Referitor la Reformă
După moartea lui Solomon, împărăția s-a rupt în două regate competitive, care s-au aflat adesea în război între ele. Partea nordică a Israelului era mai mare din punct de vedere geografic, precum și ca populație, și și-a păstrat numele de Israel (iar mai târziu s-a numit Samaria), în timp ce zona sudică a primit denumirea de Iuda.
La numai douăzeci de ani de la separare, Asa, un tânăr care avea probabil în jur de douăzeci de ani, a fost chemat să ocupe tronul lui Iuda. Cum avea să conducă un tânăr atât de lipsit de experiență o mică țară înconjurată de dușmani, sfâșiată de certuri și amenințată de un val de imoralitate?
În prima lui acțiune rămasă în arhivă, Asa „a scos din țară pe sodomiți” (1 Împărați 15:12). Cuvântul „sodomie” este un termen biblic pentru homosexualitate. Astăzi, ca și atunci, „mulți sunt atât de orbi față de caracterul grav al păcatului, încât aleg să ducă o viață imorală pentru că aceasta se potrivește înclinației firești, pervertite, a inimii lor.... Oamenii corupți consideră că este mai ușor să interpreteze greșit Scripturile, pentru a-i susține în nelegiuirea lor, decât să renunțe la corupția și la păcatul lor și să aibă o inimă și o viață curate” (Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 141).
Asa „a îndepărtat altarele dumnezeilor străini și înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești și a tăiat astarteele” (2 Cronici 14:3). Pe lângă aceste reforme, Asa a încurajat redeșteptarea. El i-a îndemnat pe locuitorii din Iuda „să caute pe Domnul Dumnezeul părinților săi și să împlinească Legea și poruncile” (2 Cronici 14:4).
Cu aceste acțiuni, Asa a luat cele mai eficiente măsuri ca să unească țara, „și împărăția a avut pace sub el” (2 Cronici 14:5). Contrastul dintre Iuda și Israel era uimitor. În timp ce Iuda avea liniște, era puternic și stabil, Israel era slăbit de diviziuni și de certuri.
Cu toate că Iuda s-a bucurat de pace timp de zece ani, totuși, în timpul acesta, poporul s-a confruntat cu dușmani formidabili. Asa a profitat cu înțelepciune de această perioadă de pace ca să-și întărească regatul. A construit cetăți, înconjurându-le „cu ziduri, cu turnuri, cu porți și cu zăvoare” și avea o armată de mai bine de jumătate de milion de oameni. (2 Cronici 14:1,7,8.)
Nimeni nu poate înainta în reformă fără să întâlnească opoziție, iar Satana caută în mod activ să împiedice aceste reforme conduse de tineri. În timpul celui de-al treilea an al lui Asa, în Israel a avut loc o lovitură de stat; împăratul Nadab a fost ucis, iar Baeșa a pus mâna pe regat. (Vezi 1 Împărați 15:28.) Baeșa ura reformele lui Asa și, de-a lungul domniei lui de 24 de ani, a fost ostil față de Iuda. (Vezi 1 Împărați 15:16,32.) Satana l-a stârnit pe Zerah, un conducător etiopian agresiv, care a atacat Iuda cu o uriașă „oștire de un milion de oameni și trei sute de care” (2 Cronici 14:9).
Raportul față de armata lui Asa era de aproape 2 luptători la 1! În fața acestei situații de criză, Asa a răspuns rugându-se. A strigat către Domnul, Dumnezeul lui, și a spus: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” (2 Cronici 14:11).
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și a răspuns: „Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă.... Etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui” (2 Cronici 14:12,13). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)
La numai douăzeci de ani de la separare, Asa, un tânăr care avea probabil în jur de douăzeci de ani, a fost chemat să ocupe tronul lui Iuda. Cum avea să conducă un tânăr atât de lipsit de experiență o mică țară înconjurată de dușmani, sfâșiată de certuri și amenințată de un val de imoralitate?
În prima lui acțiune rămasă în arhivă, Asa „a scos din țară pe sodomiți” (1 Împărați 15:12). Cuvântul „sodomie” este un termen biblic pentru homosexualitate. Astăzi, ca și atunci, „mulți sunt atât de orbi față de caracterul grav al păcatului, încât aleg să ducă o viață imorală pentru că aceasta se potrivește înclinației firești, pervertite, a inimii lor.... Oamenii corupți consideră că este mai ușor să interpreteze greșit Scripturile, pentru a-i susține în nelegiuirea lor, decât să renunțe la corupția și la păcatul lor și să aibă o inimă și o viață curate” (Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 141).
Asa „a îndepărtat altarele dumnezeilor străini și înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești și a tăiat astarteele” (2 Cronici 14:3). Pe lângă aceste reforme, Asa a încurajat redeșteptarea. El i-a îndemnat pe locuitorii din Iuda „să caute pe Domnul Dumnezeul părinților săi și să împlinească Legea și poruncile” (2 Cronici 14:4).
Cu aceste acțiuni, Asa a luat cele mai eficiente măsuri ca să unească țara, „și împărăția a avut pace sub el” (2 Cronici 14:5). Contrastul dintre Iuda și Israel era uimitor. În timp ce Iuda avea liniște, era puternic și stabil, Israel era slăbit de diviziuni și de certuri.
Cu toate că Iuda s-a bucurat de pace timp de zece ani, totuși, în timpul acesta, poporul s-a confruntat cu dușmani formidabili. Asa a profitat cu înțelepciune de această perioadă de pace ca să-și întărească regatul. A construit cetăți, înconjurându-le „cu ziduri, cu turnuri, cu porți și cu zăvoare” și avea o armată de mai bine de jumătate de milion de oameni. (2 Cronici 14:1,7,8.)
Nimeni nu poate înainta în reformă fără să întâlnească opoziție, iar Satana caută în mod activ să împiedice aceste reforme conduse de tineri. În timpul celui de-al treilea an al lui Asa, în Israel a avut loc o lovitură de stat; împăratul Nadab a fost ucis, iar Baeșa a pus mâna pe regat. (Vezi 1 Împărați 15:28.) Baeșa ura reformele lui Asa și, de-a lungul domniei lui de 24 de ani, a fost ostil față de Iuda. (Vezi 1 Împărați 15:16,32.) Satana l-a stârnit pe Zerah, un conducător etiopian agresiv, care a atacat Iuda cu o uriașă „oștire de un milion de oameni și trei sute de care” (2 Cronici 14:9).
Raportul față de armata lui Asa era de aproape 2 luptători la 1! În fața acestei situații de criză, Asa a răspuns rugându-se. A strigat către Domnul, Dumnezeul lui, și a spus: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” (2 Cronici 14:11).
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și a răspuns: „Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă.... Etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui” (2 Cronici 14:12,13). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)
1. Compară cu atenție 1 Împărați 14:24 cu Leviticul 18:22,24. Cum poți arăta din Biblie că un sodomit este cineva care practică homosexualitatea?
2. Citește din nou pasajul din această secțiune din Mărturii vol. 5, p. 141. Ținând cont că activitatea homosexuală este explicit condamnată în Biblie, cum crezi că a ajuns păcatul acesta atât de răspândit în Iuda încât au trebuit depuse eforturi speciale pentru a curăța poporul de el?
Satana a urmărit ca prin atacul etiopienilor să slăbească regatul Iuda, vrând să distrugă lucrarea bună pe care o realizase Asa. Oricum, „n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr” (2 Corinteni 13:8). În loc ca atacul acesta să distrugă regatul, mai mult l-a întărit și l-a îmbogățit. Asa și armata lui victorioasă „au făcut o pradă mare...; și au jefuit toate cetățile a căror pradă era mare. Au lovit și corturile turmelor și au luat cu ei o mare mulțime de oi și de cămile” (2 Cronici 14:13-15).
Victoria aceasta, însă, nici nu se putea compara cu victoria și mai mare care urma să fie obținută. În timp ce țara se bucura datorită izbăvirii lui Dumnezeu, profetul Oded a transmis o solie importantă. El a reamintit poporului de perioadele lungi când preoții nu au reușit să-i învețe cum trebuie pe oameni Legea lui Dumnezeu. În aceste perioade de apostazie, poporul a avut parte de tulburări, de războaie și de strâmtorare. (Vezi 2 Cronici 15:5-7.)
Cu sprijinul spiritului profeției, reforma s-a extins în întreaga țară, iar Asa „a îndepărtat urâciunile din toată țara lui Iuda” (versetul 8). Inovațiile păgâne de închinare care fuseseră introduse în serviciul templului nu au mai fost practicate. „Mulțimi de oameni” au trecut din Israel în Iuda, îmbogățind și întărind și mai mult regatul. Cu o recunoștință venită din inimă, Așa a condus poporul la reînnoirea legământului de credincioșie față de Dumnezeu. (Vezi versetele 12-14.)
Istoria lui Asa ilustrează potențialul fiecărui tânăr, iar conducătorii familiilor și ai bisericilor ar face bine să urmeze exemplul lui bun. În ciuda unei moșteniri rele din familie, care includea idolatria și necurăția morală, el s-a hotărât să nu continue pe aceeași linie. El a făcut din redeșteptare și din reformă punctul central al lucrării lui și, de-a lungul tinereții sale, nu s-a abătut de la angajamentul luat. Drept urmare, regatul lui s-a bucurat de pace.
Dumnezeu promite să binecuvânteze pe oricine „care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!... tot ce începe duce la bun sfârșit” (Psalmii 1:1-3).
Totuși, reforma, asemenea unui val, și-a atins punctul de vârf, după care a început să dea înapoi. În loc să meargă „din putere în putere” (Psalmii 84:7), regatul Iuda a ajuns să fie satisfăcut, mândru și mulțumit de sine. Închinarea a devenit rece și formală, centrându-se pe un comportament exterior corect. Având succes militar și material, Asa și Iuda au început să se bazeze tot mai mult pe forțele proprii. Aproape imperceptibil, Dumnezeu a fost uitat. Prin urmare, „înălțimile nu au pierit”, iar în țară a mai rămas o rămășiță de sodomiți. (1 Împărați 15:14; 1 Împărați 22:46.)
La nord, Baeșa, împăratul nelegiuit al lui Israel, ajunsese să fie exasperat de exodul locuitorilor țării care se duceau în Iuda și de vizitatorii din Iuda care aduceau vești de redeșteptare și de reformă. Într-un efort de a-și închide granița, a făcut o incursiune în Iuda și a pus mâna pe cetatea Rama „ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre” (1 Împărați 15:17). Cum Rama se afla la numai 8 kilometri de Ierusalim, acțiunea lui Baeșa a amenințat siguranța regatului lui Asa, care nu a reușit să vadă această încercare ca pe o chemare la rugăciune. Nu putem ști cum ar fi răspuns Dumnezeu acelei rugăciuni. Poate că Regatul de Nord era pregătit să renunțe la apostazie, să-L caute pe Domnul și să se reunească, în sfârșit, cu Iuda. Știm că Dumnezeu voia să-l folosească pe Asa pentru a cuceri Siria. Numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat; nu s-a întâmplat pentru că Asa nu s-a rugat.
De câte ori problemele din viața noastră ne-au slăbit, în loc să ne întărească, din cauză că nu ne-am rugat? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)
Victoria aceasta, însă, nici nu se putea compara cu victoria și mai mare care urma să fie obținută. În timp ce țara se bucura datorită izbăvirii lui Dumnezeu, profetul Oded a transmis o solie importantă. El a reamintit poporului de perioadele lungi când preoții nu au reușit să-i învețe cum trebuie pe oameni Legea lui Dumnezeu. În aceste perioade de apostazie, poporul a avut parte de tulburări, de războaie și de strâmtorare. (Vezi 2 Cronici 15:5-7.)
Cu sprijinul spiritului profeției, reforma s-a extins în întreaga țară, iar Asa „a îndepărtat urâciunile din toată țara lui Iuda” (versetul 8). Inovațiile păgâne de închinare care fuseseră introduse în serviciul templului nu au mai fost practicate. „Mulțimi de oameni” au trecut din Israel în Iuda, îmbogățind și întărind și mai mult regatul. Cu o recunoștință venită din inimă, Așa a condus poporul la reînnoirea legământului de credincioșie față de Dumnezeu. (Vezi versetele 12-14.)
Istoria lui Asa ilustrează potențialul fiecărui tânăr, iar conducătorii familiilor și ai bisericilor ar face bine să urmeze exemplul lui bun. În ciuda unei moșteniri rele din familie, care includea idolatria și necurăția morală, el s-a hotărât să nu continue pe aceeași linie. El a făcut din redeșteptare și din reformă punctul central al lucrării lui și, de-a lungul tinereții sale, nu s-a abătut de la angajamentul luat. Drept urmare, regatul lui s-a bucurat de pace.
Dumnezeu promite să binecuvânteze pe oricine „care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!... tot ce începe duce la bun sfârșit” (Psalmii 1:1-3).
Totuși, reforma, asemenea unui val, și-a atins punctul de vârf, după care a început să dea înapoi. În loc să meargă „din putere în putere” (Psalmii 84:7), regatul Iuda a ajuns să fie satisfăcut, mândru și mulțumit de sine. Închinarea a devenit rece și formală, centrându-se pe un comportament exterior corect. Având succes militar și material, Asa și Iuda au început să se bazeze tot mai mult pe forțele proprii. Aproape imperceptibil, Dumnezeu a fost uitat. Prin urmare, „înălțimile nu au pierit”, iar în țară a mai rămas o rămășiță de sodomiți. (1 Împărați 15:14; 1 Împărați 22:46.)
La nord, Baeșa, împăratul nelegiuit al lui Israel, ajunsese să fie exasperat de exodul locuitorilor țării care se duceau în Iuda și de vizitatorii din Iuda care aduceau vești de redeșteptare și de reformă. Într-un efort de a-și închide granița, a făcut o incursiune în Iuda și a pus mâna pe cetatea Rama „ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre” (1 Împărați 15:17). Cum Rama se afla la numai 8 kilometri de Ierusalim, acțiunea lui Baeșa a amenințat siguranța regatului lui Asa, care nu a reușit să vadă această încercare ca pe o chemare la rugăciune. Nu putem ști cum ar fi răspuns Dumnezeu acelei rugăciuni. Poate că Regatul de Nord era pregătit să renunțe la apostazie, să-L caute pe Domnul și să se reunească, în sfârșit, cu Iuda. Știm că Dumnezeu voia să-l folosească pe Asa pentru a cuceri Siria. Numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat; nu s-a întâmplat pentru că Asa nu s-a rugat.
De câte ori problemele din viața noastră ne-au slăbit, în loc să ne întărească, din cauză că nu ne-am rugat? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)
3. Compară 2 Cronici 15:11 și Numeri 31:25-30. Dacă această instrucțiune a fost urmată, care este numărul total de tauri și de oi capturate în războiul etiopian?
4. Citește articolul lui Ellen White de la paginile 62 și 63. În ce fel a aplicat ea istoria lui Asa la situația din lumea de azi?
Victoriile noastre cele mai mari sunt urmate, câteodată, de cele mai mari eșecuri. Acest lucru i s-a întâmplat lui Iosua după cucerirea Ierihonului. I s-a întâmplat lui Ilie după experiența de pe muntele Carmel. I s-a întâmplat și lui Asa.
Prin comparație cu invazia etiopiană, incursiunea lui Baeșa părea să aibă mai mult aerul unei încăierări. Poate că din cauza aceasta poporul a fost mult prea încrezător în sine. Nimic, însă, nu este prea nesemnificativ ca să fie nevoie de îndrumarea și de ajutorul lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al strategiei militare, Așa a gândit corect că, dacă Israel avea să fie atacat din nord, Baeșa urma să poarte un război pe două fronturi și avea să retragă o mare parte din armată de la granița de sud a Israelului cu Iuda. Fără să caute sfatul lui Dumnezeu, Asa a crezut că va rezolva problema cu ajutorul banilor; drept urmare, i-a plătit o avere lui Ben-Hadad, conducătorul Siriei, să atace granița nordică a Israelului.
Din punct de vedere strategic, planul s-a dovedit a fi unul genial, iar dintr-o perspectivă umană, soluția găsită de Asa a părut plină de succes. Ben-Hadad a lansat un atac pe mai multe direcții împotriva cetăților nordice, slab apărate, ale Israelului. Cum era de așteptat, Baeșa a fost forțat să se retragă din Rama.
Fără îndoială, înțelepciunea militară a lui Asa a fost preamărită de lingușitorii care îl înconjoară, de obicei, pe orice conducător. Mobilizând toată Iuda, Asa a distrus fortificațiile ridicate de Baeșa, refolosindu-le pentru a înconjura Rama cu întărituri care în viitor să fie o piedică pentru regele Israelului.
Dumnezeu i-a dat profetului Hanani sarcina dificilă de a-l mustra pe Asa pentru acțiunea lui militară populară și aparent plină de succes. „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, și nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale” (2 Cronici 16:7).
Această relatare ne reamintește că banii nu sunt soluția problemelor vieții. Este o nechibzuință să ne încredem în bani pentru a ieși din dificultăți. Prin comparație cu victoria pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iuda, mica „victorie” a lui Asa a fost un eșec nefericit. În loc să aducă bogății poporului, acest război a secat teribil resursele lui Iuda, fiind folosite până și fondurile dedicate templului. Aceste fonduri sacre le-au fost date unora dintre cei mai amarnici vrăjmași ai poporului lui Dumnezeu. În loc ca planul lui Asa să scoată țara din război, în cele din urmă au condus-o într-un război prelungit, împlinindu-se ceea ce profetul i-a spus împăratului, și anume: „de acum vei avea războaie” (versetul 9).
Această solie ar fi trebuit să-l facă pe Asa să se pocăiască, însă, în loc de aceasta, el a respins spiritul profeției, s-a înfuriat pe profet și l-a băgat la închisoare (versetul 10). În ultimii doi ani de viață, Asa s-a îmbolnăvit de picioare. Din nou, nu a căutat înțelepciunea lui Dumnezeu. Mergând împotriva programului de tratament simplu al spiritului profeției, el a urmat sfaturile doctorilor de atunci. Dumnezeu a fost dezamăgit pentru că sfatul acestora avea să-i scurteze viața lui Asa, fără să-i aducă vreo ușurare.
Cu toate că viața lui Asa ilustrează modul prin care este posibil să ai succes când ești tânăr, ilustrează, în același timp, și pericolele succesului. Din viața lui învățăm că nu putem slăbi niciodată eforturile pentru redeșteptare și pentru reformă. Trebuie să avem grijă mereu „să nu obosim în facerea binelui” (Galateni 6:9). Victoriile timpurii trebuie să fie urmate de o mai profundă dedicare și de o mai mare determinare. Încercările, indiferent că sunt mari sau aparent mici, trebuie să fie întâmpinate cu rugăciuni și cu o predare față de voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne smerim inima atunci când suntem mustrați pentru ceea ce noi considerăm că sunt niște realizări imense. În final, învățăm că, atunci când sfatul experților intră în conflict cu sfatul Domnului, trebuie să urmăm sfatul Domnului, singurul care va fi de folos. (Vezi Proverbele 19:21.) (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)
Prin comparație cu invazia etiopiană, incursiunea lui Baeșa părea să aibă mai mult aerul unei încăierări. Poate că din cauza aceasta poporul a fost mult prea încrezător în sine. Nimic, însă, nu este prea nesemnificativ ca să fie nevoie de îndrumarea și de ajutorul lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al strategiei militare, Așa a gândit corect că, dacă Israel avea să fie atacat din nord, Baeșa urma să poarte un război pe două fronturi și avea să retragă o mare parte din armată de la granița de sud a Israelului cu Iuda. Fără să caute sfatul lui Dumnezeu, Asa a crezut că va rezolva problema cu ajutorul banilor; drept urmare, i-a plătit o avere lui Ben-Hadad, conducătorul Siriei, să atace granița nordică a Israelului.
Din punct de vedere strategic, planul s-a dovedit a fi unul genial, iar dintr-o perspectivă umană, soluția găsită de Asa a părut plină de succes. Ben-Hadad a lansat un atac pe mai multe direcții împotriva cetăților nordice, slab apărate, ale Israelului. Cum era de așteptat, Baeșa a fost forțat să se retragă din Rama.
Fără îndoială, înțelepciunea militară a lui Asa a fost preamărită de lingușitorii care îl înconjoară, de obicei, pe orice conducător. Mobilizând toată Iuda, Asa a distrus fortificațiile ridicate de Baeșa, refolosindu-le pentru a înconjura Rama cu întărituri care în viitor să fie o piedică pentru regele Israelului.
Dumnezeu i-a dat profetului Hanani sarcina dificilă de a-l mustra pe Asa pentru acțiunea lui militară populară și aparent plină de succes. „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, și nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale” (2 Cronici 16:7).
Această relatare ne reamintește că banii nu sunt soluția problemelor vieții. Este o nechibzuință să ne încredem în bani pentru a ieși din dificultăți. Prin comparație cu victoria pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iuda, mica „victorie” a lui Asa a fost un eșec nefericit. În loc să aducă bogății poporului, acest război a secat teribil resursele lui Iuda, fiind folosite până și fondurile dedicate templului. Aceste fonduri sacre le-au fost date unora dintre cei mai amarnici vrăjmași ai poporului lui Dumnezeu. În loc ca planul lui Asa să scoată țara din război, în cele din urmă au condus-o într-un război prelungit, împlinindu-se ceea ce profetul i-a spus împăratului, și anume: „de acum vei avea războaie” (versetul 9).
Această solie ar fi trebuit să-l facă pe Asa să se pocăiască, însă, în loc de aceasta, el a respins spiritul profeției, s-a înfuriat pe profet și l-a băgat la închisoare (versetul 10). În ultimii doi ani de viață, Asa s-a îmbolnăvit de picioare. Din nou, nu a căutat înțelepciunea lui Dumnezeu. Mergând împotriva programului de tratament simplu al spiritului profeției, el a urmat sfaturile doctorilor de atunci. Dumnezeu a fost dezamăgit pentru că sfatul acestora avea să-i scurteze viața lui Asa, fără să-i aducă vreo ușurare.
Cu toate că viața lui Asa ilustrează modul prin care este posibil să ai succes când ești tânăr, ilustrează, în același timp, și pericolele succesului. Din viața lui învățăm că nu putem slăbi niciodată eforturile pentru redeșteptare și pentru reformă. Trebuie să avem grijă mereu „să nu obosim în facerea binelui” (Galateni 6:9). Victoriile timpurii trebuie să fie urmate de o mai profundă dedicare și de o mai mare determinare. Încercările, indiferent că sunt mari sau aparent mici, trebuie să fie întâmpinate cu rugăciuni și cu o predare față de voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne smerim inima atunci când suntem mustrați pentru ceea ce noi considerăm că sunt niște realizări imense. În final, învățăm că, atunci când sfatul experților intră în conflict cu sfatul Domnului, trebuie să urmăm sfatul Domnului, singurul care va fi de folos. (Vezi Proverbele 19:21.) (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)
5. Chiar dacă banii pot fi de un mare ajutor în răspândirea Evangheliei, cum ar putea fondurile ușor accesibile să împiedice acest proces?
6. Planul de luptă al lui Dumnezeu împotriva etiopienilor (1) a adus bogății în Iuda; (2) a crescut valoarea tezaurului templului; (3) a dus la terminarea decisivă a confruntării. În ce fel a eșuat planul lui Asa împotriva lui Baeșa în fiecare dintre punctele de mai sus?
7. Unii adventiști bolnavi au refuzat cu nechibzuință să meargă la Sanatoriul Battle Creek, la doctorul Kellogg, fiind nemulțumiți de poziția luată de acesta în anumite probleme de sănătate. (Vezi RH din 14 aprilie 1903, art. B, par. 25.) În ce aspecte crezi că lucrul acesta a fost similar cu ce a făcut Asa când a refuzat să caute îndrumare profetică pentru boala lui de picioare?
Miracole în New York
În primul sezon când am folosit cortul, am avut întâlniri în unsprezece locuri. Le-am numit „alergarea cu cortul”. S-ar fi putut spune, într-adevăr, că alergam dintr-un loc în altul. Însă, deși efortul depus a fost, comparativ, de scurtă durată, le-am transmis oamenilor informații concentrate despre adevăr, iar unii oameni l-au acceptat. Ne-am grăbit să trezim interesul în mai multe locuri în care să revenim mai târziu.
În iarna anilor 1854–1855 ne-am făcut lucrarea în statul New York. Când frații de acolo au aflat de succesul avut cu cortul în Michigan, au cumpărat un cort și o căruță pentru New York. De asemenea, au cumpărat și mi-au prezentat calul și trăsura folosite anterior în călătoriile fratelui și sorei White. În ultima zi din luna mai a anului 1855 a fost cumpărat un cort de 18 metri, care a fost ridicat în Mill Grove. Aici, împreună R. F. Cottrell, proprietarul cortului, ne-am început lucrările de peste vară.
Pe data de 4 iulie, în timp ce călătoream cu fratele Cottrell, având și cortul cu noi, de la Mannsville la West Winfeld, a trebuit să traversăm râul Salmon Creek. Cum podul fusese luat de un șuvoi de primăvară, trebuia să trecem prin vadul râului. Ploaia puternică din seara anterioară umflase apele mai mult decât ne-am dat seama. Era un râu rapid, cu fund stâncos, care nu părea foarte adânc. Locul nostru de trecere era între un picior de pod și un iaz de moară. Cum n-am văzut urme proaspete când ne-am apropiat de apă, am întrebat o familie care locuia în apropiere dacă mai trecuse cineva pe acolo. „O, da”, a răspuns o femeie.
Fratele Cottrell a trecut peste piciorul de pod; în timp ce mergeam prin râu, apa a ajuns la nivelul trăsurii, înghițind spinarea calului. (Îl mânam pe Old Charley, cunoscut printre toți adventiștii din est.) Ce părea să fie un pârâu superficial, acum am văzut că era un râu adânc și puternic. Curentul rapid i-a secerat picioarele calului, iar căruța cu tot cu cal a plutit spre iazul morii. Fratele Cottrell, aflat la piciorul de pod, și eu în trăsură ne-am înălțat inimile către Dumnezeu cerând ajutorul Lui. Nu puteam să înot, iar dacă nu intervenea providența existau puține speranțe pentru cal sau pentru mine.
În timp ce eram purtați cu rapiditate către iazul morii, roțile trăsurii s-au izbit de o piatră mare; trăsura a rămas astfel stabilă până ce calul s-a pus din nou pe picioare. Animalul a întors capul și mi-a aruncat o privire demnă de milă. „Charley, trebuie să mă scoți de aici!”, i-am strigat. În timp ce am tras de frâu ca să-l întorc spre amonte, s-a smucit de două-trei ori, trăgându- mă cu toată puterea în sens opus. În curând, a găsit un punct de sprijin bun și a tras încărcătura în siguranță la mal, însoțit de aplauzele mulțimii adunate să ne vadă. Nu am mai mers mult înainte să ne retragem într-o dumbravă, unde I-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a eliberat din mormântul de apă.
A doua întâlnire a avut loc la Oswego, cu mine fiind și fratele și sora White. Nefiind destui ca să ridicăm cortul, m-am suprasolicitat și m-am îmbolnăvit. Se părea că familia White aveau să țină toate predicile. Au fost înălțate rugăciuni pentru mine și m-am vindecat imediat.
Când am acceptat solia, în 1852, nu aveam lumina unui stil de viață sănătos așa cum s-a dezvoltat atât de limpede ulterior. Mărturiile vorbesc hotărât împotriva utilizării ceaiului, a cafelei și a tutunului. Atunci când boala lovea printre noi, nu știam încă cum s-o tratăm cu remedii naturale. Ni se cerea să prezentăm cazurile în rugăciune înaintea Domnului, urmând indicația din capitolul 5 din Iacov. Astfel, timp de mai multe luni, în biserica din Rochester fiecare caz adus înaintea Domnului a fost vindecat. Acest fapt i-a făcut pe unii să concluzioneze că fiecare caz prezentat astfel Domnului va fi vindecat, numai că nu aveam niciun sprijin, în acest sens, nici din Biblie, nici de la sora White.
Cam în această perioadă, Nathaniel White (fratele lui James) a fost lovit de tuberculoză și frații au înălțat rugăciuni pentru el. Deși fusese foarte binecuvântat, s-a stins. Când vestea că „Nathaniel White a murit” a ajuns la ai noștri, sora Seely, care luase parte la mai multe întâlniri de rugăciune, a exclamat: „Nu este mort; nu poate fi, căci ne-am rugat pentru el!”
Însă celor din Rochester, sora White le-a spus: „Domnul a auzit și a răspuns la rugăciunea noastră în cazul lui Nathaniel, care a fost lăsat să coboare liniștit în mormânt, astfel încât să nu fie o povară pentru nimeni. Dumnezeu știe cel mai bine viitorul și pericolele care-l așteptau pe acest tânăr ambițios. Când a fost gata, l-a lăsat să adoarmă”.
În primul sezon când am folosit cortul, am avut întâlniri în unsprezece locuri. Le-am numit „alergarea cu cortul”. S-ar fi putut spune, într-adevăr, că alergam dintr-un loc în altul. Însă, deși efortul depus a fost, comparativ, de scurtă durată, le-am transmis oamenilor informații concentrate despre adevăr, iar unii oameni l-au acceptat. Ne-am grăbit să trezim interesul în mai multe locuri în care să revenim mai târziu.
În iarna anilor 1854–1855 ne-am făcut lucrarea în statul New York. Când frații de acolo au aflat de succesul avut cu cortul în Michigan, au cumpărat un cort și o căruță pentru New York. De asemenea, au cumpărat și mi-au prezentat calul și trăsura folosite anterior în călătoriile fratelui și sorei White. În ultima zi din luna mai a anului 1855 a fost cumpărat un cort de 18 metri, care a fost ridicat în Mill Grove. Aici, împreună R. F. Cottrell, proprietarul cortului, ne-am început lucrările de peste vară.
Pe data de 4 iulie, în timp ce călătoream cu fratele Cottrell, având și cortul cu noi, de la Mannsville la West Winfeld, a trebuit să traversăm râul Salmon Creek. Cum podul fusese luat de un șuvoi de primăvară, trebuia să trecem prin vadul râului. Ploaia puternică din seara anterioară umflase apele mai mult decât ne-am dat seama. Era un râu rapid, cu fund stâncos, care nu părea foarte adânc. Locul nostru de trecere era între un picior de pod și un iaz de moară. Cum n-am văzut urme proaspete când ne-am apropiat de apă, am întrebat o familie care locuia în apropiere dacă mai trecuse cineva pe acolo. „O, da”, a răspuns o femeie.
Fratele Cottrell a trecut peste piciorul de pod; în timp ce mergeam prin râu, apa a ajuns la nivelul trăsurii, înghițind spinarea calului. (Îl mânam pe Old Charley, cunoscut printre toți adventiștii din est.) Ce părea să fie un pârâu superficial, acum am văzut că era un râu adânc și puternic. Curentul rapid i-a secerat picioarele calului, iar căruța cu tot cu cal a plutit spre iazul morii. Fratele Cottrell, aflat la piciorul de pod, și eu în trăsură ne-am înălțat inimile către Dumnezeu cerând ajutorul Lui. Nu puteam să înot, iar dacă nu intervenea providența existau puține speranțe pentru cal sau pentru mine.
În timp ce eram purtați cu rapiditate către iazul morii, roțile trăsurii s-au izbit de o piatră mare; trăsura a rămas astfel stabilă până ce calul s-a pus din nou pe picioare. Animalul a întors capul și mi-a aruncat o privire demnă de milă. „Charley, trebuie să mă scoți de aici!”, i-am strigat. În timp ce am tras de frâu ca să-l întorc spre amonte, s-a smucit de două-trei ori, trăgându- mă cu toată puterea în sens opus. În curând, a găsit un punct de sprijin bun și a tras încărcătura în siguranță la mal, însoțit de aplauzele mulțimii adunate să ne vadă. Nu am mai mers mult înainte să ne retragem într-o dumbravă, unde I-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a eliberat din mormântul de apă.
A doua întâlnire a avut loc la Oswego, cu mine fiind și fratele și sora White. Nefiind destui ca să ridicăm cortul, m-am suprasolicitat și m-am îmbolnăvit. Se părea că familia White aveau să țină toate predicile. Au fost înălțate rugăciuni pentru mine și m-am vindecat imediat.
Când am acceptat solia, în 1852, nu aveam lumina unui stil de viață sănătos așa cum s-a dezvoltat atât de limpede ulterior. Mărturiile vorbesc hotărât împotriva utilizării ceaiului, a cafelei și a tutunului. Atunci când boala lovea printre noi, nu știam încă cum s-o tratăm cu remedii naturale. Ni se cerea să prezentăm cazurile în rugăciune înaintea Domnului, urmând indicația din capitolul 5 din Iacov. Astfel, timp de mai multe luni, în biserica din Rochester fiecare caz adus înaintea Domnului a fost vindecat. Acest fapt i-a făcut pe unii să concluzioneze că fiecare caz prezentat astfel Domnului va fi vindecat, numai că nu aveam niciun sprijin, în acest sens, nici din Biblie, nici de la sora White.
Cam în această perioadă, Nathaniel White (fratele lui James) a fost lovit de tuberculoză și frații au înălțat rugăciuni pentru el. Deși fusese foarte binecuvântat, s-a stins. Când vestea că „Nathaniel White a murit” a ajuns la ai noștri, sora Seely, care luase parte la mai multe întâlniri de rugăciune, a exclamat: „Nu este mort; nu poate fi, căci ne-am rugat pentru el!”
Însă celor din Rochester, sora White le-a spus: „Domnul a auzit și a răspuns la rugăciunea noastră în cazul lui Nathaniel, care a fost lăsat să coboare liniștit în mormânt, astfel încât să nu fie o povară pentru nimeni. Dumnezeu știe cel mai bine viitorul și pericolele care-l așteptau pe acest tânăr ambițios. Când a fost gata, l-a lăsat să adoarmă”.
Importanța încrederii în Dumnezeu
Asa a chemat pe Domnul Dumnezeul lui și a zis: ‘Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!’
Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă. Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la Gherar, și etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui. Asa și poporul lui au făcut o pradă mare; au bătut toate cetățile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, și au jefuit toate cetățile a căror pradă era mare.” (2 Cronici 14:11-14)
Aici este adus în fața noastră faptul că, atunci când Israelul antic a avut încredere în Domnul, Dumnezeul lor, El întotdeauna a lucrat pentru ei. Aici era o armată mare; mii și mii au fost aduși împotriva lor și li s-a părut că mica lor armată va fi învinsă cu siguranță. Dar vedem că încrederea lui Asa era în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Nu era în numărul lor, ci el credea că Domnul îi poate elibera și cu puțini, și cu mulți. A întins mâinile în rugăciune spre Dumnezeu, credința lui s-a prins de Domnul și Domnul a auzit și a răspuns cu amabilitate la cererea lui Asa: au obținut victoria pentru că Dumnezeu a fost în întregime de partea lor.
Acesta a fost, într-adevăr, un test și o încercare a credinței acelora care au slujit Domnului oștirilor lui Israel. Ei se temeau că păcatul ar putea fi atât de prețuit în mijlocul lor, încât Dumnezeu nu putea face lucruri minunate în favoarea lor. Trebuiau să facă față unui număr mare, un milion de oameni. Dar Asa nu s-a dedat distracției și plăcerii; în timp de pace, el se pregătise pentru orice urgență; el avea o armată pregătită pentru orice conflict; cât de mic era numărul lor în comparație cu al inamicilor! Oare această aparență le-a slăbit credința? Le-a descurajat aceasta efortul?
– Nu; credința a crescut și s-a întărit pentru această situație – nu în încredere de sine, ci în Singurul în care puteau avea încredere. Rugăciunile lui Asa nu au fost înălțate în zadar. El L-a căutat pe Domnul în zilele prosperității sale și acum se putea baza pe El în zile de necaz. A arătat prin rugăciunile sale că nu era străin de puterea minunată a Domnului. „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”
Aceasta este o rugăciune potrivită și pentru noi. Perspectivele noastre sunt oricum altcumva, dar nu încurajatoare. Sunt mulțimi nenumărate adunate împotriva adevărului, pe care trebuie să le înfruntăm atunci când le prezentăm altora lumina. Speranța noastră nu stă în cunoașterea adevărului și nici în abilitatea noastră, ci în Dumnezeul cel viu. Dacă ne-am educat pe noi înșine, la fel ca regele Asa, și i-am educat și instruit și pe alții ca să fie familiarizați cu adevărul, care poartă armura neprihănirii, gata să-i înfrunte pe dușmanii lui Dumnezeu și ai adevărului, ne-am făcut partea în lucrarea de pregătire; și atunci, credința vie în Dumnezeu trebuie exercitată pentru a lucra cu eforturile lucrătorilor. Slava lui Dumnezeu este în joc. În ce privește implicarea umană, sunt necesare un efort hotărât și o credință vie, astfel ca Dumnezeul Cel puternic să-Și manifeste puterea; în caz contrar, toate se vor dovedi un eșec. Dumnezeu i-a învins pe dușmanii lui Israel. Le-a răvășit forțele armate, care au fugit care încotro. Cine poate sta înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel?
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Domnul ne încurajează să ne uităm la El ca la sursa tuturor forțelor noastre, Acela care este capabil să ne ajute. Putem privi la oameni și aceștia ne vor da sfaturi; și, totuși, putem eșua; dar când Dumnezeul lui Israel Se angajează să lucreze pentru noi, El va oferi succes. Vrem să știm că avem dreptate înaintea lui Dumnezeu; dacă nu avem dreptate înaintea Lui, atunci vrem să facem un efort sincer să ajungem în relația potrivită cu El. Trebuie să facem individual ceva chiar noi. Nu trebuie să ne riscăm interesul etern pe presupuneri. Trebuie să facem totul corect; trebuie să respectăm cerințele Domnului și apoi să așteptăm ca Dumnezeu să lucreze cu eforturile noastre. (2 Cronici 20:15) Dumnezeu lucrează în noi prin lumina adevărului Său. Trebuie să ascultăm de toate poruncile Lui. — The Review and Herald, 10 mai 1887
Asa a chemat pe Domnul Dumnezeul lui și a zis: ‘Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!’
Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă. Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la Gherar, și etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui. Asa și poporul lui au făcut o pradă mare; au bătut toate cetățile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, și au jefuit toate cetățile a căror pradă era mare.” (2 Cronici 14:11-14)
Aici este adus în fața noastră faptul că, atunci când Israelul antic a avut încredere în Domnul, Dumnezeul lor, El întotdeauna a lucrat pentru ei. Aici era o armată mare; mii și mii au fost aduși împotriva lor și li s-a părut că mica lor armată va fi învinsă cu siguranță. Dar vedem că încrederea lui Asa era în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Nu era în numărul lor, ci el credea că Domnul îi poate elibera și cu puțini, și cu mulți. A întins mâinile în rugăciune spre Dumnezeu, credința lui s-a prins de Domnul și Domnul a auzit și a răspuns cu amabilitate la cererea lui Asa: au obținut victoria pentru că Dumnezeu a fost în întregime de partea lor.
Acesta a fost, într-adevăr, un test și o încercare a credinței acelora care au slujit Domnului oștirilor lui Israel. Ei se temeau că păcatul ar putea fi atât de prețuit în mijlocul lor, încât Dumnezeu nu putea face lucruri minunate în favoarea lor. Trebuiau să facă față unui număr mare, un milion de oameni. Dar Asa nu s-a dedat distracției și plăcerii; în timp de pace, el se pregătise pentru orice urgență; el avea o armată pregătită pentru orice conflict; cât de mic era numărul lor în comparație cu al inamicilor! Oare această aparență le-a slăbit credința? Le-a descurajat aceasta efortul?
– Nu; credința a crescut și s-a întărit pentru această situație – nu în încredere de sine, ci în Singurul în care puteau avea încredere. Rugăciunile lui Asa nu au fost înălțate în zadar. El L-a căutat pe Domnul în zilele prosperității sale și acum se putea baza pe El în zile de necaz. A arătat prin rugăciunile sale că nu era străin de puterea minunată a Domnului. „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”
Aceasta este o rugăciune potrivită și pentru noi. Perspectivele noastre sunt oricum altcumva, dar nu încurajatoare. Sunt mulțimi nenumărate adunate împotriva adevărului, pe care trebuie să le înfruntăm atunci când le prezentăm altora lumina. Speranța noastră nu stă în cunoașterea adevărului și nici în abilitatea noastră, ci în Dumnezeul cel viu. Dacă ne-am educat pe noi înșine, la fel ca regele Asa, și i-am educat și instruit și pe alții ca să fie familiarizați cu adevărul, care poartă armura neprihănirii, gata să-i înfrunte pe dușmanii lui Dumnezeu și ai adevărului, ne-am făcut partea în lucrarea de pregătire; și atunci, credința vie în Dumnezeu trebuie exercitată pentru a lucra cu eforturile lucrătorilor. Slava lui Dumnezeu este în joc. În ce privește implicarea umană, sunt necesare un efort hotărât și o credință vie, astfel ca Dumnezeul Cel puternic să-Și manifeste puterea; în caz contrar, toate se vor dovedi un eșec. Dumnezeu i-a învins pe dușmanii lui Israel. Le-a răvășit forțele armate, care au fugit care încotro. Cine poate sta înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel?
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. Domnul ne încurajează să ne uităm la El ca la sursa tuturor forțelor noastre, Acela care este capabil să ne ajute. Putem privi la oameni și aceștia ne vor da sfaturi; și, totuși, putem eșua; dar când Dumnezeul lui Israel Se angajează să lucreze pentru noi, El va oferi succes. Vrem să știm că avem dreptate înaintea lui Dumnezeu; dacă nu avem dreptate înaintea Lui, atunci vrem să facem un efort sincer să ajungem în relația potrivită cu El. Trebuie să facem individual ceva chiar noi. Nu trebuie să ne riscăm interesul etern pe presupuneri. Trebuie să facem totul corect; trebuie să respectăm cerințele Domnului și apoi să așteptăm ca Dumnezeu să lucreze cu eforturile noastre. (2 Cronici 20:15) Dumnezeu lucrează în noi prin lumina adevărului Său. Trebuie să ascultăm de toate poruncile Lui. — The Review and Herald, 10 mai 1887
1. Descrie mărimea armatei cu care trebuia să se confrunte armata lui Asa. Ce s-ar fi întâmplat, cu siguranță, cu armata relativ mică a israeliților?
2. În cine a ales Asa să-și pună încrederea? Ce a făcut Dumnezeu întotdeauna pentru israeliți, când au avut încredere în El? Care a fost, așadar, rezultatul acestei bătălii?
3. Le-a fost ușor israeliților să aibă încredere în Dumnezeu în această situație? De ce se temeau?
4. Ce efect a avut perspectiva descurajantă a israeliților asupra credinței și efortului lor?
5. De ce a putut să se bazeze Asa pe Domnul într-un timp de necaz?
6. Care este rugăciunea potrivită pentru noi? De ce?
7. Care este singurul lucru care nu se va dovedi un eșec?
8. Ce ne-ar încuraja Domnul să facem?
9. De ce este mai bine să primești sfaturi de la Dumnezeu decât de la oameni?
Când mi-a fost foame
Cum este să fii un copil fără adăpost pe străzile din Myanmar? Cum este să te întâlnești cu o bunătate asemănătoare cu a lui Hristos pentru prima dată? Pentru a afla, citește relatarea lui Khin Mg Yee.
Numele meu este Joshua. Studiez în clasa a 12-a. Am primit numele de Joshua când am ajuns la Seminarul Adventist Ayeyarwady. Mi-a fost dat de către profesoara mea adventistă. Celălalt nume al meu, Khin Mg Yee, mi-a fost dat de către un călugăr.
Locuiesc în regiunea Bago, din Myanmar. Am patru surori și doi frați. Tatăl meu a murit când m-am născut. Când aveam șapte ani, mama m-a trimis la mănăstire ca să devin călugăr și să aflu mai multe despre învățăturile lui Budha. M-a trimis la mănăstire și pentru că era prea săracă să ne hrănească.
Călugării mănăstirii erau foarte stricți. Ziua începea la ora 4 dimineața, când trebuia să memorăm o rugăciune budhistă. Aceasta era urmată de meditație și apoi trebuia să ieșim cu castroanele și să cerșim mâncare. Când făceam greșeli, călugării ne legau mâinile și picioarele și ne loveau cu bastoane. Mi s-a părut că aceasta nu era disciplină; era o umilință.
Într-o zi, un alt călugăr a venit la mine și mi-a spus despre planul lui de a fugi de la mănăstire. Oh, m-am gândit, aceasta este o mare oportunitate de a scăpa. În dimineața următoare, ne-am strecurat afară, în timp ce restul călugărilor încă dormeau. Am urcat în tren și ne-am ascuns, așa că nu a trebuit să plătim biletul. A fost o călătorie lungă și nu știam în ce direcție ne îndreptăm. În cele din urmă, am ajuns la Mon State. Eu și prietenul meu am petrecut câteva zile împreună în gara de acolo.
Într-o zi, când m-am trezit, prietenul meu dispăruse. Mi-am dat seama că mă părăsise. M-am simțit trist și speriat. Mi-aș fi dorit să nu fi plecat de la mănăstire. Am început să plâng. Nu cunoșteam pe nimeni și nu știam unde să mă duc. Eram înfometat. Credeam că va fi mai ușor să cerșesc mâncare din casă în casă, dar proprietarii m-au gonit cu câinii lor. Nu voiam să fiu mușcat, așa că am început să cerșesc pentru mâncare pe stradă. De-abia mâncam cât să pot adormi.
Două săptămâni am dormit lângă drum, sub cerul liber. Într-o zi, pe când cerșeam mâncare, am văzut o femeie care părea neobișnuit de amabilă. M-am apropiat de ea și i-am cerut mâncare. Ea a zâmbit și m-a întrebat cum mă cheamă. I-am spus numele și mi-a dat destui bani pentru mâncare pentru întreaga zi. Mi-aș fi dorit ca ea să fie mama mea, așa că i-am spus despre dificultățile mele.
– Ai vrea să mergi la școala adventistă?, m-a întrebat cu blândețe. La început am ezitat.
– Sunt profesoară adventistă, a continuat ea.
Apoi, mi-a descris școala:
– Toți elevii se iubesc între ei și se joacă împreună. Școala oferă două mese pe zi și cazare pentru studiu și dormit. Elevii se închină, cântă și se roagă împreună. Suna ca un colț de rai pentru mine. A fost mult mai mult decât mă așteptam. Atât timp cât aș avea de mâncare și un loc unde să dorm, ar fi suficient pentru mine. Așa că am decis să merg în locul pe care mi-l descrisese femeia. Ea a plătit călătoria și mâncarea mea. Iubirea pe care mi-a arătat-o mi-a schimbat complet viața.
Când am ajuns la școală, ea mi-a dat noul nume, Joshua, care îmi place. Am început cu clasa 1, iar acum sunt în clasa a 12-a. Ultimii 12 ani au trecut repede. Viața mea aici este foarte plăcută, cum a promis profesoara adventistă. Când o să termin școala, am decis să devin profesor adventist și să salvez alți copii, la fel cum profesoara m-a salvat pe mine.
Cum este să fii un copil fără adăpost pe străzile din Myanmar? Cum este să te întâlnești cu o bunătate asemănătoare cu a lui Hristos pentru prima dată? Pentru a afla, citește relatarea lui Khin Mg Yee.
Numele meu este Joshua. Studiez în clasa a 12-a. Am primit numele de Joshua când am ajuns la Seminarul Adventist Ayeyarwady. Mi-a fost dat de către profesoara mea adventistă. Celălalt nume al meu, Khin Mg Yee, mi-a fost dat de către un călugăr.
Locuiesc în regiunea Bago, din Myanmar. Am patru surori și doi frați. Tatăl meu a murit când m-am născut. Când aveam șapte ani, mama m-a trimis la mănăstire ca să devin călugăr și să aflu mai multe despre învățăturile lui Budha. M-a trimis la mănăstire și pentru că era prea săracă să ne hrănească.
Călugării mănăstirii erau foarte stricți. Ziua începea la ora 4 dimineața, când trebuia să memorăm o rugăciune budhistă. Aceasta era urmată de meditație și apoi trebuia să ieșim cu castroanele și să cerșim mâncare. Când făceam greșeli, călugării ne legau mâinile și picioarele și ne loveau cu bastoane. Mi s-a părut că aceasta nu era disciplină; era o umilință.
Într-o zi, un alt călugăr a venit la mine și mi-a spus despre planul lui de a fugi de la mănăstire. Oh, m-am gândit, aceasta este o mare oportunitate de a scăpa. În dimineața următoare, ne-am strecurat afară, în timp ce restul călugărilor încă dormeau. Am urcat în tren și ne-am ascuns, așa că nu a trebuit să plătim biletul. A fost o călătorie lungă și nu știam în ce direcție ne îndreptăm. În cele din urmă, am ajuns la Mon State. Eu și prietenul meu am petrecut câteva zile împreună în gara de acolo.
Într-o zi, când m-am trezit, prietenul meu dispăruse. Mi-am dat seama că mă părăsise. M-am simțit trist și speriat. Mi-aș fi dorit să nu fi plecat de la mănăstire. Am început să plâng. Nu cunoșteam pe nimeni și nu știam unde să mă duc. Eram înfometat. Credeam că va fi mai ușor să cerșesc mâncare din casă în casă, dar proprietarii m-au gonit cu câinii lor. Nu voiam să fiu mușcat, așa că am început să cerșesc pentru mâncare pe stradă. De-abia mâncam cât să pot adormi.
Două săptămâni am dormit lângă drum, sub cerul liber. Într-o zi, pe când cerșeam mâncare, am văzut o femeie care părea neobișnuit de amabilă. M-am apropiat de ea și i-am cerut mâncare. Ea a zâmbit și m-a întrebat cum mă cheamă. I-am spus numele și mi-a dat destui bani pentru mâncare pentru întreaga zi. Mi-aș fi dorit ca ea să fie mama mea, așa că i-am spus despre dificultățile mele.
– Ai vrea să mergi la școala adventistă?, m-a întrebat cu blândețe. La început am ezitat.
– Sunt profesoară adventistă, a continuat ea.
Apoi, mi-a descris școala:
– Toți elevii se iubesc între ei și se joacă împreună. Școala oferă două mese pe zi și cazare pentru studiu și dormit. Elevii se închină, cântă și se roagă împreună. Suna ca un colț de rai pentru mine. A fost mult mai mult decât mă așteptam. Atât timp cât aș avea de mâncare și un loc unde să dorm, ar fi suficient pentru mine. Așa că am decis să merg în locul pe care mi-l descrisese femeia. Ea a plătit călătoria și mâncarea mea. Iubirea pe care mi-a arătat-o mi-a schimbat complet viața.
Când am ajuns la școală, ea mi-a dat noul nume, Joshua, care îmi place. Am început cu clasa 1, iar acum sunt în clasa a 12-a. Ultimii 12 ani au trecut repede. Viața mea aici este foarte plăcută, cum a promis profesoara adventistă. Când o să termin școala, am decis să devin profesor adventist și să salvez alți copii, la fel cum profesoara m-a salvat pe mine.
Studiul 8, 18-25 mai
