1 „Sunați din trâmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!”

Sunaţi. Versetele 1-11 continuă descrierea dezastrului pricinuit de lăcuste (vezi comentariul la cap. 1,4) şi a înfăţişării acestora (cap. 2,4). Trâmbiţă. Ebr. shophar, un instrument făcut dintr-un corn de berbec, folosit pentru a transmite semnale (vezi Vol. III, p. 39). Sion. Numele era aplicat atât Ierusalimului, cât şi muntelui pe care era aşezat Ierusalimul (vezi comentariul la Psalmi 48,2). Ziua Domnului. Vezi comentariul la cap. 1,15.

Având în vedere faptul că Ziua cea mare a Domnului se grăbeşte repede şi n-au mai rămas decât puţine momente preţioase de punere la probă, este de datoria Bisericii lui Dumnezeu să se trezească din letargia ei spirituală şi să caute pocăinţa şi umilinţa. În Sion sunt mulţi care sunt mulţumiţi cu realizările lor spirituale. Ei au sentimentul că sunt bogaţi, s-au îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic (Apocalipsa 3,17). Alţii, care simt o lipsă, sunt fie prea letargici ca să facă o schimbare, sau oricum aşteaptă ca lipsa să fie împlinită în timpul ploii târzii (vezi TM 577). Toţi aceştia au nevoie să fie treziţi prin sunetul de trâmbiţă al străjerilor Sionului. Acum, cât mai zăboveşte ziua harului, este timpul să facem o lucrare aprofundată de pocăinţă, să curăţim sufletul de orice întinăciune şi să-i îngădui harului să-şi facă deplina lucrare asupra inimii. Vezi în continuare comentariul la v. 14.


2 O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac și nici în vremurile viitoare nu va mai fi.

O zi de întuneric. Limbajul poate fi înţeleasă fie în sens figurat, referindu-se la adversitate şi disperare, fie în sens literal ca referindu-se la întunericul pricinuit de plaga lăcustelor, aşa cum venise şi asupra Egiptului (Exod 10,15). O întunecare în mod real a soarelui este amintită în Ioel 2,31.

Zorile dimineţii. Ebr. shachar, lumina roşiatică dinaintea zorilor. Printr-o schimbare de vocale în shechor, RSV traduce întuneric. Oricare dintre imagini descrie în mod corespunzător armata lăcustelor invadatoare răspândindu-se în toată ţara.

Popor mare. Vezi comentariul la cap. 1,6.

N-a mai fost din veac. Vezi comentariul la cap. 1,2.


3 Arde focul înaintea lui și pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului, și după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.

Focul. Sau Un foc. O invazie de lăcuste lasă terenul ca şi cum ar fi fost ars de foc. Grădină a Edenului. Un simbol al rodniciei (Geneza 2,8).


4 Parcă sunt niște cai și aleargă ca niște călăreți.

Cai. Lăcustele seamănă cu nişte cai în ce priveşte forma capului. Vezi Apocalipsa 9,7, unde cavaleria la atac este comparată cu nişte lăcuste. Călăreţi. Ebr. parashim. Un cuvânt care înseamnă şi a călări (cai de război RSV). Mişcându-se cu rapiditate, lăcustele seamănă cu nişte cai care aleargă. Vezi comentariul la Exod 10,4-15.


5 Vin uruind ca niște care pe munți și pârâie ca o flacără de foc când mistuie miriștea; par o puternică oștire gata de luptă.

Cară. Vezi comentariul la v. 4. Compară Apocalipsa 9,9. Sunetul hoardei de lăcuste înaintând este descris prin imaginea zgomotului unor care în mişcare.

Flăcări de foc, când mistuie. Acesta este zgomotul făcut de lăcuste când poposesc şi mistuie tot ce este verde.


6 Tremură popoarele înaintea lor și toate fețele îngălbenesc.

Îngălbenesc. Ebr. pa’rur, după unii autori o rumeneală, aşa cum se poate vedea pe faţă în clipe de emoţie puternică. Alţii consideră că groaza pricinuită de lăcuste îndepărtează strălucirea de pe faţă, lăsând în loc o paloare. LXX traduce fiecare faţă ca negreala unei oale.


7 Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul lui și nu se abate din cărarea lui.

Războinici. Lăcustele sunt comparate cu o oştire bine disciplinată care depăşeşte toate obstacolele (vezi Proverbe 30,27).


8 Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul, se năpustesc prin săgeți și nu se opresc din mers.

Nu se împing unii pe alţii. Propoziţia sună literal şi fiecare nu va îmbulzi pe fratele său.

Se năpustesc prin săgeţi. Sau Cad asupra săbiei. Sau Se aruncă peste [sau prin] bardă. Nici o armă folosită contra lor nu le vatămă. Este imposibilă oprirea înaintării lor.


9 Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case și intră pe ferestre ca un hoț.

Se răspândesc. Sau Aleargă înainte şi înapoi. Ebr. shaqaq, a se năpusti asupra. Propoziţia ar fi tradusă mai bine ei se aruncă asupra cetăţii.

Pe ferestre. Ferestrele caselor din vechime erau fără geamuri şi de aceea nu prezentau vreun impediment pentru lăcustele invadatoare.


10 Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd lumina.

Se cutremură pământul. Acest verset trebuie înţeles în legătură cu v. 11. El descrie fenomenul fizic care însoţeşte Ziua Domnului. Situaţia descrisă aici n-ar fi putut fi produsă de oştirea de lăcuste decât dacă vorbirea era menită să fie extrem de hiperbolică. Descrierea plină de intensitate a invaziei insectelor slujea doar ca o ilustraţie a judecăţilor ce vor veni asupra lui Iuda în Ziua Domnului (vezi comentariul la cap. 1,4.15).

Soarele şi luna. Compară Isaia 13,9-11; Amos 8,9. Isus a arătat cum aceste fenomene fizice se vor desfăşura în legătură cu ziua finală a Domnului (Matei 24,29-30). Ioel se concentra asupra zilei celei mari a Domnului aşa cum ar fi putut avea loc în dreptul naţiunii lui Israel (vezi comentariul la cap. 1,4). Isus arăta cum ziua cea mare a Domnului va veni, acum când planurile lui Dumnezeu sunt îndeplinite prin biserică (vezi p. 35, 36).


11 Domnul face să tune glasul Lui înaintea oștirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, și Cel ce împlinește cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului și foarte înfricoșată: cine o poate suferi?

Oştirii Sale. Interpretarea plăgii lăcustelor depinde în parte de data care îi este atribuită cărţii lui Ioel (vezi p. 937). Dacă se pretinde că această carte a fost scrisă pe vremea lui Iosia (2Regi 22; 23,1-30) este posibil să se vadă în descrierea vie a plăgii o prezicere a invaziei babiloniene despre care Ezechia fusese deja avertizat (2Regi 20,16-18). Ioel ar fi atunci contemporan cu Habacuc şi Ţefania, care au avertizat şi ei cu privire la invazia ameninţătoare (Habacuc 1,6; Ţefania 1). Descrierea din cartea lui Ţefania a Zilei Domnului şi chemarea lui la pocăinţă sunt într-o paralelă strânsă cu cele din Ioel (Ţefania 1,14-15; 2,1-3).

Expresia oştirii Sale poate fi comparată cu afirmaţia lui Ieremia privitoare la Babilon: Tu mi-ai fost un ciocan şi o unealtă de război. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit împăraţi prin tine (Ieremia 51,20).


12 „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet!”

Întoarceţi-vă. Ebr. shub.

Cu toată inima. Compară Deuteronom 4,29; Ieremia 29,11-14. Numai pocăinţa autentică putea să mai înlăture judecăţile cu care erau ameninţaţi.


13 Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și-I pare rău de relele pe care le trimite.

Sfâşiaţi-vă. Pentru un iudeu sfâşierea hainelor era un semn de adâncă mâhnire. Însemna că dăduse de o nenorocire teribilă (Geneza 37,34; Levitic 13,45; 2Cronici 34,27; Ieremia 36,24). Totuşi, întrucât era posibil ca astfel de semne exterioare de durere să fie date pe faţă fără vreo acoperire reală în simţăminte lăuntrice de întristare, poporului i se recomanda să evite acest fel de făţărnicie sfâşiindu-şi, în schimb, inimile.

Milostiv şi plin de îndurare. Vezi Exod 34,6.7; Neemia 9,17.

Îi pare rău. Cu privire la părerea de rău a lui Dumnezeu vezi comentariul la Geneza 6,6; 1Samuel 15,11; vezi şi PP 630. Disciplina judecăţilor nu ar fi necesară dacă s-ar produce schimbarea de caracter cerută (vezi Ieremia 26,3, Iona 4,2). Rugăciunea nu schimbă gândul lui Dumnezeu. În El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacov 1,17). Însă rugăciunea îl schimbă pe rugător (vezi comentariul la Daniel 10,13). Când sunt împlinite condiţiile rugăciunii la care se poate răspunde, Dumnezeu revarsă bogate binecuvântări.


14 Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi? Cine știe dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare și jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru?

Cine ştie? Dumnezeu este Acela care hotărăşte dacă disciplina este necesară. Cel care se pocăieşte trebuie să fie convins că dacă, în ciuda schimbării inimii sale, disciplina totuşi vine, ea va lucra spre binele său (vezi Evrei 12,5-11).

Având în vedere marea şi înfricoşata zi a Domnului care urmează să vine curând peste o lume osândită, chemarea lui Ioel la pocăinţă nu este mai slabă astăzi (vezi GC 311; 6T 408, 409). Chemarea are o îndoită adresă: pentru cel lumesc să se lepede de nebunia şi păcatul lui şi să-L primească pe Domnul Isus Hristos, singurul mijloc de mântuire oferit oamenilor (Fapte 4,12); pentru cel căldicel care se pretinde religios (Apocalipsa 3,16), este un apel de a se trezi din letargia spiritual şi să-şi asigure mântuirea. Vezi şi comentariul la versetul 1.


15 Sunați cu trâmbița în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare!

Trâmbiţa. Vezi comentariul la versetul 1.


16 Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii și chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui și mireasa din odaia ei!

Poporul. Aceste diferite categorii sunt enumerate pentru a arăta universalitatea apelului.


17 Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar și să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?”

Tindă. Vestibulul de la intrarea Templului (vezi comentariul la 1Regi 6,3). Altarul de aramă pentru arderile de tot era situat în curte în faţa tindei (vezi 2Cronici 8,12; vezi comentariul la 1Regi 8,64). Locul de adunare era astfel chiar la intrarea în Templu.

Moştenirea Ta. Compară apelul din Exod 32,12; Deuteronom 9,26.29; de asemenea Ezechiel 36,20-23.


18 Domnul a fost plin de râvnă pentru țara Lui și S-a îndurat de poporul Său.

Domnul a fost. Propoziţia spune literal, Atunci Iehova a devenit gelos. Se presupune că pocăinţa prescrisă avusese loc. Versetele 18-32 constituie răspunsul plin de îndurare al lui Dumnezeu la apelul stăruitor al preoţilor din versetul precedent. Făgăduinţele au fost condiţionate, iar pentru că israeliţii n-au răspuns niciodată din toată inima la apelul lui Ioel, făgăduinţele respective nu s-au împlinit niciodată pentru ei. Totuşi, anumite părţi ale făgăduinţelor vor fi împlinite în principiu în legătură cu biserica creştină (vezi p. 35, 36).


19 Domnul a răspuns și a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.

Grâu, must şi untdelemn. Ceea ce distruseseră lăcustele va fi refăcut (vezi cap. 1,10).


20 Voi depărta de la voi pe vrăjmașul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă și pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oștirii lui în marea de răsărit și coada oștirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, și mirosul lui de putregai se va înălța în văzduh, căci s-a crezut grozav.

Vrăjmaşul de la miază-noapte. S-a arătat că ocazional lăcustele migrează în Palestina dinspre nord-est, cu toate că în general ele vin din ţinuturile aride de la sud de Iuda. Aici, miazănoaptea este aleasă în mod evident pentru că mulţi din vrăjmaşii lui Iuda au pătruns în Palestina de la nord. Invazia lăcustelor, deşi probabil reală, a fost, după câte s-ar putea presupune, şi o ilustraţie a invaziei oştirilor vrăşmaşe (vezi comentariul la cap. 1,4). Unii care susţin o dată timpurie pentru Ioel (vezi p. 21), văd aici o referire la Asirieni. Aceia care susţin o dată de pe timpul lui Iosia, văd o referire la babilonieni (vezi Ieremia 1,14; 4,6). Devastarea făcută de babiloniei ar fi putut fi evitată printr-o reformă sinceră (vezi p. 31).

Îl voi împinge. O descriere vie a distrugerii rapide şi totale a lăcustelor.

Partea dinainte. Adesea, evreii numeau direcţiile punctelor cardinale, din poziţia aşezării cu faţa spre răsărit. În felul acesta, apusul se afla înapoia lor, sudul la dreapta, iar nordul la stânga.

Marea de răsărit. Marea Moartă.

Marea de apus. Adică, Mediterana.

Duhoarea lui. Cercetătorii au observat putoarea greţoasă care se ridică din corpurile în putrefacţie ale grămezilor de lăcuste. S-a crezut grozav. Sau A făcut lucruri mari. Este vorba de oştirea lăcustelor în prăpădul lor.


21 Nu te teme, pământule, ci bucură-te și înveselește-te, căci Domnul face lucruri mari!

Nu te teme. Mai înainte ţara jelise (cap. 1,10). Lucruri mari. Lăcustele făcuseră o mare distrugere; Dumnezeu urma să aducă o mare izbăvire.


22 Nu vă temeți, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiului iarăși vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor.

Fiare. Animalele care suferiseră mult datorită lipsei de hrană sunt chemate acum să se bucure, pentru că păşunile şi împreună cu ele şi pomii, oferă provizii îmbelşugate.


23 Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară.

Bucuraţi-vă. În primă instanţă, acest verset se referă la restaurarea ploilor cuvenite. Ploaia timpurie cădea toamna şi contribuia la germinare; ploaia târzie cădea primăvara şi ajuta recolta să ajungă la maturitate (vezi Vol. II, p. 109). Aplicându-se la biserica creştină, ploile reprezintă lucrarea Duhului sfânt (TM 506; vezi cele ce urmează).

Ploaia. Sau ploaia timpurie. Ebr. moreh, literal, învăţător şi tradus astfel în Proverbe 5,13; Isaia 30,20. Moreh vine de la rădăcina yarah, care înseamnă a îndruma, a învăţa, a instrui. Yarah mai este şi rădăcina lui torah, cuvântul de obicei tradus lege în Vechiul Testament (vezi comentariul la Proverbe 3,1). Mulţi învăţaţi preferă aici traducerea învăţător, în timp ce alţii consideră că contextul cere ploaia timpurie. Ebraicul pentru ploaia timpurie este yoreh (de la rădăcina rawah, a scutura) şi nu moreh, afară de cazul că în Ioel este o excepţie. Vezi şi comentariul în continuare.

La vreme. Ebr. lisedaqah, cu privire la dreptate, sau pentru dreptate. Cuvântul pentru dreptate (sedaqah) apare de peste 150 de ori în Vechiul Testament. În cazul acesta traducerile diferă. RSV zice ploaie timpurie pentru răzbunarea voastră; alte traduceri ploaie pentru dreptate, ploaie pentru îndreptăţire, sau ploaie timpurie aşa cum dreptatea lui Îl îndeamnă să o dea. Pe de altă parte, dacă se citeşte învăţător, în loc de ploaie timpurie (vezi comentariul anterior la ploaie), ca în Targum şi Vulgata, atunci cuvântului dreptate i se poate da sensul lui obişnuit, iar expresia poate fi tradusă învăţător al dreptăţii. Unii dintre comentatorii iudei vedeau aici o referire la Mesia. Comentatorii creştini l-au identificat pe învăţător în mod divers cu Ioel, un învăţător ideal, Mesia învăţătura lui Moise şi a profeţilor, etc.

Unii comentatori adventişti, făcând o aplicaţie a acestui verset la biserica creştină, au ataşat o semnificaţie specială redării literale învăţătorul dreptăţii. Întrucât ploaia târzie este şi timpul marii strigări (vezi GC 611, comp. EW 71), ei au aplicat expresia învăţătorul dreptăţii, la solia neprihănirii lui Hristos care va ocupa un loc deosebit la momentul acesta. Solia neprihănirii lui Hristos urmează să răsune de la un capăt la celălalt al pământului pentru a pregăti calea Domnului. Aceasta este slava lui Dumnezeu care încheie lucrarea celui de-al treilea înger. (6T 19; comp. TM 89-94).

Ploaie. Ebr. geshem, adesea însemnând o ploaie violentă sau o aversă.

Ploaia timpurie şi târzie. Cuvântul tradus aici ploaie timpurie este moreh, la fel ca mai sus. Totuşi, 34 de manuscrise ebraice zic aici yoreh, cuvântul obişnuit pentru ploaia timpurie. Este evident că aici se are în vedere ploaia timpurie literală.

În aplicaţia ei figurată la biserica creştină ploaia timpurie reprezintă revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, în timp ce ploaia târzie reprezintă revărsarea finală a Duhului Sfânt, care produce coacerea recoltei (GC 611; comp. AA 54, 55). Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o mai mică manifestare a puterii lui Dumnezeu decât aceea care a marcat începutul ei (GC 611).

Imaginea ploii timpurii şi târzii este în legătură şi cu experienţa creştină individuală. Duhul Sfânt este dat pentru a duce mai departe, de la un stadiu la altul, procesul creşterii spirituale. Coacerea grâului reprezintă încheierea lucrării harului lui Dumnezeu în suflet (TM 506). Dacă ploaia timpurie nu şi-a făcut lucrarea ploaia târzie se va dovedi fără efect. Aceia care doresc să aibă parte de reînviorare trebuie să câştige biruinţa asupra oricărui obicei (EW 71).

Ploaia târzie conferă putere marii strigări a îngerului al treilea (EW 86) şi pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului (AA 55). Ea îi pregăteşte pe sfinţi să stea în picioare în perioada când vor fi revărsate cele şapte plăgi (EW 86). Ea îi încurajează pe cei cu inima sinceră să primească adevărul (EW 271).


24 Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele și teascurile de must și de untdelemn,

Ariile. Ebr. goranoth, ariile de treierat. Versetele 24-27 descriu efectele binefăcătoare ale ploii abundente asupra pământului uscat şi neroditor. Versetul 24 stă într-un contrast izbitor cu cap. 1,10-12.

Tocitoarele şi teascurile. Ebr. yegabim, presele de vin.


25 vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil și Gazam, oștirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.

Voi răsplăti astfel anii. Compară cu cap. 1,4. În mod asemănător răsplătirile viitoare vor compensa din plin toate întristările şi necazurile pământului (vezi Romani 8,18; EW 17).


26 Veți mânca și vă veți sătura, și veți lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!

Veţi mânca şi vă veţi sătura. Un contrast izbitor cu situaţia de mai înainte (1,16.17).

Veţi lăuda. Un spirit de laudă şi de recunoştinţă îi va caracteriza pe cei privilegiaţi să aibă parte de refacere, o laudă, nu pentru ei înşişi, ci pentru Dumnezeu care a realizat o izbăvire atât de minunată. Imnurile cerului răsună de laudă şi recunoştinţă pentru Dumnezeu (vezi Apocalipsa 7,11.12; comp. Apocalipsa 5,13).


27 Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, și nu este altul afară de Mine. Și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.

Veţi şti. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu săvârşite la restaurarea lui Israel le vor dovedi acelora care au fost ispitiţi să creadă că Dumnezeu Îşi părăsise poporul că Dumnezeu lucra într-adevăr spre binele lor. Chiar şi în încercare, Dumnezeu fusese la cârmă având ca scop să realizeze o extrem de necesară pocăinţă şi reformă. Unii au interpretat succesul duşmanului ca o dovadă că dumnezeii păgânilor erau mai puternici decât Iehova. Atunci când Israel va fi biruitor asupra vrăşmaşilor lui toţi vor cunoască faptul că Iehova este într-adevăr Dumnezeu şi nu altul.


28 După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise, și tinerii voștri vor avea vedenii.

După aceea. Ebr. ’achare-ken după aceea. Expresia este neclară în ce priveşte timpul. Era planul lui Dumnezeu acela de a revărsa asupra unui Israel restaurat binecuvântările spirituale descrise aici (vezi comentariul la Ezechiel 39,29). Din cauza eşecului poporului şi datorită lepădării, ca urmare a acestui fapt, a naţiunii iudaice (vezi p. 33), făgăduinţele n-au fost împlinite faţă de Israelul literal. Aceste făgăduinţe au fost transferate în contul Israelului spiritual. Petru a identificat evenimentele din Ziua Cincizecimii ca o împlinire parţială a profeţiei lui Ioel (Faptele Apostolilor 2,16-21). În loc de după aceea Petru a folosit expresia în zilele de pe urmă (v. 17).

Peste orice făptură. Ideea aceasta este accentuată în continuare prin enumerarea diferitelor grupe de vârste care se vor bucura de binecuvântarea spirituală; în continuare, prin faptul că şi robii şi cei liberi vor primi Duhul deopotrivă. Contextul clarifică faptul că aici se vorbeşte despre ceva mai mult decât acea primire a Duhului care însoţeşte convertirea şi realizează transformarea vieţii. Această revărsare specială a Duhului are ca rezultat manifestarea unor daruri supranaturale, precum cel al profeţiei. În Ziua Cincizecimii, când apostolii s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi (Fapte 2,4), Petru a susţinut că aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel.

În biserica primară arătarea Duhului era dată fiecăruia spre folosul altora (1Corinteni 12,7). Erau manifestate diferite daruri, precum înţelepciune, cunoştinţă, credinţă, darul tămăduirilor, puterea să facă minuni, proorocia, deosebirea duhurilor, felurite limbi şi tălmăcirea limbilor (v. 810).

Evenimentele din Ziua Cincizecimii nu au fost decât o împlinire parţială a profeţiei lui Ioel. Profeţia urmează să ajungă la deplina ei împlinire în manifestarea harului divin care va însoţi lucrarea Evangheliei la sfârşit (GC ix). În Biblia ebraică v. 28-32 constituie cap. 3, iar ceea ce este cap. 3 în Biblia românească, este cap. 4 în Biblia ebraică.

Vor visa visuri. Pentru o discuţie asupra visurilor şi viziunilor vezi comentariul la 1Samuel 3,1; comp. Numeri 12,6.


29 Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.
30 Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum;

Semne. Cu privire la semnele fizice care precedă şi însoţesc a doua venire a lui Hristos vezi Luca 21,25.26; Apocalipsa 6,12-17; 16,17-21.


31 soarele se va preface în întuneric, și luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.

În întuneric. Cu privire la împlinirea acestei preziceri înainte de a doua venire a lui Hristos, vezi comentariul la Matei 24,29; vezi şi GC 308. Ziua Domnului. Vezi comentariul la cap. 1,15.


32 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului și la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, și între cei rămași pe care-i va chema Domnul.

Oricine va chema. Era planul lui Dumnezeu acela ca printr-o activitate misionară extensivă, rămăşiţa lui Israel să poarte cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi a mântuirii Lui la popoarele care nu-L cunoşteau. Eşecul lor a transferat această sarcină asupra bisericii creştine (vezi p. 35, 36).

Cei rămaşi. Sau rămăşiţa. Ebr. seridim de la rădăcina sarad, a fugi, de aici scăpaţi, supravieţuitori. Cuvântul este tradus astfel numai în Isaia 1,9 şi aici. Cuvântul mai obişnuit în Vechiul Testament pentru rămăşiţă provine de la rădăcina sha’ar, care înseamnă a fi lăsat în urmă, a rămâne. Ultima propoziţie poate fi tradusă Şi printre supravieţuitori se vor găsi aceia pe care îi cheamă Domnul (RSV).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 GC 311; RC 66; TM 410; 8T 195; WM 80B

11 GC 310

12, 13 GC 311

12–146T 409

12–17PK 627

13 EW 119; MB 87; 1T 133; 2T 303; 5T 649

15–17GC 311; 1T 180; 6T 408

16 MH 404; 5T 505; 6T 19

17 Ev 641; PP 455; TM 143; 1T 130, 596; 2T 361, 709; 3T 234; 5T 166, 452, 517

23 AA 55; COL 121; DA 827; EW 71; GC 611, 613; TM 506; 8T 21

26 GC 350

27 6T 409

28 Ev 567, 700; GC ix; ML 62

28, 29 EW 78; GC 464

31 GC 308