Nahaş, Amonitul. Numele Nahaş este obişnuitul cuvânt ebraic pentru şarpe. Şarpele era o decoraţie de seamă în templele păgâne din Palestina. Copiii lui Israel au considerat că este bine să păstreze şarpele de aramă după experienţa lor cu şerpii veninoşi din pustia Ţin, la plecarea lor din Cadeş (Numeri 20,1; 21,5-9, comp. cu 2 Regi 18,4). Văzând importanţa care se dădea şarpelui în toate religiile vecinilor lor, israeliţii venerau şi ei de mult timp şarpele despre care ei credeau că i-a salvat în pustie (comp. cu Ezechia 8,7-12), Mai târziu, pe timpul lui Ezechia, şarpele de aramă a fost nimicit, din cauza unei astfel de închinări (2 Regi 18,4). Având în vedere că numele oamenilor aveau în compunere nume ale diferitelor zeităţi, fără îndoială că lui Nahaş i-a fost dat un nume care însemna anumite caracteristici ale şarpelui, ca înţelepciunea şi agilitatea.

Iabeş din Galaad. Învăţaţii au localizat iniţial cetatea aceasta pe dealurile care domină Wadi Yabis (Iabeş) cam la 7 mile la răsărit de râul Iordan. Dar aceasta ar fi fost prea departe pentru oamenii din Iabeş din Galaad să ducă trupurile lui Saul şi Ionatan în aceeaşi noapte în care au coborât de pe zidul din Bet-Şan corpurile mutilate ale acestor bărbaţi. Arheologul Nelson Glueck a descoperit mai multe urme de dovezi care l-au făcut să identifice Iabeşul de Galaad cu movilele actuale de la Tell et-Meqherch şi Tell Abu Kharaz, cam 1 milă la răsărit de Iordan, care domină râul Yabis, după ce iese din trecătoarea adâncă dintre dealurile Ghileadului şi curge spre apus împreună cu Iordan (The River Jordan, pag. 159-167). Cetatea aceasta fusese localitatea celor 400 de fecioare, ale căror părinţi au fost ucişi pentru că n-au vrut să ia parte la războiul civil împotriva lui Beniamin, şi care fuseseră date de soţii acelei seminţii după nimicirea aproape totală a ei (Judecători 21,8-14).

Cu mulţi ani înainte de Nahaş, Israel fusese supus amoniţilor timp de 18 ani. Avea să fie numai natural ca amoniţii, care mai resimţeau înfrângerea lor prin braţul lui Iefta, să caute o ocazie de a recâştiga controlul asupra Galaadului. Gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase aveau pământ bogat, udat de râurile Iaboc, Yabis şi Yarmuc. Bine aşezate, departe de căldura deşertului, viile şi frumoasele lor păşuni erau obiectul invidiei neamurilor deşertului de răsărit. Iabeşul din Galaad se ridicase din ruinele vremurilor apuse, dar probabil că locuitorii lui nu uitaseră pedeapsa brutală primită după problema cu Beniamin. Dar mai puternică decât duşmănia de moarte dintre oamenii din Iabeş din Galaad şi propriul lor neam a fost ura pe care Amon o nutrea faţă de tot Israelul ca rezultat al înfrângerii administrate lor de Iefta.

Ocară asupra întregului Israel. După cât s-ar părea, Nahaş n-a cunoscut dorinţa lui israel pentru o mai strânsă organizare a seminţiilor sub un împărat. Dacă oamenii din Iabeş din Galaad cunoşteau planul şi dacă toate seminţiile au fost reprezentate la alegerea lui Saul la Miţpa (cap. 10,17), se pare că aceasta era de mică importanţă pentru ei. Atitudinea celor din Iabeş din Galaad dă o idee despre starea de dezorganizare a naţiunii nu atât de mult din cauza nevoii lor de un împărat, cât din cauza lepădării de către ei a planului lui Dumnezeu. Egoismul crescuse până la punctul unde, nici o soluţie oferită de Dumnezeu nu avea să fie acceptabilă pentru naţiunea întreagă (vezi cap. 10,27). Nahaş nu avea o ură specială faţă de bătrânii din Iabeş mai mult decât faţă de restul lui Israel. Scopul lui era să arate dispreţ pentru tot Israelul, batjocorind pe unii dintre ei. În acelaşi fel, vrăjmaşul sufletelor îngrămădeşte dispreţ asupra oştilor cereşti aducând suferinţă unui suflet pierdut şi apoi învinuind că o astfel de pedeapsă este rezultatul natural al slujirii lui Dumnezeu.

Să trimitem soli. S-ar părea că, de când cu supunerea lui Israel sub amoniţi, Iabeşul s-a retras mai mult sau mai puţin din asociaţia chiar cu seminţiile apropiate, ca Isahar, Efraim şi Beniamin. Cetatea era la maxim 30 de mile depărtare de Silo, şi slujba lui Samuel pare să fi fost limitată mai mult la Efraim, Beniamin şi Iuda. Se putea ca bărbaţii din Iabeşul din Falaad să fi nutrit atât de mult ura lor contra celorlalte seminţii, încât să nu fi ştiut că Samuel era judecător? În mod sigur se pare că ei nu ştiau nimic despre numirea lui Saul. Probabil că ei nu luaseră parte la campaniile împotriva filistenilor, ci s-au retras în cetatea lor, nefiind dispuşi să participe la răspunderile privind seminţiile. Ei nici nu erau siguri că seminţiilor vor da vreun răspuns cererii lor. Fiind cu adevărat disperaţi, ei au recunoscut în mod efectiv greşelile lor şi s-au bazat pe îndurarea fraţilor lor israeliţi, pe care nu îi luaseră în considerare în trecut.

În urma boilor. (engl. în urma cirezii). În mod literal, în urma boilor. Este clar că Saul fusese la arat şi pentru noapte el aducea boii acasă. Iosif Flavius crede că aceasta a fost cel puţin la

o lună după numirea lui (Antiquities, VI 5.1). Având în vedere că mulţi nu au agreat alegerea lui, este evident faptul că s-a întors acasă pentru a aştepta instrucţiuni din partea profetului care-l unsese. Ce s-ar fi întâmplat dacă Nahaş ar fi asediat Iabeşul înainte ca Saul să fi fost făcut împărat? Şi ce era mai important decât ca noul împărat să aibă ocazia să-şi dovedească valoarea înaintea celor nemulţumiţi, care refuzaseră să-l recunoască drept împărat? Evenimentul şi omul aveau fiecare nevoie unul de celălalt. Noi nu avem nimic a ne teme decât de a uita cum a condus Dumnezeu pe poporul Său. Experienţa aceasta îl asigură pe fiecare creştin smerit că nu este posibil să se afle într-o situaţie pentru care Dumnezeu să nu fi luat deja măsuri suficiente.

A venit asupra. În mod literal, s-a grăbit asupra. Acelaşi cuvânt este folosit pentru a descrie experienţa lui Saul, după ungerea lui, pe drumul spre casă (cap. 10,6). Cu privire la chemarea lui Ghedeon, raportul spune, în mod literal, că Duhul Domnului a îmbrăcat pe Ghedeon (Judecători 6,34). După cum Iosua a fost instruit să meargă în ajutorul gabaoniţilor când cei cinci împăraţi din sudul Canaanului au încercat să-i pdepsească, pentru că făcuseră legământ cu copiii lui Israel, tot aşa, fără să ţină seama de trecut, când Iabeş a avut nevoie de ajutor în faţa atacului unui vrăjmaş, Duhul lui Dumnezeu a dovedit că răspunsul la rugăciunea lor după ajutor era de-acum pe drum. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru miile de căi pe care le are pentru a ne ajuta să ieşim din dificultate!

O pereche de boi. Probabil că aceiaşi boi cu care arase. Cât de la îndemână sunt uneltele cu care Dumnezeu Îşi arată puterea! Moise n-a avut nevoie de caii şi carele Egiptului. Toiagul lui de păstor a devenit toiagul lui Dumnezeu. Ghedeon nu a avut nevoie de suliţe de fier pe care filistenii le socoteau necesare. Câteva oale de lut şi lumânări erau mai bune. Saul n-a cerut echipament special. Dar sacrificarea propriilor lui boi a convins pe Israel că este gata să dea şi să se dea pe sine pentru Domnul. Energia şi plinătatea posibilităţilor lui au fost molipsitoare şi groaza Domnului a apucat pe popor. Încă o dată el a dovedit faptul că, stăpânit de Duhul, el avea să fie călăuzit să facă ce este bine, la timp potrivit. Eul a fost întru totul uitat. Critica fiilor lui Belial care probabil că se mărise mult în cugetul lui în timpul ultimei luni trecute sau mai mult ,a devenit nesemnificativa. Sub această nouă şi, pentru el, ciudată putere, Saul a simţit cum îi creşte curajul. Încrezător în succes şi fără ezitare, el a trecut de partea lui Samuel aducând protecţie unei cetăţi în necaz.

Bezec. Bezec, locul de adunare pentru oştile diferitelor seminţii, se afla cam la 14 mile nordest de Sihem pe drumul spre Bet-Şan şi la vreo 10 mile sud-vest de Iabeşul din Galaad, destul de aproape de seminţiile din nord. Dar faţă de Ierusalim era la aproape 50 de mile la nord ; astfel că avea să fie imposibil pentru multe din seminţiile lui Iuda să se adune la timpul fixat. De la Bezec, mai mult de 1000 de picioare deasupra nivelului mării, oştirile urmau să coboare prin Wadi el Khaşeneh spre Iordan, în acest loc cam 900 de picioare sub nivelul mării. Trecând prin vadul acestui râu, ei aveau să continue spre cetate o milă şi ceva spre est. Această adunare de bărbaţi înarmaţi se putea realiza în cursul a şase zile şi mărşăluind de la Bezec în timpul nopţii Saul putea să ajungă la Iabeş în zorii celei de-a şaptea dimineţi. În dimineaţa zilei a şasea, Saul avea destulă oştire prezentă spre a asigura pe bătrânii din Iabeş că vor avea ajutor la timp.

În straja dimineţii. La vechii evrei, noaptea era împărţită în trei străji militare. Prima strajă este amintită în Plângeri 2,19. Ghedeon şi oştirea lui au căzut asupra madianiţilor la începutul străjii de mijloc (Judecători 7,19). A fost în timpul străjii a treia sau straja dimineţii când Moise şi-a întins toiagul şi apele Mării Roşii s-au întors acoperind pe egiptenii care îi urmăreau (Exod 14,24-27). Aici, Saul şi cele trei cete ale sale care au mărşăluit toate noaptea, au căzut asupra amoniţilor, care nu bănuiau nimic, în timpul străjii dimineţii, exact înainte de a se lumina de ziuă, şi lupta a durat până la amiază. Deruta a fost completă, nici măcar doi inamici n-au fost lăsaţi împreună.

Multe dintre providenţialele eliberări ale lui Dumnezeu au venit în timpul acesta la lumină. David a putut să se gândească la eliberarea de la Marea Roşie atunci când cânta: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia (Psalmul 30,5). În cuvintele străjerului care răspunde: Vine dimineaţa şi este tot noapte (Isaia 21,12), dimineaţa a adus bucurie pentru bătrânii din Iabeş, dar noaptea condamnării pentru Nahaş şi cei care l-au urmat Soarta pe care o pregătise pentru oamenii cetăţii asediate s-a întors asupra capului lui în măsură dublă.

A fost în straja dimineţii când cel cu care se lupta Iacob a spus: Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile (Geneza 32,26). Zorile zilei noi a adus cu sine mângâiere şi asigurare. A fost în straja dimineţii (cea de-a patra strajă, după socoteala vremurilor romane), când Isus a venit la barca bătută de furtună pe marea Galileii şi a liniştit inimile ucenicilor, tulburaţi de îndoieli cu privire la mesianitatea Lui (vezi Matei 14,25). A fost în straja dimineţii când Cerul a trimis îngerul cel puternic cu viteza luminii la mormântul din afara porţilor Ierusalimului să culce la pământ garda de ostaşi şi să strige: Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă (DA 779, 780).

Saul nu s-a oprit să întrebe pe bătrânii din Iabeş pentru ce nu veniseră la Samuel când trebuia să fie ales un împărat. El n-a întrebat nimic despre trecutul lor, oricare putea el să fie. Ei aveau nevoie de ajutor, iar Duhul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe el venindu-le în ajutor. Dumnezeu este mult mai interesat de atitudinea cuiva după recunoaşterea greşelilor decât de greşelile în sine. Prin comportarea lor de mai târziu, oamenii din Iabeş au dovedit că trăit experienţa unei adevărate schimbări a inimii (1 Cronici 10,11,12).

A zis lui Samuel. Aceasta, împreună cu declaraţia lui Saul din v. 7, arată că profetul a mers cu Saul cel puţin până la Bezec şi a ajutat la plănuirea campaniei. Probabil că oştile s-au întors la Bezec înainte de a le lăsa la vatră, bucurându-se mult de victoria lor şi gata să pedepsească pe oricine dintre cei care se opuseseră ungerii lui Saul.

Dar Saul a zis. Fără să aştepte răspuns de la Samuel, Saul a dat încă o dovadă că fusese schimbat în alt om, spunând că biruinţa a fost a Domnului şi că nimeni nu va muri. Dacă datorită evenimentelor recente un vrăjmaş putea fi schimbat într-un prieten, avantajul avea să fie mai mare decât dacă ar fi omorât. Prin Saul vorbea acum exact acelaşi Duh care a vorbit prin Hristos în predica Sa de pe munte, când a zis: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc (Matei 5,44).

Ghilgal. Locul este nesigur. Tradiţia modernă favorizează en-Nitla, 3 mile (4,8 km) sud-est de Ierihonul Vechiului Testament, dar mai potrivit este Khirbet el-Mefier, 1,25 mile (2 km) la nord-est. După Iosua 15,7, el era la nord de valea Acor şi de aceea pe teritoriul care aparţinea lui Beniamin. În toată perioada de şase ani de război pentru luarea în stăpânire a Palestinei, el a fost cartierul general al lui Israel, dar, odată ţara supusă, cortul întâlnirii a fost mutat la Silo (Iosua 18,1). Cu toate acestea, Ghilgal a continuat să fie socotit cel mai sacru loc. Samuel îl vizita în circuitul său anual (1 Samuel 7,16). A fost un loc special pentru jertfe (cap. 13,8; 15,21 etc.). Evident că, mai târziu, el a devenit un centru al idolatriei (Osea 4,15; 9,15; Amos 4,4; 5,5 etc.).

În acest loc cu atâtea amintiri plăcute despre minunatele lucrări ale lui Dumnezeu, Samuel a chemat pe copiii lui Israel să reînnoiască împărăţia. Fără îndoială că aici el a vorbit din nou, în auzul tuturor, despre grija plină de iubire şi despre îndelunga răbdare ale unui Tată ceresc din timpul secolelor trecute. Ar fi fost mult mai bine dacă ei ar fi fost mulţumiţi cu planul original de guvernare al lui Dumnezeu, dar deoarece au dorit un împărat, Dumnezeu a făgăduit să dea noului împărat Duhul Său, după cum Îl dăduse şi judecătorilor. Deşi Îl lepădaseră, avuseseră multe dovezi că Dumnezeu mai era cu ei. Stabilind linia de succesiune pe baza eredităţii, Israel deschidea larg uşile pentru multe probleme şi pericole pe care nu le întâlniseră sub judecători. Dar prin Samuel, Dumnezeu Şi-a afirmat iubirea şi devoţiunea veşnică şi a făgăduit să-i înconjoare cu aceeaşi ocrotire atentă, care le fusese arătată de-a lungul vremii.

PP 612, 613, 714

1-8 PP 612

9-15 PP 613