1 Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.

Vremea. Literal, "un timp rânduit," de la o rădăcină care înseamnă "a determina", "a hotărî". Vremea este, deci, nu numai un timp potrivit, ci un timp hotărât. Dumnezeu a rânduit anumite vremi pentru diferitele fenomene naturale (vezi Plângeri 3,37; cf. Iacov 4,15).

Ceasul. Dintr-un cuvânt ebraic obişnuit pentru "timp", care semnifică adesea începutul unei perioade de timp.

Fiecare lucru. [Fiecare scop, KJV]. De la un cuvânt ebraic a cărui rădăcină înseamnă "a avea plăcere". Substantivul, prin urmare, înseamnă în mod fundamental "ceea ce este plăcerea cuiva", o profesie sau o pasiune. Acelaşi substantiv e tradus "plăcere" în Isaia 58,3.13; Maleahi 1,10 şi "desfătare" în Psalm 1,2; 16,3 [KJV].


2 Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei.

Naşterea. [A se naşte, KJV] Unii privesc forma verbului ca activă şi o traduc "un timp de a da naştere". Totuşi, cei mai mulţi învăţaţi susţin că verbul ar trebui să fie înţeles la intranzitiv, preferând aşadar traducerea "a fi născut".

Moartea. [A muri, KJV] Naşterea şi moartea sunt, fireşte, cele mai importante evenimente din viaţa unui om. El nu are control asupra timpului venirii lui în lume şi în condiţii obişnuite nu prea are control asupra plecării din ea.

Săditul. [A sădi, KJV] Expresia aceasta corespunde celei pe care o precede, "săditul" fiind omologul "naşterii", iar "smulgerea", al "morţii." Una se ocupă de viaţa omului şi a doua de viaţa plantelor.

Smulgerea. Literal, "a scoate din rădăcini". Vine un timp când chiar şi pomii cei mai buni trebuie să fie tăiaţi.


3 Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei; dărâmarea își are vremea ei, și zidirea își are vremea ei;

Uciderea. Comentatorii nu sunt de acord dacă Solomon se referă aici la război sau la alte împrejurări. E posibil ca el să vorbească de execuţia criminalilor şi de măsurile de protejare a localităţilor ameninţate. Sau s-ar putea ca el să se gândească la un animal domestic rănit şi la faptul că întinderea rănii trebuie să determine dacă e mai bine să se scoată animalul din nenorocire sau să se încerce "vindecarea" lui.

Dărâmarea. E un timp când unele clădiri trebuie demolate şi altele mai corespunzătoare să fie puse în locul lor. Timp de milenii în Orientul Apropiat a existat obiceiul des întâlnit de a utiliza ruinele unei civilizaţii ca material de construcţie pentru cea nouă. Solomon poate că se referă aici chiar la marile lui proiecte de construcţie.


4 plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui;

Plânsul. [A plânge, KJV]. E bine uneori să se îngăduie ca emoţiile acumulate să fie exprimate. Israel a plâns amarnic în exil (Psalm 137,1). Tot astfel, va veni ziua când poporul lui Dumnezeu va râde (Psalm 52,1-6).

Bocitul [A boci, KJV] Cuvântul tradus "bocit" e un termen tehnic folosit pentru bocetele publice şi strigătele de durere pe la care le practicau popoarele orientale (vezi 2 Samuel 3,31; Ieremia 4,8; 9,17-22; 49,3).

Jucatul [A dansa, KJV]. În vremurile străvechi, jucatul era o parte însemnată a ceremoniilor religioase şi festive, mai ales în Orient (vezi 2 Samuel 6,14.16; 1 Cronici 15,29; cf. Matei 11,17; vezi şi la Exod 15,20; 32,19).


5 aruncarea cu pietre își are vremea ei, și strângerea pietrelor își are vremea ei; îmbrățișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei;

Aruncare cu pietre. [A arunca cu pietre, KJV]. Probabil se face referire aici la curăţirea câmpurilor de pietrele care stânjeneau cultivarea pământului şi apoi folosirea lor la construirea zidurilor ce demarcau hotarele şi a celor de protecţie pentru ogoare şi vii (vezi Isaia 5,2.5).

Îmbrăţişarea. [A îmbrăţişa, KJV]. Poate un eufemism pentru legăturile de căsătorie dintre soţ şi soţie (vezi Proverbe 5,20) sau poate o expresie simbolică pentru lenevie (vezi Eclesiast 4,5, unde "nebunul îşi încrucişează mâinile").


6 căutarea își are vremea ei, și pierderea își are vremea ei; păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei;

Căutarea. [A căuta, KJV]. Literal, "a căuta," termenul ebraic obişnuit pentru cercetare sau căutare. Pierderea. [A lepăda, KJV] Compară cu următoarele texte ca ilustraţii ale acestei expresii: 2 Regi 7,15; Proverbe 11,24.25; Iona 1,5; Matei 16,25; Fapte 27,18.19.38.


7 ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei;

Ruptul. [A sfâşia, KJV]. Compară cu Genesa 37,29; 2 Samuel 1,11; 1 Regi 11,11; 2 Cronici 23,13; Iov 1,20; 2,12. Tăcerea. Sunt împrejurări în care "tăcerea e de aur" (vezi Levitic 10,3).


8 iubitul își are vremea lui, și urâtul își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei.

Iubitul [A iubi, KJV]. Compară cu cuvintele lui Hristos din Matei 5,43.44.

Războiul. [A face război, KJV]. Poate o ilustraţie a adevărului acestei afirmaţii este că bătălia din ziua cea mare a Domnului, aflată încă undeva în viitor (Apocalipsa 16,15-17) va fi urmată de o pace veşnică (Apocalipsa 21,22).


9 Ce folos are cel ce muncește din truda lui?

Ce folos? Vezi la cap. 1,3. Întrebarea lui Solomon cere un răspuns negativ. Pentru ce să mai muncească omul ca să-şi îmbunătăţi condiţia în viaţă, când se loveşte de piedici ori încotro se întoarce? El trebuie să înveţe că acela care pune încercări de-a lungul căii vieţii este un Părinte iubitor, care Îşi disciplinează fiii Săi născuţi pe pământ pentru binele lor veşnic (vezi Evrei 12,11; Apocalipsa 3,19-21).


10 Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Îndeletnicire. [Muncă grea, KJV]. Vezi la cap. 1,13. Disciplină aspră a vieţii, necesară celui care caută nemurirea (vezi Romani 2,6.7) este toată sub controlul unui Părinte atotoputernic şi iubitor. Cu toate acestea, omul este liber să aleagă propriul său mod de viaţă, să-şi dezvolte propriul său caracter şi să hotărască propriul său destin veşnic. Dificultăţile practice ale vieţii pot fi înfruntate cu succes numai sub călăuzirea lui Dumnezeu.


11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Frumos. Compară cu raportul din Genesa 1,31, despre lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu. Nu numai că totul a fost "bine", dar şi frumos, plăcut din punct de vedere estetic, nu numai perfect pentru folos practic, dar şi încântător de privit şi de gustat. Lucrul acesta era adevărat nu numai pentru unele lucruri, ci pentru "orice lucru."

Chiar şi. [De asemenea, KJV] Cuvântul acesta sugerează un punct suplimentar, pe care autorul nu vrea ca cititorul să îl treacă cu vederea.

A pus. Literal, "a dat." Înţelesul acesta ar trebui să fie accentuat, întrucât sugerează bunătatea lui Dumnezeu dovedită în împlinirea nevoilor omului.

Gândul veşniciei. [Lumea, KJV]. Ebr. 'olam, dintr-o rădăcină care înseamnă "a ascunde". Prin urmare 'olam înseamnă ceea ce este neclar, ascuns. Pentru comentariu în plus a sensului lui 'olam, vezi la Exod 12,14; 21,6. Traducerea lui 'olam cu "lume" [KJV] e cât se poate de neobişnuită; el apare mai obişnuit ca "veşnicie," "durabil," "continuitate". Adânc sădită în om se află grija cu privire la viitor. Această înţelegere a infinitului de timp şi spaţiu provoacă nemulţumire faţă de natura trecătoare a lucrurilor acestei vieţi. Vezi la v. 14.

În inima lor. Adică în gândurile lor. E intenţia lui Dumnezeu ca omul să-şi dea seama că lumea prezentă, materială, nu constituie suma existenţei sale. El e legat de două lumi, fizic de lumea aceasta, dar mental, emoţional şi psihologic de lumea veşnică. Chiar şi cu această conştiinţă umbrită de păcat, omul pare conştient în mică măsură de faptul că el ar trebui să continue viaţa sa dincolo de limitele strâmte ale acestei vieţi nemulţumitoare.

Omul nu poate cuprinde. Intelectul neajutorat al omului nu poate înţelege complicatele minuni create de Dumnezeu sau misterele veşniciei pe care Dumnezeu nu a găsit de cuviinţă să le descopere. Faptul acesta în sine ar trebui să-i determine pe oameni să caute o mai strânsă legătură cu Dumnezeul a toată creaţiunea.


12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure și să trăiască bine în viața lor;

Ei. Adică "fiii oamenilor".


13 dar și faptul că un om mănâncă și bea, și duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.

Dar şi. Vezi la v. 11.

Mănâncă şi bea. O viaţă ascetică este contrară voii lui Dumnezeu pentru om. A fost voinţa Creatorului ca omul să se bucure, cu moderaţie, de lucrurile bune oferite pentru nevoile şi fericirea lui.


14 Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.

În veci. Din acelaşi cuvânt ebraic tradus "veşnicie" ["lume" KJV] în v. 11 (vezi la v.11). Aici Solomon afirmă stabilitatea efectivă a voinţei divine, care acţionează în lucrările oamenilor (vezi Psalm 33,11; Isaia 46,10).

Lumea să se teamă. Nu o teamă josnică (vezi Deuteronom 4,10; 6,5), ci o înfiorare plină de respect. întemeiată pe o înţelegere clară a atributelor divine (Psalm 40,3; 64,9) şi pe lucrarea voinţei divine în treburile oamenilor (vezi Isaia 45,18; Maleahi 3,6; cf. Apocalipsa 15,3.4).


15 Ce este a mai fost, și ce va fi a mai fost; și Dumnezeu aduce iarăși înapoi ce a trecut.

A mai fost. [Ce a mai fost, KJV] Versetul acesta prezintă un tablou în cuvinte a perfecţiunii şi permanenţei lucrărilor lui Dumnezeu. Într-un anumit sens la El nu există nici trecut, nici viitor, veşnicia e pururi prezentă (vezi Apocalipsa 1,8).

Aduce iarăşi. Literal, "Dumnezeu caută".

Ce a trecut. Literal, "cel urmărit," de la radaph, "a urmări","a vâna","a persecuta". E tradus "urmărit" în Iosua 8,16 şi "a urmări" ["a persecuta," KJV] în Ieremia 29,18. Ideea de aici poate fi că toate lucrurile din trecut sunt descoperite înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum ar fi prezente; El Îşi proiectează gândirea în trecut tot atât de repede cum gândeşte în termenii prezentului sau ai viitorului. Dacă aceasta e ideea, "urmărit" s-ar referi la ciclurile epocilor trecute, personificate, ca să zicem aşa, ca şi cum s-ar urmări una pe alta.


16 Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domnește nelegiuirea, și că în locul rânduit pentru dreptate este răutate.

Locul rânduit pentru judecată. Sau "locul dreptăţii", adică locul dedicat administrării justiţiei. Mituirea şi corupţia aduseseră ca rezultat întronarea nelegiuirii în înseşi curţile destinate împărţirii dreptăţii.

Nelegiuirea. [Păcat mare, KJV]. Din acelaşi cuvânt ebraic tradus "nelegiuire". În ambele cazuri cuvântul "nelegiuire" este preferabil. Prin cuvântul "dreptate" Solomon indică persona judecătorului, care este presupus a fi întruchiparea sau personificarea proceduri corecte. Astfel, prima expresie arată locul, a doua, persoana care are autoritate în locul acela.


17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca și pe cel bun și pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă.”

Dumnezeu va judeca. Verbul ebraic "a judeca," folosit cu referire la Dumnezeu exprimă conceptul că El este nu numai Acela care va acţiona ca judecător imparţial pentru a decide asupra cazurilor celor drepţi şi ale celor nelegiuiţi, dar şi cel care aplică pedeapsa.

Pentru orice lucru. Vezi la v. 1. Acelaşi cuvânt ebraic e tradus "plăcere" [KJV] în Eclesiast 5,4; 12,1; Isaia 44,28; 46,10; Maleahi 1,10 şi "delicios" [KJV] în Maleahi 3,12.

Faptă. Vezi la cap. 1,14.


18 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu, și ei înșiși să vadă că nu sunt decât niște dobitoace.

Pentru oameni. [stare, KJV]. Compară cu "felul" (Psalm 110,4). O traducere mai bună a întregii expresii de aici ar putea fi "privitor la fiii oamenilor".

Să-i cerce. [Dumnezeu... să Se manifeste, KJV]. Literal "a cureţi", "a alege", "a testa", "a demonstra". În Isaia 52,11 verbul e tradus "curăţiţi-vă", în Danieliel 11,35 "curăţiţi", în Danieliel 12,10 "vor fi curăţiţi." Solomon exprimă astfel dorinţa ca Dumnezeu să pună la probă pe oameni ca

o măsură disciplinară, pentru ca să-i cureţe, să-i purifice (vezi Iov 5,17; 23,10; vezi la Eclesiast

3,19).

Să vadă. Există speranţă pentru omul care îşi recunoaşte starea păcătoasă şi josnică.

Dobitoace. De obicei tradus "vite." Vine din rădăcina "a fi mut" şi e înrudit cu un cuvânt arab

care înseamnă "a fi împiedecat în vorbire", "a avea limba legată".


19 Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt, toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deșertăciune.

Soarta. [Se întâmplă, KJV]. În versetul acesta cuvântul apare de trei ori. În fiecare din aceste trei cazuri, cuvântul derivă dintr-un termen ebraic care înseamnă "şansă", "soartă", "noroc". El derivă din verbul "a întâmpina", "a întâlni", "a se întâmpla" (Rut 2,3; 1 Samuel 20,26). Forma substantivală a cuvântului este redată "întâmplare" în 1 Samuel 6,9 şi "soartă" în Eclesiast 9,2.3.

Moare. Moartea, acest fenomen de neînţeles, reprezintă soarta tuturor făpturilor vii, oameni sau animale. Psalmistul spune că "omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie [pier, KJV]" (Psalm 49,12). În privinţa supunerii faţă de moarte, omul nu e nicidecum inferior animalelor.

Suflare. Ebr. ruach. Când suflarea de viaţă se duce, fiinţa vie moare, fie că e om sau animal (vezi la v. 21).

Nu întrece. Toate făpturile vii sunt identice prin faptul că odată cu încetarea respiraţiei, făptura moare; urmările fizice ale morţii sunt aceleaşi. Aparenţele exterioare nu sugerează vreo superioritate a omului. Dar prin credinţa în Cuvântul inspirat, credem că Dumnezeu va răscumpăra pe om din puterea mormântului (1 Corinteni 15,51-58).


20 Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână și toate se întorc în țărână.

Un loc. Adică mormântul (vezi Iov 7,9.10).

Ţărână. Vezi Genesa 2,7; 3,19; Daniel 12,2.


21 Cine știe dacă suflarea omului se suie în sus, și dacă suflarea dobitocului se coboară în jos în pământ?

Cine ştie? RSV zice: "Cine ştie dacă duhul omului merge în sus?" Fără înţelepciune divină, nimeni "nu ştie". Soarta trupului e cunoscută - se reîntoarce în ţărână, intrând într-un proces de dezintegrare - dar înţelepciunea omenească nu poate să determine ce se întâmplă cu "duhul" sau "suflarea" decât că "se întoarce la Dumnezeu" (vezi la cap. 12,7).

Suflarea. [Duhul, KJV]. Ebr. ruach, "suflarea", aşa cum e tradus în v. 19. Principiul de viaţă nu aparţine sferei fizice, a cărnii, deoarece este de la Dumnezeu şi se întoarce la El (vezi cap. 12,7). În

v. 21 ruach e tradus "duh" [KJV]. Notează că şi omul şi animalul au ruach şi că ruach-ul omului este "acelaşi" cu acela al dobitoacelor. Dacă, deci, ruach sau "duhul" omului devine, la moarte, o entitate conştientă separată de corp, şi ruach sau "duhul" dobitoacelor trebuie să devină la fel. Dar nicăieri Biblia nu lasă nici măcar să se înţeleagă că la moarte un "duh" dematerializat, conştient, continuă să trăiască şi nici un creştin nu pretinde aceasta cu privire la animale. În v. 21 Solomon întreabă în mod sceptic cine ştie - cine poate dovedi - că ruach-ul omului merge sus, în timp ce acela al dobitoacelor coboară. Solomon nu ştie nimic despre un astfel de fapt şi se îndoieşte că un altul ar şti. Dacă ştie, să o dovedească. E important să se facă deosebire între folosirea lui ruach pentru a denumi suflarea propriu-zisă (vezi Iov 9,18; 19,17) şi folosirea lui figurată ca denumind principiul de viaţă (vezi Genesa 6,17; 7,22;), ca în cazul de faţă. Folosirea figurată a expresie ruach pentru a denumi "viaţa" este asemănătoare cu folosirea figurată a cuvântului "sânge" (vezi la Genesa 4,10; 9,4).


22 Așa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?

Să se veselească de lucrările lui. Adică să găsească mulţumire sufletească în ceea ce are de oferit viaţa aceasta. Aceasta este perspectiva obişnuită a omului care nu are credinţa puternic ancorată pe cele veşnice.

Ce va fi? Ceea ce se găseşte dincolo de mormânt este mai presus de cunoştinţa omenească. Totodată e mai presus de puterea omenească de a reîntoarce la viaţă o persoană moartă. Numai Dumnezeu poate face lucrul acesta (vezi 1 Tesaloniceni 4,14-18). Sunt creştini astăzi care, ca şi saducheii pe vremuri, nu cred în înviere. Dar Dumnezeu este Dumnezeul celor vii (vezi Matei 22,23-32), iar "fiii lui Dumnezeu" (1 Ioan 3,1.2) vor trăi iarăşi. Viaţa dincolo de mormânt a fost transformată într-o certitudine de Isus Hristos (1 Corinteni 15,16-22; 2 Timotei 1,10).

COMENTARII ELLEN WHITE

11�

Ed 198, 248

12�

�

ML 166

14�

�

DA 769; Ed 50; PP 754