Ieremia 17 | Biblia Traducerea Fidela

¹ Păcatul lui Iuda este scris cu un toc de fier și cu vârful unui diamant; este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor voastre;

Priboi de fier. O daltă sau o unealtă de gravat (vezi Iov 19,24).

Diamant. Ebr. shamir, şmirghel, adamant, cremene. Acesta nu este diamantul pe care-l cunoaştem noi, ci o piatră ascuţită încastrată în fier care se folosea la gravat. Vezi Ezechiel 3,9; Zaharia 7,12. Cuvântul acesta este folosit aici spre a arăta că păcatul lui Iuda era săpat adânc şi de neşters pe tabla inimii lor (2Corinteni 3,3).

Pe coarnele. Foarte probabil coarnele altarelor închinării lor idolatre. Pentru descrierea coarnelor vechiului altar vezi Exod 27,2; 29,12.

² În timp ce copiii lor își amintesc de altarele lor și de altarele lor lângă copacii verzi de pe dealurile înalte.

Cum se gândesc la copiii lor. Crescuţi într-un mediu idolatru, copiii urmau să fie înclinaţi să umble pe aceeaşi cale rea.

Astarteele. Ebr. ’asherim, Aşera era numele unei zeiţe păgâne, al cărei cult era însoţit de ritualuri desfrânate şi simbolul acestei zeiţe era un pom sau un stâlp de lemn (vezi comentariul la Judecători 3,7; vezi Vol. III, p. 39).

Copaci verzi. Deşi Aşera nu era o dumbravă de copaci, Templul acestei zeiţe păgâne era în genere legat cu o astfel de dumbravă, la fel cum dealurile înalte erau asociate cu altarele păgâne (vezi Deuteronom 12,2.3; Isaia 57,7).

³ O, muntele meu în câmp, eu voi da averea ta și toate tezaurele tale ca pradă, și înălțimile tale pentru păcat, în toate granițele tale.

Muntele Meu. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. Multe din versiunile vechi consideră expresia ca adverbială, indicând doar locul unde aveau loc idolatriile, adică pe munţi sau dealuri.

Avuţiile. O aluzie la prăzile pe care invadatorii babilonieni aveau să le ia din Ierusalim, mai ales de la Templu (vezi 2Regi 24,10-16).

⁴ Și tu, chiar tu însuți, vei renunța la moștenirea ta pe care ți-o dădusem; și te voi face să servești dușmanilor tăi în țara pe care nu o cunoști, pentru că ați aprins în mânia mea un foc, ce va arde pentru totdeauna.

Vei pierde. Ebr. shamat, a fi desfăcut, a lăsa să crească, indicând predarea moştenirii lui Iuda în mina Haldeilor. Întrucât shamat are şi sensul de a lăsa pământul nelucrat, sau îngăduindu-i să stea în repaus (vezi Exod 23,10.11), ţara lui Iuda datorită robiei ce urma să vină, avea să se repauzeze şi să se bucure se sabatele ei (vezi Levitic 24,32-34; 2Cronici 36,21).

Focul. Vezi Deuteronom 32,22.

⁵ Astfel spune DOMNUL: Blestemat fie omul care se încrede în om și care își face carnea braț al său și a cărui inimă se depărtează de DOMNUL.

Blestemat. Dându-şi seama că cea mai mare parte a necazului suferit de naţiunea sa era pricinuit de alianţele ei cu Asiria şi cu Egiptul, lucru care indică un transfer al încrederii lor pentru pace şi siguranţă de la Domnul la om, profetul, cu o bruscheţe plină de semnificaţie, îi denunţă pe aceia care purtau răspunderea acestei încrederi înşelătoare.

Să fie omul. Cuvântul ebraic pentru om este aici gebor, un om tânăr şi viguros.

Se încrede în om. Cuvântul ebraic pentru om aici este ’adam, om (în sens generic), adică o persoană, cineva care face parte din neamul omenesc. Aici, om însemnează doar cineva care este o fiinţă omenească, în felul acesta în mod potrivit vrând să arate că neamurile pe care se bizuiau izraeliţii pentru ajutor nu erau în definitiv decât oameni având slăbiciunile obişnuite tuturor oamenilor. Solia profetului este plină de semnificaţii pentru zilele noastre. Cât de uşor este pentru oameni să caute izvoare omeneşti de ajutor şi călăuzire în loc să se sprijine pe ceea ce a făgăduit Dumnezeu!

⁶ Fiindcă el va fi ca un rug într-un loc uscat, și nu va vedea când vine binele; ci va locui în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și nelocuit.

Un nenorocit. Ebr. ’ar’ar, tufiş fiind probabil vorba de jneapăn. O imagine plină de forţă a pustietăţii şi lipsei de rod. Într-o asemenea stare de părăsire, tristeţe, cu totul lipsit de binecuvântările de care ar fi putut avea parte, omul care se încrede în om nu vede venind fericirea.

Pământ sărat. Această impresionantă figură de stil ar aduce imediat în minte ţărmurile pustii ale Mării Moarte, sterpe din pricina sării pe care o conţin atât apa cât şi pământurile.

⁷ Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui speranță este DOMNUL.

Binecuvântat să fie omul. Aici avem contrariul a ceea ce se spune în v. 5: Blestemat să fie omul.

⁸ Pentru că el va fi ca un copac sădit lângă ape și care își întinde rădăcinile lângă râu și nu va vedea când vine arșița, ci frunza lui va fi verde; și nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta de la a da rod.

Ca un pom. La fel cu cuvintele psalmistului (vezi comentariul la Psalmi 1,3).

Sădit lângă ape. Prin urmare primind umezeală din plin, acest pom înfloritor nu este îngrijorat de venirea secetei. La fel este şi cu cei drepţi, care primesc putere pentru fiecare încercare din cauză că se încred în Dumnezeu.

⁹ Inima este mai înșelătoare decât toate și este nespus de stricată: cine o poate cunoaște?

Înşelătoare. Ebr. ’aqob, de la rădăcina ’aqab, a prinde de călcâi, a înşela. Aici este descoperirea tragicului motiv care îl determină pe omul nerenăscut să aleagă să fie un ienupăr uscat (v. 6) în pustia păcatului, decât un pom roditor, sădit lângă apele (v. 8) vieţii mântuitoare. Motivul acesta este însăşi natura nerenăscută şi păcătoasă a omului (vezi Iov. 15,14; Psalmi 51,5; 58,3; Eclesiastul 9,3; Romani 7,14-20; Efeseni 2,3).

Deznădăjduit de rea. Literal, de nevindecat, adică neavând nici o posibilitate ca să-şi vindece propriul său rău (vezi Ieremia 13,23; 30,12.13; Matei 9,12.13).

¹⁰ Eu DOMNUL cercetez inima, eu încerc rărunchii, ca să dau fiecărui om conform căilor lui și conform rodului facerilor sale.

Rărunchii. Rinichii ca reprezentanţi ai omului lăuntric, ai motivelor ascunse (vezi comentariul la Psalmi 7,9). Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după faptele lui (vezi Matei 16,27; Romani 14,12; 2Corinteni 5,10; Apocalipsa 22,12). Judecata nu se va ocupa numai de faptele cuiva; ea va avea în vedere şi rodul, influenţa faptelor cuiva faţă de un altul, atât în viaţă cât şi după moarte.

¹¹ Precum potârnichea clocește ouă pe care nu le-a făcut, astfel cel care obține bogății, dar nu pe drept, le va lăsa la jumătatea zilelor lui și la sfârșitul lui va fi un nebun.

Ca o potârniche. Ebraica primei părţi a versetului este obscură. Unii sunt de părere că pasajul acesta se referă la o credinţă a iudeilor că potârnichea adaugă la propriile ei ouă şi pe cele furate de la alte păsări şi că puii acestora după ce au fost scoşi la iveală o părăsesc. Se poate că Ieremia foloseşte această credinţă pentru a ilustra cele ce se petrec cu omul apucător, a cărui lăcomie îl face să îngrămădească avuţii care nu-i aparţin de drept, şi care mai devreme sau mai târziu îşi fac aripi şi dispar (vezi Proverbe 23,5).

¹² Un tron înalt glorios de la început este locul sanctuarului nostru.

Scaun de domnie plin de slavă. Vezi comentariul la cap. 14,21.

¹³ DOAMNE, speranța lui Israel, toți cei care te părăsesc vor fi rușinați, și cei care se depărtează de mine vor fi scriși pe pământ, pentru că l-au părăsit pe DOMNUL, fântâna apelor vii.
¹⁴ Vindecă-mă, DOAMNE, și voi fi vindecat; salvează-mă, și voi fi salvat, pentru că tu ești lauda mea.

Vindecă-mă. Compară cap. 3,22; 30,17; 33,6. Profetul Îl cunoaşte pe Singurul care poate vindeca inima păcătoasă (vezi Psalmi 6,2; 30,2; 103,1-3). Tu eşti slava mea. Vezi Deuteronom 10,21; Psalmi 71,6.

¹⁵ Iată, ei îmi spun: Unde este cuvântul DOMNULUI? Să vină acum.

Să se împlinească dar! Cuvintele ironice, batjocoritoare ale israeliţilor nepocăiţi ca răspuns la prevestirile lui Ieremia cu privire la pedepse. Părea că oamenii se simţeau în deplină siguranţă şi nici nu visau la necazurile lor viitoare. Aceasta este încă o indicaţie că această serie de solii a avut loc în prima parte a activităţii profetului (vezi comentariul la cap. 14,1; 15,1; 16,2).

¹⁶ Cât despre mine, eu nu m-am grăbit să încetez a fi un păstor care te urmează; nici nu am dorit eu ziua cea jalnică; tu știi; ceea ce a ieșit de pe buzele mele a fost drept înaintea ta.

N-am venit. Unii au interpretat această declaraţie a lui Ieremia ca arătând că el nu se grăbise să-şi părăsească ocupaţia de păstor spre a împlini însărcinarea de la Dumnezeu ca profet (vezi Amos 7,14.15), afirmând că înainte de chemare el îşi îngrijise turmele în Anatot şi locurile lui (vezi 1Cronici 6,60). Oricum, ebraica acestui pasaj este oarecum obscură şi ar putea să fie înţeleasă şi altfel. Un alt sens posibil este că Ieremia nu s-a dat înapoi de la a-L urma pe Dumnezeu ca păstor spiritual. O a treia interpretare posibilă este aceea reflectată în RSV (vezi mai jos la Păstor).

Păstor. Ebr. ro’eh, păstor. Unii cred că cuvântul trebuie citit ra’ah, rău, cum se traduce în Siriacă şi în traducerile greceşti ale lui Aquila şi Symmachus. De aceea RSV redă această expresie astfel: Eu nu te-am zorit să trimiţi răul.

N-am dorit. Profetul protestează că deoarece nu dorise să vadă ziua nenorocirii, a pedepsei divine, despre care el prezisese că va veni asuprea poporului său, el nu prea se grăbea să fie crainicul lui Dumnezeu.

¹⁷ Nu fi o teroare pentru mine: tu ești speranța mea în ziua răului.
¹⁸ Să fie încurcați cei care mă persecută, dar nu mă lăsa să fiu eu încurcat; să fie ei descurajați, dar să nu fiu eu descurajat; adu asupra lor ziua răului și nimicește-i cu o dublă nimicire.

Să fie acoperiţi ruşine. Vezi comentariul la Psalmi 35,4.

Îndoită urgie. Literal, îndoită sfărâmare.

¹⁹ Astfel mi-a spus DOMNUL: Du-te și stai în picioare la poarta copiilor poporului, prin care împărații lui Iuda intră și prin care ei ies afară, și la toate porțile Ierusalimului;

Aşa mi-a vorbit Domnul. De aici începe o nouă serie de profeţii care n-au nici o legătură directă cu ceea ce s-a prezentat mai înainte. Aceasta se poate să fie fost dată la câtva timp după soliile raportate în cap. 14 la 17,18 şi se probabil cu ceva mai înainte de Cuvântarea de la Templu (vezi comentariul la cap. 7,1; vezi şi PK 411).

²⁰ Și spune-le: Ascultați cuvântul DOMNULUI, voi împărați ai lui Iuda și tot Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți;
²¹ Astfel spune DOMNUL: Luați seama la voi înșivă și nu purtați nicio povară în ziua sabatului, nici nu o aduceți pe porțile Ierusalimului;

Aşa vorbeşte Domnul. Versetul acesta ca şi cele următoare arată că pângărirea Sabatului era practicată în Ierusalim, îndeosebi la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29).

Povară. Vezi un raport asemănător de călcare a Sabatului în Neemia 13,14-22. Aceste poveri se poate să fi fost de cereale, vin, fructe, peşte şi alte articole de comerţ care erau aduse în cetate de la ţară de către cei care veneau la Templu să se închine. Mai erau şi de mărfuri ale cetăţii, care erau vândute în sfânta zi de odihnă. Astfel, tabloul prezentat este acela al unei păziri neglijente a Sabatului, lucru nespus de dezgustător pentru Dumnezeu (vezi Isaia 56,26; comp. cap. 58,13.14).

²² Nici nu scoateți vreo povară din casele voastre în ziua sabatului, nici nu faceți vreo lucrare, ci sfințiți ziua sabatului, precum am poruncit părinților voștri.
²³ Dar ei nu au făcut ce am poruncit, nici nu și-au plecat urechea, ci și-au înțepenit gâtul, ca să nu audă, nici să nu primească instruire.
²⁴ Și se va întâmpla, spune DOMNUL, dacă îmi veți da ascultare cu atenție, să nu aduceți vreo povară pe porțile acestei cetăți în ziua sabatului, ci să sfințiți ziua sabatului, pentru a nu face nicio lucrare în ea;
²⁵ Atunci vor intra pe porțile cetății acesteia împărați și prinți șezând pe tronul lui David, stând în care și pe cai, ei și prinții lor, bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului; și această cetate va rămâne pentru totdeauna.

Acestei cetăţi. Ar fi greu să se găsească vreun text biblic care să înfăţişeze în mod mai cert marea importanţă a păzirii Sabatului. Dacă iudeii ar fost credincioşi faţă de legea lui Dumnezeu, şi îndeosebi faţă de porunca Sabatului, atunci ar fi avut parte de nesfârşite binecuvântări.

În care şi călări. Simboluri ale slavei împărăteşti (1Regi 4,26; Zaharia 9,9.10). Locuită în veci. Cu privire la soarta plină de slavă pe care ar fi putut să o aibă Ierusalimul, vezi DA 577; comp. PK 46, 564; vezi şi p. 29, 30.

²⁶ Și ei vor veni din cetățile lui Iuda și din locurile de lângă Ierusalim și din țara lui Beniamin și de la câmpie și din munți și de la sud, aducând ofrande arse și sacrificii și daruri de mâncare și tămâie și aducând sacrificii de laudă în casa DOMNULUI.
²⁷ Dar dacă nu îmi veți da ascultare pentru a sfinți ziua sabatului și a nu purta vreo povară, chiar intrând pe porțile Ierusalimului în ziua sabatului; atunci voi aprinde un foc la porțile lui care va mistui palatele Ierusalimului și nu va fi stins.

Nu veţi asculta. Faptul că neglijenţa israeliţilor în păzirea Sabatului a adus acest rezultat tragic este mărturisit în 2Regi 25,9.

Nu se va stinge. Nu că focul va arde neîncetat, ci mai degrabă că focul dreptăţii răsplătitoare a lui Dumnezeu nu va avea să se stingă până ce nu va fi împlinit pe deplin planul divin. Ierusalimul a fost distrus prin foc atât de Babilonieni în 586 î.Hr., cât şi de Romani în 70 d.Hr.; iar în amândouă cazurile nici o sforţare omenească nu a fost în stare să oprească incendiul până ce nu şi-a terminat cu totul lucrarea de nimicire ce-i fusese hotărâtă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 CW 34, 164; DA 414; FE 501; LS 323; MH 486; PK 329; TM 106, 313, 350, 367, 375, 380, 464, 480, 487, 494; 2T 130; 5T 195; 7T 178, 213; 8T 145, 162

5, 6 COL 201

5–8FE 172, 372, 441

5–10FE 223

7 MH 286

8 GC 602

9 CH 456; COL 159; PP 688; 1T 188, 482; 3T 253, 336; 5T 194, 332

9, 10 2T 512

10 3T 191; 5T 494

11 Ed 143

12 PP 34

13 3T 186, 464; 5T 371

13, 14 FE 172

19, 21, 22 PK 411

21–25GC 19

24, 25 DA 577; PK 411, 564

25 PK 46

27 PK 412