1 Din nou cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:

Cuvântul Domnului. Profeţia (v. 1-20) nu e datată, dar din împrejurările relatate în v. 21 şi 22 pare rezonabil de a presupune că ea a fost dată în seara dinaintea sosirii solului care aducea vestea căderii Ierusalimului.


2 Fiu al omului, vorbește copiilor poporului tău și spune-le: Când voi aduce sabia asupra vreunei țări, dacă poporul țării ia un om din ținuturile lor și îl rânduiește ca paznicul lor,

Copiilor poporului tău. Începe o nouă fază a lucrării lui Ezechiel şi are loc o reînnoire a însărcinării în slujbă. Şi-l va pune ca străjer. Compară cap. 3,17. Cu privire la funcţiunea străjerului vezi 2Samuel 18,24.25; 2Regi 9,17; Habacuc 2,1. Cu privire la Ezechiel 33,2-9 vezi cap. 3,17-19.


3 Dacă atunci când el vede sabia venind asupra țării, sună din trâmbiță și avertizează poporul;

Va suna din trâmbiţă. Vezi Osea 5,8; Amos 3,6.


4 Atunci oricine aude sunetul trâmbiței și nu acceptă avertizarea, dacă sabia vine și îl ia, sângele lui va fi asupra capului său.
5 El a auzit sunetul trâmbiței și nu a acceptat avertizarea, sângele lui va fi asupra lui. Dar cel care acceptă avertizarea își va scăpa sufletul.
6 Dar dacă paznicul vede sabia venind și nu sună din trâmbiță și poporul nu este avertizat; dacă sabia vine și ia vreo persoană dintre ei, el este luat în nelegiuirea lui; dar sângele lui îl voi cere din mâna paznicului.
7 Astfel tu, fiu al omului, te-am pus paznic pentru casa lui Israel; de aceea ascultă cuvântul din gura mea și avertizează-i din partea mea.
8 Când spun celui stricat: Tu cel stricat, vei muri negreșit; dacă nu vorbești să îl avertizezi pe cel stricat de calea lui, acel stricat va muri în nelegiuirea lui; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
9 Totuși, dacă îl avertizezi pe cel stricat de calea lui, să se întoarcă de la ea; dacă nu se întoarce de la calea lui, el va muri în nelegiuirea lui; dar tu ți-ai scăpat sufletul.
10 De aceea, tu fiu al omului, vorbește casei lui Israel: Astfel să vorbiți, spunând: Dacă fărădelegile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și noi lâncezim în ele; cum să trăim atunci?

Cum am putea să trăim? Predispoziţia ascultătorilor lui Ezechiel se schimbase. Mai devreme profetul întâmpinase necredinţă şi luare în râs (cap. 12,22). Poporul căutase să-şi scuze păcatul susţinând că sufereau pedeapsa, nu pentru propriile lor păcate, ci pentru părinţilor lor (cap. 18,2). Soarta nenorocită a Ierusalimului fiind sigură, ei nu mai puteau să contrazică cuvintele profetului. În disperare abjectă ei zic: de fapt: Dacă toate acestea sunt ca pedeapsă pentru păcatele noastre, cum ar mai putea să fie vreo nădejde pentru noi.?


11 Spune-le: Precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, nu am nicio plăcere în moartea celui stricat, ci ca cel stricat să se întoarcă de la calea lui și să trăiască; întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre rele, fiindcă de ce să muriți casă a lui Israel?

Nu doresc. Ezechiel îşi îmbărbătează concetăţenii cu asigurarea că Dumnezeu nu are plăcere de moartea lor. El doreşte ca toţi să se pocăiască şi să trăiască (2 Petru 3,9). El plănuieşte ca pedeapsa captivităţii să fie salutară şi să ducă la pocăinţă. El avertizează că nici o dreptate de mai înainte nu va acoperi abaterea din timpul de faţă (v. 12). În acelaşi timp nelegiuirea nu va înlătura pe păcătos de la harul prezent.


12 De aceea, tu fiu al omului, spune copiilor poporului tău: Dreptatea celui drept nu îl va scăpa în ziua fărădelegii lui; cât despre stricăciunea celui stricat, el nu va cădea prin aceasta în ziua în care se întoarce de la stricăciunea lui; nici cel drept nu va fi în stare să trăiască pentru dreptatea lui, în ziua în care păcătuiește.

Neprihănirea celui neprihănit. Versetele 12-20 rezumă pe scurt învăţătura din cap. 18 cu privire la subiectul responsabilităţii individuale. Continuare vezi comentariile de acolo.


13 Când eu voi spune celui drept, că va trăi negreșit; dacă el se încrede în dreptatea lui și face nelegiuire, niciuna dintre toate faptele lui drepte nu va fi amintită; ci pentru nelegiuirea lui pe care a făcut-o, el va muri pentru aceasta.
14 Din nou, când spun celui stricat: Vei muri negreșit; dacă se întoarce de la păcatul lui și face ceea ce este legiuit și drept;
15 Dacă cel stricat dă înapoi garanția, dă înapoi ceea ce a furat, umblă în statutele vieții, fără să facă nelegiuire; va trăi negreșit, nu va muri.
16 Niciunul din păcatele pe care le-a făcut nu îi va fi amintit; el a făcut ceea ce este legiuit și drept; va trăi negreșit.
17 Totuși copiii poporului tău spun: Calea Domnului nu este nepărtinitoare; dar cât despre ei, calea lor nu este nepărtinitoare.
18 Când cel drept se întoarce de la dreptatea lui și face nelegiuire, el va muri datorită acesteia.
19 Dar dacă cel stricat se întoarce de la stricăciunea lui și face ceea ce este legiuit și drept, el va trăi prin aceasta.
20 Totuși voi spuneți: Calea Domnului nu este nepărtinitoare. Casă a lui Israel, vă voi judeca pe fiecare, după căile lui.
21 Și s-a întâmplat în al doisprezecelea an al captivității noastre, în luna a zecea, în a cincea zi a lunii, că unul care scăpase din Ierusalim a venit la mine, spunând: Cetatea este lovită.

În al douăsprezecelea an. Adică al captivităţii lui Ioiachin (vezi comentariul la cap. 1,2). Nu putem fi siguri ce fel de sistem de calcul al anului a fost urmat de Ezechiel. Muţi învăţaţi cred că el a folosit calculul din primăvară în primăvară aşa cum se obişnuia în Babilon, deşi este posibil ca el să fi folosit calculul din toamnă în toamnă. Nu este sigur dacă anii captivităţii lui Ioiachin urmează să fie socotiţi inclusiv sau nu (vezi Vol. II, p. 136-137). Dacă anii sunt socotiţi prin excludere, fie prin calculul de primăvară sau cel de toamnă, ziua a cincia a lunii a 10 poate fi socotită ca venind în ianuarie 585, cam la 6 luni după căderea cetăţii în iulie, 586. (Dar dacă anii sunt calculaţi inclusiv, vestea căderii trebuie datată în ianuarie 586, ceea ce este prea devreme dacă Ierusalimul a căzut în iulie) Pentru o discuţie asupra datei de 586 ca moment al căderii cetăţii, vezi Vol. II, p. 160, 161; pentru anul 587, considerat de alţii, vezi Vol. III, p. 92-93.


22 Și, mâna DOMNULUI fusese asupra mea seara, mai înainte ca cel care scăpase să vină, și îmi deschisese gura, până când a venit el la mine dimineața; și gura îmi era deschisă și nu mai eram mut.

Venise peste mine. Poate mai bine: Mâna Domnului a fost (deja) peste mine.

Îmi deschisese gura. Vezi comentariul la cap. 24,27.


23 Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:

Atunci Cuvântul Domnului. Versetele 23-29 constituie o nouă secţiune a profeţiei prezentate, probabil, imediat după sosirea fugarului, deşi un interval de timp se poate să fi trecut. Nu se dau date pentru profeţiile care încep aici şi se întind până la sfârşitul capitolului 39. Capitolele 40-48 sunt datate cam la 12 ani după căderea Ierusalimului. E probabil ca seria prezentă să fi venit la intervale în decursul acestei perioade de 12 ani (vezi p. 572).


24 Fiu al omului, cei care locuiesc acele risipituri din țara lui Israel, vorbesc, spunând: Avraam a fost unul singur și el a moștenit țara; dar noi suntem mulți; țara ne este dată ca moștenire.

Locuiesc în dărâmăturile acelea. Potrivit cu 2Regi 25,12.22; Ieremia 52,16. Săracii au fost lăsaţi în ţară ca vieri şi lucrători de pământ şi acestora li s-au adăugat fugarii din ţările învecinate. Cuvântarea de faţă e intenţionată să combată o zicală curentă în gruparea aceasta.

Avraam era singur. Cuvintele acestea exprimă susţinerea arogantă acelora pe care babilonienii lăsase în ţară. Ei de fapt spuneau: Dacă lui Avraam fiind singur, i s-a dat posesiunea ţării, noi, fiind mulţi, putem cu siguranţă pretinde ţara şi să punem moştenire pe moşiile exilaţilor. Drept răspuns profetul arăta că coborârea din Avraam urma să se dovedească fără de folos. Dumnezeu era interesat de calificări ale caracterului. Faptul că ei erau mulţi nu avea nici o influenţă în chestiune. Mulţi astăzi se încred în legătura lor cu vreo organizaţie oarecare bisericească, în loc de a căuta sfinţenia inimii, singura care îi va face în stare să stea în ziua de pe urmă. Ei îşi pun încrederea în număr şi popularitate. În ultimă instanţă, religia adevărată e o chestiune personală şi fiecare trebuie să-şi lucreze propria sa mântuire cu frică şi cu tremur. Legătura cu biserica organizată este rezultatul natural şi aşteptat al unei autentice experienţe personale. Dar numai aceasta singură nu e temei pentru nădejdea cuiva.


25 Pentru aceea spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi mâncați cu sânge și vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge; și să stăpâniți voi țara?

Voi mâncaţi carne cu sânge. Vezi Geneza 9,4, comp. Levitic 3,17; 7,26; 17,10-14; Deuteronom 12,16. Oamenii care au fost lăsaţi în ţară nu prezentau nici o dispoziţie de a se depărta de păcatele părinţilor lor. Ieremia 42 şi 43 sunt un trist comentariu asupra rebeliunii lor împotriva poruncilor exprese ale lui Dumnezeu.


26 Vă încredeți în sabia voastră, lucrați urâciune și, fiecare, pângăriți pe soția aproapelui său; și să stăpâniți voi țara?

Vă bizuiţi pe sabia voastră. Ei se bizuiau pe faptele lor de silnicie ca sprijinul lor. Asasinările erau ceva obişnuit (vezi Ieremia 49)


27 Spune-le astfel: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Precum eu trăiesc, într-adevăr cei care sunt în risipituri vor cădea prin sabie și cel care este în câmp deschis îl voi da fiarelor să fie mâncat și cei care sunt în întărituri și în peșteri vor muri de ciumă.

Dărâmături. Trei nenorociri sunt enumerate aici: sabia (Babilonienilor sau a tâlharilor jefuitori), fiarele rele şi molimele. Compară enumerări asemănătoare în Ezechiel 5,12; 14,12-21; comp. Levitic 26,22.25.


28 Fiindcă voi pustii de tot țara și fastul puterii ei va înceta; și munții lui Israel vor fi pustiiți, încât nimeni nu va trece prin ei.
29 Atunci vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, după ce voi pustii de tot țara datorită tuturor urâciunilor lor pe care le-au făcut.

Eu sunt Domnul. Vezi comentariul la cap. 6,7; 30,8.


30 De asemenea, tu fiu al omului, copiii poporului tău încă vorbesc împotriva ta lângă ziduri și la ușile caselor și vorbesc unul către altul, fiecare către fratele său, spunând: Veniți, vă rog, și ascultați care este cuvântul care iese de la DOMNUL.

Copiii. Versetele 30-33 se aplică la cei din exil. Numărul lor crescuse odată cu sosirea noilor captivi. Profetul i-a avertizat să nu se lase înşelaţi de respectul exterior al oamenilor.

De tine. Sau despre tine. Oamenii nu erau împotriva lui Ezechiel. Lor le plăcea discursul lui. Probabil că profetul nu mai avusese până atunci o adunare atât de mare sau atât de promiţătoare. El este avertizat că oamenii erau doar ascultători, nu împlinitori ai Cuvântului (vezi Matei 7,21-27; Iacov 1,22-25).


31 Și ei vin la tine precum poporul vine și șed înaintea ta ca popor al meu și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura lor ei arată multă dragoste, dar inima lor merge după lăcomia lor.
32 Și, iată, tu ești pentru ei ca o cântare foarte plăcută a unuia care are o voce plăcută și poate cânta bine la un instrument; fiindcă ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc.

Un cântăreţ plăcut. Literal, un cântec de iubiri sau un cântec de iubitori. Ei se adunau ca pentru a asculta un cântăreţ de concert.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–33TM 416

1–95T 15

6, 7 TM 468; 3T 452; 7T 254; 9T 29

6–95T 687, 715

7, 8 7T 140, 8T 195

7–9AA 360; GC 460; GW 14; TM 292; 4T 403; 9T 19

8 TM 406

8, 9 GC 330; 3T 195

9 2T 54

11 COL 123; CS 224; DA 582; GC 535, 627, 642; MB 217; PK 105, 127, 326; PP 628; 2T 225, 295

13–165T 629

13–20TM 292

15 SC 44, 63; 5T 631

15, 16 CS 87, 98, 100; DA 556

17 5T 631

30–32Ed 259

31 COL 411

31, 32 MB 209


33 Și când aceasta se întâmplă (iată, se va întâmpla), atunci vor cunoaște că un profet a fost printre ei.