Păgânizarea bisericii
Text de memorat
„Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” 1 Timotei 6:9,10
Îți amintești că în timpul domniei împăratului Dioclețian, creștinii au suferit persecuții îngrozitoare. Mulți renunțaseră la credința lor în Isus, dar mulți alții continuau cu mult curaj să trăiască pentru El. A fost o perioadă teribilă de suferință; dar Dumnezeu știa că persecuția va ajuta la păstrarea purității bisericii și că prosperitatea îi va tenta pe creștini să devină egoiști.
Cam în aceeași perioadă în care biserica se confrunta cu aceste probleme, Imperiul Roman se confrunta și el cu multe schimbări și provocări. Vechile credințe păgâne își pierdeau din atractivitate, în parte pentru că existau prea mulți zei care trebuiau venerați. Guvernul devenise din ce în ce mai corupt, iar cei care doreau să ajungă împărați se luptau cu armate uriașe unii împotriva altora.
Într-o perioadă de aproximativ 120 de ani, au existat șaizeci de bărbați care au purtat titlul de „împărat”. Toți, cu excepția a nouă dintre ei, au fost uciși de alții care le-au luat acest titlu. Din cauza acestor lupte, fiecare lider căuta modalități de a atrage mai mulți oameni de partea sa. Ce a spus Isus despre acest tip de forță? Matei 26:52
Între timp, un soldat roman pe nume Constantin avansa în grad în rândurile armatei. Era neobișnuit de devotat zeului păgân al soarelui, dar nu existau prea multe alte lucruri care să-l deosebească de ceilalți generali. Evenimentele l-au ridicat la cel mai înalt nivel al guvernului roman, iar el s-a trezit brusc în competiție cu alți cinci „împărați”. Acum erau șase „împărați” care se prefăceau că lucrează împreună pentru a controla imperiul, dar fiecare încerca în secret să scape de ceilalți cinci!
Constantin părea că avea să fie ucis în scurt timp. Însă, în parte datorită ajutorului acordat de episcopul bisericii din Roma, Constantin s-a bucurat de o lungă domnie ca împărat și a schimbat pentru totdeauna atât biserica, cât și lumea.
Cam în aceeași perioadă în care biserica se confrunta cu aceste probleme, Imperiul Roman se confrunta și el cu multe schimbări și provocări. Vechile credințe păgâne își pierdeau din atractivitate, în parte pentru că existau prea mulți zei care trebuiau venerați. Guvernul devenise din ce în ce mai corupt, iar cei care doreau să ajungă împărați se luptau cu armate uriașe unii împotriva altora.
Într-o perioadă de aproximativ 120 de ani, au existat șaizeci de bărbați care au purtat titlul de „împărat”. Toți, cu excepția a nouă dintre ei, au fost uciși de alții care le-au luat acest titlu. Din cauza acestor lupte, fiecare lider căuta modalități de a atrage mai mulți oameni de partea sa. Ce a spus Isus despre acest tip de forță? Matei 26:52
Între timp, un soldat roman pe nume Constantin avansa în grad în rândurile armatei. Era neobișnuit de devotat zeului păgân al soarelui, dar nu existau prea multe alte lucruri care să-l deosebească de ceilalți generali. Evenimentele l-au ridicat la cel mai înalt nivel al guvernului roman, iar el s-a trezit brusc în competiție cu alți cinci „împărați”. Acum erau șase „împărați” care se prefăceau că lucrează împreună pentru a controla imperiul, dar fiecare încerca în secret să scape de ceilalți cinci!
Constantin părea că avea să fie ucis în scurt timp. Însă, în parte datorită ajutorului acordat de episcopul bisericii din Roma, Constantin s-a bucurat de o lungă domnie ca împărat și a schimbat pentru totdeauna atât biserica, cât și lumea.
Aplicație: Cât de logic este să te închini împăratului, iar apoi să încerci să-l omori pentru a-i putea lua locul? Cât de bine ar fi fost pentru acei oameni să-L lase pe Isus să domnească în inimile lor!
Am învățat săptămâna trecută că atunci când Imperiul Roman a încetat să-i mai persecute pe creștini, multe lucruri s-au schimbat pentru biserică. Oamenii nu mai erau uciși pentru că deveniseră creștini, iar mulți dintre cei care înainte se temeau s-au alăturat acum bisericii. Unii au sperat că, alăturându-se unei biserici din ce în ce mai populare, vor obține bogăție și putere. Acest lucru a adus dezbinare și multă luptă în biserică.
Imperiul, de asemenea, era într-o mare confuzie. Armatele romane se luptau între ele pentru dreptul de a alege următorul împărat. Această combinație de egoism în biserică și instabilitate în imperiu a dus la împlinirea dramatică a profeției din Biblie despre „omul fărădelegii”, care avea să se ridice din cauza marilor rele ce aveau să apară în biserică. 2 Tesaloniceni 2:1-4 Liderii bisericești și liderii guvernamentali egoiști au început să creadă că, lucrând împreună, fiecare dintre ei putea obține ceea ce își dorea. Atât liderii bisericii, cât și liderii guvernamentali doreau bogăție, popularitate și putere. Ce spune Biblia despre creștinii care depind de împărățiile acestei lumi pentru ajutor? Psalmii 118:8,9
Timp de sute de ani, regii și împărații au folosit religia păgână ca fiind una dintre cele mai bune modalități de a-i controla pe oameni. Ei credeau că o țară, sau un imperiu, se va destrăma dacă nu va avea toată lumea aceleași convingeri religioase. Acesta era motivul pentru care împăratul roman trebuia venerat. Dar credințele păgâne nu mai uneau imperiul. Pentru prima dată, împăratul era pe punctul de a-și folosi armata pentru a susține religia creștină, într-un efort de a uni Imperiul Roman.
Susținerea religiei creștine a început în anul 311 d.Hr. Miltiade, episcopul bisericii din Roma, a decis să obțină ajutor de la unul dintre „împărații” care doreau să aibă controlul asupra Imperiului Roman. El i-a trimis o scrisoare lui Constantin, plângându-se că „împăratul” care conducea partea sa de imperiu îi persecuta în continuare pe creștini. „Te rog”, l-a implorat Miltiade pe Constantin, „adu-ți armata și oprește-l pe acest alt împărat”.
Imperiul, de asemenea, era într-o mare confuzie. Armatele romane se luptau între ele pentru dreptul de a alege următorul împărat. Această combinație de egoism în biserică și instabilitate în imperiu a dus la împlinirea dramatică a profeției din Biblie despre „omul fărădelegii”, care avea să se ridice din cauza marilor rele ce aveau să apară în biserică. 2 Tesaloniceni 2:1-4 Liderii bisericești și liderii guvernamentali egoiști au început să creadă că, lucrând împreună, fiecare dintre ei putea obține ceea ce își dorea. Atât liderii bisericii, cât și liderii guvernamentali doreau bogăție, popularitate și putere. Ce spune Biblia despre creștinii care depind de împărățiile acestei lumi pentru ajutor? Psalmii 118:8,9
Timp de sute de ani, regii și împărații au folosit religia păgână ca fiind una dintre cele mai bune modalități de a-i controla pe oameni. Ei credeau că o țară, sau un imperiu, se va destrăma dacă nu va avea toată lumea aceleași convingeri religioase. Acesta era motivul pentru care împăratul roman trebuia venerat. Dar credințele păgâne nu mai uneau imperiul. Pentru prima dată, împăratul era pe punctul de a-și folosi armata pentru a susține religia creștină, într-un efort de a uni Imperiul Roman.
Susținerea religiei creștine a început în anul 311 d.Hr. Miltiade, episcopul bisericii din Roma, a decis să obțină ajutor de la unul dintre „împărații” care doreau să aibă controlul asupra Imperiului Roman. El i-a trimis o scrisoare lui Constantin, plângându-se că „împăratul” care conducea partea sa de imperiu îi persecuta în continuare pe creștini. „Te rog”, l-a implorat Miltiade pe Constantin, „adu-ți armata și oprește-l pe acest alt împărat”.
Aplicație: Acest episcop al Romei, un om care pretindea că Îl reprezintă pe Hristos, încerca să pornească un război în care puteau muri mii de oameni. Ce mare greșeală făcea el? Ieremia 17:5,6
Când Constantin a primit scrisoarea lui Miltiade, s-a gândit să invadeze orașul Roma. Dar știa că era un lucru riscant. Celălalt „împărat” avea o armată mare, iar el dispunea de o armată destul de mică. Lupta ar fi fost inegală și, bineînțeles, ar fi putut pierde bătălia. Asta putea însemna că și el își putea pierde viața.
Constantin nu era sigur că Miltiade și creștinii puteau reprezenta un ajutor suficient. Dar când au venit reprezentanți din Roma și i-au cerut să invadeze orașul, a decis că trebuie să acționeze. În timpul bătăliilor care au urmat, mii de oameni au fost uciși. Dar Constantin a câștigat războiul și a devenit conducător al orașului Roma. Din cei șase „împărați” care domniseră cu câțiva ani înainte, mai rămăseseră doar trei.
Pot creștinii să se lase prinși în luptele dintre ei? Ce se întâmplă atunci când o fac? Galateni 5:14,15 La câteva luni după ce a câștigat acest război, Constantin i-a răsplătit pe creștini pentru ajutorul lor, prin adoptarea uneia dintre cele mai faimoase legi din întreaga istorie. Cunoscută sub numele de Edictul de la Milano, această lege proclama faptul că în special creștinii, dar și toți ceilalți, aveau acum „libertatea de a alege să urmeze modul de închinare pe care îl doresc”.
În sfârșit! Ceea ce creștinii își doriseră dintotdeauna devenise realitate. Astăzi o numim libertate religioasă. Libertatea religioasă face parte din „Regula de aur”. Citește- o în Matei 7:12
Din nefericire, ne este foarte ușor ca atunci când primim o binecuvântare, să încercăm să o păstrăm pentru noi înșine, fără a o împărți cu alții. Asta au făcut Miltiade și prietenii săi. Vom învăța despre acest lucru mâine.
Constantin nu era sigur că Miltiade și creștinii puteau reprezenta un ajutor suficient. Dar când au venit reprezentanți din Roma și i-au cerut să invadeze orașul, a decis că trebuie să acționeze. În timpul bătăliilor care au urmat, mii de oameni au fost uciși. Dar Constantin a câștigat războiul și a devenit conducător al orașului Roma. Din cei șase „împărați” care domniseră cu câțiva ani înainte, mai rămăseseră doar trei.
Pot creștinii să se lase prinși în luptele dintre ei? Ce se întâmplă atunci când o fac? Galateni 5:14,15 La câteva luni după ce a câștigat acest război, Constantin i-a răsplătit pe creștini pentru ajutorul lor, prin adoptarea uneia dintre cele mai faimoase legi din întreaga istorie. Cunoscută sub numele de Edictul de la Milano, această lege proclama faptul că în special creștinii, dar și toți ceilalți, aveau acum „libertatea de a alege să urmeze modul de închinare pe care îl doresc”.
În sfârșit! Ceea ce creștinii își doriseră dintotdeauna devenise realitate. Astăzi o numim libertate religioasă. Libertatea religioasă face parte din „Regula de aur”. Citește- o în Matei 7:12
Din nefericire, ne este foarte ușor ca atunci când primim o binecuvântare, să încercăm să o păstrăm pentru noi înșine, fără a o împărți cu alții. Asta au făcut Miltiade și prietenii săi. Vom învăța despre acest lucru mâine.
Aplicație: Isus a spus o pildă care ilustrează exact greșeala pe care au făcut- o Miltiade și ceilalți lideri ai bisericii. Citește pilda și vezi dacă poți ghici ce au făcut. Matei 18:23-35
Liderii bisericești ai Romei îl plăceau cu adevărat pe Constantin. Îl plăceau atât de mult, încât au inventat tot felul de povești despre el. Multe dintre acestea au fost scrise de un episcop pe nume Eusebiu. Iată câteva exemple: l-a numit pe Constantin al doilea Moise și a spus că Dumnezeu l-a numit împărat. A susținut că toate victoriile militare ale lui Constantin se datorau faptului că Dumnezeu luptase pentru el. Le-a spus oamenilor că împăratul a fost un credincios închinător al lui Dumnezeu, rugându- se ore întregi lui Isus într-un cort special pe care îl lua cu el în luptă din acest motiv. Eusebiu a mai spus că Dumnezeu Însuși îi dădea generalului un plan de atac pentru bătălia care urma.
Eusebiu și prietenii săi mai spuneau despre Constantin că le orbea uneori vederea, ca un înger din ceruri; că sala de mese a acestuia era Noul Ierusalim despre care se vorbește în cartea Apocalipsa; și că împăratul urma să domnească peste univers ca un conducător, împreună cu Hristos Însuși.
Nimic din toate acestea nu era adevărat, bineînțeles, deoarece Constantin nu era creștin în niciun fel. De fapt, el era marele preot, Pontifex Maximus, al religiei romane păgâne. Atunci, de ce au mințit? Iuda 1:16 „Slăveau pe oameni pentru câștig” - asta făceau. Cu toții sperau că, dacă împăratul îi plăcea suficient de mult, avea să le dea puterea și bogăția pe care și le doreau atât de mult.
Isus nu a trăit așa, desigur. Iar acesta nu era modul în care apostolii și-au continuat lucrarea pentru El. Observă cât de diferit era acest lucru de modul în care lucrase Pavel. 1 Tesaloniceni 2:3-6
Eusebiu și prietenii săi mai spuneau despre Constantin că le orbea uneori vederea, ca un înger din ceruri; că sala de mese a acestuia era Noul Ierusalim despre care se vorbește în cartea Apocalipsa; și că împăratul urma să domnească peste univers ca un conducător, împreună cu Hristos Însuși.
Nimic din toate acestea nu era adevărat, bineînțeles, deoarece Constantin nu era creștin în niciun fel. De fapt, el era marele preot, Pontifex Maximus, al religiei romane păgâne. Atunci, de ce au mințit? Iuda 1:16 „Slăveau pe oameni pentru câștig” - asta făceau. Cu toții sperau că, dacă împăratul îi plăcea suficient de mult, avea să le dea puterea și bogăția pe care și le doreau atât de mult.
Isus nu a trăit așa, desigur. Iar acesta nu era modul în care apostolii și-au continuat lucrarea pentru El. Observă cât de diferit era acest lucru de modul în care lucrase Pavel. 1 Tesaloniceni 2:3-6
Aplicație: De fiecare dată când ne găsim trăind într- un mod care nu copiază exemplul lui Isus, putem fi siguri că încălcăm poruncile. Care dintre porunci au fost ignorate de acești episcopi în ceea ce au făcut? (Exodul 20:2-17.)
Acum trebuie să învățăm despre ceva care nu este deloc plăcut. Pentru a înțelege pe deplin relația dintre biserică și imperiu, trebuie să analizăm mai îndeaproape viața lui Constantin. El este considerat de mulți oameni ca fiind primul împărat creștin. Și nu există nicio îndoială că el a făcut multe pentru a influența natura Bisericii Romane pe măsură ce aceasta creștea, acum că persecuțiile erau de domeniul trecutului.
Biblia spune: „Îi veți cunoaște după roadele lor” (Matei 7:16). Așadar, întrebarea noastră este: care a fost influența lui Constantin? Ce fel de roade a produs viața sa? A fost evlavios? Din păcate, răspunsul, așa cum probabil ai intuit, este „nu”.
Cel mai faimos eveniment din viața lui Constantin este o „viziune” pe care se spune că ar fi avut-o cu o zi înainte de o bătălie importantă. În timp ce se gândea la conflictul care urma să aibă loc, se spune că a văzut o cruce strălucitoare plutind pe cer și a auzit o voce care spunea: „Sub acest semn, învinge!”. După această experiență remarcabilă, se spune că a acceptat creștinismul - dar nu a fost botezat decât cu puțin timp înainte de moartea sa.
S-a întâmplat cu adevărat acest lucru? Puțin probabil. Relatarea originală a lui Eusebiu spunea că a fost un vis pe care Constantin l-a avut în timp ce se afla în Galia (acum numită Franța), cu câteva săptămâni înainte de a veni la Roma. Dar câțiva ani mai târziu, Eusebiu a scris din nou povestea, iar de data aceasta a spus că a fost o viziune văzută în plină zi, împreună cu alți 40 000 de soldați, chiar în afara Romei. Dintr-un motiv oarecare, niciunul dintre cei 40 000 de „martori” nu a spus vreodată ceva despre „viziune”.
Alte evenimente, despre care știm că s-au întâmplat cu adevărat, includ slujirea sa îndelungată ca mare preot al religiei păgâne; folosirea și aprobarea magiei păgâne; uciderea cumnatului său - Licinius, singurul alt „împărat” rămas; uciderea fiului său – Crispus, și mai târziu a soției sale - Fausta; continuarea închinării sale la zeul soare; promovarea și cinstirea zilei soarelui.
Biblia spune: „Îi veți cunoaște după roadele lor” (Matei 7:16). Așadar, întrebarea noastră este: care a fost influența lui Constantin? Ce fel de roade a produs viața sa? A fost evlavios? Din păcate, răspunsul, așa cum probabil ai intuit, este „nu”.
Cel mai faimos eveniment din viața lui Constantin este o „viziune” pe care se spune că ar fi avut-o cu o zi înainte de o bătălie importantă. În timp ce se gândea la conflictul care urma să aibă loc, se spune că a văzut o cruce strălucitoare plutind pe cer și a auzit o voce care spunea: „Sub acest semn, învinge!”. După această experiență remarcabilă, se spune că a acceptat creștinismul - dar nu a fost botezat decât cu puțin timp înainte de moartea sa.
S-a întâmplat cu adevărat acest lucru? Puțin probabil. Relatarea originală a lui Eusebiu spunea că a fost un vis pe care Constantin l-a avut în timp ce se afla în Galia (acum numită Franța), cu câteva săptămâni înainte de a veni la Roma. Dar câțiva ani mai târziu, Eusebiu a scris din nou povestea, iar de data aceasta a spus că a fost o viziune văzută în plină zi, împreună cu alți 40 000 de soldați, chiar în afara Romei. Dintr-un motiv oarecare, niciunul dintre cei 40 000 de „martori” nu a spus vreodată ceva despre „viziune”.
Alte evenimente, despre care știm că s-au întâmplat cu adevărat, includ slujirea sa îndelungată ca mare preot al religiei păgâne; folosirea și aprobarea magiei păgâne; uciderea cumnatului său - Licinius, singurul alt „împărat” rămas; uciderea fiului său – Crispus, și mai târziu a soției sale - Fausta; continuarea închinării sale la zeul soare; promovarea și cinstirea zilei soarelui.
Aplicație: Mulți oameni îl numesc pe Constantin primul împărat creștin. Alții consideră că roadele vieții sale arată că el nu a fost creștin. Cum ne ajută Biblia să știm dacă el a fost un creștin adevărat? Matei 7:15-20; Galateni 5:19-25 Gândește-te la viața ta. Arăți tu roadele Duhului Sfânt în viața ta?
La începutul anilor 300 d.Hr., liderii bisericii din Roma au găsit un sprijin puternic în împărat. Influența lui Constantin a fost mai puternică decât a oricărei alte persoane în dezvoltarea bisericii din acei ani. Din nefericire, influența sa a dăunat aproape întotdeauna misiunii reale a bisericii. Luca 11:23
Din păcate, liderii puternici ai bisericii s-au bucurat de influența sa, deoarece el a avut întotdeauna grijă să-i sprijine pe cei care îl sprijineau. Pentru că anumiți lideri doreau ca influența lui să îi ajute, împăratul s-a implicat tot mai mult în rezolvarea disputelor dintre creștinii certați. Constantin a făcut multe pentru a-i încuraja pe oameni să devină creștini. Dar el nu a ținut studii biblice și n-a organizat întâlniri de predicare a Evangheliilor, așa cum poate te gândești. În schimb, pentru o perioadă de timp, a promis fiecărui convertit o haină albă și douăzeci de bani de aur.
De asemenea, a făcut ca slujbele de episcop, prezbiter și diacon să fie mult mai atractive pentru public. A emis un decret prin care acești oficiali ai bisericii erau scutiți de la îndeplinirea unor anumite îndatoriri costisitoare pe care ceilalți cetățeni erau obligați să le facă. Ca urmare, mulți bărbați neconvertiți s-au grăbit să ocupe acele funcții, pentru a primi darurile și pentru a se scuti de timpul și cheltuielile legate de serviciul public.
Poate că împăratul a crezut că este generos. Dar, indiferent de ce a crezut el, efectul asupra bisericii a fost teribil. Oameni lacomi au ocupat poziții pentru care erau complet necalificați. Cum putem ști că nu erau calificați? Matei 6:19-21,24
Poate că cel mai rău rezultat al influenței împăratului a fost că, având atât de mulți oameni neconvertiți care s-au alăturat bisericii, aceasta și-a pierdut aproape complet capacitatea de a arăta lumii cum era Isus. Însăși ideea de a spune: „Iată un creștin: își trăiește viața așa cum a făcut-o Isus” era aproape necunoscută. Așadar, creștinismul nu mai era un mod de viață și nu mai reprezenta un caracter evlavios; era doar un nume - un nume care, de fapt, nu mai însemna mare lucru.
Din păcate, liderii puternici ai bisericii s-au bucurat de influența sa, deoarece el a avut întotdeauna grijă să-i sprijine pe cei care îl sprijineau. Pentru că anumiți lideri doreau ca influența lui să îi ajute, împăratul s-a implicat tot mai mult în rezolvarea disputelor dintre creștinii certați. Constantin a făcut multe pentru a-i încuraja pe oameni să devină creștini. Dar el nu a ținut studii biblice și n-a organizat întâlniri de predicare a Evangheliilor, așa cum poate te gândești. În schimb, pentru o perioadă de timp, a promis fiecărui convertit o haină albă și douăzeci de bani de aur.
De asemenea, a făcut ca slujbele de episcop, prezbiter și diacon să fie mult mai atractive pentru public. A emis un decret prin care acești oficiali ai bisericii erau scutiți de la îndeplinirea unor anumite îndatoriri costisitoare pe care ceilalți cetățeni erau obligați să le facă. Ca urmare, mulți bărbați neconvertiți s-au grăbit să ocupe acele funcții, pentru a primi darurile și pentru a se scuti de timpul și cheltuielile legate de serviciul public.
Poate că împăratul a crezut că este generos. Dar, indiferent de ce a crezut el, efectul asupra bisericii a fost teribil. Oameni lacomi au ocupat poziții pentru care erau complet necalificați. Cum putem ști că nu erau calificați? Matei 6:19-21,24
Poate că cel mai rău rezultat al influenței împăratului a fost că, având atât de mulți oameni neconvertiți care s-au alăturat bisericii, aceasta și-a pierdut aproape complet capacitatea de a arăta lumii cum era Isus. Însăși ideea de a spune: „Iată un creștin: își trăiește viața așa cum a făcut-o Isus” era aproape necunoscută. Așadar, creștinismul nu mai era un mod de viață și nu mai reprezenta un caracter evlavios; era doar un nume - un nume care, de fapt, nu mai însemna mare lucru.
Aplicație: Ce înseamnă să „iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău”? Putem încălca cea de-a treia poruncă fără să spunem cuvinte urâte? O persoană ia numele lui Hristos atunci când devine creștin? Cum putemevita să luăm numele Lui în deșert?
Studiul 9, 25-31 mai
