1 Un psalm pentru Solomon. Dă împăratului judecățile tale, Dumnezeule, și dreptatea ta fiului împăratului.

INTRODUCERE. - Psalmul 72 este portretul unui împărat ideal într-o împărăţie ideală, cel puţin în parte prefigurând şi descriind domnia şi împărăţia lui Hristos, Mesia (vezi PK 686). El descrie caracterul împăratului şi natura, întinderea şi permanenţa împărăţiei Sale. Acest frumos poem descriptiv, cu care se încheie Carte a doua a Psalmilor, a fost probabil compus probabil de David pentru fiul său, Solomon, cu prilejul urcării sale pe tron, ca îndemn la o guvernare consacrată. El exală curajul ultimelor cuvinte ale lui David, aşa cum sunt raportate în 2 Samuel 23,1-5. "Glorioase sunt făgăduinţele făcute lui David şi casei lui, făgăduinţe care aşteaptă cu nerăbdarea veacurile nesfârşite şi îşi găsesc împlinirea lor deplină în Hristos" (PP 754; cf. PP 755). Porţiuni din psalmul acesta au fost adesea cântate de Hristos. (vezi E. G. White , Material Suplimentar la Psalm 66,1-5).

Cu privire la preambul vezi p. 617.

1. Dă...împăratului. Psalmul începe cu o rugăciune pentru un împărat ideal. Domnia lui Solomon ar fi fost o "domnie a dreptăţii" ca aceea descrisă în acest psalm, dacă ar fi urmat sfatul inspirat de Dumnezeu al tatălui său (vezi PK 26; cf. preambulului la Psalm 72).

Judecăţile Tale. Împăratul ideal va lua deciziile sale potrivit voii lui Dumnezeu (vezi la Deuteronom 1,17).


2 El va judeca poporul tău cu dreptate și pe săracii tăi cu judecată.

El va judeca. Sau "fie ca el să judece". Verbul acesta şi principalele verbe din tot cuprinsul psalmului pot fi traduse la viitor, descriind împăratul ideal, aşa cum ar trebui să fie; sau la vocativ, descriind o dorinţă: "fie ca el să judece" etc. (vezi 1 Regi 3,6-9; Isaia 11,2-5; 32,1).

Nenorociţii Tăi. [Săracii Tăi, KJV]. Judecata dreaptă a săracilor, care adesea sunt victime ale judecăţii nedrepte, implică administrarea imparţială a dreptăţii (vezi la Deuteronom 1,17).


3 Munții și dealurile mici vor aduce pace poporului, prin dreptate.

Pace. Pacea va domni în ţară ca efect al dreptăţii (vezi Isaia 32,15-17). Pacea aduce binecuvântări materiale ţării, în timp de războaiele răspândesc pustiirea. Mesia, Împăratul dreptăţii, urma să fie un Împărat al păcii (vezi Isaia 9,5.6; 11,9; Zaharia 9,10; cf. Evrei 7,2).


4 El va judeca pe săracii poporului, va salva pe copiii celui nevoiaș și va rupe în bucăți pe opresor.

Va face dreptate. [Va judeca, KJV]. Vezi la v. 2. Versetele 4-8 se vor împlini pe deplin în Împăratul împăraţilor (vezi la PP 755).


5 Ei se vor teme de tine cât timp soarele și luna dăinuiește, din generație în generație.
6 El va coborî ca ploaia peste iarba cosită, ca ploile ce adapă pământul.

Ca o ploaie. Cârmuirea împăratului ideal sau a Împăratului Mesia este ca ploaia măruntă, care face ca iarba proaspăt cosită să crească din nou fragedă şi frumoasă (vezi 2 Samuel 23,3.4; cf. Deuteronom 32,2; Isaia 55,10.11; SC 72; MB 18).


7 În zilele lui cel drept va înflori; și abundență de pace atât timp cât luna dăinuiește.

Va înflori. Literal, "va odrăsli", "va îmboboci", continuând metafora din v. 6 (vezi Psalm 92,13).


8 El va stăpâni de asemenea de la mare la mare și de la râu până la marginile pământului.

De la o mare la alta. [De la mare la mare, KJV]. Vezi Genesa 15,18; vezi la Exod 23,31; cf. Numeri 34,3.6; Psalm 89,25; Zaharia 9,10; DA 458.


9 Cei ce locuiesc în pustie se vor pleca înaintea lui; și dușmanii lui vor linge țărâna.

Linge ţărâna. O metaforă descriind închinarea ca capul atingând pământul, un simbol oriental al deplinei supuneri (vezi Isaia 49,23). Basoreliefuri asiriene arată captivi întinşi la pământ, cu feţele în ţărână, târându-se la picioarele biruitorilor lor.


10 Împărații din Tarsis și din insule vor aduce daruri, împărații din Seba și Saba vor oferi daruri.

Tarsisului. Vezi la Psalm 48,7.

Sebei. În Arabia de sud-est, de unde a venit împărăteasa să-l viziteze pe Solomon (vezi la 1 Regi 10,1).

Cu privire la identificarea Şebei şi Sebei, vezi la Genesa 10,7.

Daruri. Compară cu 1 Regi 10.10.25 privind împlinirea pe vremea lui Solomon.


11 Da, toți împărații se vor prosterna înaintea lui, toate națiunile îl vor servi.
12 Pentru că va elibera pe cel nevoiaș când strigă, pe cel sărac de asemenea și pe cel ce nu are ajutor.

Căci. Împăratul a meritat supunerea descrisă în v. 11 datorită dreptăţii şi îndurării lui dovedite în cârmuirea sa.


13 Va cruța pe cel sărac și nevoiaș și va salva sufletele celor nevoiași.
14 Le va răscumpăra sufletul din înșelăciune și violență și prețios va fi sângele lor înaintea ochilor săi.

Scump. Dumnezeu nu va îngădui ca sângele sfinţilor să curgă fără a fi răzbunat (vezi 1 Samuel 26,21; 2 Regi 1,13; Psalm 116,15). "Niciodată sufletul bătut de furtună nu e iubit maiduios de Mântuitorul lui ca atunci când suferă ocara de dragul adevărului." (vezi AA 85, 86).


15 Și el va trăi și i se va da din aurul din Seba, rugăciune de asemenea va fi făcută pentru el neîncetat; și zilnic va fi el lăudat.
16 Va fi o mână plină de grâne pe pământ pe vârful munților; rodul lor se va legăna ca Libanul și cei din cetate vor înflori ca iarba pământului.

Grâne. Vezi la Psalm 65,9.

Vârful munţilor. Multe ogoare din Palestina erau aşezate în terase până în vârful munţilor.

Ca şi copacii din Liban. Un tablou al lanurilor de grâne pe înălţimi, foşnind la adierea vântului ca şi cedrii falnici de pe muntele Liban (vezi la Psalm 29,5).

În cetăţi. Bunăstarea va fi pretutindeni, pe locurile deschise ale munţilor şi prin cetăţi.

Ca iarba. Compară cu tabloul bunăstării de pe vremea lui Solomon (vezi 1 Regi 4,20).


17 Numele lui va dăinui pentru totdeauna, numele lui va dăinui tot atât cât soarele; și oamenii vor fi binecuvântați în el, toate națiunile îl vor numi binecuvântat.

Va dăinui. Versetul acesta îşi va atinge împlinirea finală şi deplină în timpul domniei lui Hristos peste pământul întreg (vezi PP 755). Le va binecuvânta. Vezi Galateni 3,14; Efeseni 1,3; cf. Genesa 12,3; 18,18; 22,18; 26,4. Îl vor numi fericit. Vezi Matei 21,9; 23,39; Luca 19,38. Versetul acesta descrie glorificarea finală a lui Mesia (cf. Matei 25,31).


18 Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, care face doar lucruri minunate.

Dumnezeul lui Israel. Vezi la Psalm 41,13. Versetele 18 şi 19 constituie o doxologie care marchează sfârşitul Cărţii a doua (vezi p. 625, 626). Minuni. [Lucruri minunate, KJV]. Compară cu Exod 15,11; Iov. 5,9; Psalm 86,8.10.


19 Și binecuvântat fie numele lui glorios pentru totdeauna și să fie umplut întreg pământul cu gloria lui. Amin și Amin.

Nume. Vezi la Psalm 5,11; 7,17.

Amin! Amin! Vezi la Psalm 41,13; cf. 89,52. În VT repetarea cuvântului "amin" se găseşte doar în doxologia psalmilor.


20 Rugăciunile lui David, fiul lui Isai, s-au sfârșit.

Rugăciunilor lui David. Versetul acesta este probabil o notaţie de identificare (un colofon), la finele Cărţii a doua, pentru a arăta că sunt mai mulţi psalmi davidici în Cărţile întâi şi a doua decât în Cartea a treia, care poartă numele lui David doar într-un singur preambul. Totuşi s-a observat că versetul poate fi interpretat ca aparţinând doar Psalmului 72, în sensul că David nu mai avea ce cere în rugăciune la vreme aceea. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-19PK 26, 27

2�

5T 31

3�

GC 66

4�

PK 686; WM 312

4-8�

PP 755

6�

MB 18; SC 72

8�

DA 458

12�

COL 173; GW 263

14�

AA 86

17�

PP 755

18.19�

PK 314