1 Samuel a zis întregului Israel: „Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-ați zis și am pus un împărat peste voi.

V-am ascultat. Împărăţia lui Dumnezeu este întemeiată pe principiul alegerii libere. Faptul că Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început nu trebuie, în nici un caz, să-l oprească pe om să ia propriile decizii (vezi Ed. 178). Când Dumnezeu a făcut cunoscut poporului, înainte de a fi intrat în Palestina că va veni timpul când aveau să ceară un împărat (Deuteronom 17,14), El nu Şi-a exprimat în această privinţă voinţa Sa, ci doar a dezvăluit ce curs vor lua evenimentele.

În tot ce mi-aţi zis. Dumnezeu le dăduse un împărat după măsura idealurilor lor, cel puţin cât priveşte înfăţişarea, şi se părea de asemenea, că întruneşte şi măsura spirituală dorită de Dumnezeu. În timpul celor câteva luni, Saul se dovedise a fi stăpânit de Duhul lui Dumnezeu. A avut

o atitudine liniştită, răbdătoare faţă de vrăjmaşii lui, a fost smerit înaintea Domnului, ascultător faţă de sfatul profetului, energic în luptă, hotărât în caz de nevoie urgenţă şi cel dintâi în sacrificiu de sine.

Un împărat peste voi. Dacă Domnul ar fi permis lui Israel să ţină alegeri, aspiraţiile politice ale seminţiilor mai mari ar fi dus fără îndoială la confuzie şi despărţire amară. Prin aruncarea sorţilor, a fost ales unul din cea mai mică seminţie. Israel trebuia să înţeleagă continua nevoie de călăuzire divină. Chiar dacă acum aveau un împărat conform cu dorinţele lor, ei trebuie să-şi aducă aminte că progresul nu putea fi făcut nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul lui Dumnezeu (vezi Zaharia 4,6). Ei ar fi trebuit să fie dispuşi să urmeze pe judecătorul lor, Samuel, care îi condusese prin multe crize în timpul deceniilor administraţiei lui. Dar acum, fiindcă hotărârea lor în favoarea unei forme monarhice de guvernământ fusese irevocabil confirmată, Samuel a căutat să le arate clar că un conducător nu poate merge mai repede decât este dispus poporul lui să-l urmeze şi că, mişcările lui trebuie să fie condiţionate de libera lor alegere. Cu toate că a presimţit pericole nespuse în cale, el n-a purtat nici un resentiment în inimă faţă de ei, nici nu i-a părăsit în nici un fel şi nici nu i-a lăsat în voia propriilor lor planuri.


2 De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, așa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinerețe până în ziua de azi.
3 Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea, în fața Domnului și în fața unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți, și vă voi da înapoi.”

Iată-mă. Profetul înaintat în vârsta nu era egocentric. Acum, când poporul era încântat de recentele victorii şi fericit, ca urmare a alegerii unui împărat, Samuel a căutat să-i facă să treacă în revistă procedeele lui Dumnezeu din trecut şi să privească asupra perspectivelor ce îi aşteptau. Sub monarhia proaspăt întemeiată, serviciile lui Samuel ca judecător nu aveau să mai fie necesare. Împăratul avea să se înconjoare cu bărbaţi de război (cap. 14,52) şi influenţa morală a lui Samuel avea să fie umbrită de forţa fizică la porunca lui Saul. Cu toate acestea, Samuel mai putea fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu şi mai putea fi canalul prin care Duhul lui Dumnezeu urma să îndrume pe poporul Său.

Acesta a fost un timp de mare criză pentru Samuel şi el şi-a dat seama că, în mare măsură calitatea convingătoare a soliei pe care avea s-o prezinte depindea de propria sa integritate de caracter. Altfel, sfatul lui avea să aibă puţină greutate. Ei îl cunoscuseră încă de la naştere. Îl cunoscuseră din lucrarea lui de profet. Fuseseră martori la purtarea lui ca judecător şi profet; cunoşteau caracterul lui exemplar. Făcuseră cunoştinţă personal cu dreptatea şi corectitudinea hotărârilor lui judecătoreşti şi erau gata să recunoască faptul că niciodată nu s-a îmbogăţit prin slujba lui. Ei erau convinşi că singurul lui obiectiv din viaţă a fost să aplice poruncile lui Dumnezeu pentru binele lor.

Viaţa lui Samuel arată în mod distinct că, întocmai ca o plantă, caracterul are o creştere gradată. Încă din copilărie Samuel a fost stăpânit de un spirit de consacrare. După cum seva aprovizionează elementele de creştere la o plantă, tot aşa şi Duhul Sfânt a devenit o forţă lăuntrică tăcută, care a pătruns toate cugetele, simţămintele şi acţiunile lui, până când toţi oamenii au putut să vadă că viaţa lui era conformă modelului divin. Caracterul armonios al lui Samuel a fost rezultatul propriilor lui acte ale datoriei, aduse la îndeplinire sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aşa este şi astăzi. În toţi cei care se supun puterii Lui Spiritul lui Dumnezeu va consuma păcatul (DA 107). Este întru totul posibil a fi astăzi un Samuel, după cum a fost şi cu o mie de ani înainte de Hristos.


4 Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit și nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.”
5 El le-a mai zis: „Domnul este martor împotriva voastră și unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-ați găsit nimic în mâinile mele.” Și ei au răspuns: „Sunt martori!”
6 Atunci Samuel a zis poporului: „Domnul a pus pe Moise și pe Aaron și a scos pe părinții voștri din Egipt.

Domnul a pus. Acest Iehova, pe care ei îl chemaseră ca martor a fost Acela care a pus – în mod literal –a făcut pe Moise şi Aaron. El a fost Acela care i-a ocrotit de răzbunarea lui Faraon şi ia scos din casa robiei. Totuşi, căutând un împărat, ei lăsau să se înţeleagă că Dumnezeu nu putea să-i ocrotească de ravagiile cetelor de prădători ale neamurilor din jur, chiar dacă erau aşezaţi în propriile lor cetăţi şi nu mai erau robi.


7 Acum, înfățișați-vă ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe care vi le-a făcut Domnul, vouă și părinților voștri.
8 După ce a venit Iacov în Egipt, părinții voștri au strigat către Domnul, și Domnul a trimis pe Moise și pe Aaron, care au scos pe părinții voștri din Egipt și i-au adus să locuiască în locul acesta.
9 Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor; și El i-a vândut în mâinile lui Sisera, căpetenia oștirii Hațorului, în mâinile filistenilor și în mâinile împăratului Moabului, care au început lupta împotriva lor.

Ei au uitat pe Domnul. Aşa cum au fost înconjuraţi în Egipt de idolatri şi locuind acum printre neamurile care practicau cele mai degradante forme de închinare, lui Israel i-a fost greu să fie poporul ales al lui Dumnezeu şi să dea mărturie prin viaţa lor cu privire la o cale mai bună de a face faţă problemelor încurcate ale vieţii. Modelul de închinare era atunci la fel de fix cum e moda astăzi. Se cerea mult curaj ca să te opui curentului de opinie publică şi puţini au fost gata să încerce să facă aşa. Cu mult înainte de migrarea în Egipt, Lot socotise că el şi familia lui puteau să locuiască în Sodoma şi să nu fie influenţaţi de obiceiurile existente din jurul lor. Triste au fost rezultatele hotărârii lui! Dumnezeu oprise pe Israel să facă vreo alianţă cu idolatrii băştinaşi. Dar, sătui de război, ei au crezut că este mai bine să se asocieze, formând o legătură strânsă cu canaaniţii. De trista amintire sunt oprimările lui Eglon, împăratul Moabului (Jud 3,12-14), ale lui Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin (Judecători 4,2), ale filistenilor (Judecători 13,1) şi ale altora.


10 Au strigat iarăși către Domnul și au zis: „Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și Astarteilor; izbăvește-ne acum din mâna vrăjmașilor noștri și-Ți vom sluji.”

Au strigat. Această implorare constă din două părţi: (1) mărturisirea încăpăţânării lor de a nu urma Călăuza lor, şi (2) o cerere de eliberare, însoţită de făgăduinţa de a servi de aici înainte în mod credincios lui Dumnezeu. Dar se pare că omul este pururea incapabil să înveţe din experienţa altora. El urmează propriile lui înclinaţii până ce este aproape prea târziu şi, în cele din urmă, disperat, recunoaşte propria lui nevoie de ajutor din exterior. El crede că a învăţat din lecţia primită şi că nu va mai cădea niciodată.

Solomon, de pildă, a intrat în laboratorul vieţii şi a încercat orice cale imaginabilă de a obţine fericirea. Dar în fiecare experienţă el n-a găsit nimic altceva decât deşertăciune şi goană după vânt (Eclesiastul 1,14.17; 2,11.15.17.23.26 etc.). În cele din urmă, el a ajuns la concluzia că temerea de Domnul şi ascultarea de poruncile Lui constituie toată datoria omului (Eclesiastul 12,13). Dar chiar cu astfel de exemple în faţa lor oamenii curând dau uitării concluziile înţeleptului până când nu parcurg aceeaşi cale ei înşişi şi dovedesc spre propria lor mulţumire că ceea ce omul seamănă este sigur că şi seceră.


11 Și Domnul a trimis pe Ierubaal și pe Barac, și pe Iefta, și pe Samuel, și v-a izbăvit din mâna vrăjmașilor voștri care vă înconjurau, și ați locuit în liniște.

Ierubaal. Un alt nume pentru Ghedeon, rămas de la întâmplarea când a nimicit altarul lui Baal (vezi Jud 6,25-32).

Barac (engl. Bedan). Nu există nici un judecător cu numele de Bedan. Septuaginta şi Siriaca redau Barac. Litera ebraică d se aseamănă foarte mult cu literar r, iar n cu litera c (vezi Geneza 10,4; 25,15). Alţii identifică pe Bedan cu Abdon (vezi Judecători 12,13.15), prezentând o mai apropiată asemănare între aceste două nume ebraice decât între Bedan şi Barac.

Iefta. Căpetenia lui Israel, când copiii lui Amon au încercat prima dată să ia din nou în stăpânire ţinutul Galaadului (Jud 11). Iefta a spus amoniţilor că se întemeiază pe puterea lui Dumnezeu pentru a ocroti pe Israel în stăpânirea de către ei a ţării (Jud 11,24) şi biruinţa lui asupra lor a fost tot atât de mare cum s-a dovedit a fi mai târziu a lui Saul.

Samuel. Siriaca şi Septuaginta revizuită de Lucian redau Samson în loc de Samuel, probabil pentru că s-a crezut că Samuel avea să fie prea modest ca să amintească propriul său nume. Alţi comentatori cred că Samuel a fost inserat pe margine de un scrib de mai târziu şi astfel admis până la urmă în text. Dar,, în timp ce numele ebraic de Barac se putea uşor confunda cu Bedan sau Abdon cu Bedan, din cauza asemănării dintre litere, numerele de Samson nu putea fi confundat niciodată cu Samuel, din cauza neasemănării dintre litere.


12 Apoi, când ați văzut că Nahaș, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-ați zis: „Nu! Ci un împărat să domnească peste noi.” Și totuși Domnul Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.
13 Iată, dar, împăratul pe care l-ați ales și pe care l-ați cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi.
14 Dacă vă veți teme de Domnul, dacă-I veți sluji, dacă veți asculta de glasul Lui și dacă nu vă veți împotrivi cuvântului Domnului, vă veți alipi de Domnul Dumnezeul vostru, atât voi cât și împăratul care domnește peste voi.

Dacă vă veţi teme de Domnul. Plini de bucuria victoriei, israeliţii, fără să se gândească nici la viitor, nici la conducerea protectoare a lui Dumnezeu, încoronaseră pe Saul ca împărat. După cum Adam, prin propria lui alegere liberă, alesese o cale a vieţii contrară voinţei divine, tot aşa şi Israel, acum, a aruncat zarul care avea să afecteze în continuare viaţa naţiunii întregi. Cu toate acestea, Dumnezeu a asigurat oştirea lui Israel de călăuzire divină, dacă aceasta avea să recunoască dependenţa sa de El, să primească sfatul Lui şi să asculte de porunca Lui.


15 Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului și vă veți împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinților voștri.

Dacă nu veţi asculta. Ei nu puteau să spună că mâna lui Dumnezeu fusese împotriva lor. El îi ocrotise şi-i salvase de repetate ori, chiar dacă, în egoismul şi nebunia lor îi întorseseră iar şi iar spatele. El a căutat să-i facă să răspundă de bună voie ca indivizi, iubirii Sale. Cum altfel puteau ei să înveţe că nici o naţiune nu poate fi salvată ca naţiune, ci că fiecare ins trebuie să hotărască pentru sine, independent de mediul în care trăieşte?


16 Acum mai așteptați aici ca să vedeți minunea pe care o va face Domnul sub ochii voștri.
17 Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, și va trimite tunete și ploaie. Să știți atunci și să vedeți cât de rău ați făcut înaintea Domnului, când ați cerut un împărat pentru voi.”

Tunete şi ploaie. Dumnezeu nu putea să dea lui Israel o dovadă mai impresionantă decât ploaia în timpul seceratului. Ploaia în timp de primăvară, la secerat, avea să fie ceva uimitor. În Palestina, ploaia de primăvară în mod normal încetează înainte de vremea Paştelui şi anotimpul uscat se instalează imediat. Ploaia vine din nou toamna, precedând semănatul grâului şi orzului.

Să ştiţi. Ei trebuia să ştie două lucruri: (1) că au păcătuit înaintea Domnului cerând un împărat, şi (2) că Domnul îi iubeşte şi nu-i va părăsi niciodată. În acea zi, ei au mai adăugat un alt memorial la deja atât de multele lor dovezi că cel rătăcit, care se întoarce este mai mult decât bine primit în casa Tatălui.


18 Samuel a strigat către Domnul, și Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete și ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul și de Samuel.
19 Și tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat și pe acela de a cere un împărat pentru noi.”
20 Samuel a zis poporului: „Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul și slujiți Domnului din toată inima voastră.

Din toată inima voastră. Ascultarea de Dumnezeu este o înrobire de bună voie, care rezultă din iubire. Omul vrea să facă din iubire ceea ce nu vrea să facă altfel. Samuel L-a iubit pe Domnul şi slujirea lui a fost aceea a unui sclav care era mulţumit să fie cu stăpânul său. În timp ce poporul a fost martor la o astfel de tovărăşie dintre Samuel şi Dumnezeu, aceasta urmărea să nască aceeaşi dorinţă în inimile lor.


21 Nu vă abateți de la El; altfel, ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.

Nu vă abateţi. Adevărata iubire nu este statică, ci progresivă. Dumnezeu era gata să descopere în continuare iubirea Sa pentru Israel şi suferea când vedea că aceşti copii ai Săi deveneau egocentrici şi-L uitau. El iubeşte în mod constant pe om şi-l invită să răspundă acestei iubiri printr-o slujire consacrată.


22 Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
23 Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și cea dreaptă.

Vă voi învăţa. Samuel asigură poporul că nu-i poartă pică din cauza alegerii lui şi că el îşi va consacra viaţa învăţându-i mai departe calea Domnului. Deşi el înceta să mai aibă răspunderea guvernării, acum, după ce şi-au ales un împărat, totuşi, ca profet, el avea să rămână în continuare reprezentantul lui Dumnezeu pentru ei. Samuel îşi dădea seama de pericolele viitorului. El ştia că avea să fie imposibil pentru om să facă dreptate fără ca Duhul lui Dumnezeu să-l îndrume. El a început să înţeleagă că, probabil, sarcinile lui de profet aveau să fie chiar mai grele decât fuseseră până atunci. Cu toate acestea, era hotărât ca nimeni să nu-l poată arăta niciodată cu degetul declarând că n-a stat alături de Israel în cursul tuturor vicisitudinilor vieţii. El fusese loial faţă de ei ca judecător. Acum, când ei îl retrogradaseră, ca să zicem aşa, el avea să dovedească faptul că iubirea lui pentru ei, ca şi aceea pentru Dumnezeu, nu s-a schimbat.


24 Temeți-vă numai de Domnul și slujiți-I cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășură El printre voi.

Vedeţi. Una din cele mai mari nevoi ale oamenilor în ziua de azi este timpul consacrat meditaţiei. Este nevoie să ne luăm timp pentru a medita la nemărginita bunătate a lui Dumnezeu şi la dovezile Lui de călăuzire şi purtare de grijă.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-25 PP 614, 615

1-4.11 PP 614

12 PP 615

13 PP 636

16-25 PP 615

19 SC 44; 5T 611


25 Dar dacă veți face răul, veți pieri, voi și împăratul vostru.”