Un dar pentru Isus

Chiar de când a fost jertfit primul miel după căderea în păcat a lui Adam și a Evei, poporul lui Dumnezeu trebuia să aducă astfel de jertfe. Aceste jertfe trebuiau să le reamintească faptul că Fiul lui Dumnezeu avea să fie adevăratul Miel; El urma să vină în lumea noastră și să moară în locul nostru, pentru ca toți care Îl iubesc, se încred în El și ascultă de El să poată fi salvați.

Jertfirea unui miel în fiecare an la sărbătoarea pascală trebuia să le reamintească tuturor de noaptea în care Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robia egipteană. Dumnezeu l-a avertizat pe încăpățânatul faraon că, dacă nu lasă poporul Său să plece, fiul cel mare din fiecare familie de egipteni avea să moară într-o noapte anume. Dar fiecare familie de israeliți care ucidea un miel și stropea ușiorii casei cu sângele mielului era în siguranță. Îngerul morții urma să treacă pe lângă casele lor și niciunul din copiii lor nu avea să moară. Aceasta era sărbătoarea Paștelui. Sângele de pe ușiorii casei arăta că ei se încredeau în Isus, al cărui sânge avea să fie vărsat în locul sângelui lor. 1 Corinteni 5:7.
 

Acum sosise vremea pentru cel mai important Paște pe care poporul îl sărbătorise vreodată. Doar Isus știa acest lucru. Doar Isus știa că El era adevăratul Miel care urma să fie jertfit în doar câteva zile. El știa că preoții și cărturarii deja planificau să Îl omoare. Marcu 10:33,34. Cât de singur trebuie să Se fi simțit Isus! Chiar și ucenicii Lui credeau că El urma să fie un mare împărat, care să îi elibereze de romani. Satana voia ca oamenii să creadă că vor avea o mare împărăție în această lume. El dorea ca ei să uite că noi toți suntem păcătoși și avem nevoie de un Mântuitor, care ne poate salva și duce în Împărăția Lui în cer. 

GÂNDEȘTE-TE: Încerca Satana să strice minunatul plan de mântuire făcut pentru noi? Cum?

Mai erau doar șase zile până la sărbătoarea Paștelui, și Isus era în drum spre Ierusalim pentru a participa la sărbătoare. Ca de obicei, El stătea în Betania, în casa lui Lazăr, pe care îl înviase din morți. Ioan 12:1.

În Betania mai locuia cineva care era recunoscător pentru ce făcuse Isus pentru el. Era un om bogat pe nume Simon, pe care Isus îl ajutase să se vindece de lepră. Simon devenise ucenic al lui Isus, dar încă nu era sigur că El era Mesia și nu se vedea ca fiind un păcătos care avea nevoie de salvare. Nici chiar după ce a fost vindecat de lepră nu și-a schimbat gândirea.

Simon a dat un ospăț în cinstea lui Isus, pentru a arăta cât de recunoscător era pentru că îl vindecase. L-a invitat și pe Lazăr. La masă, Simon era pe aceeași parte cu Isus, și Lazăr era pe partea cealaltă. Maria și Marta erau și ele acolo și, ca de obicei, Marta ajuta la servirea hranei. Ioan 12:2.

În acea zi erau mulți oameni în Betania. Unii dintre ei voiau să Îl vadă pe Isus. Dar alții voiau să îl vadă pe Lazăr, pe care îl readuse Isus la viață, după ce fusese mort patru zile. Ei voiau să știe cum este să fii mort. Dar Lazăr nu a știut nimic cât a fost mort. Eclesiastul 9:5,6. Ceva din ce a făcut Lazăr le-a transmis tuturor că Isus era într-adevăr puternicul Fiu al lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate da viață celor morți. 

GÂNDEȘTE-TE: Ce trebuia să mai facă Simon pentru a fi un adevărat urmaș al lui Isus? Ce era greșit la modul în care gândea despre sine?

Isus îl vindecase pe Simon de lepră, și El era invitatul special acasă la Simon, în Betania. Mulți oameni au mers acolo pentru a-L vedea pe Isus și mulți doreau să îl vadă și pe Lazăr. Ioan 12:1,2. Oaspeții erau așezați pe canapele în jurul unei mese joase și probabil că se sprijineau pe coate pentru a mânca. Picioarele le erau în cealaltă parte, departe de masă.

În timp ce Marta servea mâncare, Maria a îngenuncheat la picioarele lui Isus, la capătul canapelei. Ea își amintea tot ce făcuse El pentru ea. Isus o iubise chiar și atunci când ea păcătuia. El îl alungase pe Satana din mintea ei, o ajutase să nu mai facă lucruri rele, o iertase de păcatele ei și îl înviase pe fratele ei din morți.

Doar gândul la tot ce făcuse Isus pentru ea și familia ei o făcea să plângă. I-a sărutat picioarele cu reverență, picioare care străbătuseră kilometri întregi pentru a ajuta și mângâia oamenii. Când lacrimile ei au căzut pe picioarele Lui, ea le-a șters cu blândețe cu părul ei lung și moale.

Cândva Maria Îl auzise pe Isus spunând că avea să moară curând, și ea era foarte tristă. Dorea să facă ceva special pentru El, așa că a cumpărat un parfum foarte scump, ca să pună pe trupul Lui după moarte. O costase aproape câștigul unui lucrător pentru un an întreg. Dar ea renunțase cu bucurie la alte lucruri de care avea nevoie pentru a putea cumpăra parfumul. Nu exista nimic care să fie prea bun pentru Isus.

Dar acum Maria îi auzea pe oameni vorbind că totuși Isus urma să fie uns împărat. Desigur, ea a fost încântată de veste. În loc să aștepte să Îl onoreze după moartea Lui, ea putea fi acum prima care să Îl onoreze ca împărat. 

GÂNDEȘTE-TE: Poți enumera câteva din lucrurile pentru care era recunoscătoare Maria? În ce mod te poate ajuta Isus să te asemeni mai mult cu El?

Maria cumpărase un parfum foarte scump pentru a-l pune pe trupul lui Isus după moartea Lui. Dar acum dorea să Îl cinstească în timpul vieții Lui, pentru că îi auzise pe oameni vorbind că urma să fie uns împărat. În tăcere, Maria a deschis sticluța de parfum. Matei și Marcu spun că ea a turnat o parte pe picioarele Lui. Ioan 12:3.

Preț de câteva secunde, nimeni nu a observat ce făcea Maria. Dar curând toți au putut simți mirosul parfumului și au văzut ce s-a întâmplat. Apoi, unul din ucenicii lui Isus a spus ceva nepoliticos. Ioan 12:4-6.

Maria s-a simțit îngrozitor. Ea nu intenționase ca oamenii să știe ce făcuse. Ea uitase că mirosul parfumului avea să umple încăperea. Cât de jenant! Îi putea auzi pe oameni vorbind despre ea. Poate Marta a certat-o pentru că a cheltuit atât de mulți bani. Și nu cumva și Isus credea că făcuse un gest necugetat? Maria a fost foarte rușinată și s-a întors grăbită să plece din încăpere. Atunci L-a auzit pe Isus vorbind și cu greu îi venea să creadă ce spunea El. Marcu 14:6-9. 

GÂNDEȘTE-TE: Cum crezi că s-a simțit Maria când a auzit ce a spus Isus? Cum crezi că s-a simțit Iuda? Tu cum te-ai fi simțit dacă ai fi fost acolo?

Iuda era mânios. Dar nu ar fi trebuit. El era responsabil cu banii pe care oamenii îi dădeau pentru a-L ajuta pe Isus și pe ucenici și pretindea că este foarte atent cu banii. De asemenea, el pretindea că este interesat în a ajuta pe oameni. Dar, de fapt, era un hoț. Citește din nou ce spune Biblia despre el. Ioan 12:4-6.

Iuda știa că ceilalți ucenici aveau încredere în el. Dar nu o singură dată luase bani din ceea ce primise de la oameni și îi folosise pentru el.

Când a vorbit despre ce făcuse Maria, Isus a privit direct spre Iuda. Dintr-odată, Iuda și-a dat seama că Isus știa ce făcea el cu banii. De asemenea, Isus știa ce ar fi făcut Iuda cu banii pe care Maria i-a cheltuit pentru parfum dacă i-ar fi dat lui Iuda pentru săraci.

Iuda o făcuse de rușine pe Maria, și acum el ar fi trebuit să fie recunoscător că Isus nu l-a făcut de rușine chiar acolo, spunându-le tuturor adevărul despre el. Dar, în loc să fie recunoscător și să îi pară rău pentru păcatele lui, Iuda era supărat pe Isus. Așa că Iuda a plecat grăbit spre Ierusalim pentru a vorbi cu preoții și conducătorii. Ei aveau o întâlnire la casa unuia dintre preoți când a ajuns Iuda acolo, dar el a intrat direct în încăperea unde erau adunați. Îți poți imagina ce au simțit ei când Iuda s-a oferit să îi ajute să Îl prindă pe Isus? 

GÂNDEȘTE-TE: Cum ai descrie o persoană ca Iuda? Ce ai putea spune despre Maria? A cumpărat parfumul pentru a-L face pe Isus să o iubească sau pentru că ea Îl iubea atât de mult?

Iuda nu era singurul care nutrea gânduri greșite despre Maria la ospățul din casa lui Simon. Privind- o, Simon se întreba dacă până la urmă Isus era adevăratul Mesia. Ce gândea el? Luca 7:36-39.

Simon uita că ar fi avut parte de o moarte îngrozitoare dacă Isus nu l-ar fi vindecat. El încă era un fariseu mândru, care nu se vedea pe sine ca un păcătos. Așa că Isus nu îl putea ierta și nu îi putea șterge păcatele, cum făcuse cu Maria. Ea știa că era păcătoasă, dar îi părea rău; și ea Îi ceruse lui Isus să o ierte. Dar Simon nu făcuse acest lucru.

Isus știa ce gândește Simon. Citește relatarea despre cum l-a ajutat El pe Simon să înțeleagă cât de greșită era gândirea lui. Luca 7:40-47.

Singura cale prin care putem plăti costul pentru păcatele noastre este să murim pentru totdeauna. Dar, pentru că Isus a murit pentru noi, Lui Îi datorăm totul. El ne-a plătit datoria – datoria noastră imensă. Dar moartea Lui nu ne poate salva dacă nu ne mărturisim păcatele, la fel ca Maria. Ea L-a iubit pe Isus din toată inima, pentru că El o iertase. Știa că Îi era profund datoare, dar moartea Lui avea să îi plătească datoria.

Isus îl iubea pe Simon la fel ca pe Maria, dar Simon credea că datoria lui nu era mare. De fapt, el credea că a-L cinsti pe Isus la un ospăț era un favor pentru Isus – cumva Îl răsplătea pentru că îl vindecase de lepră. El nu făcuse lucruri politicoase pe care le făceau de obicei oamenii pentru oaspeții lor. Slujitorii lui nici măcar nu Îi spălaseră picioarele lui Isus de praf. Când Isus S-a întors și a vorbit cu Maria, ea era acum mai recunoscătoare decât oricând. Luca 7:48-50.

Simon a înțeles ce i-a spus Isus. Dar, în loc să fie supărat ca Iuda, el a fost recunoscător pentru că Isus nu le-a spus celorlalți invitați despre păcatele lui. El și-a schimbat total gândirea și, din acea clipă, a devenit un ucenic smerit. 

GÂNDEȘTE-TE: Care părți din povestirea noastră sunt triste și care sunt fericite? De ce? Este important să Îi cerem lui Isus în fiecare zi să ne ierte păcatele? Dorește El să facă acest lucru?

S-a pierdut Sunca – partea a 2-a. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Unde este Sunca? Inima a început să bată cu putere. M-am uitat între scaune. Sunca a dispărut! Cum este posibil? Doar nu am oprit nicăieri! Soțul meu părea calm.
– Probabil că este altundeva.
– Nu, nu este. Poate am lăsat-o în piață la Chosica. Oprește! Trebuie să ne întoarcem repede să o găsim!
– Să o găsim? Va fi trecut mai bine de o oră pe când ajungem acolo. Nu va mai fi acolo.
– Ah! Dar ce altceva să facem? Trebuie să o găsim. Glasul mi-a fost înăbușit de lacrimi.
– Cum am putut să o uităm? Soțul meu aștepta prima ocazie să poată întoarce mașina. Apoi am plecat în grabă spre Chosica.
– Să ne rugăm până ajungem acolo, a spus el. Dumnezeu ne va ajuta să o găsim pe micuța noastră Sunca. Știam că și el era la fel de îngrijorat ca și mine.
– Grăbește-te! Ah, cât de lung pare drumul de această dată! Priveam neliniștită pe ambele părți ale carosabilului.
– Crezi că poate vine înapoi pe drum spre noi? – Ar putea, dar ar fi bine să nu vină. Ar putea să o calce vreo mașină.
– Da, sau să o fure cineva. Multora le-ar plăcea un așa câine. Ah, grăbește-te! Soarele târziu de după-amiază încă strălucea când am ajuns în frumoasa Chosica și am gonit cu mașina, mult prea repede, pe strada principală înspre piață.
– Uite-o cum stă! aproape că am țipat. Deja o văd! Vezi? Este chiar în locul în care am lăsat-o. Chiar înainte ca mașina să oprească, eu am strigat pe geam: – Sunca! Sunca! Sunca! Am deschis ușa și, în câteva secunde, Sunca a sărit înăuntru, revărsându-și toată dragostea ei de câine asupra mea.
– Micuța mea Sunca! am strâns-o la pieptul meu. Cum te-am putut uita? Te rog, iartă-ne!
– Chiar este mai înțeleaptă decât am crezut! a spus soțul meu.
– Da, ne-a asigurat fetița care încă era acolo și care acum venise la mașină. Am urmărit-o în tot acest timp. Nu s-a mișcat deloc și nici nu a lăsat pe nimeni să se apropie de ea. Pur și simplu a stat în același loc, uitându-se tot timpul să vadă dacă se întoarce mașina după ea. Cu siguranță că este un câine foarte inteligent. Mi-am terminat lecția, señora! Toată un zâmbet, fetița a ridicat lecția și mi-a înmânat- o.
– Chiar așa? Perfect! Să vedem. Da, te-ai descurcat foarte bine. Am examinat cu atenție răspunsurile și am văzut că toate erau corecte.
– Atunci îți voi da a doua lecție. Am căutat în servieta soțului meu, care întotdeauna conține suficiente cursuri prin corespondență.
– Sau chiar mai bine, îți voi da două sau trei lecții, ca să ai o lecție pe care să o studiezi în timpul în care ne-o trimiți pe cealaltă. Uite, ia și un plic!
– Pot primi și prietenele mele cursurile? Și lor le-ar plăcea să studieze. Trei sau patru fetițe s-au strâns în jurul nostru, urmărind cu nerăbdare.
– Sigur că pot și le înscriem cu bucurie pe toate ca studente la școala noastră biblică. Aici sunt lecțiile! Le-am dat și lor prima lecție și câte un plic.
– Și aici aveți o lecție pentru adulți, señora! Sunt sigură că și dumneavoastră vă vor plăcea lecțiile biblice prin corespondență. Am strâns călduros mâna doamnei.
– La revedere, señora, și vă mulțumim că ați avut grijă de Sunca! (Va urma)