1 În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului:

În al patrulea an al lui Ioachim. Adică, pe la 604 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 25,1). După ce Ieremia prezentase solia lui directă raportată în cap. 19, profetul a fost arestat şi întemniţat (vezi cap. 20). În timpul şi după aceasta întemniţare au avut loc evenimentele capitolului 36 (vezi PK 432-437).


2 „Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!

Un sul. Acesta, fără îndoială era făcut din piele, uneori numit popular pergament, deşi pergamentul adevărat n-a ajuns să fie folosit decât începând din secolul al doilea î.Hr. (vezi volumul I, p. 30, 31).

Toate neamurile. Versetul acesta prezintă într-o propoziţie cuprinsul cap. 25.


3 Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.”

Poate. La data aceasta încă mai era o nădejde, deşi slabă, ca Iuda să se pocăiască.


4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia, Domnul.

Baruc. Cu privire la identitatea lui Baruc vezi p. 343.


5 Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sunt închis și nu pot să merg la Casa Domnului.

Eu sunt închis. Ieremia era încă deţinut (vezi comentariul la v.1; PK 432).


6 De aceea, du-te tu însuți și citește din carte ce ai scris în ea după spusele mele, și anume cuvintele Domnului, citește-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citești și în auzul tuturor acelora din Iuda care vor veni din cetățile lor.

Du-te tu însuţi şi citeşte. Întrucât Ieremia era împiedicat de a merge la Casa Domnului, Baruc a fost chemat nu numai să fie secretarul profetului, dar să fie şi predicatorul soliilor de inspiraţie dumnezeiască ale lui Ieremia.

În ziua postului. Ocazia aceasta nu era o zi obişnuită de post anual (vezi comentariul la v. 9), ci una din acele ocazii speciale vestite în timp de criză raţională (2Cronici 20,1-3; Ioel 2,15). Era un timp, când un mare număr de oameni s-ar fi adunat laolaltă, şi ar fi fost într-o dispoziţie sufletească de a asculta o mustrare dumnezeiască, o chemare la pocăinţă. E cu putinţă, ca Ioiachim, la sfatul preoţilor săi apostaziaţi şi a proorocilor săi mincinoşi, să fi proclamat postul acesta pentru a trezi poporul la o mai mare rezistenţă faţă de Babilonieni.


7 Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta!”
8 Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise prorocul Ieremia și a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.
9 În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului și pe tot poporul venit din cetățile lui Iuda la Ierusalim.

În al cincilea an. Acesta era anul ce urma după porunca dată de Domnul (vezi comentariul la

v. 1).

În luna a noua. Citirea sulului a avut loc în cursul iernii în luna care începea în noiembrie sau decembrie. Întrucât anii de domnie ai regilor lui Iuda pare să fi început toamna (vezi Vol. II, p. 110, 140, 146), citirea aceasta s-ar fi putut să fi avut loc curând după două sau trei luni de când începuse scrisul.


10 Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Șafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a Casei Domnului.

Ghemaria. Tatăl lui era probabil acel Şafan care a avut o parte de seamă la rezidirea templului în timpul lui Iosia (2Regi 22,23). Este evident din lucrurile acestea că Şafan era unul din conducătorii redeşteptării adevăratului cult al lui Dumnezeu. Nu e de mirare că fiii lui erau susţinători ai lui Ieremia. Unul din ei, Ahicam, protejase pe profet (vezi comentariul la Ieremia 26,24), şi acum un altul, Ghemaria, îngăduie lui Baruc să citească cuvintele lui Ieremia în odaia sa.

Poarta cea nouă. Unii cred, că aceasta se poate să fi fost o parte mai deosebită a lucrării de reconstrucţie săvârşită de Hilchia şi Şafan (2Regi 22,3-6).


11 Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,

Fiul lui Ghemaria. Vezi comentariul la v. 10.


12 s-a coborât la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elișama, Delaia, fiul lui Șemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Șafan, Zedechia, fiul lui Hanania, și toate celelalte căpetenii.

La casa împăratului. Se poate ca Mica să fi făcut lucrul acesta intenţionat spre a face ca regele şi consilierii lui regali să cunoască cuvintele lui Ieremia.


13 Și Mica le-a spus toate cuvintele pe care le auzise când citea Baruc în carte, în auzul poporului.
14 Atunci toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, să-i spună: „Ia în mână cartea din care ai citit în auzul poporului și vino!” Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mână și s-a dus la ei.

Au trimis… pe Iehudi. Căpeteniile evident n-au fost satisfăcute cu un raport din spusele altora, cu privire la o chestiune atât de importantă, şi aşa au trimis pe Iehudi pentru a aduce pe Baruc în consiliul lor pentru a verifica reportul lui Mica (vezi v. 11-13).


15 Ei i-au zis: „Șezi și citește-o în auzul nostru.” Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.
16 Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alții și au zis lui Baruc: „Vom spune împăratului toate cuvintele acestea.”
17 Și au mai pus lui Baruc următoarea întrebare: „Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!”

Cum ai scris? Căpeteniile doreau să cunoască cine purta răspunderea pentru solia profetului. A folosit Baruc propriile sale cuvinte la exprimarea ideilor profetului sau erau ele efectiv cuvintele lui Ieremia? Răspunsul lui Baruch a dat la iveală, că cuvintele erau într-adevăr ale lui Ieremia (v. 18).


18 Baruc le-a răspuns: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, și eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.”

El îmi spunea cu gura lui. În terminologie modernă noi am spune, că profetul a dictat solia sa secretarului său.

Cu cerneală. Cu privire la compoziţia cernelurilor vechi vezi Vol. I, p. 31.


19 Căpeteniile au zis lui Baruc: „Du-te de te ascunde, tu și Ieremia, ca să nu știe nimeni unde sunteți.”

Du-te de te ascunde. Când şi cum a fost eliberat Ieremia (vezi comentariul la v. 1) astfel încât să poată fi în stare să se ascundă, nu suntem informaţi.


20 Ei s-au dus apoi la împăratul în curte, lăsând cartea în odaia de scris a logofătului Elișama, și au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului.

Lăsând cartea. Unii au sugerat, ca aceasta s-a făcut deoarece Ieremia şi Baruc puteau fi urmăriţi legal numai pe baza de netăgăduit al sulului însuşi. Evident, căpeteniile trăgeau nădejdea că regele nu ar merge atât de departe. Totuşi, în privinţa aceasta ei au fost dezamăgiţi (vezi v. 23, 26).


21 Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elișama și a citit-o în auzul împăratului și în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.
22 Împăratul ședea în casa de iarnă – căci era în luna a noua – și înaintea lui era un foc de cărbuni aprinși.

În casa de iarnă. Probabil, un apartament special în aripa sudică a palatului (vezi Amos 3,15). Întrucât lucrurile se petreceau în luna Kislev, sau Chisleu (noiembrie-decembrie al nostru; vezi Vol. II, p. 116), era necesar să fie acolo foc pentru a se obţine căldură.


23 După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.

Foi. Foile separate ale materialului de scris erau de obicei prinse laolaltă pentru a alcătui un sul.


24 Împăratul și toți slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat și nu și-au sfâșiat hainele.
25 Elnatan, Delaia și Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat.

Stăruiseră. Trei dintre căpetenii (vezi v. 12), Elnatan, Delaia şi Ghemaria au avut curajul de a stărui pe lângă rege, să nu ardă sulul, dar el n-a ascultat de ei.


26 Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, și lui Șelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe logofătul Baruc și pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.

Fiul împăratului. Sau fiul împăratului, Ierahmeel trebuia să fi fost fiul împăratului numai în sensul, că făcea parte din casa împărătească (vezi Estera 1,9), deoarece Ioiachim era numai de 25 de ani când a ajuns împărat (2Regi 23,26), şi astfel nu ar fi putut să aibă un fiu destul de vârstnic care să execute porunca lui.

Domnul i-a ascuns. Cu toate că Ieremia şi Baruc se ascunseseră (vezi comentariul la v. 19), providenţa divină a fost aceea care l-a împiedicat pe împărat să-i găsească.


27 După ce a ars împăratul cartea care cuprindea cuvintele pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:

Cuvântul Domnului a vorbit. Probabil, pe când profetul şi Baruc erau ascunşi (v. 19, 26).


28 „Ia din nou o altă carte și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda.

Toate cuvintele care erau în cea dintâi carte. În al doilea sul nu trebuia să lipsească nimic din ceea ce fusese cuprins în sulul dintâi (vezi v. 32).


29 Și despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: „Așa vorbește Domnul: „Tu ai ars cartea aceasta zicând: „Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: „Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta și va nimici din ea oamenii și dobitoacele”?”

Oameni şi dobitoace. Evident, Ioiachim a obiectat cât se poate de hotărât la acea parte a soliei lui Ieremia care prezicea că pustiirea lui Iuda de către împăratul Babilonului urma să fie atât de deplină, încât ţara să ajungă cu totul nelocuită (vezi comentariul la cap. 4,25; 32,43).


30 De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: „Niciunul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua, și la frig, noaptea.

Nici unul din ai lui. Prezicerea divină de nenorocire asupra lui Iuda şi a Ierusalimului acum se concentrează asupra lui Ioiachim însuşi. În timp ce el a fost urmat de fapt la tron de fiul său Ioiachin (2Regi 24,6), tinerelul Ioiachin a domnit numai trei luni (2Regi 24,8). Împăratul următor, Zedechia, era al treilea fiu al lui Iosia (vezi 1Cronici 3,15; vezi comentariul la 2Regi 24,17), şi ultimul rege, care să domnească peste regatul sudic al iudeilor.

Trupul lui mort. Vezi comentariul la cap. 22,18.19.


31 Îl voi pedepsi, pe el, sămânța lui și pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor și voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenințat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!”
32 Ieremia a luat o altă carte și a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.

Multe alte cuvinte… au mai fost adăugate. Nu numai că a fost scrisă solia din cel dintâi sul, dar au fost scrise în al doilea sul şi alte solii asemănătoare. Comentariile lui Ellen G. White

1-32 PK 432-437; 4T 176-181

2-3 4T 176

2-4 PK 432

3 PK 435; 4T 178

4-8 4T 177

5-9, 14-22 PK 433

15-25 4T 177

23-26 PK 434

26-29 4T 178

28,30,31 PK 436

30-32 4T 179

32 PK 437