Moab. Ţara aceasta ocupa platoul de la răsărit de Marea Moartă. Poporul ei era înrudit cu evreii, fiind descendenţi din Lot, nepotul lui Avraam (Geneza 19,36.37). Când Israel s-a aşezat în Canaan, teritoriul lui Moab se afla între râul Arnon şi pârâul Zered. Sămânţa lui Ruben a ocupat ţinutul de la Nord. David a înglobat Moabul în imperiul său (2Samuel 8,2.11.12; 1Cronici 18,2.11). Regatul de miază-noapte a încercat să păstreze un oarecare control asupra lui (vezi comentariul la 2Regi 1,1). La sfârşitul domniei lui Ahab, când Ahazia s-a urcat la tron, un anume Meşa, s-a revoltat împotriva lui Israel şi a întemeiat Moabul, ca un regat independent (2Regi 3,4-27), înglobând în teritoriile sale pe acela care mai înainte fusese deţinut de seminţia lui Ruben. El a raportat cuceririle sale pe o placă de bazalt negru, cunoscută astăzi sub numele de Piatra Moabită. Inscripţia aceasta a fost descoperită în 1868 la Dibon, şi este acum în Muzeul Luvru din Paris (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Moabul a continuat ca un regat independent, până când Ţinutul Apusean a fost cotropit de asirieni în secolul a VIII-lea î.Hr.

Capitolul 48 enumeră câteva cetăţi moabite care urmau să ajungă sub biciul Babilonienilor. Din cele 25 numite, 21 pot fi identificate în mod rezonabil. Toate locurile acestea cu excepţia a patru erau pe teritoriile de la nord de Arnon, care fuseseră acordate lui Israel la timpul colonizării Canaanului, şi care fuseseră luate de la el cu prilejul revoltei Moabului în secolul al IX-lea î.Hr. De fapt Meşa aminteşte 11 din locurile menţionate în capitolul acesta ca fiind printre acelea pe care i-a luat de la Israel. El pretinde mai departe că ar fi adăugat 100 de orăşele ţării sale (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). În felul acesta Ieremia pare să descrie îndeosebi judecăţile lui Dumnezeu asupra acelor moabiţi care locuiau în fostul teritoriu al seminţiei lui Ruben.

Nebo. Nu se confunda cu zeul Babilonian (Isaia 46,1), sau muntele Nebo (Deuteronom 32,49). Aici Nebo denumeşte o cetate, ca în Numeri 32,38, probabil aflându-se pe muntele Nebo sau aproape de el, la răsărit de capătul de miază-noapte al Mării Moarte. Pe Poarta Moabită, Meşa pomeneşte, că a luat cetatea aceasta de la Israel (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Chiriataim. Un loc aflat cam la 11,2 km spre nord de râul Arnon, cunoscut acum ca el-Qereyât. Meşa se referă la el sub numele Qiryathan, şi pretinde că l-a zidit (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Cetăţuia. Sau Misgab. Locul Misgabului este necunoscut. Cuvântul ebraic apare în Isaia 25,12 şi e tradus acolo cu întăriturile înalte.

Hesbon. O cetate aflată cam la 24,4 km la est-nord-est de la Mărea Moartă. Aparţinuse teritoriului seminţiei lui Ruben, fiind luată de la Sihon Amoritul pe când Israel a ocupat ţara Canaanului (vezi Numeri 32,33.37). Însă Hesbonul lui Ieremia nu mai era pe mâna evreilor. Săpăturile de la Tell Hesbân au descoperit rămăşiţe din timpul lui Ieremia şi din timpul monarhiei timpurii, pe când aceasta era renumită despre iazurile lui cu peşte (Cântarea Cântărilor 7,4).

Se pune la cale. Ebr. chashab. Aici este vorba de un joc de cuvinte, ebraicul pentru Hesbon fiind Cheshbon. Această construcţie este o bună ilustraţie a puternicului ton poetic care străbate profeţia. Versetul 2 pare să arate că pe vremea lui Ieremia Hesbonul era centrul unei uneltiri contra Moabului.

Madmenul. Locul este incert, deşi ar putea fi nordicul Khirbet Dimneh, cam la 15,2 km la răsărit de limba de pământ care se extinde în Marea Moartă pe partea ei răsăriteană.

Horonaim. Amplasamentul acestui loc e necunoscut. El este Hauromenul pe care Meşa afirmă, că l-a luat de la Israel la porunca lui Chemoş (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Suişul Luhitului. Fără îndoială un drum, dar aşezarea ei necunoscută. S-ar fi putut să ducă prin una din multele wadi sau albii adânci şi înguste de râuri, care străbăteau platourile Moabului şi duceau în jos către Marea Moartă.

Horonaim. Vezi comentariul la v. 3.

Nevoiaş desţărat. Ebr. ‘aro‘er, de la rădăcina ‘arar, a se dezbrăca. Referirea de aici este posibil la ienupăr sau tamarisc, care în înfăţişarea lui despuiată era un simbol potrivit pentru goliciunea refugiaţilor moabiţi. Aici e un subtil joc de cuvinte, care nu poate fi tradus. Cuvântul ebraic redat prin bălărie [în KJV] este şi numele Aroerului, una din cetăţile lui Moab (vezi vers. 19). LXX zice: măgar sălbatic ca derivând de la ebr. ‘arod, în loc de ‘aro‘er. Exprimarea aceasta a fost adoptată de RSV. Imaginea unui măgar sălbatic rătăcitor e potrivită cu adevărat pentru refugiaţii fără cămin din pustie. Totuşi, cuvântul ebraic aproape identic ‘ar‘ar din cap. 17,6 este redat tamarisc sălbatic de LXX şi tufiş în RSV, aşa că pare mai sigur de a păstra exprimarea textului ebraic.

În robie. Tabloul oferit este cel al idolilor popoarelor captive fiind duşi în exil împreună cu închinătorii lor (Isaia 46,1.2).

Valea. Valea şi câmpia se referă la cele două caracteristici geografice principale ale teritoriului moabit, partea răsăriteană a văii Iordanului, privind către Marea Moartă, şi marele platou al Transiordaniei, înălţându-se la aproape 1215 m deasupra văii şi întinzându-se până în Deşertul Arab.

Blestemat. Rostirea unui blestem asupra oricui a fost ales de Dumnezeu ca răzbunător al Său, şi care s-ar reţine de aplica judecăţile Lui, este o manieră poetică de a scoate în evidenţă inevitabilitatea evenimentelor prezise.

Se odihnea… pe drojdiile lui. Ieremia compară Moabul cu un vin, care niciodată n-a fost tras într-un alt butoi, şi în felul acesta a absorbit însuşirile drojdiilor lui. Cu toate că ţara lor avusese diferiţi sorţi politici, faptul că moabiţii nu suferiseră niciodată o deportare într-o ţară străină (ei nu fuseseră turnaţi dintr-un vas în altul), probabil i-a determinat să nu adopte perspective noi ale lumii şi mersului ei. În felul acesta provincialismul lor s-a dezvoltat într-o mulţumire de sine naţională, care a atras prăbuşirea lor.

Oameni cari-l vor pritoci. Ebr. so‘im, închinători, adică, aceia care înclină vasele pentru a turna afară conţinutul lor.

De ruşine cu Chemoş. Un viu contrast cu declaraţiile făloase ale lui Meşa (vezi inscripţia de pe Piatra Moabită tradusă în Nota Adiţională la 2Regi 3).

Dat de ruşine… cu Betel. O referire la cultul idolatru unui viţel înfiinţat de Ieroboam la Betel, şi continuat în general în tot decursul împărăţiei de la miază-noapte (vezi 1Regi 12,26-29). Aşa cum Israel a descoperit că idolii lui erau fără de putere, la fel acum Moabul îi va găsi pe ai săi.

Locuitoare, fiica Dibonului. Adică locuitorii Dibonului. Compară expresiile fiica Egiptului (cap. 46,11), fiica lui Iuda (Plângeri 1,15), fiica Sionului (Plângeri 2,10). Dibonul, modernul Dhibân, era o cetate însemnată în partea de miază-zi a teritoriului ocupat mai înainte de către Ruben, cam la 5,2 km şi cam la 19,2 km la est de Marea Moartă. Se găseşte pe marea Derek hammelek, sau Calea Împăraţilor (drumul mare din Deuteronom 2,27), care în vremurile vechi era principala cale de comunicaţie mergând de la nord spre sud prin Transiordania. Dibonul a fost un loc de tabără al israeliţilor pe drumul lor în Canaan (vezi Numeri 33, 45, 46) şi mai târziu reclădit de seminţia lui Gad (Numeri 32,34), şi după aceea a fost inclus în teritoriile lui Ruben. Pe Piatra Moabită, Meşa raportează că Dibonul era printre acele cetăţi pe care el le-a luat de la Israel şi le-a adăugat la regatul Moabului (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Aroer. Un oraş cam la 5 km la sud-vest de Dibon, acum numit ‘Arâ‘ir. Nu e identic cu Aroerul din Numeri 32,34, sau cu acela din 1Samuel 30,28. El e menţionat de Meşa ca fiind capturat de la Israel (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Drum. Ebr. derek. Probabil o referire la Calea Împăraţilor (vezi comentariul la v. 18), pe care era aşezat Aroerul. Această cale era drumul natural pentru refugiaţii moabiţi, pe care să-l apuce când fugeau de Babilonienii care se apropiau de la nord. Aici Ieremia cheamă în chip ironic pe locuitorii din Aroer să iasă şi să privească pe concetăţenii lor, care fugeau pe drumul spre sud dinaintea năvălitorilor.

În Arnon. Sau, la Arnon (RSV). Arnonul era cel mai de seamă râu al Moabului. El curgea spre apus de pe platou spre Marea Moartă şi marca hotarul sudic al seminţiei lui Ruben când Israel deţinea acel teritoriu.

Ţara câmpiei. Vezi comentariul la v. 8.

Holon. Poate un loc în apropiere de Medeba, deşi amplasarea exactă nu este cunoscută.

Iahaţ. Considerat a fi sau modernul Jalul sau Khirbet et-Teim, în apropiere de Medeba, în locul în care mai înainte fusese Ruben de nord. Aici a biruit Israel pe Sihon, împăratul Amoriţilor (vezi Numeri 21,23.24). Piatra Moabită se referă la el ca fiind Iahaţ şi spune că el era reşedinţa împăratului israelit în timpul războiului cu Meşa. Împăratul moabit se laudă că dumnezeul său, Chemoş, a alungat pe israeliţii din Iahaţ (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Mefaat. Posibil modernul Tell ei-Jâwah, cam la 11,2 km sud de Rabat-amon.

Dibon. Vezi comentariul la v. 18.

Nebo. Vezi comentariul la v. 1.

Bet-Diblataim. Nu e sigur dacă acesta este identic cu Almon-Diblataim, unde Israel a tăbărât înainte de a intra în Canaan (Numeri 33,46). Aceasta din urmă e socotită a fi modernul Khirbet Deleilât esh-Sherqîyeh unde fusese pe vremuri centrul lui Ruben. Bet-Diblataim apare ca Beth-Diblathen pe Piatra Moabită, unde Meşa pretinde să-l fi construit (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Khirbet Deleilât esh-Sherqîyeh se află cam la 11,2 km la sud de Medeba.

Chiriataim. Vezi comentariul la v. 1.

Bet-Gamul. Modernul Khirbet ej-Jumeil, cam la 11,2 km la este de Dibon, în ceea ce fusese mai înainte Ruben de Sud.

Bet-Meon. Aceste e cunoscut acum ca Ma‘în, cam la 7,2 km spre sud-vest de Madeba. E identic cu Baal-Meon, pe care le-au zidit oamenii lui Ruben (vezi Numeri 32,37.38), şi cu Bet-Baal-Meon (în Iosua 13,15-21). Meşa se refera la el în piatra moabită prin aceste amândouă nume din urmă, şi spune că a zidit (înţelegând rezidit) cetatea (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Extinderea ruinelor lui prezente arată că el trebuie să fi fost un loc plin de însemnătate. Ezechiel îl clasează la un loc cu alte două cetăţi ca fiind podoaba ţării Moabului (Ezechiel 25,9). O explicaţie pentru varietatea numelor lui e sugerată de afirmaţia că oamenii lui Ruben i-au schimbat numele (vezi Numeri 32,28). Evident, schimbarea a fost de la păgânescul Baal-Meon, literal Baal al locuinţei în Bet-Meon, literal casa locuinţei. După aceea, vechiul nume şi noul nume par că uneori au fost contopite în Bet-Baal-Meon, literal casa lui Baal al locuinţei.

Cheriiot. Locul acesta n-a fost identificat. El e menţionat pe Piatra Moabită ca oraşul, unde Meşa a adus pe Orel, comandamentul Israelit al Atarotului, târându-l înaintea lui Chemoş în Cheriiot (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Boţra. Probabil oraşul er Bes menţionat ca fiind rezidit de Meşa (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Aşezarea e necunoscută. Cetatea trebuie să fie deosebită de Boţra din Isaia 63,1 şi Ieremia 49,13, care era în Edom.

Tăria. Literal Cornul. Un simbol al puterii. Vezi comentariul la Plângeri 2,3.

Prins… printre hoţi. A fi prins ca hoţ este prezentat ca o pricină de mare ruşine (vezi cap. 2,26). Aici profetul foloseşte aceeaşi idee, ca o întrebare retorică, probabil pentru a scoate în evidenţă un Moab care dispreţuieşte în mod nelegitim pe Israel.

Cunosc. Expresia aceasta este exprimată emfatic în ebraică. E o reasigurare puternică pentru Israelul călcat în picioare şi dispreţuit că Domnul cunoaşte adevărul în cIuda mândriei şi lăudăroşeniei omului, pe care Israel o auzise (v.29).

Chir-heres. Considerat a fi acelaşi cu Chir-Hareset din 2Regi 3,25 şi Isaia 16,7, modernul el-Kerak din Moabul de sud. După ce s-a referit la cetăţi care mai înainte îi aparţinuseră lui Israel, Ieremia menţionează o localitate din Moabul însuşi. Aici Meşa se refugiase în faţa asediatorilor israeliţi, şi adusese ca jertfă pe fiul său cel mai mare ca ardere de tot pe zidurile cetăţii (vezi 2Regi 3,25-27).

Sibma. O localitate aproape de Hesbon, dar aşezarea precisă nu este cunoscută. Localitatea era vestită pentru viile ei.

Iaezer. Aşezarea e nesigură, dar se crede că a fost la apus sau la nord-vest de Rabat-Amon. S-ar putea să fie menţionată aici pentru a arăta cât de departe la nord pătrunseseră cuceririle moabite în teritoriul lui Israel.

Strigăte. Strigătele voioase din perioada culesului viei când strugurii erau călcaţi în teascuri.

Eleale. Modernul el-‘Al, aproape de Hesbon.

Iahaţ. Vezi comentariul la v. 21.

Ţoar. O localitate în Moabul de Sud. Se consideră că aşezarea este acum acoperită acum de capătul de sud-est al Mării Moarte.

Horonaim. Vezi comentariul la v. 3.

Apele Nimrimului. Wâdi en-Numeirah, un curs de apă ducând la capătul sud-estic al Mării Moarte. Profetul descrie un strigăt de disperare, care răsună într-o parte şi alta, atât prin partea de nord cât şi prin partea de sud a teritoriului moabit, incluzând în felul acesta întreaga ţară (vezi Isaia 15,6).

Înălţimile. Ebr. bamah. Termenul acesta a fost original folosit cu privire la un deal sau un munte, unde se ţinea cultul. Mai târziu cuvântul a fost folosit pentru movile artificiale, sau platforme şi în sfârşit şi pentru capele, unde se aducea închinare zeilor. O bamah descoperită la Ghezer a dat la iveală o serie de pivniţe subterane, în care s-au găsit un altar şi oase de bărbaţi, de femei şi de copii, şi de diferite animale. Solomon a înălţat o bamah zeului moabit Chemoş, în apropierea lui Ierusalim (vezi 1Regi 11,7). Regii lui Israel au construit bamoth în toate cetăţile lor (vezi 2Regi 17,9). Aceste capişti erau ceva obişnuit şi în Iuda (vezi 1Regi 22,43; 2Regi 15,35; 16,4). Ele au fost distruse în Iuda atât de Ezechia (2Regi 18,4) cât şi de Iosia (vezi 2Regi 23,5). În reforma din timpul lui Iosia, Ieremia a jucat un rol de seamă.

Fluier. Ebr. chalilim, literal cei străpunşi. Aceste instrumente erau fluiere duble sau oboi. Fluierele erau folosite pereche, cu capetele ţinute aparte, fiecare mână acţionând un fluier separat şi în felul acesta producând tonuri separate. Ele erau folosite în deseori pentru bucurie sau pentru jale. Aici fără îndoială Ieremia se referă la folosirea aceasta din urmă. În ce priveşte o mai departe descriere a acestor instrumente, vezi Vol. III, p. 38, 39.

Toate capetele. Raderea capului şi a bărbii şi aplicarea de tăieturi pe corp erau semne obişnuite de doliu la popoarele vechi (vezi Isaia 15,2.3; Ieremia 16,6).

Ca vulturul. O referire la Babilonieni (comp. Ezechiel 17,3-7).

Cheriotul. Vezi comentariul la v.24.

Va fi nimicit. Odată cu exilul Babilonian, moabiţii practic au dispărut ca popor.

Groaza, groapa şi laţul. Ebr. pachad wapachath wapach, un izbitor exemplu de aliteraţie demonstrând natura poetică a exprimării lui Ieremia (vezi comentariul la Plângeri 3,47).

Pedepsei. Vezi comentariul la cap. 46,21.

Hesbon. Vezi comentariul la v. 2.

Sihon. Compară Numeri 21,28. Sihon, regele amoriţilor, luase de la Moab teritoriul de la nord de râul Arnon, care era ocupat de Ruben (vezi comentariul la Judecători 11,19) şi mai târziu recucerit de Moab (vezi comentariul la 2Regi 3,5; vezi şi Vol. II, p. 864, 865). Regiunea este amintită aici prin numele lui Sihon.

Celor ce se fălesc. Literal, fiii zgomotului. O referire la moabiţi (vezi Amos 2,2).

Chemoş. Dumnezeul moabiţilor (vezi v. 7).

Voi aduce înapoi. O făgăduinţă de nădejde fără de îndoială condiţională (cap. 18,9.10).

Comentariile lui Ellen G. White

10 TM 274; 1T 222; 7T 175

11 TM 255; 8T 150