Scrisori de la Isus

Apocalipsa, ultima carte a Bibliei, este una dintre cele mai importante și, cu siguranță, una dintre cele mai interesante cărți. Autorul ei a fost Ioan, ultimul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus. El a trăit o viață lungă, o viață de muncă plină de devotament pentru Învățătorul său pe care Îl iubea atât de mult. Acest lucru i-a adus o mare opoziție din partea celor care Îl urau pe Isus.

Pare ciudat că oamenii erau atât de plini de mânie împotriva acestui bătrân blând, care a scris și a vorbit atât de mult despre cum ar trebui să ne iubim unii pe alții. Dar chiar așa erau. Când nu au găsit altă cale de a-l împiedica pe Ioan să vorbească despre Isus, dușmanii săi au încercat să-i ia viața.

La Roma, Ioan a fost judecat ca un criminal, în fața împăratului Domițian. Dar dușmanii săi nu au putut dovedi niciuna dintre acuzațiile false pe care i le aduceau. Plini de ură și furie, l-au aruncat pe Ioan într-un recipient imens, în care era ulei clocotit. Dar Dumnezeu i-a salvat viața.

Citește Psalmii 97:10. La ce povestire biblică crezi că s-ar fi putut gândi Ioan chiar înainte de a fi aruncat în acel ulei înfierbântat? Daniel 3:25,26

În cele din urmă, pentru că nu l-au putut ucide, împăratul a hotărât să scape de Ioan trimițându-l pe Patmos, o mică insulă-închisoare aridă, unde erau ținuți infractorii periculoși. Dar, pe măsură ce Ioan s-a împrietenit cu acei prizonieri și le-a vorbit despre Isus, unii au ales să creadă în El. Cât de fericit trebuie să fi fost Ioan!

Toată zona din jurul lui Ioan era un teren stâncos și pustiu. Dar stâncile goale, cerul frumos și albastru, oceanul întins - uneori liniștit, alteori furtunos, izbind valuri uriașe de țărm - toate îi vorbeau despre dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Citește Apocalipsa 1:9-16. Într-o zi de sâmbătă, în timp ce Ioan se închina liniștit pe malul mării, a auzit deodată un glas puternic care semăna cu o trâmbiță. Deși nu mai auzise această voce de mulți ani, a recunoscut- o imediat. Întorcându-se repede, a văzut „pe cineva care semăna cu Fiul Omului” stând în picioare în Locul Sfânt al sanctuarului ceresc. 

Era Isus, bineînțeles. Era același Isus cu care Ioan umblase și vorbise în tinerețe - același Isus pe care Îl slujise de atunci. Dar acum, Prietenul și Domnul său purta hainele și simbolurile Regelui cerului, în loc de haina simplă, umilă, dintr-o singură bucată, a unui biet țăran galileean.

Isus a avut un mesaj special pe care a vrut să-l transmită poporului Său și a ales să-l transmită prin Ioan. Ori de câte ori oamenii sunt dispuși, Dumnezeu dorește să lucreze prin ei. Nu pentru că oamenii pot face o treabă mai bună decât o pot face îngerii sau Însuși Dumnezeu, ci pentru că El vrea ca noi să avem bucuria care vine din colaborarea cu El și să putem fi o binecuvântare pentru alții.

Ce i-a cerut Isus lui Ioan să facă? Apocalipsa 1:17-20 Isus avea informații importante pentru poporul Său cu privire la ce avea să se întâmple până la sfârșitul timpului. Mesajele pe care le-a împărtășit lui Ioan în acea zi au fost pentru tine și pentru mine chiar mai mult decât pentru Ioan și pentru oamenii care trăiau atunci.

Cum a transmis Dumnezeu mesajul Său? Apocalipsa 1:1-3 Dumnezeu l-a dat lui Isus, care l-a dat îngerului Său, care l-a dat lui Ioan, care l-a scris pentru ca oamenii să îl poată citi pentru ei înșiși, dar și cu voce tare, astfel încât alții să îl poată auzi. Este un proces destul de important. Nu este minunat că putem face parte din echipa lui Dumnezeu, spunând altora care nu au auzit încă despre mesajul cărții Apocalipsa? 

Când Dumnezeu încearcă să le spună oamenilor Săi ceva special, poți fi sigur că Satana va încerca să-i împiedice să audă și să asculte. El i-a descurajat pe mulți oameni să studieze Apocalipsa. El le spune că nu merită să se străduiască să studieze, pentru că este imposibil de înțeles. Satana spune chiar că această carte a fost „sigilată”, astfel încât nimeni nu poate ști ce înseamnă. Dar oare este adevărat acest lucru? Vezi titlul cărții! Ce înseamnă cuvântul „Apocalipsa”?

În Apocalipsa există mai multe seturi de câte „șapte”. Găsim cele șapte biserici menționate aproape de început, în primul capitol. Dar găsim, de asemenea șapte sfeșnice și șapte stele. În capitolul cinci există un sul pecetluit cu șapte peceți, iar capitolul opt vorbește despre șapte îngeri cu șapte trâmbițe. Există șapte tunete, un balaur cu șapte capete, șapte plăgi, șapte munți și șapte regi. Sunt multe cifre de șapte.

De ce crezi că Dumnezeu a ales numărul șapte?Dumnezeu folosește adesea numărul șapte pentru a însemna „deplinătatea”. De exemplu, creația a fost fina-lizată în șapte zile.
Ce reprezentau cele șapte sfeșnice? Citește Apocalipsa 1:20. Capitolele doi și trei din Apocalipsa conțin scurte scrisori de la Isus către șapte biserici di-ferite. Cele șapte biserici reprezintă istoria completă a Bisericii lui Dumnezeu, din timpul apostolilor până la a doua venire a lui Isus. Iar Ioan a fost mângâiat când L-a văzut pe Isus veghind și fiind împreună cu biserica Sa, întotdeauna prezent pentru a oferi îndru-mare și sprijin.

Efes este prima dintre aceste șapte biserici. Apocalipsa 2:1-3 Isus era fericit pentru credincioșia aces-tei biserici și le-a spus asta cu bunăvoință. Dar El era, de asemenea, îngrijorat de o problemă care își făcuse loc în biserică. Care era problema și ce sfat a dat Isus? Apocalipsa 2:4,5

În versetul șase, Isus îi încurajează să urască „faptele nicolaiților”, așa cum și El le urăște. Acesta este un limbaj neobișnuit pentru Isus. Nu sunt multe lucruri pe care El le urăște, deci ce înseamnă acest lucru? Nicolaiții învățau că nu contează ceea ce faci, contează doar să crezi în Isus. 

Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „Tot ce trebuie să faci este să crezi în Isus”? Adesea, asta înseamnă că nu vrea să fie ca Isus. Trăirea unei vieți evlavioase este rezultatul credinței în Isus.  Nu e de mirare că Isus urăște aceste idei!

Următoarea biserică, Smirna, este numită biserica persecutată. Apocalipsa 2:8-11 Începând cu anul 100 d.Hr. și până în anul 313 d.Hr., mulți creștini s-au confruntat cu persecuții. În această perioadă au fost date legi împotriva creștinismului. Deși nu au fost întotdeauna puse în aplicare, ele erau totuși legi, și fiecare știa că putea fi amendat, închis, torturat sau chiar ucis dacă alegea să devină creștin.

Acestea erau legi rele, iar conducătorii răi din guvernul roman au încercat să le aplice. Acest lucru a dus la zece ani de persecuție teribilă, între anii 303-313 d.Hr., sub împăratul Dioclețian. Biblia vorbește despre acești zece ani de „necaz” ca despre zece zile profetice („un necaz de zece zile”).

În cele din urmă, un nou împărat a venit la putere și a schimbat legile împotriva creștinismului, făcând legal statutul de creștin. În câteva săptămâni, vom vedea că, deși această schimbare a fost bună, unii lideri bisericești egoiști au folosit-o ca pe o oportunitate de a obține bogăție și putere pentru ei înșiși.

Nu a trecut mult timp de atunci și a început perioada următoarei biserici, biserica din Pergam: 313 d.Hr. - 538 d.Hr. În acești ani, poporul lui Dumnezeu s-a confruntat cu prima lege duminicală. Această lege le cerea oamenilor să sfințească duminica, într-un efort de a-i încuraja să uite de Sabatul zilei a șaptea. A fost un eveniment important în formarea a ceea ce avea să devină mai târziu Biserica Romano-Catolică.

Ce a spus Isus bisericii din Pergam? Apocalipsa 2:12-17 Creștinii care au trăit în această perioadă au avut adesea provocarea dificilă de a încerca să facă ceea ce este corect atunci când cei care pretindeau că sunt liderii lor le spuneau să nu asculte de Biblie. O altă provocare nouă era persecuția - dar de data aceasta biserica care îi persecuta pe cei care nu erau de acord cu ideile liderilor ei. Cu ce profet rău erau comparați acești lideri ai bisericii? Apocalipsa 2:14 (Vezi Numeri 22-25.)

Următoarea scrisoare a lui Isus a fost adresată bisericii din Tiatira. Această biserică reprezintă cea mai lungă perioadă de timp dintre toate cele șapte biserici. Ea a început odată cu instaurarea papalității, anul 538 d.Hr., și a continuat până la începutul anilor 1500 d.Hr. Aceasta a fost o perioadă de apostazie crescândă, pe măsură ce tot mai multe adevăruri biblice erau abandonate, iar practicile păgâne erau aduse în biserică.

A fost, de asemenea, o perioadă de persecuții teribile. Oricine era împotriva acestor practici putea fi persecutat. Înregistrările sunt departe de a fi complete, dar undeva între 50 și 60 de milioane de oameni au fost executați în toți acești ani. De ce? Pentru că liderii bisericii credeau că era de datoria lor să controleze ceea ce credeau oamenii.

Citește Apocalipsa 2:24-29. Isus a înțeles suferința poporului Său din această perioadă și i-a încurajat să păstreze adevărul pe care îl cunoșteau.

Citește Apocalipsa 3:1-6. Sardes reprezintă bisericile Reformei din anii 1500 d.Hr. până în jurul anilor 1830 d.Hr. Acest lucru îi surprinde pe unii, deoarece această biserică ne amintește de smochinul pe care Isus l-a blestemat. La fel ca acel pom, Sardes a păstrat speranța unor roade bune. „Îți merge numele că trăiești”, a spus Isus; dar, din păcate, „ești mort”. 

Este adevărat că în această perioadă a început Reforma. Multe adevăruri biblice care fuseseră ascunse timp de sute de ani au fost descoperite din nou. Dar, în loc să îi permită lui Isus să le schimbe viața, oamenii se certau și se luptau adesea pentru detaliile înțelegerii Bibliei. 

Uneori, chiar și cei care învățau și încercau să trăiască după adevărul biblic îi persecutau pe cei care nu erau de acord cu ei în privința unor lucruri precum botezul și Cina Domnului.

Biserica din Filadelfia a fost cea mai iubitoare dintre biserici. Acest lucru L-a făcut pe Isus foarte fericit. Citește ce le-a spus El în Apocalipsa 3:7-13. Numele Filadelfia înseamnă „dragoste frățească”, iar creștinii sinceri, care credeau în venirea în curând a lui Isus în anii 1830 și la începutul anilor 1840, au arătat acest tip de dragoste în moduri care nu mai fuseseră văzute din zilele apostolilor. Odată cu propovăduirea celei de-a doua veniri a lui Isus, creștinii care Îl iubeau cu adevărat pe Isus au dat tot ce aveau pentru a răspândi mesajul Evangheliei. Le-au spus tuturor celor pe care îi cunoșteau despre revenirea în curând a lui Isus. Această dragoste pentru ceilalți este ceea ce i-a adus atâta fericire lui Isus.

Citește Apocalipsa 3:14-22. Biserica din Laodiceea este poate cea mai importantă pe care trebuie să o înțelegem. De ce? Pentru că este cea care reprezintă timpul în care trăim noi astăzi. Cuprinzând anii de la 1844 până la a doua venire a lui Isus, Laodiceea prezintă o imagine mult mai puțin plăcută decât biserica dinaintea ei. 

Laodiceea înseamnă „judecata poporului”. Numele se potrivește cu siguranță, deoarece Marea Zi a Ispășirii se desfășoară în sanctuarul ceresc încă din anul 1844 d.Hr. Însă, pentru o perioadă de timp atât de importantă, Isus nu găsește nimic - absolut nimic - de lăudat în biserica din Laodiceea. În schimb, El face tot ce poate, oferind binecuvântări incredibile: aur (credință și dragoste), haine albe și curate (un caracter neprihănit) și medicamente pentru ochi (îndrumare spirituală) pentru a-Și pregăti poporul pentru venirea Sa.