1 Psalmul de laudă al lui David. Te voi preamări, Dumnezeul meu, împărate! Și voi binecuvânta numele tău pentru totdeauna și întotdeauna.

INTRODUCERE - Psalmul 145 este primul dintre imnurile de biruinţă. Psalmii acestui grup sunt 145-150. Ei au fost compuşi desigur în scop liturgic. Al 145-lea este unicul psalm care are în titlul cuvântul ebraic Tehillah, "o laudă" sau "o cântare de laudă". Psalmul este un acrostih (vezi p. 625). În ebraică literele iniţiale ale versetelor respectă ordinea din alfabet, cu o excepţie: litera nun nu apare, numărând 21 de versete în loc de 22, dacă ar fi fost reprezentate toate literele, ca în Psalmul 34. Psalmul nu e marcat prin subîmpărţiri precise; este unul şi neîmpărţit.

Cu privire la autorul psalmului, vezi MB 70. Cu privire la preambul, vezi p. 616, 628.

1. Împăratul meu. David, împăratul pământesc al lui Israel, Îl adoră pe Dumnezeu, care este Împăratul său. Fericită este ţara în care conducătorul său este loial Monarhului ceresc!


2 În fiecare zi te voi binecuvânta; și voi lăuda numele tău pentru totdeauna și întotdeauna.

În fiecare zi. Lauda lui David nu era intermitentă, nu o zi din şapte ci în fiecare zi; nu pentru un scurt răstimp, ci mereu. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu ar trebui să fie zilnică. În fiecare zi Dumnezeu trimite binecuvântări nenumărate copiilor Săi şi există toate motivele ca să-L lăudăm în fiecare zi.

Te voi binecuvânta. Vezi la Psalm 63,4.


3 Mare este DOMNUL și demn de a fi mult lăudat; și măreția sa este de nepătruns.

Nepătrunsă. Nici chiar marile inteligenţe ale tuturor veacurilor nu sunt suficiente ca să pătrundă adâncurile de necercetat ale bogăţiilor harului, slavei şi puterii lui Dumnezeu. Slava şi măreţia lui Dumnezeu sunt nespuse, bunătatea şi îndurarea Lui, universale şi îmbelşugate.


4 O generație va lăuda lucrările tale alteia și va vesti faptele tale puternice.

Fiecare neam de oameni. [O generaţie să laude lucrările Tale faţă de alta, KJV]. Oamenii ar trebui să transmită din tată în fiu istoria marilor fapte de izbăvire săvârşite de Dumnezeu. Israeliţii aveau o mare plăcere să povestească minunile izbăvirii săvârşite de Dumnezeu faţă de strămoşii lor în Egipt şi la Marea Roşie. O generaţie după alta se duce, dar lauda şi adorarea lui Dumnezeu continuă.


5 Voi vorbi despre glorioasa onoare a maiestății tale și despre lucrările tale minunate.

Măreţiei. E potrivit ca împăratul David să vorbească despre maiestatea Împăratului împăraţilor. Îi e greu să găsească cuvintele necesare pentru a exprima aşa cum se cuvine atributele lui Dumnezeu.


6 Și oamenii vor vorbi despre puterea înfricoșătoarelor tale fapte și eu voi vesti măreția ta.
7 Ei vor rosti mult amintirea marii tale bunătăți și vor cânta despre dreptatea ta.

Să se laude. [Să se cânte, KJV]. Dreptatea lui Dumnezeu ar trebui să fie tema cântării creştinului. Cântarea este un mod potrivit de a aduce laudă lui Dumnezeu. Inimile şi glasurile noastre ar trebui să fie înălţate adesea către Împăratul ceresc în imnuri sfinte. Acordurile cele mai distinse şi cele mai dulci ale muzicii ne ajută să-L înălţăm pe Creatorul nostru.


8 DOMNUL este cu har și plin de compasiune, încet la mânie și mare în milă.
Milostiv. Compară cu Exod 34,6. Aşa cum Dumnezeu S-a descoperit lui Moise şi lui David, tot aşa ni Se descoperă nouă astăzi, ca un Dumnezeu plin de îndurare şi milă duioasă. El priveşte pe toţi cu cea mai duioasă simpatie, mai ales pe cei care trec prin valea suferinţei.

Îndelung răbdător. [Încet la mânie, KJV]. Dumnezeu are o îndelungă răbdare cu cei păcătoşi. Marea Lui dorinţă este ca ei să se pocăiască şi să se întoarcă la El (vezi Ezechiel 33,11). El rabdă îndelung şi mereu stăruie la inima oamenilor să se pocăiască de căile lor păcătoase. Inima Lui e îndurerată dacă trebuie să renunţe la vreunul din copiii lui Adam. Prin profetul Osea El adresează întrebarea patetică: "Cum să Te dau, Efraime?"(Osea 11,8).


9 DOMNUL este bun cu toți și îndurările lui blânde sunt peste toate lucrările sale.

Bun faţă de toţi. Versetul acesta scoate la iveală universalitatea bunătăţii lui Dumnezeu. Dumnezeu este nepărtinitor în purtarea Lui cu oamenii. Soarele Lui străluceşte şi ploaia Lui cade peste cel rău ca şi peste cel bun (Matei 5,45).


10 Toate lucrările tale te vor lăuda, DOAMNE; și sfinții tăi te vor binecuvânta.

Te vor binecuvânta. Vezi la Psalm 63,4.


11 Ei vor vorbi despre gloria împărăției tale și vor istorisi puterea ta,
12 Pentru a face cunoscute fiilor oamenilor faptele lui puternice și maiestatea glorioasă a împărăției sale.

Să facă cunoscut. Faptele măreţe ale lui Dumnezeu ar trebui să fie vestite întregii lumi, iar răspunderea aceasta revine sfinţilor. Numai cei care au experimentat ceva din puterea lui Dumnezeu în viaţa lor sunt calificaţi să facă lucrarea aceasta. Sfinţii ar trebui să fie dornici ca şi alţii să înţeleagă şi să preţuiască marea putere a Răscumpărătorului lor.


13 Împărăția ta este o împărăție veșnică și stăpânirea ta dăinuiește din generație în generație.

Împărăţie veşnică. Domnul nu renunţă niciodată la tronul Său. Împăraţii şi conducătorii pământeşti pot să se schimbe, dar Cârmuitorul universului nu Se schimbă. Perpetuitatea împărăţiei lui Dumnezeu stă în contrast cu natura trecătoare a împăraţilor acestei lumi (Daniel 2,44).


14 DOMNUL susține pe toți cei ce cad și ridică pe toți cei ce sunt încovoiați.

Toţi cei ce cad. Domnul este gata să-i susţină pe toţi cei ce sunt zdrobiţi de poverile vieţii sau cad în faţa ispitelor (vezi Matei 11,28). El îi va susţine dacă ei Îl cheamă.


15 Ochii tuturor te așteaptă; și tu le dai mâncarea la timpul cuvenit.

La vreme. Dumnezeu este zugrăvit ca Cel care dă hrană tuturor ori, de câte ori ei au nevoie de ea. Domnul este Păstorul cel Bun, ducându-Şi turma la păşune şi conducând-o acolo unde păşunea este verde şi apele sunt liniştite (Psalm 23,2). Orice făptură din univers depinde de El. Resursele Lui sunt inepuizabile; are provizii îmbelşugate pentru toţi.


16 Tu îți deschizi mâna și saturi dorința fiecărui lucru viu.

Mâna. Domnul satură din belşug trebuinţele fizice ale omului, dar are şi rezerve bogate de har pentru toţi care le caută. El este totdeauna dispus să dea; mâna Sa de har este totdeauna deschisă. El este în stare şi dispus să facă cu mult mai mult decât pot copiii Săi să ceară sau să gândească (Efeseni 3,20).


17 DOMNUL este drept în toate căile sale și sfânt în toate lucrările sale.

Milostiv [Sfânt, KJV]. Ebr. chasid, (vezi Nota suplimentară la Psalm 36).


18 DOMNUL este aproape de toți cei ce îl cheamă, de toți cei ce îl cheamă în adevăr.
19 El va împlini dorința celor ce se tem de el, el de asemenea va asculta strigătul lor și îi va salva.

Împlineşte dorinţele. Inimile sfinte vor dori numai ceea ce este sfânt, aşa că Dumnezeu nu are nici o problemă în îndeplinirea unor asemenea dorinţe. El nu făgăduieşte să împlinească dorinţa păcătoşilor. N-ar fi înţelept sau bine să facă aşa.

Se aude strigătul. Aşa cum iubirea miloasă a mamei este atrasă de strigătul copilului ei, şi urechea Domnului este fără încetare atentă ca să audă strigătele copiilor Lui.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3-21MH 435; 8T 283

5.6�

MB 70

9�

PP 443

10�

GC 671

14�

FE 305

14-16�

MH 418; 8T 275

15.16�

SC 9

16�

CG 59; Ed 118

17�

PP 39

18�

PP 125

20�

GC 541


20 DOMNUL păstrează pe toți cei ce îl iubesc, dar pe toți stricații îi va nimici.
21 Gura mea va vorbi lauda DOMNULUI; și să binecuvânteze toată făptura numele lui sfânt pentru totdeauna și întotdeauna.