1 Un psalm al lui David. Judecă-mă, DOAMNE, pentru că am umblat în integritatea mea, m-am încrezut de asemenea în DOMNUL; de aceea nu voi aluneca.

INTRODUCERE -În Psalmul 26, autorul apelează la Cercetătorul inimilor să fie martor al probităţii sale şi să-l ferească de soarta celor nelegiuiţi şi îşi încheie rugăciunea cu o declaraţie privitoare la intenţia lui de a se afla printre prietenii lui Dumnezeu. Psalmul e o rugăciune potrivită ca pregătire pentru închinarea publică. Începe într-o notă minoră şi sfârşeşte într-o notă majoră de laudă pioasă la adresa lui Dumnezeu pentru călăuzire divină.

Cu privire la preambul, vezi p. 616.

1. Fă-mi dreptate. [Judecă-mă, KJV]. Psalmistul cere ca Dumnezeu să-l cerceteze şi să-i susţină cauza. Nevinovăţie. Declararea nevinovăţiei faţă de o acuzaţie neadevărată nu exclude un cuvenit simţ al păcătoşeniei. Psalmistul recunoaşte nevoia sa de răscumpărare şi îndurare divină (v. 11).

Fără şovăire. [Nu voi aluneca, KJV]. Dacă am nevinovăţia pe care o susţin, nu pot să alunec, nu mă voi clinti (vezi la Psalm 15,5; 16,8).


2 Examinează-mă, DOAMNE și încearcă-mă; cercetează rărunchii mei și inima mea.

Cercetează-mă. Psalmistul cere lui Dumnezeu să-i cerceteze purtarea. Ideea este repetată şi accentuată în verbele "încearcă-mă", "trece-mi prin cuptorul cu foc". Încearcă-mă. Ebr. nasah, "a pune la probă", "a încerca". Nasah e tradus "a pune la încercare" în Genesa 22,1 ["ispitit", KJV]. "A ispiti" înseamnă şi "a pune la încercare", "a proba". Rărunchii. Literal, "rinichii". Pe vremuri, cuvântul acesta era folosit pentru a desemna sediul emoţiilor (vezi la Psalm 7,9).


3 Pentru că bunătatea ta iubitoare este înaintea ochilor mei și am umblat în adevărul tău.

Înaintea ochilor mei. Deoarece psalmistul ţine înaintea ochilor bunătatea lui Dumnezeu ca pe

o stea călăuzitoare, el este ferit de rău şi umblă pe calea adevărului (vezi la Psalm 1,1). Umblu. Versetul acesta declară rostul rugăciunii din v. 1 şi 2.

4 Nu am șezut cu persoane deșarte, nici nu voi merge cu cei perfizi.

Nu şed. [Nu am şezut, KJV]. Vezi la Psalm 1,1.

Oameni mincinoşi. Literal, "oameni de nimic", oameni care urmăresc scopuri lipsite de valoare în loc să urmărească idealuri adevărate (vezi Iov 11,11; vezi la Psalm 24,4).

Nu merg. [Nu voi umbla, KJV]. Vezi la Psalm 1,1. Schimbarea la viitor a timpului sugerează că el va continua să se păstreze curat. Aceeaşi schimbare plină de semnificaţie a timpului apare şi în v.

5.

5 Am urât adunarea făcătorilor de rău; și nu voi ședea cu cei stricați.

Adunarea celor ce fac răul. Schimbarea timpului în versetul acesta [în KJV] este analoagă în semnificaţie cu schimbarea timpului în v. 4. Versetele acestea sugerează cu putere ideea din Psalm 1,1.


6 Îmi voi spăla mâinile în nevinovăție, astfel voi înconjura altarul tău, DOAMNE,

Îmi spăl mâinile. Spălarea mâinilor se făcea uneori ca simbol al curăţiei (vezi Deuteronom 21,6; Matei 27,24). Psalmistul se obligă să-şi păstreze sufletul în nevinovăţie, astfel încât să se poată apropria de altarul lui Dumnezeu.

"Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului" (Isaia 52,11).

Înconjur. Psalmistul doreşte să fie curat, ca să se poată alătura închinătorilor din Templu.


7 Ca să proclam cu vocea mulțumirii și să istorisesc despre toate lucrările tale minunate.

Să izbucnească. [Ca să pot vesti, KJV]. Literal, "ca să fac să fie auzite". Copilul cu adevărat sincer al lui Dumnezeu e plin de râvnă să facă cunoscut şi altora bunătatea lui Dumnezeu (vezi Psalm 9,1). O inimă care vesteşte lauda este una din cele mai sigure dovezi ale pocăinţei.


8 DOAMNE, am iubit locuința casei tale și locul unde locuiește onoarea ta.

Eu iubesc. E bine să se evite răul, dar dacă activitatea religioasă nu se sfârşeşte aici, experienţa este negativă; e mai bine să se meargă în locul unde este Dumnezeu - experienţa este pozitivă (vezi la Psalm 27,4).

Slava. [onoarea, KJV]. Ebr. kabod, fie "onoare", fie "slavă". În sanctuar, unde ispitele cele multe ale lumii rămân închise afară, oamenii pot deveni conştienţi de slava lui Dumnezeu.


9 Nu îmi pune sufletul împreună cu păcătoșii, nici viața mea cu oamenii sângeroși,

Nu-mi lua. [Nu-mi pune la un loc, KJV]. Psalmistul nu doreşte să fie numărat printre păcătoşi şi sortit împreună cu ei nimicirii finale.

Sufletul. Adică "pe mine" (vezi la Psalm 3,2; 16,10).

Oamenii care varsă sânge. Literal, "oameni ai sângelui", adică ucigaşi.


10 În mâinile cărora este ticăloșie și mâna lor dreaptă este plină de mite.
11 Dar cât despre mine, voi umbla în integritatea mea; răscumpără-mă și fii milostiv cu mine.

Eu umblu. [Eu voi umbla, KJV]. Psalmistul e decis să continue să umble pe aceeaşi cărare ca şi până atunci. Această hotărâre este temeiul rugăciunii din a doua parte a versetului. Neprihănire. [Integritate, KJV]. Ebr. tom, "deplinătate" (vezi Proverbe 2,7; 10,9; 28,6 pentru alte apariţii ale cuvântului tom). Izbăveşte-mă. Însuşi faptul că psalmistul se roagă să fie izbăvit de păcat arată că el nu pretinde că e desăvârşit în înţelesul absolut. Ai milă. Ascultându-mi rugăciunea (vezi Psalm 4,1).


12 Piciorul meu stă pe un loc neted; în adunări voi binecuvânta pe DOMNUL.

Piciorul meu stă. Psalmistul cere răspuns la rugăciune: cu ochiul credinţei el se vede deja stând "pe calea cea dreaptă" ["pe un loc neted", KJV] (vezi Psalm 40,2; cf. Isaia 40,4). După ce a străbătut cărări aspre şi primejdioase, urcând dealuri şi coborând văi, trecând peste pietre şi bolovani, prin mărăcini şi hăţişuri, el respiră uşurat aflându-şi piciorul "pe un loc neted". Acesta este privilegiul special al fiecărui copil al lui Dumnezeu.

Voi binecuvânta. Împlinind astfel hotărârea de v. 7 (vezi Psalm 22,22).

Psalmul acesta ar trebui să ne îndemne să cercetăm dovezile credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu şi, când am găsit un loc neted al experienţei creştine, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru dovezile mântuirii noastre. Avem nevoie să dezvoltăm deprinderea de a cultiva gânduri bune, de a ne feri de tovărăşii rele, de a ne bucura de participarea la serviciul de închinare public. Atunci vom fi în stare să-L binecuvântăm pe Iehova în adunarea celor drepţi.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 4 �

FE 294

7 �

CS 115