Poveștile de dragoste din Biblie

Chiar dacă autorii și regizorii unor filme de succes nu și-au dat seama de asta cu ani în urmă, ei au folosit formule exacte care acum sunt bine cunoscute. Îndată ce înțelegi formulele care stimulează anumite emoții și centrii plăcerii din creier, recunoști faptul că filmele și romanele sunt toate foarte predictibile și fără o profunzime reală față de divertisment. Folosind aceste rețete, poți prezice chiar ce filme vor avea succes.

Poveștile din Biblie, totuși, nu se încadrează în asemenea formule simpliste. Asemenea artei photoshop-ului cu un infinit de straturi, istoriile din Biblie au un strat peste altul care diferă pentru fiecare privitor și care sunt întotdeauna proaspete și noi. În Noul Testament este inclusă povestea de dragoste dintre Iosif și Maria. Cu toate că această poveste de dragoste nu urmează formula unui roman sau a unui film, Noul Testament este, de departe, o carte foarte bine vândută! Și în Vechiul Testament există povești de dragoste. Toate sunt demne de atenția noastră. Poveștile de dragoste din Biblie sunt cu mult diferite de portretizarea superficială a iubirii pe care o face Hollywood-ul și au o valoare durabilă care se adresează fiecărei situații, fiecărei generații, pe orice limbă.

Perioada de curtenie a lui Adam sugerează că există ceva inerent valoros în a aștepta găsirea unei soții. Dumnezeu ar fi putut să o facă pe Eva în același timp când l-a făcut pe Adam – așa cum a făcut în cazul animalelor. Adam, însă, a trebuit să aștepte înainte ca Dumnezeu să-i ofere o soție. Înainte ca Adam să se căsătorească, Dumnezeu i-a dat un cămin, într-o grădină, și o slujbă, pentru a avea ce să-i ofere soției. Cum Adam urma să fie capul familiei, lui i-au fost date și regulile din Eden. După pregătirea aceasta, a fost gata să fie soț.

Eva a fost, cu adevărat, făcută pentru Adam. Adam a trebuit să renunțe la ceva foarte apropiat de inima lui pentru a avea o soție. (Vezi Geneza 2:21.) Ei au avut o perioadă de curtenie ca o tornadă. Dumnezeu i-a prezentat-o pe Eva lui Adam și a oficiat ceremonia nunții, iar Adam a trebuit să răspundă la câteva întrebări foarte importante: „Este acum momentul potrivit?”; „Este ea aleasa mea?”; „Dumnezeu va aproba unirea aceasta?” (Vezi Geneza 2:22; Matei 19:4,5.)

„Și omul a zis: ‘Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om’ ” (Geneza 2:23). Cu toate că lumea este mult diferită azi decât cum era Edenul perfect, principiile curtenie au rămas aceleași. Dumnezeu este Acela care vede și care Se îngrijește de nevoile noastre. „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Eclesiastul 3:1). Există un timp pentru pregătire. Există și un timp potrivit pentru a simți nevoia. Dumnezeu face în așa fel încât îi unește pe oamenii potriviți. 

Chiar dacă Dumnezeu lucrează pentru a uni în căsătorii fericite bărbați și femei care se potrivesc bine, Satana încearcă să unească oameni care nu se potrivesc deloc bine. „El face tot ce îi stă în putință pentru a-i influența pe aceia care sunt întru totul nepotriviți, în așa fel încât să-i facă să-și unească interesele. El jubilează în această lucrare, deoarece prin ea poate produce mai multă nenorocire și disperare în familia omenească decât prin exercitarea aptitudinilor lui în oricare altă direcție” (Scrisori către tinerii îndrăgostiți, p. 29). 

Din nefericire, unii tineri se grăbesc cu nerăbdare să se căsătorească înainte să fie pregătiți emoțional, profesional sau financiar. În Spiritul Profetic, găsim chiar statistici revelatoare: „Nu există nici măcar o căsătorie din o sută care să fie fericită, să poarte aprobarea lui Dumnezeu și să-i așeze pe cei doi într-o stare mai bună pentru a-I aduce slavă. Consecințele rele ale căsătoriilor nefericite sunt numeroase. Multe căsătorii sunt încheiate din impuls. Rareori se ia în considerare o analiză corectă a situației, iar consultarea celor cu experiență este considerată de modă veche” (Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 504). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Cu ceva timp în urmă, un bărbat cu o avere netă mai mare de un milion de dolari s-a gândit că poate să-și găsească cea mai bună soție prin publicitate. O rețea de televiziune a acceptat provocarea și a produs un spectacol care a făcut destul de multă senzație în momentul acela. Se numea „Cine vrea să se mărite cu un multimilionar”?

Au fost femei care au aplicat și au fost intervievate. Acest bărbat singur și familia lui au evaluat CV-urile primite și le-au luat interviuri candidatelor despre care au crezut că ar putea fi cele mai bune soții. La sfârșitul acestei etape, bărbatul a selectat-o pe una dintre candidate și s-a căsătorit cu ea. Numai că metoda folosită a dus la luarea în râs a bărbatului de către mass-media, situație care a luat proporții când căsătoria a durat doar un weekend.

Acest domn s-ar fi putut salva de ridicol și de rușine, dacă ar fi luat în seamă îndrumarea lui Solomon, care spune că dragostea nu poate fi cumpărată cu bogății. „De ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț” (Cântarea cântărilor 8:7). Cum căsătoria are un asemenea impact asupra indivizilor, familiilor, comunităților umane, bisericii și națiunilor, ea nu este ignorată în Biblie. În Scriptură ne este oferit fiecare principiu necesar pentru a ne maximiza fericirea în căsătorie, iar de-a lungul paginilor ei se găsesc învățături care sunt importante de urmat, în mod special în perioada curteniei.

Cel mai lung capitol din cartea Genezei – și al cincilea ca lungime din Biblie – este relatarea poveștii de dragoste dintre Isaac și Rebeca. Printr-un studiu atent al acestui raport, pot fi extrase multe lecții importante. Isaac, fiind în vârstă de patruzeci de ani, nu era un adolescent imatur. Avea succes în afacerile lui și învățase cum să fie un soț iubitor în anii în care fusese un fiu iubitor. Implicarea lui Eliezer dezvăluie rolul pe care ar putea să-l joace părinții și prietenii evlavioși, prin prezentarea unor tineri de calitate și reunirea lor.

Acest capitol subliniază, de asemenea, importanța rugăciunii și a meditației. „Dacă bărbații și femeile obișnuiesc să se roage de două ori pe zi înainte de a se gândi la căsătorie, ei ar trebui să se roage de patru ori pe zi atunci când se pregătesc pentru acest pas. Căsătoria este ceva care vă va influența și afecta atât viața de acum, cât și cea viitoare” (Căminul adventist, p. 71). Relatarea vieții lui Samson dezvăluie în mod cert felul în care căsătoria ne afectează viața. Curtenia lui dezastruoasă cu filisteanca din Timna și asocierea lui cu Dalila includ numeroase lecții. Samson a ignorat interdicția Bibliei în privința căsătoriei cu idolatrii. (Vezi Deuteronomul 7:3.) De asemenea, a refuzat să asculte de părinții lui. (Vezi Judecătorii 14:3.) „Dragostea ” lui Samson pentru femeia din Timna s-a transformat repede în mânie și în ură. (Vezi Judecătorii 14:19; Judecătorii 15:2.)

Istoria lui Samson ne arată și impactul extins al căsătoriei. Prima căsătorie a lui Samson le-a adus multor filisteni greutăți economice prin pierderea recoltelor. (Vezi Judecătorii 15:5.) Această căsătorie, de asemenea, a dus și la multe pierderi de vieți omenești și, în final, a rezultat într-un război. (Vezi Judecătorii 14:19; Judecătorii 15:6,9.) Hotărârea lui Samson de a-și satisface plăcerile a fost o cale sigură de a sfârși nemulțumit de el și de alții. (Vezi Judecătorii 14:3.) Căsătoria lui Samson i-a adus tristețe, durere, probleme și ispite de a fi imoral, lucruri care puteau fi evitate în întregime. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

Dragostea adevărată are o calitate durabilă: „Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece” (Cântarea cântărilor 8:7). „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; ... acoperă totul... suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).

Dragostea adevărată nu este nechibzuită. Ea „nu este patimă nestăpânită, înfocată și năvalnică. Dimpotrivă, ea este calmă și profundă, în natura ei. Ea are în vedere mai mult decât ce se vede la exterior și este atrasă doar de calități. Este înțeleaptă și cu discernământ, iar devotamentul ei este real și de durată” (Căminul adventist, p. 51).
Prin contrast, dragostea de sine, asociată cu iubirea de plăceri, face ca o persoană să fie impulsivă și nechibzuită. (Vezi 2 Timotei 3:4).

Biblia nu doar că povestește amănunțit despre dragostea adevărată, dar include și ilustrații ale așa-zisei „iubiri” care nu este nimic altceva decât o patimă oarbă. Cu toate că istoria lui Samson este cea mai cunoscută, mai sunt și alte relatări în Biblie care evidențiază acest pericol.

O astfel de istorie îl implică pe Amnon, fiul cel mai mare al lui David, care ar fi trebuit să devină prințul moștenitor al împărăției lui David. Dacă ar fi fost credincios, Amnon, și nu Solomon ar fi fost ținut minte ca următorul împărat peste Israel. Numai că, la fel ca Esau și ca mii de alți oameni, Amnon și-a făcut praf moștenirea dreptului de întâi-născut prin alegerile de curtenie pe care le-a făcut ca tânăr. Poți citi întâmplarea și urmarea ei în 2 Samuel 13. Pentru această lecție vom prezenta doar un rezumat. Amnon a devenit foarte atras de Tamar, frumoasa lui soră vitregă. Amnon credea că este îndrăgostit, dar ceea ce el simțea pentru Tamar era, de fapt, dragoste de sine, deoarece nu voia decât să o folosească pe Tamar pentru a se satisface pe sine. El nu-și putea lua gândul de la ea, iar dragostea aceasta nebună l-a îmbolnăvit cu adevărat. (Vezi 2 Samuel 13:2, 4.)

Ionadab, vărul lui viclean, a observat că Amnon slăbise. Când l-a întrebat care era motivul înfățișării lui jigărite, Amnon i-a spus vărului lui despre „dragostea” pe care o simțea pentru Tamar. Aceasta a fost ocazia dată de Dumnezeu pentru ca Ionadab să fie un prieten adevărat și să-l sfătuiască de bine vărul lui, dar acesta nu a trecut testul și a oferit un sfat al cărui rezultat a dus la o reacție în lanț, în urma căreia Tamar a rămas, pentru toată viața, cu o traumă emoțională gravă, Amnon a murit prematur, iar Israel, în cele din urmă, a ajuns la război civil.

Avertizarea adresată evanghelistului experimentat G. B. Starr ar fi fost potrivită pentru Ionadab: „Cuvintele îți alunecă de pe buze nealese și neaprobate de Dumnezeu. Fii atent ca nu cumva, când va veni momentul să te poți dovedi prieten și să ocupi locul de prieten dând sfaturi înțelepte, să fii nepregătit” (Mărturii pentru pastori, p. 314).
Samson și Amnon au urmat o cale care li se părea corectă, dar care era plină de spini și se termina cu moartea. Aceeași cale le face cu ochiul tinerilor din ziua de azi. Tânărul care alege o cale mai bună este înțelept.

Iosif a ales calea mai bună. Cât de diferită a fost curtarea lui față de Maria! Nu știm cum s-au întâlnit cei doi. Biblia îi aduce în prim plan când erau deja logodiți, dar scoate în evidență puritatea lor morală – care a continuat după ce s-au logodit.
„Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Matei 1:18). S-a spus din nou despre Iosif că „n-a cunoscut-o [pe Maria ]până ce ea a născut un fiu. Și el i-a pus numele Isus” (Matei 1:25).
Mai departe, Biblia ne relatează răspunsul Mariei, atunci când îngerul i-a spus că va rămâne însărcinată: „Maria a zis îngerului: ‘Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?’ ” (Luca 1:34).

Alegerile diferite atrag finaluri diferite. Alegerea lui Samson și ale lui Amnon în ce privește curtenia au adus poporului război și moarte. Alegerile făcute de Iosif și de Maria au adus pace și viață tuturor popoarelor.

Apelul final al lui Moise către Israel este păstrat și pentru noi cei din prezent: „Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta” (Deuteronomul 30:19).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Nu este loc destul

Din Indiana, fratele Cornell și cu mine am continuat să mergem spre Plymouth, Michigan. Spre sfârșitul călătoriei, când am coborât din trăsură, mi-am lovit rău, de cauciucul roții, degetul mare de la mâna stângă, ceea ce a dus la o infecție severă. 

În curând, acel deget a ajuns mare cât trei, iar brațul mi s-a umflat până la umăr. Sufeream atât de mult, încât nu am putut să dorm câteva nopți. Pe când încă eram la Plymouth, am primit o scrisoare de la soția mea, în care îmi scria că, împreună cu Drusilla Orton, fusese în vizită la familia Woodhulls, cu care făcuse cunoștință anterior în Rochester, și toți erau nerăbdători să mă opresc și eu la casa lor din Olcott, N.Y. Ne-am întâlnit la Lockport și m-am întors cu ei. Își doreau să organizăm imediat o întâlnire la Olcott. „N-am dormit de două nopți din cauza acestei infecții teribile”, le-am explicat. 

„Anunță întâlnirea”, spuse sora Woodhull; „ne vom ruga și Domnul te va vindeca”. Am făcut întocmai și toată durerea a încetat, umflăturile s-au retras, iar abcesul s-a calmat înainte de ora întâlnirii din seara următoare. 

Soția mea și doamna Orton prezentaseră adevărul cu credincioșie în fața familiei Woodhulls, dar aceștia nu luaseră încă decizia de a se preda Domnului. Într-o dimineață, doamna Woodhull le-a întrebat: „Dacă totul este adevărat, din ceea ce mi-ați spus, și este cu adevărat ultima solie, de ce nu este cineva care are viziuni așa cum menționează profeția lui Ioel?” Tot ce aveam dintre scrierile sorei White în momentul acela era Experiențe și viziuni. Ele i-au întins un exemplar spunând: „Soră Woodhull, noi vom face treaba în locul tău, în timp ce citești cartea asta.” 

A stat într-o altă cameră și a citit, în timp ce ele au lucrat. Citea, ofta și își ștergea lacrimile de pe obraji. Nu a spus niciun cuvânt până nu a terminat cartea. „Cartea asta m-a convins!”, a exclamat ea. „Sunt mulțumită acum. Voi păzi Sabatul”. Această familie a rămas credincioasă pentru tot restul vieții lor și amândoi au trăit până la vârsta de peste șaptezeci de ani. 

Din moment ce credincioșii din Michigan și-au dorit să locuiesc și să lucrez în statul lor, am plecat din New York pe 1 noiembrie, făcând o oprire la Milan, Ohio. Numai că în regiunile Huron și Seneca se trezise un interes atât de mare, încât nu am mai putut să părăsim Ohio până în luna mai a anului 1854. 

Pe 18 și pe 19 mai, am ținut întâlniri într-o școală din Locke, Michigan. Au venit atât de mulți oameni, încât cele două școli nu ajungeau să-i găzduiască. Fiind o situație de urgență, am scos o fereastră și am improvizat un amvon în spațiul gol, astfel încât să le putem vorbi atât tuturor oamenilor adunați înăuntru, cât și celor din exterior, care stăteau în trăsuri și pe iarbă. Văzând ce mulțime de oameni se strânsese, a doua zi am discutat despre organizarea unei întâlniri în cort. În timp ce călătoream la Sylvan, fratele White a sugerat că într-un an ne-am putea aventura să folosim un cort. „De ce să nu o facem deîndată?”, a stăruit fratele Cornell. Cu cât vorbeam mai mult despre asta, cu atât eram mai convinși să o facem. 

Când am ajuns acasă, pe data de 22, fratele White i-a explicat ce ne gândeam să facem. Acesta a întrebat cât ar costa cortul. Când i s-a spus că pentru 200 de dolari ar fi trimis la Jackson, i-a întins fratelui White 35 de dolari spunând: „Pot să contribui cu banii aceștia”. 

Până după-amiaza târziu am ajuns la Jackson și ne-am întâlnit cu frații Smith, Palmer și J. P. Kellogg. Toți au reacționat la fel ca fratele Glover, cu excepția fratelui Kellogg, care a promis că ne va împrumuta cu tot ce lipsea pentru a-l cumpăra. Pe când soarele asfințea, m-am retras împreună cu frații White și Cornell într-o pădurice și am prezentat problema înaintea Domnului prin rugăciune stăruitoare. În ziua de 23 mai, la prânz, fratele Cornell a plecat la Rochester să cumpere de la E. C. Williams primul cort de întâlniri folosit de adventiștii de ziua a șaptea. 

Fratele Cornell s-a dus direct la etajul cu pânzeturi al lui E. C. Williams. Mulțumit să știe că aveam să folosim corturi în lucrarea, acest zelos adventist de ziua întâi a spus: „Am un cort circular, de 18 de metri în diametru, care a fost folosit doar 10 zile la un târg. Este la fel de bun ca unul nou. Am luat un preț bun pentru utilizarea lui, așa că vi-l voi vinde doar pentru costul materialului, adică 160 de dolari. În plus, vă voi oferi un material de steag drăguț, cu motto-ul ‘Ce este Adevărul?’ pe el”. Negocierea a fost încheiată, iar în câteva ore cortul era în drum spre Jackson.

Caracterul pe care Dumnezeu îl aprobă

Tinerii trebuie să fie instruiți, cu atenție și cu rugăciune, ca să-și poată construi caracterul pe temelia cea tare. Motivul pentru care mulți fac greșeli grave este că nu țin cont de învățăturile experienței. Sfatul părinților și al profesorilor și-a pierdut efectul asupra lor, iar ei cedează tentațiilor inamicului. 

Dumnezeu îi iubește pe tineri. El vede în ei mari posibilități pentru bine, dacă își vor da seama de nevoia lor de Hristos și vor zidi pe temelia cea sigură. El le cunoaște și încercările prin care trec. Știe că vor trebui să lupte împotriva puterilor întunericului, care se străduiesc să obțină controlul asupra minții umane, și a deschis căi prin care tinerii și tinerele pot deveni părtași ai naturii divine. Binele pe care ei îl pot realiza prin unirea cu Hristos nu îl vor afla niciodată până când, ca biruitori, vor intra în Împărăția lui Hristos. 

Caracterul nu se formează la întâmplare. Nu este determinat de o izbucnire de moment, de un pas în direcția greșită. Repetarea este cea care face ca un comportament să devină obicei și modelează caracterul fie spre bine, fie spre rău. Caracterele potrivite pot fi formate numai prin eforturi perseverente, neobosite, prin folosirea fiecărui talent și a fiecărei capacități spre slava lui Dumnezeu. În loc să facă acest lucru, mulți își permit să plutească în derivă oriunde îi duc impulsivitatea sau circumstanțele. Acest lucru nu se datorează faptului că le lipsește materialul bun, ci aceluia că nu realizează că Dumnezeu dorește ca ei să facă ceea ce este cel mai bine încă din tinerețea lor. Dacă tinerii de astăzi ar lua poziție așa cum a luat Daniel, ei și-ar încorda fiecare nerv și fiecare mușchi spiritual. Domnul nu dorește ca ei să rămână novici. El își dorește ca ei să ajungă la cel mai înalt nivel de excelență. El le dorește să ajungă la cea mai înaltă treaptă a scării, pentru a putea păși de pe aceasta în Împărăția lui Dumnezeu. 

Tinerii care își părăsesc căminul și nu mai sunt sub supravegherea părinților sunt lăsați, într-o mare măsură, să-și aleagă singuri prietenii și asociații. Ei ar trebui să-și amintească mereu că privirea Tatălui lor din Ceruri este peste ei și că le vede toate nevoile și orice ispită pe care o au de înfruntat. În școli se găsesc întotdeauna niște tineri care, prin cursul acțiunii lor, dezvăluie că mințile lor sunt modelate într-o matriță inferioară. Din cauza îndrumării lipsite de înțelepciune din copilărie, aceștia și-au dezvoltat caracterul unilateral; pe măsură ce au avansat în vârstă, aceste defecte au ajuns să le distrugă experiența. Prin învățătură și exemplu, aceste suflete îi duc în rătăcire pe cei slabi în ce privește puterea morală. 

Timpul este de aur, dragi tineri. Nu trebuie să vă puneți în pericol sufletele semănând ovăz sălbatic. Nu puteți să fiți neglijenți în ceea ce privește tovarășii pe care îi alegeți. Stăruiți asupra a ceea ce este nobil în caracterele altora, iar aceste trăsături vor deveni pentru voi o putere morală de a rezista răului și de a alege binele. Stabiliți-vă ținte înalte. Părinții și profesorii voștri, care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, vă vor susține cu rugăciunile lor ziua și noaptea, vă vor implora și vă vor avertiza; dar toate aceste lucruri vor fi în zadar, dacă alegeți asociați nesăbuiți. Dacă nu vedeți niciun pericol real și credeți că puteți face și bine, și rău, după cum alegeți, nu vă veți da seama că drojdia răutății acționează insidios pentru a murdări și corupe mintea. 

Hristos a fost rănit, insultat, abuzat; a fost asaltat de ispită din toate direcțiile și totuși nu a păcătuit, ci a prezentat înaintea lui Dumnezeu o ascultare perfectă, care a fost pe deplin satisfăcătoare. Prin aceasta, El a eliminat pentru totdeauna orice aparență de scuză pentru neascultare. El a venit să-i arate omului cum să asculte, cum să păzească toate poruncile. El S-a prins de puterea divină și aceasta este singura speranță a păcătosului. El Și-a dat viața pentru ca omul să poată fi părtaș de natură divină, după ce a scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă. „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. 

Dumnezeu le-a dat tinerilor talente pe care să le folosească pentru slava Lui; dar mulți folosesc aceste daruri în scopuri nesfințite și nesăbuite. Mulți au abilități care, dacă ar fi cultivate, ar produce un seceriș bogat de realizări intelectuale, morale și fizice. Dar nu se opresc să reflecteze. Ei nu calculează costul acțiunilor lor. Încurajează o nesăbuință și o nebunie care nu vor asculta sfatul sau mustrarea. Aceasta este o greșeală teribilă. Tinerii și-ar păstra mintea trează, dacă ar realiza că Dumnezeu îi privește și că îngerii lui Dumnezeu le urmăresc dezvoltarea caracterului și le cântăresc valoarea morală. — The Youth’s Instructor, 27 iulie 1899

Răspuns la rugăciunea mamei

Când Isus Și-a trimis ucenicii într-o călătorie misonară, le-a spus: „Cine își pierde viața pentru Mine, o va câștiga” (Matei 10:39). Zdravko și Bozana Stefanovic împărtășesc modul în care chiar aceste cuvinte au fost îndeplinite în viața lui Cala, o doamnă romă care a locuit în orașul sârb Vranje. 

Marjan, fiul Calei, și nora acesteia, Begzada, studiau Biblia cu lucrătorii noștri evangheliști de la Gospel Outreach (GO). Lor le plăcea să asculte povestiri despre dragostea lui Dumnezeu și erau foarte interesați de adevărurile din Biblie. Cuplul nostru de evangheliști s-a rugat împreună cu ei, iar aceștia au acceptat toate învățăturile Bibliei. Dar când a sosit momentul de a lua decizia pentru botez, ei au decis să aștepte, spunând că nu sunt încă pregătiți. 

Cala, care ascultase cu atenție tot ceea ce lucrătorii evangheliști împărtășiseră cu fiul și cu nora ei, L-a acceptat pe Hristos din toată inima și, cu bucurie pe chip, a cerut să fie botezată. Din acel moment, nu și-a mai putut imagina viața fără Dumnezeu. Împreună cu lucrătorii evangheliști, s-a rugat ca și copiii și nepoții ei să-L accepte pe Hristos ca Mântuitor și să fie botezați. 

Din păcate, fiul și nora Calei s-au întors împotriva ei, din cauza iubirii ei pentru Hristos, și au forțat-o să locuiască într-o cameră de la mansardă, fără încălzire pe timpul iernii. Nu i-au permis să folosească soba pe care ea o cumpărase. Membrii bisericii au făcut tot posibilul să-i ofere Calei confort și mâncare. De asemenea, s-au rugat împreună cu ea. 

Într-o zi de iarnă, pe când urca scările acoperite de gheață ca să ajungă în camera ei, a alunecat și a căzut, rănindu-se grav. Nu la mult timp după aceasta, a murit. 

Amintirile despre credința ei au început să-i deranjeze pe fiu și pe noră, aceștia nemaigăsindu-și pacea. Nu mai puteau să mănânce, să bea sau să doarmă. Se simțeau vinovați din cauza lucrurilor pe care le făcuseră mamei lor. Lucrătorii noștri evangheliști de la GO au continuat să viziteze această casă. Marjan și Begzada au vorbit despre cum mama lor își dorise ca ei să-L accepte pe Isus Hristos în viața lor. El era singurul care îi putea ierta pentru ceea ce făcuseră și să le dea o pace durabilă. Inimile lor au fost atinse și, în cele din urmă, Marjan și Begzada au fost botezați și s-au alăturat Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din acel loc. 

La revenirea lui Isus, Cala va fi plăcut surprinsă să-și vadă copiii și nepoții alăturându-i-se în dimineața învierii. Suferința și respingerea ei nu au fost în zadar. Când a murit, familia ei a găsit mântuirea eternă în Hristos.