Ba mai mult. [Nu numai aşa; KJV]. Pavel explică acum cum planul lui Dumnezeu de neprihănire prin credinţă aduce pace şi bucurie nu numai în timpuri de prosperitate, dar şi în timpuri de strâmtorare şi de necaz. Nădejdea slavei viitoare şi suportarea necazului de acum merg mână în mână. Isus a notat lucrul acesta când a zis: V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi Eu am biruit lumea (Ioan 16,33).

Ne bucurăm. [Ne slăvim, KJV]. Gr. kauchaomai, care e tradus bucurăm în vers. 2 (vezi comentariul acolo). Expresia poate fi tradusă să stăruim în a ne bucura.

În necazurile noastre. [în necazuri, KJV]. Literal, în necazurile, de unde traducerea posibilă în necazurile noastre. Gr. thhpsis înseamnă apăsare, zdrobire, oprimare şi e felurit tradus ca tulburare, suferinţă. Primii creştini au fost chemaţi să sufere diferite feluri de persecuţii şi suferinţe. Apostolul nu le putea făgădui credincioşilor vreo scutire de întristare. În schimb, el explica cum credinţa creştină putea folosi necazurile pentru desăvârşirea caracterului.

Pavel informa pe creştinii din Listra că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri (Fapte 14,22). Apostolii se bucurau că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi (Fapte 5,41). Petru scria că creştini nu trebuie să se mire de încercarea de foc, dimpotrivă să se bucure (1 Petru 4,12.13). Isus Însuşi zicea: Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii (Mat. 5,10; cf. Rom. 8,17.18.35; 2 Tim. 2,12). Totuşi creştinii nu trebuie să devină fanatici şi să se laude cu suferinţa numai de dragul ei. Ei ar trebui să se bucure în suferinţe pentru că socotesc o cinste de a suferi pentru Hristos, deoarece îşi dau seama că e o ocazie de a mărturisi cu privire la puterea Lui de a-i susţine şi a-i elibera, şi pentru ei ştiu că suferinţa când e îndurată aşa cum trebuie, (vezi Evrei 12,11) e făcută mijlocul propriei lor sfinţiri şi pregătirii de a fi de folos aici, cât şi pentru cer în viaţa de apoi. Ultimul din aceste motive este cel pe care Pavel îl accentuează în mod deosebit în contextul acesta. Vezi 3T 416.

Ştim. [Ştiind, KJV]. Pavel putea să spună lucrul acesta cu siguranţă, poate că nici un alt creştin nu a suferit mai mult de cât a suferit el în încercarea de a răspândi Evanghelia (vezi 2 Cor. 11,23-27). Pavel cunoaşte din experienţă personală că necazul aduce [dă naşte la] la răbdare.

Aduce. [Lucrează, pricinuieşte, KJV]. Gr. Katergazomai, a realiza, a face să aibă loc, a produce. Cuvântul e tradus duceţi până la capăt, desăvârşiţi în Fil. 2,12.

Răbdare. [stăruinţă, Nitz]. Gr. Hupomone. Răbdare poate sugera numai rezistenţă pasivă la rău, supunerea calmă a unui suflet care ne resemnează la suferinţă. Hupomone înseamnă mai mult decât atât, el înseamnă şi o virtute, o stăruinţă curajoasă şi persistenţă care ne pot fi zugrăvite prin teamă de rău sau de primejdie. O traducere mai bună ar fi tărie morală, curaj sau stăruinţă. Verbul de la care derivă substantivul acesta apare deseori în NT şi e de obicei tradus răbda (Mat. 10,22; 24,13; Marcu 13,13; 1 Cor. 13,7; 2 Tim. 2,10; Evrei 10,32; 12,7; Iacov 1,12; 5,11).

La omul firesc, necazul şi încercarea adesea produc numai nerăbdare, sau chiar o renunţare la cauza bună pe care o va fi îmbrăţişat (Mat. 13,21). Dar la cei spirituali, şi în felul acesta sub influenţa Duhului iubirii, necazul şi încercarea dau naştere la o răbdare mai mare şi la mai multă stăruinţă (1 Cor. 13,7).

Exemplul suprem de tărie morală creştină în necaz şi suferinţă a fost arătat de Isus în cursul ultimelor Sale ceasuri înainte de moartea Sa. Prin toată cruzimea şi insulta grozavă, Isus S-a purtat cu maiestuoasă răbdare (Vezi DA 710, 731, 734, 736, 733). Creştinul care doreşte să fie ca Hristos se va bucura în orice încercări şi suferinţe ar îngădui Dumnezeu să vină asupra lui, ştiind că prin experienţele acestea poate câştiga mai mult din răbdarea dumnezeiască a lui Hristos şi în felul acesta să-l facă în stare să rabde până la sfârşit.

Biruinţă în încercare. [ încercare, Nitz.]. gr. dokime, de la un verb care înseamnă a încerca sau a aproba. Acest cuvânt grec e folosit numai de Pavel în NT. În altă parte e tradus încercare (2 Cor. 2,9; 13,3; Fil. 2,22). necazuri (2 Cor. 8,2), dovada [experimentulKJV] (2 Cor. 9,13). Cuvântul se poate referi la lucrarea de punere la încercare probare fie la rezultatul punerii la încercare, starea de a fi aprobat. În contextul acesta sensul ultim pare mai corespunzător, deoarece metoda punerii la încercare deja fusese pomenită în necazuri. Traducerea mai literală ar fi probă, aprobare, dovadă prin punere la încercare. Încercările şi suferinţele duse cu răbdare dovedesc că religia şi caracterul cuiva sunt autentice.

Nădejdea. Suportarea cu răbdare a necazurilor pune la încercare, confirmă şi curăţă credinţa creştinului, din acestea iese o tot mai încrezătoare nădejde. Nădejdea iniţială a creştinului de a se împărtăşi de slava lui Dumnezeu (vezi vers. 2) e ceea ce încurajează să reziste şi când stăruie să reziste câştigă o siguranţă fermă şi calmă. Nădejdea şi credinţa cresc atunci când sunt puse la probă şi exercitate. De pildă, credinţa deja existentă a ucenicilor a fost întărită şi sporită de minunea pe care a săvârşit-o Isus la Cana (Ioan 2,11). Experienţa lui Iov ilustrează cum aspra disciplină a caracterului poate întări credinţa şi nădejdea unui credincios sincer (vezi Iov 40; 42).

Nu înşală. [face de ruşine, KJV; nu dă de ruşine, Nitz]. Gr. kataischuno, a face de ocară, a dezonora, a ajunge la nimic. Compară folosirea lui kataischuno în 2 Cor. 7,14; 9,4). Nădejdea creştină niciodată nu face de ocară, niciodată nu dezonorează. Se poate că Pavel să se fi gândit la Ps. 22,5: Se încredeau în Tine şi nu rămâneau de ruşine. Aceasta nu este o nădejde obişnuită, deoarece nădejdea este adesea dezamăgită. Aceasta este nădejdea întemeiată pe conştienţa îndreptăţirii şi este confirmată de prezenţa Duhului Sfânt în inimă (Rom. 8,16). O astfel de nădejde nu poate dezamăgi sau face de ruşine.

Dragostea lui Dumnezeu. Aceasta poate fi înţeleasă ca iubirea lui Dumnezeu pentru noi sau ca iubirea noastră pentru Dumnezeu. Versetele următoare par a arăta că aceasta e iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, pe care Dumnezeu a descoperit-o în Hristos. Nădejdea creştinului nu e bazată pe nimic din creştinul însuşi, ci pe siguranţa iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu pentru el.

Această înţelegere a iubirii Lui ne conduce la rândul ei să iubim pe Dumnezeu (1 Ioan 4,19) şi să iubim pe oamenii noştri (vers. 7), iar această experienţă de iubire întăreşte încrederea şi nădejdea noastră pentru viitor. Baza siguranţei noastre că nădejdea noastră nu ne va face de ocară în dezamăgire este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

A fost turnată. [e turnată, KJV]. Literal a fost turnată. Conferirea binecuvântărilor spirituale e adesea descrisă ca o turnare. Voi turna Duhul Meu asupra seminţei tale, şi binecuvântările mele asupra odraslelor tale (Is. 44,3; cf. Ioel 2,28.29; Ioan 7,38.39; Fapte 2,17.18.33; 10,45; Tit 3,5.6). Figura aceasta ar fi deosebit de plină de înţeles în Orientul Apropiat, având în vedere căldura şi frecventa lipsă de apă. Turnată ar mai sugera şi bogăţia şi abundenţa iubirii şi binecuvântării lui Dumnezeu.

Inimile. Vezi cap. 1,21.

Duhul Sfânt. Aceasta este cea dintâi menţionare de către Pavel, în această epistolă, a Duhului Sfânt, despre a cărui prezenţă şi activitate în viaţa de creştin el are de spus mai multe mai târziu (vezi mai des cap. 8). Duhul Sfânt toarnă iubire în inimile noastre, mărturisind despre Isus (Ioan 15,26; 16,14), şi când privim slava şi desăvârşirea şi iubirea lui Isus, suntem schimbaţi după chipul Său prin influenţa Duhului (2 Cor. 3,18).

Care ne-a fost dat. [care e dat, KJV]. Sau care a fost dat, care fusese dat. s-ar putea ca pare să se refere în deosebi la darul din Ziua Cincizecimii (Fapte 2,1-4.16.17), dar în plus, la experienţa fiecărui credincios (vezi fapte 8,15; 19,2; 2 Cor. 1,22; 5,5; Gal. 4,6; Ef. 1,13; 4,30). Duhul Sfânt e reprezentat ca locuind în noi (1 Cor. 3,16; 6,19).