Milă de Iacov. Capitolul acesta este o continuare a profeţiei din cap. 13 cu privire la căderea Babilonului (cap. 13,1; comp. cap. 14,28). Solia i-a fost dată lui Isaia în anul 716/715 (vezi v. 28; Vol. II, p. 77). Căderea Babilonului sub mezi şi perşi urma să aibă ca rezultat eliberarea şi restaurarea poporului Israel pe care babilonienii îl luaseră captiv. La scurt timp după cucerirea Babilonului, Cir a emis memorabilul său decret care îi autoriza pe iudei să se întoarcă în patria lor şi să rezidească Templul (2Cronici 96,22.23; Ezra 1,1-3).
Străinii. Adică, neamurile. Isaia introduce aici una dintre temele lui favorite – marea adunare a oamenilor din toate naţiunile pentru închinarea şi slujirea adevăratului Dumnezeu (vezi p. 28). El revine iarăşi şi iarăşi la subiectul acesta (capitolele 44,5; 54,2.3; 55,5; 56,4-8; 60,1-5; etc.). Profeţia aceasta s-a împlinit parţial în timpul Vechiului Testament (vezi p. 29), şi mai deplin cu prilejul marii adunări a neamurilor în vremurile apostolice (Faptele Apostolilor 10,1.2.48; 11,18; 13,46-48; etc.). Ea se împlineşte şi astăzi când oameni din toate naţiunile ajung la cunoştinţa mântuitoare a Evangheliei.
Popoarele. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice: mulţi oameni sau multe popoare.
Vor stăpâni peste asupritorii lor. Dacă iudeii I-ar fi slujit sârguincios Domnului la întoarcerea din Babilon, planul Său era ca ei în cele din urmă să stăpânească pământul (vezi p. 30). În cele din urmă, toţi oamenii s-ar fi recunoscut unii pe alţii ca fraţi. Toţi I s-ar fi închinat Domnului şi s-ar fi bucurat de mântuirea Lui. Israel, totuşi, a eşuat din nou, după captivitate, în a corespunde idealului lui Dumnezeu pentru ei (vezi p. 31) şi n-au mai atins măreţul privilegiu care putea fi al lor. În triumful final al sfinţilor la sfârşitul timpului, totuşi, poporul lui Dumnezeu din toate timpurile va stăpâni asupra vrăjmaşilor lui (Daniel 7,14.18.27).
Îţi va da Domnul odihnă. După cum israeliţii fuseseră robi în Egipt, la fel urmau să fie captivi în Babilon. Şi după cum Dumnezeu le-a dat odihnă după robia din Egipt, la fel urma să le acorde odihnă după exilul lor în Babilon. Ţara Făgăduită urma să fie acel loc de odihnă. Dar Israel, din cauza păcatelor lor, a eşuat din nou şi nu a intrat în odihna făgăduită. Odihna aceasta este, prin urmare, rezervată pentru Israelul spiritual, care este adunat din toate naţiunile şi scăpat din încercarea finală a Babilonului de a înrobi lumea. Poporul lui Dumnezeu va afla în cele din urmă odihnă în Canaanul ceresc, pământul înnoit.
Cântarea [KJV: Proverbul]. Ebr. mashal, un cuvânt tradus proverb de 19 ori şi parabolă de 18 ori [KJV] (vezi Vol. III, p. 945). Având în vedere faptul că mashal se aplică aici la întreaga secţiune, versetele 4-28, şi nu numai la exclamaţia din versetul 4, traducerea parabolă este preferabilă (vezi Numeri 23,7; Iov 29,1; Ezechiel 17,2). În ce priveşte aplicarea acestei secţiuni la Babilonul literal, compară Isaia 13,1 cu cap. 14,28 (vezi comentariul la cap. 13,4; 14,1). La eliberarea din captivitate (cap. 14,1-3) poporul lui Dumnezeu urma să folosească această ironie faţă de apăsătorul lui de mai înainte. În ce priveşte aplicarea la Babilonul mistic, vezi comentariul la cap. 13,4.
Împăratul Babilonului. Principalul responsabil de politica babiloniană. Cu privire la împăratul Babilonului ca o desemnare figurată a lui Lucifer, vezi comentariul la v. 12.
Asuprirea [KJV: Cetatea de aur]. Traducerea ebr. madhebah, de aur presupune că cuvântul este derivat de la aramaicul dahab, aur. Însă cuvântul ebraic pentru aur este zahab, şi sa considerat improbabil ca evreii să derive cuvântul pentru de aur din aramaică în loc din propriul lor cuvânt pentru aur. S-a sugerat, prin urmare, că madhebah ar trebui să fie citit marhebah, groază, literele ebraice r şi d fiind aproape identice (vezi p. 14), iar de aceea una putea uşor să fie luată drept cealaltă. LXX, siriaca şi targumurile, toate sprijină traducerea teroare, cum de altfel o face şi sulul 1QIsa de la Marea Moartă. O formă înrudită a cuvântului este tradusă tulbură în Cântarea Cântărilor 6,5. De aceea probabil că partea finală a versetului ar trebui tradusă groaza a încetat. Aceasta ar constitui o paralelă cu asupritorul nu mai este! Vezi comentariul la cap. 13,19; vezi Nota Adiţională la Daniel 4.
Toiagul. Toiagul şi sceptrul sunt simboluri ale puterii. Domnul urma să zdrobească pe deplin puterea Babilonului (vezi comentariul la cap. 13,19-22).
Cel ce… lovea popoarele. Babilonul, care în mânia lui lovea popoarele cu lovituri fără răgaz (RSV; vezi Ieremia 50,23) şi care stăpânea peste ele cu mânie, urma el însuşi să fie obiectul mâniei şi să fie lovit cu lovitură după lovitură, de la care nu va mai fi în cele din urmă vindecare.
Tot pământul. Literal, un tablou al pământului când împăratul Babilonului nu mai este (v. 4), iar figurat, când stăpânirea lui Satana a ajuns la capăt (vezi comentariul la cap. 13,4). De abia atunci pământul va avea odihnă şi pace. Nimicirea lui Satana aduce veselie şi bucurie poporului lui Dumnezeu, deoarece atunci asuprirea lor s-a sfârşit, iar ei vor moşteni pământul înnoit şi vor domni pururea. Figurat, întregul pământ, care a suspinat atâta vreme sub blestemul răului, se bucură fiind eliberat de sub puterea asupritorului.
Chiparoşii [KJV: Brazii]. Ebr. beroshim ienuperi [fenicieni]. Într-un limbaj extrem de figurat, împăratul Babilonului (v. 4) este comparat cu un copac (vezi Daniel 4,11.12; compară cu Judecători 9,8-15; Ezechiel 31,16). Ceilalţi copaci ai pădurii se bucură când copacul acesta fălos şi arogant este doborât. Monarhii asirieni de făleau cu tăierea pădurilor şi pustiirea pământului (vezi Isaia 37,24). Oştirile Babilonului săvârşeau şi ele mari pustiiri (vezi Ieremia 25,11). Este bucurie generală când lucrarea pustiirii îşi ajunge sfârşitul. Comparaţi-o cu bucuria apostolilor şi proorocilor la căderea Babilonului mistic (Apocalips 18,20; compară cu Apocalips 19,1-6).
Nimeni să ne taie. Sau tăietor, adică lucrător la păduri. Nimeni nu mai vine acum să doboare copacii, iar pădurile pământului se bucură de salvarea lor.
Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol (vezi comentariul la Proverbe 15,11), împărăţia figurată a morţilor. Acelaşi cuvânt este tradus mormânt [KJV] la Isaia 14,11. She’ol-ul este personificat ca ridicându-se să salute pe împăratul Babilonului (vezi v. 15). Aceia pe care el i-a ucis salută îl pe acela care domnise cândva ca un tiran peste pământ, dându-i pe alţii la nimicire. Acum, figurat, puterile răului sunt înlăturate de pe tronurile lor pământeşti pentru a coborî în întunericul morţii (vezi Apocalips 20,10.14). Aceeaşi imagine este folosită şi de Ezechiel (Ezechiel 32,18-32). Compară Isaia 24,22; Apocalips 6,15.16; 19,20.
Ca noi. Împăratul Babilonului, care ucisese atât de mulţi alţii, urma el însuşi să fie ucis. Satana (vezi comentariul la v. 4, 12), care a dus pe atât de mulţi alţii la ruină şi moarte, intră acum el însuşi în domeniul morţii (vezi Apocalips 20,10). Autorul morţii trebuie să guste el însuşi rodul ei amar.
Strălucirea ta. Toată strălucirea şi ostentaţia celui rău dispare în răcoarea şi întunericul mormântului. Cârmuitorul cândva puternic al Babilonului şi al oştirii răului (vezi comentariul la v. 4, 12) este pe deplin smerit în ţărână. Nebunia aroganţei şi a mândriei este luată aici în derâdere (vezi Psalmi 2,1-4).
Alăute. Sau harpe (vezi Vol. III, p. 33).
Viermi. Ebr. rimmah, larve. Cuvântul viermii (al doilea) este de la tole’ah. Mândrul împărat al Babilonului zace acum pe un aşternut de larve, cu o acoperitoare de viermi. Drumurile gloriei duc numai la mormânt.
Luceafăr [KJV: Lucifer]. Ebr. helel, literal, cel strălucitor, lucitor, de la rădăcina halal, care înseamnă a arunca lumină, a străluci, a fi strălucitor. Numele helel, şi echivalentul lui în limbile înrudite, era în mod comun aplicat planetei Venus ca o stea a dimineţii din cauza strălucirii ei incomparabile. Venus este cea mai strălucitoare dintre toate planetele, iar când este la apogeul strălucirii, luminează de peste şapte ori mai tare ca Sirius, cea mai strălucitoare decât stelele fixe.
Când este situată favorabil, ea este uşor vizibilă cu ochiul liber în miezul zilei, iar după ce se întunecă, ea lasă o umbră. LXX îl traduce pe helel prin heosphoros, steaua dimineţii, literal, aducătorul zorilor, denumirea grecească obişnuită pentru Venus când se ivea pe cerul dimineţii. Vezi ebraicul helel ben-shachar, Luceafăr, fiu al dimineţii, literal, luminătorul, fiu al zorilor.
Numele de Lucifer vine din Vulgata latină şi înseamnă purtător de lumină. Termenul, aşa cum este folosit aici, pare să fi fost identificat iniţial cu Satana de către Tertulian, Ieronim şi alţi părinţi bisericeşti, şi a ajuns să fie întrebuinţat în mod obişnuit cu sensul acesta în cursul Evului Mediu. În 2Petru 1,19 Hristos este intitulat phosphoros, steaua zilei; literal, purtător de lumină. În Apocalips 22,16 El este numit Luceafărul strălucitor de dimineaţă [literal, steaua zorilor]. Aplicaţi la Satana, aceşti termeni diferiţi – helel, heosphoros, Lucifer etc. – par să reflecte ideea înaltei poziţii deţinute de el cândva în cer, alături de Hristos, şi să sugereze că el, chiar şi acum, este un rival al lui Hristos. Strict vorbind, nici unul dintre termenii aceştia nu este un nume propriu, deşi toate au ajuns să aibă sensul acesta; ci, ei sunt atribute care denotă poziţia înaltă de la care Lucifer a căzut. Descrierea aceasta i se aplică lui Satana înainte de căderea lui, ca fiind cel dintâi după Hristos în putere şi autoritate, şi comandant al oştirilor îngereşti. În ce priveşte o descriere mai amplă a lui Satana (sub denumirea de împărat al Tirului) vezi Ezechiel 28,12-19.
Doborât. Despre războiul dintre Hristos şi Satana, în care Satana a fost înfrânt şi aruncat pe pământ, vezi Apocalips 12,7-9; vezi comentariul la Ezechiel 28,16-18.
Biruitorul neamurilor. Compară versetele 4-6, 9-11.
Mai pe sus de stelele lui Dumnezeu. Vezi comentariul la Iov 38,7. Dorinţa de înălţare de sine a fost cauza căderii lui Lucifer. Înainte de căderea lui, el era cel mai frumos şi mai înţelept dintre toţi îngerii cerului. El se mândrea peste măsură din cauza onoarei ce-i fusese conferită de Dumnezeu, dar căuta încă şi mai multă slavă pentru sine.
Muntele adunării. Ebr. har-mo’ed, muntele adunării. Vezi expresia muntele lui Dumnezeu în pasajul paralel, Ezechiel 28,16. Lucifer aspira să şadă [întronat] pe muntele adunării, dar Dumnezeu urma să-l arunce de pe muntele lui Dumnezeu. Împăratul Babilonului era un păgân, iar în mitologia greacă zeii îşi ţineau adunările consiliului lor pe un munte înalt, unde hotărau asupra diferitelor treburi ale pământului. Împăratul literal al Babilonului (vezi comentariul la Isaia 14,4) urma în felul acesta să se încumete să uzurpe conducerea zeilor – adică, autoritatea supremă – asupra treburilor pământului. Ca împărat al Babilonului mistic (vezi comentariul la v. 4), Satana aspira în acelaşi fel la controlul asupra consiliilor cerului, adică la stăpânirea întregului univers al lui Dumnezeu.
La capătul miază-noaptei. În Psalmi 48,2 Muntele Sion este descris ca fiind în partea de miază-noapte, adică la nord de partea principală a cetăţii. Anu, cel dintâi dintre zeii primari ai Babiloniei, se presupunea că îşi avea tronul în al treilea cer. Constelaţia lui era printre stelele polare în jurul căreia toate celelalte se învârteau. Mitologia păgână îi reprezenta adesea pe zei ca adunându-se în consiliu pe un munte departe în nord. Unii consideră că Isaia a făcut uz de imaginea aceasta pentru descrierea pretenţiilor făloase ale lui Lucifer (v. 12), împăratul Babilonului (v. 4). Numele Baal-Ţefon din Exod 14,2 înseamnă literal Baal al miază-nopţii.
Ca Cel Prea Înalt. Lucifer aspira să fie ca Dumnezeu în ce priveşte poziţia, puterea şi slava, dar nu în ce priveşte caracterul. El dorea pentru sine omagiul pe care oştile îngereşti îl aduceau lui Dumnezeu. Fiind doar o fiinţă creată, el umbla după cinstea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să-L facă pe Dumnezeu suprem în simţămintele oştirii îngereşti, el a căutat pentru sine primul loc în aceste simţăminte.
Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol, împărăţia figurată a celor morţi (vezi comentariul la v. 9). De la poziţia înaltă după care aspira, Satana urma să fie trântit în străfundurile cele mai de jos, în uitare (vezi Luca 10,18; Apocalips 12,9). observaţi seria de contraste izbitoare din Isaia 14,4-19, dintre înălţare şi deplină înjosire.
Adâncimile mormântului [KJV: În fundul gropii]. Literal, părţile cele mai depărtate ale gropii. Aici, groapă este sinonim cu she’ol, împărăţia figurată a celor morţi. Această întrebuinţare a ebr. bor, groapă, este ceva obişnuit în Vechiul Testament (vezi Isaia 24,22; Ezechiel 31,14.16; etc.).
Cei ce te văd. Se repetă imaginea din versetele 9 şi 10. Morţii, mai marii pământului, care l-au precedat pe Lucifer în groapă (v. 15), se holbează literalmente la el, fără să le vină să creadă, când coboară să li se alăture. Să nu uităm că întreaga secţiune este extrem de figurată (vezi comentariul la v. 4).
Acesta este omul? Vezi comentariul la v. 10.
Nimicea cetăţile. O descriere literală a cuceririlor babiloniene (vezi comentariul la versetele 4 şi 6). Când Dumnezeu era pe punctul de a crea lumea aceasta, Lucifer, împăratul Babilonului mistic (vezi comentariul la v. 4) a vrut să fie consultat. El considera că putea îmbunătăţi opera lui Dumnezeu, şi făgăduia o sferă mai înaltă de existenţă celor care l-ar fi urmat. Dar, când a pus mâna pe conducerea acestei lumi, el a reuşit doar să o transforme într-o pustietate blestemată şi tristă. În cele din urmă, toţi vor vedea că Satana a făcut din întreaga lume o vastă şi posomorâtă pustietate contrastând izbitor cu frumuseţea ei fără seamăn atunci când a ieşit din mâna lui Dumnezeu (Geneza 1,31). Pustiirea şi moartea, nu viaţa şi bucuria, sunt rezultatele inevitabile ale domniei lui Satana.
Nu dădea drumul prinşilor săi de război [KJV: Casa prinşilor săi de război]. Regele Babilonului literal (vezi comentariul la v. 4) ţinea popoarele sale captive în supunere deplină. Compară atitudinea regelui Egiptului (Exod 5,2). Acum împăratul Babilonului suferă aceeaşi soartă pe care cândva el le-o rezerva altora. În mod similar, Lucifer, rege al Babilonului mistic, refuză în chip sfidător să dea drumul captivilor pe care îi ţine în închisoarea morţii (Iuda 9).
În mormântul lui [KJV: În propria casă]. Adică, în mormântul lui (vezi comentariul la v. 19). În cursul celor 1.000 de ani, nelegiuiţii vor fi în mormintele lor, fiecare în propria lui casă (vezi cap. 24,22).
Aruncat departe de mormântul tău. Din cauza dispreţului cu care era privit regele Babilonului (vezi comentariul la v. 4) lui i se va refuza o înmormântare respectabilă (vezi 2Cronici 24,25). În timpul celor 1.000 de ani, Satana, regele Babilonului mistic, experimentează o moarte vie. În jurul lui se află toţi nelegiuiţii morţi, dar el însuşi nu poate avea parte de odihna morţii.
Pentru el nu există uşurare de mizerie şi remuşcare, nu există scăpare de oroarea pe care a adus-o asupra pământului. El este, ca să zicem aşa, un cadavru viu pentru care un mormânt obişnuit ar fi o locuinţă prea onorabilă. Compară Isaia 14,9-11.
Nu eşti unit. Vezi comentariul la v. 19.
Ţi-ai prăpădit poporul. Vezi comentariul la v. 6. Când omul a păcătuit, Satana a devenit domnul lumii şi cârmuitorul oamenilor păcătoşi, dar în cei 6.000 de ani ai săi de domnie el a izbutit numai să devasteze lumea aceasta şi să-i ucidă populaţia. În loc să ajungă la cinstea şi slava pe care o căuta cu atâta nerăbdare, el s-a făcut pe sine însuşi obiectul celei mai depline dizgraţii şi ruşini.
Pregătiţi măcelărirea. Adică a fiilor împăratului Babilonului (vezi comentariul la v. 4). Compară Ioel 3,9-17. Moartea şi nimicirea urmează, în mod similar, să fie soarta finală a tuturor fiilor nelegiuirii. În cele din urmă însuşi Satana împreună cu toată oastea lui nelegiuită vor fi mistuiţi de flăcări şi prefăcuţi în cenuşă (vezi Ezechiel 28,16-18; Maleahi 4,1.3; Apocalips 20,9.10).
Din pricina nelegiuirii. Vezi comentariul la Ezechiel 18,2.
Babilonului. Atât împăratul Babilonului (vezi comentariul la v. 4), cât şi Satana, împăratul Babilonului mistic, s-au înălţat (vezi Daniel 4,30.37; Isaia 14,13). Numele Babilon înseamnă poarta lui Dumnezeu (vezi comentariul la Geneza 10,10; 11,9), dar se va dovedi că el este poarta iadului. În loc de a fi plin de slavă, Babilonul literal va deveni plin de ocară. Ticăloşie şi ocară, nu slavă şi cinste, vor fi partea lui. Numele şi rămăşiţa, cunoscuţii şi rudele, fiii şi nepoţii, progeniturile şi posteritatea, totul va fi înlăturat de la cetatea cândva vestită. Nu va mai rămânea nici un locuitor care să ducă mai departe numele său. Tot aşa se va întâmpla la sfârşitul timpului cu Babilonul spiritual (vezi Apocalips 18,4.21-23).
Fiu şi nepot. Literal, posteritate şi progenitură.
Mătura nimicirii. Mândra cetate este comparată cu gunoiul şi murdăria care trebuie înlăturate cu mătura. Babilonul a întinat pământul şi nu are nici un drept să rămână acolo unde va continua să îl ofenseze pe om şi Dumnezeu. Lumea va fi mai curată după ce acest gunoi stricat a fost înlăturat. Cu aceste cuvinte proorocia Babilonului se încheie.
Ce am pus la cale. Lunga solie împotriva Babilonului este urmată de o scurtă rostire împotriva Asiriei (versetele 24-27). Asiria era obişnuită să facă ce vrea. Prin puterea armatelor ei ea credea că ar putea să-şi impună voia asupra întregii lumi. Dumnezeu, însă, îi va arăta că voia Lui, nu a ei este cea care controlează pământul. Nici un plan contrar voinţei Lui nu poate să se împlinească.
Asirian. Cuvintele acestea se referă la timpul când Sanherib a invadat Iudeea şi a trimis o parte din oştirea lui să asedieze Ierusalimul. Pentru un timp jugul lui urma să apese greu asupra ţării, dar la o anumită dată Domnul urma să rupă jugul acela şi să acorde libertate poporului Său.
Mâna. Când Isaia a prins o viziune a mărimii lui Dumnezeu, el şi-a dat seama şi de lipsa de însemnătate a omului. La data aceea întreaga lume stătea înspăimântată înaintea puterii asiriene. Dar Isaia L-a văzut pe Domnul ca pe Cineva care a măsurat apele cu mâna Lui… a măsurat cerurile cu palma, înaintea Căruia neamurile sunt o picătură de apă din vadră, sunt ca praful de pe o cumpănă (cap. 40,12.15). Numai cel care Îl cunoaşte pe Dumnezeu are o înţelegere clară a treburilor pământului. Toate neamurile sunt ca o nimica toată înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune (v. 17). Pentru un om care L-a văzut pe Dumnezeu şezând pe tronul Lui veşnic, Asiria nu va aduce prevestiri întunecate sau teamă. La ceasul său de probă, când călcâiul Asiriei părea să zdrobească până şi existenţa lui, Iuda avea mare nevoie de o asemenea solie de încurajare.
Cine o va abate? Isaia a văzut mâna lui Dumnezeu întinsă pentru judecată împotriva Asiriei şi a celorlalte naţiuni ale timpului său şi a ştiut că nu era nici o putere în cer sau pe pământ care să o poată abate. Când Dumnezeu are de gând să facă ceva, voia Lui se va împlini, indiferent de voia omului (vezi Numeri 23,19; Iov 9,12; Isaia 43,13; Daniel 4,32.35). Cuvintele acestea încheie solia împotriva Asiriei.
În anul. Cu aceasta începe o altă profeţie – împotriva ţării Filistenilor (versetele 28-32). Ahaz a murit pe la 715 î.Hr., şi a fost urmat de fiul său Ezechia ca unic domnitor.
Ţara Filistenilor. Adică Filistia sau Palestina (vezi comentariul la Exod 15,14).
Şarpelui. Dintr-un şarpe de rând va ieşi o reptilă şi mai rea, şi mai veninoasă, iar din ea va ieşi apoi un şarpe zburător înfocat. Era ca şi cum vântul ar da naştere unui vârtej, iar un şacal unui balaur.
Cei mai săraci. Întreţesută cu profeţia despre judecata împotriva Filistiei este o făgăduinţă de prosperitate pentru săracii şi nenorociţii din Iuda. Aceasta urma să fie lucrarea lui Hristos, Fiul ideal al împăratului lui Iuda (vezi Psalmi 72,2-4). Întâii născuţi [KJV] ai săracilor sunt aici cei care moştenesc o parte dublă, nu de bogăţie, ci de sărăcie.
Neamul [KJV: Rădăcina]. Din rădăcina lui Iuda va ieşi un Împărat care să mântuiască, dar rădăcina adversarului lui Iuda, menţionată aici, va fi nimicită prin foamete. Iuda putea într-adevăr să fie lovit de adversarii săi, dar va fi o rămăşiţă care se va întoarce şi va fi salvată (cap. 10,20.21; vezi comentariul la cap. 7,3). Totuşi, rămăşiţa vrăjmaşilor lui Iuda va pieri.
Va fi omorât. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice voi omorî.
Toată ţara Filistenilor. Profetul priveşte înainte către un timp când Filistia (vezi comentariul la
v. 29) nu va mai fi. Întreaga naţiune va fi nimicită. Ca un fum care vine de la miază-noapte, va veni
o judecată asupra Filistiei. Invadatorii babilonieni s-au apropiat de Palestina de la nord, ca să aducă pedepse asupra ţării (Ieremia 1,14; 4,6; 6,1.22; Ezechiel 1,4). Compară Ieremia 47,2, unde judecata de la miază-noapte este din nou prezisă împotriva Filistiei, un secol mai târziu.
Un fum. Probabil fumul oraşelor şi satelor incendiate de o oştire înaintând.
Şirurile vrăjmaşilor sunt strânse. Literal, expresia spune nici o separare în oştire, însemnând în contextul acesta, nici un soldat rătăcit în rândurile lui. Vrăjmaşul va coborî laolaltă ca o unitate, fără de răzleţi, şi ca un singur om vor cădea asupra victimei lor, Filistia.
Trimişilor. Poate o delegaţie regală trimisă să-l întrebe pe profet, care îşi dă acum răspunsul. Terminând soliile de nenorocire împotriva Asiriei, Babilonului şi Filistiei, se naşte în mod natural întrebarea cu privire la soarta lui Iuda. Răspunsul este dat repede: Domnul a întemeiat Sionul, iar ca urmare Sionul nu are de ce să se teamă. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
3-6 GC 660
4 PK 515
7 GC 673
12 DA 435; GC 669; PP 496; SR 25, 427
12-14 CT 32; EW 145; SR 14; 1T 293; 5T 702
12-17 GC 659
13, 14 DA 21, 22; GC 494, 504; PP 35
14 DA 435
18-20 GC 660
23 Ed 176; PK 533
24-28 PK 350
26, 27 Ev 65