1 Iată sămânța lui Aaron și a lui Moise, pe vremea când a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai.

Iată sămânţa. Aceasta este formulă obişnuită care se întâlneşte des în Geneza (Geneza 5,1; 6,9; 10,1; 11,10.27; 25,12.19; 36,1.9; 37,2). Este un titlu folosit spre a prezenta o secţiune nouă a istorisirii. Generaţii, literal înseamnă origini şi derivă din verbul adesea tradus a naşte, a da naştere. Aceasta înseamnă raportul sau istoria unei persoane.

Aaron şi Moise. Bărbaţii aceştia sunt prezentaţi ca bărbaţi aleşi în calitate de conducători ai seminţiei lui Levi, care a fost aleasă pentru slujirea sacră. Cineva s-ar fi aşteptat să vină mai întâi numele lui Moise. Dar nu sunt amintiţi nici unii dintre urmaşii lui Moise şi, deoarece textul se ocupă numai de urmaşii lui Aaron, numele lui are prioritate. Unii au sugerat că deoarece nu este amintit nici unul dintre urmaşii lui Moise, numai cei ai lui Aaron, Moise, ca unul care le-a dat instrucţiuni speciale cu privire la îndatoririle lor sacre, a fost privit ca părintele lor spiritual. Slujba lui Moise, deşi mai înaltă decât aceea a lui Aaron, era personală şi tribală, în timp ce Aaron a fost strămoşul unei lungi şi distincte linii de preoţi.

Pe vremea. O zi importantă în istoria leviţilor, ea marchează timpul când organizarea şi mandatul lor pentru slujbele sfinte din biserică şi-au avut începutul.

Pe muntele Sinai. Se poate ca aceasta să fie o privire înapoi spre cartea Exod 24,1, unde Nadab şi Abihu sunt amintiţi, deşi încă nu ca fii ai lui Aaron (vezi Exod 24,16; 31,18; Levitic 7,38; 25,1; 26,46; 27,34; Numeri 28,6).


2 Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Eleazar și Itamar.

Fiilor lui Aaron. Patru la număr numai până pe timpul ridicării Cortului Întâlnirii, când Nadab şi Abihu au murit.


3 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, care au primit ungerea preoțească și care au fost închinați în slujba preoției.

Primit ungerea. Numeroase texte ale Scripturii se ocupă numai cu ungerea marelui preot (vezi Exod 29,7; Levitic 8,12). Altele amintesc şi pe fiii lui (Exod 28,41; 30,30; 40,15). Cât priveşte deosebirea dintre ungerea marelui preot şi aceea a unui preot obişnuit, vezi comentariul pentru Exod 29,8. Literal, a mânji. El este înrudit cu cuvântul arab a şterge, a mângâia cu mâna. Folosit împreună cu untdelemn, el înseamnă a consacra pentru o slujbă sfântă şi este singurul cuvânt folosit astfel în Vechiul Testament. Aceasta este rădăcina din care derivă termenul Mesia. Cuvântul grecesc prin care este tradus este uns şi este folosit de cinci ori în Noul Testament, dintre care de patru ori se referă la ungerea lui Hristos de Tatăl. De aceea, el scote în evidenţă că Hristos (un cuvânt din aceeaşi rădăcină grecească, vezi comentariul pentru Matei 1,1) a fost uns prin autoritate divină şi că El a fost cel care a primit revărsarea Duhului Sfânt în cea mai mare măsură posibilă (vezi Fapte 10,38).

Închinaţi în slujbă. Literal, el a umplut mâinile lor. Aceasta este o expresie antică (Judecători 17,5.12), al cărei sens exact este obscur. Unii spun că ea înseamnă a umple mâna cu bani (vezi Judecători 18,4). Alţii susţin că umplerea se referă la slujba şi autoritatea cu care era investit primitorul. Sensul adevărat se pare că s-a pierdut din vedere, deoarece mai târziu cuvântul a fost aplicat la altar (Numeri 7,88; Ezechiel 43,26). Descendenţii lui Aaron au ajuns în mod automat, dar cei dintâi fii ai lui au fost numiţi, ei fiind născuţi înainte ca tatăl lor să fie chemat la această slujbă sacră.


4 Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus înaintea Domnului foc străin, în pustiul Sinai; ei n-aveau fii. Eleazar și Itamar au împlinit slujba preoției, în fața tatălui lor Aaron.

Înaintea Domnului. Expresia aceasta, aflându-se de două ori în acest verset, pare să sublinieze nu atât de mult moartea lor nenaturală, cât suferinţa lui Dumnezeu pentru acea întâmplare.

Foc străin. Literal, foc ilegal sau foc neautorizat, deoarece cuvântul străin din Numeri 1,51 înseamnă cineva fără scrisoare de acreditare. Cât priveşte motivele pentru care a fost ilegal, vezi comentariul pentru Leviticul 9,24; 10,1.

Ei n-aveau fii. Faptul acesta nu este arătat în Leviticul 10, dar este amintit în 1 Cronici 24,2. Dacă aceşti doi bărbaţi ar fi avut copii, ei şi nu Eleazar şi Itamar ar fi urmat lui Aaron în înalta slujbă a preoţiei. Toate familiile preoţeşti se trag din Eleazar şi Itamar.

În faţa lui Aaron. Literal, la faţa lui Aaron, însemnând în timpul vieţii lui Aaron (vezi Geneza 11,28). Urmaşii acestor doi bărbaţi au fost împărţiţi în căpetenii pe timpul lui David astfel: şaisprezece pentru urmaşii lui Eleazar şi opt pentru aceia ai lui Itamar (1 Cronici 24,3.4).


5 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
6 „Apropie seminția lui Levi și pune-o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui.

Apropie. Aceasta este o expresie obişnuită, nefolosită în sens tehnic (capitolul 16,5) pentru timpul unei acţiuni exterioare de prezentare, ci pur şi simplu de repartizare a oamenilor la îndatoririle stabilite pentru ei. Ea este o expresie folosită pentru a arăta o apropiere subordonată, spre a primi ordine.

În slujba Lui. Sub Aaron, leviţii trebuiau să-l ajute în răspunderile lui şi să respecte Cortul Întâlnirii. Aaron reprezintă aici întreaga castă preoţească, la care în versetul 9 se referă ca la Aaron şi fiilor lui. Cât priveşte însărcinările date leviţilor mai târziu, vezi 1 Cronici 23,28-30; 25,1-7; 26,12.20.29-31.


7 Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui și de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea Cortului întâlnirii: să facă slujba Cortului.

Să aibă grijă. Adică, ei vor aduce la îndeplinire toate îndatoririle slujbei faţă de Aaron şi alţi preoţi.

Întregii adunări. Aceste cuvinte se referă la ritualul jertfelor, condus în folosul poporului lui Israel.


8 Să aibă grijă de toate uneltele Cortului întâlnirii și de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba Cortului.

Uneltele. Adică, mobilierul şi vesela Cortului Întâlnirii.


9 Să dai pe leviți lui Aaron și fiilor lui; ei să-i fie dați lui în totul, din partea copiilor lui Israel.

Aaron. Aaron şi fiii lui au ajuns instructorii leviţilor. Ei erau cei faţă de care leviţii erau răspunzători cât priveşte descărcarea serviciilor lor.

În totul. De la nethunim nethunim, literal, dat dat, o expresie tipic ebraică. Cuvântul este înrudit cu un alt cuvânt din limba ebraică, nethinim consacrat, care a fost mai târziu aplicat la străinii care au ajuns la Templu pe vremea lui Ezra (vezi Ezra 7,24; etc.). Unii cred că ei au fost descendenţii gabaoniţilor (Iosua 9,27).

Se găsesc multe învăţături folositoare în legătură cu amănuntele organizării preoţilor şi leviţilor. Leviţii erau în totul ai lui Aaron ca mare preot, adică ei erau în totul sub controlul lui. Creştinul pe deplin supus în mâinile lui Hristos, controlat şi fortificat de Duhul Sfânt, este din preoţia împărătească (1 Petru 2,9).

Leviţii trebuiau să-şi consacre tot timpul şi toată puterea spre a conlucra cu Aaron în slujba de la Sanctuar. Astăzi credinciosul trebuie să conlucreze cu Hristos pentru sănătatea şi creşterea bisericii. Pentru răscumpărarea întâiului născut trebuia să fie plătit un preţ (vezi versetele 12, 13). Hristos a plătit preţul sângelui Lui spre a-i răscumpăra pe păcătoşi. Cei care intră în biserică şi trăiesc prin credinţă sunt scrişi în cărţile din ceruri.

Din partea copiilor lui Israel. Întreaga seminţie a lui Levi aparţinea lui Dumnezeu şi era dată pentru slujba Lui cea sfântă. Tot aşa se spune că au fost daţi şi despre diferite feluri de lucrători din biserica creştină (Efeseni 4,11).


10 Pe Aaron și pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoției lor; iar străinul, care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.”

Străinul. Cuvântul de aici nu are acelaşi sens ca în capitolul 1,51, unde înseamnă unul care nu este levit. Aici îi cuprinde pe leviţi, de fapt, se referă în mod deosebit la ei. Leviţilor nu le era îngăduit să intre în sfera specială a lui Aaron şi a fiilor lui. Călcarea acestei porunci divine a fost unul dintre păcatele lui Ieroboam, care le-a permis ne-leviţilor să îndeplinească slujbe preoţeşti (vezi 1 Regi 12,25-33).

Se va apropia. Cuvintele acestea nu înseamnă a se apropia în mod fizic, în sens obişnuit, ci a se apropia se îndeplinească vreuna dintre sfintele îndatoriri ale preoţiei.


11 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
12 „Iată că am luat pe leviți din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți, care se nasc întâi dintre copiii lui Israel; și leviții vor fi ai Mei.

În locul tuturor întâilor născuţi. În vechime, tatăl îndeplinea în familie funcţiile preoţeşti (Exod 13,8; Judecători 17,10) şi trecea această slujbă asupra fiului său întâi născut. Obiceiul acesta este acum înlocuit prin numirea leviţilor care s-au unit cu Moise cu ocazia închinării la viţelul de aur (Exod 32,26).


13 Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toți întâii născuți din Israel, atât din oameni, cât și din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.”

În ziua. Aceasta se referă la Exod 13,1-3.

Închinat mie. Toţi întâii născuţi sunt ai lui Iehova, pentru că El nu i-a ucis împreună cu cei ai Egiptenilor. Fiecare suflet aparţine în primul rând lui Dumnezeu, dar aici Dumnezeu îi pretinde pe cei pe care i-a scos din Egipt ca fiind primele Lui roade. Închinarea pentru Domnul a întâiului născut este poruncită în Exod 22,29; 34,20; 13,11-15; Numeri 18,15.

Vor fi ai Mei. Literal, ei vor fi pentru proprietatea Mea. Ceruţi de Dumnezeu ca fiind puşi deoparte pentru El, declaraţi astfel prin Numele Lui (Exod 6,8; 12,12).


14 Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai și a zis:
15 „Fă numărătoarea copiilor lui Levi, după casele părinților lor, după familiile lor; și anume, fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus.”

Parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus. Vezi capitolul 18,16. Întâii născuţi nu trebuiau să fie răscumpăraţi până nu ajungeau la vârsta de o lună. De aceea, leviţii care îşi ocupau locurile au fost număraţi numai de la această vârstă în sus.


16 Moise le-a făcut numărătoarea, după porunca Domnului, întocmai cum poruncise.
17 Iată care sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherșon, Chehat și Merari. –

Fiii lui Levi. Prin cei trei bărbaţi amintiţi în acest verset sunt arătate cele trei mari diviziuni ale leviţilor din Ierusalim, după robie (Geneza 46,11; Exod 6,16; şi compară cu Numeri 26,57).


18 Iată numele fiilor lui Gherșon, după familiile lor: Libni și Șimei.

Libni şi Şimei. Repetat în Exod 6,17; 1 Cronici 6,17. Vezi 1 Cronici 23,7; 26,21, unde Libni este arătat ca fiind Ladan.


19 Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel;

Chehat. Amintit şi în Exod 6,18.19. Amram. Un membru al familiei lui Chehat şi tatăl lui Moise şi Aaron (Exod 6,18.20).


20 și fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după casele părinților lor.

Mahli. Compară numele primului soţ al lui Rut (Rut 1,2) şi forma feminină a aceluiaşi nume în Numeri 26,33.


21 Din Gherșon se coboară familia lui Libni și familia lui Șimei, alcătuind familiile gherșoniților.

Gherşon. Familia Gherşon a tăbărât la apus de Cortul Întâlnirii, între acesta şi steagul lui Efraim (compară capitolele 1,53; 2,18; 3,23).

Şimei. Familia aceasta este amintită Zaharia 12,13 ca fiind din casa lui Levi.


22 Cei ieșiți la numărătoare, când au numărat pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost șapte mii cinci sute.
23 Familiile gherșoniților tăbărau înapoia Cortului, la apus.

Înapoia Cortului, la apus. Termenul la apus este, literal, spre mare, referindu-se la Marea Mediterană. Evreul se întorcea în gând cu faţa spre răsărit, când se gândea la punctele cardinale (vezi comentariul pentru Exod 3,1). Desigur că Marea Mediterană avea să fie considerată ca fiind spre apus numai din punctul de vedere al unei persoane care se afla în ţara Palestinei. Unii au susţinut că folosirea în Pentateuh a terminologiei de mai târziu, spre mare ca însemnând spre apus, este dovada evidentă de mai târziu că paternitatea cărţii nu este mozaică. Faptul că terminologia apare mai târziu doar ocazional în Pentateuh şi în altă parte a Vechiului Testament nu este pus la îndoială, dar concluzia că aceasta arată în mod necesar o paternitate mai târzie a cărţii decât aceea acceptată în general este cu totul neîndreptăţită.

Publicarea unui raport din secolul al XVII-lea despre întemeierea lui New Amsterdam, de exemplu, ar fi mai degrabă lipsită de însemnătate pentru mulţi cititori moderni, decât dacă New Amsterdam era explicat ca numele original pentru oraşul New York. Substituirea lui New York cu New Amsterdam totuşi nu afecta în nici un caz nici acurateţea, exactitatea şi nici paternitatea raportului. Aşa a fost şi cu terminologia din cărţile lui Moise, dacă raportul inspirat avea să rămână de neînţeles pentru cititorii de mai târziu. Poporul evreu privea totuşi Sfintele Scripturi cu prea mult respect pentru a permite vreo schimbare care ar fi alterat gândirea.


24 Căpetenia casei părintești a gherșoniților era Elisaf, fiul lui Lael.

Lael. Un nume neobişnuit în formarea lui, fiind format din prepoziţia spre şi cuvântul Dumnezeu, aparţinând lui Dumnezeu. Nu mai există decât un singur exemplu de acest fel în Vechiul Testament, Lemuel.


25 În ce privește Cortul întâlnirii, în grija fiilor lui Gherșon era dat: Cortul și acoperișul Cortului, învelitoarea acoperișului Cortului și perdeaua de la ușa Cortului întâlnirii;

Cortul. Scheletul Cortului propriu zis revenea în sarcina merariţilor (versetul 36), prin urmare Cortul Întâlnirii de aici evident că înseamnă stratul interior al celor zece perdele (vezi Exod 26,1-14).

Acoperişul. Al doilea strat de unsprezece perdele făcute din păr de capră.

Învelitoarea. Stratul ultim din piei de berbec vopsite în roşu şi piei de viţei de mare (vezi Exod 26,14 şi cele scrise despre Exod 25,5).


26 apoi pânzele curții și perdeaua de la poarta curții Cortului de jur împrejurul Cortului și altarului, și toate funiile pentru slujba Cortului.

Funiile. Adică, acelea ale cortului şi o parte din cele ale curţii. Şi merariţii aveau o parte din acestea din urmă în grija lor (versetele 36, 37).


27 Din Chehat se coboară familia amramiților, familia ițehariților, familia hebroniților și familia uzieliților, alcătuind familiile chehatiților.
28 Numărând pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii șase sute de bărbați, însărcinați cu îngrijirea Sfântului Locaș.
29 Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a Cortului.

Chehat tăbăra. Locul lui Chehat era între cort şi steagul lui Ruben (vezi capitolul 2,10).


30 Căpetenia casei părintești a familiilor chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel.

Eliţafan. Ceea ce înseamnă Dumnezeu a vegheat asupra (compară cu 1 Cronici 158; 2 Cronici 29,13).


31 În grija lor au dat chivotul, masa, sfeșnicul, altarele, uneltele Sfântului Locaș, cu care își făceau slujba, perdeaua dinăuntru și tot ce ține de ea.

Chivotul, masa, şfeşnicul. Vezi comentariul pentru Exod 25,10-39. Altarele. Cele două altare, unul pentru arderile de tot (Exod 27,1) şi altul pentru tămâie (Exod 30,1-10) erau de asemenea încredinţate grijii merariţilor.

Perdeaua. Perdelele cortului şi curtea erau încredinţate gherşoniţilor (versetul 25). Perdeaua se referă la cortina care despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor (Exod 26,31.33.35; 27,21; 30,6; 36,35; 38,27; 40,3.22.26; Levitic 4,17; 16,1.12.15; 21,23). Expresia din Numeri 4,5 perdeaua dinăuntru, literal, înseamnă perdeaua acoperirii (de asemenea amintită în Exod 40,2.21).


32 Căpetenia căpeteniilor leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinați să îngrijească de Sfântul Locaș.

Eleazar. Eleazar erau un chehatit (vezi Exod 6,18.20.23). El era şef peste Eliţafan şi peste toţi chehatiţii şi, fiind cel mai mare fiu supravieţuitor al lui Aaron, era prinţul şef sau supraveghetorul leviţilor.


33 Din Merari se coboară familia lui Mahli și familia lui Muși, alcătuind familiile merariților.
34 Cei ieșiți la numărătoare, când au numărat pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost șase mii două sute.
35 Căpetenia casei părintești a familiilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a Cortului.

Abihail. Tatăl Esterei avea acelaşi nume (Estera 2,15).


36 În paza și grija fiilor lui Merari au dat: scândurile Cortului, drugii, stâlpii și picioarele lor, toate uneltele și tot ce ține de ele;

Scândurile. Vezi comentariul pentru Exod 26,15.19. Cât priveşte drugii, stâlpii şi picioarele, vezi comentariul pentru Exod 2,19-26.


37 apoi stâlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor și funiile lor.
38 Moise, Aaron și fiii lui tăbărau înaintea Cortului, la răsărit, înaintea Cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaș, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.

Moise. Moise deţinea poziţia de onoare în tabără, locul central care îi dădea acces imediat în

toate părţile taberei.

Aaron. Preotul ereditar, reprezentând împreună cu Moise autoritatea civilă şi sacerdotală.

Să îndeplinească. Preoţii erau tăbărâţi la răsărit de Cortul Întâlnirii, locul de cinste.


39 Toți leviții a căror numărătoare au făcut-o Moise și Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.
40 Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuți de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, și numără-i după numele lor.

Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi. În scopul de a-i înlocui cu leviţii (versetele 41, 45; compară cu versetele 12, 13). Deoarece erau cu 273 de leviţi mai puţini, trebuiau să fie răscumpăraţi 273 de întâi născuţi din numărul lor, cu cinci sicli fiecare (versetele 39.43.46-50). Acesta era preţul de răscumpărare pentru fiecare întâi născut (vezi capitolul 18,15.16).

Comentariile lui Ellen G. White

6 PP 350

13 DA 51; PP 274


41 Să iei pe leviți pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel, și vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți din vitele copiilor lui Israel!”
42 Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuți dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
43 Toți întâii născuți de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei.
44 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
45 „Ia pe leviți în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel și vitele leviților în locul vitelor lor; și leviții vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.
46 Pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei, care trec peste numărul leviților, dintre întâii născuți ai copiilor lui Israel,
47 să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului Locaș, care este de douăzeci de ghere.
48 Să dai argintul acesta lui Aaron și fiilor lui, pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul leviților.”
49 Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpărați de leviți;
50 a luat argintul întâilor născuți din copiii lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaș.
51 Și Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.