Gânduri despre absolvire

Absolvirea școlii este un moment când tinerii sărbătoresc tranziția dintr-o etapă a vieții în alta. Ea urmează după multe tranziții mai mici, dar câteodată mai semnificative.

Când aveau cam 17 ani, Daniel și cei trei prieteni ai lui au avut parte de o tranziție deosebit de drastică în momentul când au trebuit să-și schimbe brusc și pe neașteptate școala. Înaintea schimbării, măcar frecventaseră o școală religioasă, chiar dacă nu toți învățătorii erau oameni cu adevărat spirituali. După schimbare, însă, s-au trezit în Babilon, studiind sub îndrumarea învățătorilor păgâni. Această schimbare nu a fost alegerea lor. Dacă ar fi fost alegerea lor, probabil că istoria vieții lui Daniel nu s-ar fi găsit în Biblie.

În această lecție, vom privi la sfatul Bibliei privind acea perioadă a vieții când tinerii termină studiile, fie ele de liceu, de colegiu sau de facultate. Daniel și prietenii lui au avut și ei parte de o absolvire, când aveau vârsta între 18 și 20 de ani. Profilul studiat (ales chiar de împărat, pentru cei mai inteligenți prizonieri) era lingvistica, având drept specializare limba, cultura, religia și politicile caldeene. Politicile de admitere erau dure. Elevii trebuiau să fie cultivați, să aibă o sănătate viguroasă și să fie înzestrați în ce privește științele.

„Împăratul a dat poruncă lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului și pe care să-i învețe scrierea și limba caldeenilor. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui și din vinul din care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului” (Daniel 1:3-5).

Vom studia în viitor necazurile și încercările prin care au trecut cei patru credincioși în programul lor de studiu universitar. Pentru moment, însă, observă cum hotărârea lor fermă de a nu ceda nici măcar sub cea mai puternică presiune i-a ajutat să-și păstreze integritatea.

La absolvire, au fost lansați, prin intervenția specială a lui Dumnezeu, să ocupe unele dintre cele mai înalte poziții din împărăția lui Nebucadențar. Cei patru au ajuns în curând conducătorii întregului imperiu. „Apoi, împăratul a înălțat pe Daniel și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ținutul Babilonului și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului” (Daniel 2:48,49). 

Cum de au ajuns acești oameni ca atât de repede să ocupe locuri atât de importante? Cum au putut să-și termine cursurile pentru ca apoi, în câteva zile, să depășească orice politician viclean din toată capitala? 

Răspunsul este, bineînțeles, că Dumnezeu le-a dat acele poziții înalte. De ce a făcut aceasta în special cu acești tinerii? De ce nu a făcut-o cu unii mai vârstnici și mai maturi? „Deși era credincios îndatoririlor de la curtea împăratului, Daniel și-a păstrat cu atâta credincioșie și loialitatea față de Dumnezeu, încât Dumnezeu a putut să îl onoreze ca mesager al Său pe lângă monarhul babilonian” (Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 220). 

În timpul anilor de școlarizare, acești patru bărbați s-au concentrat pe construirea caracterului. Da, au studiat limbi străine, științe și filozofie, dar nu au uitat niciodată chemarea lor înaltă. Ei nu s-au îndepărtat deloc de calea loialității stricte față de Dumnezeu și au căutat să asculte de toate principiile lui Dumnezeu. Ei au învățat ce înseamnă sfințirea vieții. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Într-un contrast evident cu succesul marcant experimentat de Daniel și de prietenii lui după absolvire se găsește scenariul din ce în ce mai comun al aparentului eșec de după absolvire. Câteodată, absolvirea este un moment de răscruce, iar speranța este înlocuită de descurajare.

Elevii care au aspirații înalte încă din timpul școlii ajung adesea să se dedice atât de mult studiului cărților, încât neglijează părțile practice ale vieții, cum ar fi gătitul, întreținerea curățeniei și gestionarea financiară. Iar atunci când termină studiile universitare se trezesc că nu sunt deloc pregătiți pentru provocările vieții. Unii se mută cu părinții lor. Alții își irosesc energia încercând să supraviețuiască. Speranța lor de a face ceva măreț este înlocuită cu speranța de a plăti chiria. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca absolvirea să ducă la așa ceva și ne oferă sfaturi prin care evidențiază cauzele, astfel încât să evităm rezultatele triste.

„Când vor să se pregătească pentru o viață de slujire, tinerii sunt trimiși la școală pentru a dobândi cunoștințe din cărți. Scăpați de responsabilitățile vieții de zi cu zi, se cufundă în studiu și pierd adesea din vedere scopul acestuia. Zelul consacrării lor inițiale se stinge și foarte mulți sunt cuprinși de ambiții egoiste. La absolvire, mii descoperă că nu au nicio legătură cu viața. S-au ocupat atât de mult timp de lucruri abstracte și teoretice, încât, atunci când trebuie să se mobilizeze cu întreaga ființă pentru a face față examenelor dure ale vieții reale, se trezesc nepregătiți” (Educație, p. 265).

Un bărbat pe nume E. A. Sutherland a fost oarecum ca prietenii lui Daniel. În primul rând, era tânăr. Când avea doar 30 de ani, a ajuns directorul a ceea ce mai târziu a devenit Universitatea Andrews! Un bărbat mai în vârstă, care avea o funcție mai mare, i-a scris tânărului director o scrisoare în care s-a oferit voluntar să preia funcția de director, permițându-i lui Sutherland să ocupe poziția de profesor.

Este greu să fii director de facultate, în special dacă încerci să ajuți toți profesorii și personalul să învețe despre principiile de educație ale lui Dumnezeu. Prin urmare, Sutherland se gândea serios să accepte oferta bărbatului mai în vârstă.

Apoi, Ellen White le-a scris amândurora. În scrisoarea ei vei întâlni argumentul că Dumnezeu, adesea, cheamă tineri și tinere să ocupe locuri importante în lucrarea Sa. „Cât despre vârsta fratelui Sutherland, e adevărat, este tânăr; dar acest lucru este în favoarea lui, căci simte că este un copil care depinde de Dumnezeu pentru a avea înțelepciune. Din anumite perspective, tinerii creștini nu au atât de multe lucruri cu care să se lupte cum au bătrânii creștini.... Sper să vedem sute de studenți aflați sub instruirea unor tineri bărbați capabili să-i învețe, care își dau seama că zi după zi trebuie să fie învățăcei în școala lui Hristos pentru a înțelege Scripturile în simplitatea lor și pentru a fi capabili să le învețe în așa fel încât să le prezinte altora cât mai limpede.... În niciun caz nu subestimăm profesorii mai vârstnici. Mai degrabă, să căutăm să încurajăm atât profesorii tineri, cât și pe cei în vârstă să lucreze pentru Dumnezeu. Caut, însă, să vă arăt că școlile pot fi conduse, și chiar cu succes, de oameni care nu sunt în vârstă și nici nu au o vastă experiență” (Manuscript Releases, vol. 15, pp. 118, 122).

Smerenia, un simț distinct al dependenței de Dumnezeu, și un spirit pregătit să învețe ne fac să fim folositori pentru Dumnezeu. Absolvirea nu este un moment în care să căutăm onoare pentru noi înșine – să simțim că suntem mai buni sau mai inteligenți decât alții. Dacă succesul nostru academic ne face să fim mândri, ne face și nefolositori pentru Dumnezeu, iar după terminarea școlii va duce la eșec. Absolvirea este momentul când conștientizăm dependența de Dumnezeu.

Un împărat înțelept a făcut următoarea observație: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbele 3:5,6). Fii sigur că obții darul absolvirii pe care Dumnezeu vrea să ți-l dea: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți” (Iacov 4:6). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

În curând va avea loc o altă absolvire semnificativă. Este vorba despre momentul absolvirii din această viață, pentru a avansa la o școală mai înaltă, unde Isus ne va fi învățător pentru totdeauna. Cum putem să ne pregătim pentru această absolvire care urmează?

Gândește-te la următorul sfat, care este de cea mai mare importanță pentru destinul tău veșnic: „Vă pregătiți zilnic să absolviți pentru a intra în școala cea mai înaltă? Deveniți zilnic mai bine echipați pentru a intra în curțile cerești? Profitați la maxim de privilegiile voastre, căutând cu seriozitate să vă depășiți toate obiceiurile rele? În marea zi a cercetării, un singur obicei neînvins vă va împiedica să obțineți răsplata învingătorului” (Southern Field Echo, 1 aprilie 1910).

Această absolvire marchează momentul trecerii de la un nivel la altul în școala lui Hristos și va fi, cu adevărat, absolvirea noastră finală. Scriindu-i unei tinere persoane, Ellen White a spus: „Nu există absolvire din școala lui Hristos. De-a lungul nesfârșitelor ere ale veșniciei, creștinii vor fi învățăcei în această școală” (Manuscript Releases, vol.10, p. 56). Sunt câteva puncte finale de menționat despre absolvire. Unul ar fi că, atunci când absolvi, devii un ispravnic (administrator) al talentelor pe care Dumnezeu ți le-a dat. Folosește-le în beneficiul lumii, amintindu-ți că datoria ta nu este față de școala care te-a instruit, ci față de Dumnezeu, care te-a creat.

În privința aceasta, din parabola talanților învățăm două lecții vitale. (Vezi Matei 25:14-30.) Mai întâi, ne primim talentele inițial de la Hristos. Lui Îi datorăm totul și nu avem nimic cu ce să ne lăudăm. În al doilea rând, succesul și utilitatea noastră veșnice depind de modul în care folosim talentele încredințate nouă. „Datoria noastră principală față de Dumnezeu și față de semenii noștri este aceea de a ne dezvolta toate capacitățile. Cine nu crește zilnic, din punct de vedere al aptitudinilor și al capacității de a fi folositor, nu îndeplinește scopul vieții sale. Prin mărturisirea credinței în Domnul Hristos, noi ne angajăm să atingem cele mai înalte niveluri de dezvoltare posibile nouă, ca lucrători ai Domnului, ca să putem face cât mai mult bine în limitele capacității noastre” (Parabolele Domnului Hristos, pp. 329, 330). 

O altă lecție dureroasă este că ai putea avea unele lucruri de care ar trebui să te dezveți. Este posibil ca școala să îți fi făcut și rău. 

„Mulți sunt mai bine pregătiți, au mai mult discernământ spiritual și o mai mare cunoștință de Dumnezeu, precum și despre cerințele Sale, atunci când încep să studieze decât atunci când absolvă.... Ei fac din cărți idoli și sunt gata să-și sacrifice sănătatea și spiritualitatea pentru a obține o educație. Ei își limitează timpul pe care ar trebui să-l dedice rugăciunii și nu reușesc să folosească oportunitățile pe care le-au avut ca să facă bine.... Lucrarea misionară devine tot mai puțin de dorit.... Urmărind studiile lor, ei se separă de Dumnezeul înțelepciunii. Unii îi felicită pentru evoluția lor și îi încurajează să ia diplomă după diplomă, chiar dacă sunt mai puțin calificați să facă lucrarea lui Dumnezeu după modelul de educație al Domnului Hristos decât erau înainte să intre la școală” (Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 355, 356). 

Dacă nu ai absolvit încă, asigură-te că o vei face fără regrete. Vei avea nevoie să citești întregul capitol de unde este luat citatul anterior. Iar dacă ai absolvit, asigură-te că lași în urmă idolatria cunoașterii și că ești în căutarea unei vieți utile. Aceasta este ceea ce a făcut Daniel. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Iarna în Waukon

În vremea aceea, nu exista niciun sistem clar stabilit printre adventiștii de ziua a șaptea prin care să-și susțină lucrarea. Dacă dorea cineva să ofere bani, aceștia erau primiți cu mulțumiri, iar pentru ce mai era nevoie, se lucra fizic. 

Pentru acest motiv, am fost invitat de fratele J.N. Andrews să merg la Waukon, Iowa; acesta avea acolo o mică bucată de teren, unde putea să cultive hrană pentru familia lui și totodată, să le vorbească oamenilor din acest stat nou înființat, odată ce se deschidea calea. Prin urmare, în data de 4 octombrie 1856, J.T. Orton și cu mine, împreună cu familiile noastre am părăsit Rochester în două căruțe de lemn, îndreptându-ne spre Iowa. Din Buffalo, am luat un vas cu aburi până la Detroit, apoi ne-am dus cu un tren de marfă la Chicago. Pe data de 11 noiembrie, am început să ne deplasăm pe uscat spre Waukon, unde am sosit în data de 20 noiembrie. M-am mutat la Waukon fără să am vreo intenție de a abandona adevărul sau lucrarea de slujire. 

Am găsit lucrurile mult diferite față de ceea ce ne așteptam. Statul exista de atât de puțin timp, iar locuitorii acestuia erau atât de răspândiți, încât erau slabe șanse să să ținem întâlniri. În curând, prețurile mari au început să ne micșoreze veniturile. Iarna era pe drum, așa că am început să lucrez tâmplărie, gândindu-mă să câștig bani să-mi sprijin familia, iar apoi să încep să lucrez pentru cauză. Mă întrista să mă gândesc la cauza suferindă a lui Dumnezeu, dar perspectivele lumești au început să strălucească înaintea mea, iar eu mi-am pierdut interesul în privința revistei Review; de asemenea, am început să-mi pierd dragostea față de frați. Câteodată, când lucram, eram cuprins de convingeri solemne că trebuie să mă dedic cu totul cauzei lui Dumnezeu ori voi muri. Pe măsură ce m-am luptat cu aceste convingeri, ele au început să se stingă. 

Am aflat din numărul de la începutul lui decembrie 1856 al Review că fratele și sora White ajunseseră în vest până la Round Grove, Illinois, și că aveau niște întâlniri foarte interesante cu cei care țineau Sabatul și care se mutaseră acolo din Vermont și din alte state. Nici nu ne-a trecut prin cap că se vor aventura cu sania prin frigul crâncen și prin zăpezile adânci din decembrie și să vină aproape 200 de mile ca să ne vadă. În data de 9 decembrie, la Round Grove, doamna White a primit o viziune prin care era îndrumată să vină la Waukon, ca să ne ia și să ne aducă înapoi în câmpul lucrării. 

Într-o zi din preajma Crăciunului, lucram cu fratele Mead la o clădire din Waukon, când un bărbat a privit în sus spre noi și ne-a întrebat dacă e posibilsă cunoaștem un tâmplar pe nume Hosea Mead. 
– Da, i-am răspuns, lucrează aici sus, cu mine 
– Asta e vocea lui Elon Everts! a exclamat fratele Mead, după care a venit și a privit în jos. 
– Coboară! a strigat Everts. Fratele și sora White, precum și fratele Hart sunt aici jos, în sanie! 

Dacă oamenii aceștia ar fi coborât din cer, am fi fost doar cu puțin mai uimiți decât am fost în clipa aceea. Solul era acoperit de o zăpadă adâncă de trei picioare și de cruste înghețate care nu erau destul de rezistente pentru a susține un cal. Pentru mai bine de o săptămână, toate drumurile pe o distanță de 40 de mile la sud de Waukon fuseseră abandonate ca fiind impracticabile. Oamenii așteptau să se îmbuneze vremea, înainte să încerce să umble pe drumuri. O sanie încărcată, croindu-și drum prin 40 de mile de zăpadă, părea o sarcină herculeană. 
– Ce faci tu aici, Ilie?, m-a întâmpinat sora White când am ajuns la sanie. 
– Lucrez tâmplărie cu fratele Mead, am răspuns, fiind șocat de o astfel de întrebare. 
– Ce faci tu aici, Ilie?, m-a întrebat din nou. Acum am început să mă simt atât de jenat de faptul că îmi compara situația cu a lui Ilie, încât nu am știut ce să spun. Era evident că în spatele acestei situații era ceva ce trebuia să aud. 
– Ce faci tu aici, Ilie?, a repetat întrebarea pentru a treia oară. 

Această întrebare simplă m-a făcut să mă gândesc foarte serios la întâmplarea când Ilie s-a ascuns într-o peșteră, ca să nu facă lucrarea Domnului. Mai târziu, în timpul întâlnirilor de aici, am aflat că sora White fusese învățată în viziunea primită la Round Grove să mă întâmpine în acest mod. Vă asigur că felul în care m-a salutat m-a convins pe deplin că va avea loc o schimbare și că voi renunța la munca în care eram pe atunci implicat.

Cuvinte pentru elevi

Fiecare suflet este înconjurat de o stare de spirit specifică acelei persoane. Această stare poate fi plină de o malarie spirituală, cu efect otrăvitor pentru principiile neprihănirii. Atunci când cineva se asociază cu alții, nu este nevoie să treacă zile sau săptămâni pentru a stabili dacă starea de spirit provine de la Hristos sau de la Satana. Influența anturajului nu este niciodată mai puternică decât este în viața școlară; elevii care vin la școală cu o dorință sinceră de a fi un ajutor și o binecuvântare pentru amicii lor vor fi atenți să-și manifeste influența de partea binelui și să caute tovarăși care li se vor alătura în cultivarea principiilor și practicilor corecte. 

Elevii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru a face din viața lor școlară un succes. Ei trebuie să-și încline fiecare efort în direcția corectă, ca să nu-și dezamăgească părinții sau supraveghetorii, care lucrează din greu să-i țină în școală și care sunt profund îngrijorați în privința stării lor de bine prezente și veșnice. Elevii trebuie să decidă ca, în ziua judecății, raportul despre ei să nu fie unul rușinos. Un elev care este precaut în modul său de conduită, care nu se va lăsa dus la dreapta sau la stânga de influențe greșite, va exersa o putere de înfrânare asupra acelora din școală a căror plăcere este să-și manifeste independența angajându-se în activități sportive rele, nesupunându- se regulilor și umplând inimile profesorilor lor de tristețe și de descurajare. 

Viața este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm individual. Nimeni nu poate forma caracterul altcuiva; fiecare dintre noi are un rol de jucat în hotărârea propriului destin. Noi suntem agenții responsabili și liberi ai lui Dumnezeu; fiecare trebuie să-și lucreze propria mântuire „cu frică și cutremur”, în timp ce Dumnezeu lucrează în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui găsire cu cale. Elevii pot face fapte bune sau fapte rele, dar „ceea ce seamănă omul, aceea va și culege”. 

Noi suntem supuși individual probei lui Dumnezeu. Toate inteligențele cerești sunt implicate să ajute fiecare suflet care va fi atras către Isus; fiecare persoană care Îl iubește cu adevărat pe Isus va coopera cu agenții cerești pentru a-i îndepărta pe oameni de ceea ce este nechibzuit, josnic și frivol. Urmașii lui Hristos nu vor lucra de partea lui Satana pentru a slăbi credința în religia adevărată și pentru a-i corupe pe alții înconjurându-i cu o stare de spirit devastatoare pentru moralitatea și caracterul lor. Ne pare rău, însă, dar trebuie să spunem că până și în școlile noastre există persoane care sunt creștine doar cu numele. Nu trebuie să ne familiarizăm mult cu acești profesori pentru a stabili că sunt agenți de succes ai lui Satana. În școlile noastre sunt oameni cu inima coruptă, care încă au o abordare plăcută și au succes în a fascina o anumită categorie de oameni; înainte ca ei să devină conștienți de lucrul acesta, influența acestor persoane le-a și schimbat sentimentele și i-a modelat după caracteristicile inacceptabile ale acestor persoane corupte. Aceia, însă, care poartă veșmintele creștinismului și totuși sunt guvernați de modelele și de preceptele lumii sunt corupți moral. Ei pretind să fie căutători ai comorilor cerești, dar starea de spirit care îi înconjoară este una încărcată cu o miasmă spirituală mortală; aceștia trebuie să fie îndepărtați de cei care rămân nepătați de lume.

Tânărul care are discernământ poate vedea imediat ce fel de persoane sunt acestea, chiar dacă nu pretinde că el este creștin, căci știe că ele nu sunt asemenea lui Hristos. Trebuie să le permită acestora să fie ca niște pietre de poticnire? El au o carte, un manual, care îi descrie pe aceia care sunt de partea Domnului. Dacă știe că traseul acestora nu este în armonie cu mărturia unui creștin, dacă înțelege ce înseamnă să trăiască o viață evlavioasă, va fi tras la răspundere pentru lumina și cunoștința pe care le are. El are responsabilitatea de a îndeplini voința Stăpânului și de a arăta lumii care este adevărata purtare creștină – ce înseamnă să ai o viață și un caracter asemenea lui Hristos.
- The Youth’s Instructor, 3 mai 1894

Îndepărtează idolii

Shyam Hansda provenea dintr-un mediu hindus, dar nu era satisfăcut de religia lui. El simțea că îi lipsește ceva din viață. Încă se afla în căutarea adevărului și și-a întrebat prietenii dacă au vreo sugestie. 

Într-o zi, a văzut în satul lui un bărbat bine îmbrăcat și s-a oprit să stea de vorbă cu el. I-a spus acestuia că nu era fericit cu religia pe care o avea și voia să știe dacă străinul cunoștea vreo religie care să-i facă viața folositoare. 

Străinul era un pastor, care nu a irosit timpul și i-a spus lui Shyam că, da, există o religie foarte bună, care poate să-i umple viața de sens. Nu cerea decât credință în Dumnezeul cel viu și dorința de a-L urma. După aceea, pastorul l-a invitat pe Shyam să se roage la casa unui membru al bisericii pe care tocmai voia să-l viziteze. 

Când au ajuns, Shyam a fost întâmpinat de stăpânul casei și a luat loc, așteptând să vadă ce o să se întâmple. Oamenii care au participat s-au salutat între ei și au început să cânte. Lui Shyam i-au plăcut mesajul și rugăciunile. Și-a dat seama că asta era ceea ce îi lipsise toată viața. 

După întâlnire, i-a spus pastorului că voia să afle mai multe și l-a invitat să vină acasă la el. – Vreau să vii la biserica noastră; e mult mai interesant decât întâlnirea noastră de rugăciune, i-a spus pastorul. La biserică, Shyam a fost bine primit. A observat că toți erau îmbrăcați frumos și aveau cărți negre mari. S-a bucurat de fiecare moment al serviciului divin și s-a întors săptămână după săptămână, învățând tot mai mult. Păstorul a vorbit despre temperanță, despre obiceiuri alimentare, despre curățenie și despre multe alte subiecte. 

Shyam i-a vorbit soției lui despre noua lui credință și i-a spus: „Ar trebui să ne rugăm direct lui Dumnezeu, nu prin intermediul icoanelor și al idolilor din casa noastră. Îndepărtează-i! Oferim atât de multe fructe, dulciuri și flori la ritualuri și aducem jertfe acestor zeități, care nu ne sunt de niciun folos. Vino cu mine la biserică și vezi cum I se închină lui Dumnezeu, cum se salută între ei și cum vorbesc despre alimente sănătoase!” 

Soției lui i-a plăcut la biserică. Ea a înțeles ce le lipsise și s-a bucurat de noua ei religie. Shyam și soția lui au început să participe la studii biblice și și-au predat inima lui Isus. Mai târziu, au fost botezați și amândoi au ajuns să fie membri credincioși ai bisericii.