Vinul Babilonului
Text de memorat
Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești. Matei 15:8,9
Biblia asociază băuturile alcoolice cu imoralitatea (vezi Geneza 9:21; 19:32; Apocalipsa 17:2), fiind subliniat faptul că alcoolul ne distruge înțelepciunea, făcându-ne certăreți și violenți.
Solomon a spus că „vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept” (Proverbele 20:1). Biblia ne avertizează, în Proverbele 23:35, de problema dependenței de alcool: „Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”
Alcoolul ne face atât de încrezători în noi înșine, încât nu mai suntem prevăzători față de pericol. „În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui” (1 Împărați 16:8-10).
Alcoolul ne face slabi când ar trebui să fim puternici, aducând asupra noastră înfrângerea când ar trebui să experimentăm victoria. Ben-Hadad avea o armată mare, puternică și bine dotată. Aceasta depășea cu mult mica forță de 7 000 de soldați a lui Ahab. „Ben-Hadad bea și se îmbăta în corturile lui cu cei treizeci și doi de împărați care-l ajutau” (1 Împărați 20:16). Iar armata cea impunătoare, având comandanții beți, a fost înfrântă de mica forță a lui Ahab.
Sub influența alcoolului, luăm decizii greșite pe care nu le-am lua dacă am fi treji. Aceste decizii prostești ne pot hăitui pentru tot restul vieții. Irod i-a luat viața lui Ioan Botezătorul în timp ce era sub influența alcoolului. Sfătuitorii lui nu l-au oprit, deoarece și ei se găseau sub influența înnebunitoare a băuturilor tari. Cu toate că oamenii aceștia s-au trezit a doua zi torturați de vinovăție, ei încă nu s-au confruntat cu judecata. Spiritul profetic face următoarea observație: „Oamenii aceștia ocupau poziții înalte și de încredere în națiunea lor și asupra lor planau răspunderi grele; cu toate acestea, se dedaseră atât de mult la petrecere și la beție, încât simțurile lor erau paralizate. Mintea le era amețită de muzică și de dansul ațâțător, iar conștiința lor adormise. Prin tăcerea lor, au pronunțat sentința de moarte asupra profetului lui Dumnezeu pentru a mulțumi răzbunarea unei femei blestemate” (Viața lui Iisus, pag. 222).
Nu-i de mirare că împărații și cei care aspiră la poziții de conducere au fost avertizați să nu bea niciodată vin! „Nu se cade împăraților să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari” (Proverbele 31:4). Nu-i de mirare că preoții din Vechiul Testament au primit următoarea poruncă: „Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici băutură amețitoare!” (Leviticul 10:9). Nu-i de mirare că Pavel i-a instruit pe cei pe care i-a convertit: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh!” (Efeseni 5:18). Nu-i de mirare că Dumnezeu a apreciat exemplul lui Ionadab de a-și crește copii. „Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: ‘Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri’” (Ieremia 35:6).
Nu-i de mirare nici că Ellen White i-a avertizat pe tineri: „Să nu vă ajungă pe buze nicio picătură de alcool, pentru că folosirea lui înseamnă degradare și suferință. Angajați-vă să fiți total abstinenți, pentru că aceasta este siguranța voastră” (Temperanță, p. 198). Înțelepți sunt tinerii care, la fel ca Daniel, își propun în inimă să nu se spurce cu vinul pe care îl beau alții. Înțelepți sunt cei care fac un jurământ solemn ca „să se ferească de vin și de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din vreo băutură îmbătătoare” (Numeri 6:3). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.))
Solomon a spus că „vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept” (Proverbele 20:1). Biblia ne avertizează, în Proverbele 23:35, de problema dependenței de alcool: „Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”
Alcoolul ne face atât de încrezători în noi înșine, încât nu mai suntem prevăzători față de pericol. „În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeșa. El a domnit peste Israel la Tirța. A domnit doi ani. Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirța chefuind și îmbătându-se în casa lui Arța, căpetenia casei împăratului la Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a ucis în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Și a domnit el în locul lui” (1 Împărați 16:8-10).
Alcoolul ne face slabi când ar trebui să fim puternici, aducând asupra noastră înfrângerea când ar trebui să experimentăm victoria. Ben-Hadad avea o armată mare, puternică și bine dotată. Aceasta depășea cu mult mica forță de 7 000 de soldați a lui Ahab. „Ben-Hadad bea și se îmbăta în corturile lui cu cei treizeci și doi de împărați care-l ajutau” (1 Împărați 20:16). Iar armata cea impunătoare, având comandanții beți, a fost înfrântă de mica forță a lui Ahab.
Sub influența alcoolului, luăm decizii greșite pe care nu le-am lua dacă am fi treji. Aceste decizii prostești ne pot hăitui pentru tot restul vieții. Irod i-a luat viața lui Ioan Botezătorul în timp ce era sub influența alcoolului. Sfătuitorii lui nu l-au oprit, deoarece și ei se găseau sub influența înnebunitoare a băuturilor tari. Cu toate că oamenii aceștia s-au trezit a doua zi torturați de vinovăție, ei încă nu s-au confruntat cu judecata. Spiritul profetic face următoarea observație: „Oamenii aceștia ocupau poziții înalte și de încredere în națiunea lor și asupra lor planau răspunderi grele; cu toate acestea, se dedaseră atât de mult la petrecere și la beție, încât simțurile lor erau paralizate. Mintea le era amețită de muzică și de dansul ațâțător, iar conștiința lor adormise. Prin tăcerea lor, au pronunțat sentința de moarte asupra profetului lui Dumnezeu pentru a mulțumi răzbunarea unei femei blestemate” (Viața lui Iisus, pag. 222).
Nu-i de mirare că împărații și cei care aspiră la poziții de conducere au fost avertizați să nu bea niciodată vin! „Nu se cade împăraților să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari” (Proverbele 31:4). Nu-i de mirare că preoții din Vechiul Testament au primit următoarea poruncă: „Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici băutură amețitoare!” (Leviticul 10:9). Nu-i de mirare că Pavel i-a instruit pe cei pe care i-a convertit: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh!” (Efeseni 5:18). Nu-i de mirare că Dumnezeu a apreciat exemplul lui Ionadab de a-și crește copii. „Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: ‘Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri’” (Ieremia 35:6).
Nu-i de mirare nici că Ellen White i-a avertizat pe tineri: „Să nu vă ajungă pe buze nicio picătură de alcool, pentru că folosirea lui înseamnă degradare și suferință. Angajați-vă să fiți total abstinenți, pentru că aceasta este siguranța voastră” (Temperanță, p. 198). Înțelepți sunt tinerii care, la fel ca Daniel, își propun în inimă să nu se spurce cu vinul pe care îl beau alții. Înțelepți sunt cei care fac un jurământ solemn ca „să se ferească de vin și de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din vreo băutură îmbătătoare” (Numeri 6:3). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.))
1. Care sunt câteva dintre pericolele pe care Biblia le asociază cu vinul?
2. Povestește pe scurt o istorie din Biblie în care vinul a avut un efect dăunător asupra cuiva.
3. Numește câteva grupuri de oameni cărora li s-a spus să nu bea niciodată vin.
4. Scrie în cuvinte proprii decizia personală de a nu bea niciodată vin sau orice altă băutură alcoolică.
Nebucadnețar a crezut că a făcut cetatea Babilon de nepătruns. Zidurile erau prea groase și prea înalte ca să poată fi luate cu asalt. În interiorul cetății putea fi cultivată suficientă hrană pentru a da de mâncare locuitorilor. Marele fluviu Eufrat, care curgea prin cetate, oferea o rezervă de apă din belșug. Puțini se îndoiau că Babilonul, una dintre minunile lumii antice, n-ar fi putut face față asediului lui Cirus. Totuși, cetatea cea bine fortificată a căzut, aproape fără luptă, într-un moment când conducătorii ei prea încrezători erau beți. La începutul lunii octombrie în anul 539 î.Hr., împăratul Belșațar a dat un mare ospăț în onoarea zeilor Babilonului. Simțindu-se în siguranță în cetate și fiind un mare iubitor de plăceri, a invitat o mie de căpetenii la ospățul lui și „a băut vin înaintea lor” (Daniel 5:1).
Cu simțurile confuze din cauza alcoolului și dorind să cinstească zeii Babilonului, Belșațar „a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim” (Daniel 5:2). Această poruncă i-a pecetluit condamnarea.
Împăratul și curtenii lui „au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră” (versetul 4). Slăvindu-și zeii, ei au arătat că vedeau ideea lor de închinare ca fiind superioară felului de închinare poruncit de Dumnezeul cerurilor. Habar n-aveau ei că această petrecere de beție avea să fie și ultima. În acel moment, Cirus intrase deja în cetate prin porțile nepăzite și mărșăluia rapid spre palat. „Dar, chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. Și a pus mâna pe împărăție Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani” (Daniel 5:30,31.) Toate acestea s-au întâmplat în măreața cetate a Babilonului. Împăratul și-a îmbătat căpeteniile. El avea relații imorale cu multe femei, iar acestea erau și ele bete. Orgia unei singure nopți a echivalat cu sfârșitul imperiului.
Domnul a ales această relatare pentru un mesaj important, care va fi transmis lumii întregi la sfârșitul timpului. „Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’” (Apocalipsa 14:8). Apocalipsa 17 ne dă detalii suplimentare. Cetatea Babilon este descrisă ca o femeie impură care călărește o fiară stacojie în timp ce ține în mână „un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” (Apocalipsa 17:4). „Și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”(Apocalipsa 17:2).
Într-o lecție anterioară, am învățat că, în original, cuvântul Babilon înseamnă confuzie. Am învățat că acest simbol reprezintă bisericile creștine apostate, caracterizate printr-o serie confuză de credințe conflictuale, deoarece au înlocuit învățătura Bibliei cu învățăturile omenești.
Ce este vinul? Biblia leagă vinul de doctrinele false. Așa cum băuturile alcoolice îi fac pe oameni să se simtă mult prea încrezători în sine, precum și în siguranță, la fel doctrinele false îi fac pe oameni să se simtă în siguranță chiar dacă sunt păcătoși. Vorbind despre bisericile creștine apostate, care formează Babilonul, Ellen White explică: „Acest pahar cu băutură îmbătătoare pe care Babilonul îl prezintă lumii simbolizează doctrinele false pe care ea le-a acceptat” (Tragedia veacurilor, p. 388).
Oamenii care beau din vinul îmbătător al Babilonului ar putea să creadă că Îi slujesc lui Dumnezeu și se închină Lui. Dar o astfel de închinare este în zadar, căci, asemenea fariseilor din timpul lui Isus, ei au renunțat la poruncile lui Dumnezeu pentru a păzi propriile tradiții. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.))
Cu simțurile confuze din cauza alcoolului și dorind să cinstească zeii Babilonului, Belșațar „a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim” (Daniel 5:2). Această poruncă i-a pecetluit condamnarea.
Împăratul și curtenii lui „au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră” (versetul 4). Slăvindu-și zeii, ei au arătat că vedeau ideea lor de închinare ca fiind superioară felului de închinare poruncit de Dumnezeul cerurilor. Habar n-aveau ei că această petrecere de beție avea să fie și ultima. În acel moment, Cirus intrase deja în cetate prin porțile nepăzite și mărșăluia rapid spre palat. „Dar, chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. Și a pus mâna pe împărăție Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani” (Daniel 5:30,31.) Toate acestea s-au întâmplat în măreața cetate a Babilonului. Împăratul și-a îmbătat căpeteniile. El avea relații imorale cu multe femei, iar acestea erau și ele bete. Orgia unei singure nopți a echivalat cu sfârșitul imperiului.
Domnul a ales această relatare pentru un mesaj important, care va fi transmis lumii întregi la sfârșitul timpului. „Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’” (Apocalipsa 14:8). Apocalipsa 17 ne dă detalii suplimentare. Cetatea Babilon este descrisă ca o femeie impură care călărește o fiară stacojie în timp ce ține în mână „un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” (Apocalipsa 17:4). „Și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”(Apocalipsa 17:2).
Într-o lecție anterioară, am învățat că, în original, cuvântul Babilon înseamnă confuzie. Am învățat că acest simbol reprezintă bisericile creștine apostate, caracterizate printr-o serie confuză de credințe conflictuale, deoarece au înlocuit învățătura Bibliei cu învățăturile omenești.
Ce este vinul? Biblia leagă vinul de doctrinele false. Așa cum băuturile alcoolice îi fac pe oameni să se simtă mult prea încrezători în sine, precum și în siguranță, la fel doctrinele false îi fac pe oameni să se simtă în siguranță chiar dacă sunt păcătoși. Vorbind despre bisericile creștine apostate, care formează Babilonul, Ellen White explică: „Acest pahar cu băutură îmbătătoare pe care Babilonul îl prezintă lumii simbolizează doctrinele false pe care ea le-a acceptat” (Tragedia veacurilor, p. 388).
Oamenii care beau din vinul îmbătător al Babilonului ar putea să creadă că Îi slujesc lui Dumnezeu și se închină Lui. Dar o astfel de închinare este în zadar, căci, asemenea fariseilor din timpul lui Isus, ei au renunțat la poruncile lui Dumnezeu pentru a păzi propriile tradiții. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.))
5. Cum a contribuit vinul la căderea cetății antice a Babilonului? Daniel 5
6. Cum contribuie vinul la căderea Babilonului spiritual?
Vinul alcoolic este produs atunci când drojdia fermentează sucul curat de struguri, transformând zaharurile în alcool. Vinul Babilonului este produs când adevărurile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt pervertite. Care este procesul pervertirii adevărului lui Dumnezeu și al producerii acestui vin?
Desfrânata Babilonului reprezintă acele biserici creștine care caută să mulțumească lumea. „Acest pahar cu băutură îmbătătoare... simbolizează doctrinele false pe care [lumea – n.r.] le-a acceptat ca urmare a relației ilegitime pe care o întreține cu mai-marii pământului. Prietenia cu lumea i-a corupt credința și, în consecință, această biserică apostată exercită la rândul ei o influență corupătoare asupra lumii, predicând doctrine contrare celor mai clare declarații ale Sfintei Scripturi” (Tragedia veacurilor, p. 388).
În Scriptură este folosită metafora adulterului pentru a ilustra răul pe care-l fac oamenii față de Dumnezeu atunci când își încalcă jurământul de loialitate față de El, uitând Cuvântul Său și căutând aprobarea lumii. Lumea ne va fi prietenă doar dacă viața noastră nu condamnă păcatele ei populare.
Pentru a păstra prietenia lumii, doctrinele bisericii trebuie să fie făcute acceptabile față de lume. Astfel, sucul sănătos și curat de struguri al adevărului este pervertit, iar rezultatul este vinul Babilonului. În timp ce trec drept o modalitate de a le reaminti oamenilor de Dumnezeu, formalitățile și ritualurile bisericii ajung să fie, în realitate, o modalitate de a-L uita.
Isus le-a spus celor care au făcut reguli în opoziție cu Legea lui Dumnezeu: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: ‘Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești’” (Matei 15:7-9). La a doua venire a lui Isus, aceștia ar putea să spună: „Doamne, Doamne”; dar El îi va acuza că sunt călcătorii ai Legii și ignoranți față de Mântuitorul lor. „De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46).
Vinul reprezintă, de asemenea, sânge. Așadar, vinul Babilonului nu este doar un simbol pentru doctrina falsă, ci și pentru persecuție. Atunci când doctrinele unei biserici ajung să fie acceptabile pentru conducătorii unui popor și aceștia folosesc legi civile pentru a sprijini instituțiile și doctrinele bisericii, persecuția dizidenților este de neevitat. Prin această uniune dintre biserică și stat, Babilonul va face ca toate națiunile să bea „din vinul mâniei curviei ei”. Unii acceptă aceste doctrine deoarece cred că, într-adevăr, conducătorii bisericii au dreptate. Alții le acceptă deoarece le este frică să nu fie pedepsiți de către organele statului.
Această perioadă va fi una dificilă pentru poporul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu va fi alături de ei în suferința lor. El nu îi va uita nici măcar o clipă. Iar Dumnezeu va răspunde la această persecuție finală. Babilonul va culege ce a semănat, iar cei care aleg să bea din vinul lui și vor vărsa sângele sfinților lui Hristos vor fi forțați să bea un vin diferit și mult mai amar. Aceștia vor bea „din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14:10). Dumnezeu va îndepărta toată protecția Lui de peste cei care I-au respins ofertele repetate de salvare. Teribilele calamități ale ultimelor șapte plăgi vor fi combinate cu groaza nelegiuirilor și a crimelor nestăpânite. Într-adevăr, acest pahar va fi unul deosebit de amar.
Însă cei care au refuzat să bea vinul Babilonului nu vor bea din vinul mâniei lui Dumnezeu. Pentru aceștia, Dumnezeu oferă un alt pahar, unul care dă pe afară de bunătate și de milă. „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor și voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruințele făcute Domnului, în fața întregului Său popor” (Psalmii 116:12-14).
Desfrânata Babilonului reprezintă acele biserici creștine care caută să mulțumească lumea. „Acest pahar cu băutură îmbătătoare... simbolizează doctrinele false pe care [lumea – n.r.] le-a acceptat ca urmare a relației ilegitime pe care o întreține cu mai-marii pământului. Prietenia cu lumea i-a corupt credința și, în consecință, această biserică apostată exercită la rândul ei o influență corupătoare asupra lumii, predicând doctrine contrare celor mai clare declarații ale Sfintei Scripturi” (Tragedia veacurilor, p. 388).
În Scriptură este folosită metafora adulterului pentru a ilustra răul pe care-l fac oamenii față de Dumnezeu atunci când își încalcă jurământul de loialitate față de El, uitând Cuvântul Său și căutând aprobarea lumii. Lumea ne va fi prietenă doar dacă viața noastră nu condamnă păcatele ei populare.
Pentru a păstra prietenia lumii, doctrinele bisericii trebuie să fie făcute acceptabile față de lume. Astfel, sucul sănătos și curat de struguri al adevărului este pervertit, iar rezultatul este vinul Babilonului. În timp ce trec drept o modalitate de a le reaminti oamenilor de Dumnezeu, formalitățile și ritualurile bisericii ajung să fie, în realitate, o modalitate de a-L uita.
Isus le-a spus celor care au făcut reguli în opoziție cu Legea lui Dumnezeu: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: ‘Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești’” (Matei 15:7-9). La a doua venire a lui Isus, aceștia ar putea să spună: „Doamne, Doamne”; dar El îi va acuza că sunt călcătorii ai Legii și ignoranți față de Mântuitorul lor. „De ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46).
Vinul reprezintă, de asemenea, sânge. Așadar, vinul Babilonului nu este doar un simbol pentru doctrina falsă, ci și pentru persecuție. Atunci când doctrinele unei biserici ajung să fie acceptabile pentru conducătorii unui popor și aceștia folosesc legi civile pentru a sprijini instituțiile și doctrinele bisericii, persecuția dizidenților este de neevitat. Prin această uniune dintre biserică și stat, Babilonul va face ca toate națiunile să bea „din vinul mâniei curviei ei”. Unii acceptă aceste doctrine deoarece cred că, într-adevăr, conducătorii bisericii au dreptate. Alții le acceptă deoarece le este frică să nu fie pedepsiți de către organele statului.
Această perioadă va fi una dificilă pentru poporul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu va fi alături de ei în suferința lor. El nu îi va uita nici măcar o clipă. Iar Dumnezeu va răspunde la această persecuție finală. Babilonul va culege ce a semănat, iar cei care aleg să bea din vinul lui și vor vărsa sângele sfinților lui Hristos vor fi forțați să bea un vin diferit și mult mai amar. Aceștia vor bea „din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14:10). Dumnezeu va îndepărta toată protecția Lui de peste cei care I-au respins ofertele repetate de salvare. Teribilele calamități ale ultimelor șapte plăgi vor fi combinate cu groaza nelegiuirilor și a crimelor nestăpânite. Într-adevăr, acest pahar va fi unul deosebit de amar.
Însă cei care au refuzat să bea vinul Babilonului nu vor bea din vinul mâniei lui Dumnezeu. Pentru aceștia, Dumnezeu oferă un alt pahar, unul care dă pe afară de bunătate și de milă. „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor și voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruințele făcute Domnului, în fața întregului Său popor” (Psalmii 116:12-14).
7. Cum este făcut vinul Babilonului? Cum comite o biserică adulter cu împărații pământului? De ce prietenia cu lumea schimbă doctrina adevărată?
8. Ce se va întâmpla cu cei care aleg să bea vinul Babilonului? Apocalipsa 15, Apocalipsa 16, Apocalipsa 18
Dăruirea sistematică
Din Mackford ne-am dus la Dodgeville, pentru o lucrare de trei săptămâni. Deși orașul avea locuitori profund necredincioși, s-a întâmplat că aceștia au primit cu un mare interes întâlnirile noastre. Unul dintre ei a declarat că întâlnirea la care a participat a fost prima adunare religioasă la care a participat în decursul a 14 ani. În acele zile nu făceam colectă, dar, fără să știm, necredincioșii au strâns 50 de dolari pentru cheltuielile noastre.
La plecarea din Dodgeville, ne-am dus cu cortul nostru la Green Vale, Illinois. Aici, ne-am întâlnit cu Moses Hull, din Plum River. Acesta fusese predicator adventist de ziua întâi și ajunsese să accepte solia citind. Dorind să-i cunosc abilitatea de vorbitor în public, l-am invitat să vorbească la „The Christian’s Hope”. Având acceptul fraților noștri, a făcut asta și, pentru o vreme, ne-a însoțit în lucrarea noastră.
După recoltat, am înălțat două corturi pe câmp, unul cu frații Ingraham, Hutchins și Philips, în timp ce eu și fratele Sperry l-am luat pe celălalt la White Rock. Un frate deosebit de interesant ne-a achitat plata pentru masă și cazare.
Câțiva tineri oponenți au părut hotărâți să ne facă probleme, dar, cu fiecare mișcare pe care o făceau, reușeau doar să atragă oamenii de partea noastră. După a doua seară, acești scandalagii, vorbind gălăgios despre Legea lui Moise, s-au dus și au luat un miel, iar după ce i-au tăiat urechea, l-au aruncat în cort ca jertfă (presupun). În timpul ultimei noastre întâlniri ne-am adunat într-o școală din apropierea cortului. Acești bădărani au scos peste jumătate dintre bețele mici de susținere ale cortului, apoi câțiva indivizi mai mari s-au prins de osia unei căruțe, gândindu- se că, urnind căruța, vor dărâma cortul. Au fost, însă, descoperiți la timp.
Ne-am continuat lucrările până la sosirea ploilor de toamnă și a vremii reci. După aceea, m-am întors la Waukon. M-am bucurat să aflu că George I. Butler, care fusese sceptic în privința soliei, s-a convertit și se alăturase celor din Waukon care țineau Sabatul. La puțin timp după ce am ajuns acasă, mi-am vândut calul, căruța și majoritatea bunurilor casnice și ne-am mutat la Battle Creek, unde am ajuns pe data de 1 noiembrie. Frații noștri tocmai terminaseră a doua casă de adunare, cu o dimensiune de 42 x 28. Prima, de 24 x 18, se dovedise a fi prea mică pentru a primi roadele lucrării. Pe data de 6 noiembrie, la o adunare generală a fraților, casa de rugăciune a fost dedicată, iar eu am fost rugat să țin prima predică. Între timp, fratele White ne-a făcut rost de o cabană, în zona de vest a Battle Creek, la un preț de 400 $.
După ce m-am stabilit în Battle Creek, în 1857, familia s-a mărit cu o fetiță. Din punct de vedere economic, iarna anului 1857 a fost grea. Grâul costa șaizeci și cinci de cenți banița, iar ovăzul era treizeci și cinci. Pentru cele șase luni de iarnă am primit trei turte de zahăr de arțar care cântăreau 4,5 kilograme fiecare, zece banițe de grâu, cinci de mere, o jumătate de purcel, o grămadă de fasole și patru dolari bani în mână. Încă nu primiserăm lumina privind reforma sanitară și nici nu era încă niciun sistem de sprijin pentru slujitorii cauzei.
În luna martie a anului 1858, sora White i-a spus soțului ei următoarele: „Domnul mi-a arătat că, dacă vei aduna predicatorii la un loc și-l vei chema pe J. N. Andrews din Waukon, și împreună veți ține un studiu biblic, veți descoperi în Scriptură un plan complet de a sprijini lucrarea”.
„De ce Domul nu i-a arătat direct care era planul?”, ar putea să întrebe unii, iar răspunsul meu este: „Deoarece El dorește ca oamenii Lui să cerceteze ei însuși în Scriptură.” În luna aprilie a acelui an, a fost ținut studiul biblic la Battle Creek, după care frații au spus că „sistemul de dăruire a zecimii este la fel de obligatoriu ca întotdeauna”. Oricum, la introducerea practicării acestui sistem, l-au numit „dăruire sistematică pe principiul zecimii”.
Din Mackford ne-am dus la Dodgeville, pentru o lucrare de trei săptămâni. Deși orașul avea locuitori profund necredincioși, s-a întâmplat că aceștia au primit cu un mare interes întâlnirile noastre. Unul dintre ei a declarat că întâlnirea la care a participat a fost prima adunare religioasă la care a participat în decursul a 14 ani. În acele zile nu făceam colectă, dar, fără să știm, necredincioșii au strâns 50 de dolari pentru cheltuielile noastre.
La plecarea din Dodgeville, ne-am dus cu cortul nostru la Green Vale, Illinois. Aici, ne-am întâlnit cu Moses Hull, din Plum River. Acesta fusese predicator adventist de ziua întâi și ajunsese să accepte solia citind. Dorind să-i cunosc abilitatea de vorbitor în public, l-am invitat să vorbească la „The Christian’s Hope”. Având acceptul fraților noștri, a făcut asta și, pentru o vreme, ne-a însoțit în lucrarea noastră.
După recoltat, am înălțat două corturi pe câmp, unul cu frații Ingraham, Hutchins și Philips, în timp ce eu și fratele Sperry l-am luat pe celălalt la White Rock. Un frate deosebit de interesant ne-a achitat plata pentru masă și cazare.
Câțiva tineri oponenți au părut hotărâți să ne facă probleme, dar, cu fiecare mișcare pe care o făceau, reușeau doar să atragă oamenii de partea noastră. După a doua seară, acești scandalagii, vorbind gălăgios despre Legea lui Moise, s-au dus și au luat un miel, iar după ce i-au tăiat urechea, l-au aruncat în cort ca jertfă (presupun). În timpul ultimei noastre întâlniri ne-am adunat într-o școală din apropierea cortului. Acești bădărani au scos peste jumătate dintre bețele mici de susținere ale cortului, apoi câțiva indivizi mai mari s-au prins de osia unei căruțe, gândindu- se că, urnind căruța, vor dărâma cortul. Au fost, însă, descoperiți la timp.
Ne-am continuat lucrările până la sosirea ploilor de toamnă și a vremii reci. După aceea, m-am întors la Waukon. M-am bucurat să aflu că George I. Butler, care fusese sceptic în privința soliei, s-a convertit și se alăturase celor din Waukon care țineau Sabatul. La puțin timp după ce am ajuns acasă, mi-am vândut calul, căruța și majoritatea bunurilor casnice și ne-am mutat la Battle Creek, unde am ajuns pe data de 1 noiembrie. Frații noștri tocmai terminaseră a doua casă de adunare, cu o dimensiune de 42 x 28. Prima, de 24 x 18, se dovedise a fi prea mică pentru a primi roadele lucrării. Pe data de 6 noiembrie, la o adunare generală a fraților, casa de rugăciune a fost dedicată, iar eu am fost rugat să țin prima predică. Între timp, fratele White ne-a făcut rost de o cabană, în zona de vest a Battle Creek, la un preț de 400 $.
După ce m-am stabilit în Battle Creek, în 1857, familia s-a mărit cu o fetiță. Din punct de vedere economic, iarna anului 1857 a fost grea. Grâul costa șaizeci și cinci de cenți banița, iar ovăzul era treizeci și cinci. Pentru cele șase luni de iarnă am primit trei turte de zahăr de arțar care cântăreau 4,5 kilograme fiecare, zece banițe de grâu, cinci de mere, o jumătate de purcel, o grămadă de fasole și patru dolari bani în mână. Încă nu primiserăm lumina privind reforma sanitară și nici nu era încă niciun sistem de sprijin pentru slujitorii cauzei.
În luna martie a anului 1858, sora White i-a spus soțului ei următoarele: „Domnul mi-a arătat că, dacă vei aduna predicatorii la un loc și-l vei chema pe J. N. Andrews din Waukon, și împreună veți ține un studiu biblic, veți descoperi în Scriptură un plan complet de a sprijini lucrarea”.
„De ce Domul nu i-a arătat direct care era planul?”, ar putea să întrebe unii, iar răspunsul meu este: „Deoarece El dorește ca oamenii Lui să cerceteze ei însuși în Scriptură.” În luna aprilie a acelui an, a fost ținut studiul biblic la Battle Creek, după care frații au spus că „sistemul de dăruire a zecimii este la fel de obligatoriu ca întotdeauna”. Oricum, la introducerea practicării acestui sistem, l-au numit „dăruire sistematică pe principiul zecimii”.
Pericolele ultimelor zile
Hristos vede răutatea de azi de pe pământ. El vede că sunt repetate păcatele din zilele lui Noe și ale lui Lot. Ce crime îngrozitoare sunt dezvăluite! Totul pare să fie agitat și stârnit cu putere de dedesubt. Entuziasmul crește mereu. Sărbătorile cumpărăturile și vânzările sunt aduse în biserică.
Străjerii strigă: „Vine dimineața, și este tot noapte”. Noaptea simbolizează răspândirea erorilor, a interpretărilor greșite și a deturnării adevărurilor din Scriptură. Fiecare soi de deziluzie este acum adus în față. Adevărurile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt acoperite de o mulțime de teorii omenești. Erori mortale sunt prezentate ca fiind adevărul în fața căruia toți trebuie să se plece. Simplitatea evlaviei adevărate este îngropată sub tradiție.
Doctrina nemurii naturale a sufletului este una dintre erorile cu care vrăjmașul îl înșală pe om. Această eroare este aproape universală. Cine i-a spus însă omului că nu va muri? Cine i-a spus că Dumnezeu a pregătit o zonă din universul Lui pentru cei nelegiuiți, unde aceștia vor suferi neîncetat pentru veșnicie, fără nici cea mai mică speranță? Șarpele a fost acela. Dumnezeu a spus că păcătoșii vor muri, iar Satana, că nu vor muri. Mulți cred minciunile repetate ale șarpelui ca pe un adevăr autentic. Ei îi repetă cuvintele atunci când afirmă că Dumnezeu a poruncit ca păcatul să fie imortalizat într-un loc de tortură.
Aceasta este una dintre minciunile formulate în sinagoga dușmanului – o băutură otrăvitoare a Babilonului. „Toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!”
O altă doctrină falsă este cea care afirmă că prima zi a săptămânii este Sabatul Domnului. Prin tradițiile moștenite de la Biserica Romano-Catolică, a patra poruncă din Decalog a fost trecută pe linie moartă. Prin acceptarea unui sabat fals, oamenii nu L-au onorat pe Dumnezeu, ci pe uzurpator, care s-a gândit că poate să schimbe vremurile și Legea. Multe erori periculoase au fost prezentate pentru a scăpa de adevăratul Sabat. Oamenii iau partea marelui răzvrătit și, în loc să accepte Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este, limpede și clar, s-au lăsat luați de valul ereziilor. Satana face ca bisericile și lumea să se găsească într-o armonie coruptă în privința acestui punct.
Noaptea, întunericul și prevestirile sumbre înconjoară lumea creștină. Apostazia față de Legea lui Dumnezeu este dovada acestei nopți adânci, întunecoase și, aparent, de nepătruns. Sunt prețuite sistemele care fac ca adevărul lui Dumnezeu să fie fără efect. Oamenii învață ca doctrină poruncile oamenilor, iar afirmațiile lor sunt privite ca adevăr. Oamenii au primit teorii fabricate de oameni. Prin urmare, Evanghelia a fost pervertită, iar Scriptura, aplicată greșită. La fel ca în zilele lui Hristos, lumina adevărului este ascunsă cât mai departe. Mai degrabă sunt onorate teoriile și presupunerile omenești, decât cuvântul Domului Oștirilor. Cuvântul lui Dumnezeu este denaturat, divizat și distorsionat de critica înaltă. Isus este recunoscut doar ca să fie trădat printr-un sărut. Apostazia există și, până la sfârșit, va cuprinde lumea. Caracterul ei hidos și influența întunecată vor fi văzute în lucrările nebunești ale Babilonului.
Însă, înainte de a-i pedepsi pe oameni pentru răutatea lor, Domnul le trimite o solie de avertizare. Înainte să le aplice judecata Sa, le dă o șansă să se pocăiască. El le amintește de păcatele lumii din timpul lui Noe și de faptul că nu i-a pedepsit pe oameni fără să-i avertizeze. Timp de o sută douăzeci de ani, au fost conștienți de această avertizare, dar nu s-au pocăit....
Destinul veșnic al oamenilor este condiționat de alegerea pe care o vor face: fie vor urma calea lui Dumnezeu, fie propria cale. Iar calea lor poate fi complet greșită. Sunt mai multe căi spre cer? Dacă ar fi așa, oamenii ar putea alege orice cale li se pare lor că li se potrivește. Dar nu există decât o singură cale adevărată. Hristos le-a spus ucenicilor: „Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo. Doamne, I-a zis Toma, nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo? Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. - The Review and Herald, 16 martie 1897
Hristos vede răutatea de azi de pe pământ. El vede că sunt repetate păcatele din zilele lui Noe și ale lui Lot. Ce crime îngrozitoare sunt dezvăluite! Totul pare să fie agitat și stârnit cu putere de dedesubt. Entuziasmul crește mereu. Sărbătorile cumpărăturile și vânzările sunt aduse în biserică.
Străjerii strigă: „Vine dimineața, și este tot noapte”. Noaptea simbolizează răspândirea erorilor, a interpretărilor greșite și a deturnării adevărurilor din Scriptură. Fiecare soi de deziluzie este acum adus în față. Adevărurile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt acoperite de o mulțime de teorii omenești. Erori mortale sunt prezentate ca fiind adevărul în fața căruia toți trebuie să se plece. Simplitatea evlaviei adevărate este îngropată sub tradiție.
Doctrina nemurii naturale a sufletului este una dintre erorile cu care vrăjmașul îl înșală pe om. Această eroare este aproape universală. Cine i-a spus însă omului că nu va muri? Cine i-a spus că Dumnezeu a pregătit o zonă din universul Lui pentru cei nelegiuiți, unde aceștia vor suferi neîncetat pentru veșnicie, fără nici cea mai mică speranță? Șarpele a fost acela. Dumnezeu a spus că păcătoșii vor muri, iar Satana, că nu vor muri. Mulți cred minciunile repetate ale șarpelui ca pe un adevăr autentic. Ei îi repetă cuvintele atunci când afirmă că Dumnezeu a poruncit ca păcatul să fie imortalizat într-un loc de tortură.
Aceasta este una dintre minciunile formulate în sinagoga dușmanului – o băutură otrăvitoare a Babilonului. „Toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!”
O altă doctrină falsă este cea care afirmă că prima zi a săptămânii este Sabatul Domnului. Prin tradițiile moștenite de la Biserica Romano-Catolică, a patra poruncă din Decalog a fost trecută pe linie moartă. Prin acceptarea unui sabat fals, oamenii nu L-au onorat pe Dumnezeu, ci pe uzurpator, care s-a gândit că poate să schimbe vremurile și Legea. Multe erori periculoase au fost prezentate pentru a scăpa de adevăratul Sabat. Oamenii iau partea marelui răzvrătit și, în loc să accepte Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este, limpede și clar, s-au lăsat luați de valul ereziilor. Satana face ca bisericile și lumea să se găsească într-o armonie coruptă în privința acestui punct.
Noaptea, întunericul și prevestirile sumbre înconjoară lumea creștină. Apostazia față de Legea lui Dumnezeu este dovada acestei nopți adânci, întunecoase și, aparent, de nepătruns. Sunt prețuite sistemele care fac ca adevărul lui Dumnezeu să fie fără efect. Oamenii învață ca doctrină poruncile oamenilor, iar afirmațiile lor sunt privite ca adevăr. Oamenii au primit teorii fabricate de oameni. Prin urmare, Evanghelia a fost pervertită, iar Scriptura, aplicată greșită. La fel ca în zilele lui Hristos, lumina adevărului este ascunsă cât mai departe. Mai degrabă sunt onorate teoriile și presupunerile omenești, decât cuvântul Domului Oștirilor. Cuvântul lui Dumnezeu este denaturat, divizat și distorsionat de critica înaltă. Isus este recunoscut doar ca să fie trădat printr-un sărut. Apostazia există și, până la sfârșit, va cuprinde lumea. Caracterul ei hidos și influența întunecată vor fi văzute în lucrările nebunești ale Babilonului.
Însă, înainte de a-i pedepsi pe oameni pentru răutatea lor, Domnul le trimite o solie de avertizare. Înainte să le aplice judecata Sa, le dă o șansă să se pocăiască. El le amintește de păcatele lumii din timpul lui Noe și de faptul că nu i-a pedepsit pe oameni fără să-i avertizeze. Timp de o sută douăzeci de ani, au fost conștienți de această avertizare, dar nu s-au pocăit....
Destinul veșnic al oamenilor este condiționat de alegerea pe care o vor face: fie vor urma calea lui Dumnezeu, fie propria cale. Iar calea lor poate fi complet greșită. Sunt mai multe căi spre cer? Dacă ar fi așa, oamenii ar putea alege orice cale li se pare lor că li se potrivește. Dar nu există decât o singură cale adevărată. Hristos le-a spus ucenicilor: „Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo. Doamne, I-a zis Toma, nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo? Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. - The Review and Herald, 16 martie 1897
1. Ce simbolizează strigarea „Vine dimineața, și este tot noapte”? Cum se întâmplă aceasta chiar acum?
2. Spune care este una dintre erorile cu care vrăjmașul înșală oamenii? Cum se leagă aceasta de doctrina eronată a torturii veșnice?
3. Ce altă doctrină falsă mai există? Care este efectul acesteia asupra poruncii a patra?
4. Ce Îi face acest lucru lui Dumnezeu? Dar uzurpatorului (Satana)?
5. Ce anume cuprinde lumea creștină? Care este dovada acestei nopți?
6. Cum a fost Evanghelia (Vestea bună) pervertită și Scriptura, aplicată greșit?
7. Cât timp vom avea de-a face cu apostazia? Cum va fi văzută aceasta?
8. Care este diferența dintre a urma propria cale și a urma calea lui Dumnezeu?
9. Ce semnificație are faptul că există o singură cale către cer?
Prin ape năvalnice
Elsa, o studentă misionară de la colegiul Mountain View din Filipine, slujea la școala misiunii din Dapiloan. Într-o zi, când se întorceau la sediu după ce participaseră la o întâlnire, s-a bucurat împreună cu colega ei de experiența protecției speciale a lui Dumnezeu. Iată mai jos relatarea Elsei.
Înainte să o luăm la pas înapoi spre Dapilon, ne-am rugat: „Doamne, Te rugăm să fii cu noi astăzi pe drum spre casa noastră de la școala din sat. Trimite îngerii Tăi să ne păzească.”
Ziua a fost una însorită și călduroasă – perfectă pentru drumeție. Apa limpede a râului strălucea în lumina soarelui. Am înotat în apa adâncă până la genunchi și, pe alocuri, până la talie. Era atât de bine și ne ispitea să ne stropim și să alungăm căldura. Dar era deja ora trei după-amiaza și trebuia să ne grăbim să ajungem la școală înainte de lăsarea întunericului. Atunci, pe cer au început să se adune nori întunecoși. „Oh, nu, trebuie să ne grăbim!”, a spus colega mea. „Da, așa e”, am fost de acord.
Așa că ne-am grăbit. Am înotat și am traversat râul pășind pe pietrele mari. Atunci a început să plouă. Ce mult îmi doream să fie cu noi colegii, ca să ne ajute cu lucrurile pe care le aveam! Auziserăm de la amicii din sat că râul devine periculos când se umflă. Inima mi-a fost cuprinsă de amintirea acelei avertizări.
Pe mal, mi-am invitat colega să ne rugăm. „Doamne, Te rugăm să fii cu noi în timp ce traversăm din nou acest râu. Te rugăm să ne salvezi din orice pericol. Ajută-ne să ajungem acasă, în satul nostru, în seara asta”. Nivelul apei începuse să crească. Se întuneca și am întâmpinat greutăți în traversarea apei, care ajungea acum la talie. Am continuat să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute.
În cele din urmă, am ajuns la ultimul punct de traversare, înainte să urcăm versantul muntelui și să ajungem la școala noastră. În locul acela, de obicei, apa ajunge doar până la talie. Acum, însă, dădea pe afară. Auzeam torenții. Întunericul tot mai de nepătruns făcea ca traversarea să fie și mai dificilă. Tremuram cu totul în ploaie, încât până și genunchii mi se loveau unul de altul. Mi-am odihnit picioarele pe o stâncă mare. Încă un pas, și curentul furios și sălbatic m-ar fi luat pe sus. Trebuia să traversăm, căci nu se găsea niciun loc în jur unde să fi putut înnopta. „Doamne”, ne-am rugat din nou, „dă-ne doar putere cât să traversăm și de această ultimă dată”.
Mi-am apucat colega de mână și am înaintat, continuând să ne rugăm ca Dumnezeu să facă un miracol; și l-a făcut. Am înaintat pe o stâncă mare, prin apele care ajungeau până la genunchi, ajungând în siguranță pe malul celălalt. „Oh, Doamne”, ne-am rugat, „Îți mulțumim că ne-ai ajutat să trecem prin ape”. Ce căuta acolo, oare, stânca aceea mare pe care am mers ca să traversăm râul?
„Oh, Doamne, Stânca și Salvarea noastră”, ne-am rugat din nou, „Îți mulțumim că ne-ai ajutat să traversăm apa mergând pe stâncă”. Ne-am cules lucrurile și ne-am grăbit să urcăm pe versantul alunecos. Atunci, am auzit un zgomot ca un huruit care venea din direcția râului. Când ne-am întors privirile să vedem despre ce era vorba, a fulgerat și am văzut bușteni mari rostogolindu- se în locul unde tocmai ne aflaserăm. Am oftat la vederea buștenilor ucigași. I-am mulțumit din nou și din nou Domnului pentru că ne-a ajutat.
Am ajuns la Dapilon cam pe la nouă seara. Nevrând să deranjăm satul adormit, ne-am dus direct la cabana noastră, am sorbit puțină supă fierbinte și apoi ne-am culcat. Cam pe la trei dimineața, a sunat clopotul care ne aduna pe toți pentru închinare la biserica din sat. Eram atât de obosite! În acel moment, gândul de a cânta părea de neîndurat, dar atunci când pe umerii tăi stă responsabilitatea de lider, vei fi mereu prezent la închinare. Așa că ne-am ridicat în liniște și am pășit în vârful picioarelor în biserică, în întuneric.
După ce și-a încheiat discursul, vorbitorul i-a chemat pe toți să se roage pentru profesoarele lor. Poate că sunt blocate pe undeva de inundații, a spus. Am ascultat în liniște cum se rugau ca Dumnezeu să-i ajute să ajungă în siguranță acasă, în satul lor. La sfârșitul rugăciunii, am exclamat un „Amin” răsunător. Imaginați- vă surpriza și bucuria lor descoperind că Dumnezeu ne adusese acasă în siguranță. În fiecare an, Gospel Outreach sponsorizează mai mulți studenți misionari, așa cum este Elsa.
Elsa, o studentă misionară de la colegiul Mountain View din Filipine, slujea la școala misiunii din Dapiloan. Într-o zi, când se întorceau la sediu după ce participaseră la o întâlnire, s-a bucurat împreună cu colega ei de experiența protecției speciale a lui Dumnezeu. Iată mai jos relatarea Elsei.
Înainte să o luăm la pas înapoi spre Dapilon, ne-am rugat: „Doamne, Te rugăm să fii cu noi astăzi pe drum spre casa noastră de la școala din sat. Trimite îngerii Tăi să ne păzească.”
Ziua a fost una însorită și călduroasă – perfectă pentru drumeție. Apa limpede a râului strălucea în lumina soarelui. Am înotat în apa adâncă până la genunchi și, pe alocuri, până la talie. Era atât de bine și ne ispitea să ne stropim și să alungăm căldura. Dar era deja ora trei după-amiaza și trebuia să ne grăbim să ajungem la școală înainte de lăsarea întunericului. Atunci, pe cer au început să se adune nori întunecoși. „Oh, nu, trebuie să ne grăbim!”, a spus colega mea. „Da, așa e”, am fost de acord.
Așa că ne-am grăbit. Am înotat și am traversat râul pășind pe pietrele mari. Atunci a început să plouă. Ce mult îmi doream să fie cu noi colegii, ca să ne ajute cu lucrurile pe care le aveam! Auziserăm de la amicii din sat că râul devine periculos când se umflă. Inima mi-a fost cuprinsă de amintirea acelei avertizări.
Pe mal, mi-am invitat colega să ne rugăm. „Doamne, Te rugăm să fii cu noi în timp ce traversăm din nou acest râu. Te rugăm să ne salvezi din orice pericol. Ajută-ne să ajungem acasă, în satul nostru, în seara asta”. Nivelul apei începuse să crească. Se întuneca și am întâmpinat greutăți în traversarea apei, care ajungea acum la talie. Am continuat să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute.
În cele din urmă, am ajuns la ultimul punct de traversare, înainte să urcăm versantul muntelui și să ajungem la școala noastră. În locul acela, de obicei, apa ajunge doar până la talie. Acum, însă, dădea pe afară. Auzeam torenții. Întunericul tot mai de nepătruns făcea ca traversarea să fie și mai dificilă. Tremuram cu totul în ploaie, încât până și genunchii mi se loveau unul de altul. Mi-am odihnit picioarele pe o stâncă mare. Încă un pas, și curentul furios și sălbatic m-ar fi luat pe sus. Trebuia să traversăm, căci nu se găsea niciun loc în jur unde să fi putut înnopta. „Doamne”, ne-am rugat din nou, „dă-ne doar putere cât să traversăm și de această ultimă dată”.
Mi-am apucat colega de mână și am înaintat, continuând să ne rugăm ca Dumnezeu să facă un miracol; și l-a făcut. Am înaintat pe o stâncă mare, prin apele care ajungeau până la genunchi, ajungând în siguranță pe malul celălalt. „Oh, Doamne”, ne-am rugat, „Îți mulțumim că ne-ai ajutat să trecem prin ape”. Ce căuta acolo, oare, stânca aceea mare pe care am mers ca să traversăm râul?
„Oh, Doamne, Stânca și Salvarea noastră”, ne-am rugat din nou, „Îți mulțumim că ne-ai ajutat să traversăm apa mergând pe stâncă”. Ne-am cules lucrurile și ne-am grăbit să urcăm pe versantul alunecos. Atunci, am auzit un zgomot ca un huruit care venea din direcția râului. Când ne-am întors privirile să vedem despre ce era vorba, a fulgerat și am văzut bușteni mari rostogolindu- se în locul unde tocmai ne aflaserăm. Am oftat la vederea buștenilor ucigași. I-am mulțumit din nou și din nou Domnului pentru că ne-a ajutat.
Am ajuns la Dapilon cam pe la nouă seara. Nevrând să deranjăm satul adormit, ne-am dus direct la cabana noastră, am sorbit puțină supă fierbinte și apoi ne-am culcat. Cam pe la trei dimineața, a sunat clopotul care ne aduna pe toți pentru închinare la biserica din sat. Eram atât de obosite! În acel moment, gândul de a cânta părea de neîndurat, dar atunci când pe umerii tăi stă responsabilitatea de lider, vei fi mereu prezent la închinare. Așa că ne-am ridicat în liniște și am pășit în vârful picioarelor în biserică, în întuneric.
După ce și-a încheiat discursul, vorbitorul i-a chemat pe toți să se roage pentru profesoarele lor. Poate că sunt blocate pe undeva de inundații, a spus. Am ascultat în liniște cum se rugau ca Dumnezeu să-i ajute să ajungă în siguranță acasă, în satul lor. La sfârșitul rugăciunii, am exclamat un „Amin” răsunător. Imaginați- vă surpriza și bucuria lor descoperind că Dumnezeu ne adusese acasă în siguranță. În fiecare an, Gospel Outreach sponsorizează mai mulți studenți misionari, așa cum este Elsa.
Studiul 12, 15-21 iunie
