Cum să fii un bun prieten - Partea 2

În lecțiile anterioare, am luat în considerare câteva puncte importante despre ce înseamnă prietenia. Prietenii apropiați împărtășesc atitudini, valori și preocupări similare. Comunicarea și timpul petrecut împreună aprofundează prietenia atunci când există încredere, respect, loialitate, cinste și sprijin pentru celălalt.

Dar nicio prietenie nu este atât de importantă și de profundă ca prietenia cu Dumnezeu. Da, Dumnezeu are prieteni. Dumnezeu ne-a făcut ca să fim prietenii Lui. Despre Avraam stă scris că „a fost numit prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23). Biblia ne spune cum ne putem regăsi pe lista prieteniei lui Dumnezeu. „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu deoarece a înfăptuit ce spunea Cuvântul lui Dumnezeu și a ascultat de poruncile lui Dumnezeu.

Satana încearcă să portretizeze ascultarea de Dumnezeu ca fiind calea spre o sclavie servilă, dar Isus arată că, de fapt, este calea liberă spre prietenia cu Dumnezeu. Este important și contextul declarației lui Isus. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:13-15).

Isus le-a reamintit ucenicilor Săi că El este Domnul tuturor, deși, mai devreme în seara aceea, El le spălase picioarele. Îngerii din cer Îl slujesc cu bucurie. De asemenea, ucenicii au răspuns chemării Lui și L-au urmat. Însă Isus nu caută niște roboți, care se supun mecanic și fără să gândească. El caută oameni care să Îl asculte cu înțelegere și cu dragoste.

Avraam a avut un slujitor care îi era prieten. El era atât de apropiat de Eliezer, încât i-a încredințat misiunea de a-i alege o soție fiului său, Isaac! (Vezi Geneza 24). Prietenia lui Avraam cu Eliezer ne ajută să vedem un aspect important a ceea ce înseamnă să fii prieten cu Dumnezeu, precum și să înțelegem cum putem fi apropiați de cineva și totuși să privim acea persoană ca pe o autoritate.

Isus nu le-a dat doar porunci ucenicilor Săi, ci le-a împărtășit și planurile și obiectivele Sale. La fel a făcut și cu Avraam. El i-a spus: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” (Geneza 18:17). Din conversația dintre Avraam și Isus despre distrugerea Sodomei reiese că amândoi aveau aceeași dragoste pentru viețile oamenilor. Nici nu-i de mirare că erau prieteni!

La fel ca într-o căsătorie, prietenia cu Dumnezeu este o relație exclusivă. Nu putem fi prieteni cu Dumnezeu în timp ce suntem prieteni cu lumea. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). (Vezi, de asemenea, Iacov 4:4; 2 Corinteni 6:14-18.) 

Vrei să fii prietenul și slujitorul lui Dumnezeu? Caută, atunci, să-L cunoști, studiind cu grijă sfaturile inspirate pe care ni le-a dat. Lasă-ți inima cucerită de caracterul Său atrăgător! Familiarizează-te profund cu planurile și cu scopurile Sale și lucrează împreună cu El pentru a îndeplini aceste obiective. Vei deveni cel mai special slujitor – un slujitor care este și prieten. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Cuvântul dragoste/iubire este adesea folosit greșit. Putem cu adevărat să „iubim” o rochie nouă sau o mâncare specială? Romanele și filmele de dragoste confundă iubirea cu pasiunea orbitoare. Dar pasiunea este temporară, se bazează pe sentimente, pe încăpățânare și pe egoism. Cât de diferită este aceasta de adevărata dragoste despre care ne învață Biblia!

Oamenii cu dragoste adevărată vor fi buni până și față de cei care îi fac să sufere. Dragostea adevărată este îndelung răbdătoare. (Vezi 1 Corinteni 13:4, 7.) „Este un principiu înalt și sfânt, cu totul deosebit în caracter de acea iubire care se naște din impuls, dar care moare de îndată ce este greu încercată” (Patriarhi și profeți, p. 165). Isus a dat dovadă continuu de această dragoste autentică, gata de sacrificiu. El S-a atins de bolnavi, i-a alinat pe cei triști, le-a spus vorbe blânde celor descurajați și le-a dat celor înfometați din mâncarea Lui, chiar și când aceasta înseamnă că El o să rămână înfometat.

Pentru a exista, dragostea are nevoie de un singur lucru. „Dragostea nu poate dăinui mult fără a fi exprimată liber” (Divina vindecare, p. 212). Unii, deoarece consideră că exprimarea iubirii este o dovadă de slăbiciune, nu le spun soțiilor/soților sau familiei că îi iubesc. În loc să-și atragă membrii familiei, „aceștia păstrează o rezervă care îi respinge pe ceilalți” (Idem. p. 212). Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne spune deschis că ne iubește. „Vă iubesc”, zice Domnul (Maleahi 1:2). Dragostea Sa nu este o vorbă spusă în vânt, căci El întărește cuvintele cu fapte. „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iar Isus a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).

Despre această demonstrație uimitoare a iubirii lui Dumnezeu, Ioan a scris: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Ne iubește Dumnezeu pentru că suntem atât de atrăgători, ori poate beneficiază cumva Dumnezeu de pe urma noastră? Nu. Dumnezeu ne-a dăruit dragostea Sa deoarece aveam nevoie de ea. 

Oamenii din jurul nostru au mari nevoi, iar noi vrem să le fim niște prieteni asemănători lui Hristos. Este posibil ca o persoană din casa ta, de la școală sau de la biserică să fie înfometată după dragostea adevărată. Vei întâlni străini cu aceeași nevoie. Când inima ta este plină cu dragostea lui Dumnezeu, îi poți ajuta pe acești oameni. Fii prietenul de care au nevoie! „Căutați ca în fiecare ocazie să contribuiți la fericirea celor din jurul vostru, împărtășind cu ei afecțiunea voastră. Cuvintele de bunătate, privirile de simpatie, exprimarea aprecierilor vor fi pentru mulți care au lupte de dus și sunt singuri ca o cană de apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de voioșie, un act de bunătate pot avea darul de a ușura greutățile care atârnă greu pe umerii slăbiți” (The Youth’s Instructor, 9 aprilie 1903). 

Aceste sugestii sunt ușor de implementat și nu costă nimic; nu este greu să găsești oameni care au nevoie de aceste lucruri; iar acestea pot face mult bine. Este în școală la tine vreun elev care are nevoie de acte de bunătate și de cuvinte voioase? Ai vreun profesor descurajat? Poți face ceva acasă la tine ca să îți arăți aprecierea pentru frați, surori sau părinți? Cu aceasta putem începe chiar de azi! (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

În loc să arătăm interes doar pentru câțiva prieteni, vrem dragostea lui Isus, care ne dă un interes lipsit de egoism față de toată lumea. Aceasta ne face calzi și înțelegători, iar astfel, de fapt, dragostea noastră pentru oameni crește. Bineînțeles, atunci când înăbușim exprimarea iubirii și a aprecierii, dragostea noastră pentru ceilalți scade.

Nu-i de mirare că trebuie să încurajăm exprimarea iubirii față de Dumnezeu și a unuia față de celălalt. „Motivul pentru care în lume sunt așa de mulți bărbați și femei cu inima împietrită este că adevărata afecțiune a fost privită ca slăbiciune și a fost descurajată și reprimată” (Viața lui Iisus, p. 516).

Pentru a fi buni prieteni, trebuie să exprimăm dragostea prin cuvinte, priviri și acțiuni blânde. Se aplică același principiu în prietenia noastră cu Dumnezeu? Să privim la abundența cu care Și-a exprimat Dumnezeu iubirea față de noi! Nu ar aprecia El expresia iubirii noastre, în schimb? Cu siguranță! Tu Îi spui lui Dumnezeu cât de mult Îl iubești?

În timp ce Isus era în lume, despărțit de prietenii Săi cerești, S-a simțit foarte singur și neapreciat. Cei mai mulți oameni au refuzat darul prețios al mântuirii pe care El l-a oferit. Nici măcar cei care Îl iubeau cu adevărat, precum cei unsprezece ucenici, nu și-au exprimat recunoștința cum ar fi putut să o facă. Ei au eșuat să facă multe lucruri care L-ar fi bucurat. Maria, însă, care I-a uns picioarele lui Isus cu un parfum scump și și-a exprimat liber afecțiunea profundă și pură pentru El, a slujit inimii Lui într-un fel cum nu a mai făcut-o nimeni altcineva.

„Lucrarea Mariei era tocmai învățătura de care aveau nevoie ucenicii pentru a înțelege că exprimarea iubirii lor față de El I-ar fi plăcut lui Hristos.... Dar sunt puțini cei care apreciază ce înseamnă Hristos pentru ei. Dacă ar aprecia, s-ar da pe față iubirea cea mare a Mariei... Nimic nu ar fi socotit ca fiind prea prețios spre a fi dat pentru Hristos, nicio lepădare de sine, niciun sacrificiu de sine nu ar fi prea mare pentru a fi suportat pentru Numele Lui” (Idem., p. 565).

Expresia iubirii noastre față de Dumnezeu va include mai mult decât să declarăm că-L iubim. Noi ne arătăm dragostea ascultând de legea Sa. El a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Apostolul Ioan spune: „Să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3:18). De asemenea, ne arătăm dragostea față de Dumnezeu împrietenindu-ne cu oamenii și ajutându-i pe cei pe care El a venit să-i salveze. (Vezi Matei 25:40.)

Una dintre cele mai bune metode de a ne arăta dragostea pentru Dumnezeu este să stăm neclintiți de partea dreptății. Făcând astfel, ne influențăm prietenii să-I rămână loiali lui Hristos. Asta a făcut și Daniel pentru prietenii lui. „Daniel... a exercitat o puternică influență asupra celorlalți trei, care îl priveau ca pe un lider. Dacă el ar fi eșuat în a rămâne neclintit de partea dreptății, dacă ar fi dovedit îngăduință de sine, prietenii lui ar fi eșuat și ei” (Manuscript Releases, vol. 4, p. 129).

Prietenii sunt importanți, dar cea mai apropiată prietenie omenească nu poate suplini complet nevoile inimii umane. Prietenii ne vor dezamăgi, dar Dumnezeu nu ne va dezamăgi niciodată. „Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme și nu încetează să aducă rod” (Ieremia 17:7,8). 

A ne încrede astfel în Domnul și a-i încuraja și pe alții să se încreadă în El exemplifică, în mare măsură, conceptul de a fi buni prieteni atât cu oamenii, cât și cu singurul Prieten Adevărat pe care L-a cunoscut lumea vreodată. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Începe călătoria în vest

În Sabatul următor întâlnirii din Vergennes, fratele Cornell și cu mine ne-am întâlnit cu un mic grup la Grand Rapids. Ni s-a spus că un vapor cu aburi traversa lacul Michigan de la gura fluviului Grand River la Milwaukee, Wisconsin, așa că am planificat să traversăm, luând calul și trăsura noastră, și să lucrăm printre frații împrăștiați din Vest. 

Luni am pornit spre gura de vărsare a fluviului Grand River în lacul Michigan. Gândindu-ne să parcurgem distanța în jumătate de zi, nu am luat multă mâncare, dar, spre disperarea noastră, drumul a fost lung de patruzeci de mile. După ce am mâncat un prânz sărăcăcios, foamea ne-a ajuns din urmă pe la ora două. În timp ce treceam printr-o pădurice de pini, am ajuns la o zonă de jumătate de acru acoperită din plin cu plante care rămân verzi și iarna. Ce priveliște erau aceste fructe de pădure pe care le puteam culege cu pumnul! Această descoperire ne-a suplinit cu bine lipsa hranei. 

Spre seară, ne-am oprit la un hotel de pe malul lacului și am aflat că vaporul nu mergea la Milwaukee, ci la Chicago. Am făcut călătoria în aproximativ douăzeci de ore, ajungând miercuri pe malul vestic al râului Chicago, unde te afundai în noroi cu tot piciorul. Sărmanul nostru cal a fost speriat tot drumul cât am traversat, din cauza zgomotului aburului și al mașinăriilor. Cât timp ne-am aflat pe vapor, nu a mâncat și nici nu a băut nimic. După ce ne-a tras pe noi și trăsura o jumătate de milă prin noroi, a reușit să se odihnească pe un teren mai înalt, unde s-a hrănit cu iarbă de pe câmp. În acest timp, ne-am replanificat călătoria. 

Cel mai apropiat punct de întâlnire cu oricare dintre oamenii noștri era Alden, la două zile de mers de Chicago. Vineri, în ziua în care urma să ajungem la fratele Chapmans în Alden, când ne-am întors să hrănim calul, am văzut întinzându-se în fața noastră o mulțime de căpșuni mari, coapte, sălbatice. Ne-am umplut găleata de apă de 12 litri cu fructe de pădure, apoi le-am tras de tulpini, legându-le în grupuri mari. Timp de trei zile cât am stat la familia Chapmans, acestea au fost o delectare pentru noi și pentru ei. 

Fratele Cornell și cu mine aveam numele persoanelor din Wisconsin care țineau Sabatul și citeau Review, iar scopul nostru era să ajungem la toate. În Sabatul următor, i-am vizitat pe fratele și pe sora Brown în Beloit, iar în celălalt Sabat ne-am întâlnit cu câțiva credincioși din Madison, acasă la fratele Turner. Deși numărul era mic, am organizat întâlniri și am petrecut un timp interesant. Toate materialele de lectură pe care le-am avut pentru oamenii noștri atunci au fost revista bilunară Review, de opt pagini, revista lunară Youth Instructor, câteva broșuri și Experiențe și viziuni ale sorei White. 

După vizite făcute la alți credincioși izolați, am venit la Koshkonong, unde se găsea un grup de douăzeci de persoane, cel mai mare număr adunat la un loc din acel stat. Aveam numele celui mai cunoscut dintre ei, și, pe măsură ce ne apropiam de așezare, am întrebat de el. În cele din urmă, am văzut un bărbat, într-un lan de porumb de lângă drum. „Îi voi pune acelui om întrebarea adresată în Apocrifa Vechiului Testament”, a spus fratele Cornell. Mai întâi, a întrebat de casa lui Milton Southwick. „Locuiește în cea de-a doua casă de aici”, i-a răspuns omul. „A fost pe aici cineva care să predice neprihănirea care face pe un om drept?”, l-a întrebat după aceea fratele Cornell. 

„Da!”, a răspuns bărbatul. „Suntem câțiva aici care încercăm să păzim toate poruncile lui Dumnezeu. Nu sunteți voi frații din est despre care am citit în Review că vor veni în Wisconsin?” Bărbatul era fratele Phelps, conducătorul grupului lor. Aici am petrecut câteva zile, vorbindu-le și vecinilor care s-au alăturat. Aflând că vom trece înapoi pe acolo în drumul nostru spre Illinois, au promis că vor pregăti o dumbravă pentru o întâlnire. 

Lumina Vieții

Nu putem avea o viață spirituală decât dacă ne așezăm sub razele Soarelui neprihăniri. Dacă punem o plantă cu flori într-o cameră întunecată, în curând se va ofili și va muri; la fel, putem avea o viață spirituală și totuși o putem pierde locuind într-o atmosferă de îndoială și de întuneric. 

Isus a spus: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum ramura (mlădița) nu poate da rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți ramurile (mlădițele); cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multe roade, căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. În El era viața; iar viața era lumina oamenilor. Lumina strălucește în întuneric; și întunericul n-a biruit-o... El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. El a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să devină fii ai lui Dumnezeu.” 

În loc să-L primească cu bucurie pe Hristos, Lumina lumii, oamenii L-au respins și nu au devenit martori ai Luminii. Noi, însă, suntem chemați, la fel ca Ioan, nu să luăm locul lui Hristos, ci să mărturisim despre Lumină, să direcționăm mintea celorlalți către El, spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Nimeni care mărturisește pe Hristos să nu se înalțe și să caute să atragă atenția oamenilor către el însuși; ci să se străduiască să-L înalțe pe Isus, până când simpatiile și afecțiunile sunt atrase către Mântuitorul lumii. 

Ar trebui să avem dragostea lui Hristos în inimă într-o asemenea măsură, încât interesul nostru pentru ceilalți să fie imparțial și sincer. Calitățile noastre trebuie să slujească multora și să nu fie concentrate pur și simplu pe câțiva care ne flatează prin destăinuiri speciale. Tendința unor astfel de prietenii este să ne conducă să-i neglijăm pe cei care au nevoie de iubire mai mult decât cei cărora le acordăm atenția noastră. Nu ar trebui să ne restrângem cercul de prieteni la câțiva favoriți pentru că aceștia ne răsfață și ne flatează prin afecțiunea mărturisită. O atenție părtinitoare atât de des acordată și primită nu lucrează pentru binele cel mai înalt al acelora care-I slujesc lui Dumnezeu. 

Unul se bazează pe celălalt pentru putere, iar lauda, flatarea și afecțiunea pe care le primește cineva de la o altă persoană ocupă locul care ar trebui să fie umplut de harul lui Dumnezeu și, astfel, prietenii noștri ne abat afecțiunea de la Hristos. Depinzând în acest mod intim de prietenii omenești, învățați să vă sprijiniți de trestii rupte, iar Hristos, Prietenul adevărat, este uitat. Cel care este lumina noastră, neprihănirea noastră, înțelepciunea noastră, sfințirea noastră și răscumpărarea noastră nu mai este privit ca necesitatea absolută a vieții noastre. Confidenții omenești, prietenii omenești absorb iubirea și încrederea care ar trebui să Îi fie date numai lui Dumnezeu. 

Moise „a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” și tocmai aceasta i-a dat o putere pe care nicio sursă umană nu i-o putea furniza. „Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire”. 

Fie ca fiecare dintre tinerii noștri ucenici ai lui Hristos să aibă o dragoste altruistă pentru toți ceilalți ucenici ai lui Hristos și să se ferească de a se lăsa corupți prin filozofie deșartă și prin înșelăciune. Fie ca ei să dezaprobe lauda și lingușirea și să nu le încurajeze. Fie ca ei să caute cu stăruință înțelepciunea care vine de sus; pentru că această înțelepciune este „întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune, fără părtinire și fără ipocrizie. Și roada dreptății este semănată în pace pentru cei ce fac pace”.

În loc să căutați să deveniți voi înșivă favoriți sau să flatați pe cineva care poate fi privit într-un mod foarte apreciativ, vedeți dacă nu există vreun copil sărac și defavorizat, pentru care nu sunt manifestate amabilități speciale, și faceți din acesta obiectul atenției voastre neegoiste. Acei care sunt deosebit de atrăgători nu vor avea nicio pierdere în ce privește prietenii, pe când printre cei care sunt mai puțin plăcuți în aparență, care sunt timizi și cărora le este greu să-și fac prieteni, sunt mulți cu trăsături de caracter alese; și aceștia sunt cumpărați cu sângele lui Hristos. 

Căutați lumina vieții cu credincioșie, studiați Cuvântul lui Dumnezeu și umpleți-vă tezaurul cu cunoștințe pe care le puteți împărtăși altora. Cuvintele pline de har ale lui Dumnezeu sunt bogate în mângâiere și în bucurie și, fiind copii și tineri, trebuie să studiați pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu. Atât bătrânii, cât și tinerii sunt constructori pentru acum și pentru eternitate, iar prin credința în Hristos putem să aducem lemn solid la construirea caracterului nostru. Dumnezeu ne va face potriviți, prin Duhul Său cel Sfânt, pentru lucrarea de a le împărtăși altora marile adevăruri cu care El ne-a luminat. — The Youth’s Instructor, 25 mai 1893

Devenind un copil al lui Dumnezeu

Abhinit Singh, un tânăr originar din estul Nepalului, este fiul cel mare al unei familii hinduse ortodoxe foarte stricte. Locuiește cu un unchi în Kathmandu. El a venit în fiecare Sabat pentru serviciul Școlii de Sabat pentru copii, unde a învățat multe cântece și povestiri despre Isus. Doamna Sita Pradhan, lucrătoare a Evangheliei, l-a încurajat și i-a spus despre dragostea lui Isus. Iată mărturia pe care a împărtășit-o înainte de botezul său:

„Numele meu este Abhinit Singh. Am absolvit liceul. În prezent, îmi scriu lucrarea pentru comisia de examinare. Am ajuns să aflu despre creștini și despre Isus la Academia Sfântul Devi, unde prietenii mei m-au invitat să vin la biserică în fiecare sâmbătă. Sunt un băiat în vârstă de 17 ani și înțeleg care este adevărata religie. Am învățat atât de multe lucruri despre Biblie și sunt recunoscător pentru directorul și pentru directoarea noastră, pentru că mi-au arătat calea cea bună. Dacă nu aș fi studiat la Academia Sfântul Devi, nu aș fi aflat despre creștinism.

Principala mea sursă de inspirație este doamna Sita Pradhan, care locuiește lângă casa unchiului meu. Eu sunt fiul unei familii hinduse, iar în locul nostru de baștină și în întreaga noastră localitate nu există creștini. Poate că eu sunt primul din familia noastră și din locul acesta care devin creștin.

Înainte de botez, nu am cerut și nici nu am obținut permisiunea părinților mei. Dacă aș fi făcut asta, ei nu mi-ar fi permis niciodată să mă botez și să-mi schimb religia tradițională. Când vor afla, vor fi furioși și se vor enerva din cauza deciziei mele. Nu știu care va fi starea mea după ce voi primi botezul. Nu-mi pasă și nu îmi fac griji pentru mine; știu că este un Dumnezeu puternic cu mine. El îmi va deschide drumul.

Astăzi, îi văd pe cei mai mulți dintre prietenii mei care merg să primească botezul că își aduc cu ei părinți și rude, dar pe mine nu a venit nimeni să mă vadă. Sunt puțin trist pentru că sunt singur. Dar știu că Dumnezeul meu este cu mine. Nu știu care va fi viitorul meu. După asta, poate că voi fi un proscris și voi fi excomunicat dintre membrii familiei și ai comunității, dar nu îmi va fi frică. Voi lăsa totul în mâna lui Dumnezeu și de astăzi voi fi fiul Său. Vă rog, rugați-vă pentru mine”.

Vă rugăm să îl amintiți pe Abhinit Singh în rugăciunile voastre. Marea lui dorință este să le spună altora despre Isus și să aducă multe suflete la Dumnezeu. Vrea să devină pastor. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe acest tânăr și să-i deschidă calea de a se pregăti ca un slujitor credincios al Său.