Chiş. După Gesenius, cuvântul transliterat Chiş derivă de la qosh, a pune o capcană sau a întinde o cursă (vezi Isaia 29,21). Un cuvânt arabic înrudit înseamnă a fi îndoit ca un arc. Dacă Chiş este luat ca însemnând arc, atunci Chişi (1 Cronici 6,44) ar însemna arcul meu (vezi şi numele Elcoş din Naum 1,1, de la 'elkoshi, Dumnezeu este arcul meu). Uneori, numele era compus cu acel al zeităţii Cuşaia arcul lui Dumnezeu (1 Cronici 15,17). Tatăl lui Chiş a fost Abiel, Dumnezeu este tatăl meu, iar numele bunicului său a fost Ţeror, legat împreună. Aceeaşi rădăcină a cuvântului este folosită în 1 Samuel 25,29-31, unde Abigail mijloceşte pe lângă David să ierte păcatul lui Nabal împotriva lui. Tatăl lui Ţeror a fost Becorat, bekor, întâiul născut, iar numele bunicului lui a fost Afiah, cu semnificaţie nesigură nesigură. În felul acesta strămoşii lui Saul sunt arătaţi pe mai mult decât un secol.
Fiul lui Abiel. Vezi cele despre cap. 14,30.
Saul. Ebraicul. sha'ul, de la verbul sha'al, a cere, a solicita. Unul din ducii Edomului a purtat de asemenea Numele de Saul (Geneza 36,37.38). Dacă despre Chiş se crede a fi arcul lui Dumnezeu (vezi cele despre 1 Samuel 9,1), pentru eliberarea lui Israel din mâna neamurilor înconjurătoare, trebuia să fie şi săgeţi pentru tolba Lui. Zaharia vorbeşte despre Iuda ca despre arcul lui Dumnezeu, iar despre Efraim, ca săgeţi ale Lui; Sionul este ca sabia unui viteaz (Zaharia 9,13).
Înălţându-se cu capul şi umerii deasupra semenilor lui, Saul avea o ţinută regală prin care şi-a câştigat favoarea mulţimii. Ce lecţie mai bună putea să le dea Dumnezeu acelora care au dorit să fie ca neamurile din jurul lor, decât să aleagă pentru ei un împărat care să fie judecat după măsura omului. Tot aşa şi ucenicii lui Isus s-au uitat la Iuda ca la un conducător, cunoscând prea puţin întunericul care-i învăluia inima. Nu este timpul ca Israelul de astăzi să ceară de la Dumnezeu acea alifie de ochi care să-l facă în stare să discearnă întotdeauna în mod clar calificările adevăratei conduceri?
Măgăriţele. De cât de în aparenţă neînsemnate întâmplări depinde adesea destinul neamurilor şi al popoarelor! Saul s-a dus să caute măgăriţele pierdute, prea puţin gândindu-se că venise ziua pentru el ca să-şi asume răspunderile regatului. Evenimentele care au urmat au dovedit nepregătirea lui pentru sarcina la care l-a chemat Dumnezeu. Puţini oameni sunt pregătiţi pentru astfel de conducere. Moise n-a fost pe deplin pregătit nici chiar când el L-a cunoscut pe Dumnezeu la rugul aprins. Dar aspectul încurajator al chemării la conducere este că Dumnezeu ia pe oameni aşa cum îi găseşte, cu intenţia de a-i instrui în timp ce lucrează. Tot ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la orice om este să facă dreptate, să iubească mila, şi să umble smerit cu Dumnezeul său (Mica 6,8); în mod literal, să se umilească pe sine, să umble cu Dumnezeu. Petru a făcut lucrul acesta; Iuda n-a făcut. David a făcut aşa; Saul a refuzat. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu-l poate educa pe om, ci mai degrabă omul nu vrea să-şi umilească inima înaintea lui Dumnezeu, astfel că la timp potrivit Dumnezeu să-l poată înălţa (1 Petru 5,6).
Muntele lui Efraim. Apropiat atât de valea Iordanului, cât şi de dealurile rotunjite ale Şefelei spre vest, muntele lui Efraim profila nedesluşit în faţă lanţul muntos central care se întindea la nord de la împrejurimile Betelului spre Salem, câteva mile la răsărit de Sihem. Munţii aceştia formau un bazin de apă de aproximativ 2,500-3,000 de picioare deasupra nivelului mării de la care cursul se îndrepta răsărit la Iordan şi la apus spre Mediterana.
Ţara Şalişa. Nimic nu se ştie despre locul de aşezare al ţării Şalişa. Unii au sugerat că ea era pe colinele vestice ale muntelui, spre nord-vest de Betel; alţii socotesc că putea să fi fost în valea Iordanului la nord-vest de Ierihon.
Şaalim. Sau Şual (cap. 13,17), de la shu'al, vulpe sau şacal; sau de la sho'al scobitura mâinii. Probabil că regiunea Şaalimului era socotită ca ţinut al şacalilor. Coastele răsăritene ale munţilor Palestinei centrale erau în cea mi mare parte sălbatice, accidentate şi pustii şi locul de baştină al animalelor sălbatice.
După ce au traversat regiunile amintite, în cea de a treia zi de căutare, Saul şi slujitorul lui au ajuns la Rama, cam la şase mile nord de Ghibea (v. 20; vezi cele despre cap. 1,1). Animalele fuseseră pierdute de numai două zile întregi (cap. 9:20; vezi pag. 136), şi n-au putut să rătăcească mai mult de câteva mile de casă. În căutarea de către el a măgăriţelor pierdute, Saul avea să cerceteze toate dealurile, văile şi văgăunile şi avea să se oprească ici şi colo să întrebe despre animale. Regiunea străbătută astfel în două-trei zile, evident că avea să fie de întindere limitată. De aceea este probabil că Saul şi slujitorii lui, nu s-au găsit niciodată departe de Ghibea şi Betel din nordul lui Beniamin şi Efraimul sudic. După cap. 13,17 ţara Şua se afla în apropiere de Ofra, cam la 5 mile nord-est de Betel. El n-a făcut o cercetare amănunţită a tuturor regiunilor Numite, ci Numai a acelor părţi unde se înţelege că măgăriţele au putut să stea. În timpul celor două zile sau mai mult în care el fusese plecat de acasă, el a putut uşor să călătorească 30 sau 40 de mile până în momentul când a întâlnit pe Samuel, cuprinzând şi ieşirile laterale pe vârful dealurilor şi coborârea în văi şi văgăuni.
Ţara Ţuf. Vezi cele despre cap. 1,1.
Cetatea aceasta. Adică Rama, reşedinţa lui Samuel (PP, p. 608-610; vezi despre cap. 1,1).
Se suiau. Bineînţeles că măgăriţele nu aveau să fie în cetăţi. Saul şi slujitorul lui urmau să le caute pe câmp, unde oamenii aveau grădinile lor sau în câmp deschis.
Au fost întâlniţi. Sau au ieşit spre ei; posibil, a ieşit să-i cheme. Fiecare dintre aceste traduceri este posibilă conform cu textul ebraic precum şi cu contextul.
Îţi voi trimite. Aceasta prezintă fundalul versetului 14. Un studiu îngrijit al versetelor de mai înainte arată că Saul n-a fost sigur de oportunitatea venirii la văzător fără un dar şi că slujitorul a trebuit să insiste până ce el a consimţit să intre în cetate. Aceasta ilustrează călăuzirea Duhului Sfânt, prin care oamenii la încurcătură sunt aduşi în legătură cu acei care le pot da ajutor. Într-un fel asemănător, Rut a fost călăuzită spre ogorul lui Boaz (Rut 2,3), iar Filip a fost îndreptat către eunuc pe drumul lui de la Ierusalim la Etiopia (Fapte 8,26-29). Este un privilegiu sacru să fii atât de pe deplin supus controlului Duhului Sfânt ca El să ne poată călăuzi, întocmai cum a călăuzit pe Samuel la acele suflete care au nevoie de ajutorul nostru.
La mijlocul porţii. Fiind deja instruit de Domnul şi aducându-şi aminte de ziua când solia a venit la el, poate că Samuel a plecat să caute pe tânărul despre care îi vorbise Domnul. Cei doi s-au întâlnit la mijlocul porţii, locul unde şedeau bătrânii şi dădeau sfaturi, sau ajutau pe străin să găsească drumul lui. Aici, Samuel putea să se aştepte să obţină informaţii cu privire la orice străin care ar fi putut veni în cetate. Cronometrarea a fost perfectă. Înainte ca Saul să vorbească, Samuel a ştiut că el era bărbatul despre care îi spusese Domnul cu o zi mai înainte (v. 17). Ce emoţii trebuie să fi avut Samuel înţelegând că el a fost călăuzit de Dumnezeu căruia el i-a slujit cu credincioşie atâţia ani! Există vreun motiv pentru care cineva să nu poată avea experienţa aceleiaşi emoţii astăzi dacă el vrea să se supună faţă de Dumnezeu în mod atât de complet cum a făcut Samuel? Versetele 18 şi 19 poate că sunt o explicaţie amănunţită a v. 14.
S-au găsit. Samuel declară că măgăriţele fuseseră pierdute timp de trei zile, în mod literal, astăzi, trei zile. Înainte de a-i spune lui Saul despre înalta lui chemare, Samuel îl linişteşte cu privire la scopul vizitei sale. Hristos a slujit întotdeauna nevoilor corporale ale ascultătorilor Săi, cât şi a dorinţelor lor spirituale. Tocmai faptul că el se interesa de bunăstarea lor fizică a ajutat mult ca ei să asculte în timp ce el slujea nevoilor lor spirituale. În felul acesta, informaţia că măgăriţele au fost aflate a făcut mult spre a-l convinge pe Saul despre originea divină a soliei lui Samuel cu privire la împărăţie.
Mai de preţ în Israel. Deşi el însuşi profet şi judecător, Samuel a primit sfatul Domnului ca lui Israel să i se împlinească dorinţa inimii lor. El n-a exprimat simţăminte de regret sau gelozie, întâlnindu-l pe tânărul care trebuia să ia asupra sa răspunderea eliberării lui Israel din mâna filistenilor (v. 16). În loc de aceasta, el a dat lui Saul dovezi de cinste şi respect (vezi v. 20-24). Aici, Samuel a dat pe faţă adevăratul spirit de altruism. Ca şi Moise, el era doritor ca Spiritul lui Dumnezeu să vină asupra tuturor oamenilor (Numeri 11,29). Hristos n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl, ci a dat pe faţă adevăratul spirit de neegoism, pentru ca biruitorul să poată şedea cu El pe tronul Lui (Apocalipsa 3,21). Tot aşa, Samuel nu numai că a arătat că el era binevoitor să-i predea lui Saul răspunderea, ci şi că el va face tot ce îi stă în putinţă lui să pregătească pe viitorul împărat pentru îndatoririle sale.
Odaia de mâncare. Însemnând odaia ataşată la înălţimea unde se mânca hrana de jertfe. Saul şi servitorul lui au fost conduşi la scaunele de cinste din această odaie, cu vreo 30 de bătrâni prezenţi. Saul fusese stăruitor în lucrarea de găsire a măgăriţelor tatălui său, şi poate că bătrânii în timp ce priveau la el şi ascultau istorisirea lui, au socotit că aici era un bărbat care putea să fie tot aşa de stăruitor spre a afla o cale de eliberare de războaiele filistenilor.
Spata. Sărbătoarea la care fusese invitat Saul, fără îndoială că a fost o jertfă de pace la care au luat parte bătrânii din Rama (vezi vol. I, p. 700 şi cele despre Levitic 3,1). Astfel de jertfe au fost aduse de copiii lui Israel la Sinai, când a ratificat legământul (Exod 24,4-8). La o astfel de jertfă, pieptul şi spata dreaptă aparţineau preotului oficiant (Levitic 7,33.34). Carnea jertfei trebuia să fie mâncată în ziua în care se jertfea; nimic nu putea fi lăsat (Levitic 7,16). Dacă spata prezentată lui Saul a fost cea stângă din care puteau să mănânce laicii, sau cea dreaptă, care aparţinea preotului, nu este amintit. Dar aceasta era partea păstrată pentru Saul ca oaspete de cinste.
Samuel a zis. Deşi cuvântul Samuel nu este în textul ebraic, după cât s-au părea, el a fost vorbitorul. Era vădit pentru Saul că venirea lui fusese prevăzută şi pregătită cu grijă, şi el trebuie să fi fost convins de invitaţia lui Dumnezeu de a lua asupra sa răspunderile conducerii.
A stat de vorbă cu Saul. Lui Saul nu i s-a spus despre înalta lui chemare în ziua aceea. În mod evident că Samuel a petrecut câtva timp explicând oaspetelui său marile principii ale guvernării teocratice care fuseseră aplicate timp de secole, şi implicaţiile schimbărilor susţinute de bătrâni. Dar evenimentele neaşteptate ale zilei, după cât s-ar părea, n-au atârnat greu pe inima lui Saul, pentru că el a dormit până ce a fost chemat de profet a doua zi dimineaţa.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ
1–27 PP 608–610 2–8 PP 608
11, 12, 14–21 PP 609
22–24, 27 PP 610