”Lazăre, vino afară!”

Să ne întoarcem la casa lui Lazăr și la surorile lui, Maria și Marta. Ei erau trei din prietenii speciali ai lui Isus. Locuiau în Betania, cam la trei kilometri de Ierusalim. Chiar de prima dată când L-au întâlnit pe Isus, ei au crezut cu adevărat că El era Mesia cel făgăduit. De aceea nu este surprinzător că Lui Îi plăcea să viziteze căminul lor tăcut, pașnic! Când era împreună cu ei, nu trebuia să spună povești speciale pentru a-i ajuta să creadă cine era El. Știau cine era El.

Lazăr s-a îmbolnăvit subit. Deși Maria și Marta au făcut tot ce au putut să îl îngrijească, ele și-au dat seama că starea lui se înrăutățea tot mai mult. Știau că Isus îl iubea și va vrea să îl ajute, așa că I-au trimis veste. Ioan 11:1,3.

Probabil că mesagerului i-a trebuit o zi să ajungă la Isus, și surorile erau sigure că El urma să Se întoarcă împreună cu mesagerul. Lazăr era pe moarte, iar ele știau că doar Isus îl putea vindeca. Dar ce a spus Isus când a primit mesajul? Ioan 11:4.

Ucenicii știau că Isus îi iubea pe cei trei prieteni ai Lui din Betania și au fost surprinși că nu a părut deloc îngrijorat de cât de bolnav era Lazăr sau pentru simțămintele Mariei și ale Martei. Mesagerul s-a întors singur în Betania, pentru că Isus și ucenicii Lui au rămas încă două zile în locul în care erau. Ioan 11:5,6. 

GÂNDEȘTE-TE: Cum crezi că s-au simțit Maria și Marta când mesagerul s-a întors fără Isus? Crezi că lui Isus Îi păsa cu adevărat? Lui întotdeauna Îi pasă de noi?

Lazăr era foarte bolnav. Surorile lui au fost sigure că Isus urma să vină să le ajute, dar mesagerul pe care l-au trimis s-a întors fără El. Atât timp cât inima lui Lazăr mai bătea, ele au continuat să spere că Isus avea să vină. Apoi inima lui s-a oprit. Scumpul lor frate murise.

Ucenicii nu puteau înțelege de ce Isus nu Și-a ajutat prietenii. Ei se tot gândeau la Lazăr, dar, timp de două zile, Isus nici măcar nu l-a pomenit. Ei și-au amintit că Isus nu îi salvase viața lui Ioan Botezătorul. Nu Îi păsa Lui de prietenii Lui credincioși atunci când aceștia aveau probleme? Din nou ei au început să aibă îndoieli. Dar în Betania, deși Maria și Marta erau frânte de durere și deși nu înțelegeau de ce nu venise Isus, ele nu aveau nicio îndoială cu privire la cine era Isus sau dacă îl iubea pe Lazăr. Știau că El era Mesia, Îl iubeau și se încredeau în El.

Într-un final, după ce au așteptat două zile, ce a spus Isus? Ioan 11:7. Acum ucenicii erau mai bulversați decât oricând. Ei știau că mulți din vrăjmașii lui Isus locuiau în Iudeea, aproape de Betania. Ioan 11:8. Dar lui Isus nu Îi era teamă. El a spus că, atunci când urmăm planul Tatălui nostru ceresc, este ca și cum am umbla în lumina zilei, nu în întuneric. Apoi Isus a mai spus ceva ce ucenicii Lui nu au putut înțelege. Ioan 11:9-15. 

GÂNDEȘTE-TE: Care era diferența între modul în care ucenicii Îl priveau pe Isus și modul în care Maria și Marta Îl priveau pe Isus?

Lazăr, scumpul prieten al lui Isus, era mort. Și Isus a spus că era bucuros că nu a fost acolo. Acum spunea că mergeau totuși la Lazăr. Cât de ciudat! Ce a spus Toma gândindu-se la nenumărații vrăjmași ai lui Isus din apropiere de Betania? Ioan 11:16.

Cu siguranță că, atunci când s-au apropiat de Betania, au putut vedea că acasă la Maria și Marta erau mulți oameni și, printre aceștia, erau și conducători, vrăjmașii lui Isus. Ioan 11:17-19.

Isus a auzit plânsetele gălăgioase de la casa lui Lazăr; așa că, în loc să intre, a trimis un sol să le spună Mariei și Martei că ajunsese. El nu a vrut să le vorbească în acea mulțime gălăgioasă. Când a auzit ce a spus solul, Marta a ieșit tăcută din cameră. Dar Maria nu a auzit mesajul. Cât de recunoscătoare a fost Marta să Îl vadă pe Isus! Dar cât își dorea ca El să fi venit mai devreme! Ioan 11:20,21.

Ce a spus Marta era adevărat. Lazăr nu ar fi murit dacă Isus era acolo. Isus este marele Salvator și Dătător al vieții. Moartea nu îi putea lua viața lui Lazăr dacă Isus era cu el. Isus a stat deoparte în mod intenționat, pentru că El urma să înfăptuiască una din cele mai importante minuni ale Sale pentru prietenul Său, Lazăr. Acea minune urma să dovedească că El era cu adevărat Mesia, Dumnezeu-Fiul. 

GÂNDEȘTE-TE: Încă ne putem încrede în Isus chiar și atunci când se întâmplă lucruri rele? Avem nevoie să înțelegem „de ce” înainte să ne încredem în Isus?

Isus S-a întors în Betania după ce Lazăr a murit; în timp ce vorbea cu Marta, sora lui Lazăr, ea a demonstrat că avea deplină încredere în Isus. Ioan 11:22-27.

Isus afirmase deja că pentru cei care Îl iubesc și se încred în El, moartea este ca un somn. Dacă mor înainte ca El să Se întoarcă, El îi va învia atunci. Probabil că Marta și-a șters lacrimile, gândindu-se că îl va vedea din nou pe fratele ei. Apoi a intrat înapoi în casă. Cu siguranță că i-a spus și Mariei, deoarece, desigur, Isus dorea să vorbească și cu ea. Ioan 11:28-32.

Maria a făcut exact ce a făcut și Marta. Ea chiar a spus aceleași vorbe. Când Isus a privit-o și apoi a privit spre toți oamenii care veniseră să le mângâie pe cele două surori, inima Lui s-a umplut de milă.

Deși urma să facă în curând o minune uimitoare, Isus Se gândea la un lucru care Îl întrista mai mult decât ne putem imagina. În mintea Lui, El vedea toate întâmplările nefericite încă din vremea când Cain l-a ucis pe Abel și până la a Doua Sa Venire. Vedea tristețea, durerea, suferința și moartea îngrozitoare – în special moartea teribilă de care vor avea parte cei care nu Îl acceptă.

Isus iubea întreaga lume. Curând avea să moară pentru toți, dar majoritatea oamenilor nu aveau să accepte moartea Lui pentru ei, ca să poată avea viața veșnică. Gândindu-Se la aceste lucruri, a simțit că inima Lui se frângea. Ioan 11:33. 

GÂNDEȘTE-TE: Este trist Isus când ni se întâmplă lucruri rele sau când facem alegeri greșite? Vrea El să ne ajute? Da.

Isus le-a mângâiat pe Marta și pe Maria. Dar El era trist și pentru cei care urmau să fie pierduți dacă nu Îl acceptau.

Când toți au pornit spre mormântul în care era îngropat Lazăr, nimeni nu a știut adevăratul motiv pentru care Isus era atât de trist. Ce au crezut oamenii? Ioan 11:34-36. Unii oameni s-au gândit la multele minuni făcute de Isus. Cu siguranță că El l-ar fi putut ajuta pe Lazăr. Acum se întrebau de ce nu o făcuse. Ioan 11:37.

Curând au ajuns la mormânt, o peșteră cu o piatră mare la intrare. Versetul 38. Isus i-ar fi putut spune unui înger să dea acea piatră la o parte și ar fi dat-o. Dar a făcut acest lucru? Cine își făcea griji pentru darea pietrei la o parte? De ce? Ioan 11:39.

Marta a crezut că Isus voia să vadă trupul lui Lazăr și ea știa că în mormânt era un miros îngrozitor. Ce a spus Isus? Ioan 11:40. După ce câțiva bărbați puternici au dat piatra la o parte, toți au privit cum Isus Și-a ridicat capul și a privit spre cer. Ei au ascultat cum a vorbit cu Tatăl Lui ceresc și au văzut o lumină strălucind pe fața Lui. Toți și-au dat seama că Dumnezeu era cu adevărat Tatăl Lui. Chiar unii dintre acei oameni de acolo în trecut au vrut să Îl omoare cu pietre pentru că Îl numise pe Dumnezeu Tatăl Lui. Ei chiar au spus că Satana Îl ajuta să facă minuni. Acum puteau vedea că nu era adevărat.

GÂNDEȘTE-TE: În această parte a povestirii, ce ne arată că Isus dorește ca noi să ne facem partea pentru a-L ajuta să ne răspundă la rugăciuni? Dacă tu te-ai rugat lui Isus să te ajute să fii ascultător, dar Satana te-a ispitit să iei un biscuit când mama ta a spus „nu”, îngerul tău îți va da peste mână dacă alegi să nu asculți? Nu. Conștiința ta îți va spune: „Nu lua!” Te va ajuta Isus dacă tu alegi să fii ascultător? Da, întotdeauna.

Trecuseră patru zile de când Lazăr era mort. Dar când a ajuns la finalul scurtei Sale rugăciuni, Isus a privit spre mormânt și a vorbit cu glas tare și clar. Ioan 11:43.

Desigur, toți priveau. Nimeni nu scotea un sunet. Apoi, dintr- odată, Lazăr a mișcat. S-a ridicat. Apoi a stat în picioare. Era învelit în hainele de înmormântare și îi era greu să umble, dar a venit până la ușa mormântului și s-a oprit acolo. Avea nevoie să își poată mișca brațele pentru a-și putea descoperi fața.

Oamenii au fost foarte șocați, doar au răsuflat și au privit uimiți. Lazăr era în viață! Isus a trebuit să le reamintească să dea la o parte învelitorile. Versetul 44. Fără îndoială că Maria și Marta au fost primele care au alergat și l-au ajutat pe scumpul lor frate. Apoi, ah, cu cât drag s-au îmbrățișat! Lazăr nu mai era bolnav! Era perfect sănătos. El și surorile lui I-au mulțumit lui Isus din toată inima.

Deja majoritatea oamenilor se bucurau și Îl slăveau pe Dumnezeu – dar nu toți. Câțiva din vrăjmașii lui Isus văzuseră tot ce se întâmplase. Știau că mare parte din oameni erau acum convinși că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, și în ei s-au născut și mai multă ură și mânie. Apoi au mers și le-au povestit totul fariseilor. Dar când oamenii entuziasmați L-au căutat pe Isus, El deja plecase în taină.

GÂNDEȘTE-TE: Ce a demonstrat Isus în acea zi minunată despre cum este moartea pentru cei care Îl aleg pe El? De ce această povestire te convinge și mai mult să vrei să te încrezi în Isus?

Sunca și plasa hingherului – partea a 3-a. Adaptare din Sunca, the Missionary Dog, de Anna Larsen Publicată de Pacific Press Publishing Association, Inc. Folosită cu permisiune.

Cam așa a trecut toată ziua. Sunca a început să se apropie încetul cu încetul, fiind tot mai aproape de noul ei prieten, iar eu și Maruja ne amuzam de ce se întâmpla. Cocoșul a scormonit prin pământ, a mâncat, a băut apă în modul lui comic și a cântat din când în când, parcă nici nu observase că Sunca era prin preajmă.
– Uite, Maruja, privește-i acum! Parcă este prea amuzant. Eu stăteam în ușa deschisă și zâmbeam, iar Maruja a venit repede să vadă scena, uitând cârpa de șters praful în mână.
– Uite! Într-un final, Sunca a ajuns atât de aproape încât chiar putea atinge pasărea. Se târâse pe burtă, dar acum, încet și pe nesimțite, s-a ridicat pe picioarele din spate și și-a întins nasul în speranța unei mici atingeri. Cocoșul i-a aruncat niște pământ, și Sunca s-a retras. Apoi a încercat din nou, târându-se tot mai aproape. Acum a reușit să atingă puțin penele cocoșului; dar ah, ce țipăt! Sunca și-a scos nasul drept înainte și a scos un țipăt groaznic de durere. Apoi a fugit. Cu coada în jos și scheunând, a trecut grăbită prin hol, a urcat scările până în dormitor și s-a ascuns în cel mai îndepărtat colț sub pat.

Noul tovarăș ciudat cu care Sunca încercase cu atâta răbdare să se împrietenească își înfipsese ciocul ascuțit adânc în nasul câinelui. Pasărea monstru nu a spus nimic, dar fără îndoială că mesajul pe care a vrut să îl transmită a fost: „Nu mă atinge!” Eu și Maruja am râs copios.
– Nu-i așa că a fost foarte distractiv? Eu mă țineam cu amândouă mâinile de stomac, cocoșată de râs.
– Da, a răspuns Maruja, ștergându-și lacrimile cu șorțul. Sărmana Sunca! Cred că și-a învățat lecția, nu-i așa? A fost cea mai distractivă întâmplare pe care am văzut-o.
– Cu siguranță că nu este bine să fii curios, nici măcar dacă ești câine, am remarcat eu. A fost nevoie să treacă o zi întreagă pentru ca Sunca să se apropie din nou de terasă. Dar puțin câte puțin, curiozitatea ei a devenit mai puternică decât teama și a început din nou să facă demersuri pentru a se împrieteni cu Monstrul.

Ne amuzam să privim cum Sunca și Monstrul, numele pe care i l-am dat în cele din urmă cocoșului, s-au împrietenit într-un final. A fost nevoie de mai multe zile. Este adevărat că ei nu s-au jucat împreună niciodată, dar se apropiau unul de altul, se miroseau și se atingeau în mod prietenos.

Când s-a întors soțul meu din călătoria lui în Bolivia, a admirat noul animal de companie neînfricat. Apoi, într-o dimineață, după ce el a plecat la birou, s-a întâmplat ceva tragic. A sunat clopoțelul și niște mâini micuțe au bătut cu furie la ușă. (Va urma)