Tânăr. Sau copil. Versetele 1-4 din capitolul acesta oferă o descriere a binefacerilor pe care poporul Israel le primise de la Domnul din timpul Exodului, şi a nerecunoştinţei care a urmat din partea lui Israel faţă de aceste binecuvântări. Dumnezeu avea toate motivele să fie mâniat contra lui Israel datorită atitudinii lor faţă de iubirea şi grija pe care El le revărsase asupra lor, din pruncia lor, ca să zicem aşa (vezi Ezechiel 16,1-8; PK 312). Interesul Lui faţă de ei şi pentru ei fusese într-adevăr acela al unui tată faţă de fiul său, un interes de care nici o altă naţiune nu avusese parte în aceeaşi măsură (vezi Deuteronom 7,6-8). Osea se referă la această relaţie, care a început din timpul când Moise i-a prezentat lui Faraon solia Domnului de a-I lăsa poporul să plece (vezi comentariul la Exod 4,22.23). Osea 11,1 arată că un scop principal al Bibliei este de a recomanda păcătoşilor bunătatea şi harul lui Dumnezeu (vezi 8T 275). Întreaga Scriptură, spunea Luther, urmăreşte îndeosebi aceasta, ca noi să nu punem deloc la îndoială, ci să nădăjduim, să ne încredem şi să credem cu certitudine că Dumnezeu este binevoitor, milos şi îndelung răbdător.

Am chemat pe fiul Meu. Experienţa eliberării lui Israel din Egipt a fost declarată de evanghelistul Matei, sub îndrumarea Duhului Sfânt, o ilustraţie sau o profeţie a experienţei copilului Isus în Egipt şi a întoarcerii Lui în Palestina (vezi comentariul la Matei 2,15). Deşi referirea lui Matei nu poate fi considerată o citare cuvânt cu cuvânt nici a textului ebraic şi nici a LXX-ei la Osea 11,1, fără doar şi poate că scriitorul Evangheliei a avut în minte chiar această comparaţie de experienţe.

Îi chemau. Probabil o referire la diferiţi profeţi şi alţi mesageri care Dumnezeu S-a folosit pentru a-Şi comunica voia poporului. Se îndepărtau. Refuzând să recunoască chemarea lui Dumnezeu, Israel s-a întors la idolatrie, în special la Baali, diferite reprezentări ale zeului Baal (vezi cap. 2,17).

L-am ridicat în braţe. Sau de braţe. Aceasta este o frumoasă imagine a grijii iubitoare a lui Dumnezeu faţă de Efraim. Aşa cum un părinte duios învaţă un copil să meargă, luându-l de braţe când se împiedică sau cade, şi Domnul l-a învăţat pe fiul Său, Israel (vezi Deuteronom 1,31; 33,27; Ieremia 31,32). La fel cum un părinte răbdător îngăduie multe copilului său care n-a ajuns încă la vârsta discernământului, tot aşa Domnul Se purtase cu răbdare faţă de poporul Lui încă imatur, popor care nu cunoştea tainele spirituale ale împărăţiei cerului (vezi Deuteronom 32,10).

Îi vindecam. Aceasta pare să fie o aluzie la Exod 15,26 (vezi şi Isaia 57,18).

Legături. Aceasta este o continuare a imaginii călăuzirii părinteşti a lui Israel din partea Domnului (vezi Ieremia 31,3).

Funii de dragoste. O expresie semnificativă arătând că aceste legături sau funii sunt de departe diferite de acelea pe care le folosesc oamenii pentru îmblânzirea animalelor sălbatice. Animalele inferioare trebuie uneori înfrânte cu oarecare violenţă pentru a se supune la muncă folositoare; dar nu aşa îi atrage Dumnezeu pe oameni. El nu foloseşte nici funii tari, nici legături de fier, ci ne atrage prin mijloace raţionale, apelând la inteligenţa şi simţămintele noastre (vezi comentariul la Isaia 1,18). Dumnezeu ne atrage într-o manieră care este potrivită cu demnitatea naturii noastre, ca unii care suntem făcuţi după chipul Lui Dumnezeu (Geneza 1,26.27). Lucrând pentru suflete noi trebuie să urmăm întotdeauna această metodă a iubirii (vezi 1Corinteni 9,19-23; 1Tesaloniceni 2,7.8; 3,12; Evrei 5,2). Hristos ne-a atras cu legături omeneşti când S-a făcut om, şi a trăit şi S-a jertfit pentru binele nostru (vezi Ioan 12,32; Fapte 10,38). Unul din motivele pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om a fost ca să-i atragă pe oameni cu funiile simpatiei, făcându-Se părtaş aceleiaşi naturi cu ei.

Mâncare. Domnul i-a acordat lui Israel, în ciuda deselor lor fapte lipsite de credincioşie, harul Lui mântuitor şi mila Lui duioasă, împreună cu o întreţinere îmbelşugată (vezi Psalmi 23,5). Aceasta făcea cu atât mai de neiertat faptul că se adresau altor zei pentru a-şi procura bunătăţi şi mai mari.

În ţara Egiptului. Fiind tributar Asiriei de pe vremea lui Menahem (2Regi 15,17-20), Israel s-a răsculat şi a căutat ajutor de la Egipt (2Regi 17,1-4). Totuşi, nici un ajutor nu va fi îngăduit din partea Egiptului; Israel va fi constrâns să se supună jugului asirian. Robia asiriană va constitui o pedeapsă pentru păcatele de care nu se pocăiseră.

Sabia. Nu va fi scăpare de invazie şi efectele acesteia.

Sprijinitorii. Literal, beţe, stinghii, ramuri sau mlădiţe. Evident, ramurile erau legate de sistemul defensiv al cetăţilor, ca de pildă drugii porţilor cetăţii. Sau ramurile pot fi înţelese în mod figurat ca fortăreţe de frontieră, sau satele învecinate, legate de cetăţi precum ramurile de trunchiul unui pom.

Planurilor. Sau sfaturile. Cauza tuturor acestor nenorociri gata să vină erau planurile sau sfaturile rele ale naţiunii care au condus poporul la călcare de lege şi apostazie (vezi Psalmi 5,10).

Poporul Meu. Cât de expresiv arată aceasta că în ciuda întregii stăruinţe a lui Israel de a se lepăda de credinţă, naţiunea încă era poporul Meu pentru Dumnezeu!

Chemaţi înapoi. Cu toate că Israel este chemat la părtăşie cu Cel Prea Înalt, se părea că nici unuia nu-i păsa de această înaltă experienţă. Stricăciunea era atât de adânc înrădăcinată în Israel, încât poporul în general nu dădea nici un răspuns apelurilor stăruitoare ale profeţilor pentru o viaţă spirituală mai înaltă.

Să te dau. Ideea din v. 8 reprezintă o trecere de la preziceri îngrozitoare ale pedepselor aspre, la făgăduinţe ale îndurării mângâietoare. Adesea, în profeţia lui Osea ameninţările şi făgăduinţele alternează, iar uneori se contopesc. Cu toate că Efraim merită nimicirea deplină din cauza nelegiuirilor lui, Domnul, datorită iubirii şi harului Lui care durează, continua să se lupte pentru pocăinţă şi reformă din partea poporului Său (vezi Ieremia 31,20).

Ţeboimul. Adma şi Ţeboim făcuseră parte din cetăţile câmpiei care fuseseră nimicite de Dumnezeu (Geneza 14,8; Deuteronom 29,23). Cu toate că Israel fusese la fel de vinovat şi vrednic de mânie ca şi cetăţile acestea (vezi Matei 11,23.24), Dumnezeu Îşi exprimă neplăcerea de a da regatul de nord în mâinile vrăjmaşilor lui sau de a-l lăsa pradă nimicirii.

Milă. Vezi comentariul la Numeri 23,19.

Nu voi lucra. Profetul zugrăveşte un tablou măreţ al lucrării iubirii divine. Domnul nu va lucra după mânia Lui aprinsă şi nici nu-l va nimici cu totul pe Efraim. Dacă iubirea lui Dumnezeu la începutul interesului Său faţă de Israel a fost mare şi profundă (vezi v. 1-4), ea este încă şi mai mare acum, când se manifestă sub formă de milă (v. 8, 9), Domnul refuzând să-Şi predea poporul, chiar aşa nevrednici de iubirea pe care le-o dovedise cum erau.

Nimici pe Efraim. În timp ce omul poate pedepsi pentru a nimici, Dumnezeu pedepseşte pentru a corecta şi îndrepta (vezi Ieremia 29,11). Mânia lui Dumnezeu decurge într-un mod cu totul deosebit de aceea a oamenilor. Ei urmăresc răzbunarea, El împăcarea.

Eu sunt Dumnezeu. Acesta este motivul fundamental al îndurării divine tocmai exprimate – caracterul sfânt în sine al lui Dumnezeu care nu poate decât să-Şi onoreze şi să-Şi împlinească legământul de iubire veşnică cu Israel. El este Dumnezeu şi, prin urmare, trebuie măsurat prin standardul divin al acelei iubiri (vezi Romani 8,37-39; 1Ioan 4,16) şi nu după standardul răzbunător al omului.

Sfântul. Aceasta explică de ce Dumnezeu pedepseşte nelegiuirea şi totuşi continuă să manifeste îndurare. Sfinţenia care nu poate să-l tolereze pe vinovat este tot una cu sfinţenia adevărului şi credincioşiei.

Nu voi veni să prăpădesc. Sau în cetate. Aceste cuvinte înseamnă că Dumnezeu nu va veni ca un vrăjmaş ca să nimicească cu totul, aşa cum venise în cetăţile din câmpia Sodomei (v. 8).

Leu care va răcni. Sau Va răcni ca un leu. O imagine arătând tăria chemării şi maiestatea grozavă Domnului chemându-Şi astfel poporul să se întoarcă. Acest răcnet ar mai putea să semnifice ordinele Sale pline de autoritate către duşmanii lui Israel când Dumnezeu Îşi va rechema poporul din captivitatea acestora. Glasul maiestuos şi impunător al Domnului faţă de toţi cei care lucrează fărădelege, deşi plin de iubire (Romani 2,4) este şi plin de potenţialitatea solemnă a judecăţii. Dumnezeu îi cheamă pe păcătoşi nu numai să alerge către mila Lui, dar şi să fugă de mânia viitoare (vezi Matei 3,7-8).

Ca o pasăre. Evident, o referire la întoarcerea iudeilor după cei 70 de ani de captivitate (vezi Ieremia 29,10). Egiptul şi Asiria sunt menţionate amândouă aici, anume, pentru că iudeii au experimentat robia şi asuprirea în ambele ţări.

Mă înconjoară. Profetul prezintă idolatria făţişă a lui Israel, în contrast cu starea spirituală a regatului de sud a lui Iuda, care pe din afară se arăta credincios Domnului. Hoinar. Probabil, aceasta arată că Iuda încă mai are o purtare nestatornică, neliniştită în ce priveşte legătura lui cu Domnul, Sfântul cel credincios. Pentru statutul lui Iuda la momentul când regatul de nord al lui Israel a căzut vezi v. 2; vezi comentariul la cap. 4,15; vezi p. 31. Acest ultim verset al cap. 11 este primul verset al cap. 12 în Biblia ebraică.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 312; 8T 275

2–7 8T 276

3 PK 296

4 DA 480; Ev 211

7 PK 281

8 COL 235; TM 245

8, 9 COL 218; 8T 276

10, 11 8T 277