit ce anume să îi spună tatălui. Luca 15:17-19.

Băiatul a lăsat porcii în urmă și a pornit la drum spre casă. Știa că arăta ca un cerșetor. Era murdar, hainele îi erau zdrențuroase și nu mai avea încălțăminte. Se întreba dacă tatăl lui va accepta și să îi vorbească. Fiul acela nici nu știa cât de mult îl iubea tatăl lui. Acesta nu încetase niciodată să privească spre drum, sperând, rugându-se și tânjind ca el să se întoarcă acasă. Ce s-a întâmplat când băiatul s-a apropiat suficient de mult încât a zărit casa? Luca 15:20.

Tatăl lui l-a îmbrățișat, chiar dacă era atât de murdar. L-a sărutat. Probabil că acum fiul plângea. Apoi și-a amintit ce urma să îi spună tatălui lui. Dar nici măcar nu a apucat să își termine discursul pe care îl repetase. Luca 15:21-24.

Ah, cât de repede se întâmpla totul! Până când hrana a fost gata, fiul cel mic a fost curățat de toată mizeria. Zdrențele lui au dispărut și acum era îmbrăcat din nou în haine fine. Avea încălțări în picioare și părul lui era curat și pieptănat. Cât de minunat! Cât de mult greșise cu privire la tot: tatăl lui, casa lui și ideea lui despre distracție! 

GÂNDEȘTE-TE: Modul în care tatăl s-a comportat cu fiul lui este la fel cum îi tratează Isus pe oamenii care aleg să se schimbe și să se întoarcă acasă cu El?

Fiul cel mic era din nou acasă. Dar ce se întâmpla cu fratele mai mare, care nu se asemăna deloc cu fratele mai mic? În timp ce toți îi urau bun venit acasă fiului cel mic, fratele cel mare s-a întors de la lucrul la câmp. Ce a simțit când cineva i-a povestit despre ospățul de bun venit? Luca 15:25-28.

Repede tatăl s-a dus și l-a implorat pe băiat să se alăture ospățului și să îi ureze bun venit fratelui său. Dar ce a spus fiul cel mare? Luca 15:29-32.

Isus a oprit povestea chiar aici. De ce? Pentru că dorea ca fariseii să vadă că ei erau asemenea fratelui cel mare. Fiul cel mare nu îl iubea cu adevărat pe tatăl lui și nici fariseii nu Îl iubeau cu adevărat pe Dumnezeu. Credeau că doar prin faptul că respectau regulile câștigau dreptul de a fi în Împărăția lui Dumnezeu. Dar ei erau chiar mai rău decât oamenii pe care îi numeau păcătoși. Erau mândri, și oamenii mândri au nevoie să știe că sunt la fel de pierduți ca alți păcătoși. Pentru a fi salvați, toți trebuie să ne încredem doar în Isus, nu în respectarea regulilor. 

GÂNDEȘTE-TE: Respectarea Celor Zece Porunci este importantă? Da. Este important să mergem la Școala de Sabat și la biserică? Da. Dar împlinirea acestor lucruri ne va asigura un loc în cer? Nu. Vom ajunge acolo doar acceptând viața și moartea lui Isus pentru noi. Apoi, atunci când El trăiește în noi, vom respecta Cele Zece Porunci prin puterea Lui și pentru că Îl iubim.

Sunca și plasa hingherului – partea 1. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Lui Sunca, un câine misionar, nu îi plăcea poștașul sau cel puțin îl considera un intrus foarte periculos. Ce treabă avea el să vină la ușa de la intrare? Nu venea foarte des, pentru că mare parte din corespondență era pusă în căsuța poștală, dar când venea, Sunca lătra o avertizare clară, care ne anunța de sosirea lui înainte ca el să bată sau să sune la ușă.

Dacă poștașul strecura o scrisoare pe sub ușă, aproape că făcea o criză. Ea înșfăca scrisoarea în gură și o scutura violent. Dacă ar fi putut ieși afară, l-ar fi pus la punct pe acel bărbat. O dată sau de două ori a reușit să iasă și ah, cu ce viteză a alergat după el! Chiar l-a speriat. El a sărit și a pus geanta ca protecție în față până când am ajuns să îl salvez eu.

– Sunca, fii cuminte! Ce se întâmplă cu tine? am certat-o eu. Sunca nu voia să se comporte frumos, dar trebuia să respecte porunca mea impunătoare: „Sunca, intră în casă!” – Câinele dumneavoastră este muy rabioso (foarte turbat), señora! s-a plâns poștașul speriat.

– Nu. Nu vă va face niciun rău, am răspuns. Ea doar își ia în serios responsabilitatea de a ne proteja casa de străinii care s-ar putea să nu fie bine-veniți.
 

Totuși, într-o zi, Sunca a uitat să se ia de poștaș. Sărmanul om a adus un pachet mare și l-a lăsat în fața ușii. Pachetul venea dintr-un orășel din pădurea în care Maruja, fata care mă ajuta în casă, își avea locuința. Mirosul junglei, de umiditate și mușchi, o fascina pe Sunca și a făcut-o să adulmece. Cutia era din carton și avea niște găuri rotunde în ea. Oare ce să fie? Sunca a mirosit prin una din găuri și apoi a aruncat o privire înăuntru. Înăuntru mișca ceva! Sunca a ciulit urechile și ochii i s-au făcut mari cât curiozitatea din ea. A privit din nou. Fără îndoială că acolo mișca ceva. Ce putea să fie? Un animal din junglă? Sunca a lătrat la cutie dintr-o parte și apoi și din cealaltă. Acum părea că toată cutia se mișca. Sunca a lătrat foarte entuziasmată.

– Pleacă de aici, a spus Maruja, împingând câinele. Nu este pentru tine. A ridicat cutia și a dus-o în curtea din spate, urmată de săriturile Suncăi.
– Acum pleacă înapoi în casă. Nu ți-am spus că nu este pentru tine? a alungat Maruja câinele înapoi în casă și apoi a închis ușa. Sunca ne putea vedea pe Maruja și pe mine cum deschidem cutia. Eram la fel de curioase ca și ea să vedem ce este înăuntru. Ce rele am fost să o închidem pe ea afară! (Va urma)