În al şaptelea an. Capitolul acesta tratează căderea Ataliei şi succesiunea lui Ioas. El este paralel cu 2 Regi 11,4-20. Cele două rapoarte sunt în principal identice, deşi există şi deosebiri însemnate. Pentru informaţii în plus, vezi la 2 Regi 11.
S-a îmbărbătat. [S-a întărit, KJV]. S-a îmbărbătat şi s-a întărit pentru înfruntarea cu Atalia.
Căpeteniile peste sute. Sunt enumeraţi cinci oameni. Numele lor nu este dat în Regi, unde, totuşi, este se află informaţia că Iehoiada "a luat pe sutaşii Cheretiţilor şi alergătorilor" ["a luat pe căpeteniile peste sute, cu căpitanii gărzii" KJV] (2 Regi 11,4). Cei cinci bărbaţi erau probabil căpetenii ai celor 500 de oameni care alcătuiau garda personală a Ataliei. Răspunderea primară a gărzii regale era, fireşte, să apere viaţa regelui. Pasajul paralel din 2 Regi 11,4 adaugă amănuntul interesant că Iehoiada "a făcut legământ cu ei, i-a pus să jure în Casa Domnului şi le-a arătat pe fiul împăratului". După ce au văzut pe adevăratul rege, căpitanii gărzii personale au încheiat un legământ cu Iehoiada ca să se spună de acum încolo lui.
Toate cetăţile. Un mare număr de leviţi şi alte persoane de încredere au fost aduşi la Ierusalim, probabil sub pretextul unei oarecare sărbători religioase, unde puteau să-l sprijine pe marele preot în viitoarea confruntare cu regina.
Toată adunarea. Adică toată adunarea leviţilor, a bărbaţilor de frunte ai naţiunii şi căpitanii gărzii regale (2 Regi 11,4).
Veţi face. Relatarea din Cronici redă instrucţiunile care au fost date preoţilor şi leviţilor. Scriitorul cărţilor Regilor redă ordinele comunicate gărzii palatului (2 Regi 11,5-18). Există o anumită corespondenţă între ordinele date celor două grupări, dar nu sunt exact sinonime. Leviţii urmau să fie împărţiţi în trei cete.
Casa împăratului. În 2 Regi 11,5 "casa împăratului" pare să se aplice la palat, unde o parte a gărzii regale trebuie să fi fost de serviciu. În Cronici, însă, se poate ca termenul să fi fost aplicat la încăperile unde tânărul rege era ascuns în incinta Templului. Dacă o grupă de leviţi ai fi staţionat la palat pentru a veghea asupra celor ce se petrec acolo, ar fi creat imediat suspiciuni şi i-ar fi dat Ataliei ocazia să ia măsuri eficiente de răzbunare contra conspiratorilor.
Poarta Iesod. [Poarta temeliei, KJV]. Amplasarea acestei porţi nu este cunoscută.
În curţile. Aceasta era procedura obişnuită. Nimeni nu avea voie în preajma noului rege, cu excepţia persoanelor celor mai de încredere, cu ocazia încoronării lui.
Afară de preoţi. Această directivă accentuează în plus instrucţiunea anterioară (v. 5). Era deosebit de important ca nici o persoană neautorizată să nu aibă acces în localul Templului.
Tot Iuda. Adică reprezentat prin slujbaşii lui. În ziua Sabatului. Vezi la 2 Regi 11,5.7. Nu scutise pe niciuna. Cetele de preoţi şi leviţi care îşi terminaseră slujba şi care altfel ar fi
fost libere, au fost reţinute având în vedere împrejurarea critică prezentă pentru a-i ajuta pe cei care tocmai îşi începeau serviciul. Cu privire la aceste cete de preoţi şi leviţi, vezi la 1 Cronici 24,25.Suliţele. Compară cu 2 Regi 11,10.
Lângă altar. Vezi la 2 Regi 11,11.
Au adus înainte pe fiul împăratului. Tânărul prinţ a fost adus din Templu, unde fusese ţinut
ascuns.Mărturia. Probabil o copie a legii (vezi la 2 Regi 11,12).
Trăiască împăratul. [Dumnezeu să apere pe împăratul, KJV]. Vezi la 2 Regi 11,12.
Atalia a auzit. [Când Atalia a auzit, KJV]. Versetele 12-15, care descriu soarta Ataliei, sunt aproape identice cu 2 Regi 11,13-16. Vezi comentariile de acolo.
Un legământ. Versetele 16-21, care tratează reînnoirea legământului cu Iehova, desfiinţarea cultului lui Baal şi aşezarea regelui pe scaunul său de domnie, sunt paralele cu 2 Regi 11,17-20.
Între el. Pasajul paralel zice "între Domnul" (1 Regi 11,17). În cazul acesta, Iehoiada L-a reprezentat pe Domnul, deoarece legământul care a fost făcut era între Domnul pe de o parte şi rege şi popor pe de altă parte.
A fost şi un legământ între rege şi popor (vezi la 2 Regi 11,17).
În casa lui Baal. Vezi la 2 Regi 11,18, despre distrugerea acestui templu.
A încredinţat slujbele. Versetul acesta este o dezvoltare a scurtei observaţii din 2 Regi 11,18: "Preotul Iehoiada a pus străjeri [slujbaşi, KJV] în Casa Domnului". Se face aici o descriere a restabilirii slujbelor obişnuite de la Templu care fuseseră serios neglijate în timpul domniei Ataliei (2 Cronici 24,7).
Preoţilor, leviţilor. Versiunile vechi zic "preoţilor şi leviţilor". Se pare că se cere această construcţie, întrucât era datoria preoţilor să aducă arderile de tot (Numeri 18,1-7) şi a cântăreţilor leviţi să-L laude pe Domnul cu cântări (1 Cronici 23,5; 25,1-7).
Pe care-i împărţise. David îi împărţise pe preoţi şi pe leviţi în diferite cete (1 Cronici 23,6; 24,3; 25,1).Uşieri. Adică păzitori ai porţilor. Nimeni spurcat. [Nimeni care era necurat, KJV]. Compară cu v. 6 şi cu Levitic 5,2.3; Deuteronom 24,1.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 8 �PK 215
12-17.21 �
PK 216