Ospățul la care mulți nu au ajuns

Isus a fost invitat să mănânce acasă la un fariseu. Cum era posibil? Fariseilor nu le plăcea de Isus. De să Îl invite unul dintre ei să mănânce acasă la el în Sabat? Se răzgândiseră în privința Lui? Hotărâseră într-un final să creadă în El? Și de ce Îl urmăreau atât de aproape? Luca 14:1.

Răspunsul este că ei aveau în plan ceva prin care sperau să Îl prindă în capcană. Ei au invitat un bărbat bolnav, pe care doreau ca Isus să îl observe. Crezi că Isus știa ce plănuiseră fariseii? Da, cu siguranță că El știa. Luca 14:2.

Isus l-a privit pe sărmanul om pe care îl aduseseră în fața Lui. El știa că hidropizia făcea ca anumite părți din organismul lui să se umfle și să îi provoace dureri. El mai știa că toți priveau să vadă dacă El avea să îl vindece în ziua Sabatului. Dacă accepta, ei ar fi spus că El încălcase Legea lui Dumnezeu. Așa că Isus le-a pus o întrebare fariseilor. Luca 14:3.

Isus a așteptat un răspuns, dar toți au rămas tăcuți. Ei știau că Legea lui Dumnezeu nu spunea că nu ar trebui să ajutăm oamenii sau animalele în Sabat. În cele din urmă, Isus l-a vindecat pe sărmanul bărbat și l-a trimis acasă. Ce întrebare le-a pus apoi fariseilor? Luca 14:4-6.

GÂNDEȘTE-TE: De ce erau tăcuți cu toții? Crezi că știau cu toții că în curând aveau să-și ajute unul dintre animalele lor în Sabat? Sunt animalele mai importante decât oamenii?

Isus l-a vindecat pe bietul om și a împiedicat planurile rele ale fariseilor. Ei au vrut să Îl acuze că nu respecta Legea pentru că vindecase un om în Sabat.

Isus a privit prin încăpere. El îi iubea pe învățătorii și fariseii care erau acolo în acel Sabat. Știa că doreau să Îi facă probleme, dar tânjea ca ei să creadă în El și să fie în Împărăția lui Dumnezeu. Ei aveau nevoie să vadă că alegerile lor erau îngrozitoare.

Pe măsură ce oamenii au intrat în încăpere în acea zi, Isus a observat că fiecare încerca în mod egoist să prindă locul cel mai bun la masă. A fi egoist este greșit și poate fi chiar rușinos. Cum ar fi dacă tu ți-ai alege un loc special pentru că aveai impresia că erai important, și apoi persoana responsabilă să îți ceară să cedezi locul unui oaspete mai important? Luca 14:7-9.

Isus a spus că, atunci când intri, ar trebui să îți alegi locul cel mai puțin important. Apoi El a spus ceva ce ar trebui să ne amintim cu toții. Luca 14:10,11. 

GÂNDEȘTE-TE: Poți explica ce ne spune versetul 11? În mod natural noi suntem egoiști? Mama ta trebuie să îți ceară vreodată să îi dai scaunul tău confortabil unui musafir? Ai încercat vreodată să obții cea mai mare bucată și apoi să ți se reamintească să aștepți? Spui vreodată răspunsul corect când altcineva a fost întrebat mai întâi? Este natural să ne punem pe noi mai presus de ceilalți?

În acel Sabat la casa fariseului, Isus dorea nespus să îi ajute pe acei oameni mândri să înțeleagă multe lucruri importante. El îi iubea pe toți, în ciuda faptului că știa că ei nu Îl iubeau. Puteau fi cu toții în Împărăția Lui dacă ar fi acceptat cine era El. Dar ei își doreau un mesia mult mai diferit de cum era Isus și o împărăție mult diferită de a Lui.

Un alt lucru pe care l-a observat Isus în acel Sabat a fost că fariseul invitase doar oameni despre care credea că erau foarte importanți. El nici măcar nu s-ar fi gândit să invite vreun sărac, bolnav sau nevoiaș. Singurul motiv pentru care invitase acel bărbat bolnav vindecat de Isus era pentru a-L păcăli pe Isus. Oamenii bogați și importanți invitau doar alți oameni bogați și importanți, care îi puteau invita și ei la rândul lor. Dar Isus i-a spus fariseului să nu facă acest lucru. Luca 14:12-14.

Când Isus vorbea cu bărbatul care organiza masa, toți au știut că ceea ce spunea El era pentru ei. Dar, desigur, niciunul din ei nu voia să recunoască faptul că erau egoiști și că Isus avea dreptate.

Ceea ce spunea Isus îi făcea pe oaspeți să se simtă incomod. Ei au crezut că ce făceau era cu totul în ordine. Mâine vom afla cum unul dintre oaspeți a hotărât să schimbe subit subiectul.

GÂNDEȘTE-TE: Ai încercat vreodată să schimbi subiectul când părinții au încercat să îți spună ceva ce nu ai vrut să auzi?

Un fariseu important și prietenii lui bogați mâncau împreună cu Isus într-un Sabat. Isus le împiedicase planul de a-L păcăli, ca să poată spună că El încălca legea privitoare la Sabat. Acum El le spunea câteva lucruri importante, pe care ei nu voiau să le audă. Așa că cineva a încercat să schimbe subiectul și să vorbească despre altceva. Luca 14:15.

Ce putea fi mai bun decât a vorbi despre a fi în cer? Probabil că Isus S-a uitat la bărbat cu blândețe și a zâmbit. Ce a spus bărbatul era adevărat; a fi în cer avea să fie minunat. Isus știa că cei aflați în încăpere erau siguri că aveau să fie acolo. Dar El știa și că niciunul din ei nu avea să fie acolo dacă nu Îl acceptau ca Mesia. Ei trebuiau să își schimbe și gândirea cu privire la Împărăția lui Mesia.

Isus știa că unii dintre ei se credeau speciali doar pentru că erau iudei. La urma urmei, Dumnezeu dăduse Legea Lui înaintașilor lor și, pentru că ei credeau că o respectau, erau siguri că urmau să fie în Împărăția lui Dumnezeu. Unii dintre farisei erau siguri că neamurile, cum erau samaritenii și păgânii, nu aveau să fie în Împărăția lui Dumnezeu. Ei chiar credeau că neamurile vor fi în afară, privind la poporul fericit al lui Dumnezeu din interior, dorindu-și să fie acolo.

Isus știa că trebuia să încerce să le schimbe gândirea greșită. Așa că a hotărât să spună o poveste. Peste toți cei din încăpere s-a lăsat liniștea când a început Isus să povestească. 

GÂNDEȘTE-TE: Plănuise Dumnezeu ca iudeii să fie poporul Său special? Da. A spus El vreodată că ei aveau să fie singurii salvați? Nu. Ce spune Ioan 3:16? Care cuvinte ne spun că Dumnezeu îi iubește pe toți?

Un bărbat de la cina fariseului din acel Sabat tocmai spusese cât de minunat avea să fie cerul. Isus știa că acei invitați credeau că doar iudeii urmau să fie în Împărăția lui Dumnezeu. Așa că le-a spus o poveste, pentru a le arăta că nu era adevărat. Luca 14:16,17.

În povestire se spune că un bărbat bogat a invitat mulți oameni la o cină specială. Au fost pregătite bucate alese și, când totul a fost gata, un slujitor a venit să le spună că sosise timpul să vină. Cât de surprins trebuie să fi fost când toți au avut scuze să nu meargă! Poți enumera câteva din scuzele pe care le-au prezentat? Luca 14:18-20.

Cât de nerecunoscători și nepoliticoși au fost acei oameni! Și ce motive nesăbuite au adus! Un om tocmai își cumpărase pământ. Nu putea să meargă în altă zi să îl vadă? Altul își cumpărase zece boi. Nu putea să îi verifice în altă zi? Un altul se căsătorise. Nu putea merge soția lui împreună cu el? Niciunul din aceste motive nu era real. Erau doar scuze.

Tocmai de aceea nu este surprinzător că stăpânul casei a fost supărat când slujitorul lui a venit și i-a prezentat scuzele oamenilor pe care îi invitase cu atâta bunătate. Ospățul îl costase mult. Totul fusese planificat cu atenție și mâncarea era gata să fie servită. Dar acum cine să se bucure de ea? El a hotărât să nu o lase să se risipească. 

GÂNDEȘTE-TE: Ce părere ai despre oamenii care au fost invitați?

Ce a făcut stăpânul casei când slujitorul lui i-a prezentat scuzele oamenilor pe care îi invitase la cină? Luca 14:21,22. Și încă mai era loc! Stăpânul dorea să vină cât de mulți oameni posibil să se bucure de mâncarea lui delicioasă. Ce i-a spus slujitorului său să facă după aceea? Luca 14:23.

Acest om bun dorea ca oaspeții lui să se simtă bine-veniți. Ei nu trebuiau să fie timizi sau să creadă că nu erau suficient de buni sau că nu aveau haine frumoase. Probabil că a fost fericit când a văzut toate mesele umplute și oamenii care se bucurau de hrana delicioasă. Desigur, oamenii pe care îi invitase la început nu au reușit să se bucure de ospăț. Și acum era prea târziu. Ei rataseră ocazia. Alții le luaseră locul. Luca 14:24.

Isus dorea ca acei lideri religioși să știe că Dumnezeu le promisese mai mult decât un ospăț bogat. Când ei jertfeau miei, aceasta însemna că El avea să Își țină făgăduința de a-L trimite pe Fiul Său, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, să moară în locul lor, pentru ca ei să poată alege să fie în minunata Împărăție a lui Dumnezeu.

Acum, Fiul lui Dumnezeu venise. Dar, la fel ca oamenii din povestirea lui Isus, majoritatea oamenilor prezentau tot felul de scuze pentru a nu accepta invitația lui Isus la „ospățul nunții Mielului”. Apocalipsa 19:7-9.

Isus este Mielul, și nunta Lui este unirea Lui cu poporul Său credincios. Ospățul nunții va fi în Noul Ierusalim din cer. La fel ca în povestea lui Isus, dacă oamenii continuau să Îl respingă pe El, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, ei nu puteau fi la ospățul nunții Mielului din cer. Cât de trist! 

GÂNDEȘTE-TE: Isus va veni curând și, până atunci, fiecare persoană va fi ales dacă să fie în Împărăția lui Dumnezeu sau nu. Alegându-L pe Isus în fiecare zi acum, curând putem fi cu El la acel minunat „ospăț al nunții Mielului”.

Sunca și mingea ei – partea a 2-a. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Pe Sunca o avem de când era micuță, am început eu. Tocmai de aceea am reușit să o dresăm. Mama Suncăi era un câine foarte special. Am văzut-o prima dată la familia Cassiday, niște prieteni pe care i-am vizitat. Pe drum spre casă după acea vizită, i-am spus soțului meu: „Nu-i așa că au un câine drăguț?”
– Da, a spus el, cu siguranță că era drăguț; exact tipul de câine pe care l-am dorit dintotdeauna.
– Vă spun, copii, îmi doresc să o fi văzut pe mama Suncăi. Era o scumpete cu fața pătrată, zglobie și mustăți lungi, ce îi atârnau pe bot.
– Exact ca Sunca. Ochii lui Pepe erau plini de interes.
– Cum o chema? a întrebat Rita.
– Se numea Bonnie, și chiar i se potrivea, pentru că era frumoasă.

– Ei bine, ne-a făcut mare plăcere să locuim aproape de familia Cassiday. Erau niște oameni foarte buni și întotdeauna interesați să vorbească despre religie și despre adevărul din Biblie. Dar într-o zi ne-au spus că trebuiau să plece din Peru și să se întoarcă în Statele Unite. Noi stăteam la ei pe verandă și Bonnie era lângă mine. „Dar cu Bonnie ce faceți?” am întrebat eu. Ce credeți că a spus doamna Cassiday? Rita a răspuns rapid.
– A spus că v-o vinde vouă pe Bonnie.
– Nu, mult mai bine. Ea mi-a spus că ne-o dăruia. Ce părere aveți? Acel câine scump, dichisit, mi-a fost dat pe degeaba.
– Și ați promis să o îngrijiți bine, nu? a spus Pepe. – Sigur că da, am avut grijă. Ea a fost câinele visurilor mele. Îți spun, am iubit-o și am îngrijit-o până a murit. Am făcut o pauză și copiii păreau triști. Rita a spus:
– Deci Bonnie a fost mama Suncăi. Probabil că a fost foarte frumoasă, pentru că Sunca este un câine frumos. Părea că Sunca știe că vorbim despre ea, pentru că s-a ridicat și a ciulit urechile.
– Da, am spus. Așa a ajuns Sunca la noi. Dar aș vrea să vă spun ce s-a întâmplat la o zi după ce am primit-o pe Bonnie. Când am adus-o acasă, Bonnie ne-a arătat clar că nu îi plăcea la noi. Am făcut tot posibilul să îi arătăm cât de bucuroși eram să fie la noi. Știam că familia Cassiday venea la noi pentru a petrece ultima seară în Peru alături de noi. Eu pregăteam cina și, dintr-odată, mi-am dat seama că Bonnie dispăruse.
– A dispărut! au exclamat în cor toți cei trei ascultători ai mei.
– Da. Era de negăsit. Cumva a reușit să iasă afară și a dispărut. Ah, teribil! Am tot strigat-o. Am ieșit în stradă și în jurul blocului, nici urmă de Bonnie. Mâncarea mi s-a ars pe aragaz și, mai târziu, când soțul meu a ajuns acasă cu mașina împreună cu familia Cassiday, eu plângeam. Ce puteam face? Acești oameni amabili ne-au dat câinele lor drăguț și aproape că am pierdut-o. După ce a ajuns familia Cassiday, am pornit cu toții să o căutăm; oaspeții noștri erau la fel de nerăbdători ca și noi. Soțul meu a mers cu mașina și a căutat-o peste tot. În acea seară nu am mâncat foarte mult la cină, dar dragostea noastră pentru Bonnie ne-a apropiat mai mult ca prieteni. Ne-am rugat împreună. Copii, credeți că ne putem ruga lui Dumnezeu pentru un câine pierdut și alte astfel de lucruri?
– Da, a spus micuța Lucia. Dumnezeu iubește cățelușii.
– Da, am încuviințat eu, și El aude rugăciunile noastre. Dimineața următoare, înainte de răsăritul soarelui, soțul meu a ieșit din nou să o caute.
– Și a găsit-o! m-a întrerupt Pepe nerăbdător.
– Da, ai ghicit bine, Pepe. A găsit-o pe Bonnie pe treptele din fața unei case. Udă și murdară, ea tremura din cauza frigului.
– Sunt sigură că ați fost bucuroasă când a adus-o înapoi. – Ai dreptate, Lucia. Cu toții am fost bucuroși și recunoscători lui Dumnezeu. Dar acum trebuie să mă întorc la treabă în bucătărie; așa că, dragi copii, alergați în curte și mai jucați-vă cu Sunca! Dar nu uitați, nu luați mingea de pe sfoară și nu ieșiți afară în stradă. (Va urma)